vineri, 11 decembrie 2009

Lichidarea in timpul oportun si cit mai complet a activitatii criminale dusa in tara noastra de elementele dusmanoase



Dupa reprimarea revoltei studentilor de ieri de catre fortele de ordine, dupa scrisoarea de atentionare a directiei de comunicari pe langa ambasada Rusiei si a Comisiei Europeane, privind discursurile defaimatoare aduse de actuala forma de guvernare in relatiile cu statele vecine.
Astazi retinerea senatorului social-democrat, Catalin Voicu, vicepresedintele Comisiei de Aparare, a zgaltait din nou amintirile groazei si a trezit dinnou reflexe din perioada de dinainte de revolutia din 1989.
Viitorul Romaniei asa cum s-a manifestat actuala guvernare se intreapta catre o singura directie si din pacate nu prea de incredere.


Vom pune la dispozitia celor mai tineri care nu au avut cunostinta despre ce metodologia aplicata sau cum s-a manifestat abuzul puterii asupra populatiei in interesul puterii dictatoriale, un material care sa explice.

Modele pentru punerea in practica a directivelor.
Pentru punerea in practica a metodelor de contol si respectarea directivelor de subordonare ale populatiilor dominate se impune structurarea mijloacelor adegvate de instaurare. Pregatirea climatului adegvat pentru instaurarea instrumentului principal al dominarii, este dat de starea de incertitudine de dupa razboi .Forta de reprimare si control, numita oficial Directiunea Generala a Securitatii Poporului (DGSP), a fost infiintata prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948. Ea a continuat sa puna in practica opera de sovietizare a tarii inceputa din 1945 de PCR sub protectia trupelor sovietice de ocupatie. Conform principiului marxist-leninist al luptei de clasa, Forta de reprimare si control a actionat pentru identificarea si lichidarea tuturor persoanelor considerate periculoase pentru regim. Conform „Art. 2. Directiunea Generala a Securitatii Poporului are ca indatoriri apararea cuceririlor democratice si asigurarea securitatii Republicii Populare Romane, contra uneltirilor dusmanilor din interior si exterior. Art. 4. Ofiterii de Securitate sunt singurii competenti a instrumenta infractiunile ce primejduiesc regimul democratic si securitatea poporului."Ca politie politica a regimului comunist, structura organizatorica, metodele de operare, mijloacele folosite si politica de cadre ale Securitatii erau secrete si nesupuse vreunui alt control decit cel de partid: Art. 3. Organizarea, incadrarea, dotarea, atributiile si functionarea tuturor serviciilor centrale si exterioare ale Directiunii Generale a Securitatii Poporului se vor reglementa prin deciziunile si instructiunile interioare ale Ministerului Afacerilor Interne. Aceste deciziuni si instructiunile interioare nu se publica. Ele devin executive prin inscrierea lor intr-un registru special si comunicarea catre cei interesati. Art. 7. Prin derogare de la dispozitiunile Legii contabilitatii publice, bugetul Directiunii Generale a Securitatii Poporului va fi publicat numai prin suma sa globala, fara detaliere pe posturi, in bugetul Ministerului Afacerilor Interne." Forta de reprimare si control era subordonata MAI, ministru de Interne fiind Teohari Georgescu, iar Marin Jianu ministru adjunct. In realitate, forta de reprimare si control se afla sub controlul unei echipe de consilieri sovietici, agenti KGB si GRU, conduse de D.G. Fedicikin (1944-1948), apoi de gen. Alexandr Saharovski (1949-1953). In anul 1956, cel din urma a fost numit in fruntea primei directii a KGB, care se ocupa cu spionajul extern, ceea ce arata aprecierea de care s-a bucurat activitatea sa desfasurata in Romania. Un rol similar il avea ambasadorul sovietic la Bucuresti, Serghei Kaftaradze, care raspundea de activitatea spionilor sovietici din Romania, el fiind subordonat ministrilor de Externe sovietici Viaceslav Molotov (pina in anul 1949) si Andrei Ianuarevici Visinski (ulterior) care la rindul lor erau subordonati lui Lavrenti Beria, seful KGB si vicepresedinte al Consiliului de Ministri al URSS. Prin infiintarea Securitatii, regimul comunist arata ca puterea este exercitata de un grup restrins de persoane care formeaza Biroul Politic al CC al PCR, conducere sustinuta de trupele sovietice stationate in tara si de omniprezenta Securitate, regim coordonat de CC al PCUS prin comisarii si consilierii sovietici. Securitatea este copia fidela a KGB, atit in ceea ce priveste scopurile, modul de organizare si functionarea, cit si in privinta metodelor si tehnicilor operative.


Structura aparatului de represiune si control
Structura organizatorica a Securitatii reflecta sarcinile ideologice primite de la partid si modul in care ea le-a aplicat. Era impartita in 10 directii centrale deservite, la rindul lor, de sectiile care se ocupau cu cenzura corespondentei, supravegherea si interceptarea convorbilor telefonice, secretariat, cifru, evidenta si arhive. In teritoriu, Forta de reprimare si control avea 11 directii regionale care aveau in subordine birouri in diferite localitati. Tot ca structura teritoriala distincta a fost organizata si Securitatea Capitalei. In 1948 sint constituite trupele MAI, care cuprindeau, pe linga Trupele de Militie, si Trupele de Securitate, Trupele de Graniceri si Pompierii. In data de 23 ianuarie 1949 Jandarmeria a fost desfiintata, atributiile sale fiind preluate de catre Directia Generala a Militiei si de Trupele de Securitate, acestea din urma fiind constituite la 17 februarie, prin Decretul nr. 455 din 1949, ca unitati proprii ale Securitatii. Noile unitati vor cunoaste o marire continua a efectivelor.In perioada 1948-1951, existenta unei Directii de Contrainformatii Penitenciare si Militie in componenta Securitatii, incadrata cu ofiteri numiti „politici", indica sarcinile pe care politia politica le avea in represiune, care este generalizata in aceasta perioada. Pe de alta parte, Directia Politica avea ca sarcina asigurarea puritatii ideologice a Partidului, fapt care arata ca Securitatea era in egala masura cea care se ocupa cu depistarea dusmanilor reali sau potentiali.Dupa ce regimul comunist s-a consolidat si a avut loc epurarea institutiilor statului si a partidului, prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951 DGSP devine Directia Generala a Securitatii Statului (DGSS). In acelasi an, in cadrul Securitatii este infiintata Directia de Informatii Externe, constituita la initiativa sovieticilor pentru a inlocui SSI. Generalul Alexandr Saharovski, seful consilierilor sovietici din Romania, este cel care o construieste de la zero, cu ofiteri din celelalte directii ale Securitatii. Dat fiind ca in 1951 se incheie o prima faza a represiunii, Directia de Contrainformatii Penitenciare este transferata la Ministerul de Interne.In contextul extern al declansarii campaniei antievreiesti din URSS, al pregatirii unui razboi impotriva Occidentului de catre Stalin si al „ascutirii luptei de clasa" in interior, urmeaza o epurare la nivelul clasei conducerii, indusa de Gheorghiu-Dej, sub acuzatiile de „pactizare cu dusmanii". Ca urmare, prin Decretul nr. 324 din 20 septembrie 1952 forta de reprimare si control este reorganizata sub denumirea de Ministerul Securitatii Statului (MSS), ca structura independenta de MAI. Cu exceptia modificarii denumirilor unor directii, servicii si sectii structura sa a ramas insa neschimbata. Totodata, prin inlaturarea ofiterilor apropiati vechii structuri de conducere creste controlul direct al prim-secretarului partidului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, asupra Securitatii.In septembrie 1953, dupa caderea lui Beria si reorganizarea Securitatii, KGB-ul – MSS fuzioneaza din nou cu MAI. Ministerul de Interne a fost restructurat (iulie 1956) in: Departamentul Internelor, care ingloba Militia si Penitenciarele, si Departamentul Securitatii. Intrucit miscarea de rezistenta armata a fost lichidata pina in 1958, iar colectivizarea agriculturii incheiata (1962), la 30 mai 1963 Trupele de Securitate vor fi reduse la dimensiunile unei sectii speciale a Ministerului de Interne.In baza Decretului de reorganizare nr. 141 din 30 martie 1963, Directia I este redenumita Directia Generala de Informatii Externe, care ulterior avea sa se numeasca Directia de Informatii Externe (DIE), pina in 1978, si Centrul de Informatii Externe, pina in 1989. Cu prilejul acestei reorganizari a Securitatii, DIE este ridicata la rang de directie generala, ceea ce indica sarcinile sporite care i se acorda in aceasta perioada. Unitatea se afla sub comanda lui Nicolae Doicaru, DIE actionind in permanenta in colaborare cu serviciile de spionaj sovietice. In august 1958, in urma tratativelor cu URSS, dupa ce trupele sovietice au parasit Romania, consilierii sovietici au ramas. Aproximativ in anul 1964 marea majoritate a consilierilor KGB paraseste teritoriul Romaniei, iar forta de reprimare si control gazduind insa un numar limitat de ofiteri cu dispozitii limitate de supraveghere.Schimbarea conducerii prin preluarea puterii de catre Nicolae Ceausescu in 1965 nu a adus nici o schimbare in scopul si metodele folosite de Securitate. Acesta a utilizat acest organ creat doar la eliminarea rivalilor personali si a fidelilor lor din conducerea Securitatii si a MAI.Actiunea a debutat prin marcarea „abuzurilor" in fapt, a crimelor, represiunii si a terorii savirsite in perioada Dej de forta de reprimare si control instituind personalizarea imaginii noi conduceri.Astfel sub acoperirea faptelor trecutului ce crease un motiv de temere in randul populatiei erau puse, in mod abil, pe seama concurentilor sai personali si a celor indezirabili. Prin Decretul nr. 710 din 22 iulie 1967 Securitatea este redenumita Consiliul Securitatii Statului, facind in continuare parte din Ministerul de Interne. La 3 aprilie 1968 redevine organism independent de Ministerul de Interne, aflat sub controlul Biroului Politic si al lui Ceausescu personal. Masura este luata in perioada liberalizarii regimului comunist cehoslovac (Primavara de la Praga) si al singeroasei interventii sovietice din Cehoslovacia. Numai ca la 19 aprilie 1972 revine in structura MAI, ceea ce arata ca schimbarea a fost pur conjuncturala, singurele modificari dintre cele doua reorganizari fiind crearea, la 10 septembrie 1971, a Centrului de Informare si Documentare si a Centrului de Cercetari Parapsihologice (pentru perfectionarea metodelor de ancheta si investigatii). Prin Decretul nr. 362 din 27 iunie 1973 al Consiliului de Stat directiile de Securitate si serviciile auxiliare sint restructurate, iar DIE devine un organism complet separat de Securitate. In 1977 este infiintat Centrul national de transmisiuni cifrate, in subordinea DIE, cu rolul de a deservi: ambasadele Romaniei, Directia de Informatii Militare.Ultimele modificari de substanta in structura Securitatii au fost operate in 1978, printr-un decret al Consiliului de Stat. Astfel, din martie 1978 Securitatea se numeste Departamentul Securitatii Statului, facind in continuare parte din Ministerul de Interne. Dincolo de schimbarea de denumire, restructurarea este o consecinta a miscarilor de opozitie din 1977 din randul ofiterilor a determinat o reorganizare totala. Ofiterii romani cunoscuti de Generalul Pacepa si aflati in rezidentele din Occident au fost retrasi in Centrala si trecuti "in rezerva".Importanta sporita a Securitatii in perioada este probata si de ridicarea sefului sau la rangul de ministru secretar de stat, in timp ce o parte din sefii principalelor directii au fost numiti, la rindul lor, ministri adjuncti. De acum forta de reprimare si control are si sarcina de a coordona „activitatea de prevenire, depistare, neutralizare si lichidare a actiunilor teroriste pe teritoriul Romaniei", in acest scop fiind creata Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista.

