Scrisori din toiul sufletului unui om

Un vechi proverb, face recomandarea ca din cand in cand, sa stai sa meditezi la trecutul vietii tale pentru a te putea regasii astazi in prezent. Intr-adevar nu este un exercitiu usor pentru nimeni si mai ales pentru faptul ca trebuiesc recunoascute momentele din viata in care am fost impinsi spre urcusuri sau coborasuri, ori intovarasiri , tradari, asteptari, sperante si indoieli.
Ma simt bucuros sa aflu faptul ca din toate aceste experiente am devenit eu cel care sunt astazi.
Aceste amintiri fac parte din componenta mea determinanta indiferent unde si ce voi fi acum sau in viitor. Fara de ele nici-o implinire sau bucurie sufleteasca nu ar mai fi in acelasi sens de emotionala . In aceeasi masura ma realizez imprejmuit de aceste trairi trecute, ce construiesc bogatia din adancul sufletului meu.
De fiecare data cand ma uit in urma sirului de ani ce au trecut in viata mea si ma simt de parca m-as fi oprit din alergat sa-mi trag sufletul, dupa o lunga cursa.
Apoi, mai trebuie spus, ca fiecare incercare a vietii isi aduce contributia nemijlocit marcad adanc in seva fiintei noastre. Si pentru faptul ca acum este timpul in care putem sa vorbim cu adancul sufletului nostru putem sa raspundem la intrebarea ; Cand oare mi-a fost mai bine?
Este intrebarea care ne urmareste pe intregul parcurs al amintirilor noastre asemenea unui roman ce incepe si se sfarseste cu aceeasi intrebare.
In fine ma simt mai implinit sa stiu cea ce ma defineste.
Pot reliza, cum intocmai ca intr-un tablou stau bine aranjate in adancul sufletului fiintei mele nenumarate amintiri ce au culori si diferite pasteluri ce fac placuta retrairea clipelor frumoase, alaturi de usor ubritele esecuri ale necunoasterii si mai apoi sa fie conturat de stralucirea unui negru al deciziilor eronate.
Am avut si vise care s-au realizat peste timp sau peste zi am avut si dezamagiri care m-au inspirat si m-au obligat sa duc pe mai departe fiinta mea.
Am sperat intreaga mea viata ca primid invatatura celor ce m-au crescut sa pot deveni frumos si bogat in suflet .
Am crezut ca din toate aceste bogatii pe care l-am primit sa pot da pe mai departe pentru ca ele sa poata asigura ce a ce inseamna calea progresului. Am crezut, dar m-am inselat.
In credinta mea, m-am inselat si atunci cand am crezut ca oamenii isi iubesc mai presus de orice interes rodul vietii lor copii. Am crezut ca prin copii reusim sa ne vedem peste timp impliniti sufleteste si vom reusi sa trezim un nou sentiment de speranta pentru ce va urma. Am crezut dar m-am inselat .
Am crezut ca pot oferi copilului meu tot cea ce eu nu am avut si am trait tragand dupa mine aceasta promisiune sacra in anii ce au urmat. Am crezut dar m-am inselat.
Mai devreme sau mai tarziu mi-am dat seama cum toate aceste promisiuni ale mele, in care eu am crezut au fost tradate si cum toate aceste sperante au fost indepartate pentru ca viitorul actual sa regaseasca societatea asa cum este ea acum.
O societate pe care o regasim astazi, nici frumoasa si nici plina de implinirea dorintelor unei generatii. O societate plina de neutralitatea naturala si perpetua pentru ca noile generatii sa poata redescoperi frumusetea viselor de maine.
Sunt constient ca am incercat sa descopar secretul fabricarii elixirului fericirii oamenilor , iar rezultatul a fost cel al imposibilitatii de produce ce mi-am propus.
Am crezut intocmai ca alchimistul din Deft ca aurul obtinut chimic poate aduce fericirea oamenilor. Si intocmai lui m-am inselat afland ca nu materia aurului ii face pe oameni fericiti si dorinta pentru aur ii face pe oameni demonici.
Nu aurul ii face pe oameni demonici si speranta ca intr-o buna zi vor avea atata aur incat vor putea stapanii lumea , gandul de a fi suprema creatie a lumilor avand dreptul de a decide asupra celorlalti semeni si celorlalte fiinte dupa bunul lui plac este energia care ii conduce pe oameni ca nu vada cat de nepregatiti sunt.
Spun ca am crezut si ca nu imi pare rau pentru ca am avut posibilitatea de a construi si participa la visul de generatii al omenirii “Inchiderea cutiei Pandorei”. Probabil ca va mai amintiti cum aceasta cutie avea ferecate innauntru toate relele omenirii.
Am trait condus de credinta potrivit careia „armonia este valoroasa" . Am crezut in oamenii ce formeaza societatea. Am crezut in societatea ce ii rasplateste pe oamenii ei dupa cum acestia se resecta.
Am crezut in epoca lui Cyrano de Bergerac ce a apus de mult, incercand sa transmit oamenilor ceea ce cuvintele nu ar putea s-o faca. M-am gandit zile in sir, la raspunsuri care sa nu para penibile sau bizare. Am incercat asemenea personajelor lui Oscar Wilde din frumoasa poveste - Privighetoarea si trandafirulsa impartasesc tuturor din cea ce am avut mai valoros . Am fost, asemenea studentului plecat in cautarea unui trandafir rosu pentru a se face iubit . Si de asemenea am vazut minunata privighetoare, care, miscata nespus de suferinta a transformat trandafirul alb din gradina intr-un superb trandafir rosu, chiar cu sangele ei, pe cand canta cu inima infipta in spinul trandafirului.

