Despre brandul de ţară: cazul României
1.România este în căutarea unui brand propriu, care s-o exprime, să spună despre ea ceea ce este cu adevărat esenţial, propriilor cetăţeni şi celor de dincolo de graniţe. Ministerul de Externe a propus o sintagmă: România – spirit fabulos (Romania – a fabulouspirit). Mă alătur criticilor făcute până acum alegerii MAE. Şi eu găsesc această sintagmă prea generală, mai mult – lipsită de claritate în ceea ce priveşte mesajul pe care vrea să-l transmită. O sintagmă (formulă) care se cere descifrată, explicată nu întruneşte condiţiile unui brand. De aceea, înainte de a exprima un punct de vedere asupra unui brand de ţără potrivit, cred, pentru România, mi se pare utilă o sumară incursiune în literatura de specialitate, care abundă în opinii ale teoreticienilor şi practicienilor în materie.
2.Potrivit Asociaţiei Americane de Marketing, un brand este un nume, un termen, un semn, un simbol, un design sau o combinaţie a acestora, exprimând intenţia de a identifica bunurile şi serviciile unui vânzător sau grup de vânzători şi de a le diferenţia pe acestea de cele ale competiţiei. Desigur, brandul unui produs sau serviciu e diferit de cel al unei ţări; nu intră însă în preocuparea referatului de faţă reliefarea acestei diferenţe. Ceea ce mă preocupă aici este, dimpotrivă, să pun în evidenţă faptul că şi brandul unei mărfi şi cel al unei ţări au în comun intenţia de a atrage atenţia, de a trezi interesul faţă de ceea ce reprezintă. În cazul ţării, interesul de a o cunoaşte, de a o vizita, interesul faţă de anumite locuri, produse, aşezăminte, performanţe industriale, tehnice, ştiinţifice, culturale, sportive, etc., etc. Câteva caracteristici generale pun şi ele în evidenţă un anumit comun între brandul unei ţări şi cel al unui produs (serviciu). Anume, orice brand trebuie să fie simbolic şi intuitiv, distinctiv, să “sară în ochi”, să rămână uşor în memorie, să fie inteligibil pentru oameni aparţinând unor culturi diferite. Aceleaşi trăsături comune sunt reliefate de ceea ce se numeşte puterea intrinsecă, potenţialitatea unui brand. În mod concret, această putere (potenţialitate) constă în ceea ce brandul trezeşte în minţile şi în sufletele celor la care ajunge, în ceea ce aceştia au învăţat, au simţit, au văzut şi au auzit despre el (despre brand) în experienţa lor de-a lungul timpului. De aceea, marketingul, inclusiv cel ce se ocupă de promovarea imaginii unei ţări, este nu doar o bătălie a ofertelor, întruchipate de branduri, ci mai ales o bătălie a percepţiilor pe care virtualii beneficiari le au despre ofertele în cauză, adică o bătălie între imaginile pe care diferite branduri aflate în competiţie le generează la aceşti beneficiari.