Resursele fortelor de reprimare si control
Cadrele mostenite de Securitate de la SSI, Politie si alte institutii „burgheze" au fost extrem de putine. Pentru angajare erau cautate persoane tinere, dornice de afirmare si fara o pregatire prealabila in domeniu, ele fiind recrutate exclusiv din randul pesoanelor favorizate de organele de conducere, dar si in cea mai mare parte dintre muncitori. Personalul Securitatii era angajat pe baza puritatii dosarului, dar, in unele cazuri, partidul facea exceptii.Compozitia sociala a cadrelor Securitatii, in februarie 1949, este ilustrativa. Dintr-un total de 3 553 de persoane, 64 % erau muncitori, 28 % functionari, 2 % intelectuali, 4 % tarani si 2 % fara profesie (revolutionari de profesie). Dupa apartenenta politica 95 % erau membri ai PCR si 5 % nu erau membri de partid. Dupa sex, 88 % erau barbati si 12 % femei. Dupa originea etnica, 83 % erau romani, 10 % evrei, 6 % maghiari, iar celelalte minoritati cumulau 1 %, cifra aflata sub pragul de semnificatie statistica. Tot din punct de vedere etnic, din cei 60 de ofiteri superiori, 63,3 % erau romani, 25 % evrei, 5 % maghiari, 3,3 % ucrainieni, restul de 3,4 % reprezentind procentajul cumulat al cehilor si armenilor. De remarcat numarul foarte mare de evrei in raport cu procentul acestei minoritati din totalul populatiei din Romania (2-2,5 %), precum si numarul mare de ucraineni raportat la numarul total al acestor minoritari in Romania (sub 1%).Sefii Securitatii, Militiei si Armatei, alaturi de persoanele cu functii importante in aparatul de partid si in administratie erau formati in Uniunea Sovietica. Acestia alcatuiau elita politica a regimului comunist (nomenclatura), cifrata la citeva zeci de mii de persoane, care controla in mod total si discretionar societatea si avea acces la o gama larga de privilegii: salarii foarte mari, vile, masini luxoase, magazine speciale, imunitate. Cadrele Securitatii, Militiei si Armatei au fost formate in institutiile de invatamint speciale ale partidului si in scolile militare, intemeiate dupa model sovietic. Primele dintre ele erau formate in URSS, o buna parte din personalul Securitatii perfectionindu-se ulterior pe linga organismele similare sovietice. Cele mai importante erau Scoala Superioara de Partid „A.A. Jdanov" (devenita apoi Academia de Partid „Stefan Gheorghiu"), Academia Militara (numita „I.V. Stalin" in primii ani), Scoala de ofiteri de Securitate de la Baneasa, infiintata in 1948, si cele de la Oradea si Cimpina. In general, cadrele au fost obligate sa-si completeze studiile la cursurile serale. Ofiterii erau trimisi periodic la cursuri de reciclare, din anii ’60 la Scoala de perfectionare a cadrelor de Securitate de la Gradistea, de linga Bucuresti, si la cele de la Bran si Branesti, pentru DIE. Programa de invatamint cuprindea doua laturi: pregatirea militara de specialitate si formarea culturii politice si generale. In ultimul modul de invatamint erau predate: Limba rusa, Istoria PCUS, Istoria RPR, Economia politica socialista, Socialism stiintific, Geografia generala, Matematica, Fizica, Chimia si Limba si literatura romana. In septembrie 1948 Securitatea avea prevazute in organigrama 3.973 de posturi, dar efectivul existent era de doar 2.281. Efectivul a crescut constant, pentru a ajunge in 1989 la cifra de 38 682 de oameni, repartizati astfel: 23 370 in trupele de Securitate, 6 602 in directiile centrale si unitatile speciale, 2 426 in CIE, 6 059 in birourile judetene si 225 in scolile de pregatire a cadrelor. Incepind din 1962, absolventi de facultati si sportivii din intreaga tara sint selectati de partid si pregatiti sa devina ofiteri, continuindu-se insa, totodata, vechile practici de completare a studiilor liceale si superioare cu ajutorul unor adeverinte si recomandari ale conducerii Securitatii sau ale conducerii de partid si de stat. Metodele de lucru se diversifica si se perfectioneaza dupa 1964, punindu-se accentul pe conspirativitate si pe prevenirea actiunilor anticomuniste, insa continua si actiunile brutale de intimidare, teroare si reprimare. Astfel, la finele anilor ’60 se schimba modul in care se tine evidenta organizarii si a ofiterilor implicati in lucrul: prin excluderea din continutul fiselor anumitor rubrici privitoare la domiciliul, locul de munca si numele ofiterilor care ii aveau in legatura pe informatori. In anii 1970, prin ordinul expres al lui Nicolae Ceausescu, au fost distruse, prin operatiunile denumite „Jarul" si „Cenusa", dosare ale nomenclaturii de partid si ale membrilor de partid, informatori ai Securitatii. Masura a avut ca efect o intarire a controlului conducerii de stat asupra Securitatii si sporirea fidelitatii ideologice a membrilor sai, informatori cu dosar. De altfel, toti membrii cetatenii aveau obligatia sa informeze Securitatea si sa o ajute in orice imprejurare, dupa cum prevedea chiar Statutul partidului. Singura conditie, pur formala, era obtinerea de catre Securitate a unui aviz din partea secretarilor organizatiei de partid teritoriale (regionale si, mai tirziu, judetene). Nu toate dosarele informatorilor au fost insa distruse, la fel cum nu intotdeauna forta de reprimare si control cerea aprobarea organelor partidului pentru urmarire informativa sau pentru racolare. De la infiintare si pina in 1989 forta de reprimare si control a procedat la putine schimbari in modul de operare si in maniera de tinere a evidentei informativ-operative. Acestea au fost conturate in primii ani de functionare, fiind o copie fidela a modelului lor sovietic. In limbajul Securitatii urmarirea dusmanilor regimului (reali sau presupusi) se numeste „activitate informativ-operativa" si consta in trei tipuri de actiuni, cu rol progresiv, mergind de la verificarea informatiilor de prima sesizare, pina la urmarirea cea mai complexa. Prima „forma" a activitatii informativ-operative este „supravegherea informativa". Ea se realizeaza cu incepere din 1957 printr-un aparat deplin conspirat numit Serviciul de Supraveghere Operativa, al carui rol este de a descoperi, aresta sau retine in mod secret „criminalii de stat". Termenul de supraveghere a unei persoane era de 10-15 zile, iar tipul de dosar care se intocmea se numea „dosar de supraveghere operativa". Acest prim tip de actiune avea rolul nu sa astepte ca „dusmanii" sa se manifeste, ci sa-i identifice in mod sistematic. Cel de-al doilea tip de urmarire este „verificarea informativa". Este o actiune care are loc pe o perioada redusa, de pina la 6 luni, timp in care informatiile de prima sesizare sint verificate. Tipul de dosar intocmit se numea „mapa de verificare". Daca primele informatii se confirma, se trece la tipul urmator de actiune; daca nu, actiunea de verificare inceteaza, insa persoana in cauza va fi urmarita in continuare prin „dosar de obiectiv" sau „dosar de problema". Ultima forma de actiune este „urmarirea informativa". Ea are ca scop „lichidarea in timpul oportun si cit mai complet a activitatii criminale dusa in tara noastra de elementele dusmanoase". Dosarul intocmit poarta numele de „dosar de urmarire informativa". Dupa numarul celor urmariti si dupa importanta, acesta este, la rindul sau, de mai multe tipuri: „individual" „de grup" „de urmarire pe tara". Din datele oficiale ale Securitatii publicate in ultimii ani, in anul 1967 erau urmarite 424 464 de persoane. In contextul interventiei sovietice in Cehoslovacia, in 1968, numarul urmaritilor scade drastic, ajungind la 49 319 persoane. Din 1969 acest numar va creste constant pana in 1989 aproximativ 71 671 in 1978, cifra in care nu intra, in mod cert, persoanele „supravegheate operativ" si probabil nici cele urmarite prin „mapa de verificare", ceea ce inseamna ca numarul real al celor urmariti trebuie sa fie cu mult mai mare. La rindul sau, urmarirea informativa se realizeaza, in primul rind, prin „mijloace specifice": „reteaua informativa" totalitatea informatorilor Securitatii; „tehnica operativa" (TO) adica tehnologia aferenta urmaririi, cu ajutorul careia se efectuau in special ascultarile telefonice, fotografierea si urmarirea video; „filajul" urmarirea pe teren a dusmanilor sau suspectilor; „investigatia" obtinerea secreta, pe teren, a materialelor asupra persoanelor care sunt obiectul unei actiuni de supraveghere sau verificare; „controlul unor canale interne sau externe care pot fi folosite in scopuri ostile" supravegherea si verificarea anturajului persoanei urmarite si/sau interceptarea corespondentei sale; si „culegerea personala de informatii prin relatiile oficiale si legaturile operative ale ofiterilor de securitate" altfel spus, discutiile ofiterului cu secretarii de partid, sefii de cadre, directori de institutii si alte persoane cu autoritate. In al doilea rind, urmarirea informativa se realizeaza prin „metode specifice": „legenda informativa", adica versiunea verosimila folosita cu scopul de a asigura conspirarea si „secretizarea" activitatii Securitatii si inducerea in eroare a dusmanului; „combinatia informativa", care reprezinta un complex de masuri informativ-operative imbinate dupa o tactica prealabila, care se foloseste pentru rezolvarea unor sarcini ale politiei politice cu grad