Contributia Mass-Media in starile conflictuale ale societatilor
Războaiele informaţionale
Războiul mediatic este nou apărut în marele cadru al războaielor informaţionale ( războiul informaţional, războiul psihologic, războiul imagologic, războiul de comandă – control şi cel electronic, războiul web ), aceasta datorită atingerii unui grad de globalizare al mijloacelor de comunicare în masă. Informaţia în sine ajunge să fie privită ca o armă foarte valoroasă, în mod paradoxal una imaterială, care poate ajuta în mod decisiv la impunerea voinţei într-un conflict. Războiul nu a putut fi purtat niciodată fără o minimă cunoaştere a adversarului, poate de aceea spionajul este vechi de când lumea. Astăzi mai mult ca oricând nevoia de a cunoaşte este de o importanţă vitală pentru a avea succes. Accesul la informaţii devine o armă cu două tăişuri odată cu apariţia Internetului la începutul anilor '90. Posibilităţile de a cunoaşte cresc exponenţial odată cu numărul celor care pot cunoaşte. Internetul micşorează distanţele dintre indivizi, dintre civilizaţii, dintre oameni şi statele în care trăiesc.Războaiele informaţionale au multe elemente comune din punct de vedere al obiectivelor urmărite, al mijloacelor şi metodelor folosite, al instrumentelor cu ajutorul cărora ele îşi ating scopul. În linii mari războiul informaţional cuprinde acele acţiuni desfăşurate în timp de criză sau război şi îndreptate împotriva informaţiilor sau sistemelor informaţionale ale adversarului ( concomitent cu protejarea propriilor informaţii şi sisteme informaţionale ) în scopul atingerii unor obiective sau influenţării anumitor ţinte .
Rolul promovarilor mediatice in acceptiunea populista si dezvoltarea amatorismului .
Unu loc primordial in domeniile preluate de amatorism si care inregistreaza un interes sensibil in zilele contemporanului si al democratiei, de la care toti se reclama, este promovarea imaginii populiste. Ceea ce inainte vreme cuprindea ansamblul stiintelor, astazi intr-o era a pragmatismului, oameni nespecializati sunt invitati sa-si dea cu parerea provocand mari tulburari in zona informarii. Astfel in sfera politologilor actuali au fost acceptati jurnalisti, poeti, regizori etc ce dezvolta scenarii in afara regulilor gravitationale si urmarind redarea de senzational . Un numar foarte mare practica analiza evenimentiala a fenomenelor politice - politologi evenimentialisti. Acestia comenteaza asupra suprafatei evenimentelor, dandu-si cu parerea asupra unor conjuncturi care actioneaza pe termen de moment fara insa nici cele mai elementare cunostinte din domeniul de specialitate .
Evenimentele sunt urmarite constant si cu pasiune de marele public, de aceea analizele de acest tip se inmultesc promovand noi personalitati publice. Cu atat mai mult cu cat cei ce urmaresc stirile difuzate prin mijloace audiovizuale, citesc presa scrisa sau preiau informatii neprofesionale din mediul virtual au la dispozitie o satisfactie sau o insatisfactie dictata la nivel mediatic. Evenimentul mediatizat insa are o viata scurta. El cade lesne in desuetitudine si, o data cu el, si comentariile analistilor, din pricina vitezei cu care se succeda evenimentele ,dar efectele provocate raman sa arda in tenebrele multimii. In istoria umanitatii, civilizatiile lumii au cunoscut manifestari intr-o dinamica completa, semnand acte de alianta dar si de confruntari ce au declansat miscari de intensitati diferite la nivelul perceptiei globale . Ciocnirile civilizatiilor nu se produc numai atunci cand ele ating faza totalitara, adica puteri care dispun de forte militare si a ispitei de a domina pe cele slabite sau lipsite de aparare. Epatarea si amatorismul exclusiv in jurul evenimentelor si conjuncturilor, urmarind interesul primordial in“promovarea de imagine -prin metode populiste creaza imagini anarhice lipsite de garantii. Putem spune, de altfel, ca politicianul de azi se gandeste la viitoarele imagini personale, spre deosebire de omul politic, care se gandeste la viitoarele generatii.
In randurile de mai sus am facut o prezentare a importantei respectarii principiului specializarii. Altfel spus in cazul continuarii asa zisei policalificarii in care tamplarul va face paine iar brutarul tamplarie, nu cred ca ar trebui sa ne mire daca painea va fi la fel de tare ca lemnul si viceversa confectiile de tamplarie se vor farama precum painea.
Teoretic este simplu, dar cand ne gandim ca nu este in interesul multora !? In continuare putem dovedi ca dezordinea nu vine de sus, de la organele superioare de partid şi de stat, ci de la etajele superioare ale gândirii. “Gândul” e cel mai curat lucru murdar . Creaţia poate fi luată în deriziune şi chiar este luată în deriziune, în sens invers, sincretic, iar bancurile, indiferent de epocă, reprezintă o respiraţie intelectuală curată, proaspătă, o superbă sursă de inspiraţie. „Non”-ul şi „Anti”-ul din manifestele se vor un caracter creativ, nicidecum nihilist.
