duminică, 3 aprilie 2011

Agricultura ramane temelia Chinei


In cadrul consfatuirii nationale consacrate activitatilor agricole din China care a avut loc la sfârsitul lunii decembrie 2010, s-a stabilit ca sarcina prioritara pentru anul 2011 dezvoltarea stabila a productiei cerealiere. in acest interval de timp China isi va accelera si dezvoltarea hidroamelioratiilor. in editia de astazi va vorbim despre acest subiect.
In ultimii cinci ani, agricultura din China a inregistrat o mare dezvoltare. Uriasa schimbare petrecuta in mediul rural a determinat cresterea veniturilor taranilor chinezi. in anul 2010, productia totala cerealiera a tarii noastre a depasit 500 de miliarde de kg, fiind al 7-lea an consecutiv cu recolta cerealiera in crestere. in cadrul consfatuirii mentionate s-a stabilit ca mentinerea cresterii productiei cerealiere, drept sarcina prioritara a activitatilor desfasurate in mediul rural din tara pentru anul 2011. Ministrul Agriculturii din China, Han Changfu, a declarat ca asigurarea securitatii cerealelor la nivel national va fi prima tinta a activitatilor in acest domeniu.
„ In problema funciara sustinem doua limite si anume:

1. trebuie sa asiguram o suprafata arabila totala de 120 de milioane de hectare. Nu se permite nicio micsorare a suprafetei stabilite.
2. trebuie sa mentinem o suprafata semanata cu cereale de aproximativ 100 de milioane de hectare, de la care nu se permite nicio micsorare. in viitor productia totala cerealiera va creste odata cu ridicarea productiei pe unitate."
In prezent, peste jumatate din sprafata arabila din China dispune de conditii insuficiente de irigatie fundamentala. in zonele agricole irigate exista in general diferite probleme: standardul scazut de irigatie, lipsa de instalatii atasate, lucrarile de irigatie invechite si cu efect redus. Toate acestea ameninta baza securitatii cerealiere a tarii.
Ministrul chinez al apelor, Chen Lei, a spus ca frecventele inundatii continua sa reprezinte, la fel ca in trecut,o mare problema pentru China. Constructia de lucrari de hidroameliorare este insuficienta. Acestea formeaza o mare piedica pe drumul de dezvoltare stabila a agriculturii si o amenintare la adresa securitatii cerealelor nationale. in viitori 5 ani, sarcina principala a Ministerului Apelor consta in patru aspecte: intensificarea construirii lucrarilor de hidroameliorare importante, dar slab inzestrate; accelerarea rezolvarii problemelor de apa legate de viata populatiei; aplicarea sistemului managementului cel mai serios asupra resurselor de ape; promovarea multilaterala a reformei in sectorul hidroameliorarii.
La ora actuala, functionarea stabila a macroeconomiei chineze se afla intr-o situatie complexa si factorii instabili care afecteaza ridicarea productiei cerealiere sunt foarte multi. Asigurarea mentinerii suprafetei arabile stabilite si cresterea productiei cerealiere pe unitate devine in mod cert problema trebuie rezolvata cu prioritate in sectorul agricol din China pentru anul 2011. Li Guoxiang, oficial si expert in domeniu, considera ca apararea entuziasmului taranilor si cresterea productiei pe unitate ajuta la rezolvarea acestei probleme. El a spus.
„Mentinerea suprafetei semanate cu cereale se bazeaza in principal pe protejarea entuziasmului taranilor. in ultimii ani zelul taranilor de a cultiva cereale a fost mare datorita subventiei guvernamentale de cereale, preturilor minime de achizitionare a cerealelor de la tarani stabilite de guvern si mentinerii la nivel inalt a preturilor cerealiere pe piata. Daca productia totala de cereale se poate mentine la un nivel stabil, aprovizionarea cu cereale va fi asigurata. „
Bineinteles, ridicarea veniturilor taranilor si reducerea problemelor si dificultatilor acestora reprezinta cele mai urgente probleme pe care autoritatile chineze le are de solutionat in anul 2011.
Premierul chinez Wen Jiabao a subliniat in raportul sau privind activitatile guvernului, prezentat la cea de-a 4-a sesiune a celei de-a 11-cea legislaturi a Adunarii Nationale a Reprezentantilor Poporului din China ca viata populatiei trebuie sa fie imbunatatita multilateral, sa se realizeze cu mari eforturi, sincronizarea cresterii economice cu cresterea veniturilor locuitorilor precum si a ridicarii productivitatii cu majorarea retributiei, crescând treptat ponderea veniturilor populatiei din distributia veniturilor nationale. Specialisti in domeniu considera ca cele "doua sincronizari" inseamna ca procesul de crestere a veniturilor oamenilor de rand va fi accelerat.
Wang Yiming, oficial in acest domeniu, a declarat ca in ultimii ani, odata cu intarirea puterii economice a Chinei, volumul averii sociale al tarii este din ce in ce mai mare. Dar oamenii de rând simt tot o incetinire a majorarii veniturilor proprii in ciuda faptului ca veniturile lor au fost sporite si viata lor a fost imbunatatita. Domnul Wang Yiming a spus.
"Este adevarat. in ultimii ani, partile guvernamantala si cea a unitatilor economice au fost majorate, iar cea a populatiei, redusa cu toate ca volumul partii populatiei a fost in crestere. De fapt, distributia veniturilor nationale se aseamana cu impartirea unui tort. Datorita dimensiunii mari a tortului, sa zicem ca ponderea veniturilor populatiei din venitul total national a fost in ultimii ani redusa."