sporit de dificultate; „infiltrarea informatorului sau a ofiterului", care reprezinta introducerea „legendata" a acestuia in anturajul unor persoane, intr-un „obiectiv" sau „mediu" prezentind interes pentru forta de reprimare si controlul statului; „patrunderea secreta", adica intrarea legendata sau ascunsa a cadrelor Securitatii in anumite incaperi, cu scopul rezolvarii unor sarcini operative; „perchezitia secreta", reprezinta controlul „legendat" sau secret al unor incaperi, mijloace de transport, bagaje sau obiecte apartinind persoanelor de care se intereseaza Securitatea, cu scopul clarificarii unor informatii sau al documentarii unor aspecte de interes operativ; „dezinformarea", adica actiunea prin care se plaseaza dusmanului date si informatii special prelucrate in asa fel incit sa nu sesizeze lipsa lor de autenticitate, ori prin care se lanseaza deliberat stiri cu scopul influentarii, in vederea sustinerii si promovarii unor interese operative; „jocul operativ" consta in complexul de metode si mijloace informativ-operative care se aplica de regula in confruntarea directa cu serviciile de informatii straine, opozitia anticomunista („organizatiile extremist-teroriste"), organizatiile pentru apararea drepturilor omului sau guvernele occidentale („cercurile sau organizatiile dusmanoase din strainatate"), cu scopul de a cunoaste si dejuca planurile „ostile" puse la cale, ori cu scopul interceptarii si tinerii sub control contrainformativ a actiunilor acestora; „cercetarea informativa" consta in actiunea de clarificare a unor informatii in legatura cu care exista temeiuri de veridicitate si se realizeaza prin investigarea – directa sau sub acoperirea altor organe – oricaror persoane care prezinta interes operativ. Reteaua informativa este compusa din mai multe categorii de colaboratori. Pina la recrutare, persoanele avute in vedere, numite in dosare „candidati", erau verificate informativ, iar aptitudinile si posibilitatile lor informative erau testate. Prima categorie o reprezinta „informatorii". In deceniile cinci si sase existau doua subcategorii de informatori: „necalificati" si „calificati". Primii sint cei lipsiti de aptitudini si de posibilitati de patrundere pe linga „dusman", iar uneori si de experienta. Sint recrutati, de obicei, dintre membrii de partid si dintre cei atasati regimului („cetatenii patrioti"). Cei calificati au posibilitati de patrundere in mijlocul dusmanilor reali sau presupusi ai regimului („elementelor subversive"), pentru a duce actiuni impotriva lor. Sint recrutati, de regula, dintre aliatii regimului asa cum acestia sint definiti ideologic de linia politica, prin raportare la originea sociala („elementele strinse de clasa muncitoare") sau dintre dusmanii reali sau presupusi, asa cum sint definiti din punctul de vedere al originii lor sociale, recrutati prin amenintari si santaj („elementele compromise prin legaturile si activitatea lor criminala"). Cea de-a doua categorie sint „rezidentii": informatori care conduc retele de 5-8 informatori necalificati, recrutati dintre membrii de partid sau din organizatia comunista de tineret si, in mod exceptional, dintre cei fara de partid „apartinind categoriei speciale mai apropiata de clasa muncitoare". Ultima categorie o reprezinta „gazdele", care sint proprietarii caselor conspirative unde au loc intalnirile ofiterului operativ cu agentura. Din motive de siguranta si conspirativitate gazda era de regula recrutata dintre membrii de partid pensionari. Pe linga colaboratorii care faceau parte din reteaua informativa, ofiterul operativ obtinea informatii de la „persoane de sprijin" (administratori de bloc, responsabili de strada, membri de partid sau altii) sub acoperirea unor institutii centrale si locale (legendat). El cerea informatii despre mai multe persoane, intre care si despre persoana urmarita, tocmai pentru ca interlocutorul sa nu isi dea seama despre cine se intereseaza cu adevarat. Aceasta categorie de informatori este similarul a ceea ce in RDG se numea „colaborator neoficial" (Inoffizieller Mitarbeiter). Notele informative olografe redactate de colaboratorii Securitatii erau pastrate in „mapa anexa", care insotea dosarul de informator („de retea"). Pentru informatiile importante din punct de vedere operativ ei erau recompensati in bani (chitantele sunt pastrate uneori in dosarele de retea), cu cadouri, in alimente sau obtineau alte facilitati (favoruri in plan profesional, plecari in strainatate etc.). Fondul „Retea" al Securitatii pastreaza inca un numar de aproximativ 400 000 de dosare de informatori, pentru perioada 1948-1989. Pentru o comparatie, Stasi, forta de reprimare si control est-germana, pastra in 1989, la o populatie cu 6 milioane mai mica decit cea a Romaniei, circa 100 000 de dosare de informatori, ceea ce arata ca Securitatea romana era mult mai grafomana, altfel spus: birocratizata. Desi pastreaza informatiile, arhivele nu inregistreaza numarul colaboratorilor neoficiali ai Securitatii (persoane de sprijin, colaboratori ocazionali, secretari de partid etc.). Conform cifrelor oficiale, in 1967 existau 118 576 de informatori inregistrati. In anul urmator cifra scade drastic la 84 875, pentru ca din 1970 sa creasca in mod constant pana in 1989, in anul 1972 ea fiind de 100 093 de persoane. Incepind cu a doua jumatate a deceniului sase forta de reprimare si control a trecut la masuri preponderent preventive. Le vom detalia incepind de la cea mai simpla, pina la cea mai complexa, ceea ce corespunde cresterii in intensitate a represiunii. Prima dintre ele este „pregatirea contrainformativa" a populatiei, rolul sau fiind „dezvoltarea vigilentei fata de inercarile dusmanoase". Urmeaza „influentarea pozitiva", care are loc in cazul in care oamenii vehiculeaza idei neconforme cu ideologia („idei si conceptii negative") si cu practica politica a regimului („acte antisociale ce pot aduce prejudicii intereselor statului"). Se realizeaza prin reteaua informativa sau prin persoane cu autoritate de la locul de munca ori din familie, iar uneori chiar de catre ofiter. Cea de-a treia masura operativa este „atentionarea", aplicata persoanelor despre care Securitatea considera ca pot actiona altfel decit o cere regimul („fapte antisociale"), sau care fac parte dintr-un grup care scapa controlului Organelor („anturaj cu preocupari necorespunzatoare"). Urmeaza „avertizarea", adica masura prin care unei persoane i se cere sa se conformeze ideologiei si politicii regimului („legilor si normelor de convietuire sociala"), deoarece comportarea sa poate conduce la actiuni contrare politicii partidului-stat („impotriva securitatii statului"). Persoanelor avertizate li se iau angajamente in care declara ca au inteles ca masura este „justa" si se angajeaza ca vor respecta politica regimului („legile") si nu vor mai aduce sub nici o forma atingere ideologiei si practicii politice comuniste („intereselor de aparare a securitatii statului"). Ea este aplicata atit cetatenilor romani, cit si celor straini. Cea de-a patra masura operativa este „punerea in dezbatere publica", si se aplica de catre organizatiile paravan ale partidului comunist, carora Securitatea le pune la dispozitie datele necesare. Ea reprezinta o „demascare" publica, adica un tip de tortura psihica specific tarilor de „democratie populara". Prim-secretarul Comitetului Judetean de partid (sau al municipiului Bucuresti) isi da acordul pentru aplicarea masurii, sefii Securitatii judetene (ori al municipiului Bucuresti) aprobarea si Directia de Cercetari Penale a Securitatii avizul. Urmeaza „destramarea", care reprezinta un complex de masuri cu scopul incetarii actiunilor de grup neconforme ideologic („activitati necorespunzatoare") si care pot sa conduca la opozitia fata de regim („infractiuni ori alte fapte antisociale"). Este o imbinare a masurilor indicate mai sus, iar tinta sa nu este doar destramarea anturajului, ci si a conceptiilor membrilor care il compun. Cea de-a saptea masura operativa este „neacordarea ori retragerea avizului de securitate". Este aplicata persoanelor incomode ideologic, avind ca efect retragerea unor privilegii care depindeau nemijlocit de avizul Securitatii, ca de pilda viza pentru a calatori in strainatate. Intrucit forta de reprimare si control era un organism care functiona complet conspirat, aceasta masura era luata in orice caz in care ofiterul responsabil o considera necesara. Penultima masura este cea privind „aplicarea de amenzi contraventionale". In cazul in care o persoana continua sa se opuna regimului, dupa ce a fost „atentionata", „influentata", „avertizata" sau, dupa caz, „destramata", primea amenzi foarte mari tocmai pentru a-i anihila nu doar posibilitatile de actiune, ci chiar si mijloacele de subzistenta. Ultima masura este „intreruperea dreptului de sedere in RSR sau declararea ca persoana indezirabila". Prima parte a ei ii privea pe cetatenii romani, carora, pe motiv ca protestau impotriva regimului si/sau se exilau („lezarea securitatii statului"), li se retragea cetatenia romana. Cea de-a doua parte a masurii ii avea in vedere pe cetatenii straini care denuntau flagrantele incalcari ale drepturilor omului.

