Neamestecul in treburile interne este o chestiune depasita

La finalul anului 1999, o doamna ce ocupa functia de secretar stat la Casa Alba, reuseste sa transmita intr-o conferinta internationala, ca fiind depasit conceptul neamestecului in treburile ale statelor. Aceeasi doamna socoate ca lumea ar trebui sa fie impartita in state democratice si state in curs de democratizare.
Statele democratice ar trebui sa poata liber interveni prin orice mijloace pentru democratizarea statelor in curs de democratizare.
Acum peste un scurt timp, in secolul XXI anul noua, la terminarea reuniuni anuale de la Londra G20 avem o societate globala framantata de o criza financiara, o societate globala manata mai mult ca oricand de interese. Interesele asigurarii resurselor cel mai putin la nivelul conservarii intr-un climat de criza.
UE va cere Iranului o anchetă privind alegerile prezidenţiale
Liderii din Uniunea Europeană urmează să ceară vineri Teheranului să lase poporul iranian să protesteze liber pe străzi şi vor solicita o anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 12 iunie, potrivit unui proiect de declaraţie obţinut joi de AFP. "Uniunea Europeană observă cu mare îngrijorare reacţia faţă de manifestaţiile din Iran. Ea condamnă ferm utilizarea violenţei împotriva manifestanţilor, care a dus la moartea mai multor persoane", arată declaraţia, care ar putea fi însă modificată şi care urmează să fie adoptată vineri în timpul summitului european.

Astfel cel mai comentat subiect al zilelor actuale in intreaga lume este evoluţia situatiei din Iran. Pe primele pagini sunt analizate şi comentate astăzi.

"Cenzură aplicată presei străine" titrează Die Welt din Berlin. În editorialul publicat pe prima sa pagină, cotidianul berlinez e de părere că mulahii nu vor putea ignora la infinit protestele cetăţenilor iranieni.
"În ţara gardienilor" titrează la rândul său Frankfurter Allgemeine Zeitung, guvernul încearcă să izoleze ţara de restul lumii, împiedicând transmiterea de informaţii critice la adresa regimului de la Teheran în afară. Totuşi - mai e de părere ziarul - un astfel de demers nu poate avea mare succes în era mediilor electronice. Acelaşi Frankfurter Allgemeine Zeitung se referă într-un comentariu intitulat "Răspunsurile iraniene" la relaţiile dintre Washington şi Teheran şi e de părere că ţinând cont de atitudinea de până acum a regimului de la Teheran, e de aşteptat ca acesta să respingă mâna intinsă spre dialog de noul şef al Casei Albe, Barack Obama.
Stuttgarter Zeitung îşi opreşte atenţia asupra rolului pe care îl joacă internetul pentru mişcarea de opoziţie şi mai consideră că dacă aceasta vrea să aibă succes, trebuie să i se alăture şi armata, poliţia cât şi părţi ale conducerii de la Teheran.
Asupra protestelor şi eforturilor regimului de a le înăbuşi atrag atenţia, tot pe primele pagini, Süddeutsche Zeitung din München sub titlul "Lupta pentru putere din Iran", şi cotidianul elveţian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung, care se referă atât la demonstraţiile opoziţiei cât şi la cele organizate de adepţii lui Ahmadinejad. Cotidianul vienez Kurier avertizează că promisiunile Consiliului Gardienilor de a renumăra voturile înregistrate la alegerile prezidenţiale nu sunt de ajuns pentru a restabili liniştea la Teheran, în timp ce De Volkskrant din Amsterdam vorbeşte de "teama faţă de noi vărsări de sânge" pe străzile capitalei iraniene ca în timpul revoluţiei de acum 30 de ani.
Revenind la Viena, Der Standard este scepetic cu privire la puterea opoziţiei de a-şi impune punctul de vedere, pentru ca La Stampa din Torino să se refere la întrevederea de ieri dintre preşedintele iranian şi omologul său rus, Medvedev, avertizând că "Ahmadinejad se simte încă tare pe poziţie".

Dar, pe acceasi tema a neintelegerilor induse intre guvern si opozitie sunt realizate si in alte state chiar mai apropiate
De fapt chiar acelasi lucru se intampla si de cealalta parte a baricadei mai precis, in Moldova in Georgia.
Daca pentru Moldova este clara incercarea indepartarii fostului regim comunist, in Georgia se incearca o boicotare a actualului guvern pro- democratic. Pentru acesta situatie, emisarul special al Uniunii Europene pentru Caucazul de Sud, Peter Semneby, a călătorit în Georgia pentru a media situatia de confruntare dintre guvern şi opoziţie.
Cu toate că emisarul special al Uniuniii Europene nu a putut decât să discute cu reprezentanţii ambelor tabere şi să le ceară să renunţe la violenţă, opoziţia din Georgia consideră că vizita lui Peter Semneby reprezintă un succes. Comunitatea internaţională trebuie să afle despre abuzurile violente ale autorităţilor împotriva participanţilor la demonstraţiile paşnice, a explicat Nino Burjanadze, fostul lider al parlamentului georgian, care conduce în prezent partidul de opoziţie "Mişcarea Democratică - Georgia Unită".
În dimineaţa de joi s-a ajuns din nou la ciocniri violente în capitala georgiană Tiflis. Mai mulţi opozanţi care, în semn de protest, au petrecut noaptea în celule de detenţie improvizate în faţa unor clădiri publice, au fost bătuţi de un grup de bărbaţi mascaţi.
"Potentaţii generează cu bună ştiinţă aceste confruntări"
Nino Burjanadze este sigură că făptaşii fac parte din trupele speciale de securitate aflate în slujba puterii:
"Guvernul face tot posibilul ca situaţia să devină şi mai tensionată. Trebuie să spun deschis că potentaţii generează cu bună ştiinţă aceste confruntări care zguduie ţara noastră, şi s-ar putea ajunge chiar la vărsări de sânge."
Până în prezent, liderii opoziţiei au reuşit, în general, să împiedice o radicalizare a susţinătorilor lor. Doar în puţine cazuri s-a ajuns la ciocniri sângeroase, însă vina pentru escaladarea conflictelor a fost atribuită mereu adversarilor.
Opoziţia a vrut să-i demonstreze emisarului special al Uniunii Europene că violenţa porneşte de la reprezentanţii statului, care încearcă să-i provoace pe demonstranţi pentru a-i discredita pe plan internaţional.
"Din punctul meu de vedere, este foarte trist să observ cât de puţin obiective sunt cele mai multe informaţii transmise în Occident. Mulţi ne califică drept "radicali". Dacă am fi însă radicali, am fi ocupat deja de mult clădirile guvernamentale. Acţiunile noastre de protest au început deja cu două luni în urmă, dar în tot acest răstimp, nu a fost spart nici măcar un singur geam", a declarat Nino Burjanadze.
Poliţia a arestat deja în jur de 30 de opozanţi
Cu toate acestea, poliţia a arestat deja în jur de 30 de manifestanţi, a precizat Kukawa, un alt lider al opoziţiei. Burjanadze solicită ca Occidentul să exercite mai multe presiuni asupra guvernului Saakaşvili, explicând:
"Aici nu este vorba de susţinerea unui lider al opoziţiei. Întrebarea importantă este dacă oamenii din Georgia simt că Apusul sprijină democraţia şi poporul în momente critice, sau dacă îi abandonează."
Din perspectiva preşedintelui Mihail Saakaşvili, Occidentul procedează corect, din moment ce nu se amestecă în problemele interne ale Georgiei. În ciuda tensiunilor din ultima vreme, şeful statului a declarat că Georgia nu se află în mijlocul unei crize politice.