In perioada anilor 1996 - 2006 acest procentaj a fost redus de la 69,3% la 57% . Datorita dezechilibrului aparut in acest domeniu, nu intreaga populatie s-a bucurat la modul general si egal de rezultatele reformei economice. Presedintele institutului de cercetare demografica si economica de pe lânga Academia Chineza a Ştiintelor Sociale, Cai Fang, a considerat.
"Aceste doua sincronizari" oglindesc conceptul nostru privind dezvoltarea stiintifica si pozitionarea omului in centrul activitatilor. Dezvoltarea economica depinde de fiecare om, care bineinteles trebuie sa se bucure de rezultatele dezvoltarii economice. Ceea ce trebuie sa se vada si in distributia veniturilor."
In prezent, in China, cresterea taxelor si impozitelor a depasit cresterea PiB-ului pe cap de locuitor. Ponderea profiturilor rezervate de unitatile economice de sine statatoare este mare. Tortul este atât. Daca guvernului, intreprinderilor si firmelor le revin parti mari, atunci partea pentru individ este mica. in perioada celui de-al 12-lea cincinal, se vor mentine cele doua sincronizari, insemnând ca indivizii vor avea cu certitudine o mai mare parte din acest tort fata de anii precedenti. Domnul Wang Yiming a subliniat.
„ In primul rand, trebuie sa se instituie un sistem al cresterii stabile a salariilor sincronizate cu cresterea productivitatii. Reglarea nivelului de percepere a impozitului pe veniturile personale va fi favorabila celor cu veniturile mici si mijlocii. Majorarea impozitelor pe venituri a celor cu venituri foarte ridicate este urmarita indeaproape de mai multi oameni. Daca intreprinderile de stat pot preda statului mai mult din profitul lor, acestea vor fi deplasate apoi de stat in fondul social. Astfel, veniturile populatiei vor fi ridicate indirect."
Un specialist in domeniu considera ca in urmatorii cinci ani, odata cu aplicarea acestor doua „sincronizari", veniturile locuitorilor vor creste cu siguranta si decalajul dintre orase si sate va fi de asemenea micsorat. Domnul Cai a aratat.

„In perioada celui de-al 12-lea cincinal, ar aparea fenomenul potrivit caruia veniturile celor din mediul rural vor fi sporite mai rapid decat ale celor din mediul urban."
Da. Tinta finala a reformei si deschiderii consta in ridicarea necontenita a nivelului de trai si a calitatii vietii populatiei si in cresterea fara intrerupere a gradului de fericire a poporului.

Dr. Darius Stan

Cine şi ce va urma dictatorilor arabi?