În ultima vreme s-au produs un şir de evenimente care au scos în evidenţă directionarea media indreptata in sfera politic şi ideologic, un generator de confuzii, al guvernanţilor prin motivul de comentariu pentru cei ce s-au ascutit creioanele . Pe de o parte, reprezentanţii actualei guvernări în relaţiile lor cu omologii străini preferă sa pozeze in postura de promotori ai doctrinei democrate. Aceasta mai ales după ce au anunţat că scopul strategic al Romaniei este integrarea în UE.
Fluctuaţiile programelor ideologice ale partidelor politice sub presiunea data de rastalmacirea “ghicitoarelor” au adus o lupta de denigrare asupra oponentilor bucurandu-se mai mult sau mai putin de suportul media . Pe de altă parte, retorica traditionala a limbajului de lemn s-a arătat a fi extrem de utilă pentru uzul intern. Ea prinde bine la oamenii de vîrstă înaintată, care nu cunosc o altă experienţă pentru care politica inseamna a vorbi cat mai mult nu si de calitatea raspunsului . O dovadă în acest sens transpare din actiuniile mediatice de a organiza lupte ale înalţilor demnitari spre deliciul unei mase invatate sa asiste la “luptele de gladiatori”.
Se abordează acest fenomen prin prisma teoriei haosului, urmărindu-se atât sistemele de determinări şi nedeterminări implicite şi extrinseci, specifice unei astfel de stări care generează terorism şi, respectiv, crizele conţinute sau adiacente, cât şi proiecţia fenomenului din spaţiul anomiei sociale, stare ce caracterizează, acum, majoritatea societăţilor de pe planetă. Importanţa acestui capitol constă în aceea că ancorează şi analizează terorismul în spaţiul strategic al schimbărilor care scapă controlului - aparent, un spaţiu aleatoriu (dar numai aparent) -, de unde şi efectele surprinzătoare ale acţiunilor teroriste şi posibilitatea menţinerii de către terorişti, într-o astfel de stare, a iniţiativei strategice.
Războaiele din fosta Iugoslavie de la începutul anilor 90 nu au izbucnit din senin, ci au fost pregătite, nu în ultimă instanţă, şi de mass-media.
Mulţi ziarişti s-au lăsat manipulaţi de către naţionaliştii aflaţi la putere în fosta Iugoslavie în anii 90, fără a ezita măcar o clipă. Dragoslav Dedovici, jurnalist în Bosnia-Herţegovina şi director al fundaţiei Heinrich-Böll pentru Europa de Sud-Est, a declarat:
"Rolul acestor ziarişti era acela de a explica populaţiei obiectivele naţionaliste ale elitei politice. Potentaţii au înţeles că au nevoie de sprijinul mediilor, în special al celor electronice, pentru a pregăti măcelul care avea să urmeze. Mai ales televiziunea i-a ajutat să mobilizeze masele pentru război. Acesta a fost, din nefericire, cel mai important rol al mediilor în anii 90."
Sprijinul necondiţionat acordat puterii corespunde unui reflex din Iugoslavia socialistă, când ziariştii erau învăţaţi să se supună autorităţilor, în loc să-şi exprime spiritul critic.
Situaţia nu s-a schimbat prea mult nici după război, când au apărut pe piaţă nenumărate medii de informare private. Din păcate, structurile vechi au dăinuit, a ţinut să releve Zarko Puhovski, politolog şi militant pentru drepturile omului din Zagreb.
"Principalele medii nu erau preocupate de o informare obiectivă nici înainte de război, nici după aceşti ani grei. Au transmis oamenilor doar intenţiile politicienilor. Când puterea a vrut războiul - mass-media îl glorifica, iar în prezent, când elitele pledează pentru cooperarea cu foştii duşmani, ziariştii se întrec în mesaje de reconciliere."
"Ziariştii au lăsat problema trecutului şi a dreptăţii pe seama Tribunalului de la Haga"
Aceleaşi medii de informare şi, în general, aceiaşi oameni care erau convinşi de importanţa războiului cu doar câţiva ani în urmă, trebuie să joace acum rolul îngerilor păcii, să reuşească să treacă peste traumele trecutului. Nu este de mirare că ziariştii nu fac faţă acestor provocări dificile, a subliniat Dedovici:
"Nu există reportaje sau relatări demne de luat în serios care să dezvăluie cum a fost acest război în realitate şi cine sunt vinovaţii. Răspunsurile la aceste întrebări dificile, cât şi problema dreptăţii, au fost lăsate în seama Tribunalului Penal Internaţional pentru Crime de Război de la Haga. Astfel, ziariştii din fosta Iugoslavie au impresia că s-au eliberat, odată pentru totdeauna, de confruntarea cu aceste subiecte spinoase."
Astăzi, emisiunile superficiale de divertisment au luat locul abordării serioase a trecutului, datorită unui permanent proces de tabloidizare a presei.
Cu toate acestea, Dedovici a amintit că au existat şi în timpul războiului medii de informare care nu s-au temut de adevăr, iar unele mai există şi în prezent. Este însă vorba de posturi foarte mici, cu o influenţă redusă asupra populaţiei. Multe dintre ele sunt finanţate de organizaţii non-guvernamentale sau fundaţii străine.
Autori: Darius Stan, Zoran Arbutina, Alexandra Sora
