Ispasirea greselilor adultilor se reflecrata asupra generatiilor urmatoare
1. Sa divortez sau sa nu divortez?
Fara indoiala asta este o intrebare pe care multi dintre noi deja ne-am pus-o, ne-o punem, sau ne-o vom pune in viitor. Astfel de intrebari sunt ispititoare si ca oricare ispita intrebari de genul acesta trebuie bine cumpatate iar in final respinse. Rare sunt motivele bine intemeiate pentru a divorta. Divortul este unul dintre fenomenele moderne care distrug nu doar familia individuala ci institutia sociala in sine a familiei si a casatoriei. Divortul este un pacat social des intilnit la romani. Nu este demn de o natiune care se numeste crestina. Atit in Romania cit si in Moldova incidenta divortului este foarte ridicata. Citeam recent pe un blog ortodox ca Moldova se afla pe locul patru in lume privind incidenta divortului.
Pare ireal, nu? Ce rusine! Ce mare rusine?
La inceput a fost ideea divortului. Toate plagile sociale cu care ne confruntam ca societate la ora actuala parca au inceput dintr-o data: avortul, divortul si revolutia sexuala. Ideea divortului a mers mina in mina cu emanciparea feminista inceputa la mijlocul veacului trecut. Fondatorii comunismului au promovat-o si ei ca o modalitate de “eliberare” a fameii de sub autoritatea “patriarhala” a barbatului si a societatii in general. Asa, ideea a devenit ispititoare si a incoltit in mintea societatii. In goana dupa voturi, legiuitorii au promis iar dupa aceea au legiferat divortul incepind din anii 50. Dar nu s-au oprit aici. Nici ei nici presiunea societatii pentru liberalizarea continua a divortului. Asa incit s-a ajuns ca din divort pe motive bine intemeiate sa fie acuma acordat mai pe ori si care motiv, oricit de trivial ar fi el, si fara a se pune prea multe intrebari.
In timp ce alte tari crestine, cum ar fi SUA, incep sa adopte legi pentru diminuare divortului, Romania crestina se indrepta tocmai in directia opusa – liberalizeaza divortul. Uita cuvintele biblice jurate “Eu urasc despartirea in casatorie.” (Maleahi 2:16. “Caci Eu urasc alungarea femeii". Ba sunt unii parlamentari care sugereaza ca in situatii in care nu sunt implicati copii sau bunuri materiale seriose, partilor ar trebui sa li se acorde divort la cerere printr-o simpla infatisare in fata unui ofiter de stare civila, cu aceasi usurinta cu care au incheiat casatoria tot in fata unui ofiter de stare civila. Ba mai mult, unii comentatori din presa romana afirma, fara intelepciune, ca ar fi bine ca Romania sa intre in “rind cu lumea” facind, la fel ca Austria sau Italia, “tirguri ale divorturilor.” Idei bizare se raspindesc tot mai mult si in Germania, la moda fiind notiunea ca un certificat de casatorie sa nu fie valabil mai mult de 10 ani, dupa care fie ca se dizolva casatoria in mod automat, fie ca e reinnoita pentru inca 10 ani prin aceptul partilor.
Astea sunt teorii ale unei societati contemporane obosite si careia ii lipseste sensul moralitatii. Dar noi? Ne gindim oare la conscintele acestei practici odioase asupra societatii? Asupra partilor care divorteaza? Asupra celor afectati de divort, in special copiii? Asupra rudeniilor si a bunastarii morale a societatii? Divortul este doar unul din multele fenomene contemporane care distrug institutia familiei si a casatoriei. Daca o trivializam prin divort, infidelitate ori lipsa de interes s-ar putea sa o pierdem.
Indemnam dar pe cei care se gindesc la divort sa se razgindeasca. Divortul nu este o optiune care sa le aduca implinirea.
Cine totuşi divorţeaza? Cum m-ar afecta divorţul? Cum mi-ar afecta copiii? Ar fii divorţul solutia ideală de scăpare dintr-o situatie sau relatie neplacuta? Este divorţul acceptat din punct de vedere biblic?... Ar mai fii vreo şansă pentru căsnicia mea? Binecunoscuta organizaţie mondială pro-familia “Focus on the Family” cauta sa raspunda la aceste intrebari, oferind răspunsuri practice, susţinute de studii si întărite de experinţele celor care s-au confruntat cu divorţul.
