REACTIILE POPOARELOR CA RASPUNS AL ASUPRIRII HEGEMONICE
REACTIILE POPOARELOR CA RASPUNS AL ASUPRIRII HEGEMONICE
Impunerea cu brutalitate a noilor structuri, a noilor moduri de viata si chiar a gandirii noi impuse s-a dovedit a fi dezastruasa pentru istoria omenirii. Invinse, dezmembrate, dar niciodata supuse cu adevarat, natiunile au mentinut pe parcursul istoriei o rezistenta continua, cel mai adesea pasiva, dar si cateodata violente contra celor impuse de noii stapani.
Omul privilegiat, fie politic, fie economic, doreste sa impuna in fata celorlalti semeni ai sai norme si legi ce duc spre a servi interesul personal.
Conturand aceasta idee putem desprinde concluzia ca nici o autoritate nu este statornica neantrerupta, si exista un schimb mutual trecator, neantrerupt de autoritate si subordonare.
Reactiile popoarelor intr-un astfel de climat, este de respingere a modalitatilor impuse ce nu servesc interesele proprii si orice legislatie, orice autoritate privilegiata, oficiala si legala, incredintati ca astea nu se vor putea intoarce niciodata, decat in folosul unei minoritati stapanitoare si exploatatoare, impotriva marii majoritati aservite.
ESENTA, CAUZELE SI DIMENSIUNEA REVOLTELOR POPOARELOR ASUPRITE
In lumea contemporana nu exista o definitie universal acceptata a noiilor forme hegemonice si nici a cauzelor care genereaza manifestari ce par sa iasa din tiparele revoltelor de pana acum. Dreptul international nu a codificat In studii, conventii sau tratate aceste forme de manifestare. Nici nu este posibil atata timp cat, In marile centre de putere ale lumii, strigatul disperat al celor ce au fost deposedati de tot ce inseamna existenta, si denumite grupari anarhiste, nefiindule admisa nici o justificare pentru ai reduce la tacere.
Revolta popoarelor asuprite este un fenomen social vechi de cand omenirea si va dainui cat timp va exista omenirea. Aceasta pentru ca niciodata nu vor putea fi lichidate cauzele care il genereaza saracia, inechitatea ,oprimarea, jaful, agresiune, dictatul.
EFECTE ALE DISTRUGERII PRIN SARACIRE
Saracia ca stare economica, sociala si morala sub-umana genereaza si saracie sau subdezvoltare culturala, intelectuala. Pe un asemenea fond social si psiho-moral, dominat de lipsuri, frustrari, neImpliniri, este dificil sa se descifreze aspecte identitare individuale sau grupale creatoare, inovatoare specifice manifestarii etno-culturale pozitive, pentru ca saracia – asa cum demonstreaza cercetarile– este limitativa, coercitiva, tinde sa diminueze sansa manifestarii capacitatilor umane.
Saracia influenteaza puternic viata popoarelor, identitatea nationala, cultura, contribuind fie la Imbogatirea lor cu aspecte noi, altoite pe cele vechi, Intr-o benefica simbioza si convergenta, fie la saracirea si uniformizarea lor, minimalizandu-le aportul In construirea pe baze valorice a identitatii nationale a individului si comunitatii.
In virtutea intereselor marilor trusturi si concerne transfrontaliere, necesitatea depasirii granitelor sau frontierelor nationale devenite prea stramte, chiar frane, pentru libera circulatie a marfurilor, capitalurilor, serviciilor si oamenilor, pe cand sustinatorii natiunilor si ai identitatii nationale vor milita pentru pastrarea acestora ca garantii ale infinitei diversitati si bogatii de manifestare a spiritului uman, fara sa Impiedice, totusi, cea mai larga universalizare a bunastarii materiale si spirituale a membrilor natiunilor.
In ceea ce priveste saracia, afecteaza indivizii, grupurile si comunitatile umane, afecteaza implicit valorile nationale si locale care definesc univoc un popor sau o comunitate.
Saracia le dirijeaza scala de valori, le contureaza aspiratiile, le construieste filozofia de viata. In conditii de saracie, oamenii sunt preocupati exclusiv de supravietuirea fizica, iar fenomene inefabile precum cultura, identitatea nationala si culturala sau educatia sunt In risc de slabire, de diluare. Saracia este dinamica, complexa si adanc Inradacinata institutional. Persistenta saraciei este legata de interactiunea multiplelor ei dimensiuni: economica, sociala, institutionala, morala, psihologica.
Avand caracter multidimensional, saracia cuprinde si se extinde asupra tuturor aspectelor vietii umane. Afecteaza valorile si relatiile sociale. Saracia afecteaza valorile politice, inducand daca nu sentimentul de blazare, cel putin starea de indiferenta fata de problemele comunitatii si de deciziile care o privesc. Lipsa veniturilor sau putinatatea lor afecteaza climatul si relatiile de familie, pozitia In societate, statutul cultural-educational al oamenilor, iar Intre grupurile etnice apare competitia pentru stapanirea resurselor. Din perspectiva culturala si educationala, saracia adanceste alienarea culturala si analfabetismul, reduce ponderea celor care se pot bucura de beneficiile culturii si stiintei de carte. In acelasi timp, poate duce la cresterea delicventei, a ratei criminalitatii, ceea ce amplifica insecuritatea si anomia sociala.
DIFERENTE DE CONCEPT ALE LIBERTATII
Intr-o lume zguduita de conflicte si de crize identificare conceptul libertatii, suveranitatii popoarelor este tratat ca un produs politic ce isi poate schimba aspectul in functie de cel ce il vinde.
Tragicele evenimente din 11 septembrie 2001 se incadreaza in aceeasi fenomenologie grabind produsul libertatii sub eticheta democratiei unei superputeri.
Dupa prabusirea sistemului mondial bipolar, omenirea traieste in cadrul procesului globalizarii efectele contradictiei dintre integrarea politica pe baza solidaritatii de interese si dezintegrarea statala pe criterii identitare, dintre omogenizarea economica si pulverizarea caracteristicilor statului natiune.
Modelul societatii moderne deschise si libere a facilitat contactul intim al unor culturii diferite. Fortarea adoptarii unui model altul decat cel format prin propria adaptare a statelor a generat uneori fenomene periculoase precum crima organizata fundamentalismul religios sau terorismul sau asa zisele state “ticalosite”.
Ele pun asta zi in discutie intregul sistem de securitate si stabilitate al lumii.
Fara a nega susbstratul lor economic si social, este totusi imposibil sa nu observam ca motorul care pune in miscare factorii de destabilizare amintiti este alienarea indusa de sentimentul implicarii fortate in experiente moral-culturale esuate, precum si teama ca acceptarea complicitatii cu protagonistii unor asemenea experiente nu va ramane nesanctionata de omenire.
Saracia creaza doar cadrul favorabil recrutarii celor care formeaza armatele luptatoare sub diferite alte forme.
Aceste armate sunt finantate, insa , din belsug, nu numai de strategii cinice ai politicilor de manipulare ci si de lideri carismatici care isi asuma proiecte mesianice.
Trebuie observat, de asemenea, ca noul model social impus a mai permis si accesul reprezentantilor unor anumite comunitati culturale la tehnologii pe care numai reprezentantii altor culturi le-au putut produce.
Aceasta este legata de o intelegere particulara a lumii si a ordinii universale. Cand o anumita cultura isi insuseste alte valori pe care nu le-a creat si nici nu le-ar fi putut crea potrivit logicii sale interne atunci exist a riscul ca respectivele valorii sa fie percepute diferite fata de cele pentru care au fost create ca in interesul culturii respective. Traversam in prezent o era modern a in care se ofera mult. Cu toate acestea, multe gruparii sociale care, aparent, ar fi putut accede la promisiunile unei ere noi, nu vor scapa astfel de neregulile si esecurile din trecut.
Scuza clasicaca pentru neprogresarea si saracia au fost cauzate de fortele imperiale si de intentiile coloniale este insuficienta , daca nu chiar nesatisfacatoare.