Acum, despre brandul unei ţări. Potrivit unei păreri larg răspândite, acesta poate fi o etichetă generică sau un fel de înveşmânt omniprezent, care poate deveni un liant între punctele de rezistenţă politice, economice şi sociale ale unei naţiuni. Un brand, dacă este conceput şi aplicat în mod adecvat, poate înălţa o ţară, concentra atenţia asupra ofertelor sale turistice, stimula investiţiile interne şi externe, reclădi reputaţia ei, favorizând a reînnoire a mândriei naţionale printre cetăţenii acesteia. De aceea, formarea brandului de ţară nu poate fi lăsată la voia întâmplării. Desigur, despre multe ţări există un brand format mai mult sau mai puţin spontan, care poate servi intereselor naţionale, dar la fel de bine poate da naştere la concepţii eronate şi produce daune acestor interese. În general, factorii chemaţii să se angajeze în construirea unui brand adecvat sunt autorităţile statului, patronatele – prin întreaga activitate de marketing şi reclamă - mass media, societatea civilă, în ultimă instanţă, societatea în ansamblul ei. Adesea, pentru construirea unui astfel de brand şi pentru promovarea lui se angajează firme specializate, recunoscute pe plan internaţional pentru competenţă, care aduc în această activitate expertiză, experienţă şi profesionalism. În general, se consideră că elaborarea unui brand de ţară trebuie să pornească de la realităţile acesteia, realităţi care să fie puse în valoare. Iar această punere în valoare trebuie să pornească de la adevăr, adică de la adevărul despre aceste realităţi. Desigur, acţiunile de promovare pot înfrumuseţa aceste realităţi, pot să le prezinte într-o lumină favorabilă, dar doar în anumite limite. Un brand credibil, mai ales pe termen mediu şi lung, nu se poate construi pe distorsiunea realităţii, adică pe manipulare. O imagine neadevărată despre aceste realităţi nu poate dura şi, până la urmă, se întoarce împotriva interesului de a crea un brand de ţară viabil, atractiv, de durată. Adevărul despre realităţile ţării în cauză determină ca brandul să aibă autenticitate, să inducă relevanţă, într-un cuvânt, să fie convingător, de succes. În plus, orice imagine de ţară trebuie să fie deschisă, adaptabilă, să poată încorpora noi elemente, fără a-şi altera trăsăturile de bază, care-i conferă durată şi perspectivă. Iată câteva opinii despre branduri, inclusiv despre branduri de ţară. În înfăţişarea lor, n-am nicio pretenţie de originalitate; ele au fost culese din literatura existentă.
3.Prezint în cele ce urmează două exemple de branduri de ţară, care ilustrează informaţiile rezumate mai sus. Ele nu se referă la ţări europene, dar fiecare în parte prezintă interes, după cum voi arăta imediat. Ele privesc Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii.
3.1.Cazul Noii Zeelande. Un studiu aprofundat, elaborat de firma new-yorkeză M&C Saatchi în ultimul deceniu al secolului trecut, studiu care a inclus şi sondaje de opinie în ţări străine, a arătat că, în afară, Noua Zeelandă e văzută ca o ţară plină de dealuri înverzite, de oi şi de războinici maori agresivi, în ansamblu plicticoasă. Studiul a dus la construirea unui nou brand, care se bazează pe patru dintre avuţiile-valorile proieminente ale ţării, anume peisajele, oamenii, oferta de drumeţii care satisfac nevoia de aventură, cultura. În centrul acestui brand, ca un fel de matrice, se află următoarea imagine-cheie: “Un pământ cu peisaje care te copleşesc prin frumuseţe (grandoare), cu locuri care-ţi taie răsuflarea, cu experienţe de neşters – aceasta este Noua Zeelandă”. Această imagine-matrice era exprimată de Maurice Saatchi, fondatorul “M&C Saatchi” în următoarele fraze:”Pe măsură ce lumea devine tot mai
3.2. Statele Unite sunt ultra cunoscute, iar “brandul” reprezentat de Statuia Libertăţii este, probabil, neegalat ca forţă de expresie şi simbolistică. Aici prezint un fel de brand explicit, întrucât el a fost formulat într-un schimb de păreri între mai mulţi bloggeri, deci pe Internet, pe o temă generală intitulată “Cea mai bună ţară de pe glob”. Îl prezint tocmai pentru a ilustra o tendinţă tot mai larg răspânzită pentru promovarea imaginii unei ţări, anume utilizarea mediilor virtuale. În mod concret, imaginea de ţară a Statelor Unite se contura, în schimbul interactiv evocat, prin următoarele elemente:
1)Politica faţă de imigranţi şi minorităţi, care permite multora dintre ei reuşite deosebite;
2)Dimensiunile mari ale firmelor economice;
3)Dimensiunile mari ale automobilelor;
4)Rolul dominant în lume al Statelor Unite în ceea ce priveşte producţia de filme, comedii, show-uri, muzică, sport(mai ales atletism);
5)Oportunităţile de care se bucură noii intraţi în politică, cu un accent pus pe calităţile celor angajaţi în Administraţie şi alte servicii publice. Ca regulă, susţinea unul dintre bloggeri, “politicienii mediocri şi incapabili nu au nicio şansă la Washington”;
6)Realizările în politica externă, “chiar dacă aceasta nu e perfectă”;
7)Răspândirea culturii americane în lume – îmbrăcăminte sport, reţele de fast-food, muzică, dans.