O alta situatie similara o regasim in proximitatea imediata. In Republica Moldova unde surprizele nu mai contenesc să apară .
Liderul comunist, Vladimir Voronin, a promis că partidul său va deţine în viitorul Parlament 80 de mandate din totalul de 101 şi, se pare, reuşeşte să-şi creeze premise pentru un astfel de scor electoral. În ce mod?

Voi enumăra doar câteva acţiuni care s-au făcut vizibile în ultima vreme pe scena politică moldovenească.
O prima surpriza a fost in momentul reduceri controlabile a pragul electoral de la 6% la 5%... Întrebarea firescă este cui i-au făcut comuniştii acest cadou electoral?
Răspunsul îl găsim în presa de la Chişinău: Partidului Popular Creştin Democrat condus de Iurie Roşca – un partid-prieten al puterii comuniste rămas în afara Parlamentului după alegerile din 5 aprilie 2009.
Mai nou, săptămâna aceasta, Iurie Roşca a fost desemnat prin decretul preşedintelui comunist Voronin în funcţia de viceprim-ministru responsabil de organele de forţă. Nici Iurie Roşca, nici cei doi vicepreşedinţi ai PPCD, Ştefan Secăreanu şi Vlad Cubreacov, nu figurează în lista electorală cu care acest partid intră în campania electorală.
Aşa cum era de aşteptat, ex-comunistul Marian Lupu căruia, în ultimii ani, i s-a creat o imagine de comunist-reformist a aderat la Partidul Democrat şi este privit ca locomotivă electorală pentru această formaţiune centristă eşuată în alegerile din 5 aprilie. Deşi afirmă că noua creatură politică nu este una comunistă care să genereze voturi pentru comunişti în viitorul Parlament, Marian Lupu ezită să atace Partidul Comuniştilor. Ba mai mult, îi cântă osanale în continuare:
„Sunt foarte mulţi oameni de treabă acolo. (...) Plecarea mea din PCRM nu înseamnă că mi-am schimbat viziunile, principiile politice. Aceasta este şi explicaţia de ce nu am plecat pe partea dreaptă a eşichierului. Categoric nu pot. Nu pot fiindcă eu şi astăzi consider că PCRM ca comunist în mare măsură este doar denumirea şi stilul de acţiune în foarte multe cazuri. În esenţă, programul său este unul socialist”.
După protestele violente din 7 aprilie, Marian Lupu a susţinut teza lansată de comunistul Vladimir Voronin referitoare la tentativa de lovitură de stat. Deşi recunoaşte că acţionat de multe ori împotriva propriei voinţe, din datorie faţă de partid, Lupu îşi menţine şi astăzi poziţia vis-a-vis de violenţele din aprilie: „Data de 7 aprilie... Am zis că toată situaţia poartă toate caracteristicile unui atentat de lovitură de stat. Eu şi acum am această opinie, dar este a mea personală şi nu voi pedala pe ea”.
Marian Lupu va prelua funcţia de preşedinte al PD, iar primele locuri pe lista electorală a acestui partid vor fi ocupate de oamenii aduşi de el în partid. Printre aceştia şi fostul ambasador al Republicii Moldova în Germania Igor Corman şi ex-ministrul economiei în perioada guvernării comuniste, Valeriu Lazăr. Aceştia au preluat deja funcţiile de vicepreşedinte şi secretar general al PD. Vechii şefi ai partidului au fost alungaţi în lista electorală dincolo de poziţiile creditate cu şanse de accedere în viitorul Parlament.
Surprizele stafului electoral al Partidului Comuniştilor nu se încheie, însă, aici. Zilele acestea s-a încercat să se afişeze o mină de „comunist preocupat” şi ministrul de Externe, Andrei Stratan, unul dintre cei mai ostili funcţionari din guvernul comunist în raport cu România.
Acesta nu figurează în lista electorală a comuniştilor, iar deocamdată nu se ştie pe lista cărui partid va apărea. In presa interna se scrie că Stratan ar putea fi trecut pe post de locomotivă electorală pe lista creştin-democraţilor.

Lista poate continua si cu alte exemple mai vechi sau mai noi, insa din dorinta de a fi prezente aici doar evenimentele de actualitate ne vom limita descrierea faptelor. Pentru ca subiectul discutiei este principiul neamestecului in treburile interne putem obtine un raspuns la finalul acestui material daca acest principiu este de actualitate sau este doar o chestiune intrata in desuitudine.