Diferentele dintre libertatea anticilor si libertatea modernilor consta, In esenta, In modul diferit de a concepe raportul In maniera diferita de apreciere a valorilor, functiilor si responsabilitatilor din sfera publicului si cea a privatului, In antichitate si In epoca moderna. Cetateanul polis-ului antic resimtea acut caracterul privativ al vietii private, o viata redusa la rezolvarea necesitatilor biologice si economice ale gospodariei familiale. El Isi dobandea libertatea doar In viata publica din polis. Libertatea cetateanului antichitatii greco-latine era una politica traita prin participarea la treburile politice. Aceasta nu Inseamna ca el nu avea o viata privata, sau ca nu ar fi existat, circumstantial, o Impletire de interese Intre public si privat, ci doar ca, resimtind viata privata ca una a constrangerilor si nevoilor existentiale, el se elibera de toate acestea prin participarea la viata publica a polis-ului. In discursul rostit la Ateneul regal de la Paris In 1819, Benjamin Constant afirma:... Intrebati-va, Inainte de toate, domnilor, ce Intelege In zilele noastre prin cuvantul libertate, un englez, un francez sau un locuitor al Statelor Unite ale Americii? Pentru fiecare dintre noi, libertatea inseamna dreptul de a nu se supune decat In fata legii, de a nu putea fi arestat, nici inchis, nici omorat, nici maltratat in vreun fel din voia arbitrara a unuia sau a mai muti indivizi. Dreptul de a-si exprima parerea, de a-si alege ocupatia si de a o practica, de a dispune de a sa proprietate, de a te duce si de a veni fara sa ceri voie si fara sa dai socoteala despre motivele si caile alese. Inseamna dreptul de a te aduna cu alti indivizi, fie pentru a discuta despre propriile interese, fie pentru a practica un cult pe care el si asociatii lui il prefera, fie pur si simplu pentru a-si umple ceasurile intr-un mod adecvat inclinatiilor si fanteziei tale. Inseamna, in sfarsit, dreptul de a interveni in administrarea guvernarii, fie prin numirea functionarilor, a tuturor sau numai a unora dintre ei, fie prin reprezentari, petitii, cereri, pe care autoritatea este, mai mult sau mai putin obligata sa le ia In considerare.
Libertatea la antici consta In exercitarea colectiva, Insa directa, a mai multor parti din Intreaga suveranitate, ea costa In a delibera, In piata publica asupra razboiului si pacii, In a Incheia tratate de alianta cu strainii, In a vota legi, In a enunta hotarari, In a examina conturile, actele, gestiunea magistratilor, In a-i obliga sa compara In fata Intregului popor, In a-i pune sub acuzare, In a-i condamna sau achita. Dar Intelegand In felul acesta libertatea, anticii nu considerau totusi incompatibila cu aceasta libertate colectiva subordonarea completa a individului fata de autoritatea ansamblului social.
Scopul anticilor era impartirea puterii sociale Intre toti cetatenii unei aceleiasi patrii. Asta numeau ei libertate. Scopul modernilor este siguranta In ceea ce priveste viata privata si ei numesc libertate garantiile acordate de catre institutii pentru a o proteja.
Definitia libertatii nu va fi precisa pana cand nu vom examina si alti termeni aproape la el de vagi, precum „coercitie”, „arbitrar” si „drept” ,indispensabili Intr-o discutie asupra libertatii.
Potrivit lui H.B. Philips istoria a memorat multi oratorii si poetii au preamarit libertatea, insa nimeni nu a spus de ce conceptul libertatii este atat de importanta. Atitudinea noastra in aceasta privinta ar trebui sa depinda de felul in care Intelegem societatea: fixa sau in miscare. Intr-o societate care avanseaza, orice restrangere a libertatii reduce numarul de lucruri Incercate si astfel reduce ritmul progresului.
Abraham Lincoln mentiona faptul ca lumea n-a avut niciodata o definitie buna a cuvantului libertate, iar poporul american are mare nevoie de asa ceva. Cu totii ne declaram in favoarea libertatii insa folosind acelasi cuvant nu vom intelegem acelasi lucru.
In antichitate diferenta propriu-zisa dintre pozitia unui om liber si cea a unui sclav era exprimata prin patru drepturi pe care le implica de regula dobandirea libertatii. Astfel, fostului sclav i se conferea „statutul juridic de membru protejat al societatii”, In al doilea rand „imunitate fata de arestarea arbitrara”, In al treilea rand „dreptul e a munci unde doreste” si In al patrulea rand „dreptul de miscare potrivit propriei vointe”.
Nimic nu este mai fertil in realizari decat de a fi liber, insa nimic nu este mai chinuitor decat aceasta ucenicie a libertatii...
SUBJUGAREA PRIN INECHITATE
Scopul major al luptei pentru libertate a fost egalitatea in fata ceilalti semeni. Aceasta egalitate in fata regulilor impuse de stat poate fi completata cu o egalitate similara in fata regulilor pe care oamenii le respecta de bunavoie in relatiile interpersonale. Aceasta extensie a principiului egalitatii la regulile comportamentului moral si social este principala expresie a ceea ce numim in mod obisnuit spirit democratic si probabil ca este aspectul care contribuie cel mai mult la neutralizarea inegalitatilor produse In mod necesar de libertate.
Egalitatea in raport cu regulile generale de drept si comportamental este unicul tip de echitate intre semeni umani.
Aceasta este consecinta necesara si o parte din justificarea inechitatile individuale Daca rezultatul aceluiasi cadru naste inechitati la nivel de grup social nu ar fi posibil a demonstra ca unele moduri de viata sunt mai reusite decat altele, multe din argumentele in favoarea ei ar disparea.
Se poate spune chiar si ca nazuinta spre libertate a reprezentat o trasatura constanta a intregului proces istoric, preocuparile pentru definirea pozitiei omului in societate si societatiilor in cadrul comunitatii internationale, pentru afirmarea ca participant cu drepturi egale .In Grecia antica, inalte principii morale se manifestau de pilda in opera lui Platon. In cunoscutul dialog „Cretan” el emite ideea ca „nu trebuie sa se raspunda injustitiei prin injustitie si nici sa se faca rau niciunui om, indiferent de ceea ce acesta ne-a facut”.
Ideea de justitie se regaseste dupa parerea lui Platon atat In individ cat si in organizarea cetatii care trebuie sa recunoasca patru virtuti cardinale: Intelepciunea, curajul, temperanta si justitia.
Pronuntandu-se In favoarea democratiei, Aristotel, marele sau elev, enunta in „Politica” parerea ca … majoritatea, ai caror membri considerati izolati, nu sunt oameni remarcabili, este totusi deasupra oamenilor superiori daca nu individual atunci in masa. In aceasta multime, fiecare individ are partea sa de virtute, de intelepciune; si toti adunandu-se formeaza, se poate spune, un singur om cu maini, picioare, simturi nenumarate, un moral si o inteligenta proportionala. Astfel, multimea enunta judecati minunate asupra operelor de muzica, de poezie, unul judeca un aspect, altul altceva si toti Impreuna judeca Intreaga opera.
Filozoful Protagoras din Abdera, ridicand omul pe un adevarat piedestal, enunta cu mult curaj ideea ca „omul este masura tuturor lucrurilor”. Raportand toate fenomenele naturale si sociale la om, jurisconsultul roman Ulpian, sintetizand pe plan juridic marile idei umaniste, sublinia ca principiile dreptului trebuie sa se concretizeze In a duce o viata onesta, In a nu vatama ceea ce apartine altuia si a atribui fiecaruia ce este al sau. – Juris praecepta sunt haec – honeste vivere; alterum non laedere, sum cuique tribuere.
Este de notat ca antichitatea a elaborat nu numai o viziune cuprinzatoare despre om si comunitatile umane, incluzand recunoasterea demnitatii sale si valoarea normelor juridice de conduita, dar si conceptul de „homo politicus”, Intelegand prin aceasta vocatia nelimitata de care trebuiau sa se bucure toti oamenii pentru a participa In conditii de egalitate deplina la conducerea treburilor cetatii. In pofida acestor idei generoase, societatea antica a cunoscut totusi sclavia pe care o considera ca fiind un fapt pe deplin firesc. Putini Intelegeau atunci ca ideea demnitatii si egalitatii umane trebuie sa se refere In mod nediscriminatoriu la absolut toti oamenii. Juristii romani, care au elaborat conceptul „jus naturale” facea de aceea o distinctie neta Intre dreptul natural si dreptul civil, considerand ca, daca pe cel de-al doilea este aplicabil numai membrilor cu drepturi egale ai cetatii, primul ar fi valabil, In egala masura, pentru toate fiintele umane, indiferent de faptul daca oamenii s-au nascut liberi sau sclavi. Este de remarcat cunoscutul citat al jurisconsultului roman Gaius: „melior conditio nostra per servos feri potest, detenor fieri non potest”.
In felul acesta, si-au facut drum de-a lungul timpului, chiar In societatea sclavagista, o serie de reglementari juridice, inclusiv cele care interziceau uciderea sclavilor.
Religia a avut o influenta benefica asupra afirmarii conceptiilor umaniste prin aceea ca a ridicat la rangul de principiu conceptul fraternitatii umane, al egalitatii tuturor oamenilor in fata Divinitatii, propovaduind cu staruinta ideea a oamenii, In relatiile lor reciproce, trebuie sa dea dovada de toleranta, de respectul dreptului oricarei fiinte de a trai conform propriilor obiceiuri, Intr-un spirit de Intelegere si deplin respect.
