marți, 21 februarie 2012

In camera de scris a legendarului Otto Eduard Leopold von Bismarck





Am fost in camera de scris a legendarului Otto Eduard Leopold von Bismarck .
Era liniste . O liniste care persista inca de pe vremea cand impunatoarea sa prezenta statea la acel birou si gandea la o noua configuratie a omenirii. Inca se mai simte acea apasare a vointei energetice a omului care a fost Principele dominant al afacerilor mondiale . Se mai simte inca vointa omului care nu se temea catusi de putin sa ia decizii in forta.
Imi imaginez in gand cum vocea s-ar auzi in acea camera. Vorbea cu o voce blanda si subtire, care surprinde prin contradictiia cu persoana fizica mareata ( 1, 92 m) . Imi imaginez cum se balbia grabindu-se sa citesca prea repede frazele transante, pe care le notase pe un notes.
Datorita acestor needucari in retorica sa pare un urias care prelungeste un sunet. Datorita debitului sau oratoric accelerat si stenograful se blocheaza. Stenograful nu-i poate intregistra discursul.
Vorbea adesea tinandu-si mana in buzunarul pantalonilor, atitudinea sa parand provocatoare.
Si cu toate acestea el a ramas in istoria omenirii sub numele de „Cancelarul de Fier”. El este si va remane Omul ce a adus fericire unei mari natiuni. De numele lui este legata existenta statului German prin exprimarea vointei politicii de forta in vechea Prusie.

Otto Eduard Leopold von Bismarck
- Graf von Bismarck (conte), apoi Fürst von Bismarck-Schönhausen (principe) - (n. 1 aprilie 1815, d. 30 iulie 1898) a fost un om de stat al Prusiei/Germaniei de la sfarsitul secolului al XIX-lea, precum si o figura dominanta in afacerile mondiale. Ca prim-ministru (in germana: Ministerpräsident) al Prusiei intre 1862 si 1890, el a supervizat unificarea Germaniei de la 1871. In 1867 devenise cancelar al Confederatiei Germane de Nord. A proiectat Imperiul German de la 1871, devenind primul sau cancelar („Cancelar al Imperiului”) si dominand afacerile acestuia pana la demiterea sa in 1890.
-Diplomatia lui, numita „politica realista” (Realpolitik), si modul autoritar in care conducea statul i-au adus porecla de „Cancelarul de Fier” („der Eiserne Kanzler”).
Fiind un mare latifundiar aristocrat („Junker”), avea profunde convingeri conservatoare, monarhiste si aristocratice.
Principalul sau obiectiv politic a fost ridicarea Prusiei la rangul celui mai puternic stat al Confederatiei Germane. Profitand de iscusinta sa in diplomatie, Bismarck a purtat doua razboaie pentru a-si atinge scopul. Mai mult, a reusit sa impuna Prusia ca mare putere europeana dupa invingerea Frantei in razboiul Franco-Prusac din 1870, aceasta incetand a mai detine suprematia continentala.
Dupa moartea lui nationalistii germani l-au ridicat pe Bismarck la rangul de erou, construind sute de monumente pentru a glorifica trasaturile sale de lider puternic.