Nu doresc să comentez acest brand formulat ad-hoc. Menţionez doar că numai cei ce ignoră forţa de penetrare a Internetului pot subestima impactul pe care asemenea “chat”-uri îl au pentru promovarea opiniilor despre o ţară sau alta în rândul a milioane şi milioane de “navigatori”, mai ales tineri.
4.În ceea ce priveşte un posibil brand de ţară pentru România, mă voi referi la următoarele aspecte: atuurile României în această privinţă; contextul internaţional în care brandul ar fi formulat în prezent; contextul intern al aceleiaşi operaţiuni; o posibilă formulare a unui brand adecvat României.
4.1.România dispune de o serie de atuuri care, avute în vedere cu atenţie, pot înlesni formularea unui brand favorabil, inteligibil pentru populaţie şi veridic, atractiv pe plan extern. Într-o enumerare de departe incompletă (între altele, pentru că unele din ele apar doar în punctele următoare), a cărei ordine nu are nimic în comun cu vreo ierarhizare, iată astfel de atuuri:
-mediul său natural, variat şi echilibrat: ieşire la mare, şes, dealuri, Arcul Carpaţilor, Dunărea, reţea densă de râuri, salbe de lacuri;
-Delta Dunării, prezenţă unică în zonă;
-staţiuni de odihnă pe litoral şi la munte;
-importante resurse de vânătoare, oportunităţi de pescuit, sporturi de iarnă, facilităţi de drumeţii;
-numeroase staţiuni de tratament pentru afecţiuni diverse, între care se singularizează Băile Felix, Herculane, Sovata, staţiunea Covasna, cele de pe Valea Oltului;
-locuri şi monumente istorice: vestigiile dacice de la Sarmisegetuza, cele romane din Dobrogea şi de la Drobeta-Turnu Severin, Castelul Bran, cel al Corvinilor, Complexul Peleş, mânăstirile din nordul Moldovei, cetăţi medievale la Sighişoara şi Sibiu;
-o istorie bogată în evenimete şi marcată de personalităţi cunoscute: Decebal, Traian, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Regii Carol I şi Ferdinand I, I.I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Take Ionescu, Nicolae Titulescu;
-numeroşi creatori, oameni de ştiinţă şi cultură, cunoscuţi şi apreciaţi atât în ţară, cât şi peste hotare: Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, Nicolae Grigorescu, Henri Coandă, Nicolae Iorga, George Enescu, Ionel Perlea, Sergiu Celibidache, Theodor Pallady, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, precum şi sportivi de înaltă performanţă – Nadia Comăneci, Ilie Năstase;
-zone agricole întinse şi mănoase, podgorii vestite ca cele din Cotnari, Odobeşti, Târnave, Valea Călugărească, Segarcea, extinse livezi de pomi fructiferi;
-oamenii săi, vestiţi pentru firea lor deschisă, gazde bune şi primitoare.
Iată câteva atuuri certe în favoarea României, atunci când se construieşte brandul de ţară. Desigur, ele nu pot fi incluse, ca atare, în formularea propriu-zisă a brandului, dar din ele se extrage esenţa acestuia, pe de o parte, iar, pe de alta, brandul, odată formulat, pune în valoare asemenea atuuri, luminându-le în ceea ce ele au mai semnificativ. În plus, luarea în considerare a unor astfel de atuuri este extrem de importantă atunci când, sub semnul brandului, se elaborează şi se pun în practică planuri promoţionale, pe domenii şi cu ţinte variate.