Assad: Daraa se află în prima linie a frontului deschis de duşmanul Israel
Situatia în Siria a revenit la normal, a declarat miercuri preşedintele Bashar al-Assad, în Parlament. "Îndeplinim cerintele poporului, dar nu putem sustine haosul", a subliniat el. "Dacă există reformişti, îi vom sustine", a spus preşedintele, referindu-se la revolte. Bashar al-Assad a declarat că recentele probleme din Siria constituie "un test pentru unitatea tării" şi a calificat revoltele drept "un complot împotriva Siriei". Assad a subliniat că respectivii complotişti "şi-au ales greşit natiunea". "Vom reuşi să depăşim criza", a declarat el. Daraa, oraş marcat de revolte antiguvernamentale, se află în prima linie a frontului deschis de duşmanul Israel, a declarat preşedintele sirian, în Parlament. Oamenii au fost "păcăliti" să iasă în stradă, a declarat Assad, în primul discurs de la declanşarea protestelor, în urmă cu două săptămâni. "Statul trebuie să răspundă pozitiv cerintelor poporului, iar, dacă nu poate, să explice de ce nu poate face acest lucru", a declarat Assad. Siria, tară cu 22 de milioane de locuitori, majoritatea de confesiune sunnită, este condusă de 48 de ani de familia Assad, care face parte din minoritatea alawită şi care s-a bucurat de o serie de privilegii ce au nemultumit populatia