Istoricii l-au laudat ca fiind un om de stat moderat si echilibrat, care a fost in primul rand responsabil pentru unificarea statele germane intr-un singur stat national. El a folosit balanta puterii in diplomatie pentru a mentine Europa pasnica in anii 1870 si 1880.
A creat o noua natiune cu o politica sociala progresista, un rezultat care a mers dincolo de obiectivele sale initiale in calitate de practicant al politicii de forta in Prusia.
Destinul i se pecetluieste acum: va fi ambasador in Rusia, apoi in Franta, unde se familiarizeaza cu marile probleme politice europene. La 22 septembrie 1862, Wilhelm I il convoaca la Potsdam: regele nu si-a putut pune in aplicare proiectele militare si ii arata lui Bismarck actul de abdicare pe care il pregatise.
Cateva zile mai tarziu, Bismarck, prim ministru intermediar, se adresa Landtagului: „De pe vremea tratatelor de la viena, frontierele noastre nu sunt favorabile conducerii sanatoase a statului. Nu prin discursuri sau prin decizii ale majoritatii vor fi rezolvate marile probleme ale epocii noastre ci prin foc si sabie!”.
Atunci cand parlamentul refuza reforma militara, pe care o declara neconstitutionala, Bismarck il dizolva. Dupa 1871, obiectivele sale vor fi pacifiste: sa-si consolideze opera si sa mentina echilibrul european; va juca un rol destul de complicat, facand uz de siretenie si abilitate. Prusia isi pastreaza cuceririle gratie izolarii Frantei.
Ramane la putere timp de 28 de ani si va fi eliminat de tanarul Wilhelm al II-lea.
Wilhelm al II-lea La inscaunarea sa, acesta a declarat intimilor sai: „Il las pe batranul morocanos 6 luni. Apoi voi guverna eu insumi”.
Lupta intre cei 2 barbati izbucneste in anul 1890 si se sfarseste in anul 1894. In acesti ani Wilhelm II cere demisia lui Bismarck, iar cand acesta o prezinta regele ii trimite o scrisoare de adio prin care il numeste duce de Lauenburg, general de cavalerie, feldmaresal si ii ofera, printre altele, portretul sau in marime naturala (se stie ca era inalt de 1,98 m). Pe 29 martie 1890, printul Bismarck paraseste Berlinul, in mijlocul ovatiilor multimii care il insoteste la gara. Furios de aceasta popularitate, Wilhelm al II-lea pune sa i se faca cancelarului tot felul de sicane. Ii schimba numele din „Bismarck” in „Wagenfeld”. In ziua urmatoare bancherul Bleichröder, prieten intim al printului, este chemat in fata tribunalului sub acuzatia de sperjur. Mai tarziu il revoca din postul de ambasador pe contele von Rantzau, ginerele lui Bismarck. Seful muzicii regimentului II de infanterie este condamnat la o luna inchisoare, destituit si apoi trecut in rezerva pentru ca o compus un mars inchinat lui Bismarck si l-a exectutat cu fanfara sa.
Bismarck care se retrase la domeniul de la Friedrichsruh, daruit de Wilhelm I, riposteaza insirand o violenta campanie de presa. Aceasta ostilitate nu poate dura; Wilhelm cedeaza si are loc o reconciliere in 1894.
Ultimii ani
Bismarck moare dupa 4 ani, departe de orice activitate politica. Și-a petrecut ultimii ani scriindu-si „Amintirile”.