Am trait, regasindu-ma in aceasta poveste ce se sfarseste trist. In aceasta poveste m-am regasit pentru ca oamenii nu a fost incantati de valorile reale ale vietii, spunandu-mi ca altii le-au adus bijuterii, care sunt cu mult mai pretioase decat scrierile sau florile murdare de sange. Asa m-am intors in cartile mele, concluzionand ca dragostea fata de semeni “este un lucru prostesc” invatand ca oamenii se complac mai bine “in pragmatismul vremelnic” pretuind si sentimentele in bani.
Am putea avea speranta schimbarii a ultimei parti a povestii privighetorii, continuad sa ne departam si sa-i lasam pe cei luati de valul dezumanizarii pragmatice sa traiasca tristi si dezgoliti sufleteste pentru ca au ales sa traiasca neantelegand faptul ca floarea fericirii nu se deschide daca traiesti doar pentru tine.
Intelegand toate acestea putem concluziona ca “Nu poti sa gusti din propria fericire daca nu reusesti sa te gandesti mai intai la ce i-ar face pe altii un pic mai fericiti”.
In incercarea de a ma regasi dinnou implinit, am plecat sa regasesc locuri si oameni cu totul si cu totul deosebiti. In tara minunilor.

In tara in care salutul lui Buddha iti lumineaza viata si iti daruie implinire fara sfarsit. In tara in care bucuria si cantarea linistitoare te insotesc pretutindeni. In tara in care dis de dimineata imi voi ridica aripile mele in nori, iar in noaptea adanca sa prosternam in fata imaginilor de Rai si sa regasim linistea sufletului nostru .
Vreau sa plec in tara in care pot sa simt cum viata noua curge de-a lungul raului Zangbo Yarlung .Sa pot vedea memorabila istorie a omenirii din Palatul din Mijlocul lumilor.
Sa fiu primit in pasunea mare ce se deschide in bratele unui nou univers dintr-o alta dimensiune .
Voi pleca in tara in care toate acestea se intampla doar pentru a-ti dori bun venit.
Regasind inspiratia pentru cultul Daoist, Samsara si Nirvana ma voi regasi stand in singuratate in lunga noapte intunecata, inconjurat de flori de lotus de zapada argintie asezate in inima mea!
Voi pleca in tara unde pot sa admir minunea creatiei naturii, unde maretele varfuri de munte sunt imbracate in mantia de clestar veghind vesnic la frumoasa scena unde se imbratiseaza lumina calda si iarba verde. Vreau sa merg in tara in care verdele sperantei vietii din inima mea va fi peste tot!

Dr. Darius Stan

Din cauză că mai trăim...

Sa invatam de la cei ce au supravietuit bucuria simpla a vietii.
Pe data de 12 mai 2008 un cutremur de pământ extrem de puternic a lovit localitatea Wenchuan din provincia Sichuan. Circa 70.000 de locuitori şi-au pierdut viaţa, peste 17.000 de persoane fiind date dispărute. Sute de mii de oameni au devenit invalizi, iar casele a milioane de oameni au fost distruse. Au trecut trei ani de atunci. Cum arată zonele afectate de seism? Cum se desfăşoară activităţile de reconstrucţie în aceste zone? Populaţia sinistrată s-a mutat în locuinţe noi? Dragi prieteni, astăzi vă invităm să facem o vizită oamenilor de rând din Shifang şi Deyang, oraşe din Sichuan care au fost devastate grav de dezastrul din 2008.

Povestea : Din cauză că trăiesc, fericirea revine la mine

"Îmi amintesc mereu de cumplita scenă. Este o clipă care decide viaţa şi moartea unui om."