Natural, nici un cuplu nu intră în căsnicie gândindu-se că nu va avea o casnicie reuşta sau fericita. Întradevar la nuntă ai crezut că vă promiteţi dragoste pe viaţă, dar acum din motive pe care nu le înţelegi din plin, acest vis parca s-a spulberat. Divorţul ti se arată ca o scăpare uşoară din nereuşită, şi poate-ţi spui că ”doar viaţa e plină de a doua şansă şi poate in prima casatorie nu l-ai găsit pe Dl. sau Dna Potrivită”. Poate o vei gasi sau i-l vei gasi in a doua casatorie.
Înainte de a lua decizii pripite consideră cu atenţie la ce te vei expune. Majoritatea celor care divorţează nu sunt pregatiţi pentru încercările vieţii după un divorţ. Acest articol te va ajuta să faci o decizie informată bazată pe fapte sigure. Fii încurajat că oricât de fără speranţă ţi se pare căsnicia în acest moment există o mare posibilitate ca să fie salvată, dacă este decizia ta sinceră de a o trasforma într-o relaţie plină de iubire asa cum ai sperat-o atunci când la inceput ai spus “da”.
2. Cine divorţează? Decizii pripite
Studiile arată că majoritatea căsniciilor care sfârşesc prin divorţ au totuşi nivelul mediu de fericire şi conflict. Chiar dacă rata divorţurilor in America este în declin uşor, totuşi rata divorţurilor este de patru ori mai mare decât a fost înainte de 1960. Se estimează că din patru cupluri care se căsatoresc, 40 -50 la suta se vor separa, rata fiind mult mai scăzută la cei care se căsatoresc peste 21 de ani, au studii superioare sau sunt împlicaţi religios. Printre credincioşi, rata divorţurilor a crescut, fiind la fel sau chiar mai ridicata faţă de rata divortului in societatea seculară. Acceptarea divorţului devine tot mai uşoară şi mai tentantă. În alte cuvinte, căsniciile care eşuază nu se află in probeme adânci, cu relaţii abuzive fizice si verbale. Chiar şi acestea de pe urmă nu sunt rupte definitiv. Pe scurt, căsniciile sunt “sufficient de bune” si pot fii înbunătăţite pe parcurs dacă soţii nu ar face decizii pripite de a se separa si ar sta împreună.
Cum mă va afecta divorţul?
Dupa mai mult de 30 de ani de cercetare se ştie sigur acum că divorţul rareori duce la o viaţă mai bună. Familiile divorţate suferă atât financiar dar mai ales afectiv si emoţional. Studiile arată că femeile divorţate experimentează o scădere cu 30 de procente al nivelului de trai pe care îl aveau înainte, iar bărbaţii divorţaţi o scădere cu 10 procente. Divorţul în sine costă o avere oricât de simplu se pare, si implica sume enorme pentru a reglementa bunurile commune şi a plăti avocaţii.
Se ştie foarte bine ca divorţul rareori duce la mai bine. Iată câteva dintre constatările făcute până în prezent: (1) durata medie de viaţă este semnificativ mai redusă la cei divorţaţi, ea fiind cea mai lungă la persoanele ce aparţin unei căsatorii; (2) cei care au fost nefericiţi în căsnicie dar totusi au stat împreună au fost mult mai fericiţi in decurs de 5 ani comparat cu cei divorţaţi; (3) consecinţele sănătăţii unui divorţat sunt aşa de severe că un cercetator de la Universitatea Yale a exclamat ca ”fiind divorţat si nefumator este doar cu puţin mai periculos decat daca ai fuma un packet de ţigări pe zi şi ai sta căsătorit”; (4) după o diagnosticare de cancer, cei căsătoriţi au o rată mare de a se reface pe când cei divorţaţi poartă în plus trauma divorţului pe termen lung iar sănătatea e greu de recuperat; (5) atât femeile cât şi bărbaţii suferă un declin mental dupa divorţ, iar cercetătorii arată că femeile sunt cele mai afectate. Ca şi indicatori ai declinului mental se înregistrează depresii, ostilităţi, neacceptarea de sine, iar binele personal si relaţiile cu alţii sunt affectate profund.