Religiile au avut un rol esential in propovaduirea conceptiilor umaniste. Practic, toate religiile au ridicat toleranta la rangul de principiu, ideile umaniste fiind consacrate, de altfel, In lucrarile unor specialisti de prestigiu ai teologiei, in hotararile unor congrese ecleziastice. Din pacate insa, tot aceleasi religii in practica lupta impotriva unor alte culturi-credinte ostile transformand in intoleranta, ducand in final nu numai la sacrificarea celor ce impartasesc acelasi cult inamic dar si a persoanelor aflate in alte scopuri decat cele beligerante
Eminentul ganditor Hugo Grotius in cunoscuta sa lucrare „De jure belli ac pacis” aprecia, apropiindu-se de filozofia lui Aristotel, ca omul detine un anumit instinct social care Il determina sa traiasca In comunitate cu semenii sai, de unde ideea dreptului natural, chemat sa guverneze conduita oamenilor In societate In concordanta cu regulile dreptului ratiunii. Dupa parerea lui Grotius, dreptul natural cere ca In contracte sa existe egalitate si merge pana acolo Incat face din inegalitate sa se nasca un drept pentru acela care dobandeste mai putin. Cat de poate de relevanta In ceea ce priveste originea statului si valoare institutiilor politice este teoria lui Grotius privind contractul social. Aceasta idee era, de altfel, comuna pe atunci multor ganditori si iluminati ai vremii. Dupa parerea lui Spinoza, libertatea politica nu poate fi suprimata deoarece nimeni nu este obligat, conform normelor dreptului natural sa se supuna bunului plac al altuia. Pentru Hobbs, Dreptul natural reprezenta libertatea pe care o are fiecare de a folosi propria sa putere pentru apararea propriei sale naturi, adica a vietii sale. In conceptia acestui ganditor „daca natura i-a facut pe oameni egali, aceasta egalitate trebuie recunoscuta”. Pentru John Locke principalele drepturi naturale pe care omul nu le-a transmis statului sunt libertatea, egalitatea si dreptul de proprietate.
Declaratiile de drepturi au reprezentat – atat la timpul respectiv cat si, mai ales dupa trecerea unor secole – documente fundamentale, de o incomparabila relevanta pentru definirea continutului politic si juridic al institutiei drepturilor omului. Ele au fundamentat ideea egalitatii oamenilor atat in domeniul drepturilor civile, cat si in domeniul politic, definind o viziune temeinic elaborata cu privire la raporturile dintre individ si stat, dintre om si autoritate.
Pe masura ce societatea a evoluat si in viata popoarelor au aparut probleme noi si conceptiile cu privire la drepturile omului au suferit importante corective. Au aparut teorii sociale care au cautat sa legitimeze prerogativa statului de a interveni pentru apararea drepturilor si libertatilor, de a lua masuri pentru apararea drepturilor acestora In baza unei prezumtii ca statul actioneaza ca exponent si reprezentant al Intregii societati. Indiferent de bunele intentii ale teoriilor care au sustinut dreptul statului de a prelua anumite problematici privind drepturile omului, de a opera prin mijloace adecvate intereselor acelor categorii sociale mai dezavantajate, este de subliniat ca astfel de teorii au sfarsit prin a deveni, in final, suportul unor conceptii totalitare. Analizand, ele au anihilat practic dreptul si libertatile indivizilor sub pretextul apararii lor de catre stat care, folosind o uriasa masina represiva, In loc sa apere interesele omului a intrat In final Intr-o contradictie flagranta cu aceste drepturi, cu institutiile menite sa asigure respectarea lor, fapt ce a determinat cunoscutele revolutii cu caracter antitotalitar din tarile Europei de rasarit. Aceste evolutii au repus In actualitate trecerea la economia de piata, dar si regandirea sistemului drepturilor omului prin prisma unor reale garantii acordate individului, care sa asigure respectarea ferma a drepturilor sale, Impiedicarea oricaror actiuni prin care prerogativele si aspiratiile sale fundamentale ar fi fost stirbite sau anihilate.
Carta Natiunilor Unite a sintetizat o conceptie umanista, de o larga deschidere internationala, dand expresie vointei popoarelor de a face ca pe viitor demnitatea si respectul persoanei umane sa nu mai cunoasca Ingradiri, iar nici o conflagratie mondiala sa nu mai puna stavila, In viitor, aspiratiilor oamenilor spre libertate si munca pasnica. Institutia drepturilor omului se Infatiseaza astfel, In prezent, ca o institutie deosebit de complexa ce tine atat de ordinea juridica interna cat si de cea internationala. Reflectand un anumit standard castigat, de protectie internationala a drepturilor si libertatilor ce apartin oricaror fiinte umane, institutia drepturilor omului defineste si Insumeaza un ansamblu de drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor unii fata de altii, ale statelor, de a apara si promova aceste drepturi, ale intregii comunitati internationale de a veghea la respectarea drepturilor si libertatilor respective in fiecare tara, intervenind In acele situatii In care drepturile omului ar fi incalcate Intr-un stat sau altul.
Prin urmare, incidenţele mondializării şi globalizării vor fi inegale.
În ţările în curs de dezvoltare, unde reformele interne au determinat o creştere dinamică a comerţului internaţional şi a investiţiilor, se înregistrează succese notabile. Pe de altă parte, continuă totuşi să persiste problema accesului la pieţe, a lipsei de capitaluri şi tehnologie, numeroase ţări fiind confruntate cu transformări instituţionale, necesare unei integrări constructive în economia mondială. Ţările cel mai puţin avansate, în principal cele din Africa, continuă să fie frânate în eforturile lor de capacitatea slabă de producţie, nebeneficiind de avantajele unui comerţ liber.
Marginalizarea internă şi externă a acestor ţări se agravează, mulţi oameni continuând să trăiască în extremă sărăcie.
Devine necesară şi în interesul tuturor ţărilor stabilirea unui sistem comercial multilateral care să fie reciproc avantajos. Cu toate acestea, repercusiunile vor varia de la o ţară la alta, fiind necesară stabilirea unui parteneriat pentru dezvoltare de care să profite toate ţările lumii.
Derularea pe piaţa mondială a celor două fenomene complexe, mondializarea şi liberalizarea, creează un sistem de relaţii economice internaţionale, în care modurile de producţie, investiţie şi comerţ, tehnologia prezintă o importanţă în creştere. Mecanismul pieţei a devenit principalul instrument de repartizare a resurselor, fiind în acelaşi timp incapabil să rezolve toate problemele dezvoltării.
Politica economica principala generatoare a problemelor omenirii – subdezvoltarea, criza alimentară, degradarea mediului natural, creşterea rapidă a populaţiei, restricţiile privind energia şi materiile prime, cheltuielile militare foarte mari, cucerirea spaţiului cosmic şi planetar în scopuri strategice, cunoaşterea ştiinţifică şi bunăstarea populaţiei, crizele economice, inflaţia, dezvoltarea necontrolată a urbanizării, tranziţia la economia cu piaţă concurenţială etc. – a contribuit, în mod hotărâtor, la înscrierea în drumul lung şi ireversibil al mondializării pieţelor lumii.
Noul produs prezentat sub sigla Globalizarii este un proces permanent care prezintă atât oportunităţi, riscuri, cât şi noi provocări. Aceasta a extins perspectiva dezvoltării tehnologice şi integrării efective în economia mondială a statelor, contribuind la sporirea prosperităţii şi potenţialului economic al ţărilor. Dar, aşa cum am precizat, globalizarea comportă şi riscul marginalizării statelor, în special a celor mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic.
Diferenţele între venituri şi între state rămân încă ridicate, iar numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie creşte permanent. Asimetriile şi dezechilibrele din economia mondială s-au intensificat, iar instabilitatea sistemului financiar continuă să rămână o problemă serioasă şi necesită o atenţie sporită.
MANIFESTARII CONTEMPORANE PRIN IMPUNEREA MONDIALA.
Noua impunere mondiala a facut dovada , de pulverizator al culturilor locale si nationale si nivelator al gusturilor si preferintelor umane impunand prin forta un model conceptual denumit “democratia celor ce au reusit”. Aceasta trebuie inteleasa in sensul ei pozitiv, progresist ca o poarta ce se deschide in egala masura saracilor si bogatilor prin care pot comunica si participa la piata mondiala, ca o sansa ca fiecare tara si popor sa se inscrie in cursa dezvoltarii si pietei mondiale cu ce are el mai productiv si competitiv, pentru a-si asigura progresul si un loc in ierarhia de merit a lumii. Tehnologia informatiei si comunicarii sa fie menita sa faciliteze drumul inclusiv al tarilor sarace si in curs de dezvoltare spre o dezvoltare mai rapida. Actualele mijloace de transport, de transmitere a informatiei si de comunicare le ajuta „sa arda etapele”, sa scurteze drumul spre a atinge o dezvoltare armonioasa si durabila. Visul se destrama prin dependenta de modul cum vor gestiona guvernele lor inscrierea cu succes pe scena mondiala, cum se vor angaja popoarele in cursa profitabila ,si de modul cum vor dirija beneficiile ei actualii decidenti la nivel global atata timp cat acestia sunt vasali conducatorilor de carteluri economice.