4.2.Formularea unui brand de ţară beneficiază în prezent de o condiţie internaţională în multe privinţe propice pentru România. Această condiţie decurge înainte de toate din statutul său internaţional nou, caracterizat prin apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică şi integrarea în Uniunea Europeană.
Calitatea de membru al NATO, împreună cu relaţia de parteneriat strategic cu Statele Unite, conferă statului român siguranţă şi securitate. Într-o lume plină de pericole şi riscuri, România nu mai este singură, când e vorba de protecţia graniţelor, a integrităţii teritoriale, în genere, a intereselor sale ca stat. În structurile Alianţei, reprezentanţii României sunt co-părtaşi la examinarea şi formularea unor poziţii şi a unei politici în mari probleme puse de pacea şi securitatea lumii. Comportamentul general al statului român pe arena internaţională se înscrie în linile de acţiune ale acestei mari Alianţe, alcătuite din state democratice, avansate. Modul cum îşi îndeplineşte îndatoririle de membră a NATO în anii de când a dobândit această calitate e de natură ca România să fie percepută ca un stat cu politică externă previzibilă, aliniată la mari comandamente ale contemporanieităţii. Participarea ei la lupta împotriva terorismului internaţional, prezenţa trupelor în Irak şi Afganistan arată că România poate fi un aliat loial, serios. Desigur, din perspectiva imaginii de ţară, astfel de acţiuni pot fi şi sunt uneori percepute diferit. Atitudinea faţă de Irak, de exemplu, găseşte o aprobare deplină la Washington, dar nu şi în unele capitale europene unde alinierea considerată prea manifestă la poziţiile americane contrariază. Deasemenea, nu poate fi ignorat faptul că modul cum au fost întreprinse unele acţiuni ale României în zona Mării Negre şi în Caucazul de Nord riscă să atragă Bucureştiul în controversele, care par a se înteţi, dintre Statele Unite şi Federaţia Rusă. În general, este de remarcat că felul cum România promovează o politică externă şi o diplomaţie aliniată standardelor Alianţei Nord-Atlantice şi, în acelaşi timp, credincioasă principiilor Cartei Naţiunilor Unite, va conta într-o măsură crescândă în formarea precepţiei sale pe plan internaţional.
În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, admiterea României la 1 ianuarie 2007 deschide calea alăturării sale efective unei grupări largi de state avansate, unul din marile centre de putere ale globului. De unde calitatea de membră NATO a pus capăt situării României într-o zonă gri în probleme de securitate şi apărare, integrarea în Uniunea Europeană previne izolarea sa pe plan economic, ştiinţific, tehnologic, într-o lume tot mai interdependentă în procesul globalizării. Dar, realist vorbind, avantajele pentru brandul de ţară al României, decurgând din integrarea în Uniunea Europeană, sunt, deocamdată, mai ales potenţiale. Aşa cum integrarea va cere ani şi ani, şi imaginea de ţară a României ca membră a acestui club de naţiuni care se bucură nu numai de un înalt grad de dezvoltare economică, ci şi de o treaptă superioară de civilizaţie se va construi doar treptat. Pentru că integrarea presupune acum şi va presupune şi în viitorul previzibil o reformă profundă a societăţii româneşti, în toate componentele sale. În acest caz, după cum voi arăta în sub-punctul următor, imaginea de ţară va depinde în mod hotărâtor nu numai de progresele economice, ci de măsura în care supremaţia legii e o realitate şi nu o vorbă goală nu doar pentru cetăţeanul de rând, ci şi pentru toţi cei care sunt parte a puterii, în care nu doar nivelul corupţiei, ci, mai ales, atitudinea faţă de corupţie trebuie aliniată la standardele europene. Şi încă ceva: imaginea de ţară a României ca membră a UE va depende nu numai de însuşirea de către ea a regulilor comunitare privind viaţa internă, ci şi cele care se referă la comportamentul său în viaţa internaţională, decurgând din faptul că Uniunea îşi afirmă tot mai hotărât o vocaţie europeană, comună, în materie de politică externă, de securitate, în perspectivă - de apărare şi, totodată, din faptul că ea promovează o politică comună de vecinătate faţă de statele din jur.