Cei mai mulţi văd în divorţ sfârşitul unei lupte, dar de obicei problemele nu dispar ci se accutizează si nici nu se rezolvă prin o a doua căsnicie. In plus, a te căsătorii a doua oara înseamnă să te expui unei şanse mult mai mari de a divorţa din nou.
3. Cum poate afecta divortul copiii?
Începând cu mulţi ani în urmă a început sa circule mitul că dacă părinţii nu sunt fericiti împreuna, nici copiii nu vor fii fericiţi. Se presupune că ceea ce este bine pentru parinţi este bine si pentru copii. Realitatea covârşitoare a studiilor, insa, indică cu totul altceva: copiii suferă enorm atunci când mama si tata se despart. Consilierul si terapistul Steven Earll subliniază faptul că mama si tata sunt văzuti de copii ca cei care pot rezolva orice problemă. Părinţii sunt percepuţi ca oameni foarte competenţi, ca deţinând puteri supranaturale să împlinească orice nevoie avută. Pentru un copil divorţul spulberă securitatea si siguranţa că parintele poate sa ofere bunăstarea lui. Copiii au bine întipărit sentimentul că există doar o singura relaţie sigură şi aceasta este mama si tata împreună. Orice altă configuraţie relatională va fii percepută ca un atac direct, conflict si trădare a înţelegerii vietii.
Studiile făcute pe copiii proveniţi din familiile divorţate in comparaţie cu copiii din familiile integre arată în unanimitate că cei proveniţii din divorţuri suferă din punct de vedere academic, experimentează probleme de comportament, şi sunt mai predispuşi în a nu absolvi un liceu. Sunt mult mai predispuşi să aibă abateri juvenile şi sunt mult mai afectaţi de sărăcie. Adolescenţii sunt mai predispuşi la folosirea drogurilor, alcoolului si sunt implicaţi sexual. Din punct de vedere medical, sunt mai frecvent bolnavi si nu de puţine ori sunt implicaţi in abuzuri sexuale. Chiar dacă un mic procent din ei nu vor experimenta aceste lucruri, trauma divorţului va avea impact de lungă durată. Pentru toţii copiii divorţul va “colora”imaginea lor despre viaţă, semeni si relaţii pentru tot restul vietii.
Studiul Wallestein vine să confirme trauma prezentă zi de zi in sufletele copiilor. Psihologul Judy Wallerstein a urmărit un grup de copii proveniţi din familii divorţate intre anii 1970 pana in 1990. Interogându-i la 18 luni, la 5,10,15 apoi la 25 de ani de la divorţ, a fost uimită să constate că nu şi-au revenit, încă experimentau nereusita, teama de pierdere, teama de schimbare şi de conflict. Ei nu vor trece niciodată peste divorţ şi le va fi la fel de greu peste ani, în special in prag de sarbatori, aniversari, absolvirea unei institutii educationale, căsătorii, naşteri sau celebrarea vreunui eveniment.
4. Este vreo sansa pentru casatoria mea?
Pentru a avea o căsătorie fericita trebuie eliminate slăbiciunile pentru ca relaţia să se consolideze. De multe ori gândim că un cuplu nefericit are doar două opţiuni: să rămână împreună şi să fie mizerabili sau să divorţeze şi să-şi continuie viaţa. Exista însă o a treia opţiune dovedita prin studii care arată că cei care erau mizerabili in căsnicia lor, dar au stat împreună în decurs de 5 ani, au evaluat-o mai apoi ca fiiind foarte fericita.
