joi, 23 septembrie 2010

Summitul Mileniului de la New York

Summitul Mileniului de la New York a primit atata reclama incat s-ar fi crezut ca lumea intreaga doreste sa stearga cu buretele diferentele existentiale dintre statele lumii, aratandu-se in cautarea unor solutii de consens si unanime a tuturor membrilor participanti.
Este adevarat ca aceste conferinte au un caracter comun in luarea deciziilor la nivelul natiunilor cat si a conduitei globale viitoare, doar ca deciziile sunt luate pe fondul pozitiilor de putere. Si astfel interesele lor se fac mai vizibile si reusesc sa scrie acestea ca o prioritate la nivel global.
De pilda, in acest an, Ziua Pacii a fost dedicata tinerilor. Luna in curs a marcat inceputul Anului International al Tinerilor cu tematica privind dialogul si intelegerea reciproca ce concentreaza esenta pacii.
Tinerii din zilele noastre sunt prezentati ca fiind familiarizati cu diversitatea globala, si se simt confortabili intr-o lume interconectata.
Insa, se remarca in acelasi mesaj de deschidere, cum sunt, de asemenea, vulnerabili in faţa fortelor extremismului.
Aproape ca intotdeauna, intre estimarile comportamentale ale populatiilor si realitatea produsa, subliniem o discrepanta intre elementul schimbarii si incertitudinea inlocuirii atat de caracteristica in toate masele acestui imens spatiu nou creat numit generic globalizare.
In cazul de fata, este evident ca un procent semnificativ din populatiilor statelor se vor pozitiona favorabil creand o clasa de suprematie fata de celelalte populatii contrar intelesului egalitatii statului uman.
Motivul, fiind nu atat admiratia promovarii in spiritul bunelor valori europene, cat prapastia unor societati dominante ce au exercitiul istoric de suprematie.
Prin urmare, tinerii de pretutindeni sub pretextul unei lumii viitoare a pacii si a tolerantei globale sunt inclusi in lupta pentru pastrarea discrepantelor dintre oameni si de perpetuare a saraciei , foametei, injustiţiei si a dictatului, degradarea mediului.
Pentru unii aceasta este o gresala a generatiilor trecute ce a fost promovata ca o adaptare la regulile viitorului.
In fapt, aceasta este lupta permanenta pentru existenta. Se stie din istorie cum putem comenta zile in sir despre nevinovati ce s-au nascut sub o anumita entitate, originalitate fara ca acestia sa poata avea sansa de a alege.
Si imi mai amintesc acum un vechi proverb ce spune: "cine se aseamana se aduna".
Noi ne asemanam din punct de vedere problemelor economice in 1953 cu China si asta ne-a condus spre o alianta comerciala.
Acum in momentul in care China este liderul OMC legaturile comerciale ramase prin traditie au fost eliminate de partea Romaniei .
Nu mai avem aceleasi interese comune, dar nici sa regasim un interval de timp economic in care China va redeveni pe pozitie de egalitate cu Romania nu pot intrezarii.
In anul 1973 legasem o frumoasa prietenie cu Iranul, ce promitea o restructurare revolutionara a intereselor comerciale.
Guvernantii romaniei au dispus indepartarea relatiilor cu acest stat. Astazi excedentul economic al Iran-ului ii permite sa imprumute state ca Venezuela, Columbia.
Romania se imprumuta haotic la FMI si cu acestea a ajuns sa se laude la ONU prin liderii sai.
Astfel prezentate dumneavoastra, Romania nu mai are interese ca si stat. Romania practic nu exista din punct de vedere al aliantelor si este doar un teren " neutru".
Izolarea statului aduce si disponibilitate la astfel de dispersari si umiliri ale populatiilor unui teritoriu. Exemple pot continua si vor duce tot la interese versus xenofobie.
Printre prioritatile elaborate de ONU ca strategie in curs 2007- 2015 se numara si tinta nr. 8 A-Crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare
Crearea unui sistem financiar si comercial nediscriminatoriu, predictibil, deschis şi bazat pe regulamente ce include un angajament ferm de aplicare a regulilor bunei guvernari, ale dezvoltarii si ale combaterii saraciei, atat la nivel national, cat si international.
Insa este specificat cum unii dintre indicatorii mentionati sunt monitorizati separat. Acesti indicatori monitorizati in separat sunt pentru tarile mai putin dezvoltate, pentru statele din Africa, cele fara iesire la mare si pentru statele aflate in curs de dezvoltare.