Autor: Darius Stan

România, blocată în munţii Rusiei


România, blocată în munţii Rusiei

Un articol integral DW
România se învârte într-un montagne-russe uriaş. Au trecut peste două luni de la explozia guvernului Boc, timp în care România a fost guvernată la seral. Politicieni preocupaţi de campania electorală, funcţionari absorbiţi de oportunităţile născute din vidul de putere, obsesia presei către subiectele exclusiv electorale şi o naţiune abandonată în trenuleţul groazei, coborând vertiginos la vale pe şinele şubrezite de criză.

O zi ca oricare alta!

Într-o singură zi, trei ştiri au pocnit în spaţiul public. Zvonurile privind încercarea preşedintelui Băsescu de a-l determina pe Mugur Isărescu să accepte portofoliul de premier au fost infirmate de declaraţia clară a lui Adrian Vasilescu, consilierul lui Isărescu. S-a reţinut că Isărescu se consideră prea bătrân la 60 de ani pentru a mai accepta acest rol.

Justificare menită însă să mascheze certitudinea unuia dintre cei mai puternici oameni ai României: aceea că, în prezent, poziţia de guvernator al BNR este mult mai influentă şi consistentă decât scaunul de premier.

Mai mult general decât parlamentar

Reţinerea senatorului social-democrat, Cătălin Voicu, vicepreşedintele Comisiei de Apărare, a zgâlţâit din nou trenuleţul groazei. Se pare că procurorii DNA consideră că senatorul Voicu ar fi implicat în dezvăluirea unor informaţii clasificate.

Dar Cătălin Voicu, parlamentar cu activitate parlamentară zero, înainte de a fi un ales al poporului este un ales al lui Ion Iliescu şi un favorit al lui Marian Vanghelie. Cătălin Voicu, devenit general SPP la doar 38 de ani în perioada Iliescu, este bănuit de implicare în sustragerea unor arhive secrete intrate, se pare, în posesia social-democratului Vanghelie.

Reacţia lui Ion Iliescu la aflarea veştii reţinerii generalului SPP a fost dură: „E stupefiant că un senator al României e săltat de pe stradă şi arestat. E un lucru revoltător care încalcă orice principii ale democraţiei şi ale drepturilor omului. Este expresia unei ranchiune, a manifestării unui stat poliţienesc. Asta este ceea ce propune domnul Băsescu?”.

Preşedintele Iliescu a uitat de statul bântuit de mineri pe care domnia sa l-a condus mulţi ani. De altfel, social-democraţii nu au întârziat să-l acuze pe Traian Băsescu că acest gest nu este altceva decât o încercare de presiune asupra judecătorilor Curţii Constituţionale.

Aici arde!

De fapt acesta este punctul cel mai fierbinte. În pixul judecătorilor de la Curtea Constituţională stă validarea voturilor a zece milioane de români. Decizia anunţată cu puţin timp în urmă, aceea de renumărare a voturilor nule, este normală şi demonstrează efortul judecătorilor de a-şi păstra echilibrul.

Această decizie este un moment de respiro. Este acea clipă în care trenuleţul groazei se opreşte suspendat în vârful pantei şi în care noi, călători naivi, ne tragem sufletul înainte următoarei căderi ameţitoare.

Munţii Rusiei

Însă acest ritm năucitor de montagne-russe este malign. Pentru că el creează atmosfera perfectă pentru marile hoţii pe banii statului, el întăreşte acea clasă de afacerişti obişnuiţi cu ape tulburi şi zile gri.

Este atmosfera în care clasa conducătoare a Rusiei contemporane s-a întărit până aproape de indestructibil. Să nu uităm că montagne-russe se traduce prin „munţii Rusiei”. Locul unde România pare să se fi blocat acum.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Ovidiu Suciu

miercuri, 9 decembrie 2009

Noi solide aliante bazate pe accesul la resursele energetice



Cine cheama spiritul "razboiului gazelor"?

Parafrazand o cunoscuta metafora politica putem sa spunem ca, în prezent, în Europa bântuie o noua stafie: stafia „razboiului gazului”. Nu bântuie la întâmplare. Daca putem sa ne exprimam în acest mod, ea este chemata de unii lideri politici si functionari din Uniunea Europeana.
Luând cuvântul la conferinta de presa dupa încheierea sedintei ministrilor Energiei din tarile membre ale UE, desfasurata la Bruxelles, comisarul european pentru energie, reprezentant al Letoniei, a declarat ca la sfârsit de an situatia referitoare la aprovizionarea cu gaz a Europei „este mai mult sau mai putin clara”. Însa el a mentionat ca în ce priveste anul 2010 „exista riscuri”. Este vorba despre o posibila aparitie a unui nou conflict al gazului între Rusia si Ucraina.
Este curios faptul ca în ajun acelasi comisar a declarat în interviul acordat ziarului letonian „Diena” ca el considera Rusia un partener „în care se poate avea încredere”.
Apropo, zilele acestea, Serghei Kuprianov, purtatorul de cuvânt al companiei „Gazprom”, a fost nevoit sa dezminta supozitiile mass-media occidentale referitoare la faptul ca între concern si Europa, chipurile, se coace un conflict. Motivul a fost refuzul companiei „Gazprom” de a revizui contractele pe termen lung cu compania germana „E.ON Ruhrgas”. Însa, potrivit lui Kuprianov, tratativele continua si el n-ar numi acest fapt drept conflict.
Cine sperie Europa cu „Gazprom-ul”?
Dupa cum scrie ziarul britanic „The Financial Times”, „comertul cu gaz separa UE în aceeasi masura în care o uneste”. Potrivit ziarului, 85% din consum este orientat spre Europa de Vest si doar 15% spre noii membri ai UE. Iar dependenta lor de livrari este cu mult mai mare. Cumparatorii mari, precum Germania, Italia si Franta, vor încheia cu Moscova acorduri bilaterale, iar „novicii” împing UE spre reducerea contactelor energetice cu Rusia. Totodata, ei cheama în ajutor asa numita stafie a „razboaielor gazelor”.
La aceste sedinte de spiritism sunt atrasi si veteranii clubului european. Dupa cum au informat mass-media, presedintele comitetului pentru industrie, cercetare si energiei al Parlamentului European, Herbert Reul, a declarat, zilele trecute, ca în orice moment poate apare o situatie de criza. Specialistii l-au asigurat ca de data aceasta s-au pregatit mai multe rezerve decât înainte.
Însa situatia depinde, de asemenea, si de faptul "daca vor fi sau nu geruri", a insistat Reul. Directorul Centrului de studii europene de la Institutul de Economie Mondiala si Relatii Internationale, Aleksei Kuznetov, vede înca o problema.
„Unii europeni au început sa promoveze ideea ca se pot lipsi de gazul rusesc, deoarece la ei va scadea brusc consumul resurselor de gaze. Totodata, ei nu-si dau seama pâna la capat de faptul ca acesta este un semnal clar pentru Gazprom de a-si restrânge proiectele investitionale. Însa, daca în anii 2020-2030 aceste prognoze nu se vor adeveri, atunci Gazpromul nu va avea suficient gaz pentru a acoperi pierderile UE”, este de parere Aleksei Kuznetov.
Potrivit lui Viktor Baranov, presedintele Uniunii producarilor independenti de gaz, Europa a aruncat singura „pucul” conflictelor legate de gaz, protejând Ucraina.
Iar acum „pucul” zboara independent si, din când în când, nimereste în propria poarta a europenilor.


Rusia si Franta garanteaza Europei gaz
Franta demonstreaza prin fapte dorinta de a contribui la securitatea energetica a Europei. Vineri, în timpul vizitei de lucru la Paris a delegatiei guvernamentale rusesti, în frunte cu premierul Vladimir Putin, compania „Gazprom” a semnat un memorandum de întelegere reciproca cu „Electricite de France” (EDF).
Acum, partenerii francezi vor detine 10% din actiunile proiectului South Stream prin care gazul rusesc va fi transportat pe sub Marea Neagra în Europa. Astfel, în pofida prognozelor oponentilor, gazoductul capata tot mai multe contururi reale, iar consumatorii europeni – posibilitatea de a alege tari tranzitare sigure pentru livrarile garantate de combustibil.
Totodata, în conditiile în care Carta Energetica Europeana nu si-a demonstrat utilitatea, iar doctrina securitatii energetice a Europei, propusa de Rusia, n-a dobândit rezonanta dorita, francezii au decis sa se ocupe singuri de consolidarea aprovizionarii lor cu energie.
Ghennadi Smal, presedintele Asociatiei Petrolistilor si Industriasilor rusi, considera ca avantajele cooperarii cu Rusia sunt evidente.
„Franta procedeaza absolut corect, ea se straduieste sa diversifice livrarile de gaz pentru ca nivelul de aprovizionare cu gaz a tuturor întreprinderilor franceze sa fie si mai stabil. La rândul sau, Rusia este interesata de faptul ca la acest proiect sa existe cât mai multi participanti. Cu cât sunt mai multi investitori, cu atât sunt mai mici riscurile si mai sigur proiectul. În plus, Rusia este interesata ca întreg volumul de gaz, care va fi transportat prin South Stream, sa fie solicitat”, spune Ghennadi Smal.
Dupa parerea lui Mihail Deliaghin, directorul Institutului pe Probleme de Globalizare, pe lânga multumirile din partea vecinilor adresate EDF pentru ca aceasta contribuie la întarirea securitatii energetice, compania va obtine si gaz suplimentar pentru transport si, prin urmare, îsi va spori veniturile.
„Interesul business-ului francez si, în ansamblu, al statului francez pentru South Stream este de înteles. In primul rând, este vorba de un proiect strategic, care are o importanta geopolitica.
Pe de alta parte, acesta este un proiect care va functiona pentru o perioada foarte lunga de timp. În prezent, în lume exista un anumit deficit de astfel de proiecte cu rentabilitate garantata. Si de aceea Franta este foarte interesata sa participe la proiecte energetice de diferite tipuri, sporindu-si astfel influenta în Uniunea Europeana si în lume. Iar pentru business acest proiect reprezinta o investitie garantata de bani”, considera Mihail Deliaghin.
Francezii intentioneaza sa participe si la alt proiect de gazoduct rusesc. Este vorba de consortiul germano-rus Nord Stream, la care, în viitorul apropiat, se va alatura compania franceza „Gas de France — Suez”.
Este evident ca, dupa darea în exploatare a gazoductelor South Stream si Nord Stream, tarile tranzitare de rea-credinta, de genul Ucrainei, pierd posibilitatea de a santaja Europa cu o blocada a gazului.

Istoricii din Rusia si Romania au discutat despre revolutia din decembrie '89

Luni, 16 Noiembrie 2009 la Moscova a avut loc cea de-a 14-a sesiune a Comisiei mixte romano-ruse de istorie. Cele mai aprinse dezbateri au fost pe marginea subiectului despre revolutia din 1989 din Romania, scrie Vocea Rusiei.