Cine şi ce va urma dictatorilor arabi? Ce reiese din mult-aşteptatul discurs al preşedintelui sirian Assad? Există suficiente indicii, potrivit cărora islamiştii, Frăţia Musulmană şi teroriştii reţelei Al Qaida vor fi primii care vor profita de pe urma răsturnărilor din lumea arabă.
Nimeni nu ştie în ce măsură al Quaida îi sprijină pe rebelii anti-Gaddafi. Că reţeaua lui Bin Laden susţine revoluţiile din lumea arabă pare clar din recenta luare de poziţie a lui Anwar al Awlaki, unul dintre cei mai influenţi islamişti anglofoni ai reţelei al Quaida. Potrivit lui, revoluţiile actuale ar promova cauza reţelei, întrucât libertatea câştigată extinde capacitatea islamiştilor de a-şi articula opiniile.
În Egipt, există de multă vreme o evidentă complicitate între forţele armate, care au preluat puterea la Cairo după debarcarea preşedintelui Mubarak şi Frăţia Musulmană.
Potrivit observatorului american Daniel Pipes, referendumul organizat de armată în Egipt, la 19 martie, s-a soldat cu întărirea Frăţiei Musulmane şi a resturilor Partidului Naţional Democrat, formaţiunea lui Mubarak, precum şi cu marginalizarea elementului secular care a marcat protestele pro-democratice din Piaţa Tahrir.
Şi mai îngrijorătoare e situaţia din Yemen, unde substituirea preşedintelui Saleh generează cele mai mari riscuri de preluare a puterii de către un regim islamist pur şi dur.
Nu mai puţin alarmantă e evoluţia evenimentelor din Siria, unde dinastia Assad, atotputernică timp de peste patru decenii dă vădite semne de oboseală şi ar putea să sucombe rapid sub loviturile schimbărilor revoluţionare care au cuprins lumea arabă.
Liderii regimului de la Damasc aparţin grupului alawit, o minoritate religioasă şi naţională cordial detestată de musulmanii suniţi care alcătuiesc majoritatea populaţiei siriene. Vreme de patruzeci de ani, dinastia Assad a supravieţuit doar datorită sistemului opresiv instaurat de fondatorul ei şi intimidării opoziţiei prin represiunile sângeroase declanşate periodic de serviciile secrete.
Perpetuării dictatorului la putere îi serveşte, în Siria, şi un amplu aparat propagandistic care, ca şi în alte tiranii arabe, a tins să confere legitimitate regimului prin manipularea unor conflicte externe, de felul celui israeliano-palestinian.
Mai nou, moştenitorul acestui sistem s-a panicat. Confruntat cu o parte a propriei sale populaţii, prea puţin dispuse să se mai lase dusă de nas, populaţie care a reuşit, miraculos, să se dezbare de teamă, Bashar al Assad a început să dea din colţ în colţ.
După ce a tăcut săptămâni în şir, în timp ce aparatul său represiv deschidea focul asupra demonstranţilor ucigând zeci de civili, dictatorul şi-a demis guvernul şi le-a promis protestatarilor concesii, reforme, creşteri salariale şi libertate.
Apoi a rostit o intens aşteptată cuvântare în care a recăzut în vechile clişee anti-sioniste ale propriei sale propagande, atribuind vina pentru problemele regimului său „inamicilor externi" şi unor imaginare „conspiraţii străine".
E greu de crezut că asemenea discursuri delirante, împănate cu apeluri la unitate, vor aplana furia sirienilor şi frustrările acumulate într-o societate în fierbere, clocotind după 40 de ani de recluziune într-o oală sub presiune.
Nu e clar cât timp se vor mai putea menţine Gaddafi şi Assad şi nici dacă succesorii lor vor reprezenta, din unghi occidental, un progres. Clar este însă, că, din perspectivă umanitară, nimic nu poate justifica menţinerea la putere a acestor dictatori.
