De sarbatori marile puteri fac concesii
Dupa paralizia creata de increderea in externul indepartat, in alte forme oculte ce conduceau interesele Georgiene pe undeva in SUA, satula de eterna rabdare diplomatica ( conform dispozitiei doamnei Clinton),Georgia se reintoarce catre vicinul apropiat, Rusia si propune sa cada de acord sa-si redeschida frontiera terestra conform anuntului din 24.12.2009 facut de Agerpres
Georgia si Rusia s-au pus de acord sa-si redeschida frontiera terestra, dupa trei ani de la inchiderea acesteia, a anuntat joi diplomatia georgiana.
"Decizia de a redeschide (frontiera, n.r.) a fost luata", a declarat ministrul-adjunct de externe, dna Nino Kalandadze, citata de AFP.
Ea a precizat ca cele doua tari, care s-au infruntat in august 2008 in cadrul unui razboi-fulger si care au in continuare relatii tensionate, au gasit un acord pentru a redeschide punctul de frontiera Verhni Lars, inchis in 2006.
Acest punct de frontiera este singura cale de acces ce nu se afla in regiunile separatiste georgiene Osetia de Sud si Abhazia, situate in centrul conflictului de anul trecut si a caror independenta a fost recunoscuta de Moscova.
Deci fermiteatea propusa de presedintele Miheil Saakasvili s-a aratat.
Acum in conformitate cu raportul UE reiese ca inclusiv Washingtonul a sfatuit autoritatile georgiene (administratia SUA) sa „dea dovada de masura si sa evite cu orice pret un conflict militar cu fortele rusesti”.
Prins cu garda jos, Saakasvili a cerut ajutor Occidentului.
Nicio mare putere nu a răspuns apelului. Mai mult, probabil statele occidentale au tratat cu usurare faptul ca Georgia nu a primit unda verde la summitul NATO – altfel Franta, Germania, chiar si Romania ar fi fost obligate sa apere teritoriul georgian in cazul unui atac rusesc.
Liderul georgian a calculat eronat si pe acest front, iar un indicator lesne de imaginat - Europa nu isi permite nici un razboi impotriva Rusiei cu atat mai mult a un razboi pornit de un guvernator numit intr-o colonie economica.
Resursa energetica forta negocierilor Rusesti
La inceputul lui septembrie, presedintele rus Dimitri Medvedev a acuzat Ucraina ca „nu joaca dupa reguli“, atunci cand a incercat sa schimbe contractul referitor la tranzitul gazelor naturale catre Europa de Vest. Mai devreme, in august, prim-ministrul ucrainian, Iulia Timoshenko, a surprins pe toata lumea, aparent si pe rusi, afirmand ca Ucraina si Rusia si-au aranjat toate divergentele din sfera energiei. Asta s-a intamplat dupa doua intreruperi totale aproape identice de gaze naturale in ianuarie 2006 si ianuarie 2009, pentru care Rusia a acuzat Georgia si respectiv Ucraina.
Critic este faptul ca acest conflict dintre Ucraina si Rusia, nu afecteaza doar Ucraina. O mare parte din restul Europei ingheata de asemenea in intuneric si multe alte ingrijorari legate de acesata stare de lucruri nu sunt greu de gasit pe continent.
Gazprom, monopolul rus asupra gazului si marfa vitala pe care o controleaza au fost utilizate in mod repetat drept unealta politica a statului si, chiar daca in mod oficial, Gazprom prezinta disputele sau acordurile cu partenerii ca pe proceduri obisnuite de business, realitatea sta cu totul altfel: clientii, preturile de livrare si transportul sunt aprobate personal de presedintele Rusiei si de adevaratul detinator al puterii, omniprezentul prim-ministru, Vladimir Putin. Gazele naturale ale Gazprom sunt folosite de Kremlin ca element central in politica externa, fie cu fostele membre ale Uniunii Sovietice, fie cu tarile din vestul Europei.