Iată, în linii mari, ce decurge – sau poate decurge – pentru brandul de ţară al României din noul său statut internaţional. În context, în acelaşi sens afluiază ceea ce spun românii lumii. Pe de o parte, constituie a realitate tonică imaginea miilor de români care lucrează pentru Microsoft şi alte companii top în sectorul IT, medaliile din metale preţioase aduse an de an de inventatorii şi olimpicii români, numărul crescând de profesori, medici, cercetători, arhitecţi români candidaţi şi câştigători de premii de excelenţă în mediile intelectuale din multe ţări, trupele de teatru şi formaţiile muzicale, soliştii care-şi poarta faima pe scenele lumii, cum sunt Radu Lupu, Angela Gheorghiu, Ion Marin, ca şi cohortele de muncitori români aflaţi la muncă în diferite ţări, apreciaţi pentru hărnicia, priceperea şi seriozitatea lor. Pe de altă parte însă, percepţia României în străinătate e alimentată de imaginile copiiilor străzii din Bucureşti, de cele ale copiiilor puşi să cerşească în marile metropole, de bandele spărgătorilor de bancomate, traficanţi de persoane şi de stupefiante, etc., etc. În aceste condiţii, imaginea României se constiuie cel mai adesea spontan, sub impactul unui mozaic contradictoriu şi adesea derutant de informaţii, imagini, fapte răzleţe vehiculate – nu de puţine ori distorsionate – de mass media. Doar timpul şi schimbarea în bine a României, pusă în valoare sistematic şi cu profesionalism de către toţi cei îndrituiţi vor face – să sperăm – să prevaleze elementele pozitive.
4.3.Pe plan intern, formularea brandului de ţară se poate sprijini pe o serie de realităţi evolutive, contând mai ales pe potenţialităţile acestora. România a îndeplinit criteriile politice şi economice care i-au permis admiterea în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană la capătul unei tranziţii ale cărei rezultate trebuie consolidate. Ea este o ţară democratică, în care există un stat de drept, se asigură respectarea drepturilor omului şi libertăţile fundamentale, inclusiv minorităţilor. S-au constituit – în unele cazuri, reconstituit – partidele politice, proprii unei democraţii parlamentare, se dezvoltă o societate civilă variată şi activă, apare o presă diversă ca orientare, care învaţă repede ce forţă reprezeintă, dar şi răspunderile ce-i incumbă. Prin Constituţie, s-a optat pentru un regim semi-prezidenţial, care a permis jocul democratic al forţelor politice, inclusiv câteva succesiuni la guvernare, România experimentând atât guvernări mono-colore, cât şi, mai ales, guvernări de coaliţie. În prezent (sfârşit de februarie 2007), ţara trăieşte clivaje politice şi instituţionale, conflicte personale între factori de putere fără precedent în istoria post-decembristă. Cu o clasă politică încă în proces de maturizare, sistemul semi-prezidenţial facilitează derapaje care afectează principiul fundamental al separaţiei puterilor în stat şi manifestări de autoritarism. În condiţii când reforma sistemului judiciar e doar parţial înfăptuită, când reforma administrativă e abia la început, asemenea disfuncţionalităţi în exerciţiul puterii afectează în mod serios capacitatea statului de a gestiona în mod efectiv aplicarea acquis-ului comunitar, în general, adaptarea României la cerinţele decurgând din integrarea în Uniunea Europeană. Fără îndoială, imaginea pe care viaţa politică internă o proiecteză în afară în prezent nu este favorabilă României din punct de vedere al brandului de ţară.