Premierul britanic nu exclude înarmarea rebelilor libieni Premierul britanic David Cameron a declarat miercuri că Londra nu a exclus posibilitatea de a le furniza arme rebelilor libieni, dar nici nu a luat o decizie în acest sens. Într-o şedintă de întrebări şi răspunsuri în Camera Comunelor, Cameron a declarat că rezolutiile ONU "nu ar exclude, în mod necesar, acordarea de asistentă celor care apără civili". El a adăugat, însă, că decizia nu a fost luată încă. Pe de altă parte, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a spus pentru Sky News că, din punctul său vedere, rezolutia ONU nu permite coalitiei să înarmeze rebeli. "Rezolutia Consiliului de Securitate al ONU este foarte clară, din punctul meu de vedere. Cere impunerea unui embargo privind armele şi, de fapt, NATO a decis să participe la aplicarea embargoului. Suntem acolo pentru a apăra oamenii, nu pentru a înarma oamenii", a subliniat el. Aceste declaratii intervin după ce preşedintele american Barack Obama a declarat că înarmarea rebelilor libieni este o posibilitate. "Nu exclud acest lucru, dar nici nu îl accept", a declarat Obama pentru NBC. "Cred că este corect să spunem că, dacă vrem să ducem arme în Libia, probabil că putem", a explicat preşedintele american şi pentru ABC. "Analizăm toate optiunile în acest moment", a adăugat el. La rândul lor, secretarul american de stat Hillary Clinton şi ministrul britanic de externe William Hague au declarat că rezolutia Consiliului de Securitate al ONU oferă un cadru legal pentru înarmarea fortelor rebele.
Reprezentanti a numeroase state au promis la Londra, în cadrul conferintei de o zi destinată situatiei din Libia, ajutoare financiare unui guvern alcătuit din opozanti ai regimului de la Tripoli. Impresia generală a fost că se aşteaptă o Libie post-Gaddafi, chiar dacă în cadrul aliantei occidentale nu este clar ce drum trebuie urmat. În orice caz, alianta militară condusă de NATO a nimerit în Libia într-o fundătură.
În comunicatul final, totul pare simplu. Se doreşte o Libie liberă, democratică şi unită. Realitatea militară, politică şi diplomatică arată însă în cazul Libiei cu totul altfel. Alianta internatională, reunită marti în capitala Marii Britanii, nu a putut să cadă de acord decât asupra celui mai mic numitor comun.
Participantii la lucrări au convenit ca o grupă internatională de contact să se ocupe pe viitor de strădaniile internationale în vederea edificării unei Libii democratice după înlăturarea lui Gaddafi. Despre modul în care să fie Gaddafi silit să renunte la putere, au existat însă diverse păreri.
Franta, de pildă, vrea să-i înarmeze pe rebeli, ceea ce Marea Britanie consideră exclus. SUA afirmă că înlăturarea lui Gaddafi este telul lor strategic, dar exclud trimiterea de trupe terestre. Alianta NATO, care a preluat oficial comanda tuturor operatiunilor militare pe mare şi în aer, vrea să respecte strict mandatul ONU. Nu în cele din urmă, Germania vrea să ajute financiar un nou început democratic în tara nordafricană, dar respinge toate actiunile militare.
Rebelii, pe care străinătatea abia acum începe să-i cunoască, se străduiesc să apară ca nişte oameni serioşi, democrati din creştet şi până în tălpi. Serviciile secrete americane avertizează însă că între ei s-ar putea număra atât membri ai retelei teroriste Al Qaida, cât şi ai militiilor şiite Hezbollah.
Absenta de la lucrări a reprezentantilor Ligii Arabe şi ai Uniunii Africane demonstrează cât de controversată este pe mai departe campania militară. Neclară este şi situatia de pe teren, unde luptele continuă într-un du-te-vino necontenit. Se poate doar spune că nădejdea unei plecări rapide a lui Gaddafi, ca urmare a presiunilor la care este supus, nu are fundament real.
Alianta internatională s-a trezit într-o fundătură. Reuniunea de la Londra a demonstrat doar că modul în care se va rezolva criza din Libia rămâne învăluit în mister. Iarăşi se arată că e uşor să începi un război. Să-l termini este o cu totul altă sarcină, mult mai dificilă.