Dintr-o multitudine de cauze ale manifestarilor populatiei pe care le-am analizat, cauza primordiala poate fi definita “Totalitatea actelor deliberate de impunere a noii structuri executate de catre un grup, o organizatie, un stat sau un grup de state, in scopul atingerii unor obiective politice, economice sau de alta natura”. O astfel de presiune nu poate fi exclusa din tipologia manifestarilor contemporane.
O astfel de presiune da nastere formelor de manifestare prin miscari partizanale ce se nasc acolo unde exista regimuri politice oprimante, regimuri politice antisociale aservite unor interese straine, unde exista saracie, coruptie, iresponsabilitate, ineficienta, injustitie si inechitate sociala. Aceasta poate constitui preludiul unei revolte, a unei revolutii sau a unui razboi civil. Formele extreme ale acestui tip de manifestare, de masa, au loc in conditiile ocupatiei militare straine. (Irak, Afganistan sau Palestina).
Luand amploare este arma care loveste acele state a caror politica este oprimanta, hegemonista, rapace, neo-colonialista, iar mai nou “globalista” in raporturile cu alte state.
Puterile promotoare ale a noului dictat, precum si statele multinationale, si devin tinte ale unor lovituri devastatoare. Acesta este motivul din care marile puteri actuale sunt primorial vizate de acest flagel. Din acest punct de vedere, S.U.A. si Federatia Rusa se situeaza pe primele locuri. Manifestatiile anti-coloniale (globalizare) ar putea imbraca In viitor forme violente, inclusiv cu caracter terorist.
Manifestarea partizana poate constitui nu numai preludiul sau pretextul unui razboi civil intern (inter-etnic de exemplu), ci si al unor interventii militare staine cum au fost cele din 1999 Impotriva Iugoslaviei (Serbia si Muntenegru), din 2001-2002 din Afganistan, precum si interventia militara Impotriva Irakului, pregatita de S.U.A. si Marea Britanie, si derulata In martie-aprilie 2003.
In formularea cea mai larga, se poate spune ca raspunsul populatiilor dominate poate fi definit, ca un drept in folosirea oricaror mijloace de indepartarea presiunilor facute de dominator.
Ingrozita de efectele loviturilor teroriste de la 11 septembrie 2001 si de faptul ca S.U.A. au devenit principala tinta a terorismului international Administratia de la Washington a elaborat o strategie de combatere a terorismului dandu-i urmatoarea definitie:”Terorismul reprezinta orice act premeditat si ilegal periculos pentru viata umana sau bunastarea publica avand scopul de a intimida sau a constrange populatia civila sau guvernul”.
Din aceasta definitie au rezultat derivatii precum orice alta forma libera manifestare devine impotriva intreselor dominatorilor.
Si astfel tot ce ingreuneaza desfasurarea in interesele dominatorilor devine „Terorism”, devine inamicul ce se defineste parte a strategiei asimetrice in fata colosalei superioritati militare a dominatorului. In raport cu restul lumii. „Terorismul” a devenit arma statelor „ticalosite” celor saraci, barbari ai zilelor noastre .
Astfel de manifestari iau amplolare in sfera internationala si incepe din momentul in care la aceste acte de manifestare iau parte cel putin forte si structuri din doua sau mai multe state .
Manifestari internationale de elibrare sunt inregistrate in tot parcursul istoriei. Mai accentuat si mai dezvoltate s-au remarcat in anii celui de-al doilea razboi mondial. S.O.E -1942, O.S.S. – 1943, Churchill, F.D.Roosebelt. (S.O.E. – Serviciul Executiv pentru Operatii Speciale, O.S.S. – Oficiul pentru Studii Strategice).
In ceea ce priveste tipologia terorismului contemporan putem aminti spusele analistilor americani Michael Walzer, Leo Casey, Michael Kazin si James B.Rule, ca semnale din mediul academic.
Saracia ca stare economica, sociala si morala sub-umana genereaza si saracie sau subdezvoltare culturala, intelectuala. Pe un asemenea fond social si psiho-moral, dominat de lipsuri, frustrari, neImpliniri, este dificil sa se descifreze aspecte identitare individuale sau grupale creatoare, inovatoare specifice manifestarii etno-culturale pozitive, pentru ca saracia – asa cum demonstreaza cercetarile– este limitativa, coercitiva, tinde sa diminueze sansa manifestarii capacitatilor umane.
Saracia influenteaza puternic viata popoarelor, identitatea nationala, cultura, contribuind fie la Imbogatirea lor cu aspecte noi, altoite pe cele vechi, Intr-o benefica simbioza si convergenta, fie la saracirea si uniformizarea lor, minimalizandu-le aportul In construirea pe baze valorice a identitatii nationale a individului si comunitatii.
In virtutea intereselor marilor trusturi si concerne transfrontaliere, necesitatea depasirii granitelor sau frontierelor nationale devenite prea stramte, chiar frane, pentru libera circulatie a marfurilor, capitalurilor, serviciilor si oamenilor, pe cand sustinatorii natiunilor si ai identitatii nationale vor milita pentru pastrarea acestora ca garantii ale infinitei diversitati si bogatii de manifestare a spiritului uman, fara sa Impiedice, totusi, cea mai larga universalizare a bunastarii materiale si spirituale a membrilor natiunilor.
In ceea ce priveste saracia, afecteaza indivizii, grupurile si comunitatile umane, afecteaza implicit valorile nationale si locale care definesc univoc un popor sau o comunitate.
Saracia le dirijeaza scala de valori, le contureaza aspiratiile, le construieste filozofia de viata. In conditii de saracie, oamenii sunt preocupati exclusiv de supravietuirea fizica, iar fenomene inefabile precum cultura, identitatea nationala si culturala sau educatia sunt In risc de slabire, de diluare. Saracia este dinamica, complexa si adanc Inradacinata institutional. Persistenta saraciei este legata de interactiunea multiplelor ei dimensiuni: economica, sociala, institutionala, morala, psihologica.
Avand caracter multidimensional, saracia cuprinde si se extinde asupra tuturor aspectelor vietii umane. Afecteaza valorile si relatiile sociale. Saracia afecteaza valorile politice, inducand daca nu sentimentul de blazare, cel putin starea de indiferenta fata de problemele comunitatii si de deciziile care o privesc. Lipsa veniturilor sau putinatatea lor afecteaza climatul si relatiile de familie, pozitia In societate, statutul cultural-educational al oamenilor, iar Intre grupurile etnice apare competitia pentru stapanirea resurselor. Din perspectiva culturala si educationala, saracia adanceste alienarea culturala si analfabetismul, reduce ponderea celor care se pot bucura de beneficiile culturii si stiintei de carte. In acelasi timp, poate duce la cresterea delicventei, a ratei criminalitatii, ceea ce amplifica insecuritatea si anomia sociala.
DIFERENTE DE CONCEPT ALE LIBERTATII
Intr-o lume zguduita de conflicte si de crize identificare conceptul libertatii, suveranitatii popoarelor este tratat ca un produs politic ce isi poate schimba aspectul in functie de cel ce il vinde.
Tragicele evenimente din 11 septembrie 2001 se incadreaza in aceeasi fenomenologie grabind produsul libertatii sub eticheta democratiei unei superputeri.
Dupa prabusirea sistemului mondial bipolar, omenirea traieste in cadrul procesului globalizarii efectele contradictiei dintre integrarea politica pe baza solidaritatii de interese si dezintegrarea statala pe criterii identitare, dintre omogenizarea economica si pulverizarea caracteristicilor statului natiune.
Modelul societatii moderne deschise si libere a facilitat contactul intim al unor culturii diferite. Fortarea adoptarii unui model altul decat cel format prin propria adaptare a statelor a generat uneori fenomene periculoase precum crima organizata fundamentalismul religios sau terorismul sau asa zisele state “ticalosite”.
Ele pun asta zi in discutie intregul sistem de securitate si stabilitate al lumii.
Fara a nega susbstratul lor economic si social, este totusi imposibil sa nu observam ca motorul care pune in miscare factorii de destabilizare amintiti este alienarea indusa de sentimentul implicarii fortate in experiente moral-culturale esuate, precum si teama ca acceptarea complicitatii cu protagonistii unor asemenea experiente nu va ramane nesanctionata de omenire.
Saracia creaza doar cadrul favorabil recrutarii celor care formeaza armatele luptatoare sub diferite alte forme.