La poarta unui liceu din oraşul Shifang aşteaptă punctual, ca de obicei, doamna Bian Gangfen, o femeie micuţă, ca s-o aducă pe fetiţă acasă după programul de zi de la şcoală. Este greu de imaginat că doamna Bian era aşa de aproape de moartea când s-a produs cutremurul din anul 2008. Ea a fost îngropată în dărămăturile clădirii timp de 124 de ore şi a fost salvată în a şasea zi după producerea marelui cutremur. Gândul care a ţinut-o în viaţă şi a ajutat-o să învingă toate dificultăţile pentru a supravieţui este fiica ei, Luoting.

"Atunci eram extrem de îngrijorată pentru ea. Era elevă în clasa a 4-a. Sala de curs se afla la ultimul etaj al clădirii. Avea doar 9 ani. Mi-am spus că fetiţa e aşa de mică, că nu poate trăi fără mama ei."

Din fericire, şcoala unde învăţa Luoting, fiica doamnei Bian, n-a fost afectată grav de seism. Ea a scăpat teafără de acest dezastru. Dar soţul doamnei Bian a fost rănit grav când acesta încerca să salveze un coleg în timpul cutremurului.

Deşi s-a confruntat cu moartea, doamna Bian Gangfen se consideră însă un om foarte norocos pentru că cei trei membri ai familiei sale trăiesc în continuare.

"Noi am scăpat de un dezastru aşa de mare! Trebuie să trăim în fiecare zi cu bucurie.
Guvernul nu ne-a abandonat niciodată. În fiecare lună primim o subvenţie de la bugetul de stat. Pentru noi nimic nu mai este important. Dorim doar să trăim o viaţă fericită în viitor. Asta ne interesează."

Doamna Bian Gangfen a spus că autorităţile au construit case noi pentru sinistraţi. Peste puţin timp familia ei se va muta într-un nou apartament.

Din cauză că trăiesc, trebuie să trăiesc mai bine...

În oraşul Deyang se găseşte un centru de recuperare pentru cei răniţi în cursul seismului din Wenchuan. În prezent, circa o mie de invalizi sunt trataţi gratuit aici pentru adaptarea la proteză. Doamna Liu Chunyan este una dintre aceştia, cutremurul de pământ lăsându-o fără picioare.

"Când eram blocată în ruine, nu am aşteptat o consecinţă atât de gravă. După ce am ajuns la spital, mi-au fost amputate picioarele. Am considerat că nu are niciun sens să mai trăiesc în această lume. Sunt încă tânără, nu vreau să fiu invalidă. Soţul meu este şi el tânăr. Nu poate să trăiască aşa cu mine. Am vrut să-mi pun capăt zilelor după ce aranjez treburile în familie."

Cu ajutorul unui prieten, Liu Chunyan a venit la acest centru de recuperare. Aici visul ei a devenit realitate. După câteva luni de tratament ea a putut să stea în picioare, sprijinită de proteze.

"La început nu am putut să merg. Tremuram pe proteze şi îmi era foarte frică. Cu multă răbdare, medicii de aici m-au ajutat să încerc. Mi-au zis să nu mă tem, ei mă vor însoţi. Am ascultat sfaturile lor şi am început să merg din ce în ce mai bine. "

În timpul discuţiei, se vedea permanent un zâmbet pe faţa lui Liu Chunyan. Ea a găsit un motiv de a-şi continua viaţa.

"De fapt, eu am greşit atunci, pentru că soţul meu m-a îngrijit foarte bine şi cu multă atenţie. Medicii m-au încurajat să trăiesc. Sunt foarte multe persoane care au devenit invalide ca mine în urma cutremurului. Acum ei duc o viaţă normală. Statul a plătit enorm pentru salvarea şi tratarea oamenilor ca mine. Trebuie să trăim în continuare, nu putem să dezamăgim guvernul şi oamenii care ne ajută şi ne iubesc. Dacă dorim să mai trăim, trebuie să trăim mai bine, mai frumos!"

Poate că noi nu putem simţi durerile sinistraţilor care au pierdut totul în urma dezastrului, nu putem cunoaşte cum au trecut peste toate greutăţile greu de imaginat, dar aceşti oameni ne-au explicat prin zâmbetele simple şi privirile neabătute ce înseamnă fericirea pentru un supravieţuitor. Ei au înlăturat ruinile de pe pământ şi din inimă, au construit case noi şi au început o viaţă nouă.
Mai important este că ei au găsit motivul de a merge mai departe în această lume - ei mai trăiesc...


Sursa : CRI Romania

Revolutiile teroarea si aurul

Violenţele de la Londra, care păreau iniţial să fie declanşate de împuşcarea mortală a unui tânăr de 29 de ani au continuat şi luni.