Autor:Dr.Darius Stan

Criza financiara globala se dovedeste ca fiind un transfer de autoritate

Deciziile luate la reuniunea G20 de la Londra în vederea reglementării pieţelor financiare sunt încă proaspete.
Situatia globala devine de la zi la zi mai tensionata pe fondul adancirii prapastiei dintre bogatii si saracii lumii. In lume asistam la modificari ale situatiei aliantelor geostrategice ce contureaza un transfer de autoritate. Daca lumea trecutului avea o "Meca" a financiarului exprimat prin moneda "Dolar" astazi tot mai des se vehiculeaza ideea unei mize gresite in cazul investirii intr-o astfel de moneda.

În timp ce în Iran prezumtiva sa realegere în funcţia de preşedinte continuă să provoace proteste în masă, iar în occident să sporească învinuirile de trucare şi fraudare a scrutinului, Mahmud Ahmadinedjad face, aparent imperturbabil, vizite externe.  Azi s-a dus la Ekaterinenburg,  în Rusia, pentru a participa la  reuniunea la vârf a "Organizaţiei de la Shanhai pentru Cooperare". Preşedintele Rusiei, Medvedev, şi-a primit omologul iranian foarte prietenos şi fără să manifeste nici un fel de indispoziţie ori să se distanţeze de Ahmadinejdad. Dimpotrivă, în faţa fotografilor, preşedinţii Rusiei şi Iranului şi-au zâmbit reciproc călduros şi s-au bătut pe umeri într-un mod foarte familiar şi amical. Pe de altă parte, cei doi n-au participat la vreo întâlnire bilaterală. Aceasta din cauza "timpului scurt", după cum s-a afirmat oficial, la Kremlin.
E clar însă că Ahmadinedjad e cât se poate de binevenit în Rusia. Şeful adjunct al diplomaţiei moscovite, Riabkov, a salutat de altfel vizita preşedintelui iranian, calificând-o drept "un semn al tradiţionalei prietenii ruso-iraniene". In schimb, vice-ministrul de externe n-a găsit cu cale să rostească nici măcar un singur cuvânt despre cele mai ample proteste împotriva regimului de la Teheran, care au zguduit Iranul în ultimii 30 de ani. Proteste care, după intervenţia poliţiei iraniene, s-au soldat cu morţi şi răniţi.
Altfel decât cancelariile occidentale, Kremlinul  s-a abţinut să comenteze controversatul scrutin prezidenţial din Iran. Cu atât mai puţin are a se teme Ahmadinedjad de eventuale acuzaţii ruseşti legate de trucarea alegerilor iraniene. Oficial, Moscova afirmă că toate acestea ar ţine exclusiv de afacerile interne ale Iranului. În ciuda tuturor problemelor, raporturile bilaterale  ruso-iraniene sunt strânse. Rusia s-a pronunţat în repetate rânduri împotriva adoptării de sancţiuni internaţionale în reacţie la programul nuclear al Teheranului, cerând permanent soluţionarea „pe cale diplomatică a litigiului”. Kremlinul a susţinut de altfel programul atomic al islamiştilor persani, prin construcţia în Iran a reactorului de la Busher.
Cu toate acestea, Rusia, care a insistat asupra dreptului Iranului la utilizarea în scopuri civile a energiei nucleare, pare să fi refuzat să vândă Iranului un sistem anti-balistic, în speţă sistemul anti-rachetă rusesc.
Pe de altă parte, Conferinţa Organizaţiei de la Shanhai, înfiinţată acum 9 ani de Rusia şi de China spre a ţine piept expansiunii occidentale în spaţiul asiatic, ar fi trecut probabil neobservată, dacă n-ar fi participat la ea Ahmadinedjad.
Din organizaţie mai fac parte câteva republici ex-sovietice din centrul Asiei. Iranul, India, Pakistanul precum şi Mongolia au statut de observatori.
La Ekaterinenburg s-au discutat chestiuni privind securitatea precum şi criza economică, preşedintele Rusiei revendicând, odată în plus, inlocuirea dolarului ca deviză universală. 

În acelasi context, de revizuire a vechiului sistem capitalist, dar si al inlocuirii dolarului ca deviză universală, preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, cheamă la luptă împotriva capitalismului sălbatic.
 
Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy şi omologul său brazilian Luiz Ignacio Lula da Silva au fost de acord într-o chestiune şi anume că un capitalism financiar scăpat de sub control are nevoie de organisme ferme de supraveghere. Principala problemă o constituie acum reglementarea globalizării, spun ei, fiindcă lumea nu poate fi guvernată numai prin legea cererii şi ofertei. De altfel, la reuniunea la vîrf a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO) ce se desfăşoară la Geneva, preşedintele Franţei a subliniat: "Este o himeră, este chiar iresponsabil să crezi că sistemul constituit din speculaţie, câştig şi preţuri de dumping, care a împins globalizarea într-o fundătură, poate continua neîngrădit, că se poate da  pe mai departe  întreaga putere capitalului financiar în vreme ce muncitorii sunt lăsaţi de izbelişte. Este inacceptabil ca pieţele financiare să dicteze în continuare întregii economii, întregii societăţi."
În faţa mai multor sute de delegaţi , Sarkozy a avertizat de asemenea că prezenta criză economică se poate uşor transforma într-una politică. Avem de ales între raţiune şi răzmeriţă, între dreptate şi violenţă, între reglementări înţelepte şi protecţionism, a spus liderul francez. Omenirea are nevoie de reguli care să devină norme universal valabile. Nu există libertate fără reguli, a insistat el, regulile pieţii nu pot sta mai presus de orice. Sănătatea, Educaţia, Cultura, Diversitatea Speciilor şi Clima nu sunt mărfuri comerciale. Iar în secolul 21 nu pot fi aplicate aceleaşi reţete ca în secolul 20. De aceea Sarkozy a opinat că: "Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Muncii au nevoie de mai multă putere, pentru ca normele decise de aceste Organizaţii să nu rămână literă moartă."
Dacă la Copenhaga se va adopta spre sfârşitul anului un ambiţios program de protecţie a climei, atunci trebuie creată o organizaţie mondială pentru mediu, care să controleze aplicarea măsurilor decise. Este vorba de stabilirea unui mecanism de cooperare mondial. Mai mult decât atât, trebuie mers mai departe,  trebuie înfiinţat un sistem financiar care să fie mai folositor întreprinderilor decât speculanţilor.
Şeful statului francez a conchis: " Pentru a ieşi din criză trebuie să restabilim încrederea în aşa fel încât sute de milioane de oameni să privească din nou încrezători spre viitor. Trebuie să reformăm modelul creşterii economice. Nu vom reuşi însă nimic dacă nu vom impune nişte reguli globalizării".
Totodată, Sarkozy a cerut Statelor Unite ale Americii să preia un rol de frunte în eforturile de depăşire a crizei şi de edificare a unei noi ordini.
Deci iata acum, vom asista la noi manifestari directe in cea ce priveste interesul de aliere a unor state. Este drept, ca erau tot mai putin credibile pana acum, dar aceste noi aliante vor fi conduse de imbonlavirea sistem invechit, deriva unui gigant financiar. Traim vremuri de haos economic. Banci, case, slujbe si afaceri sunt confruntate cu riscuri enorme. Intr-un astfel de climat o serie de experti sustin ca actuala criza financiara va marca, pe termen lung, un punct de cotitura in ceea ce priveste suprematia bancnotei verzi in finantele mondiale.
"Cred ca actuala criza financiara va grabi momentul in care dolarul american isi va pierde suprematia de valuta mondiala", crede Avinash Persaud, presedintele Intelligence Capital Limited.
Apoi China verifica puterea de a submina dolarul. China are un interes enorm in ceea ce priveste evolutia dolarului, dupa ce a acumulat o avere de peste 1.000 de miliarde de dolari multumita boom-ului exporturilor din ultimii ani.
Fabrica lumii are, astfel, un interes major in mentinerea unui dolar puternic. Dar ii ofera si puterea de a submina moneda americana, daca decide sa-si schimbe valuta de referinta.
Acest potential a fost denumit de un fost secretar al Trezoreriei "balanta terorii financiare".
"Este un fel de control reciproc. Sper ca toata lumea va privi cu respect putea financiara a celeilate parti, dar sper, totodata, ca o astfel de putere distructiva nu va fi dezlantuita vreodata", spune expertul in stiinte politice Barry Eichengreen.
In acest fel, dolarul moneda autoritatii mondiale, nu mai este doar valuta SUA ci si o problema principala a celorlalti. Dolarul este, in prezent, valuta mondiala, dar devine, in principal, si o problema Americii.
Discrepantele nu au intarziat sa apara. Urgenţa cu care ţările bogate au abordat criza financiară este în puternic contrast cu şovăielile şi cu promisiunile lor nerespectate cu privire la ajutorul pentru reducerea sărăciei, cu privire la drepturile omului şi la schimbările climatice.
Este încă prea devreme pentru a prevedea cu exactitate cât de serios vor resimţi ţările sărace criza financiară şi scăderea activităţii economice care vor rezulta din aceasta. Este limpede însă că cererile reduse pentru exporturi către ţările dezvoltate şi investiţiile străine reduse vor conduce la o dezvoltare mai încetinită şi la un venit guvernamental mai redus pentru servicii şi pentru protecţia socială, care sunt şi aşa destul de fragile.
Pentru milioane dintre cei mai săraci cetăţeni ai lumii aceasta este pur şi simplu o problemă de viaţă şi de moarte. În multe ţări, reţelele de protecţie socială au fost demontate sub presiunea instituţiilor financiare internaţionale, lăsându-i fără ajutor pe cei vulnerabili.
Autor Darius Stan

Stefan Andrei: Romania avut un rol special in Orientul Mijlociu - interviu

Stefan Andrei fostul Ministru al Afacerilor Externe aduce in amintire importanta strategica a Romaniei in legatura cu Orientul
Un interviu realizat de Ager Press.
Romania a avut o contributie de exceptie in semnarea unui tratat de pace intre Israel si Egipt si i se rezervase un loc special in medierea israelo-palestiniana ce a culminat cu Acordurile de la Oslo si cu intalnirea Arafat-Rabin-Peres de la Washington, din 1973, a declarat, in exclusivitate pentru AGERPRES, fostul ministru de Externe Stefan Andrei, care, in anii "70-"80, a fost implicat direct in toate marile initiative ale Bucurestiului in Orientul Mijlociu.

Idei si aprecieri interesante pe aceasta tema s-au exprimat recent si la Tel-Aviv cu prilejul vizitei sefului statului roman, eveniment ce a marcat, intre altele, implinirea, la 11 iunie, a 61 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice dintre cele doua tari.

Ziarul "The Jerusalem Post" nota, pe 2 iunie, ca, primindu-l in vizita pe Traian Basescu, presedintele tarii gazda, Shimon Peres, a evocat faptul ca "Romania a permis populatiei evreiesti sa-si pastreze religia si cultura, dar si emigratia evreilor, nu a ridicat niciun fel de obiectii fata de calatoriile rabinului-sef intre Romania si Israel, a rezistat presiunilor de a rupe relatiile cu Israelul si, cel mai important, a jucat un rol crucial in procesul care a dus la semnarea unui tratat de pace intre Israel si Egipt, in 1979".

"Romania are un loc special in istoria si in inima acestei tari. Avem cea mai mare apreciere fata de Romania", a declarat atunci presedintele Shimon Peres, citat de "The Jerusalem Post".