Numeroase victime după un atac terorist de amploare la Tikrit
65 de oameni au fost ucişi şi 95 răniti în atacul cu luare de ostatici de la parlamentul regional din oraşul irakian Tikrit. Bilantul a fost dat publicitătii de televiziunea de stat irakiană. Extremiştii, multi dintre ei îmbrăcati în uniforme de politişti, au luat cu asalt sediul legislativului provincial şi i-au luat ostatici pe deputati. Fortele de securitate irakiene i-au atacat la rândul lor pe militanti, încercând eliberarea clădirii. Numeroşi ostatici au fost ucişi în aceste operatiuni. Ulterior, cei zece atacatori s-au aruncat în aer. Autoritătile irakiene spun că reteaua teroristă Al-Qaida este responsabilă pentru atac.


Din Romania: Multi comentatori se arată dezamăgiti de calitatea depeşelor dezvăluite de WikiLeaks: prea multe bârfe, fleacuri picante, lucruri incerte sau perceptii unilaterale. Şi totuşi.

În mod declarativ ceea ce deranjează în aceste note diplomatice este „superficialitatea” lor adică faptul că se limitează să consemneze fapte de suprafată. Or, gândirea dominantă în lumea românească este că dincolo de aceste superficii există profunzimi care pretind a fi dezvăluite. Comentatorii iritati de stilul acestor note diplomatice ar fi dorit pesemne să găsească în ele reflectii mai profunde. De exemplu, o analiză politică, economică sau filozofică care să scoată la iveală ce guvernează „cu adevărat” faptele de suprafată şi care să indice astfel ceea ce merită să fie retinut.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a calificat unele telegrame diplomatice despre România, ca “superficiale şi irelevante”, simple “compuneri care îngroaşă volumul birocratic la Departamentul de Stat”. Iar fostul ministru de Externe, Andrei Pleşu, a vorbit despre “tabloidizarea diplomatiei” găsind că notele publicate de Wikileaks ar contine adesea „trivialităti, zvonuri insignifiante şi aburi de bodegă”. Multi altii au spus, în esentă, acelaşi lucru, nemultumiti de faptul că anumite detalii personale şi intimităti nedovedite au fost „ratificate” de nişte documente menite să intre în cea mai mare arhivă politică a lumii.
Problema este aşadar aceea a diferentei dintre ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede, dintre aparente şi esente. În ciuda aspiratiei românilor către profunzimile nedezvăluite s-a văzut că „reporterii diplomatici” nu fac mari eforturi „să înteleagă” şi că se multumesc să reproducă întocmai faptele şi vorbele auzite fără prea multe comentarii, în cea mai bună traditie a empirismului anglo-saxon. Ei înregistrează pur şi simplu tot ce li se oferă ca nişte botanişti şi nu selectează materialul în functie de o ideologie politică sau „filozofie” de viată. Ei se dovedesc aproape 100% descriptivi şi nu caută straturi de adâncime.
Singurul partis-pris evident şi asumat la tot pasul este interesul politic al SUA şi din perspectiva căruia se evaluează totul fără exceptie. De aceea, citind aceste telegrame, se crează impresia greşită că singurul clivaj din politica din România care contează ar fi acela dintre pro-americani şi pro-ruşi. Dar dacă cineva ar evalua lumea în functie de culori, ar descoperi cu sigurantă numai contraste cromatice sau dacă ar face-o în functie de dimensiuni spatiale ar gasi că lumea se divide în lucruri mari vs lucruri mici.
Dincolo însă de inevitabila perspectivă politică, notele sunt relatări factuale neselectate, neierarhizate şi transcrise ca atare. Cea mai bună dovadă că reporterii diplomatici nu caută să ordonze lucrurile în functie de o „teorie” este că după consemnarea exactă a faptelor se întreabă de ce nu se leagă între ele şi se multumesc să emite câteva scenarii posibile de natură să explice conduita ilogică a guvernului de la Bucureşti. La un moment dat, diplomatul american, se simtea îndreptătit să admită ipotezele cele mai negre „date fiind luptele şi conspiratiile din politica românească”.
În opinia comentatorilor de la Bucureşti, „cronicarul” ar fi trebuit însă să lase deoparte faptele „nerelevante" şi să le retină pe cele cu adevărat „semnificative"; s-ar fi cuvenit ca notele diplomatiei americane să abandoneze suprafata faptelor, căutând explicatii de adâncime.
Este o diferentă de optică radicală. Cel mai adesea românii dau de înteles că nu vor să fie judecati după aparente şi că dincolo de neglijenta conduitei personale, dincolo de inconsecventa declaratiilor şi faptelor publice, dincolo de oportunismul ridicol s-ar mai găsi mereu ceva pretios care ar merita să fie descoperit. Accentul cade aici mereu pe ceva nu este public asumat, pe ceva intim, ascuns sau pur şi simplu pe ceva încă nemanifestat.
Or, cronica americană pare să spună că nimic nu este mai important decât fapta publică, incluzând aici şi reflexul public al persoanei intime, aşa cum apare el în zvonuri şi bârfe, adică aşa cum se reflectă el în conştiinta comunitătii. În optica acestor depeşe, ceea ce este public şi manifest este singurul lucru care contează şi, prin urmare, dacă viata publică este un spectacol „de bodegă” este răspunderea integrală a societătii româneşti.
Şi există aici şi o lectie teribil de aspră: dacă suprafata este respingătoare, nimeni nu o să mai caute bunătatea şi frumusetea ascunsă, trivialul cotidian fiind singurul care va intra în „arhive”, pregătindu-se să devină istorie.