România îşi începe periplul european cu o economie de piaţă funcţională care, însă, trebuie să ducă până la capăt pregătirea sa pentru a face faţă forţelor concurenţiale ce acţioneză pe piaţa unică. Tranziţia a operat restrucutări profunde, dar, odată cu dezvoltarea necesară a serviciilor, a produs şi o certă dezindustrializare a ţării. Profilul economic al României ca membră a UE este abia în proces de construire, funcţie de resursele naturale şi umane, indigene şi atrase din afară, de constrângerile, dar şi de oportunităţile apărute prin înserarea ei în diviziunea muncii la nivel comunitar. Rămâne de văzut dacă o strategie post-aderare, aflată în pregătire, va înscrie în acest profil şi o anumită re-industrializare, realizată funcţie de cerinţele pieţii, dar şi ca urmare a orientării pe care factorii de putere o dau efortului naţional în domeniul economic. E de prisos să subliniez că imaginea de ţară a României va depinde foarte mult de performanţele sale economice, de măsura în care acestea se vor reflecta în nivelul de trai al oamenilor, în ridicarea gradului de civilizaţie al întregii societăţi, în grija ce se va arăta persoanelor, categoriilor defavorizate, celor care necesită protecţie şi asistenţă.
În ultimă instanţă, imaginea României va fi aceea pe care românii o vor da ţării lor. Aşa cum sunt ei, cum trăiesc, cum se manifestă, cum se poartă în familie, la muncă, pe stradă – aşa va fi văzută şi ţara, de către ei şi de către alţii. Cei care ne vizitează vor vedea România prin modul cum sunt primiţi; turiştii străini – prin felul cum sunt găzduiţi, prin calitatea hotelurilor, a drumurilor, a restaurantelor, prin felul cum se poartă chelnerii, prin gradul în care se vor bucura de frumuseţile naturii, de drumeţii plăcute şi excitante, de contactele cu oamenii locurilor; investiturii străini – prin mediul de afaceri, prin calitatea partenerilor lor români; diplomaţii străini – prin opinile ce şi le vor face despre diplomaţii autohtoni, oamenii politici de peste hotare – despre elita politică, intelectuală cu care vor interacţiona. Într-un cuvânt, brandul de ţară nu va putea fi decât aşa cum e ţara, cei care o formează şi o populează. Un ins poate mima aderenţa la anumite valori, care “dau bine”, dar o ţară - nu. Prea trăieşte prin toate componentele şi fibrele sale spre a se putea ascunde după clişee false.
Aşa dar, cum ne văd străinii? Mass media e plină de interesante aspecte în această privinţă. Desigur, nu poate decât să ne bucure faptul că foarte adesea impresiile, opiniile despre România şi despre români sunt favorabile. Dar…Recent, am citit într-o publicaţie următoarea relatare: o venerabilă doamnă născută în Grecia, împământenită în România, în tinereţe mergea în sălile de tribunal la Iaşi spre a-l asculta, pledând, pe Ionel Teodoreanu, iar la Bucureşti făcea lungi plimbări cu Constantin Noica. Prin căsătorie, petrecea decenii într-o ţară latino-americană. În anii din urmă, revenea în România, despre care afirma: aici există o elită intelectuală veritabilă, dar mă dezamăgeşte nivelul cultural scăzut al românilor. Cred că doamna respectivă era excesiv de politcoasă şi manierată în exprimare. Dacă prin cultură înţelegea nivelul de instrucţie, nu cred că românii, ca medie, sunt nişte inculţi. Cred însă că ea avea în vedere altceva, anume zona în care cultura se întâlneşte cu comportamentul, unde cultura devine politeţe, bună creştere, adică se transformă în civilizaţie. Pentru că, tocmai aici mesajul pe care-l transmitem, noi între noi şi mulţi dintre noi străinilor, spune ceva negativ despre România. Nu e un secret că de o vreme asistăm la o degradare a moravurilor, la