Într-un comunicat remis presei, poliţia londoneză anunţa, luni, că aproximativ 100 de persoane au fost arestate la Birmingham, un alt oraş afectat de răscoala anarhiştilor. Conform poliţiei britanice, mulţi poliţişti au fost grav răniţi în timpul actelor de vandalism comise de hoardele de tineri năpustiţi asupra lor. De altfel, trei ofiţeri de poliţie au fost transportaţi la spital după ce au fost loviţi de un vehicul care se deplasa cu viteză, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane. Ofiţerii efectuaseră arestări, după ce mai mulţi tineri au jefuiseră un magazin.

Acţiuni "copiate"
Poliţia a descris tulburările drept „activitate infracţională copiată". „Aceasta este o situaţie provocatoare, cu mici zone de violenţă, jafuri şi dezordine", a declarat comandantul Christine Jones, citat de CNN. Violenţele actuale seamănă mult cu cele din noiembrie 2007 petrecute în Franţa, în apropiere de Paris. Şi atunci, răscoalele au început după moartea a doi adolescenţi a căror motocicletă s-a ciocnit de un vehicul al poliţiei. Peste 130 de poliţişti francezi au fost răniţi în timpul acelor evenimente şi aproape 700 de maşini şi clădiri au fost incendiate. Incidente asemănătoare au avut loc, acum câţiva ani, şi în Grecia, în circumstanţe relativ asemănătoare.

Scandal şi violenţe au avut loc şi la Liverpool, unde forţele de ordine au încercat să oprească o bandă de huligani care încercau să incendieze mai multe maşini. Spre deosebire de noaptea precedentă, în noaptea de luni spre marţi, poliţiştii s-au aflat pe străzi în număr mare şi au intervenit mult mai ferm, pentru a-i îndepărta pe huligani. Situaţia pare a fi destul de serioasă, de vreme ce premierul britanic David Cameroon a anunţat că îşi va întrerupe vacanţa pe care o petrece în Italia.

Şeful poliţiei londoneze, Tim Godwin, a cerut populaţiei să nu mai iasă pe străzi, făcând totodată apel la părinţi să aibă grijă de copiii lor şi să nu îi lase să se întoarcă singuri acasă de la şcoală. Autorităţile spun că bandele de huligani s-au organizat în diverse grupuri pe Internet, respectiv cu ajutorul smartphone-urilor. Nu ar fi aşadar foarte surprinzător să fie din nou luată în considerare o şi mai strictă controlare a Internet-ului şi a comunicaţiilor mobile.


Teroarea de o asemenea anvergură şochează, indiferent dacă făptaşul e de dreapta, de stânga, este fundamentalist al unei religii sau al alteia. La fel, nu contează dacă atacul a fost executat de o grupare sau de o singură persoană. Iar pentru o victimă a terorii nu este relevant în virtutea cărei idei sau în numele cui a trebuit să moară sau să fie rănit. Asta fiindcă victimele terorismului sunt nevinovate. De aceea teroarea este în sine atât de detestabilă.
O altă caracteristică a terorii este că afectează un număr mult mai mare de persoane decât victimele directe. Teroarea generează frică. Oamenii ajung să se întrebe în general dacă oraşul în care trăiesc, avionul în care vor să se urce sau evenimentul la care vor să participe nu constituie cumva o viitoare ţintă. Mai ales politicienii nu obosesc să afirme că frica de terorism nu trebuie să ne modifice comportamentul, fiindcă, într-un atare caz, terorismul a şi biruit deja. Şi asta este cât se poate de adevărat.

Teroarea provoacă însă şi mai multă frică, frica de posibili făptaşi. Ajungi să te întrebi: Este vecinul meu sau omul care stă lângă mine în tramvai periculos? Doar fiindcă poartă barbă sau este mai altfel îmbrăcat, că este musulman sau numai străin? Devine evident că teroarea modifică felul de a gândi, că otrăveşte minţile oamenilor. Frica produce păreri preconcepute, frica extremă chiar fobii, şi o astfel de evoluţie nu are voie să se petreacă în societăţile democratice.

Succesul la urne obţinut de formaţiuni xenofobe şi antiislamiste din numeroase ţări europene a demonstrat cât de otrăvită este deja starea de spirit în Europa. Primele ore scurse de la atacurile din Norvegia nu au făcut decât să confirme această stare de fapt. Totul era privit în acele prime ore prin următorul şablon: Norvegia are un contingent de trupe în Afganistan şi participă la atacurile aeriene ale NATO din Libia. Deci, bomba din Oslo nu putea fi detonată decât de un musulman. Cu două ore şi jumătate mai târziu, când s-a auzit de focurile de armă din tabăra de tineret, lumea şi-a spus automat: Executarea aproape simultană a mai multor atacuri poartă semnătura al Qaidei.