Poate ca unii au creat deja etalon cu referire la importanta Wikileaks. Insa, pe de alta parte ar trebui sa ascultam si sa intelegem toate cadrele existente cu privire la cablogramele Wikileaks. Sunt oare acestea realitati sau au fost comandate ?Impresia pe care a lăsat-o Severin este jalnică. El reprezintă deja un reper negru al UE la care se vor face referiri de-a lungul timpului. Grupurile parlamentare din PE s-au manifestat instantaneu. Dacă societatea noastră românească ar fi avut şi ea mai multe pretenţii de-a lungul timpului, ar fi putut genera ceva măcar pe-aproape faţă de ceea ce este-n Europa. Ce avem noi este o parodie! De la formarea statului modern şi până-n zilele noastre (cu ceva excepţii în perioada comunistă), toate marile transformări s-au produs sub recomandări imperative dinafara ţării. Nu ar fi mare minune dacă mâine-poimâine vom afla de pe la ''WikiLeaks'' că Zalmoxis (explicaţii nume-M.Eliade) chiar a existat. Măcar asta ne-ar da speranţe că ne vom aduna cândva, în sfârşit, sub un mănunchi de principii. Ca naţie cu pretenţii! Apropo de WikiLeaks, cablogramele publicate constant de vreo zece zile vin ca o ploaie de noroi peste plaiurile mioritice. În acord perfect cu fondul manelist, atmosfera socială formată din severini, divorţuri şi scandaluri de zarzavaragii, politicieni fără nici orizont politic dar cu part-time la DNA, arestări ale bogaţilor reprezentanţi ai sindicaliştilor şi a “cinstiţilor” vameşi, seamănă cu un talmeş-balmeş faţă de care mişcarea browniană pare ordonată. Cablogramele publicate reprezintă sinteza ciripitului politicienilor la poarta americană. Şi au ciripit ăştia nu glumă! Şi-au dat cu părerea, care mai de care, despre lucruri prea puţin cunoscute ce nu-i priveau sau a căror desfăşurare în orice caz nu o puteau influienţa. Asta nu este cel mai grav. Mai grav este că şi-au bălăcărit partenerii, iar acum le este ruşine să-i mai întâlnească. Şi-au bălăcărit nu numai adversarii politici ci şi colegii din acelaşi partid. Asta a indus o linişte mormântală în spaţiul politic. Deşi am parcurs cam tot ce a apărut în legătură cu WikiLeaks nu doresc să fac o trecere-n revistă a temelor publicate. Nu pot să nu remarc totuşi, la capitolul marea corupţie, atitudinea faţă de cercetarea penală a unor mari ''balene lovite cu harponul'' (Năstase, Patriciu). Având în vedere că dosarele celor loviţi cu harponul lălăie prin tribunale de ani buni este clar că nu au fost lovituri seriose. Plasată pe o scară având la o extremitate o democraţie europeană (ex. Germania) şi la cealaltă o dictatură africană coruptă, România s-ar plasa mult mai aproape de dictatura coruptă. Revoltele din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, toate, au în prim-planul solicitărilor eradicarea corupţiei. Ei se sacrifică şi încearcă prin revoluţie să elimine corupţia. Noi am făcut o revoluţie în 1989 ca să o introducem! Şi am reuşit! Materialele WikiLeaks au acaparat toată atenţia publicului. Nimeni nu mai acordă nici o importanţă declaraţiilor copiilor din politică, s-au mai domolit şi nervii îndreptaţi împotriva guvernului şi cu siguranţă s-au atenuat asperităţile din PDL. Asta oferă timp de construcţie atât pentru guvern cât şi ptr. pregătirea congresului PDL. Schimbarea guvernului trebuie să se facă obligatoriu în această sesiune parlamentară. Momentul va fi ales astfel încât să se reuşească concentrarea întregii atenţii publice. Puterea poate domina perioada următoare cu evenimentele programate (congresul şi schimbarea guvernului), inevitabila moţiune din iunie putând fi descalificată de pe acum.// Mă obsedează mita tip Severin. Pentru mine, nici el şi nici alţii (ptr. care există toate datele ca să fie trimişi în faţa justiţiei noastre..corupte) nu reprezintă surprize. Am avut în urmă cu ceva ani declaraţii care au influienţat piaţa valutară şi chiar iniţiative legislative care au determinat evoluţia bursei. Au rezultat câştiguri enorme pentru “şacalii în cămăşi albe”. De o bucată de vreme personalităţi din MADR au lansat idea unei legi prin care să fie amendaţi cei care nu-şi lucrează terenul (agricol). După părerea mea ideea este o mare prostie posibil de susţinut doar de cei care nu pricep o iotă din ceea ce înseamnă economia de piaţă şi mecanismele ei de funcţionare. Dacă ar avea mai multă energie în instalaţii(-le guvernamentale) şi curaj, ar ridica nivelul impozitelor pe teren generând resurse ptr. susţinerea programelor agricole, catalizând în acelaşi timp şi piaţa funciară. Şi nici teren nelucrat nu ar mai rămâne! Însă urmează anul electoral....Care a fost rezultatul demersului MADR? Mari suprafeţe de teren au fost arendate sau vândute de-a valma la preţuri de nimic. A fost influienţată piaţa (funciară)? Cine a câştigat? A fost şi şpagă la mijloc? Mă întreb dacă cei care profitând de temporara funcţie de autoritate publică şi au influienţat direct piaţa (valutară, funciară, bursa, etc), or fi fost doar naivi sau trebuie încadraţi la capitolul mită tip Severin? Probabil vom afla ceva mai tîrziu de la WikiLeaks.