Ce face o căsătorie să meargă înspre bine? Un prim lucru este aşteptarea. Presiunile externe precum munca costisitoare, cresterea copiilor sau alte circumstanţe se vor schimba. Apoi, refacerea comunicării efective între soţi, ascultarea activă a celuilalt, complimentarea si încurajarea celuilalt. Nu în ultimul rând, fericirea personală prin găsirea unui hobby nu doar bazat pe dispoziţia celuilalt şi schimbare radicală din apucaturile nesănătoase ale unuia dintre soţi prin fermitatea celuilalt.
5. Bărbaţii sunt de trei ori mai vinovaţi decât femeile
Conform celor mai recente date centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în anul 2009 s-au înregistrat în România 32.341 de divorţuri. Cea mai mare rată a divorţialităţii a fost în judeţul Braşov (2,79 la mie), în timp ce oltenii par a avea cele mai trainice căsnicii, judeţul Dolj înregistrând o rată de 0,83 la mie pe parcursul anului trecut. Printre cauzele de divorţ invocate se numără: infidelitatea conjugală (7,5%), alcoolismul (5,8%), violenţele fizice (4,6%), acordul părţilor (29,5%), cauze combinate (8,2%) şi alte situaţii (44,4%). Interesant este că, potrivit statisticilor oferite de INS, numărul divorţurilor apărute din vina soţului este de 3 ori mai mare decât al celor din vina soţiei. Dacă dragostea durează trei ani, în România o căsnicie care ajunge la divorţ durează, în medie, 13,3 ani. Vârsta medie a bărbaţilor implicaţi în procesele de divorţ este de 40 de ani, în timp ce în cazul femeilor ajunge la 46,4 ani.
6. In instanta
Uşile sălilor de judecată sunt deschise pentru toţi cei care sunt curioşi să vadă cum decurge un proces de divorţ. În rigiditatea şi în absurditatea lui, sistemul juridic transformă despărţirea unor oameni într-un soi de spectacol tragicomic, în fapt o imagine sumbră a societăţii bolnave în care trăim. În România nu se poate divorţa amiabil decât în anumite condiţii (atunci când ambii soţi îşi dau acordul, căsnicia este mai veche de un an, iar din ea n-au rezultat copii încă minori), aşa că de cele mai multe ori se ajunge la divorţul pentru motive temeinice. Întrucât solicitarea divorţului din culpă proprie nu este permisă de lege, persoana care înaintează acţiunea de divorţ trebuie să precizeze motivele pentru care celălalt se face vinovat şi să aducă dovezi în susţinerea acestora. Sistemul pare construit în aşa fel încât să ucidă şi ultimele sentimente care ar mai putea exista între un soţ şi o soţie a căror căsnicie a ajuns la răscruce: îi forţează să-şi vâneze defectele şi le lipeşte două etichete cumplite, a căror simplă pronunţare sugerează că nu mai există drum de întoarcere - unul devine reclamant, iar celălalt, pârât.
La Judecătoria Sectorului 1, într-o sală cât sufrageria unui bloc comunist, transpiră laolaltă bărbaţi şi femei de toate vârstele, plus o pleiadă de avocaţi plictisiţi care îşi aşteaptă rândul la bară. Un gardian mustăcios le scrutează dintr-un colţ pe viitoarele femei divorţate, în timp ce judecătoarea o îndeamnă pe o tânără îmbrăcată modest să pună mâna pe Biblie şi să repete după ea: „Jur să spun adevărul şi să nu ascund nimic din ceea ce ştiu. Aşa să îmi ajute Dumnezeu".
Într-adevăr, tânăra despre care grefierul notează că este verişoara reclamantei este hotărâtă să nu ascundă niciun detaliu: „Eu am stat la ei în casă timp de patru luni. A bătut-o la fundul gol până i-a dat sângele. I-a făcut o schemă de karate de a doborât-o la pământ. După aia a dat cu pumnul în tavan şi a spart frigiderul cu ciocanul". Pârâtul, un bărbat înalt şi foarte bine legat, pare consternat de cele afirmate la adresa sa. Judecătoarea face eforturi să îşi stăpânească zâmbetul şi, întorcându-se către grefier, dictează pe un ton impersonal: „Declar că am asistat personal la agresiuni fizice între cei doi. Am văzut cum pârâtul i-a aplicat reclamantei o schemă de karate, iar aceasta a căzut la pământ".