Combaterea saraciei: multe promisiuni, putine fapte
Summitul Mileniului, reuniunea organizata la New York de Natiunile Unite si consacrata combaterii saraciei globale, s-a încheiat cu multe promisiuni, dar cu putine angajamente concrete. Presedintele american Barack Obama a cerut statelor bogate sa-si sporeasca ajutoarele de dezvoltare pentru tarile sarace, gest care ar fi în opinia sa în propriul lor interes. Obama a spus ca administratia de la Washington se va concentra în curand asupra formelor de ajutor care vor permite statelor în curs de dezvoltare sa se ajute singure si sa-si asume responsabilitatea deciziilor de guvernare. Premierul chinez Wen Jiabao a anuntat ca tara sa va construi pana în 2015 sute de scoli si va instrui personal medical în tarile din lumea a treia. Wen a aratat ca milioane de chinezi au reusit sa iasa din saracie în ultimii ani.
Demonstrat este cum zarul aruncat la Summitul Mileniului de la New York nu a fost prea mare. Piesele, in jocul de-a combaterea saraciei, nu au înaintat prea mult. Si, de fapt, nici nu se pot schimba foarte multe cat timp banii contribuabililor din state industrializate ajung în mainile unor politicieni corupti sau ale unor dictatori sangerosi. Acesta a fost, de fapt, si mesajul Statelor Unite: nu dam mai multi bani pentru tarile sarace, ne rezumam sa ii directionam pe cei promisi pana acum catre guvernele care stiu sa dezvolte proiecte umanitare si au si rezultate. Degeaba s-au iritat organizatiile nonguvernamentale de prima parte a semnalului dat de presedintele american Barack Obama - partea a doua a enuntului e atat de fireasca încat surprinde ca nu a fost emisa mai devreme. Noroc, pana la urma, cu recenta criza financiara.
Dar cu o floare nu se face primavara. Fondurile administrate de stat sunt mai vioaie cand vine vorba despre sprijinirea bancilor ajunse în pragul falimentului. Standardele etice nu valoreaza, in acest caz, la fel de mult.
Poate ca, peste doua saptamani, cu ocazia conferintei mondiale a donatorilor pentru combaterea malariei, tuberculozei si sindromului imunodeficitar dobandit, statele cu potential nu se vor mai impotmoli in declaratii - caci, in aceasta situatie, obiectivele sunt direct cuantificabile. Poate n-ar trebui uitat ca zilnic se inregistreaza 4500 de cazuri de decese pricinuite de malarie iar la fiecare 45 de secunde, un copil moare de tuberculoza.
Ce-i drept e drept: fara angajamentele de acum zece ani, multor milioane de oameni le-ar merge, astazi, mai rau. Mult mai rau. Dar aceasta este perspectiva optimista.
Declaratia finala a Summitului Mileniului este un document de 31 de pagini, cu însiruiri de locuri comune si banalitati, astfel încat nici nu-i de mirare unanimitatea cu care a fost gratulata cu apostila celor 192 de guverne reprezentate la sesiunea ONU de la New York.
Evident ca nu se face nici o referire la sanctiuni de orice fel, în cazul neîndeplinirii obiectivelor sau al neplatii sumelor promise. Iar natiunile care au nevoie de fondurile statelor industrializate s-au abtinut, zilele acestea, de la critici. Fireste - nimeni nu are interesul sa-si supere posibilii sponsori.
Pana la urma, chiar daca lucrurile merg mai greu decat si-ar dori, important este sa mearga inainte.

China respinge cererile SUA de apreciere a yuan-ului
China a respins cererile administratiei americane de a permite o apreciere a monedei nationale chinezesti. Cursul yuan-ului nu are nimic de-a face cu deficitul comercial al SUa, a declarat premierul chinez Wen Jiabao într-un discurs la New York. De asemenea, o apreciere a yuan-ului nu ar genera sporirea locurilor de munca în america, deoarece aceasta tara nu mai produce în sectoare cu forta de munca intensiva. În economia chineza de export, o astfel de masura ar duce la un val de falimente, a adaugat seful executivului de la Beijing. Criticii americani ai regimului chinez, printre care si presedintele Barack Obama, reproseaza Chinei ca, prin mentinerea artificiala la cote scazute a yuan-ului, defavorizeaza companiile de export americane fata de cele chineze. Wen si Obama se întalnesc joi la New York, pe marginea lucrarilor adunarii Generale a ONU

