sâmbătă, 12 mai 2012

Moralitate, libertate si indiferenta

Sursa originala a dezbaterilor filozofice in jurul problemei libertatii este sentimentul de libertate care acompaniaza orice act voluntar . Pusi in fata unor configuratii diferite de fapte ,a unor situatii ca putem decide ce vrem, ca nimic nu este gata facut, ca nimic nu este de reinceput la fel, ca reactiilor noastre le este strain automatismul lucrurilor lipsite de constiinta. Chiar daca ,plasat la nivelul deciziei si facand abstractie de rezultatele obiective ale ei, sentimentul libertatii este insotit adesea de iluzia ca putem face ce vrem ca a decide fara constrangere exterioara ar insemna si a decide sustragandu-ne necesitatii ,acest sentiment ,,care nu este altceva decat experienta unui act in sine”, ne conduce spre intuitia larg acceptata la nivelul „bunului simt”, ca „libertatea vointei s-ar cunoaste fara probe”(Descartes), si ca s-ar reduce la un „dat imediat al constiintei” (Bergson). Dar, analizand mai atent, constatam ca aceasta intuitie este, ca orice intuitie de altfel, neclara si ne aprobata . Este de ajuns sa ne intrebam „ce simtim atunci cand ne simtim liberi” pentru a ne da seama ca aceluiasi sentiment ii putem asocia un evantai larg si eterogen de semnificatii .Intuitia este deci neclara .Si ,intrucat ne putem face iluzii asupra resorturilor deciziilor noastre, intrucat putem sa consideram alegerea noastra libera, chiar atunci cand ea a fost dictata constrangator de modelele culturale ,de criteriile sociale de valorizare , de prejudecati sau pasiuni , de fenomene de alienare ,ea nu este nici probanta. Intuitia libertatii pune problema, dar nu se rezolva .A trebuit sa se desfasoare un indelung efort de meditatie filozofica pentru ca insasi problema sa fie formulata pertinent si sa constituie cadru teoretic adecvat pentru realizarea ei . In dezbaterea teoretica a problemelor libertatii s-au propus in istoria gandirii filozofice mai multe tipuri de solutii .Vom prezenta cateva dintre ele , nu in ordinea lor cronologica, ci in ordinea in care trecerea de la o interpretare la alta ne permite sa surprindem fazele prin care trece procesul progresiv de conceptualizare a libertatii, strabatand itinerariul cuprins intre adeziunea pasiva la impulsuri si adeziunea activa la valori . O prima interpretare este cea in care apare LIBERTATEA – SPONTANEITATE .Ea este prezenta la ganditorii care identifica libertatea in actele unice, irepetabile, izvorate din impulsuri vitale sau emotionale, sustrase constrangerilor exterioare si inanolizabile rational. Este libertatea – capriciu, libertatea bun – plac, sau mai precis, acea ,, liberte – jaillissement’’ (libertate- tasnitura) exaltata de Bergson in cap.III din „ Essai sur les donnees immediates de la concience “. Libertatea este considerata ca ,, un dat imediat al constiintei “, ca facultatea inerenta a omului de a se raporta sintetic si spontan la actele pe care le indeplineste, dand curs pulsatiilor si impulsurilor emotionale care ,, tasnesc “ din ,, strafundurile eului “ Pentru ca definirea este un act exercitat de inteligenta cunoscatoare, iar libertatea este proprie actelor care ne socotesc suveran constrangerile inteligentei, o definire a libertatii devine principial imposibila pentru cei ce o reduc la ,, raportul spontan al eului concret cu actul “ . ,, Acest raport este de nedefinit pentru ca suntem liberi “ – scrie Bergson, constient ca ,, orice definitie a libertatii