Dosarul următor pare mult mai complicat, chiar dacă nu a ajuns încă în faza martorilor. Judecătoarea pune întrebări, cei doi răspund şi îşi aruncă acuzaţii. Din această discuţie în trei se developează toată intimitatea unei căsnicii care durează, cum-necum, de peste 15 ani. Soţul, inginer, pleca des în călătorii de serviciu. Soţia, profesoară, se titularizase într-o localitate aflată la 200 de kilometri de Bucureşti. Se vedeau mult prea rar pentru ca sentimentele de la început să reziste, dar destul de des încât să facă trei copii. Cel mic şi cel mare locuiesc acum împreună cu tatăl. Acesta i-a dus pe trasee de munte interzise. Mijlociul stă cu mama şi a avut o tentativă de sinucidere. Următorul termen - peste trei săptămâni.
7. Televizorul şi frigiderul
Dosarele se succed într-un ritm alert. Înfăţişările durează puţin şi nu par să rezolve nimic. Unii aduc drept martor un vecin, alţii - un coleg de serviciu, alţii - o rudă. Se vorbeşte despre un bărbat alcoolic care nu aduce niciun ban în casă, despre o femeie care nu spală şi nu face mâncare şi despre un cuplu în care cei doi stau prea mult la serviciu şi fiecare şi-a găsit pe altcineva. După numai patru ani de căsătorie, un cetăţean de origine turcă şi o româncă arătoasă s-au hotărât să continue pe drumuri separate. L-au adus în faţa instanţei, ca martor, pe un prieten comun, şi el tot cu obârşii otomane. Judecătoarea întreabă cu hotărâre, ca şi cum omul acela chel şi negricios din faţa ei ar avea răspunsuri pentru toate întrebările din lume: „De ce nu se mai înţeleg cei doi?". Turcul îşi scoate mâinile din buzunare şi începe să gesticuleze: „Problem cu banii. E criza asta, certuri mari! Problem cu banii!".
Varianta cea mai simplă a unui divorţ pare aceea în care copiii sunt suficienţi de mari încât să nu mai fie afectaţi direct de despărţirea părinţilor, iar soţii îşi împart agoniseala fără conflicte. Scena are ceva din liniştea şi tristeţea unui sfârşit de octombrie: un cuplu aflat în pragul vârstei a treia se înfăţişează timid în faţa judecătoarei. Bărbatul poartă pantaloni de culoarea oului de raţă călcaţi impecabil, la dungă. Femeia are părul pieptănat într-o parte şi o rochie neagră, foarte elegantă cândva. Judecătoarea răsfoieşte hârtiile din dosar şi începe să citească: „Părţile au convenit la împărţirea bunurilor după cum urmează: parterul imobilului din strada Moldovei îi revine reclamantei, iar etajul şi mansarda îi revin pârâtului. Televizorul Sony îi revine reclamantei, iar frigiderul marca Beko îi revine pârâtului. Autoturismul Matiz va rămâne în proprietatea reclamantei, iar autoturismul Oltcit îi va reveni pârâtului".
Prosperitatea economică îşi spunea cuvântul. La un moment dat, cu cât mai gros e portfofelul, cu atât e mai puţină dorinţă de a fi într-o familie. Adică bărbaţii în vârstă şi cu bani şi-au dorit femei mai tinere şi mai frumoase. Subit, soţiile erau nişte babe urâte. Prosperitatea financiară nu duce, de regulă, la prosperitate familială.
Care sunt cele mai frecvente motive pentru care se înaintează divorţ?