Pentru Rusia, Gazprom-ul si gazele naturale sunt daruri de la Dumnezeu, fiind folosite pentru a acoperi deficiente majore din economia rusa cu un influx de bani gheata care vin de la tarile vecine, cu probleme de energie. Ele reprezinta vestigii ale puterii pe care economia disfunctionala a unui stat foarte corupt nu ar putea sa le obtina altfel. Compania are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume cu 33 de trilioane de metri cubi de rezerve de gaz exploatabile, o putere de aprovizionare pe 60 de ani - bazata pe productia curenta. Chiar si dupa cele mai severe definitii ale Statelor Unite cu privire la criteriile economice si de licenta, numarul este imens, 22 de trilioane de metri cubi, aproape de patru ori rezervele Statelor Unite. Rata rezervelor pentru productie a Gazpromului este una dintre cele mai mari din lume.
Ineficienta sau nu, prestatia Gazprom a fost masiva, producand 0,54 trilioane de metri cubi de gaz in 2008, o productie aproape egala cu productia Statelor Unite de 0,55. Compania este de asemenea un producator major de petrol cu 870 de mii de barili de petrol si condensati pe zi. In plus, in ceea ce priveste productia de gaz si petrol, Gazprom mai are o alta trasatura unica in Rusia - monopolul pe distributia si transportul de gaz. In 2008, activitatile Gazprom au inregistrat 10% din PIB-ul Rusiei.
Dar nu totul este roz, fiind in realitate o companie destul de disfunctionala. De-a lungul ultimilor ani, Gazprom a manifestat o mare disproportie intre productia - stagnanta - si angajamentele interne si externe. Stimulentele si capitalul necesar extinderii productiei pur si simplu nu exista. Consumul intern al Rusiei este enorm, mai mare cu aproape 25 de procente pe persoana decat in S.U.A. Datorita economiei ruse necompetitive, preturile interne sunt foarte mici, uneori 10% din cele internationale, si de cinci ori mai mici decat cele americane, care sunt oricum sub plafonul international.
Presiunea asupra Gazpromului a fost temporar slabita dupa incetinirea economica recenta. Industria a ajuns practic sa stagneze. Dar ziua socotelilor nu este departe. Capitalul pentru noi investitii a fost pierdut odata cu scaderea preturilor la nivel international. In plus au mai aparut si rezervele masive de gaz, disponibile sub forma lichida, in special din Qatar, care incepe sa devina un furnizor major.
Deficienta productiei, care cu trei ani in urma era estimata la cel putin 0,09 trilioane de metri cubi pe an, se va mari probabil in urmatorii ani, din moment ce ofertele catre clientii externi au crescut, combinate cu angajamente interne care depasesc estimarile. Solutia Moscovei a fost sa insarcineze Gazprom sa produca mai mult. Dar din cauza fondurilor interne limitate si a inabilitatii companiei de a dezvolta noi licente profitabile, directorul executiv, Alexei Miller, a inceput sa ceara taxe de sarbatori.
Pentru toti observatorii, inclusiv populatia rusa, Gazprom va beneficia enorm prin debarasarea de propriile bunuri si deschiderea catre capitalul privat si companii straine. Dar obiceiul de a detine monopolul si controlul este greu de inlaturat si exemple recente arata dovezi clare. In incercarea guvernului de a adauga si mai multe bunuri la portofoliul deja imens al Gazprom, in aprilie 2008 gigantul camp Chayanda cu 1,24 de trilioane de metri cubi de gaz si 513 de milioane de barili de petrol si condensati au fost transferati catre Gazprom, fara niciun proces de licitatie. Un asemenea transfer ar crea o companie multi-miliardara oriunde in lume. Dar in cazul Gazprom, piata nu a reactionat la aceasta mare infuzie de resurse; capitalizarea pietei companiei nu s-a schimbat si nu a fost observata nicio valoare de piata care sa fi fost adaugata. Un factor principal ar fi ca avand una dintre cele mai mari rate a rezervelor pentru productie, aceste resurse sunt pur si simplu adaugate la cele prezente deja, extinzand rata rezervelor pentru productie la peste 60 de ani. Mai multe rezerve nu inseamna rezolvarea problemelor capitalizarii joase a pietelor sau ale productiei stagnante ori aflate in declin.