ONU acuza Israelul de încalcarea dreptului international pentru incidentul din apele Gazei
Natiunile Unite acuza Israelul de încalcarea dreptului international pentru interventia armata asupra flotilei umanitare din apele Gazei, la sfarsitul lunii mai. atacul asupra vaselor turcesti, în care noua cetateni turci au fost ucisi, nu a fost justificat de nimic si a fost exagerat de violent, a precizat un raport al consiliului ONU pentru drepturile omului. Documentul îi acuza pe soldatii israelieni de comiterea unor infractiuni grave, precum uciderea premeditata si tortura. Raportul de 56 de pagini califica drept ilegala si blocada impusa de Israel Fasiei Gaza. Ministerul de externe de la Ierusalim a replicat ca Israelul respecta dreptul international si ca va efectua, daca va considera necesar, propriile anchete.

Rusia aloca fonduri sporite armatei
Rusia îsi va spori semnificativ cheltuielile militare în urmatorii trei ani. Potrivit proiectului de buget, dat publicitatii de ministerul de finante de la Moscova, fondurile alocate ministerului apararii vor creste cu peste 10% pana în 2013, la un total de 50 de miliarde de euro. apararea devine astfel singurul sector inclus în bugetul de stat al Rusiei care va beneficia constant de mai multi bani în anii urmatori. Presedintele Dmitri Medvedev anuntase deja în 2009 o reînarmare de proportii a Federatiei Ruse, pentru a putea contracara mai bine conflictele serioase din anumite regiuni. În cadrul acestui plan, vor fi achizitionate sisteme de lupta si de la producatori din strainatate.
Germania se va implica la Natiunile Unite pentru o dezarmare globala, a anuntat ministrul de externe de la Berlin, Guido Westerwelle. Politica externa a Republicii Federale este o politica a pacii, a declarat seful diplomatiei germane pentru televiziunea publica ZDF. Vicecancelarul Westerwelle a mai spus ca nu exista o platforma mai potrivita decat ONU pentru o implicare mai mare în scopul extinderii cooperarii si echilibrului pe plan international. Germania vizeaza obtinerea unui loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU, statut detinut deocamdata doar de SUa, Rusia, China, Marea Britanie si Franta. Pe marginea adunarii Generale a ONU de la New York, Westerwelle a stabilit cu omologi din noua tari demararea unei initiative de dezarmare nucleara totala. Japonia si Australia au fost tarile care au facut propunerea initiala în acest sens. La demers nu iau parte însa tari care detin arsenal nuclear.

Scris de Darius Stan


Coloana Infinitului

Persoane interesate

Romania intre mit si adevar. Ajuta-ne sa te identificam Romania!