Acum este moda nepotrivirii de caracter, o sintagmă care ascunde, de fapt, multe lucruri. Vine apoi infidelitatea, acuzată, de regulă, de femei. O cauză frecventă este evoluţia separată a soţilor în căsnicie. Unul progresează mai repede profesional sau se maturizează mai repede. Deşi au plecat din acelaşi loc, soţii nu mai sunt pe aceeaşi lungime de undă. Şi sărăcia este o cauză des întâlnită. De remarcat, totuşi, că infidelitatea este invocată în aproape toate cazurile. Din cauza crizei, anul trecut a fost un val mare de divorţuri. Care mai este şi acum şi care va continua. Copiii sunt de multe ori victime ale divorţului. Mulţi cred că părinţii se despart din cauza lor pentru că îi aud cum îşi reproşează că n-au avut grijă de ei. Majoritatea divorţurilor au problema copilului, ce se întâmplă cu el. Copiii îşi iubesc ambii părinţi, nu au percepţia faptului că un părinte este infidel sau că ei nu se mai potrivesc. Copiii dezvoltă, adeseori, un complex, crezând că ei sunt vinovaţi de despărţirea părinţilor.
8. Ispasirea greselilor adultilor se reflecrata asupra generatiilor urmatoare
Toata viata adultului e o ispasire a copilariei, spunea cineva inspirat. Cei care, copii fiind, au crescut cu cheia de git in timpul regimului comunist pot face un recurs la memorie pentru a regindi traseul vietii lor. Limbajul copilariei ma preocupa la modul cel mai serios,datorita credintei pe care o am ca noi, cei adulti, avem de invatat tottimpul cite ceva din puritatea si inocenta lor.
Numesc "limbajul copilariei" nu doar felul in care vorbesc copiii, ci si spiritul lor inventiv, curiozitatea de a cunoastetot ce ii inconjoara, capacitatea de a crede pina la capat in ceea ce lise cultiva in familie sau la scoala. Copiii au dimensiunea verticalului, a inaltului: pentruei zapada e inalta - toti ne amintim asta din copilarie -, cerul e inalt,copacii sint inalti. Noi in schimb sintem ocupati si preocupati de dimensiunea orizontala a lucrurilor: de drumul de acasa la servici, de aici la cumparaturi,la ghiseele pentru plata facturilor, etc. Nu ne mai ridicam privirea sprecer decit pentru a vedea daca vom avea nevoie de umbrela.
Multi dintre copiii nostri trec printr-o mare criza deafectivitate. Atunci cind nu sint la gradinita sau la scoala, sint lasatiin grija bonelor, care sint un fel de paznici de zi, uneori si de noapte. Statutul acestor bone nu este reglementat prin nici o lege, gradul lorde educatie e de la mediocru la rudimentar, cer salarii mari, pe care nule declara organelor fiscale, si fac minimul necesar pentru cresterea copiilor pe care ii au in grija.
O situatie complicata o reprezinta acei copii ai caror parinti sint plecati la munca in strainatate. Lasati in grija rudelor,unii dintre ei sufera de depresii, sint necomunicativi sau dimpotriva agresivi. Le lipseste un lucru esential: afectivitatea parintilor.
Scoala nu suplineste nici ea aceasta lipsa, invatamintul nostru fiind axat in general pe acumularea de cunostinte, fara sa acordeatentie dezvoltarii laturii afective, cel putin in clasele primare.
Romania este pe locul trei in Europa in privinta obezitatiila copii. In ultimii opt ani, numarul copiilor obezi s-a dublat, ajungind la 12.000 de cazuri aflate in evidentele medicilor.
Cum am ajuns aici?
Mai intii pentru ca de multe ori orelede sport sint doar formal incluse in orar. In timpul acestor ore se "recupereaza"de regula ore de matematica, fizica, biologie, care dintr-un motiv saualtul nu au fost tinute atunci cind au fost incluse in program.
Obezitatea in rindul copiilor e cauzata si de mincarea de tip fast-food, pe care copiii o prefera, iar multi dintre parinti o accepta din comoditate.
Dar raul cel mai mare vine din partea calculatorului, in fata caruia copilul se planteaza si ramine ore in sir nemiscat, fara sa deranjeze pe nimeni. Parintii sint multumiti ca au liniste in casa si,in plus, sint mindri de abilitatile copilului lor.
Zestrea de afectivitate este cel mai pretios lucru pe care il putem darui copiilor nostri. Cu voie sau fara voie, multi dintre noi am abdicat de la aceasta datorie. Iar nota de plata o vom plati si noi, dar mai ales copiii nostri.
Dr. Darius Stan