Nici informaţiile ulterioare nu i-au descumpănit iniţial pe specialiştii germani în materie de terorism care ţineau prelegeri la televizor. Imediat ei au venit cu întrebarea dacă făptaşul, imobilizat între timp, deţine cetăţenia norvegiană, fiindcă mulţi imigranţi musulmani au dobândit-o deja. Aşadar, au continuat ei, arestatul este blond cu ochi albaştri? Atunci trebuie să fie un norvegian convertit la mahomedanism. Se ştie că cei care se convertesc sunt foarte devotaţi noii lor credinţe. Ce-or fi simţit musulmanii care trăiesc în Germania, la auzul unor asemenea declaraţii la televiziunea publică germană? Că s-au simţit excluşi din societate nu trebuie nimeni să le ia în nume de rău. Şi astfel de momente otrăvesc modul de gândire.

Între timp ştim cu certitudine că făptaşul nu este musulman ci se vede pe sine ca pe un creştin radical. Pentru alte concluzii este încă prea devreme. Sigur este doar că teroarea este detestabilă, din cauza victimelor pe care le produce şi din cauza otrăvirii orizontului mental.





Adevarul despre – revolutiile - arabe si razboiul din Libia
Anul 2011 a început cu un val de revolte populare ce a trecut prin mai multe ţări arabe din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, evenimente similare cu cele din 1989 din Europa de est şi cu revolutiile portocalii din spaţiul ex-sovietic. Aparent desfăşurarea evenimentelor a fost spontană, însă nu a durat mult până când implicarea externă a ieşit la iveală. Adevăraţii autori şi regizorii acestui spectacol au fost revelaţi atunci când "valul revoluţionar" a ajuns în Libia unde "rebeliunea" a trebuit să fie susţinută armat de către mai multe tări ale NATO. Timp de câteva săptămâni întreaga comunitate internaţională a asistat cu respiraţia tăiată la evoluţiile violente din această ţară timp în care mass media internaţională încerca să ne convingă că Ghaddafi este un tiran nemilos şi însetat de sânge. Să vedem însă cum arată dictatura libiană.

Fostul ambasadorul rus în Libia, Vladimir Chamov, întrebat într-un interviu dacă Ghaddafi şi-a asuprit cetăţenii, a spus: "Despre ce opresiune vorbesti? Libienilor li se acordă credite fără dobândă pe o periodă de douăzeci de ani pentru construcţia casele lor, un litru de benzina costă aproximativ 10 centi, produsele alimentare costă mai nimic, iar un Jeep sud-coreean Kia putea fi cumpărat pentru doar 7500 de dolari.... Această ţară nu mai există acum."

Ce alte date şi cifre ştim despre Libia şi liderul ei?
• PIB-ul pe cap de locuitor al Libiei este de 14.192 dolari.
• Fiecare membru al unei familii care este subvenţionat de către stat primeşte 1.000 de dolari pe an.
• Şomerii primesc 730 de dolari lunar.
• Salariul unei asistente de spital este de 1.000 dolari.
• Ajutorul de naştere este de 7.000 de dolari.
• Cuplurile proaspăt căsătorite primesc un ajutor de 64.000 de dolari pentru a cumpăra un apartament.
• Pentru a deschide o afacere un libian primeşte un ajutor financiar de 20.000 de dolari.
• Impozitele şi taxele majore sunt interzise.
• Educaţia şi asistenţa medicală sunt gratuite.
• Educaţia şi specializările în străinătate se fac pe cheltuiala guvernului.
• Există lanţuri de magazine pentru familii mari, ce au preţuri simbolice pentru produsele alimentare de bază.
• Vânzarea de produse expirate este pedepsită prin amenzi mari, iar în unele cazuri se pedepseşte cu detenţia.
• Un număr de farmacii distribuie medicamente gratuit.
• Contrafacerea medicamentelor este considerată o infracţiune gravă.
• Nu există plăţi pentru chirie, iar populaţia nu plăteşte pentru energia electrică.
• Vânzarea şi consumul de alcool sunt interzise prin lege.
• Împrumuturile pentru cumpărarea unei maşini sau a unui apartament sunt date fără dobândă.
• Sunt interzise speculaţiile imobiliare.
• În cazul în care o persoană decide să cumpere o maşină statul libian achită 50% din preţul ei, iar în cazul poliţiştilor 65% din preţ.
• Benzina este mai ieftină decât apa. Un litru de benzină costă 0,14 dolari.
(Sursa acestor date este un site de limba rusă; traducerea engleză a textului). O confirmare a unora dintre aceste date poate fi gasită aici)

