In camera de scris a legendarului Otto Eduard Leopold von Bismarck
Am fost in camera de scris a legendarului Otto Eduard Leopold von Bismarck .
Era liniste . O liniste care persista inca de pe vremea cand impunatoarea sa prezenta statea la acel birou si gandea la o noua configuratie a omenirii. Inca se mai simte acea apasare a vointei energetice a omului care a fost Principele dominant al afacerilor mondiale . Se mai simte inca vointa omului care nu se temea catusi de putin sa ia decizii in forta.
Imi imaginez in gand cum vocea s-ar auzi in acea camera. Vorbea cu o voce blanda si subtire, care surprinde prin contradictiia cu persoana fizica mareata ( 1, 92 m) . Imi imaginez cum se balbia grabindu-se sa citesca prea repede frazele transante, pe care le notase pe un notes.
Datorita acestor needucari in retorica sa pare un urias care prelungeste un sunet. Datorita debitului sau oratoric accelerat si stenograful se blocheaza. Stenograful nu-i poate intregistra discursul.
Vorbea adesea tinandu-si mana in buzunarul pantalonilor, atitudinea sa parand provocatoare.
Si cu toate acestea el a ramas in istoria omenirii sub numele de „Cancelarul de Fier”. El este si va remane Omul ce a adus fericire unei mari natiuni. De numele lui este legata existenta statului German prin exprimarea vointei politicii de forta in vechea Prusie.
Otto Eduard Leopold von Bismarck
- Graf von Bismarck (conte), apoi Fürst von Bismarck-Schönhausen (principe) - (n. 1 aprilie 1815, d. 30 iulie 1898) a fost un om de stat al Prusiei/Germaniei de la sfarsitul secolului al XIX-lea, precum si o figura dominanta in afacerile mondiale. Ca prim-ministru (in germana: Ministerpräsident) al Prusiei intre 1862 si 1890, el a supervizat unificarea Germaniei de la 1871. In 1867 devenise cancelar al Confederatiei Germane de Nord. A proiectat Imperiul German de la 1871, devenind primul sau cancelar („Cancelar al Imperiului”) si dominand afacerile acestuia pana la demiterea sa in 1890.
-Diplomatia lui, numita „politica realista” (Realpolitik), si modul autoritar in care conducea statul i-au adus porecla de „Cancelarul de Fier” („der Eiserne Kanzler”).
Fiind un mare latifundiar aristocrat („Junker”), avea profunde convingeri conservatoare, monarhiste si aristocratice.
Principalul sau obiectiv politic a fost ridicarea Prusiei la rangul celui mai puternic stat al Confederatiei Germane. Profitand de iscusinta sa in diplomatie, Bismarck a purtat doua razboaie pentru a-si atinge scopul. Mai mult, a reusit sa impuna Prusia ca mare putere europeana dupa invingerea Frantei in razboiul Franco-Prusac din 1870, aceasta incetand a mai detine suprematia continentala.
Dupa moartea lui nationalistii germani l-au ridicat pe Bismarck la rangul de erou, construind sute de monumente pentru a glorifica trasaturile sale de lider puternic.
Istoricii l-au laudat ca fiind un om de stat moderat si echilibrat, care a fost in primul rand responsabil pentru unificarea statele germane intr-un singur stat national. El a folosit balanta puterii in diplomatie pentru a mentine Europa pasnica in anii 1870 si 1880.
A creat o noua natiune cu o politica sociala progresista, un rezultat care a mers dincolo de obiectivele sale initiale in calitate de practicant al politicii de forta in Prusia.
Destinul i se pecetluieste acum: va fi ambasador in Rusia, apoi in Franta, unde se familiarizeaza cu marile probleme politice europene. La 22 septembrie 1862, Wilhelm I il convoaca la Potsdam: regele nu si-a putut pune in aplicare proiectele militare si ii arata lui Bismarck actul de abdicare pe care il pregatise.
Cateva zile mai tarziu, Bismarck, prim ministru intermediar, se adresa Landtagului: „De pe vremea tratatelor de la viena, frontierele noastre nu sunt favorabile conducerii sanatoase a statului. Nu prin discursuri sau prin decizii ale majoritatii vor fi rezolvate marile probleme ale epocii noastre ci prin foc si sabie!”.
Atunci cand parlamentul refuza reforma militara, pe care o declara neconstitutionala, Bismarck il dizolva. Dupa 1871, obiectivele sale vor fi pacifiste: sa-si consolideze opera si sa mentina echilibrul european; va juca un rol destul de complicat, facand uz de siretenie si abilitate. Prusia isi pastreaza cuceririle gratie izolarii Frantei.
Ramane la putere timp de 28 de ani si va fi eliminat de tanarul Wilhelm al II-lea.
Wilhelm al II-lea La inscaunarea sa, acesta a declarat intimilor sai: „Il las pe batranul morocanos 6 luni. Apoi voi guverna eu insumi”.
Lupta intre cei 2 barbati izbucneste in anul 1890 si se sfarseste in anul 1894. In acesti ani Wilhelm II cere demisia lui Bismarck, iar cand acesta o prezinta regele ii trimite o scrisoare de adio prin care il numeste duce de Lauenburg, general de cavalerie, feldmaresal si ii ofera, printre altele, portretul sau in marime naturala (se stie ca era inalt de 1,98 m). Pe 29 martie 1890, printul Bismarck paraseste Berlinul, in mijlocul ovatiilor multimii care il insoteste la gara. Furios de aceasta popularitate, Wilhelm al II-lea pune sa i se faca cancelarului tot felul de sicane. Ii schimba numele din „Bismarck” in „Wagenfeld”. In ziua urmatoare bancherul Bleichröder, prieten intim al printului, este chemat in fata tribunalului sub acuzatia de sperjur. Mai tarziu il revoca din postul de ambasador pe contele von Rantzau, ginerele lui Bismarck. Seful muzicii regimentului II de infanterie este condamnat la o luna inchisoare, destituit si apoi trecut in rezerva pentru ca o compus un mars inchinat lui Bismarck si l-a exectutat cu fanfara sa.
Bismarck care se retrase la domeniul de la Friedrichsruh, daruit de Wilhelm I, riposteaza insirand o violenta campanie de presa. Aceasta ostilitate nu poate dura; Wilhelm cedeaza si are loc o reconciliere in 1894.
Ultimii ani
Bismarck moare dupa 4 ani, departe de orice activitate politica. Și-a petrecut ultimii ani scriindu-si „Amintirile”.
Inainte de a muri, a fost cuprins oarecum de remuscari: „Am adus fericire unei mari natiuni, da, dar si nefericire pentru multi! Fara mine n-ar fi avut loc trei mari razboaie. Nu ar fi pierit 800000 de oameni, n-ar fi indoliati tati, mame, surori. Acum o sa dau scocoteala lui Dumnezeu