Intrebarea zilei pusa in dezbateri de martorii oculari ai evenimentelor de pomina a fost daca „s-a implicat in mod direct URSS sau nu in evenimentele din decembrie 1989”?
Membrii delegatiei romane au avut pozitii diferite. Dr.Cosmin Popa considera ca URSS s-a implicat in aceste evenimente, ceea ce a fost legitim in acele imprejurari. Colegul sau Vasile Buga, insa, este convins ca nu exista dovezi clare ale implicarii directe a URSS in evenimentele din Romania.
Istoricii rusi considera ca in urma cu 20 de ani conducerea sovietica era preocupata de alte probleme si URSS nu s-a implicat in evenimentele din Romania, cu toate ca in peroada 1987-1989 Gorbaciov i-a spus de nenumarate ori lui Ceausescu despre necesitatea implementarii reformelor.
La aceasta intrebare adresata comisiei ruse, s-a primit raspuns intr-un mod selectiv din amintirile facute publice in cadrul sedintei Comisiei mixte de catre Valeri Musatov, doctor in stiinte istorice, care in perioada 1989-1991 a fost adjunctul directorului sectiei de afaceri externe a CC PCUS.

„Sunt de parerea ca in acea perioada s-au amestecat toate: atat complotul elitelor conducatoare cu participarea armatei, cat si revolutia populara. Aceste evenimente au fost foarte bine manipulate. Cand evenimentele din decembrie s-au declansat la Bucuresti, in URSS avea loc congresul deputatilor. Gorbaciov a tras de timp pentru a avea un tablou general, declarand ca deputatii din Moldova trebuie sa vada ce se-ntampla, pentru ca ei sunt mai aproape de locul desfasurarii evenimentelor. In sfarsit, direct pe scena a fost infiintat un grup de lucru, din care au facut parte reprezentantii Comandamentului General, Serviciului special, MAE. Ei au inceput sa culeaga informatii.

Ambasadorul URSS in acele zile a ramas la Chisinau, granita a fost inchisa si el nu a putut sa se intoarca in Romania. Ne gandeam la evacuarea familiilor diplomatilor si unii au fost evacuati prin Bulgaria".
„Gorbaciov a propus convocarea unei sesiuni a tarilor socialiste, insa ungurii au protestat vehement. Ei au spus: „Nu avem timp, trebuie sa actionam pe canalele bilaterale”, iar ministrul apararii din Ungaria (Horn) a ajuns la Bucuresti la sfarsitul lunii decembrie.
Cel mai important aspect este ca URSS a fost printre primile tari care a recunoscut Frontul Salvarii Nationale, iar la inceputul lunii ianuarie Sevarnadze a sosit la Bucuresti. Si eu am fost in acele zile la Bucuresti. Cand am intrat pentru prima oara in cladirea unde se afla FSN si m-a intampinat fostul sef de protocol al lui Ceausescu, am inteles totul.
Prin cladire patrulau fete in uniforma militara, cu picioare lungi, pe strazi stateau soldati inghetati, in mantale subtiri, noaptea aveau loc demonstratii, publicul beat striga „Jos comunismul”. Dimineata, iesind din cladirea ambasadei (URSS), am observat multe sticle goale de la tuica. Acesta a fost tabloul care mi-a ramas in minte in zilele de sfarsit de decembrie 89.
In aceasta situatie, reprezentantii nostri au incercat sa stabileasca niste contacte constructive. Romania si presa occidentala afirma ca situatia a fost manipulata de KGB. Pot sa spun ca reprezentantii nostri au fost destul de bine informati, insa eu cred ca cel mai bine au fost informati ungurii, francezii, italienii si poate israelienii.
Fireste, situatia era confuza, Frontul Salvarii Nationale era format din diferite forte si din parti diferite. S-a ajuns pana la situatia ca in timp ce la Bucuresti se duceau lupte de strada, americanii ne-au propus sa introducem trupe, insa ambasadorul nostru la Washington si adjunctul ministrului rus de Externe le-a spus ca Uniunea Sovietica nu va face acest lucru”, isi aminteste Valeri Musatov.

Intr-un interviul acordat „Vocii Rusiei”, profesorul Vladislav Grosul de la Institutul de Istorie Rusa din cadrul Academiei Ruse de Stiinte a apreciat activitatea comisiei in felul urmator: "Aceasta conferinta a fost una din cele mai interesante din ultimele decenii. Comisia activeaza de aproape 40 de ani. Acea comisie care a fost creata la inceputul anilor 90 este continuarea vechii comisii, din punct de vedere al componentei si problematicii.

Tema consacrata evenimentelor de la sfarsitul anilor 80 – inceputul anilor 90 este de mare actualitate. Noi suntem contemporani si martori ai acelor evenimente. In calitate de cercetatori, noi avem acum noi surse, stim mai multe, intelegem mai bine substratul evenimentelor si putem estima cu mintea lucida procesele dificile de tranzitie, care s-au desfasurat sub ochii nostri.

Comisia noastra are destul potential, deoarece noi continuam sa studiem intens documentele care anterior nu erau accesibile si cunoscute.

Cred ca activitatea comisiei, care are o reputatie atat de buna, trebuie continuata cu aceleasi forte si completata de noi cercetari. Nu este un secret ca aceasta comisie ruso-romana isi desfasoara activitatea mult mai bine decat toate comisiile similare.

Ne intalnim in fiecare an, avem stabilite relatii prietenesti, contacte interpersonale, ceea ce are o importanta majora. De aceea, noi solutionam problemele puse in discutie in spiritul bunavointei, care intotdeauna trebuie sa domine in stiinta", a declarat Vladislav Grosul, citat de postul de radio Vocea Rusiei.

Si intre parteneri vechi pot exista divergente




Premierul Turciei, Recep Tayip Erdogan, s-a intalnit la Washington cu presedintele SUa, Barack Obama. Liderul de la Casa alba a desemnat Turcia drept un partener "important" al SUa in conflictul nuclear iranian.
Presedintele Barack Obama a elogiat Turcia in general, afirmand ca partenerul NaTO se numara printre cei mai importanti aliati ai SUa in irak, in afganistan si in disputa legata de programul nuclear iranian:
"Turcia este o tara mare. intre tarile noastre exista o relatie puternica si ma bucur sa-l pot considera pe domnul Erdogan si un prieten personal", a declarat seful Casei albe.
Dar si intre prieteni pot exista divergente, cum ar fi de pilda in privinta relatiilor comerciale turco-iraniene.
"in ultimele saptamani Turcia a incheiat acorduri comerciale importante cu iranul, mai ales in domeniul exploatarii de petrol si gaze", a anuntat postul national american de radio NPR dupa prima vizita a premierului turc la Casa alba.
intr-adevar, presedintele Obama a trebuit sa ia la cunostinta ca Turcia si-a triplat recent volumul schimburilor comerciale cu Republica islamica. Guvernul de la ankara intentioneaza sa investeasca 3,5 miliarde de dolari in exploatarea celui mai mare zacamant de gaze naturale aflat in dreptul coastei iraniene la Marea Caspica. La ultima sa vizita la Teheran, premierul Erdogan a semnat tratate comerciale in valoare de zece miliarde de dolari.
„Premierul Turciei il considera pe presedintele iranului fara ezitare un 'bun prieten'", au comunicat imediat dupa aceea, iritate, mass-media americane.
Ţelul premierului turc este de a fi simultan prieten cu Obama si ahmadinedjad. Erdogan pare convins ca ar putea obtine cu duhul blandetii ceea ce incearca Obama sa impuna prin intermediul sanctiunilor dure.
"Respectam programul nuclear iranian",
a mai declarat premierul turc la Washington, adaugand ca ar dori sa mijloceasca in conflictul dintre Teheran si Occident. astfel, iranul ar putea depozita uraniul imbogatit in Turcia, in loc de Franta sau Rusia.
Obama isi da seama ca Turcia va impiedica, alaturi de Rusia si China, planul SUa de a inaspri sanctiunile impotriva iranului. Cu toate acestea, el a declarat ieri la conferinta comuna de presa:
"Cred ca Turcia poate juca un rol important in tentativa de a indrepta iranul in directia cea buna".
Presedintele SUa stie, de asemenea, ca nu se poate astepta nici in afganistan la vreun ajutor din partea Turciei. inca dinaintea sosirii sale la Washington, premierul Erdogan declarase ca nu va trimite intariri celor 1750 de militari turci stationati in prezent in afganistan, si ca misiunea acestor soldati nu va fi cu siguranta aceea de a lupta impotriva talibanilor musulmani.  

Cine detine regulile jocului in Rusia?

Patru ore a durat intalnirea cu presa a premierului rus, Vladimir Putin. Patru ore transmise in direct, ca un fel de exercitiu de aducere aminte asupra persoanei care tine in mana regulile jocului.
 