Contextul angajarii Romaniei in declansarea procesului de pace in Orientul Mijlociu, modul cum au fost lansate unele dintre initiativele ei, reactiile interlocutorilor sai din regiune si ale marilor puteri la aceste idei, initiative ori medieri si rezultatele lor au fost evocate intr-un interviu acordat in exclusivitate AGERPRES de fostul ministru de Externe Stefan Andrei, protagonist direct al respectivelor demersuri ale diplomatiei tarii noastre.

AGERPRES: Ati vazut declaratia lui Shimon Peres, care a facut aluzie la realizarile deosebite ale diplomatiei romane in regiune. De aceea, vreau sa va intreb care au fost punctele forte ale medierii romanesti in Orientul Mijlociu din ceea ce cunoasteti dumneavoastra ?

STEFAN ANDREI: La inceput, Romania a considerat ca a fost o greseala constituirea Israelului pe acel teritoriu. A doua problema este ca si in politica nu dispar totdeauna sentimentele, iar faptul ca sute de mii de evrei din Romania se gaseau in Israel, pentru noi insemna ceva aparte si crea un sentimentalism. De aceea si pentru comunitatea evreiasca de origine romana din Israel vedeam drept pozitiva orice masura ce ducea la consolidarea securitatii Israelului, pentru ca sa nu moara si cetatenii plecati din Romania. Chestiunea aceasta reprezenta latura sentimentala.

Ion Gheorghe Maurer (fost premier al tarii in prima parte a perioadei ceausiste - n.r.), Gogu Radulescu ( fost vicepremier si fost vicepresedinte al Consiliului de Stat - n.r.), Ion Ionita ( fost ministru al Apararii in aceeasi perioada - n.r.) sau Gheorghe Pana (fost primar general al Capitalei si fost lider al Sindicatelor in acele timpuri - n.r.) si altii erau si mai mult de partea Israelului. Ceausescu a avut o atitudine mai echilibrata.

Romania nu a fost de acord cu ruperea relatiilor cu Israelul in 1967, la Moscova. (In acel an, in "razboiul de sase zile" - al treilea conflict armat israelo-arab - Israelul a ocupat Fasia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan si Cisiordania - n.r.).

Acolo a venit si Iosip Broz Tito (liderul de partid si de stat din Iugoslavia, tara ce nu facea parte din Tratatul de la Varsovia - n.r.). Era prima data cand Tito venea la o sedinta a Tratatului de la Varsovia. In aceasta situatie, noi am considerat ca nu trebuie rupte relatiile diplomatice, asa cum Romania nu a rupt relatiile diplomatice cu SUA, care, in anii 1960, bombardau o tara socialista - Vietnamul de Nord. Asa cum nu a rupt relatiile cand a fost razboiul dintre Pakistan si India, nici cu una, nici cu cealalta tara, si cand s-a creat statul Bangladesh (martie 1971 - n.r.). Noi nu am rupt relatiile cu Chile, cand, in septembrie 1973, a cazut presedintele Salvador Allende.

Dupa ce noi n-am rupt relatiile cu Israelul si, mai ales, dupa ce am ridicat la nivelul de ambasada legatia din aceasta tara, o serie de state arabe, printre care Irakul, Siria si Sudanul, au intrerupt relatiile diplomatice cu noi.

Totusi, per total, volumul relatiilor noastre cu tarile arabe era foarte mare in comparatie cu cel al relatiilor noastre cu Israelul. Deci, n-a fost o problema comerciala aici. N-a fost o problema economica legata de obtinerea unor avantaje materiale. Iar unul dintre elementele gandirii politicii externe romanesti inainte de 1989, cat am fost eu pana in 1985 (ministru de Externe - n.r.), era acela ca noi nu avem relatii cu guverne, ci cu state, statul ramane acelasi (...).

A doua chestiune este ca intreruperea relatiilor diplomatice constituie un obstacol in participarea la solutionarea problemei care a creat conflictul. Avand relatii si cu tarile arabe si cu Israelul, noi am putut juca rolul pe care l-am jucat, pe cand Israelul nu avea relatii cu sovieticii, nu discuta cu ei si le spunea: "Voi sunteti unilaterali, sunteti numai cu lumea araba".

AGERPRES: Sa revenim la reuniunea Tratatului de la Varsovia si la controversata decizie a sa privind ruperea in bloc a relatiilor diplomatice cu Israelul ...

STEFAN ANDREI: Acolo, la Moscova, la reuniunea la nivel inalt a Tratatului de la Varsovia a fost o mare aiureala. In timp ce erau in sedinta s-a anuntat ca Gamal Abdel Nasser (presedintele Egiptului intre 1956 si 1970 - n.r.) demisionase. Au luat cuvantul W. Gomulka (liderul partidului comunist polonez - n.r.), care a zis: "Eu v-am spus demult ca asta este un nationalist, sa nu ne legam cu el". Au intervenit si altii. Dupa o zi a venit stirea ca Nasser a fost convins sa revina asupra demisiei. Brejnev (liderul partidului si statului sovietic - n.r.) a spus, la randul sau: "Iar eu am trimis niste avioane (in Egipt - n.r.). Ce o fi cu ele, ce s-o fi intamplat cu ele ( in timpul razboiului de sase zile - n.r.)?".

Cert este ca sovieticii se considerau responsabili pentru ca ei instalasera baze militare si trimisesera acolo (in Egipt - n.r.) militari, iar infrangerea rapida a Egiptului in razboiul din iunie 1967 cu Israelul a pus in discutie nu numai armata sa, ci si armele pe care li le-au dat sovieticii. De aceea, era o mare confuzie, sovieticii au fost surprinsi de rapiditatea cu care au inaintat trupele israeliene.

In fine, s-a ajuns la declaratii. Si, in acel moment, a luat cuvantul Iosip Broz Tito, care a spus: "Eu am facut un sacrificiu ca am venit aici la o sedinta a Tratatului de la Varsovia. De aceea, nu pot sa ma intorc cu mainile goale si propun sa cadeti de acord cu propunerea mea, ca sa se rupa relatiile diplomatice cu Israelul".