Să presupunem totuşi că intervenţia militară ar fi fost justificată...
Atunci de ce s-a intervenit militar doar în Libia? Conform mass media în aceeasi regiune exista o multime de alte ţări în care "dictatori sângeroşi" omoară "populaţia paşnica şi neînarmată". Şi totuşi NATO, SUA, Franta sau Marea Britanie n u se duc acolo pentru "a face dreptate" şi a "restaura democraţia". De ce a fost aleasă această ţară în mod special? De ce este "democraţia occidentală" atât de obsedată de ideea eliminarii lui Ghaddafi şi de distrugere a Libiei, ţara cu cel mai ridicat nivel de trai din Africa, printr-un scenariu similar cu cel din Irak? Şi cum se explică faptul că "rebelii" susţinuţi de SUA, Franţa, Marea Britanie şi de către alte ţări NATO colaborează cu luptători Al Qaeda, după cum a relatat mass media internaţionala? Această ciudăţenie a susţinerii unor terorişti de către americani a trecut rapid în uitare, fiind acoperită mediatic de asasinarea lui Osama bin Laden, presupusul lider al fantomaticei grupări teroriste mondiale, o altă poveste de adormit copii menită să refacă imaginea şifonata a SUA.

La ora actuală exista două versiuni de a ascunde adevăratul motiv pentru intervenţia în Libia: una oficială - protejarea drepturilor omului şi cea neoficială - furtul petrolului libian. Ambele sunt piste false. În realitate scopul actiunilor militare din Libia nu este protejarea civililor de Ghaddafi, ci protejarea intereselor sistemului bancar internaţional, obţinerea controlului asupra puţurilor de petrol libiene fiind doar un mijloc de anihilare a puterii liderului libian. Aceasta este parerea lui German Sterligov un antreprenor şi activist social rus, al doilea milionar oficial al Rusiei de după caderea URSS, care din 2005 a renunţat la "binefacerile civilizaţiei" şi s-a mutat cu familia într-o pădure din Siberia.

Criza financiară mondială, care încă influenţează economia planetei, a făcut mai multe ţări să propună schimbarea monedei folosite în tranzacţiile internaţionale, mai exact să refuze dolarul american şi să opteze pentru înlocuirea acestuia cu aurul. Muammar Ghaddafi a încercat să refacă planurile generalului De Gaulle - de a refuza bancnotele de hartie şi de a începe să utilizeze din nou monede de aur ca pe vremuri. Acest lucru ar duce la distrugerea coruptului sistem bancar actual. Desigur, mafia bancară sionistă nu l-a putut ierta pentru asta ...

(În 1965 Charles de Gaulle a tinut un discurs în care cerea, printre altele, întoarcerea la aur ca etalon monetar vezi http://www.ina.fr/fresques/de-gaulle/fiche-media/Gaulle00105/conference-de-presse-du-4-fevrier-1965. În acelasi an (dolarul şi alte monede naţionale încă aveau acoperire în aur) Franta a reuşit să convertească în aur 150 de milioane de dolari şi ceruse Rezervei Federale Americane convertirea a încă 150 de milioane. Exemplul francez a fost urmat de Spania lui Franco. Ambele personaje politice au părăsit la scurt timp după aceea prim planul scenei politice, unii istorici considerând că aceste evenimente ar avea legatură cu "atacul" lor asupra dolarului. În 1971 la ordinul mafiei bancare a Rezervei Federale aflate sub controlul clanului Rothschild, Nixon a decretat că SUA încetează unilateral convertirea dolarilor în aur şi renunţă definitiv la etalonul-aur.)

O serie de ţări au început discuţii despre realizarea tranzacţiilor comerciale interstatale în aur. China a anunţat emiterea unor yuani de aur şi mai multe ţări asiatice şi africaneau discutat, de asemenea, posibilitatea revenirii la standardul de aur. Muammar Ghaddafi a devenit principalul iniţiator al ideii de a renunţa la dolari şi euro. El a cerut lumii arabe şi africane să înceapă utilizarea unei monede noi - dinarul de aur. El a sugerat şi realizarea unui stat african unit, având o populaţie de 200 de milioane de oameni ce vor folosi această monedă.