Presa si public la un loc. Vladimir Putin cu microfonul, la pupitru, stapan pe sine. Camere de filmat, retransmisie radio, live streaming pe net. Practic, intreaga Federatie Rusa a putut asista la momentul anual al marturisirilor publice ale premierului.
Şi nu degeaba tot acest efort logistic, de vreme ce seful Executivului se pregatea sa dea un sens recentelor zvonuri despre intentia lui Putin de a reveni in cursa prezidentiala, dupa expirarea mandatului actualului sef al statului, Dmitri Medvedev, in 2012.
intreaga punere in scena a tinut locul unei clarificari explicite. Putin a defilat prin fata intrebarilor (unele venite direct din ceea ce s-a numit public) ca si cum ar fi incercat sa raspunda la una singura: indiferent de functia pe care o ocupa si de competentele specificate in Constitutie, el, desigur - si nimeni altcineva! - este numarul 1 in Rusia.
Celor ce nu au inteles, le-a spus, limpede, ca mandatul presedintelui Medvedev se termina in 2012 si ca nu exclude sa aspire, din nou, la functia suprema in stat.
Liderul de jure de la Kremlin era plecat in italia, insarcinat cu chestiuni diplomatice si comerciale, cat timp liderul de facto se adresa direct poporului. O disciplinata diviziune a muncii - in dosul careia nu se ascunde numai buna guvernare a Rusiei.
Juristul filo-european Medvedev este perceput ca factor modernist, in cercurile de afaceri si politice din Occident. Pe de alta parte, Medvedev joaca, si pe teren propriu, un rol cu tenta pozitiva, incercand sa-si apropie o intelighentie destul de speriata de pornirile dictatoriale ale lui Vladimir Putin.
Care Putin, in schimb, si-a construit un profil, desi dezagreat de elite, pe placul marii mase de electori - altfel spus, dupa chipul si asemanarea Marii Rusii. Nu se desparte de alura de om sever si pozeaza mereu preocupat de problemele oamenilor. Şi ca atare este si inteles - popularitatea sa plasandu-se mereu la cote ridicate.
Chiar si intr-o perioada, cum este aceasta, de criza. Sau, poate, mai ales intr-o astfel de perioada. Caci nu guvernul Putin are scoruri bune in sondaje ci personajul creat de Putin din propria-i persoana pentru a corespunde culturii politice rusesti. iar astfel de aparitii televizate nu fac decat sa intareasca imaginea Parintelui Natiunii.
E limpede, pana la urma, de ce dureaza cate patru ore.

luni, 7 decembrie 2009

Culpabilitatea oamenilor si adevarul despre obsesia unora




Eu am crezut si voi crede neincetat in dorinta societatii mondiale decat in alegerea norodului. Asa cred unii ca lucrurile mari sunt facute de oamenii ce au competente marii, iar cei mici vor alege ce vor cei mari.
La sumitul G20 de la Londra din 2009 toate marile puteri au inteles ca ar fi timpul ca efectele elegantei si tolerantei din trecut sa fie lasate la "garderoba" diplomatiei, si sa atace frontal pentru cucerirea unor noi piete de desfacere. Lumea de astazi are nevoie de banii, locuri de munca, zone libere de baremurile riguroase ale unei economii controlate. Piete noi, unde investitorii sa se poata cupla imediat la necesitatile si informatiile venite si sa sporeasca influenta in zona asigurand un teritoriu de absorbtie pentru a depasi problemele financiare din statul de origine. Daca economiile locale au fost lovite din plin de confruntarile din ultima perioada, pietele internationale au reactionat indirect, dar la fel de prompt fata de ultimele evenimenteo masiva reactie de respingere a oricarei forme de schimbare.
Cei ce nu se vor supune acestor reguli vor avea de suferit.
Asa si in cazul Albaniei anilor 80 sub conducerea dictatoriala comunista, cand ajunsesera bieti oameni sa fie fericiti ca pot face ciorba din frunze de dud si primeau bonuri pentru tuns sau sa poata plati cu bonuri igena personala in baile publice.
Mai josnic de atat oare mai poate fi ceva ?
Si deci inca o data nu oameni aveau sa fie vinovati pentru josnicia in care se ajunsese si doar un om cu mintea de otel ce nu reusea sa perceapa de unde bate vantul.
Mai relevant poate fii cazul lui Idi Amin Dada ce a fost dictatorul militar si presedinte in Uganda 1971 - 1979. Amin aderase la regimentul britanic coloniale, Pusti King's din Africa, in 1946, si în cele din urma a avut loc la gradul de general-maior si comandant al Armatei din Uganda. El a preluat puterea printr-o lovitura de stat militara din ianuarie 1971, inlaturand regimul Milton Obote.
Amin a fost caracterizat prin omul abuzurilor a drepturilor nelimitate, un om al represiunii politice, fiind definit de persecutia etnica, executiile extrajudiciare, nepotismul, coruptia si proasta gestionare economica. Numarul de persoane ucise, ca urmare a regimului sau este estimata (de catre observatorii internationali si de grupurile pentru drepturile omului) la 100.000 la 500.000.

Lumea de astazi este mai mult decat cinica, dar pentru a indulcii oarecum aceasta realitate, oamenii au inventat si cuvinte frumoase.
"Am ales" , "alegere optima", "vom trai in bunastare.". ... etc.
Harta adevarului cu privire la cativa indicatori economici ce definesc un contur al statului regasit in actualitatea alegerilor :
Instabilitate politica = 30
Credibilitate externa = 0
Diplomatic= 1,62
Dobanda de referinta =19, 6
Impozit din productie = 12,7
Impozit din salarii = 14,92
Cos produs = -45%
Ma opresc aici cu indicatori de referinta si vom avea sa intrebam -daca romanii au ales sa moara in chinurile proprii existente sau isi doresc sa lupte pentru existenta in curentii mondialitati.

Dar sa revenim la semnificatia biruintei lui Traian Basescu. E oare doar victoria lui? Si care vor fi probabilele ei consecinte?
Intrucat n-a invins in cursa pentru presedintie decat cu ajutorul unui numar totusi infim, de zeci de mii de voturi, si chiar si acelea contestate, intr-un tarziu, de catre un PSD debusolat, ar putea parea ca Traian Basescu ar fi obtinut, in cazul cel mai bun, un succes de tot precar. Realitatea este alta. Fiindca actualul sef al statului s-a vazut pus în fata unei formidabile masinarii electorale, avand in centrul ei o ampla coalitie politica, economica si mediatica.
„Autoizolat politic”, cum l-a declarat Ion Iliescu, unul din principalii sai adversari în acest scrutin, in prematura euforie a unei iluzorii izbanzi PSD-iste, Basescu s-a vazut nevoit sa lupte simultan pe 8 fronturi politice diferite. L-au atacat deopotriva si la fel de agresiv partide de stanga, de dreapta, etnice si extremiste.
In plus, a avut de tinut piept si celor 3 mari televiziuni. Care, prin demonizarea lui sistematica, intemeiata pe zvonuri si probe imaginare, au încercat un experiment psiho-social fara precedent, dupa 1989, în estul si centrul postcomunist al Europei: anihilarea „în masa”, prin puterea imaginii televizate, a unei politici a reformei radicale, morale si politice, prin demolarea irevocabila a personalitatii care a initiat-o.
Pe acest fundal, biruinta lui, care nu e doar a lui, ci, înainte de orice, a majoritatii alegatorilor romani, începe sa apara cum este de fapt: ca fiind de proportii istorice. Din acest unghi, victoria pe care a repurtat-o, fie si la mustata, presedintele, e una apta sa valideze proorocirea lui Brucan.
Cu toate acestea, Traian Basescu n-are motive sa exulte. În fond, nu l-a învins la urne decat pe un adversar prea mic pentru o lupta asa de mare. Corect descris de pe pozitii fie si diametral opuse, de presedintii cei mai longevivi ai Romaniei postceausiste, Mircea Geoana nu s-a dovedit pana la urma, ca s-o spunem delicat, nici prea istet, nici tocmai tare.
În cauza nu este aici, fireste, clamarea precipitata si jenanta, prin exces de entuziasm, a unei victorii electorale ireale. Si nu e vorba nici de interminabila lui serie de gafe si greseli. Prea putin important e, de asemenea, care din ele au costat mai mult în termeni de sufragii: vizitele tainice la Moscova? Deplasarile nocturne într-o casa de mogul? Nestiinta, ca presedinte al Senatului, a legislatiei si economiei romanesti? Ori tentativa lui stangace, jalnic esuata, de a castiga teren în dreapta spectrului politic prin anexarea Timisoarei si a Seniorului defunct al PNT. Daca aspirantii la un mandat prezidential s-ar fi confruntat cu arme egale, precum în singurul duel televizat, direct si nemanipulat, oricare din aceste erori monumentale ar fi putut fi decisiva.
Întrucat însa Basescu nu s-a luptat cu acest personaj prea lesne manevrabil, prea putin credibil, ci cu structurile dindaratul liderului PSD-ist, rezulta ca aceste forte, coagulate în jurul lui Iliescu, Voiculescu si Patriciu s-au înselat amarnic. Nu doar pentru ca nu i-au escamotat mai bine, îndaratul unui Klaus Johannis, pe implacabilii vrajmasi ai „marinarului”. Ci pentru ca si-au calculat strategia si mitologia (inclusiv cea noua, care-l transforma pe SOV din aliatul PSD în jucator la doua capete si acrediteaza ideea „ca ei au reusit sa fure mai mult decat noi”) fara a tine seama de evolutia politica si morala din ultimii 20 de ani a electoratului roman. Un electorat în buna masura tanar, care, gratie internetului, dispune de mijloace de informare situate la adapost de manipularea televizata.
Desi 20 la suta din voturile lui Basescu au reprezentat optiuni negative, de blocare a accesului la Cotroceni al unui politician considerat a fi „o jucarie” sau „de buzunar”, e limpede dupa scrutinul de la 6 decembrie, ca si Basescu si adversarii sai vor trebuie sa învete mult. Primul va fi de-acum încolo obligat sa coopereze net mai eficient. Iar cei din urma, sa abandoneze drumul razboiului total, ale carui arme grele s-au dovedit bumeranguri si ale carui victime dintai s-au trezit a fi chiar ei.
Spus pe sleau: atat contestarea scrutinului prezidential cat si eventualitatea improbabila a prelungirii crizei pana la anticipate sunt sabii cu doua taisuri: speranta ca ele sa amplifice o virtuala discreditare a lui Basescu se va dovedi probabil la fel de-amagitoare ca si nadejdea într-o viitoare "victorie", la masa verde, a lui Geoana.
În schimb, ambele manevre ar putea costa coalitia antibasesciana mai scump chiar decat eroarea de a nu-l fi lasat pe Antonescu în primul tur sa castige în fata liderului PSD. Dintr-un electorat care si-a demonstrat clar si fara echivoc apetitul pentru reluarea, prin mijloace de catifea, a revolutiei confiscate n-ar fi exclus sa rasara la eventuale anticipate un PDL mai tare decat Popeye.


Autor: Darius Stan

duminică, 6 decembrie 2009

Ziua de maine poate fii un nou sfarsit si totodata un nou inceput




Pe 5 decembrie a expirat tratatul de neproliferare a armelor strategice (START), semnat în iulie 1991 de ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov si de presedintele din epoca al Statelor Unite, George Bush.
Dupa ratificarea lui de catre Senatul american si Duma rusa, tratatul a intrat în vigoare pe 5 decembrie 1994. Negocierile de la Geneva privitoare la o posibila prelungire a întelegerii perfectate în 1991 nu s-au soldat însa, pana în prezent, cu nici un rezultat.
Tratatul START continea cateva obligatii foarte clare atat pentru Moscova, cat si pentru Washington. Este vorba, pe de-o parte, de reducerea semnificativa a arsenalului nuclear cu care Statele Unite si Rusia, pe atunci sovietica, se amenintau reciproc în timpul Razboiului Rece. De asemenea, acordul START prevedea reducerea numarului de rachete cu o raza de actiune mai lunga de 5500 de km la circa 1600 de unitati.
Începand cu luna mai, Rusia si Statele Unite au început negocierile în vederea unei eventuale prelungiri a tratatului START, menita a reduce suplimentar arsenalul atomic al celor doua tari. Impulsul decisiv pentru începerea acestor negocieri l-a dat presedintele Barack Obama.