Aceste armate sunt finantate, insa , din belsug, nu numai de strategii cinice ai politicilor de manipulare ci si de lideri carismatici care isi asuma proiecte mesianice.
Trebuie observat, de asemenea, ca noul model social impus a mai permis si accesul reprezentantilor unor anumite comunitati culturale la tehnologii pe care numai reprezentantii altor culturi le-au putut produce.
Aceasta este legata de o intelegere particulara a lumii si a ordinii universale. Cand o anumita cultura isi insuseste alte valori pe care nu le-a creat si nici nu le-ar fi putut crea potrivit logicii sale interne atunci exist a riscul ca respectivele valorii sa fie percepute diferite fata de cele pentru care au fost create ca in interesul culturii respective. Traversam in prezent o era modern a in care se ofera mult. Cu toate acestea, multe gruparii sociale care, aparent, ar fi putut accede la promisiunile unei ere noi, nu vor scapa astfel de neregulile si esecurile din trecut.
Scuza clasicaca pentru neprogresarea si saracia au fost cauzate de fortele imperiale si de intentiile coloniale este insuficienta , daca nu chiar nesatisfacatoare.
Diferentele dintre libertatea anticilor si libertatea modernilor consta, In esenta, In modul diferit de a concepe raportul In maniera diferita de apreciere a valorilor, functiilor si responsabilitatilor din sfera publicului si cea a privatului, In antichitate si In epoca moderna. Cetateanul polis-ului antic resimtea acut caracterul privativ al vietii private, o viata redusa la rezolvarea necesitatilor biologice si economice ale gospodariei familiale. El Isi dobandea libertatea doar In viata publica din polis. Libertatea cetateanului antichitatii greco-latine era una politica traita prin participarea la treburile politice. Aceasta nu Inseamna ca el nu avea o viata privata, sau ca nu ar fi existat, circumstantial, o Impletire de interese Intre public si privat, ci doar ca, resimtind viata privata ca una a constrangerilor si nevoilor existentiale, el se elibera de toate acestea prin participarea la viata publica a polis-ului. In discursul rostit la Ateneul regal de la Paris In 1819, Benjamin Constant afirma:... Intrebati-va, Inainte de toate, domnilor, ce Intelege In zilele noastre prin cuvantul libertate, un englez, un francez sau un locuitor al Statelor Unite ale Americii? Pentru fiecare dintre noi, libertatea inseamna dreptul de a nu se supune decat In fata legii, de a nu putea fi arestat, nici inchis, nici omorat, nici maltratat in vreun fel din voia arbitrara a unuia sau a mai muti indivizi. Dreptul de a-si exprima parerea, de a-si alege ocupatia si de a o practica, de a dispune de a sa proprietate, de a te duce si de a veni fara sa ceri voie si fara sa dai socoteala despre motivele si caile alese. Inseamna dreptul de a te aduna cu alti indivizi, fie pentru a discuta despre propriile interese, fie pentru a practica un cult pe care el si asociatii lui il prefera, fie pur si simplu pentru a-si umple ceasurile intr-un mod adecvat inclinatiilor si fanteziei tale. Inseamna, in sfarsit, dreptul de a interveni in administrarea guvernarii, fie prin numirea functionarilor, a tuturor sau numai a unora dintre ei, fie prin reprezentari, petitii, cereri, pe care autoritatea este, mai mult sau mai putin obligata sa le ia In considerare.
Libertatea la antici consta In exercitarea colectiva, Insa directa, a mai multor parti din Intreaga suveranitate, ea costa In a delibera, In piata publica asupra razboiului si pacii, In a Incheia tratate de alianta cu strainii, In a vota legi, In a enunta hotarari, In a examina conturile, actele, gestiunea magistratilor, In a-i obliga sa compara In fata Intregului popor, In a-i pune sub acuzare, In a-i condamna sau achita. Dar Intelegand In felul acesta libertatea, anticii nu considerau totusi incompatibila cu aceasta libertate colectiva subordonarea completa a individului fata de autoritatea ansamblului social.
Scopul anticilor era impartirea puterii sociale Intre toti cetatenii unei aceleiasi patrii. Asta numeau ei libertate. Scopul modernilor este siguranta In ceea ce priveste viata privata si ei numesc libertate garantiile acordate de catre institutii pentru a o proteja.
Definitia libertatii nu va fi precisa pana cand nu vom examina si alti termeni aproape la el de vagi, precum „coercitie”, „arbitrar” si „drept” ,indispensabili Intr-o discutie asupra libertatii.
Potrivit lui H.B. Philips istoria a memorat multi oratorii si poetii au preamarit libertatea, insa nimeni nu a spus de ce conceptul libertatii este atat de importanta. Atitudinea noastra in aceasta privinta ar trebui sa depinda de felul in care Intelegem societatea: fixa sau in miscare. Intr-o societate care avanseaza, orice restrangere a libertatii reduce numarul de lucruri Incercate si astfel reduce ritmul progresului.
Abraham Lincoln mentiona faptul ca lumea n-a avut niciodata o definitie buna a cuvantului libertate, iar poporul american are mare nevoie de asa ceva. Cu totii ne declaram in favoarea libertatii insa folosind acelasi cuvant nu vom intelegem acelasi lucru.
In antichitate diferenta propriu-zisa dintre pozitia unui om liber si cea a unui sclav era exprimata prin patru drepturi pe care le implica de regula dobandirea libertatii. Astfel, fostului sclav i se conferea „statutul juridic de membru protejat al societatii”, In al doilea rand „imunitate fata de arestarea arbitrara”, In al treilea rand „dreptul e a munci unde doreste” si In al patrulea rand „dreptul de miscare potrivit propriei vointe”.
Nimic nu este mai fertil in realizari decat de a fi liber, insa nimic nu este mai chinuitor decat aceasta ucenicie a libertatii...
SUBJUGAREA PRIN INECHITATE
Scopul major al luptei pentru libertate a fost egalitatea in fata ceilalti semeni. Aceasta egalitate in fata regulilor impuse de stat poate fi completata cu o egalitate similara in fata regulilor pe care oamenii le respecta de bunavoie in relatiile interpersonale. Aceasta extensie a principiului egalitatii la regulile comportamentului moral si social este principala expresie a ceea ce numim in mod obisnuit spirit democratic si probabil ca este aspectul care contribuie cel mai mult la neutralizarea inegalitatilor produse In mod necesar de libertate.
Egalitatea in raport cu regulile generale de drept si comportamental este unicul tip de echitate intre semeni umani.
Aceasta este consecinta necesara si o parte din justificarea inechitatile individuale Daca rezultatul aceluiasi cadru naste inechitati la nivel de grup social nu ar fi posibil a demonstra ca unele moduri de viata sunt mai reusite decat altele, multe din argumentele in favoarea ei ar disparea.
Se poate spune chiar si ca nazuinta spre libertate a reprezentat o trasatura constanta a intregului proces istoric, preocuparile pentru definirea pozitiei omului in societate si societatiilor in cadrul comunitatii internationale, pentru afirmarea ca participant cu drepturi egale .In Grecia antica, inalte principii morale se manifestau de pilda in opera lui Platon. In cunoscutul dialog „Cretan” el emite ideea ca „nu trebuie sa se raspunda injustitiei prin injustitie si nici sa se faca rau niciunui om, indiferent de ceea ce acesta ne-a facut”.
Ideea de justitie se regaseste dupa parerea lui Platon atat In individ cat si in organizarea cetatii care trebuie sa recunoasca patru virtuti cardinale: Intelepciunea, curajul, temperanta si justitia.
Pronuntandu-se In favoarea democratiei, Aristotel, marele sau elev, enunta in „Politica” parerea ca … majoritatea, ai caror membri considerati izolati, nu sunt oameni remarcabili, este totusi deasupra oamenilor superiori daca nu individual atunci in masa. In aceasta multime, fiecare individ are partea sa de virtute, de intelepciune; si toti adunandu-se formeaza, se poate spune, un singur om cu maini, picioare, simturi nenumarate, un moral si o inteligenta proportionala. Astfel, multimea enunta judecati minunate asupra operelor de muzica, de poezie, unul judeca un aspect, altul altceva si toti Impreuna judeca Intreaga opera.
Filozoful Protagoras din Abdera, ridicand omul pe un adevarat piedestal, enunta cu mult curaj ideea ca „omul este masura tuturor lucrurilor”. Raportand toate fenomenele naturale si sociale la om, jurisconsultul roman Ulpian, sintetizand pe plan juridic marile idei umaniste, sublinia ca principiile dreptului trebuie sa se concretizeze In a duce o viata onesta, In a nu vatama ceea ce apartine altuia si a atribui fiecaruia ce este al sau. – Juris praecepta sunt haec – honeste vivere; alterum non laedere, sum cuique tribuere.