Ideea unei monede unice din aur şi a unirii ţărilor africane într-un singur stat federativ puternic a fost foarte bine primită de către mai multe ţări arabe şi de către aproape toate ţările africane. Singurii oponenţi au fost Republica Africa de Sud şi şeful Ligii Statelor Arabe. Dacă realizarea Uniunii Africane şi adoptarea unei monezi unice au fost pe placul francmasoneriei mondiale nu acelaşi lucru se poate spune şi despre renunţarea la dolar şi euro în favoarea dinarului de aur. Această iniţiativă a Libiei a fost foarte criticată de către Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Potrivit unui discurs al preşedintelui francez Nicolas Sarkozi: "libienii ameninţa securitatea financiară a omenirii". Numeroasele critici la adresa liderului libian nu au dat nici un rezultat: Ghaddafi a făcut în continuare paşii care au dus la crearea Africii Unite şi a continuat demersurile în direcţia trecerii la standardul monetar din aur.

În cele ce urmează redăm un fragment dintr-un interviu cu German Sterligov, creatorul "Bursei aurului" din Moscova, în cadrul unei emisiuni a postului rusesc "Dojd":


Olga Pispanen: Şi apoi a venit condamnarea Libiei...

GS: O să-ţi spun ce evenimente au dus la acest lucru. În 2002 prim-ministrul malaezian Muhammad împreună cu Muammar Ghaddafi au propus lansarea unui dinar de aur. La început această idee a fost aprobată de către Irak, Sudan, Bruney şi Indonezia, iar în anul următor Emiratele Arabe Unite şi alte ţări au aderat la aceasta iniţiativă. Ei au inceput sa lucreze la această idee, au existat şedinţe ale miniştrilor de finanţe din aceste ţări, la care a început să prindă viaţă proiectul de a refuza tranzacţiile comerciale în dolari şi euro în favoarea folosirii dinarului de aur. A existat un proiect pilot în care monede de aur au fost bătute şi au început să fie folosit în Malaezia, Indonezia şi Iran. Ele au fost folosite în magazine obişnuite şi chiar şi acum pot fi folosite acolo, la fel ca orice altă monedă.

OP: Ai cumva un dinar de aur la tine?

GS: Nu am dinari, dar am "goldeni", pentru că fiecare ţară ar trebui să adopte propriul tip de monede de aur, iar noi le-am numit "goldeni".

OP: De ce se numeşte aşa? Nu suna prea ruseşte.

GS: "Golden" înseamnă "făcut din aur" în limba engleză. Înainte de aceasta, în Rusia, am avut "guldeni" şi "zloti". Le-am făcut la monetaria rusă "Gosznak". Am sugerat Libiei să folosească moneda noastră, dar au considerat că e prea mare, cântăreşte 1 uncie.

Dmitri Kaznin: Cum anume sugeraţi sa fie folosite aceste monede?

GS: Au existat discuţii pentru o lungă perioadă de timp între oamenii de afaceri ruşi şi arabi, care au fost găzduite de către Nadejda Azarenkova şi de firma de avocatura a lui Artur Airapetov, la care sunt şi eu co-proprietar. S-a ajuns la o situaţie similară cu cea dintre Stalin şi Hitler: Stalin era deja pregătit pentru agresiunea lui Hitler şi a plasat trupele sale la frontieră, dar Hitler dintr-un singur atac a distrus totul. Acelaşi lucru a făcut şi societatea occidentală. Asta este opinia mea: Muammar Ghaddafi era gata să declare respingerea folosirii dolarului şi a monedei euro în tranzacţii, însă a fost oprit de către sistemul bancar internaţional. Conturile sale internaţionale au fost blocate sub falsul motiv al "încălcării drepturilor omului".

OP: Conturile au fost blocate după anunţul că el a început să tragă în civili.

GS: Da, dar asta se întâmplă în toate ţările. Uitaţi-vă în jur - o mulţime de civili sunt ucişi în ţări precum Yemen şi nimeni nu le blochează conturile bancare. Intotdeauna se pot găsi justificări unor acţiuni, în acest caz uciderea de oameni a servit doar ca un pretext.

Însă motivul real al actiunii este efectul psihologic al ideii lui Ghaddafi (unul dintre principalii lideri musulmani), de a începe utilizarea dinarilor de aur, care a fost efectiv uimitor, a fost chiar mai periculos decât ideea în sine. De exemplu, există un stat malayezian numit Kelantana, care utilizează numai monede de aur, dar nu prea dă bătăi de cap liderilor globalisti.

Şi iată ca apare Ghaddafi, care sugerează ca toată lumea să respingă sistemul bancar internaţional şi să se elibereze de sclavia sistemului american al Federal Reserve Bank. Un număr mare de ţări l-ar urma în această acţiune. Acest proiect a fost pregătit intens timp de mai mulţi ani, Ghaddafi a militat pentru ca ţările africane să se unească toate într-un stat puternic şi să înceapă utilizarea monedelor de aur. Egiptul era pregătit să ia parte la el, de aceea revoluţiile au început acolo şi CIA a intervenit pentru a distruge planurile cu privire la ieşirea din sistemul bancar internaţional. Apropo, acest sistem mafiot international afectează de asemenea într-o mare măsură economia Rusiei. Trecerea de la utilizarea baniilor de hârtie la monede de aur - aceasta este ieşirea din criză şi din sclavia financiară.