va da dreptate determinismului” Aceasta prima interpretare a libertatii este totalmente criticabila. Omul care s-ar considera inafara constrangerilor si-ar conferi atributul libertatii oricaror elanuri spointane care ar confunda dorinta cu vointa si ar da curs, fara cenzura rationala si fara triaj axiologic pulsatiilor vitale pornite din abisurile subconstientului, s-ar supune,in fond, unor constrangeri tiranice ale unui determinism psihologic implacabil.Ar deveni un simplu automat, cu singura deosebire ca, aderand tacit la principul CARPE DIEM, isi creeaza iluzia de a fi liber tocmai atunci cand este redus la un simplu ,, obiect” intrun angrenaj a carui functionare ii scapa cu desavarsire, iar egocentrismul si narcismul ar masca pierderea totala ,, a constiintei de sine”, a capacitatii de alegere si decizie, a intentiei de a intelege necesitatea. Putem spune ca aceasta conceptie, a unei libertati – spontaneitate , cauta libertatea exact la polul opus ei.Adeziunea pasiva cvasiautomata la impulsuri spontane ne plaseaza intr-o zona a nonlibertatii, in afara oricarui indiciu al manifestarii ei, cel mult in pragul dincolo de care incepe anevoiosul proces progresiv de eliberare. Trecand de acest prag, intalnim o a doua modalitate de interpretare : LIBERTATEA - INDIFERENTA –. O intalnim anticipata de stoici, reluata an formula lui Duns Scott: ,, liberum arbitrum indifferentiae”, mai tarziu in ,, Tratatul asupra liberului arbitru “ al lui Bossuet intalnim relativ recent, unele incidente si la Albert Camus : ,, Le mithe de Sisyphe” , dar prin caracteristicile sale esentiale, conceptia lui Camusse incadreaza intr-o alta modalitate de tratare a libertatii ce v-a fi analizata la locul cuvenit.Libertatea este definita deci, din aceasta perspectiva, ca facultatea de a decide fara a fi determinat de nici un mobil sau motiv. Ea presupune deci un act voluntar de dominare a impulsurilor si a pasiunilor, eliberarea de prejudecati si iluzii, de orice solicitari constrangatoare asupra eului, care putea sa privilegieze un mobil de actiune, fata de altul.Nu indiferenta involuntara sau patologica (schizofrenica), ci indiferenta deliberata, voluntara este indiciul unei asemenea libertati, care are drept corolar pentru Bossuet refuzul sistematic al angajarii, iar pentru M. Merteau Ponty disponibilitatea si angajarea permanenta, ca expresie a tendintei de autoafirmare a eului, care intelege lucid sa compenseze prin cantitatea experientelor, lipsa unor repere de ierarhizare calitativa. A fi liber ar insemna deci, pentru partizanii „indiferentei”, a actiona in afara oricarei ratiuni cu privire la continutul actului care urmeaza a fi realizat, a avea puterea de a dobandi independenta, in raport cu orice mobiluri si implicit, in raport cu orice ordine a cauzelor, a fi mereu tu insuti. Este usor de sesizat ca si o asemenea interpretare este precara. Ea exalta ca o perfectiune a vointei ceea ce este , in fond, o deficienta a cunoasterii. Ea intretine iluzia ca a actiona ( sau a nu actiona ) fara motive, inseamna a sustrage actiunea ( sau refuzul ei ) unor determinari cauzale, confundand eliberarea de constrangeri ( posibila )cu o iluzorie eliberare de necesitate. Ea desconsidera faptul ca nu te poti domina pe tine daca nu domini, prin cunoastere si actiune eficace, ambianta guvernata de un determinism pe care ,, indiferenta „ nu-l opreste nici sa actioneze si nici sa refuze acordul proiectelor noastre, cu realizarea