Viziunea lui Obama
La începutul lunii aprilie a anului acestuia, Obama a tinut la Praga un discurs în care a prezentat viziunea lui cu privire la dezarmarea nucleara. Obama este primul presedinte care se dedica acestei cauze de la începerea erei nucleare, respectiv dupa lansarea celor doua bombe atomice la Hiroshima si Nagasaki în 1945.
"Recunosc deschis si din proprie convingere responsabilitatea pe care o are America, cand discutam despre pace si securitate într-o lume fara arme nucleare", spunea presedintele american în urma cu cateva luni. Ca o prima masura concreta de transformare în realitate a acestui deziderat, Obama a propus negocierea prelungirii tratatului START. În cazul în care aceste negocieri vor avea succes, numarul maxim al ogivelor nucleare strategice va fi redus la 1675.
Casa Alba intentioneaza ca ceremonia semnarii unui nou acord START sa aiba loc în acelasi loc în care a fost semnat, în 1991, primul tratat, anume la Reikyavik, în Islanda. Unii analisti de dincolo de Ocean sunt însa de parere ca atentia publicului american, îndreptata acum spre razboiul din Afganistan, nu va putea fi redirectionata cu ajutorul acestei mici "înscenari" marca Obama.

Intrat in vigoare Tratatul de la Lisabona va dovedi functionalitatea unioanala a noului stat UE-27.

La data de 1 decembrie intra in vigoare Tratatul de la Lisabona. Documentul este menit sa clarifice si sa faciliteze functionarea politica a UE-27 si cuprinde 145 de pagini, 296 de modificari, 36 de protocoale, 26 de declaratii si anexele sale.
Tratatul de la Lisabona, cunoscut in faza de proiect sub numele de Tratatul de Reforma, este un tratat destinat sa inlocuiasca tratatul constitutional european. Numele oficial este Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana si a Tratatului de instituire a Comunitatii Europene.
Textul tratatului s-a finalizat in urma unui summit neoficial la Lisabona pe 19 octombrie 2007, iar tratatul a fost semnat pe 13 decembrie de catre reprezentantii celor 27 de state membre ale UE.
La 3 noiembrie tratatul a fost ratificat si de Republica Ceha, ultima dintre cele 27 de tari membre care a indeplinit aceasta procedura.
Unele dintre cele mai importante prevederi ale tratatului sunt urmatoarele: Uniunea Europeana va avea personalitate juridica (pana acum doar Comunitatea Europeana avea); functia de presedinte al Consiliului European va fi transformata intr-una permanenta de "Presedinte al Uniunii", cu un mandat de 2 ani si jumatate; va fi infiintata functia de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de Inalt Reprezentant al Uniunii pentru politica comuna externa si de securitate; numarul de comisari va fi redus cu o treime; se va modifica modalitatea de vot in cadrul Consiliului.
Una dintre principalele noutati aduse de Tratatul de la Lisabona este infiintarea unor posturi-cheie. Astfel, belgianul Herman Van Rompuy, numit la 19 noiembrie, va deveni primul presedinte al Consiliului European. El va avea un mandat de doi ani si jumatate si va conduce sedintele Consiliului si cele patru reuniuni anuale de inalt nivel ale acestuia. In plus, el va putea reprezenta UE in strainatate. Fostul premier belgian nu va putea sa-si preia atributiunile inainte de 1 ianuarie 2010. Un alt post strategic este acela de Inalt reprezentant al UE pentru afaceri europene si politica de securitate. Aceasta functie exista deja, dar va fi consolidata si se va sprijini pe un adevarat serviciu diplomatic. In aceasta calitate a fost numita Catherine Ashton (Marea Britanie), comisar european pentru comert in Comisia Barroso I, cu un mandat de cinci ani.
Totodata, Tratatul de la Lisabona introduce votul cu majoritate calificata in aproximativ 40 de domenii, in esenta, in cooperarea judiciara si politieneasca. Dar unanimitatea (si deci posibilitatea de a opune un veto national unei decizii) ramane regula in privinta politicii externe, a fiscalitatii, a politicii sociale sau in revizuirea tratatelor.
Cele 500 de milioane de cetateni ai UE vor avea dreptul la initiativa cetateneasca. Cu un milion de semnaturi provenind din partea unui numar semnificativ de state membre, ei ii vor putea cere Comisiei sa propuna o legislatie. Ultima noutate, nu dintre cele mai putin importante, este clauza de iesire. Pentru prima data, un tratat european introduce posibilitatea unei tari de a parasi Uniunea in conditii ce trebuie negociate cu partenerii sai.

Ucraina si Georgia nu sunt vazute ca potentiale candidate la UE

Desi nu este exclusa extinderea Uniunii Europene, Ucraina si Georgia nu sunt vazute in prezent ca potentiale candidate pentru aderarea la UE, potrivit sefului Delegatiei Comisiei Europene la Moscova, Fernando Valenzuela, citat de ITAR-TASS si preluat de agentia bulgara Novinite.
UE are nevoie de timp pentru a se adapta la ultimele doua procese de extindere, in urma carora 12 state din Europa Centrala si de Est, printre care Bulgaria si Romania, au aderat la blocul comunitar in 2004 si 2007, a precizat Valenzuela.
Cu toate acestea, a amintit el, exista tari carora li s-a promis aderarea la UE, acestea fiind statele din Balcanii de Vest. In ceea ce priveste Turcia, diplomatul european a subliniat ca este vorba de un caz diferit, deoarece este o tara care a inceput deja procesul de negociere.
Pe de alta parte, Valenzuela a anticipat ca va mai trece mult timp pana la introducerea calatoriilor fara viza intre UE si Rusia.

Confruntare contondenta la Bucuresti


Confruntare contondenta la Bucuresti”, titreaza Neue Zuercher Zeitung, al carui reporter de la Viena publica un material din zilele precedente dezbaterii televizate de joi seara, dintre Traian Basescu si Mircea Geoana.

Corespondentul ziarului elvetian prelucreaza stirile de la începutul acestei saptamani, semnaland disputa pe tema trucarii casetei din 2004 care sugereaza ca Basescu ar fi lovit un copil la un miting electoral de la Ploiesti.

Articolul din ziarul elvetian abordeaza precaut stoparea reformelor si criza guvernamentala de la Bucuresti si scoate în evidenta caracterul îndarjit al duelului dintre presedinte si candidatul PSD la sefia statului.

În timp ce, nominal, socialistii europeni îl sustin pe Geoana, iar crestin democratii din Partidul Popular European pe Basescu, marile ziare de stanga, de limba germana, taceau chitic vineri. În schimb, în Frankfurter Allgemeine Zeitung aparea o ampla analiza, semnata de Karl-Peter Schwarz, intitulata sugestiv, „1100 de palme manipulate la televiziune”.

Potrivit influentului cotidian conservator german, „fostii comunisti au pus în scena în Romania împroscarea cu noroi a presedintelui Basescu.

Daca s-ar da crezare trusturilor de presa ale oligarhilor, romanilor ar trebuie sa le fie usor sa opteze” la scrutinul de balotaj, Geoana fiind prezentat „ca diplomat experimentat si om al împacarii, în vreme ce Basescu ar fi betiv, fustangiu si violent si ar încerca sa transforme Romania într-o dictatura”.

Articolul ridiculizeaza pretentia de autenticitate a înregistrarii video cu Basescu si copilul, difuzata de Antenele lui Dan Voiculescu si de Realitatea TV a lui Sorin Ovidiu Vantu. Cu toate acestea, „în rastimp de 12 ore înregistrarea (trucata) a fost transmisa de un singur canal de stiri, de 1100 dupa cum a reliefat Gelu Trandafir de la CNA”, citat de ziaristul german. Din lipsa de angajati, oficiul de supraveghere a presei n-a reusit sa numere transmisiile efectuate de alte posturi de televiziune.

În context, articolul mai scoate în evidenta si marturiile personale depuse în favoarea autenticitatii casetei de catre „magnatul Dinu Patriciu si fostul premier Tariceanu”. Întrucat „Basescu îsi mai daunase siesi în cateva instante, marturiile lor pareau oarecum plauzibile, desi era straniu ca adversarii sai asteptasera 5 ani ca sa rupa tacerea si nu se folosisera de incident în cursul tentativei de suspendare a presedintelui” din 2007.

„Rezolvarea ghicitoarei s-a produs abia dupa ce la Institutul National de Expertize Criminalistice s-a constatat manipularea înregistrarii video” cu pricina. Analistul german mai constata, nu fara oarecare uimire, ca „frontul anti-basescu nu s-a dezintegrat dupa acest incident”, continuand sa fie alcatuit de un spectru larg si eterogen de partide si personalitati, între care nu doar „PNL si PSD” ci, deopotriva, „formatiunea extremista de dreapta, PRM, a fostului poet de curte ceausist Vadim Tudor, gruparea maghiara UDMR, flancati de fostii disidenti Mircea Dinescu si Doina Cornea, care pledeaza pentru Geoana ca sa scape de Basescu”.

Angajamentul lor e important, întrucat deznodamantul alegerilor va depinde de atitudinea electoratului liberal, mai aflam din ziarul german.

Or, potrivit argumentelor „publicistului si disidentului Serban Orascu, un vechi membru al Partidului National-Liberal, care nu face parte dintre prietenii lui Traian Basescu, Geoana nu poate fi ales întrucat fiul unui fost general de securitate trece drept om de paie al vechii mafii comuniste si e suspectat de relatii prea putin transparente cu Moscova”.

În fine, demonstrand o cunoastere mai aprofundata a realitatilor romanesti decat colegul sau elvetian, ziaristul din Frankfurt mai semnaleaza si revolta iscata de tentativa taberei anti-basesciene, de la 1 decembrie, de anexare, la Timisoara, a simbolurilor revolutiei anticomuniste.