Cumpararea mai multor bunuri folosind practici de imprumut pradalnice, distractia favorita a bancii Gazprom, nu satisface piata. Solutia este evidenta si dureroasa: divizarea conglomeratelor Gazprom in segmente industriale individuale, chiar si daca se vor mentine sub controlul statului. Companii mai mici, concentrate pe segmente industriale, conducte de gaz locale, distributie, activitati bancare, media vor fi mai eficiente. Piata va recompensa cele mai eficiente companii, cu evaluari mai bune, daca nu pentru altceva, pentru transparenta. Dar oricat de convingator ar fi acest argument, nu este bine ca asta sa se intample in actuala Rusie care a inceput cu Putin si asaltul impotriva Yukos din 2004. Kremlinul vrea sa aiba control deplin asupra industriilor, fapt vazut ca o strategie. Strategic a luat o imagine vasta si paranoida, incluzand petrol, gaz, activitati miniere, media, activitati bancare, productie de avioane etc. Aceste industrii sunt acumulate de o mana de companii mari, exact ca pe timpurile sovietice, dand control deplin Kremlin-ului asupra administratiilor locale si guvernelor straine.
Aceste companii rusesti care raporteaza presedintelui, si, mai important, lui Putin, dau Rusiei iluzia puterii si prestigiului pe care crede ca-l merita dupa prabusirea Uniunii Sovietice. Pentru Gazprom este clar ca cu cat mai mare, cu atat mai bine, fiind o companie gigant care ofera iluzia puterii, chiar daca asta are loc la un cost imens in absenta unei piete robuste si diverse. Compania pare mai degraba sa fie consumata de planurile proprii, construind cea mai mare cladire din Europa ca sediu.
Nemultumitii esecului de la Copenhaga
Politicienii si aparatorii mediului inconjurator din Europa manifesta o adanca dezamagire fata de esecul liderilor mondiali de a incheia un acord dur si obligatoriu in Copenhaga asupra reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera.
Preturile europene ale permiselor pentru emisiile de carbon s-au redus cu aproape 9% luni, pe Bursa Europeana a Intereselor Climatice. Expertii sustin ca scaderea preturilor este o reactie imediata fata de rezultatul discutiilor de la Copenhaga.
Companiile europene nu au fost singurele care au fost cuprinse de dezamagire fata de esecul incheierii unui acord dur asupra schimbarii climatului.
Adresandu-se participantilor la o conferinta asupra energiei, premierul britanic Gordon Brown a subliniat aceasta dezamagire, chiar daca a sustinut ca discutiile din Copenhaga au reprezentat doar primul pas.
“Nu pot sa imi ascund dezamagirea”, a declarat Gordon Brown. “Nu am obtinut tratatul asupra schimbarii climatului. Totusi, noi inca facem presiuni in acea directie, si doresc sa spun ca aceasta campanie pe care o prevad se poate termina in urmatoarele cateva luni.”
Dnul Brown a mai declarat ca tarile au fost de acord sa limiteze incalzirea globala la 2 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale si sa se semneze in urmatoarele cateva saptamani normele privind reducerea emisiilor.
Alti politicieni europeni si-au temperat de asemenea reactiile. Brice Lalonde, ambasadorul francez la discutiile asupra schimbarilor climatice, a declarat ca desi acordul de la Copenhaga nu a fost ideal, nu a fost nici un esec.
Lalonde a declarat la postul de radio Europa 1 ca acordul este critic din doua motive cheie. Primul, acordul a stabilit o cifra pentru ajutoarele climatice. Al doilea, acordul a subliniat transparenta, asadar fiecare tara va sti ce fac ceilalti in vederea reducerii emisiilor lor.
Uniunea Europeana (UE), ca un intreg, a promis ca va face unele dintre cele mai mari reduceri de emisii din lume, cu o norma de reducere a acestora pana in anul 2020 cu 20% sub nivelurile din 1990. UE s-a oferit sa reduca emisiile cu 30% daca natiunile bogate se alatura procesului.
Unele grupuri de protectie a mediului, incluzand Greenpeace, invinuiesc UE pentru ca nu a reusit sa forteze China si Statele Unite, in particular, sa adopte un acord dur la Copenhaga. Greenpeace cere politicienilor sa ajunga la un cord semnificativ anul viitor.
Autor:Darius Stan