Ca multe alte lucruri în aceasta tara, dezbaterile în jurul conceptului de imagine de tara, cat si implementarea solutiilor gasite au fost în principal tratate superficial pe un plan secund.
Migrand de la zona plina de patriotism, inainte de 1989, in care mitul romanului apreciat ca fiind extraordinar in tot si toate a fost distrus odata cu deschiderea frontierelor si circulatia romanilor in afara granitelor. Pentru cel putin o perioda de timp in fata prietenilor din afara granitelor, imaginea cetateanului roman, ramane a unui cetatean dintr-o tara necunoscuta, despre care mitul american afirma ca este patria lui Dracula.
Altfel spus, imaginea actuala a Romaniei nu este atractiva pentru turisti sentimentul creat fiind negativ, exprima nesiguranta si poate chiar pericol.
Si descoperim acum, in plina epoca a globalizarii, ca avem nevoie de propria noastra identitate in cadrul acestui spatiu imens creat de deschiderea granitelor deoarece nu mai putem trai sau gandi doar in zona delimitata initial a teritoriului romanesc.
Pe de alta parte, intalnirea cu ceilalti semeni din alte state, oricare ar fi acestea, va începe de la imaginea stereotip asociind personajul interlocutor cu imaginea descrisa de catre ceilalti din zona acestuia de influenta.
În aceast comportament se vor decupa atat stereotipurile din care este formata imaginea prezenta a culturii romane în viziunea unor straini, dar si premisele necesare azi pentru a depasi aceste imagini si de a proclama o identitate demna de incredere.
Situatia este cu atat mai interesanta cu cat aceste stereotipuri sunt rezultatul imaginii pe care noi, ca indivizi sau exponenti ai unei natiuni, o prezentam în fata celor pe care ii intalnim.
Este imperios necesar sa identificam si sa reusim sa promovam o noua imagine - un nou “simbol indicador” pentru Romania.
In ultimile incercari nu s-a gasit un element pur romanesc definitoriu. Imaginea tarii noastre nu a fost asociata cu nici un simbol anume. Nici sarmalele si nici mamaliga nu sunt un simbol pentru Romania, asa cum vedem maslinele ca simbol al Greciei sau gulashul un indiciu clar pentru Ungaria. Nu s-a gasit nici vreun monument care sa aiba o rezonanta la fel de puternica pentru cetatenii altor tari precum Turnul din Pisa - Italia, Turnul Eiffel - Franta sau Big Ben-ul din Londra.
Putem descrie Romania ca un pamant aflat in mijlocul confluentelor civilizatiilor, ca o insula aflata intr-un imens ocean in care dimensiunile spatiului si timpului cuprind toate valurile de cultura ale imperiilor. Iar acest pamant a ramas neclintit zi dupa zi, an dupa an, secol dupa secol.
Tinut vegheat de cetatea Corvinilor, cu triumfatoarea-i intrare prin “Poarta Sarutului “ si poate cea mai simbolica imagine pentru Romania, precum o stea calauzitoare, un semn al recunostintei infinite pentru ospitalitatea acestui popor –Coloana Infinitului.
Apoi sa ne indreptam atentia catre puritatea obiceiurilor acestui popor. O mostrã de autenticitate, o creatie populara unica, Cimitirul vesel de la Sapanta aduce in amintire obiceiurile dacilor, ritualul de înmormântare ce are ca scop unic redarea sperantei in viata de apoi. Caci ce este sacru nu este si trist, la fel cum mormintele nu tin de moarte, ci de renastere.
La fel de important in viata de zi cu zi a oamenilor este cantecul specific, dandu-le acestora posibilitatea de a-si manifesta trairile prin intermediul muzicii, cantecul devenind astfel parte din ritualuri. Venirea sau nasterea unui nou membru al comunitatii, plecarea temporara sau definitiva a unui membru din popor, intampinarea unui anotimp, cu precadere, primavara, simbol al renasterii si revigorarii naturii, strangerea recoltei sau orice alte evenimente au fost prilej de bucurie sau de alinare a sufletului si mereu exprimate muzical. Si apoi cantecele specifice care incearca sa creeze idealuri pentru oamenii simpli si saraci, scotand in evidenta trasaturile demne de lauda ale unor eroi……
Despre marile imperii s-a scris si s-au dezbatut astfel de teme in toatã lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizãri tehnice si stiintifice care ne mirã si astãzi.
Insa de partea cealalta nu gasim decat o vaga umbra istorica a ceea ce a insemnat “cel mai numeros popor dupa indieni” dupa scrierea lui Herodot .
Dacã ai ajunge în Egipt nu ai putea intelege cum au fost construite piramidele la fel cum nu ai reusi sã descifrezi în laborator compozitia artistica a picturilor de la Voronet, mostenire artistica de pret a poporului nostru.
La fel cum nu s-a inteles din istorie de ce imparatul Traian a considerat necesar sa precizeze multitudinea bogatiilor ce "nu pot fi transportate in Roma".
Am putea spune ca cel ce crede ca are solutia teoretica a acestor enigme trebuie sã parcurga mii de kilometri pentru a descoperi ca fiecare popor este minunat in felul sau si fiecare civilizatie are valoarea sa pe scena mondiala ce trebuie promovata de cei ce traiesc, graiesc si simt pentru acel loc.

Pentru aceasta suntem onorati sa va alaturati noua si sa dezbatem acesta tema in viziunea dumneavoasta. Fiecare dintre noi poate contribui la identificarea si crearea unui simbol reprezentativ pentru Romania si pentru romani oriunde s-ar afla acestia!

Scris de Darius Stan

Nicolae Titulescu -Gandire diplomatică, europeană şi mondială.