lor. Totodata, ea se sprijina pe ipoteza subiacenta, greu de sustinut, ca traim intr-o lume fara repere axiologice, in care toate alegerile sunt echivalente. Ori, daca ar fi asa, alegerea intre variantele de actiune nu are sens, decizia devine arbitrala, iar libertatea imaginara. Respingand aceasta interpretare, nu putem insa sa nu mentionam ca ea surprinde, totusi, un prim grad al libertatii: libertatea implica puterea vointei umane de ,, a pune intre paranteze „ automatismele impulsurilor, de a nu accepta pasiv sa dea curs oricaror solicitari ale eului, de a le domina cel putin prin detasare si disponibilitate, cat timp ii este inaccesibila dominarea autentica, realizabila prin cunoastere si valorizare. ,,Aceasta indiferenta – cum spune Descartes – este gradul cel mai de jos al libertatii” – ( Meditations touchant la philosophie premiere „ – in Ouvres choisies – Paris –pag.113-114). Si tot autorul MEDITATIILOR METAFIZICE comenteaza : ,, Caci, daca eu as cunoaste intotdeauna, cu claritate ,ceea ce este adevarat si ceea ce este bun, nu as mai fi niciodata in dificultate deliberand ce judecata si ce alegere ar trebui sa fac, si astfel as fi in intregime liber, fara sa fiu vreodata indiferent”. O a treia interpretare ne situeaza cu un pas mai departe in itinerariul pe care conceptul de libertate il strabate pentru a accede in orizontul axiologic. Intalnim, de aceasta data, identificarea libertatii cu LIBERUL ARBITRU. Libertatea inceteaza a mai fi doar autostapanire si devine o forta propulsatoare .Ea inceteaza sa mai reziste printr-o indiferenta olimpiana, oricaror optiuni axiologice. Acum , valorile cu polaritatea si ierarhia inerenta lor, solicita eul, si alegerea intre alternative. Astazi, cu un suris condescendent pot intimpina filozofii actualele divagatii din paginile presei in jurul conceptului de libertate, devenit stringent prin forta imprejurarilor. In plina criza a datoriilor, asistind la tragedia elena fara a mai exclude, cu toate nefastele ei urmari si pentru restul tarilor, excluderea Greciei din zona euro, consternata de resuscitarea extremismelor de tot felul, de setea de schimbare a francezilor, care au optat pentru un presedinte socialist desi sansele ca promisiunile facute de acesta sa se implineasca trec drept nule, presa face un demers surprinzator, neobisnuit chiar. Practic, ofera cititorilor ocazia sau mai degraba sansa de a se ridica nitel deasupra empiriei cotidiene si publica articole despre conceptul de libertate. Actul este insa lipsit de acea gratuitate specifica textelor literare sau filozofice, fiind legat de realitatea imediata, cea de toate zilele, incepind cu libertatea pietelor financiare de a se autoregla, cu libertatile garantate de constitutie, dar si cu cele excesive, revendicate de Partidul Piratilor, spre a termina cu libertatea fiecaruia de a spune tot ce-i trece prin cap, sub masca anonimatului, de a-si tamiia prietenii ori insulta adversarii in spatiul digital, fara a avea de suportat vreo consecinta. Limitele morale ale libertatii intitulat „Despre libertatea lupilor”, inspirat de o sentinta a filozofului Isaiah Berlin „Libertatea lupilor inseamna moartea oilor”, eseul publicat in unul din ultimele numere ale revistei DER SPIEGEL debuteaza cu o scandaloasa marturisire a semnatarului textului: Sunt acum pentru control si cenzura. Cum a ajuns un autor sa pledeze pentru exact opusul idealurilor la care a aderat pina mai ieri cu trup si