AGERPRES: Deci ideea i-a apartinut lui Tito?


STEFAN ANDREI: Da, lui Tito. Si, dupa aceea, singurul care s-a opus a fost Ceausescu. Declaratia lui in legatura cu aceasta problema a devenit publica dupa 1989. Acesta a fost un moment.

Al doilea moment foarte important a fost in 1969, la doi ani de la razboiul din iunie 1967, cand, la Moscova, a avut loc Conferinta internationala a partidelor comuniste si muncitoresti. Eu, impreuna cu Mihai Dalea (la ora aceea secretar al CC al PCR - n.r.), am participat la elaborarea unei declaratii a Conferintei in legatura cu Orientul Mijlociu. Sigur ca era unilaterala, era anti-israeliana.

Atunci a luat cuvantul secretarul general al Partidului Eliberarii si Socialismului din Maroc, Ali Yata. El a spus, in esenta, ca trebuie sa cerem aplicarea Rezolutiei 242, adoptata de Consiliul de Securitate in noiembrie 1967, dar si aceea avea o mare eroare, ea vorbind numai despre refugiatii palestinieni. Noi trebuie sa avem in vedere, ca partide comuniste, respectarea dreptului la autodeterminare. Si, ca atare, chiar daca Israelul retrage trupele din teritoriile arabe ocupate in urma razboiului de sase zile, chiar daca ajungem la situatia anterioara, de fapt nu se rezolva o problema - problema poporului palestinian. De aceea, in legatura cu solutionarea conflictului din Orientul Mijlociu trebuie sa trecem de la problema intoarcerii refugiatilor la sustinerea drepturilor poporului palestinian la autodeterminare, pana la crearea unui stat palestinian independent. Indiferent daca acesta, ulterior, va intra intr-o federatie, fie cu Israelul, fie cu Iordania, dar trebuie sa h

otarasca ei.

Noi n-am fost de acord cu textul adoptat. M-am dus si i-am povestit lui Ceausescu. Si el mi-a zis: "Lasa, uite, sa-mi pregatesti un material despre problema poporului palestinian, iar noi, de acum inainte, sa ne pronuntam, sa nu mai vorbim numai de refugiatii palestinieni, care sunt o parte foarte importanta, ca, de fapt, la ora actuala, doua chestiuni sunt mari de tot acolo: problema Ierusalimului si problema refugiatilor".

Din acest moment a inceput cristalizarea pozitiei noastre, de sustinere a dreptului la autodeterminare al poporului palestinian.

AGERPRES: Care au fost pasii urmatori?

STEFAN ANDREI:

Un alt moment important pe linia aceasta l-a constituit organizarea de catre mine, in aprilie 1972, la Cairo, a primei intalniri intre Ceausescu si Arafat (presedintele Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei - n.r.). Si de aici toate relatiile cu Arafat pe care le stiti. Atunci, deci, noi eram o punte intre tarile arabe si Israel si, pe de alta parte, intre Israel si Arafat.

Al treilea moment important l-a constituit faptul ca noi am lucrat foarte mult in Orientul Mijlociu cu presedintele Congresului Mondial Evreiesc, Nahum Goldman (1895-1982, fondator si presedinte al Congresului Mondial Evreiesc - n.r.). Am participat la trei-patru intalniri cu el, la Predeal sau la Bucuresti. El avea o pozitie mai rationala si mai putin patimasa decat unii conducatori israelieni. Dupa vizita lui Ceausescu in Egipt din 1972, la scurt timp, a avut loc vizita in Romania a Goldei Meir (premierul Israelului intre martie 1969 si iunie 1974, care a fost la Bucuresti in perioada 4-7 mai 1972 - n.r.). Nu s-a putut face nimic cu ea, care spunea mereu: "Ce popor palestinian e asta?" sau OEP-ul este "organizatie terorista" si ramanea pe pozitii categorice, neacceptand sub nicio forma sa discute macar despre retragerea Israelului din teritoriile ocupate in iunie 1967. A avut convorbiri si cu Maurer, si cu Ceausescu. Nu s-a putut ajunge la nimic concret. Asta era in 1972.

A avut loc razboiul israelo-arab din octombrie 1973. Atunci a fost o situatie mai complicata. Cum se spune "a iesit sula prin sac". Cand s-a intalnit conducerea partidului, am fost prezenti si eu si Cornel Burtica (pe atunci secretar al CC al PCR ce raspundea de presa - n.r.), deoarece participam si noi la sedinte de Prezidiu Permanent, desi nu eram membri. Maurer a spus: "Pozitia noastra e clara. Egiptul a atacat, impreuna cu Siria, Israelul, asa incat noi trebuie sa adoptam o pozitie de intelegere fata de Israel".

Am luat cuvantul si am spus, tovarase Maurer, sunt doua chestii: in primul rand, ca rezolutia prevede o solutionare pasnica. "Deci, Egiptul si Siria n-au ales calea pasnica, ci calea militara", mi-a replicat Maurer. "Apoi, in cazul atacarii altei tari, noi trebuie sa condamnam asa ceva". Eu am zis ca sunt mai multe probleme aici. E adevarat ca e vorba de solutionarea pe cale pasnica, dar mai e acolo un punct, retragerea trupelor Israelului din teritoriile ocupate. Ce a facut Israelul? A doua chestiune este ca, fundamental, pentru noi, ca marxisti, asa cum impart unii istoria inainte de Hristos si dupa Hristos, exista ideea razboaielor juste si a razboaielor nejuste. Un razboi pentru recastigarea unui teritoriu care ti-a fost cucerit prin forta este un razboi just. La care Maurer mi-a tras o injuratura neaosa romaneasca. In acel moment a intervenit Ceausescu: "Jeane, nici asa ceva. Sa fim atenti cum vorbim".

Sedinta s-a incheiat cam asa, iar Ceausescu, in final, a zis: "Facem asa cum am convenit". Nu convenisem nimic! Am iesit afara cu Burtica si l-am intrebat: "Cum am convenit, ce am convenit?"