„Mii de anticomunisti, între care numerosi studenti, l-au huiduit la Timisoara pe Geoana”, mitinguri de solidaritate cu protestele timisorene avand loc apoi si la Bucuresti, Brasov, Cluj si în alte mari orase ale tarii.

Analiza se încheie cu o semnalare a situatiei speciale a orasului Sibiu, avandu-l ca primar pe Johannis, dar mai multi alegatori pro-Basescu în primul tur al scrutinului. Autorul mai consemneaza si sondajele mai vechi indicandu-l pe Geoana ca „învingator clar”. Ziaristul din Frankfurt considera însa ca s-ar putea ajunge la o competitie cap la cap.

Autor: Darius Stan

Constientizand valorile României astazi

Epistola Ambasadorului Constantin Vlad datata august 2009 si adresata Autorului Paul Everac autor al Scrisorilor, Pamfletelor, Reacţionarului bun român, Fluturelui pe lampă, atâtor stihuri, etc.,etc.




Iubite Maestre Paul Everac,


Cu îngăduinţa Dumneavoastră, voi începe abrupt şi fără zorzoane verbale: cu 85 de ani în urmă, nişte urzitori puse pe şotii vă hărăzeau să fiţi un samurai pe meleaguri mioritice. E drept, un samurai cumsecade, împătimit de cultură, cu puseuri de cugetări existenţiale, înrobit scrisului şi, nu în ultimul rând, un polemist (de)temut – totuşi, un samurai, autentic şi neîmblânzit, cu sabia lungă, de clasă din cele vestite, travestită în condeiul veşnic ascuţit şi fără astâmpăr.

Aţi populat zeci de ani scenele ţării cu o dramaturgie în care tot românul care a dorit şi-a regăsit condiţia şi trăirile, cele proprii şi cele ale obştei.V-aţi plecat fruntea, în semn de adâncă preţuire, în faţa atâtor caractere frumoase, dar aţi fost necruţător cu găunoşenia morală, cu patriotarzii – de duzină, dar şi de „nivel înalt”, cu fripturiştii de orice fel, cu învârtiţii şi jecmănitorii trudei celor mulţi, stigmatizându-i într-un final fără drept de apel: „Ne-aţi vândut, porcilor!”.

Într-o vreme a Internetului, aţi continuat să scrieţi scrisori – aşa, ca să se ştie, aşa ca să rămână – către poeţi şi dramaturgi, către critici de artă, către oameni de ştiinţă, valoroşi sau impostori, către înalte feţe, către primari mai mici şi dintre cei mai mari, către oameni politici, către şefii de stat – foşti sau actuali. A rezultat, probabil fără intenţie, o galerie, o tipologie originală a românului, în cele mai inedite şi diferite condiţii şi ipostaze. De aceea mă hazardez să vă sugerez ca o viitoare nouă ediţie, atât de necesară a Scrisorilor, să poarte titlul – sau subtitlul „România de azi” sau, mai bine, „România noastră” sau, şi mai bine, „România lor”.

Ca poet, aţi găsit metafore pentru a dezvălui frumosul în atâtea clipe de viaţă, pe pat de spital, în dialoguri ale bolilor care nu ne dau pace, în trecerea noastră, de neoprit, către Marele Necunoscut. Şi aţi îndemnat-o pe Doamna Dumneavoastră să continue să valseze şi atunci când şoaptele pe care le schimbaţi vor fi rostite doar în gând....

Cândva, cronicarii noştri spuneau că oamenii sunt sub vremi. Au greşit însă în ceea ce vă priveşte. Dumneavoastră n-aţi fost şi nu sunteţi sub vremi. Aţi fost şi aţi rămas deasupra lor, ca o conştiinţă mereu trează, ca un spirit mereu lucid, scormonitor şi, când a fost cazul, necruţător: cu nimeni, cu nimic. Aţi avut o singură ocazie de a fi altul, atunci când seniorul Corneliu Coposu v-a propus să intraţi în partidul domniei sale – aţi refuzat, ratând astfel ocazia de a intra sub vremi...

Unii – destui, v-au nedreptăţit; alţii, v-au gelozit – pentru reuşite, pentru ţinută. Aceasta a fost şi este Karma Domniei voastre. Şi noi vă iubim, noi cei pe care-i cunoaşteţi. Şi mulţi, foarte mulţi pe care nu-i cunoaşteţi, dar care ar vrea să vă admire din nou şi din nou pe scenă, să vă citească versurile, eseurile, să vă conoască gândurile, întotdeauna pline de miez, de adevăr, de bun gust şi de bun simţ.


La mulţi, Maestre! Cu sănătate, buni şi rodnici. Şi nu uitaţi: ne este dor de serile de la Clubul „Brătianu” .


Ambasador Constantin Vlad..


Coloana Infinitului

Persoane interesate

Romania intre mit si adevar. Ajuta-ne sa te identificam Romania!

Ca multe alte lucruri în aceasta tara, dezbaterile în jurul conceptului de imagine de tara, cat si implementarea solutiilor gasite au fost în principal tratate superficial pe un plan secund.
Migrand de la zona plina de patriotism, inainte de 1989, in care mitul romanului apreciat ca fiind extraordinar in tot si toate a fost distrus odata cu deschiderea frontierelor si circulatia romanilor in afara granitelor. Pentru cel putin o perioda de timp in fata prietenilor din afara granitelor, imaginea cetateanului roman, ramane a unui cetatean dintr-o tara necunoscuta, despre care mitul american afirma ca este patria lui Dracula.
Altfel spus, imaginea actuala a Romaniei nu este atractiva pentru turisti sentimentul creat fiind negativ, exprima nesiguranta si poate chiar pericol.
Si descoperim acum, in plina epoca a globalizarii, ca avem nevoie de propria noastra identitate in cadrul acestui spatiu imens creat de deschiderea granitelor deoarece nu mai putem trai sau gandi doar in zona delimitata initial a teritoriului romanesc.
Pe de alta parte, intalnirea cu ceilalti semeni din alte state, oricare ar fi acestea, va începe de la imaginea stereotip asociind personajul interlocutor cu imaginea descrisa de catre ceilalti din zona acestuia de influenta.
În aceast comportament se vor decupa atat stereotipurile din care este formata imaginea prezenta a culturii romane în viziunea unor straini, dar si premisele necesare azi pentru a depasi aceste imagini si de a proclama o identitate demna de incredere.
Situatia este cu atat mai interesanta cu cat aceste stereotipuri sunt rezultatul imaginii pe care noi, ca indivizi sau exponenti ai unei natiuni, o prezentam în fata celor pe care ii intalnim.
Este imperios necesar sa identificam si sa reusim sa promovam o noua imagine - un nou “simbol indicador” pentru Romania.
In ultimile incercari nu s-a gasit un element pur romanesc definitoriu. Imaginea tarii noastre nu a fost asociata cu nici un simbol anume. Nici sarmalele si nici mamaliga nu sunt un simbol pentru Romania, asa cum vedem maslinele ca simbol al Greciei sau gulashul un indiciu clar pentru Ungaria. Nu s-a gasit nici vreun monument care sa aiba o rezonanta la fel de puternica pentru cetatenii altor tari precum Turnul din Pisa - Italia, Turnul Eiffel - Franta sau Big Ben-ul din Londra.
Putem descrie Romania ca un pamant aflat in mijlocul confluentelor civilizatiilor, ca o insula aflata intr-un imens ocean in care dimensiunile spatiului si timpului cuprind toate valurile de cultura ale imperiilor. Iar acest pamant a ramas neclintit zi dupa zi, an dupa an, secol dupa secol.
Tinut vegheat de cetatea Corvinilor, cu triumfatoarea-i intrare prin “Poarta Sarutului “ si poate cea mai simbolica imagine pentru Romania, precum o stea calauzitoare, un semn al recunostintei infinite pentru ospitalitatea acestui popor –Coloana Infinitului.
Apoi sa ne indreptam atentia catre puritatea obiceiurilor acestui popor. O mostrã de autenticitate, o creatie populara unica, Cimitirul vesel de la Sapanta aduce in amintire obiceiurile dacilor, ritualul de înmormântare ce are ca scop unic redarea sperantei in viata de apoi. Caci ce este sacru nu este si trist, la fel cum mormintele nu tin de moarte, ci de renastere.
La fel de important in viata de zi cu zi a oamenilor este cantecul specific, dandu-le acestora posibilitatea de a-si manifesta trairile prin intermediul muzicii, cantecul devenind astfel parte din ritualuri. Venirea sau nasterea unui nou membru al comunitatii, plecarea temporara sau definitiva a unui membru din popor, intampinarea unui anotimp, cu precadere, primavara, simbol al renasterii si revigorarii naturii, strangerea recoltei sau orice alte evenimente au fost prilej de bucurie sau de alinare a sufletului si mereu exprimate muzical. Si apoi cantecele specifice care incearca sa creeze idealuri pentru oamenii simpli si saraci, scotand in evidenta trasaturile demne de lauda ale unor eroi……
Despre marile imperii s-a scris si s-au dezbatut astfel de teme in toatã lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizãri tehnice si stiintifice care ne mirã si astãzi.
Insa de partea cealalta nu gasim decat o vaga umbra istorica a ceea ce a insemnat “cel mai numeros popor dupa indieni” dupa scrierea lui Herodot .
Dacã ai ajunge în Egipt nu ai putea intelege cum au fost construite piramidele la fel cum nu ai reusi sã descifrezi în laborator compozitia artistica a picturilor de la Voronet, mostenire artistica de pret a poporului nostru.
La fel cum nu s-a inteles din istorie de ce imparatul Traian a considerat necesar sa precizeze multitudinea bogatiilor ce "nu pot fi transportate in Roma".
Am putea spune ca cel ce crede ca are solutia teoretica a acestor enigme trebuie sã parcurga mii de kilometri pentru a descoperi ca fiecare popor este minunat in felul sau si fiecare civilizatie are valoarea sa pe scena mondiala ce trebuie promovata de cei ce traiesc, graiesc si simt pentru acel loc.

Pentru aceasta suntem onorati sa va alaturati noua si sa dezbatem acesta tema in viziunea dumneavoasta. Fiecare dintre noi poate contribui la identificarea si crearea unui simbol reprezentativ pentru Romania si pentru romani oriunde s-ar afla acestia!

Scris de Darius Stan

Nicolae Titulescu -Gandire diplomatică, europeană şi mondială.