suflet? Raspunsul nu intirzie: insolenta cu care asa-zisii noi militanti pentru drepturile civile, alias „piratii”, revendica libertatea, totala libertate de a face, spune sau consuma orice, pe Internet, perverteste insasi pretioasa notiune de libertate, pentru care unii semeni au militat, platindu-si curajul cu pretul pierderii libertatii insesi sau chiar a vietii. Numai ca, aceasta noua comunitate a „userilor” din spatiul internautic nu pare nici dispusa si nici capabila sa inteleaga subtilitatile complexei problematici a libertatii. Din care motiv publicistul enumera citeva din celebrele definitii ale libertatii, date de-a lungul istoriei de capetele luminate. Poate cea care ar trebui sa se intipareasca in mintea principalilor destinatari ai pledoariei pentru libertatea bine temperata, (admitind ca „piratilor” le vor cadea sub ochi paginile revistei DER SPIEGEL, macar in varianta online) este definitia-avertisment data de Karl Popper libertatii: ”(…) fara pavaza legii, libertatea se transforma in tirania celor puternici impotriva celor slabi”. Excese in mediul digital Doua saptamini dupa publicarea eseului lui Dirk Kurbjuweit in DER SPIEGEL, in care autorul se ingrijora si de eventualitatea ca Internetul sa se transforme intr-o scoala a barbariei, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG tipareste pe prima pagina un articol de fond intitulat Libertate – un mesaj necesar. Autorul, Rheinhard Müller, se simte provocat de revendicarile piratilor, mai cu seama de cele care nu tin cont de drepturile de autor si nici de proprietatea intelectuala in mediul digital. Asa cum este ea conceputa de acest partid care cucereste o buna doza de simpatie in detrimentul partidelor traditionale, libertatea devine o notiune imponderabila, cei care se prevaleaza de ea nu-si asuma nici o raspundere, ba mai mult, se slujesc de ea pe spesele celorlalti. Daca, in campanii electorale, invocarea libertatii nu este la fel de „rentabila” precum este promisiunea de a garata securitatea membrilor unei comunitati (data fiind si complexa relatie libertate versus securitate), in economia de piata recursul la notiunea de libertate este valuta forte. Publicistul german aminteste insa cititorilor ca modul in care pietele financiare, speculantii, au inteles sa se slujeasca de libertate aminteste de cel revendicat de pirati: fara oprelisti, fara scrupule, fara remuscari. Libertate si responsabilitate Nu mai putin adevarat este ca libertatea este limitata si de conditia materiala si fizica a individului uman: un om bolnav, fara resurse, fara adapost, inceteaza sa mai fie liber. Aici intervine rolul asistential al societatii si statului. Dar nu trebuie uitat ca, inainte de toate, fiecare este raspunzator pentru propria sa persoana, atrage atentia autorul textului. Din obiectivul acestuia nu scapa nici actuala criza a datoriilor, in care mecanisme de „salvare” supranationale stranguleaza prin deciziile lor spatiul de manevra al statului de drept liberal. Faptul ca asa numitul Mecanism European de Stabilitate se sustrage controlului direct, avind o activitate „strict confidentiala”, faptul ca functionarii sai sunt imuni ar trebui sa-i incite pe liberali sa treaca la actiune. Ambele interventii publicistice pe marginea conceptului de libertate pot fi insa citite si ca pledoarii intelectuale impotriva extremismelor si extravagantelor politice care prolifereaza in vremuri nesigure, de criza. Autor: Dr. Darius Stan