Am mers ulterior la Ceausescu, am discutat cu el cam cum sa facem declaratia Guvernului roman care urma sa apara in presa si seara, cand sa o dam la AGERPRES ca s-o difuzeze, mi-a dat telefon Maurer si mi-a spus: "Trimite-mi si mie declaratia AGERPRES, sa vad ce ... mi-ati pus in gura in numele Guvernului!"

AGERPRES: Cand si cum au inceput contactele cu partile implicate?

STEFAN ANDREI: Noi am inceput discutiile cu Menahem Begin (premierul Israelului intre 1977 si 1983 - n.r.) si cand a venit el la putere (20 iunie 1977 - n.r.), Ceausescu, printre putinele ocazii cand n-a avut intuitie, a spus: "O sa incetineasca procesul de pace in Orientul Mijlociu. El are pozitiile pe care le are". Eu i-am raspuns: "Nu, doar cu Begin se poate face o intelegere, pentru ca el nu mai poate fi criticat de la dreapta, ca el e la dreapta (era seful blocului de partide Likud, de dreapta - n.r.). Daca ar fi facut-o Shimon Peres si Golda Meir, ei ar fi fost criticati de fortele de dreapta, iar parerea mea este ca se poate ajunge la o intelegere cu el.

Am cooperat bine cu el, la inceput, in legatura cu Libanul. A fost receptiv la ideile noastre, la propunerile noastre, nu numai de retragere a fortelor israeliene care invadasera aceasta tara (in iunie 1982 - n.r.), dar si cu faptul de a nu jigni OEP-ul si de a-i da voie lui Arafat sa paraseasca Libanul (in august 1982 - n.r.) in conditii care sa nu duca la scaderea prestigiului organizatiei sale si a lui. Noi spuneam: "Da, nu reprezinta toti palestinienii. Dar, daca n-ar fi, ar trebui sa-l creati voi ca sa aveti pe cineva cu care sa discutati si care sa-i reprezinte pe palestinieni".

In legatura cu asta a avut loc, in 1979, o vizita la Bucuresti a lui Arafat. Si Arafat a spus atunci: "Acum, exista un pericol ca sa apara elementul religios. Si acesta a plecat in special de la Iran. Si a mai pus niste conditii si Arabia Saudita".

Arafat ne-a prevenit ca, in momentul in care miscarea de rezistenta palestiniana va fi infestata religios, asta va fi o mare problema pe care nu o mai putem stapani. Ceea ce s-a si intamplat. "Ar trebui facut ceva sa fiu ajutat, sa am ceva, ca sa pot sa opresc aceasta ofensiva care sa creeze in cadrul miscarii grupari pe baza religioasa", a declarat el atunci.

AGERPRES: Cum sunt Hamasul si Hezbollahul de astazi?

STEFAN ANDREI: Da. Apoi, pe aceasta baza, in 1979, inainte de a merge la Conferinta tarilor nealiniate de la Havana, am vorbit cu Ceausescu si m-am vazut cu Cyrus Vance (secretar de stat al SUA intre 1977-1980, in timpul presedintiei lui Jimmy Carter - n.r.), am trecut prin Washington si i-am spus: "Trebuie facut ceva. Uitati, Arafat ne spune ca exista pericolul sa se formeze nuclee si organizatii pe baze religioase fundamentaliste in cadrul miscarii palestiniene, iar acestea nu mai pot fi domolite. Sunt legate de alte forte si nici OEP nu mai poate sa le mai domine".

Pozitia lui Vance era ca si a Israelului: "Asta e miscare terorista, in carta ei prevede lichidarea statului Israel". Mai baga si niste chestii referitoare la Munchen si la Olimpiada (cand, la JO de vara din 1972, un comando terorist apartinand gruparii palestiniene Septembrie Negru a luat ostatici 11 sportivi din delegatia israeliana, care aveau sa moara ulterior in cursul unei operatiuni ratate de eliberare declansata de fortele de securitate vest-germane - n.r.).

AGERPRES: Totusi, din ce mi-ati spus cu un alt prilej, ati intalnit si pozitii interesante ale unor interlocutori din zona. Ma gandesc, de pilda, la Shimon Peres.

STEFAN ANDREI: Shimon Peres (n.1923, actualul presedinte al Israelului, fost premier intre 1995 si 1996 si ministru de Externe - n.r.) a spus ca trebuie sa-i despartim pe palestinieni de evrei, sa-si faca statul lor, pentru ca acestia se inmultesc cu o rapiditate foarte mare, oricat aducem noi in tara imigranti tot natalitate mica va fi, ca numitorul comun al solidaritatii popoarelor arabe, intr-o lume complet dezbinata, este solidaritatea cu palestinienii, ca oameni fara teritoriu, fara pasaport, fara nimic. Si, dupa cum a zis el, se va ajunge la o situatie foarte complicata cu amestecul asta. Apoi, mai spunea el, orice om poate sa faca o omleta din doua oua, dar, pana acum, in Israel, nimeni n-a reusit sa faca dintr-o omleta doua oua, asta va fi situatia. De aceea, noi trebuie de acum sa despartim cele doua probleme, declara Peres.

Si a confirmat ceea ce noi le-am spus lor. Interventia pe timpul lui Sharon si a lui Begin in Liban din 1982 a fost o initiativa neinspirata. Pentru ca ea a scos la suprafata miscarea siita si imediat Iranul a venit cu ajutoare. Iar daca, pana atunci, nimeni nu vorbea de siitii din sudul Beirutului, despre Valea Bekaa din Liban sau despre Hezbollah, toate astea au aparut atunci si rezultatele se cunosc.

Dar unii interlocutori din zona nu ne-au ascultat si nici americanii nu ne-au ascultat. Am avut o convorbire acasa la Harriman (1891-1986, celebru diplomat american; fost ambasador in URSS si Anglia - n.r.) si in discutia asta i-am spus ca SUA trebuie sa faca ceva, sa iasa cu niste initiative in Orientul Mijlociu, intrucat au interese acolo.

