Suntem pribegi pe drumul viselor

Imi plac florile si in special trandafirii. In ultima perioada am avut noroc sa descoper cum in drumul meu spre servici, intalnesc in fiecare dimineata un om in varsta care sta la marginea drumului si vinde flori. In fiecare dimineata imi bucur ochii cumparand cate un trandafir de la acest om.
El este fericit ca in fiecare floare pe care o vinde sta ascunsa o bucurie.
Apoi, ma gandesc cum a fii fericit, inseamna sa-i poti face pe oameni sa simta cand impart cu tine o bucurie, un zambet. Desigur, este o bucurie pentru amandoi sa participam la acest spectacol al bucuriei zi de zi si in fiecare dimineata. Pentru mine este o bucurie sa am floarea preferata, iar pentru el ca vinde o picatura din putinul pe care il mai are in gradina lui. Florile.
In fiecare dimineata cumpar cate un trandafir. O floare ce poate fi comparata cu viata, daca este privita cu atentie in complexitatea ei. O floare cu multa eleganta, plina de frumusete si pazita strajnic de spini.
Este floarea ce intruchipeaza frumusetea dragostei daruita de zeita Venus si pazita de spinii de pe tulpina, daruiti ca blestem al invidiei de catre zeita Hera. Are in constructia ei in egala masura si frumusete, dar si pericol.
Mi-am permis sa incep cu acest elogiu pentru aceasta floare fiinca am constatat cum colegii, vazandu-ma in fiecare zi cu insotit de nelipsitul trandafir, au dat rod imaginatiei dezvoltand tot felul de povesti pe aceasta tema. Veti fi uimiti cata bogatie poate exista in imaginatia umana.
De pilda, unii mai in etate ce au prins perioada „Gopo” ïmi spun „Omuletul cel cu floarea”. Altii ma vorbesc asemanandu-ma cu „taurasul Ferdinand” .
Probabil, cum am auzit ca spun doamnele, ca sotia trebuie sa fie extrem de fericita cand in fiecare zi primeste cate o floare. Nu vom afla niciodata ce patesc sotii, prietenii acestor doamne/ domnisoare care primesc exemple ale inchipuirilor lor.
Vedeti este foarte simplu. Nimic nu se pierde, totul se transforma. O bucurie simpla, poate devenii pentru altii un subiect de a dezvolta ideii. Ideile lor pot fi imanunchiate si intelese in egala masura si cele pozitive, dar si cele negative. Apoi, ar fi benefic, ca acestea trebuie sa fie utilizate astfel incat, sa dea rod celui ce le inmanuncheaza. Aici trebuie sa realizam plecand de la ideea ca, imaginatia este punctul de conexiune ce face ca speranta sa existe.
Realizand toate acestea prezentate in „probatoriu” de mai sus, putem spune ca sperantele il insotesc pe om pe intregul parcurs al vietii. Ele sunt frumusetea in care noi ne vedem impliniti.
Spinii ce inconjoara aceasta frumusete sunt deopotriva rodul imaginatiei oamenilor. Unii oameni spun multe vorbe rele, fara a avea un sens logic legat de o mica urma de interes. Acestia sunt spinii ce fac ca frumusetea relatiilor naturale dintre oameni sa fie privita cu rezervare. Oamenii sunt rezervati asupra sclipirii gesturilor frumoase de teama povestilor asociative pe care spinii le inventeaza.
In fine ma opresc aici cu descrierea spinilor ce vor continua sa existe si sa raneasca necontenit.
Acum, revenind la la frumusetea viselor sa cautam sa patrundem mai in detaliu.