Coloana Infinitului

Persoane interesate

Romania intre mit si adevar. Ajuta-ne sa te identificam Romania!

Ca multe alte lucruri în aceasta tara, dezbaterile în jurul conceptului de imagine de tara, cat si implementarea solutiilor gasite au fost în principal tratate superficial pe un plan secund.
Migrand de la zona plina de patriotism, inainte de 1989, in care mitul romanului apreciat ca fiind extraordinar in tot si toate a fost distrus odata cu deschiderea frontierelor si circulatia romanilor in afara granitelor. Pentru cel putin o perioda de timp in fata prietenilor din afara granitelor, imaginea cetateanului roman, ramane a unui cetatean dintr-o tara necunoscuta, despre care mitul american afirma ca este patria lui Dracula.
Altfel spus, imaginea actuala a Romaniei nu este atractiva pentru turisti sentimentul creat fiind negativ, exprima nesiguranta si poate chiar pericol.
Si descoperim acum, in plina epoca a globalizarii, ca avem nevoie de propria noastra identitate in cadrul acestui spatiu imens creat de deschiderea granitelor deoarece nu mai putem trai sau gandi doar in zona delimitata initial a teritoriului romanesc.
Pe de alta parte, intalnirea cu ceilalti semeni din alte state, oricare ar fi acestea, va începe de la imaginea stereotip asociind personajul interlocutor cu imaginea descrisa de catre ceilalti din zona acestuia de influenta.
În aceast comportament se vor decupa atat stereotipurile din care este formata imaginea prezenta a culturii romane în viziunea unor straini, dar si premisele necesare azi pentru a depasi aceste imagini si de a proclama o identitate demna de incredere.
Situatia este cu atat mai interesanta cu cat aceste stereotipuri sunt rezultatul imaginii pe care noi, ca indivizi sau exponenti ai unei natiuni, o prezentam în fata celor pe care ii intalnim.
Este imperios necesar sa identificam si sa reusim sa promovam o noua imagine - un nou “simbol indicador” pentru Romania.
In ultimile incercari nu s-a gasit un element pur romanesc definitoriu. Imaginea tarii noastre nu a fost asociata cu nici un simbol anume. Nici sarmalele si nici mamaliga nu sunt un simbol pentru Romania, asa cum vedem maslinele ca simbol al Greciei sau gulashul un indiciu clar pentru Ungaria. Nu s-a gasit nici vreun monument care sa aiba o rezonanta la fel de puternica pentru cetatenii altor tari precum Turnul din Pisa - Italia, Turnul Eiffel - Franta sau Big Ben-ul din Londra.
Putem descrie Romania ca un pamant aflat in mijlocul confluentelor civilizatiilor, ca o insula aflata intr-un imens ocean in care dimensiunile spatiului si timpului cuprind toate valurile de cultura ale imperiilor. Iar acest pamant a ramas neclintit zi dupa zi, an dupa an, secol dupa secol.
Tinut vegheat de cetatea Corvinilor, cu triumfatoarea-i intrare prin “Poarta Sarutului “ si poate cea mai simbolica imagine pentru Romania, precum o stea calauzitoare, un semn al recunostintei infinite pentru ospitalitatea acestui popor –Coloana Infinitului.
Apoi sa ne indreptam atentia catre puritatea obiceiurilor acestui popor. O mostrã de autenticitate, o creatie populara unica, Cimitirul vesel de la Sapanta aduce in amintire obiceiurile dacilor, ritualul de înmormântare ce are ca scop unic redarea sperantei in viata de apoi. Caci ce este sacru nu este si trist, la fel cum mormintele nu tin de moarte, ci de renastere.
La fel de important in viata de zi cu zi a oamenilor este cantecul specific, dandu-le acestora posibilitatea de a-si manifesta trairile prin intermediul muzicii, cantecul devenind astfel parte din ritualuri. Venirea sau nasterea unui nou membru al comunitatii, plecarea temporara sau definitiva a unui membru din popor, intampinarea unui anotimp, cu precadere, primavara, simbol al renasterii si revigorarii naturii, strangerea recoltei sau orice alte evenimente au fost prilej de bucurie sau de alinare a sufletului si mereu exprimate muzical. Si apoi cantecele specifice care incearca sa creeze idealuri pentru oamenii simpli si saraci, scotand in evidenta trasaturile demne de lauda ale unor eroi……
Despre marile imperii s-a scris si s-au dezbatut astfel de teme in toatã lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizãri tehnice si stiintifice care ne mirã si astãzi.
Insa de partea cealalta nu gasim decat o vaga umbra istorica a ceea ce a insemnat “cel mai numeros popor dupa indieni” dupa scrierea lui Herodot .
Dacã ai ajunge în Egipt nu ai putea intelege cum au fost construite piramidele la fel cum nu ai reusi sã descifrezi în laborator compozitia artistica a picturilor de la Voronet, mostenire artistica de pret a poporului nostru.
La fel cum nu s-a inteles din istorie de ce imparatul Traian a considerat necesar sa precizeze multitudinea bogatiilor ce "nu pot fi transportate in Roma".
Am putea spune ca cel ce crede ca are solutia teoretica a acestor enigme trebuie sã parcurga mii de kilometri pentru a descoperi ca fiecare popor este minunat in felul sau si fiecare civilizatie are valoarea sa pe scena mondiala ce trebuie promovata de cei ce traiesc, graiesc si simt pentru acel loc.

Pentru aceasta suntem onorati sa va alaturati noua si sa dezbatem acesta tema in viziunea dumneavoasta. Fiecare dintre noi poate contribui la identificarea si crearea unui simbol reprezentativ pentru Romania si pentru romani oriunde s-ar afla acestia!

Scris de Darius Stan

Nicolae Titulescu -Gandire diplomatică, europeană şi mondială.