"Nici nu stiti ce va urma in viitor, acolo, in zona. Sub stindardul solidaritatii cu palestinienii o sa aiba loc cutremure, inclusiv in Arabia Saudita, unde sunt niste structuri feudale", i-am spus direct. La care el mi-a raspuns: "Domnule Andrei, sa nu cumva sa credeti ca Israelul e un satelit al SUA". Si i-am spus ca ma ia de naiv, rugandu-l sa-mi dea argumente sa-i combat pe cei care sustin ca e invers, SUA sunt un satelit al Israelului.

Dupa razboiul din 1973, a venit la Bucuresti Abba Eban, ministrul israelian de Externe (intre 1966 si 1974 - n.r.), si, in intalnirea de la Predeal, Ceausescu i-a spus: "Nu va tot uitati ce curge de la intelegerile sovieto-americane. Vorbiti direct cu Egiptul!".

In 1972, am cunoscut o importanta personalitate din conducerea partidului de guvernamant din Egipt si am avut o discutie cu ea. Dupa aceea, el a facut o vizita in Romania. La o masa oficiala l-am intrebat: De ce nu vreti sa va intalniti voi cu Israelul sa discutati? Nu la o receptie, ci la nivel inalt, foarte inalt. Iar el mi-a raspuns ca va vorbi despre asta cu Anwar Sadat (presedintele Egiptului intre 1970 si 1981 - n.r.).

Peste doua saptamani, prin ambasadorul nostru din Cairo, ne-a transmis ca egiptenii nu resping ideea. M-am dus la Ceausescu cu telegrama ambasadorului. Cand Ceausescu i-a propus lui Begin (in timpul vizitei acestuia la Bucuresti din 26-30 august 1977 - n.r.) o intalnire cu Sadat s-a luat imediat pauza. Asa de tare a fost izbit premierul israelian de ideea aceasta. Dupa asta, el ne-a raspuns: "Daca vrea si Sadat".

A venit Sadat in Romania (29-31 octombrie 1977- n.r.), intalnirea lui cu Ceausescu a avut loc la Sinaia. Eu n-am fost la convorbiri, dar am fost la masa dupa asta. Pana la urma, asa cum scrie Sadat in memoriile lui, a luat hotararea sa se vada cu Begin in drum spre Teheran, unde mergea in vizita oficiala.

AGERPRES: Vizita lui Sadat in Israel, cu adevarat istorica, a avut loc dupa doar cateva zile, in noiembrie 1977.

STEFAN ANDREI: Da. Apoi s-a ajuns la negocierile israelo-egiptene de la Camp David (SUA). Dupa semnarea acordurilor israelo-egiptene (17 septembrie 1978, Camp David - n.r.) Carter ne-a trimis noua, Romaniei, multumiri in legatura cu faptul ca i-am convins pe cei doi sa se vada intre ei, ceea a constituit un element esential pentru alegerea Camp David ca loc al tratativelor.

AGERPRES: Din ce stiu, marele aliat de la rasarit, URSS, si nu doar el, n-a privit deloc cu ochi buni ce a facut Romania atunci...

STEFAN ANDREI: Atunci, Romania a intrat in disputa foarte grava cu Uniunea Sovietica si cu celelalte tari socialiste. Am intrat in conflict foarte grav si cu unele tari arabe (Libia, Siria, Irak) care creasera "Frontul Refuzului". Nici OEP-ul nu ne-a inteles. Dupa aceasta, in toate reuniunile Tratatului de la Varsovia, se venea cu formula atacarii Acordurilor de la Camp David. Numai ca noi nu eram de acord.

In aceasta situatie, noi am deschis o alta pagina si am spus: "S-a incheiat un tratat de pace intre Israel si Egipt. Acum nu mai e posibil sa fie discutii tara cu tara, ci sa convocam o conferinta internationala sub auspiciile ONU (pentru ca certificatul de nastere a Israelului a fost dat de ONU) cu participarea partilor implicate, a SUA si Uniunii Sovietice si a OEP-ului.

Ideea si-a insusit-o si Brejnev si-a insusit-o si Sadat. Noi veneam dintr-o vizita in Africa si am facut escala in Egipt, la Ismailya, si acolo eu am lucrat comunicatul in acest sens dupa discutia de doua ore cu Butros Ghali, care atunci era prim-adjunct al ministrului egiptean de Externe. A fost prima data cand, public, s-a pronuntat pentru asemenea conferinta. Pana la urma, conferinta a avut loc, in 1990, la Madrid, insa cand Mihail Gorbaciov (conducatorul URSS - n.r.) era pe strapontina. A fost un esec. El a pus mai mult accent pe intalnirea cu presedintele francez Mitterrand cu care avea mari interese.

Noi, in Romania, am organizat mai multe intalniri secrete si altele publice intre palestinieni si israelieni. Una a avut loc la mare.

AGERPRES: Acestia erau reprezentantii guvernului de la Tel Aviv sau ai unor organizatii?

STEFAN ANDREI: Organizatiile erau pacifiste. Erau oameni in special de la Partidul Laburist din Israel. Eu am spus si la radio uneori: venirea lui Arafat aici la Congresul al XIV-lea (din noiembrie 1989 - n.r.) a fost legata tocmai de faptul ca noi sa organizam o noua intalnire (palestiniano - israeliana - n.r.).

Insa, in Romania, s-au intamplat lucrurile care s-au intamplat in 22 decembrie si atunci locul sau a fost transferat Norvegiei. Deci, venirea lui Arafat aici a fost legata tocmai de initierea in conditii de maxim secret a intalnirii cu israelienii. Si eram acceptati si de israelieni. Am si discutat cu cineva care mi-a spus ca Israelul si-a dat acordul ca intalnirea sa aiba loc in Romania, considerand ca este o tara prietena si prin tot ce a facut ea in Orientul Mijlociu merita sa detina acest rol.