Este de notat ca antichitatea a elaborat nu numai o viziune cuprinzatoare despre om si comunitatile umane, incluzand recunoasterea demnitatii sale si valoarea normelor juridice de conduita, dar si conceptul de „homo politicus”, Intelegand prin aceasta vocatia nelimitata de care trebuiau sa se bucure toti oamenii pentru a participa In conditii de egalitate deplina la conducerea treburilor cetatii. In pofida acestor idei generoase, societatea antica a cunoscut totusi sclavia pe care o considera ca fiind un fapt pe deplin firesc. Putini Intelegeau atunci ca ideea demnitatii si egalitatii umane trebuie sa se refere In mod nediscriminatoriu la absolut toti oamenii. Juristii romani, care au elaborat conceptul „jus naturale” facea de aceea o distinctie neta Intre dreptul natural si dreptul civil, considerand ca, daca pe cel de-al doilea este aplicabil numai membrilor cu drepturi egale ai cetatii, primul ar fi valabil, In egala masura, pentru toate fiintele umane, indiferent de faptul daca oamenii s-au nascut liberi sau sclavi. Este de remarcat cunoscutul citat al jurisconsultului roman Gaius: „melior conditio nostra per servos feri potest, detenor fieri non potest”.
In felul acesta, si-au facut drum de-a lungul timpului, chiar In societatea sclavagista, o serie de reglementari juridice, inclusiv cele care interziceau uciderea sclavilor.
Religia a avut o influenta benefica asupra afirmarii conceptiilor umaniste prin aceea ca a ridicat la rangul de principiu conceptul fraternitatii umane, al egalitatii tuturor oamenilor in fata Divinitatii, propovaduind cu staruinta ideea a oamenii, In relatiile lor reciproce, trebuie sa dea dovada de toleranta, de respectul dreptului oricarei fiinte de a trai conform propriilor obiceiuri, Intr-un spirit de Intelegere si deplin respect.
Religiile au avut un rol esential in propovaduirea conceptiilor umaniste. Practic, toate religiile au ridicat toleranta la rangul de principiu, ideile umaniste fiind consacrate, de altfel, In lucrarile unor specialisti de prestigiu ai teologiei, in hotararile unor congrese ecleziastice. Din pacate insa, tot aceleasi religii in practica lupta impotriva unor alte culturi-credinte ostile transformand in intoleranta, ducand in final nu numai la sacrificarea celor ce impartasesc acelasi cult inamic dar si a persoanelor aflate in alte scopuri decat cele beligerante
Eminentul ganditor Hugo Grotius in cunoscuta sa lucrare „De jure belli ac pacis” aprecia, apropiindu-se de filozofia lui Aristotel, ca omul detine un anumit instinct social care Il determina sa traiasca In comunitate cu semenii sai, de unde ideea dreptului natural, chemat sa guverneze conduita oamenilor In societate In concordanta cu regulile dreptului ratiunii. Dupa parerea lui Grotius, dreptul natural cere ca In contracte sa existe egalitate si merge pana acolo Incat face din inegalitate sa se nasca un drept pentru acela care dobandeste mai putin. Cat de poate de relevanta In ceea ce priveste originea statului si valoare institutiilor politice este teoria lui Grotius privind contractul social. Aceasta idee era, de altfel, comuna pe atunci multor ganditori si iluminati ai vremii. Dupa parerea lui Spinoza, libertatea politica nu poate fi suprimata deoarece nimeni nu este obligat, conform normelor dreptului natural sa se supuna bunului plac al altuia. Pentru Hobbs, Dreptul natural reprezenta libertatea pe care o are fiecare de a folosi propria sa putere pentru apararea propriei sale naturi, adica a vietii sale. In conceptia acestui ganditor „daca natura i-a facut pe oameni egali, aceasta egalitate trebuie recunoscuta”. Pentru John Locke principalele drepturi naturale pe care omul nu le-a transmis statului sunt libertatea, egalitatea si dreptul de proprietate.
Declaratiile de drepturi au reprezentat – atat la timpul respectiv cat si, mai ales dupa trecerea unor secole – documente fundamentale, de o incomparabila relevanta pentru definirea continutului politic si juridic al institutiei drepturilor omului. Ele au fundamentat ideea egalitatii oamenilor atat in domeniul drepturilor civile, cat si in domeniul politic, definind o viziune temeinic elaborata cu privire la raporturile dintre individ si stat, dintre om si autoritate.
Pe masura ce societatea a evoluat si in viata popoarelor au aparut probleme noi si conceptiile cu privire la drepturile omului au suferit importante corective. Au aparut teorii sociale care au cautat sa legitimeze prerogativa statului de a interveni pentru apararea drepturilor si libertatilor, de a lua masuri pentru apararea drepturilor acestora In baza unei prezumtii ca statul actioneaza ca exponent si reprezentant al Intregii societati. Indiferent de bunele intentii ale teoriilor care au sustinut dreptul statului de a prelua anumite problematici privind drepturile omului, de a opera prin mijloace adecvate intereselor acelor categorii sociale mai dezavantajate, este de subliniat ca astfel de teorii au sfarsit prin a deveni, in final, suportul unor conceptii totalitare. Analizand, ele au anihilat practic dreptul si libertatile indivizilor sub pretextul apararii lor de catre stat care, folosind o uriasa masina represiva, In loc sa apere interesele omului a intrat In final Intr-o contradictie flagranta cu aceste drepturi, cu institutiile menite sa asigure respectarea lor, fapt ce a determinat cunoscutele revolutii cu caracter antitotalitar din tarile Europei de rasarit. Aceste evolutii au repus In actualitate trecerea la economia de piata, dar si regandirea sistemului drepturilor omului prin prisma unor reale garantii acordate individului, care sa asigure respectarea ferma a drepturilor sale, Impiedicarea oricaror actiuni prin care prerogativele si aspiratiile sale fundamentale ar fi fost stirbite sau anihilate.
Carta Natiunilor Unite a sintetizat o conceptie umanista, de o larga deschidere internationala, dand expresie vointei popoarelor de a face ca pe viitor demnitatea si respectul persoanei umane sa nu mai cunoasca Ingradiri, iar nici o conflagratie mondiala sa nu mai puna stavila, In viitor, aspiratiilor oamenilor spre libertate si munca pasnica. Institutia drepturilor omului se Infatiseaza astfel, In prezent, ca o institutie deosebit de complexa ce tine atat de ordinea juridica interna cat si de cea internationala. Reflectand un anumit standard castigat, de protectie internationala a drepturilor si libertatilor ce apartin oricaror fiinte umane, institutia drepturilor omului defineste si Insumeaza un ansamblu de drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor unii fata de altii, ale statelor, de a apara si promova aceste drepturi, ale intregii comunitati internationale de a veghea la respectarea drepturilor si libertatilor respective in fiecare tara, intervenind In acele situatii In care drepturile omului ar fi incalcate Intr-un stat sau altul.
Prin urmare, incidenţele mondializării şi globalizării vor fi inegale.
În ţările în curs de dezvoltare, unde reformele interne au determinat o creştere dinamică a comerţului internaţional şi a investiţiilor, se înregistrează succese notabile. Pe de altă parte, continuă totuşi să persiste problema accesului la pieţe, a lipsei de capitaluri şi tehnologie, numeroase ţări fiind confruntate cu transformări instituţionale, necesare unei integrări constructive în economia mondială. Ţările cel mai puţin avansate, în principal cele din Africa, continuă să fie frânate în eforturile lor de capacitatea slabă de producţie, nebeneficiind de avantajele unui comerţ liber.
Marginalizarea internă şi externă a acestor ţări se agravează, mulţi oameni continuând să trăiască în extremă sărăcie.
Devine necesară şi în interesul tuturor ţărilor stabilirea unui sistem comercial multilateral care să fie reciproc avantajos. Cu toate acestea, repercusiunile vor varia de la o ţară la alta, fiind necesară stabilirea unui parteneriat pentru dezvoltare de care să profite toate ţările lumii.
Derularea pe piaţa mondială a celor două fenomene complexe, mondializarea şi liberalizarea, creează un sistem de relaţii economice internaţionale, în care modurile de producţie, investiţie şi comerţ, tehnologia prezintă o importanţă în creştere. Mecanismul pieţei a devenit principalul instrument de repartizare a resurselor, fiind în acelaşi timp incapabil să rezolve toate problemele dezvoltării.
Politica economica principala generatoare a problemelor omenirii – subdezvoltarea, criza alimentară, degradarea mediului natural, creşterea rapidă a populaţiei, restricţiile privind energia şi materiile prime, cheltuielile militare foarte mari, cucerirea spaţiului cosmic şi planetar în scopuri strategice, cunoaşterea ştiinţifică şi bunăstarea populaţiei, crizele economice, inflaţia, dezvoltarea necontrolată a urbanizării, tranziţia la economia cu piaţă concurenţială etc. – a contribuit, în mod hotărâtor, la înscrierea în drumul lung şi ireversibil al mondializării pieţelor lumii.