OP : German, explica te rog... Cred că nu avem atât de mult aur câte bancnote de hârtie există.

GS: Desigur. Noi aproape că nu avem aur, doar hârtii fără valoare...

OP ... Aceasta înseamnă că dacă Muammar Ghaddafi va renunţa la sistemul bancar actual şi va începe să facă comerţ doar în aur, el va putea face schimburi comerciale doar cu ţările care au aur.

GS: Ţi-am spus despre începutul acestui proiect în anul 2002 pentru a explica faptul că un mare număr mare de ţări de la Indonezia la Irak s-au pregătit timp de 8 ani pentru asta.

OP: Dar nu au participat şi America, Franţa, Germania sau chiar Rusia...

GS: Desigur. Acestea sunt ţări mari, foarte populate, care produc multe bunuri. Nu mă refer la computere sau alte gadget-uri, ci la lucruri de care avem nevoie pentru viata de zi cu zi: produse alimentare, petrol şi aşa mai departe. Apropo de Rusia, vă rog să reţineţi la cine a apelat Ghaddafi înainte să îi fie aruncate bombe în cap. El a apelat la China, India şi Rusia - aceste ţări care ar putea fi gata oricând pentru a începe utilizarea monedelor de aur. În special China, care a anunţat că va emite yuani de aur în curând.

Şi notaţi care este primul lucru pe care l-au facut atât de lăudaţii "rebeli" din Libia . Ei nu creat un nou guvern - nimeni nu a auzit despre ideile lor politice. În schimb au deschis o Banca Centrală în Bengazi, care ar fi trebui să înlocuiască banca lui Ghaddafi. Acest lucru înseamnă că ei nu sunt împotriva politicii lui Muammar Ghaddafi sau a guvernării sale. Ci că ei vor să schimbe sistemul său financiar.


OP: Oricum, după cum am înţeles, doar ţările pe care le-ai numit sunt capabile de schimburi comerciale cu monede de aur. Numai 12 ţări. Doar ele vor fi capabile să facă comerţ unele cu altele...

GS: Crede-mă, nu este un număr mic. O să existe o reacţie în lanţ, pentru că toată lumea s-a săturat să fie sclavul Rezervei Federale americane şi a şefului ei Bernanke. Pentru ca Bernanke tipăreşte bani pe bandă rulantă şi îi da sub formă de ajutor băncilor din Statelor Unite ale Americii. Dacă Muammar Ghaddafi ar fi găsit timp pentru a lansa monedele de aur înainte de începerea războiului, nu numai ţările musulmane l-ar fi urmat. Ar fi fost multe ţări, poate inclusiv Germania. Orice ţară din lume care nu vrea să fie un sclav al lui Bernanke vrea să facă comerţ contra aur.

OP: Nu îţi este frică?

GS: Draga mea, eu deja trăiesc într-o pădure sălbatică.

****************************

Conform unei istorii a familiei Rothschild toate băncile naţionale din lume sunt controlate de către elita bancară mondială (evident la BNR principalul agent Rotschild este Mugur Isărescu despre care am mai scris). În 2001 pe tot globul mai erau doar 7 ţări care a căror bancă naţională nu era controlată de către sataniştii clanului bancar Rothschild: Afganistan, Irak, Iran, Coreea de Nord, Sudan, Cuba şi Libia. Generalul Westley Clark declara recent că planul ocupării unora dintre aceste ţări era pregătit înca din 2001:

Afganistanul a fost ocupat începând din noiembrie 2001, iar războiul din Irak a început imediat după ce în 2002 Saddam Hussein a intentionat să vândă petrolul în euro, în cadrul programului petrol contra hrana. Cuba şi Coreea de Nord au fost aproape complet izolate şi se zbat într-o cruntă săracie; este puţin probabil să mai poată deranja cu ceva bogătaşii planetei. Sudanul este de mai mulţi ani scena unui război intern. În 2006 Iranul a înfiinţat Bursa Iraniana de petrol, iar după un an a renunţat la tranzacţiile în dolari adoptând în loc schimburile comerciale în euro şi yeni, ameninţând astfel statutul de moneda internatională a dolarului. Ca urmare a acestei măsuri SUA şi Israelul au lansat ameninţari războinice şi chiar nucleare la adresa Iranului pretextând existenţa unui presupus pericol nuclear.
Din luna martie a acestui an se pare că a venit rândul Libiei.

Dr. Darius Stan