Nu stiu cum or fi altii, dar consider ca pentru fiecare dintre noi exista un cuvant care sa descrie de departe sentimentul de ïmplinire profunda de care cu totii dorim sa-l avem. Pentru mine exista un cuvant sacru ce m-a purtat peste timpuri facandu-ma sa am in permanenta speranta ca il voi regasi aievea. Cuvantul ”acasa” a fost si ramane pentru mine insula atotcuprinzatoare ce ma va conduce in lupta cu valurile vietii. Gandul ca ”acasa” vei gasi tot ce nimeni nu-ti poate oferi, iti daruieste taria de a merge pe mai departe in drumul vietii tale. Fiind pribeag pe drumurile sorti, alerg necontenit spre a gasi acel acasa. Intreaga viata am visat sa-l pot atinge, sa-l pot avea cu mine daruindu-ma pe deplin acestui crez.
Hei, vise, vise, vise. Visam cu totii la clipe de implinire, la momente in care dorintele ce conduc spre binele nostru sunt implinite, incercand sa intrevedem de dupa aceea o noua speranta. Pentru fiecare dintre noi exista un drum pe sa care il urmam. Acest drum il numim aici drumul viselor. Unii il numesc soarta, iar altii il gandesc ca fiind calea ursitei. Eu gandesc ca fiecare dintre noi este condus sa urce fiecare treapta a viselor lui. Asa, am inteles ca sunt doar un biet pribeag prin viata. Un calator prin viata mea condus de intamplari conjucturale, in care nu de putine ori poti fi condus spre uscusuri dificile sau caderi abrupte .
Impliniri si pericole strabat mereu in calea visurilor noastre si mergem pe mai departe pe lungul drum sa ne vedem implinirea cautata. Trecem peste prapastile in drumul nostru, oceane si mari vom depasi in cautarea insulei implinirilor noastre unde vom fi in sfarsit „acasa”.
Consider ca pentru fiecare dintre noi implinirea, la care cu totii tindem, se arata intr-un alt mod. Ascultand glasul fiecaruia dintre noi am aflat inca o data, ca fiecare om are macar un vis al sau care il va conduce spre fericire. Probabil de aceea in armonia viselor mele nu includ si fericirea implinirii viselor altuia.
Spunem ca indiferent de om, ca este bogat sau sarac, tanar sau batran, indiferent de cunoasterile noastre , fiecare persoana isi are visele sale.
Visele uneori ele se implinesc si suntem mai fericiti, realizand ce ne-am dorit. Alteori ,visele, raman neanplinite fiind abandonate cautandu-ne o alta speranta ce urmeaza sa ne conduca prin viata. Unii considera ca orice dorinta se poate implini atunci cand trebuie sa se implineasca, destinul fiindu-le crezul implinirii viselor.
Pentru totii este important sa constientizam ca renuntarea la speranta este cea mai mare suferinta. Din pacate, in ultima vreme, tot mai putini oameni pot spune ca si-au implinit visele. Concentrati asupra supravietuirii devin opaci la frumusetile societatii umane. Singura lor viziune asupra vietii este legata de singurul vis pe care si-l mai pot permite de a trai in disperare.
In ceea ce ma priveste, fiind un om ca oricare, realizez acum cum intotdeauna am fost bogat. Am avut sperante si am avut vise cu care am cochetat crezand cu tarie in realizarea lor . Am avut dintotdeauna vise realizabile sau altele utopice. Unele s-au implinit si mi-au facut sufletul sa zburde de fericire, altele nu. Fiecare esec din viata m-a facut sa sufar, pierzandumi-mi orizontul sperantei pentru moment. Atunci credeam ca "sfarsitul universului meu" s-a produs. Dar, de fiecare data, scanteia mica a sperantei s-a nascut dinnou in mine. Apoi aceasta s-a transformat in flacara si m-am ridicat hotarat ca pana atunci sa-mi implinesc noul vis ca.
Dupa atatea urcusuri si coborasuri, realizari si deceptii sunt convins ca bogatia de nesecat a omenirii este de avea speranta. A avea un vis.
Voi avea vise cat timp voi trai si voi gasi mereu puterea de a ma ridica din prapastia dezamagirii, indepartandu-mi viata de culmea resemnarii. Pribeag fiind pe drumul viselor mele merg cu credinta ca doar asa visele mele pot deveni realitate gasind drumul catre acasa.



我很想家
Autor: Dr. Darius Stan