Inainte de a muri, a fost cuprins oarecum de remuscari: „Am adus fericire unei mari natiuni, da, dar si nefericire pentru multi! Fara mine n-ar fi avut loc trei mari razboaie. Nu ar fi pierit 800000 de oameni, n-ar fi indoliati tati, mame, surori. Acum o sa dau scocoteala lui Dumnezeu

Publicat de Destainuiri ale prezentului la 11:37 0 comentarii

Etichete: ,

Abonați-vă la: Postări (Atom)

Coloana Infinitului

Persoane interesate

Romania intre mit si adevar. Ajuta-ne sa te identificam Romania!

Ca multe alte lucruri în aceasta tara, dezbaterile în jurul conceptului de imagine de tara, cat si implementarea solutiilor gasite au fost în principal tratate superficial pe un plan secund.
Migrand de la zona plina de patriotism, inainte de 1989, in care mitul romanului apreciat ca fiind extraordinar in tot si toate a fost distrus odata cu deschiderea frontierelor si circulatia romanilor in afara granitelor. Pentru cel putin o perioda de timp in fata prietenilor din afara granitelor, imaginea cetateanului roman, ramane a unui cetatean dintr-o tara necunoscuta, despre care mitul american afirma ca este patria lui Dracula.
Altfel spus, imaginea actuala a Romaniei nu este atractiva pentru turisti sentimentul creat fiind negativ, exprima nesiguranta si poate chiar pericol.
Si descoperim acum, in plina epoca a globalizarii, ca avem nevoie de propria noastra identitate in cadrul acestui spatiu imens creat de deschiderea granitelor deoarece nu mai putem trai sau gandi doar in zona delimitata initial a teritoriului romanesc.
Pe de alta parte, intalnirea cu ceilalti semeni din alte state, oricare ar fi acestea, va începe de la imaginea stereotip asociind personajul interlocutor cu imaginea descrisa de catre ceilalti din zona acestuia de influenta.
În aceast comportament se vor decupa atat stereotipurile din care este formata imaginea prezenta a culturii romane în viziunea unor straini, dar si premisele necesare azi pentru a depasi aceste imagini si de a proclama o identitate demna de incredere.
Situatia este cu atat mai interesanta cu cat aceste stereotipuri sunt rezultatul imaginii pe care noi, ca indivizi sau exponenti ai unei natiuni, o prezentam în fata celor pe care ii intalnim.
Este imperios necesar sa identificam si sa reusim sa promovam o noua imagine - un nou “simbol indicador” pentru Romania.
In ultimile incercari nu s-a gasit un element pur romanesc definitoriu. Imaginea tarii noastre nu a fost asociata cu nici un simbol anume. Nici sarmalele si nici mamaliga nu sunt un simbol pentru Romania, asa cum vedem maslinele ca simbol al Greciei sau gulashul un indiciu clar pentru Ungaria. Nu s-a gasit nici vreun monument care sa aiba o rezonanta la fel de puternica pentru cetatenii altor tari precum Turnul din Pisa - Italia, Turnul Eiffel - Franta sau Big Ben-ul din Londra.
Putem descrie Romania ca un pamant aflat in mijlocul confluentelor civilizatiilor, ca o insula aflata intr-un imens ocean in care dimensiunile spatiului si timpului cuprind toate valurile de cultura ale imperiilor. Iar acest pamant a ramas neclintit zi dupa zi, an dupa an, secol dupa secol.
Tinut vegheat de cetatea Corvinilor, cu triumfatoarea-i intrare prin “Poarta Sarutului “ si poate cea mai simbolica imagine pentru Romania, precum o stea calauzitoare, un semn al recunostintei infinite pentru ospitalitatea acestui popor –Coloana Infinitului.
Apoi sa ne indreptam atentia catre puritatea obiceiurilor acestui popor. O mostrã de autenticitate, o creatie populara unica, Cimitirul vesel de la Sapanta aduce in amintire obiceiurile dacilor, ritualul de înmormântare ce are ca scop unic redarea sperantei in viata de apoi. Caci ce este sacru nu este si trist, la fel cum mormintele nu tin de moarte, ci de renastere.
La fel de important in viata de zi cu zi a oamenilor este cantecul specific, dandu-le acestora posibilitatea de a-si manifesta trairile prin intermediul muzicii, cantecul devenind astfel parte din ritualuri. Venirea sau nasterea unui nou membru al comunitatii, plecarea temporara sau definitiva a unui membru din popor, intampinarea unui anotimp, cu precadere, primavara, simbol al renasterii si revigorarii naturii, strangerea recoltei sau orice alte evenimente au fost prilej de bucurie sau de alinare a sufletului si mereu exprimate muzical. Si apoi cantecele specifice care incearca sa creeze idealuri pentru oamenii simpli si saraci, scotand in evidenta trasaturile demne de lauda ale unor eroi……
Despre marile imperii s-a scris si s-au dezbatut astfel de teme in toatã lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizãri tehnice si stiintifice care ne mirã si astãzi.
Insa de partea cealalta nu gasim decat o vaga umbra istorica a ceea ce a insemnat “cel mai numeros popor dupa indieni” dupa scrierea lui Herodot .
Dacã ai ajunge în Egipt nu ai putea intelege cum au fost construite piramidele la fel cum nu ai reusi sã descifrezi în laborator compozitia artistica a picturilor de la Voronet, mostenire artistica de pret a poporului nostru.
La fel cum nu s-a inteles din istorie de ce imparatul Traian a considerat necesar sa precizeze multitudinea bogatiilor ce "nu pot fi transportate in Roma".
Am putea spune ca cel ce crede ca are solutia teoretica a acestor enigme trebuie sã parcurga mii de kilometri pentru a descoperi ca fiecare popor este minunat in felul sau si fiecare civilizatie are valoarea sa pe scena mondiala ce trebuie promovata de cei ce traiesc, graiesc si simt pentru acel loc.

Pentru aceasta suntem onorati sa va alaturati noua si sa dezbatem acesta tema in viziunea dumneavoasta. Fiecare dintre noi poate contribui la identificarea si crearea unui simbol reprezentativ pentru Romania si pentru romani oriunde s-ar afla acestia!

Scris de Darius Stan

Nicolae Titulescu -Gandire diplomatică, europeană şi mondială.