Autori:Dr. Darius Stan si Dr.Alexandru Lăpuşan


Coloana Infinitului

Persoane interesate

Romania intre mit si adevar. Ajuta-ne sa te identificam Romania!

Ca multe alte lucruri în aceasta tara, dezbaterile în jurul conceptului de imagine de tara, cat si implementarea solutiilor gasite au fost în principal tratate superficial pe un plan secund.
Migrand de la zona plina de patriotism, inainte de 1989, in care mitul romanului apreciat ca fiind extraordinar in tot si toate a fost distrus odata cu deschiderea frontierelor si circulatia romanilor in afara granitelor. Pentru cel putin o perioda de timp in fata prietenilor din afara granitelor, imaginea cetateanului roman, ramane a unui cetatean dintr-o tara necunoscuta, despre care mitul american afirma ca este patria lui Dracula.
Altfel spus, imaginea actuala a Romaniei nu este atractiva pentru turisti sentimentul creat fiind negativ, exprima nesiguranta si poate chiar pericol.
Si descoperim acum, in plina epoca a globalizarii, ca avem nevoie de propria noastra identitate in cadrul acestui spatiu imens creat de deschiderea granitelor deoarece nu mai putem trai sau gandi doar in zona delimitata initial a teritoriului romanesc.
Pe de alta parte, intalnirea cu ceilalti semeni din alte state, oricare ar fi acestea, va începe de la imaginea stereotip asociind personajul interlocutor cu imaginea descrisa de catre ceilalti din zona acestuia de influenta.
În aceast comportament se vor decupa atat stereotipurile din care este formata imaginea prezenta a culturii romane în viziunea unor straini, dar si premisele necesare azi pentru a depasi aceste imagini si de a proclama o identitate demna de incredere.
Situatia este cu atat mai interesanta cu cat aceste stereotipuri sunt rezultatul imaginii pe care noi, ca indivizi sau exponenti ai unei natiuni, o prezentam în fata celor pe care ii intalnim.
Este imperios necesar sa identificam si sa reusim sa promovam o noua imagine - un nou “simbol indicador” pentru Romania.
In ultimile incercari nu s-a gasit un element pur romanesc definitoriu. Imaginea tarii noastre nu a fost asociata cu nici un simbol anume. Nici sarmalele si nici mamaliga nu sunt un simbol pentru Romania, asa cum vedem maslinele ca simbol al Greciei sau gulashul un indiciu clar pentru Ungaria. Nu s-a gasit nici vreun monument care sa aiba o rezonanta la fel de puternica pentru cetatenii altor tari precum Turnul din Pisa - Italia, Turnul Eiffel - Franta sau Big Ben-ul din Londra.
Putem descrie Romania ca un pamant aflat in mijlocul confluentelor civilizatiilor, ca o insula aflata intr-un imens ocean in care dimensiunile spatiului si timpului cuprind toate valurile de cultura ale imperiilor. Iar acest pamant a ramas neclintit zi dupa zi, an dupa an, secol dupa secol.
Tinut vegheat de cetatea Corvinilor, cu triumfatoarea-i intrare prin “Poarta Sarutului “ si poate cea mai simbolica imagine pentru Romania, precum o stea calauzitoare, un semn al recunostintei infinite pentru ospitalitatea acestui popor –Coloana Infinitului.
Apoi sa ne indreptam atentia catre puritatea obiceiurilor acestui popor. O mostrã de autenticitate, o creatie populara unica, Cimitirul vesel de la Sapanta aduce in amintire obiceiurile dacilor, ritualul de înmormântare ce are ca scop unic redarea sperantei in viata de apoi. Caci ce este sacru nu este si trist, la fel cum mormintele nu tin de moarte, ci de renastere.
La fel de important in viata de zi cu zi a oamenilor este cantecul specific, dandu-le acestora posibilitatea de a-si manifesta trairile prin intermediul muzicii, cantecul devenind astfel parte din ritualuri. Venirea sau nasterea unui nou membru al comunitatii, plecarea temporara sau definitiva a unui membru din popor, intampinarea unui anotimp, cu precadere, primavara, simbol al renasterii si revigorarii naturii, strangerea recoltei sau orice alte evenimente au fost prilej de bucurie sau de alinare a sufletului si mereu exprimate muzical. Si apoi cantecele specifice care incearca sa creeze idealuri pentru oamenii simpli si saraci, scotand in evidenta trasaturile demne de lauda ale unor eroi……
Despre marile imperii s-a scris si s-au dezbatut astfel de teme in toatã lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizãri tehnice si stiintifice care ne mirã si astãzi.
Insa de partea cealalta nu gasim decat o vaga umbra istorica a ceea ce a insemnat “cel mai numeros popor dupa indieni” dupa scrierea lui Herodot .
Dacã ai ajunge în Egipt nu ai putea intelege cum au fost construite piramidele la fel cum nu ai reusi sã descifrezi în laborator compozitia artistica a picturilor de la Voronet, mostenire artistica de pret a poporului nostru.
La fel cum nu s-a inteles din istorie de ce imparatul Traian a considerat necesar sa precizeze multitudinea bogatiilor ce "nu pot fi transportate in Roma".
Am putea spune ca cel ce crede ca are solutia teoretica a acestor enigme trebuie sã parcurga mii de kilometri pentru a descoperi ca fiecare popor este minunat in felul sau si fiecare civilizatie are valoarea sa pe scena mondiala ce trebuie promovata de cei ce traiesc, graiesc si simt pentru acel loc.

Pentru aceasta suntem onorati sa va alaturati noua si sa dezbatem acesta tema in viziunea dumneavoasta. Fiecare dintre noi poate contribui la identificarea si crearea unui simbol reprezentativ pentru Romania si pentru romani oriunde s-ar afla acestia!

Scris de Darius Stan

Nicolae Titulescu -Gandire diplomatică, europeană şi mondială.