Noul produs prezentat sub sigla Globalizarii este un proces permanent care prezintă atât oportunităţi, riscuri, cât şi noi provocări. Aceasta a extins perspectiva dezvoltării tehnologice şi integrării efective în economia mondială a statelor, contribuind la sporirea prosperităţii şi potenţialului economic al ţărilor. Dar, aşa cum am precizat, globalizarea comportă şi riscul marginalizării statelor, în special a celor mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic.
Diferenţele între venituri şi între state rămân încă ridicate, iar numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie creşte permanent. Asimetriile şi dezechilibrele din economia mondială s-au intensificat, iar instabilitatea sistemului financiar continuă să rămână o problemă serioasă şi necesită o atenţie sporită.
MANIFESTARII CONTEMPORANE PRIN IMPUNEREA MONDIALA.
Noua impunere mondiala a facut dovada , de pulverizator al culturilor locale si nationale si nivelator al gusturilor si preferintelor umane impunand prin forta un model conceptual denumit “democratia celor ce au reusit”. Aceasta trebuie inteleasa in sensul ei pozitiv, progresist ca o poarta ce se deschide in egala masura saracilor si bogatilor prin care pot comunica si participa la piata mondiala, ca o sansa ca fiecare tara si popor sa se inscrie in cursa dezvoltarii si pietei mondiale cu ce are el mai productiv si competitiv, pentru a-si asigura progresul si un loc in ierarhia de merit a lumii. Tehnologia informatiei si comunicarii sa fie menita sa faciliteze drumul inclusiv al tarilor sarace si in curs de dezvoltare spre o dezvoltare mai rapida. Actualele mijloace de transport, de transmitere a informatiei si de comunicare le ajuta „sa arda etapele”, sa scurteze drumul spre a atinge o dezvoltare armonioasa si durabila. Visul se destrama prin dependenta de modul cum vor gestiona guvernele lor inscrierea cu succes pe scena mondiala, cum se vor angaja popoarele in cursa profitabila ,si de modul cum vor dirija beneficiile ei actualii decidenti la nivel global atata timp cat acestia sunt vasali conducatorilor de carteluri economice.
Dintr-o multitudine de cauze ale manifestarilor populatiei pe care le-am analizat, cauza primordiala poate fi definita “Totalitatea actelor deliberate de impunere a noii structuri executate de catre un grup, o organizatie, un stat sau un grup de state, in scopul atingerii unor obiective politice, economice sau de alta natura”. O astfel de presiune nu poate fi exclusa din tipologia manifestarilor contemporane.
O astfel de presiune da nastere formelor de manifestare prin miscari partizanale ce se nasc acolo unde exista regimuri politice oprimante, regimuri politice antisociale aservite unor interese straine, unde exista saracie, coruptie, iresponsabilitate, ineficienta, injustitie si inechitate sociala. Aceasta poate constitui preludiul unei revolte, a unei revolutii sau a unui razboi civil. Formele extreme ale acestui tip de manifestare, de masa, au loc in conditiile ocupatiei militare straine. (Irak, Afganistan sau Palestina).
Luand amploare este arma care loveste acele state a caror politica este oprimanta, hegemonista, rapace, neo-colonialista, iar mai nou “globalista” in raporturile cu alte state.
Puterile promotoare ale a noului dictat, precum si statele multinationale, si devin tinte ale unor lovituri devastatoare. Acesta este motivul din care marile puteri actuale sunt primorial vizate de acest flagel. Din acest punct de vedere, S.U.A. si Federatia Rusa se situeaza pe primele locuri. Manifestatiile anti-coloniale (globalizare) ar putea imbraca In viitor forme violente, inclusiv cu caracter terorist.
Manifestarea partizana poate constitui nu numai preludiul sau pretextul unui razboi civil intern (inter-etnic de exemplu), ci si al unor interventii militare staine cum au fost cele din 1999 Impotriva Iugoslaviei (Serbia si Muntenegru), din 2001-2002 din Afganistan, precum si interventia militara Impotriva Irakului, pregatita de S.U.A. si Marea Britanie, si derulata In martie-aprilie 2003.
In formularea cea mai larga, se poate spune ca raspunsul populatiilor dominate poate fi definit, ca un drept in folosirea oricaror mijloace de indepartarea presiunilor facute de dominator.
Ingrozita de efectele loviturilor teroriste de la 11 septembrie 2001 si de faptul ca S.U.A. au devenit principala tinta a terorismului international Administratia de la Washington a elaborat o strategie de combatere a terorismului dandu-i urmatoarea definitie:”Terorismul reprezinta orice act premeditat si ilegal periculos pentru viata umana sau bunastarea publica avand scopul de a intimida sau a constrange populatia civila sau guvernul”.
Din aceasta definitie au rezultat derivatii precum orice alta forma libera manifestare devine impotriva intreselor dominatorilor.
Si astfel tot ce ingreuneaza desfasurarea in interesele dominatorilor devine „Terorism”, devine inamicul ce se defineste parte a strategiei asimetrice in fata colosalei superioritati militare a dominatorului. In raport cu restul lumii. „Terorismul” a devenit arma statelor „ticalosite” celor saraci, barbari ai zilelor noastre .
Astfel de manifestari iau amplolare in sfera internationala si incepe din momentul in care la aceste acte de manifestare iau parte cel putin forte si structuri din doua sau mai multe state .
Manifestari internationale de elibrare sunt inregistrate in tot parcursul istoriei. Mai accentuat si mai dezvoltate s-au remarcat in anii celui de-al doilea razboi mondial. S.O.E -1942, O.S.S. – 1943, Churchill, F.D.Roosebelt. (S.O.E. – Serviciul Executiv pentru Operatii Speciale, O.S.S. – Oficiul pentru Studii Strategice).
In ceea ce priveste tipologia terorismului contemporan putem aminti spusele analistilor americani Michael Walzer, Leo Casey, Michael Kazin si James B.Rule, ca semnale din mediul academic.
Intr-un studiu dat publicitatii In ianuarie 2002 au identificat forme ale terorismului revolutionar si de eliberare nationala reprezentat in mod deosebit de catre:
1. Organizatia Haganah care a condus la formarea statului Israel In anul 1948;
2. Frontul National Algerian de Eliberare care a condus la obtinerea independentei de stat a Algeriei In anul 1963;
3. HAMAS nascuta In anul 1988 In focul primei “Intifade” de extrema dreapta, f.violenta. (A castigat alegerile din 2006).
4. Congresul National African al lui Nelson Mandela care a condus la distrugerea statului rasist – Republica Sud Africana;0
5. Organizatia de Eliberare a Palestinei, care duce un razboi pe viata si pe moarte cu statul israelian;
6. Armata de Eliberare din Kosovo, reprezentand terorismul albanez sprijinit de S.U.A. si N.A.T.O.;
7. Armata Republicana Irlandeza;
8. Miscarea Separatista Basca din Spania;
9. Miscarea Separatista Kurda – P.K.K., care vizeaza crearea unui stat independent.
1. Organizatia Haganah care a condus la formarea statului Israel In anul 1948;
2. Frontul National Algerian de Eliberare care a condus la obtinerea independentei de stat a Algeriei In anul 1963;
3. HAMAS nascuta In anul 1988 In focul primei “Intifade” de extrema dreapta, f.violenta. (A castigat alegerile din 2006).
4. Congresul National African al lui Nelson Mandela care a condus la distrugerea statului rasist – Republica Sud Africana;0
5. Organizatia de Eliberare a Palestinei, care duce un razboi pe viata si pe moarte cu statul israelian;
6. Armata de Eliberare din Kosovo, reprezentand terorismul albanez sprijinit de S.U.A. si N.A.T.O.;
7. Armata Republicana Irlandeza;
8. Miscarea Separatista Basca din Spania;
9. Miscarea Separatista Kurda – P.K.K., care vizeaza crearea unui stat independent.
Ca urmare a ruperii echilibrului de forte la nivel global ( sfera comunista si occidentala) si crearea unui sistem „unipolar” a generat un ritm alert de crestere al dezordinii, haosului, a nesigurantei generale s-au dezvoltat foarte mult miscarile teroriste nationalist-separatist-etnice.
In zilele noastre, in lume exita in jur de 3.600 de grupuri minoritare etnice care se doresc autonome sau independente. Acestea sunt manipulate si de catre forte externe interesate, asa cum a fost cazul organizatiei teroriste “Armata de Eliberare din Kosovo” a minoritatii albaneze, care a condus la interventia militara a S.U.A. si N.A.T.O. din martie-iunie 1999, impotriva Iugoslaviei. Mai recent, terorismul este folosit ca pretext pentru invazii, cucerirea de teritorii si subjugarea de natiuni.