răspândirea ca adevărate molime a manifestărilor de proastă creştere, grosolănie, mitocănie, neam-prostie, de comportament suburban, la o lipsă de respect elementar între oameni în spaţiul public. Şi, de ce să n-o spun, viaţa politică şi modul de a fi al unor politcieni, de sus până jos, nu iese adesea din acest tipar. În acelaşi sens excelează nu puţine posturi de televiziune, iar societatea civilă care, printr-o parte a ei, e foarte vocală şi partizană politic, nu găseşte cu cale să se pronunţe asupra unor astfel de aspecte. La fel, într-o anumită măsură, mass media, ca să nu amintesc de nepăsarea, de lipsa de reacţie a noastră, a tuturor. Mă întreb, de pildă, când vom avea “procese” ale unor emisiuni TV precum “Vacanţa mare”, “La bloc” etc., ale unor campanii TV duse deşănţat de unii poaspăt îmbogăţiţi, spre a-şi crea o notorietate şi un prestigiu de loc meritate, care nu fac decât să propage vulgaritatea, prostul gust, necioplenia? După cum, nu pot să nu mă întreb cum am ajuns, cu toţii, să trecem cu nonşalanţă pe lângă un “fapt divers”: acela că, într-un clasament apărut undeva în Occident, Bucureştiul era apreciat ca metropola cu cei mai nepoliticoşi bărbaţi.
Iată sensul pe care-l dădeam frazelor anterioare prin care afirmam că, în ultimă instanţă, brandul de ţară depinde de români, luaţi în ansamblu.
4.4.La toate cele prezentate până acum cu privire la factorii care concură la formarea acestui brand, adaug aici poziţia geografică a României, cu determinările sale majore pentru istoria neamului românesc, pentru cultura şi civilizaţia făurite de el. Românii, popor de origine daco-romană, aparţinând lumii latine, a fost aşezat de istorie alături de o masă slavă. Statele româneşti, apoi statul naţional român s-au constituit şi au fiinţat acolo unde Bizanţul s-a întâlnit cu Europa. Românii, în marea lor majoritate creştini ortodocşi, şi-au format şi afirmat spiritualitatea într-un spaţiu în care se întâlnesc ortodoxismul şi catolicismul. România s-a aflat şi se află la limita dintre Est şi Vest, chiar dacă această sintagmă şi-a schimbat conţinutul şi sensurile. În atari condiţii, românii, cultura şi civilizaţia lor, originale în autenticitatea lor, poartă pecetea zonelor unde se întâlnesc seminţii, culturi, civilizaţii, într-un cuvânt: lumi diferite, unde popoarele învaţă, nu de puţine ori prin lecţii dureroase şi tragice, să convieţuiască, să se acomodeze şi să se tolereze reciproc, mai mult, să coopereze şi să împrumute unele de la altele ceea ce găsesc util. Consider că acest dat geo-istoric ar putea furniza elementul-cheie pentru brandul de ţară al României, într-o formulare care ar putea suna astfel: “România – pământ al confluienţelor dintre culturi şi civilizaţii” (Romania – land of confluiences among cultures and civilisations”).
În afara de rezonanţa istorică, o astfel de opţiune privind brandul de ţară ar exprima o vocaţie de viitor pentru România. Anume, în calitatea sa de ţară de graniţă spre Est a Uniunii Europene şi a NATO, ea este foarte bine situată spre a promova raporturi de înţelegere, de cooperare şi de bună vecinătate cu celelalte state din zonă. Asemenea potenţialităţi ale României se pot manifesta în deosebi în regiunea Mării Negre, în Caucazul de Nord, în Orientul Apropiat, în relaţiile cu Rusia, Ucraina, în Balcanii de Vest.
O astfel de concepţie despre brandul de ţară al României ar pune, totodată, în valoare, toate valenţele evidenţiate mai sus, în ceea ce priveşte zestrea istorică, de cultură şi civilizaţie proprie României, care, toate la un loc, dau profilul românilor ca popor.
Scris de Ambasador Prof. Univ.dr.Constantin Vlad
Martie, 2007