Bombardamentele de aviatie asupra populatiei civile neInarmate (femei, copii, batrani) practicate de catre toate marile puteri beligerante in cursul celui de-al doilea razboi mondial, precum si in Coreea, Vietnam, precum si cele ce au urmat au constituit manifestari criminale ale terorismului de razboi.
Analistii americani Michael Walzer, Leo Casey, Michael Kazin si James B.Rule,considera bombardamentul atomic asupra razboiului civil, total lipsit de elemente militare, Hirosima din 6 august 1945, drept cel mai mare si mai grav act de razboi din toate timpurile.
Forma de lupta populara care se manifesta in zilele noastre, atat pe plan intern, ca metoda de lupta politica, prezent in mai toate statele lumii, din Filipine pana In California, din Irlanda de Nord pana In Argentina, cat si pe plan extern ca forma de opozitie fata de opresiunea straina fata de societatile transnationale, care au acaparat planeta cu alte cuvinte fata de “noul concept de globalizare” este in primul rand o optiune, o alegere din mai multe forme de lupta. Este optiunea cea mai radicala.
Reprimarea fortelor dominatoare in plan intern si international este o strategie politica, selectionata dintr-un evantai de posibilitati.
Exista multiple explicatii fata de optiunea pentru formele de reactiune ale statelor. Consideram ca aceasta are la baza in primul rand raportului de forte.
Daca nu ar recurge la astfel de manifestari, ce sanse de a se apara ar avea un popor sarac in fata unei armate printre cele mai dotate din lume ce-l invadeaza ? Ce sanse au popoarele ocupate si lipsite de tote formele traditionale de existenta, in fata unei hiper-puterii desfasurata militar si economic ?
Fortarea prin explicarea optiunii acestei manifestari pe criterii cultural-religioase, asa cum se incearca in cazul popoarelor islamice este o imensa diversiune. Statele musulmane si evreii se ucid intre ei nu din motive culturale sau religioase,ci pentru politica dominatoare ce este instituita prin statul Izdrael. Rolul reprezentativ jucat in zona de „ politie” regionala. Statele Unite ale Americi s-au angrenat pentru a stapani Orientul Mijlociu, nu pentru combaterea cultului islamic, ci pentru luarea sub control a 75% sub rezervele cunoscute de petrol ale lumii. Desigur ca exista si o latura cultural-religioasa a manifestarilor contemporane, dar nu aceasta este estenta ci doar modalitatea mobilizatoare . In toate religiile lumii au existat si se vor gasi extremisti.
Profesorul universitar american Michael Field de la Harvard University, unul dintre specialisti in problemele lumii arabe considera ca propaganda oficiala americana din ultimii 50 de ani a prezentat lupta pentru emancipare a lumii musulmane, in genenral, si a celei arabe, in special, considerata ca fiind drept o lupta impotriva modernitatii sub conducerea fundamentalismului religios islamic.
Fata de aceasta acuzatie falsa, profesorul M.Field intreba daca putem consemna ce a facut lumea occidentala pentru dezvoltarea si “modernizarea” lumii islamice pe care cauta a o stapani in totalitate mai ales dupa primul razboi mondial.
Un raspuns este usor de prevazut. In afara jefuirii sistematice a resurselor naturale ale acestei lumi si satisfacerea necesarului, gradului de satisfactie a propriului popor dominatorii nu au adus nimic pentru progresul statelor cucerite.
Imensa majoritate a lumii este convinsa ca razboaile impotriva formelor „teroriste” nu este nimic altceva decat lupta pentru mentinerea si largirea controlului asupra celor mai mari rezerve de petrol ale lumii, castigand controlul a 80% din productia mondiala.
Omenirea este in cautarea unui nou echilibru de forte iar in aceasta cautare nu trebuiesc exclusi factorii de interes comun ai omenirii . Cum va arata acest echilibru este greu de anticipat. Deoarece starea de haos conduce, intotdeauna, la noi forme de adaptare si de regula imprevizibile.
Indiferent de motivatie si de formele acestor manifestari impotriva dominatorilor acestea nu sunt justificate, cum nici interventiile militare si razboaiele de aducere a democratiei, pacii si armoniei nu sunt indreptatite.
In zilele noastre, in lume exita in jur de 3.600 de grupuri minoritare etnice care se doresc autonome sau independente. Acestea sunt manipulate si de catre forte externe interesate, asa cum a fost cazul organizatiei teroriste “Armata de Eliberare din Kosovo” a minoritatii albaneze, care a condus la interventia militara a S.U.A. si N.A.T.O. din martie-iunie 1999, impotriva Iugoslaviei. Mai recent, terorismul este folosit ca pretext pentru invazii, cucerirea de teritorii si subjugarea de natiuni.
Bombardamentele de aviatie asupra populatiei civile neInarmate (femei, copii, batrani) practicate de catre toate marile puteri beligerante in cursul celui de-al doilea razboi mondial, precum si in Coreea, Vietnam, precum si cele ce au urmat au constituit manifestari criminale ale terorismului de razboi.
Analistii americani Michael Walzer, Leo Casey, Michael Kazin si James B.Rule,considera bombardamentul atomic asupra razboiului civil, total lipsit de elemente militare, Hirosima din 6 august 1945, drept cel mai mare si mai grav act de razboi din toate timpurile.
Forma de lupta populara care se manifesta in zilele noastre, atat pe plan intern, ca metoda de lupta politica, prezent in mai toate statele lumii, din Filipine pana In California, din Irlanda de Nord pana In Argentina, cat si pe plan extern ca forma de opozitie fata de opresiunea straina fata de societatile transnationale, care au acaparat planeta cu alte cuvinte fata de “noul concept de globalizare” este in primul rand o optiune, o alegere din mai multe forme de lupta. Este optiunea cea mai radicala.
Reprimarea fortelor dominatoare in plan intern si international este o strategie politica, selectionata dintr-un evantai de posibilitati.
Exista multiple explicatii fata de optiunea pentru formele de reactiune ale statelor. Consideram ca aceasta are la baza in primul rand raportului de forte.
Daca nu ar recurge la astfel de manifestari, ce sanse de a se apara ar avea un popor sarac in fata unei armate printre cele mai dotate din lume ce-l invadeaza ? Ce sanse au popoarele ocupate si lipsite de tote formele traditionale de existenta, in fata unei hiper-puterii desfasurata militar si economic ?
Fortarea prin explicarea optiunii acestei manifestari pe criterii cultural-religioase, asa cum se incearca in cazul popoarelor islamice este o imensa diversiune. Statele musulmane si evreii se ucid intre ei nu din motive culturale sau religioase,ci pentru politica dominatoare ce este instituita prin statul Izdrael. Rolul reprezentativ jucat in zona de „ politie” regionala. Statele Unite ale Americi s-au angrenat pentru a stapani Orientul Mijlociu, nu pentru combaterea cultului islamic, ci pentru luarea sub control a 75% sub rezervele cunoscute de petrol ale lumii. Desigur ca exista si o latura cultural-religioasa a manifestarilor contemporane, dar nu aceasta este estenta ci doar modalitatea mobilizatoare . In toate religiile lumii au existat si se vor gasi extremisti.
Profesorul universitar american Michael Field de la Harvard University, unul dintre specialisti in problemele lumii arabe considera ca propaganda oficiala americana din ultimii 50 de ani a prezentat lupta pentru emancipare a lumii musulmane, in genenral, si a celei arabe, in special, considerata ca fiind drept o lupta impotriva modernitatii sub conducerea fundamentalismului religios islamic.
Fata de aceasta acuzatie falsa, profesorul M.Field intreba daca putem consemna ce a facut lumea occidentala pentru dezvoltarea si “modernizarea” lumii islamice pe care cauta a o stapani in totalitate mai ales dupa primul razboi mondial.
Un raspuns este usor de prevazut. In afara jefuirii sistematice a resurselor naturale ale acestei lumi si satisfacerea necesarului, gradului de satisfactie a propriului popor dominatorii nu au adus nimic pentru progresul statelor cucerite.
Imensa majoritate a lumii este convinsa ca razboaile impotriva formelor „teroriste” nu este nimic altceva decat lupta pentru mentinerea si largirea controlului asupra celor mai mari rezerve de petrol ale lumii, castigand controlul a 80% din productia mondiala.
Omenirea este in cautarea unui nou echilibru de forte iar in aceasta cautare nu trebuiesc exclusi factorii de interes comun ai omenirii . Cum va arata acest echilibru este greu de anticipat. Deoarece starea de haos conduce, intotdeauna, la noi forme de adaptare si de regula imprevizibile.
Indiferent de motivatie si de formele acestor manifestari impotriva dominatorilor acestea nu sunt justificate, cum nici interventiile militare si razboaiele de aducere a democratiei, pacii si armoniei nu sunt indreptatite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu