O noua suparare economica - China copiaza ?

China copiaza... e cumva o noutate?
Asia intreaga a copiat pana de curand, cand in sfarsit Japonezii din SUA, adica Lexus, au inceput sa inventeze cate ceva.
Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, inginerii japonezi erau trimisi in asa zise: "Vizite de informare" de fapt spionaj industrial in toata regula. In urma acestor "vizite" veneau acasa cu tot felul de obiecte cumparate din tarile vest europene sau SUA, le demontau bucata cu bucata si scoteau un model japonez 100 %. Acest lucru se repeta in anii 70-90 cu Coreea de Sud... copiaza orice produs american, vest european sau... japonez si scot unul asemanator dar 100 %, dar sud coreean.
China nu a inceput sa copieze de ieri de azi. In 1962, in plin conflict sino-indian, suparati ca tovarasii de la nord au vandut noile Mig-uri 21 si imperialistilor indieni, Mao ia decizia sa-l copieze fara acordul URSS, iar alaturi de el Il 28, Tu 16, An 2, automobilele Volga, Zastava, camioanele Zil, Ural... adica tot ce misca.
Asa ca daca in 30 - 40 de ani companiile japoneze si sud coreene au ingropat producatorii americani, cam in 10 ani cei chinezi ii vor ingropa pe europeni. Daca vreti sa stiti cat de departe se poate merge se poate vedea lovitura ce a produs a supararea americanilor. "The symbol of all things American, the overly big, resource wasting, road hogging SUV come monster truck jeep - the Humvee has an Asian copycat, in terms of the East Wind (Dong Feng in Chinese) EQ2050 and Shenyang Aircraft Industry Co’s SFQ2040 HMWWV.
Cat despre modelul CEO el se importa oficial in Romania de un an... fara ca importatorul sa fi facut scandal. Deh..... unii sunt mai egali ca altii.

In alta ordine de idei, la intalnirea economica anuala Bildenberg 2007 ministrul economiei Chinei, domnul XU JIAN, raspundea amendarii ATA (Asociatia Internationala tehnica automobilistica ) pentru gradul scazut al sigurantei pasagerilor.
"In India si Pakistan saptamanal mor aproximativ 1.500 de oameni in fiecare dintre aceste state in accidente feroviare. Intr-o astfel de masina, fabricata in China incap maximum de cinci persoane."
Marile trusturi de constructie auto, speriate de copiile chinezesti
BMW si Mercedes isi simt amenintate pozitiile pe piata europeana de copiile chinezesti foarte ieftine."Modelul CEO made in CHINA copiaza aspectul si dimensiunile unui BMW X5 la exterior, iar la interior designul este „asigurat“ de Toyota". BMW a anuntat ca va da in judecata firma chineza care produce modelul Shuanghuan CEO, copie fidela dupa BMW X5, daca masina va aparea la Frankfurt in standul importatorului AZ Motor, noteaza site-ul automarket.ro. Germanii au si de ce sa fie suparati, pentru ca, pe linga faptul ca SUV-ul chinezesc nu poate fi deosebit din lateral de un X5 si are un interior identic cu cel al modelului Toyota Land Cruiser, costa in jur de 25.000 de euro.
Pusi in situatia de a concura la Salonul Auto Frankfurt (13-23 septembrie) cu modelul chinezilor de la Shuanghuan, cei de la BMW ameninta cu tribunalul. Concernul a reactionat deja furios la posibila aparitie a lui CEO pe piata italiana, programata pina la sfirsitul acestui an. Firma Shuanghuan, infiintata in 1988 ca producator de masini militare, a mai fost data in judecata recent de japonezii de la Honda care i-au acuzat pe chinezi ca le-au copiat SUV-urile.
Si mai recent, Mercedes a anuntat ca va intenta un proces aceleiasi firme chinezesti din cauza faptului ca modelul Noble este aproape identic cu celebrul Smart.
Scandalul s-a iscat tot in urma dorintei chinezilor de a comercializa aceasta masina pe piata europeana. Hongqi (China) versus Rolls-Royce sau Landwind (China) versus Vauxhall Frontera. Si in acest caz, fabricantii germani s-au suparat, de fapt, ca acest automobil va costa in Germania aproximativ 7.000 de euro. Purtatorul de cuvint al constructorului Daimler a declarat ca firma va intenta o actiune in instanta pentru a stopa accesul acestei masini in Europa.
Shuanghuan Noble este in mare parte identic cu micutul Smart, insa chiar si asa inginerii chinezi au reusit sa adauge inca doua locuri in spate si sa ofere soferului o plansa de bord mai traditionala cu indicatoarele in spatele volanului. La capitolul motorizari, noul Noble este oferit cu doua motoare pe benzina care dezvolta 46 respectiv 68 CP. Versiunea mai puternica are o cilindree de 1,1 litri si un moment motor de 88 Nm, noteaza site-ul e-transport.ro.
Pentru anul viitor, piata din Europa va trebui sa primeasca o lovitura la varf din partea fabricii Brilliance JinBei Automobile: Brilliance BS6, o masina identica BMW Seria 3 care va costa cam 15.000 de euro. Aceasta va fi echipata inclusiv cu un motor turbo de 1,8 litri si 170 de cai-putere.

Printre deciziile care modifică radical balanţa strategică economica, luate la reuniunea de la Biskek , din care putem enumera: realizarea de coridoare strategice pentru productie si export spre lumea Occidentala. China şi India s-au de pregatit sa transforme regiunea eurasiatică în zona cu cea mai rapidă creştere economică din lume in contrabalanta cu forta hegemonica SUA.

Drd. Darius Stan

Joseph Stiglitz- Piata nu rezolva singura problema saraciei !

Euforia asupra globalizarii a cam trecut, iar propagandistii sai au facut ciocul mic. Promisiunile lansate in circulatie dupa prabusirea comunismului erau fascinante : ca economia mondiala isi va extinde binefacerile asupra tuturor, iar daca nu vor mai exista obstacole in calea investitorilor, omenirea va atinge un viitor luminos. Fluxul binefacator al globalizarii ridica toate corabiile, chiar si pe cele ale celor mai saraci, si le va face sa pluteasca pe un ocean al bunei stari.
Iata insa ca vine un economist de renume, Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, fost sef-econom al Bancii Mondiale si fost consilier al lui Bill Clinton, care a inteles ca acest peisaj bucolic e inselator. El recunoaste ca unele idei, in care si el a crezut la inceputul anilor 90, sunt false, nedrepte si pline de aroganta occidentala. In cartea „Making Globalization Work“ (sept. 2006) el scrie ca sunt tot mai multi cei ce au inteles ca „costurile globalizarii – salarii scazute si somaj ridicat – depasesc avantajele acesteia“. Pentru Stiglitz globalizarea nu e destinul implacabil al lumii moderne, ci rezultatul unei politici constiente, bazata pe concepte economice precise. Al carui bilant este ca bogatii au devenit tot mai bogati, iar saracii au ramas, in cele mai multe cazuri, tot saraci. Cu exceptia Chinei si Indiei, globalizarea nu a adus bunastarea decat putinor oameni. „Desi procentual saracia a scazut pe glob, in valoare absoluta numarul lor a crescut“.
Ipoteza ca bogatia s-ar prelinge de sus in jos in mod natural spre cei saraci, este dupa Stiglitz doar un basm. Iar pretentia ca statul national sa se face mic ca un tantar, lasand teren liber elefantului Capital, duce pe un drum gresit. Piata nu atrage de la sine rezultate favorabile si nici nu rezolva singura problema saraciei, ci deseori din contra. Numai in lumea iluzorie a partizanilor comertului liber ridicarea tuturor barierelor comerciale duce la ceva bun, caci – spune el – „mana invizibila a pietei este invizibila, deoarece ea nu exista“. Este fals si refrenul, deseori intonat, ca piata asigura pe termen lung ocuparea totala a fortei de munca, deoarece „pe termen lung suntem cu totii morti“.
Stiglitz explica si de ce tot mai multi sunt cei ce cred ca globalizarea foloseste pentru extinderea pe glob a modelului economic anglo-american. Dupa el sistemele economic si financiar actuale sunt structural nedrepte, caci ele fac ca „banii sa se scurga de jos in sus“, de la saraci la cei bogati. „Sumele incasate de tarile bogate de la cele sarace prin ridicarea barierelor comerciale sunt de trei ori mai mari decat valoarea totala a ajutorului pentru desvoltare pe care ele il acorda“. Cu legitima iritare prezinta autorul activitatea Fondului Monetar International (FMI), care „serveste in primul rand interesele tarilor industriale“, ghidandu-se dupa lozinca „cui are, i se va mai da“. Dand numeroase exemple, el demonstreaza ca „practic in toate cazurile in care au fost aplicate retetele FMI, ele au inrautatit situatia“. Este de pilda absurda practica FMI de a recompensa orice gen de reducere a deficitului, chiar si cel legat de taierea padurilor sau de vanzarea pe pret de nimic a bunurilor statului.
Liberalizarea pietelor de capital, „acest element cheie al unei politici economice fundamentaliste de piata“ nu duce – dupa el – la o continua crestere, asa cum cred unii. „FMI a recunoscut de mult, dar tace, ca liberalizarea conduce la instabilitate, iar nu la crestere economica“. Nu intamplator multe tari intorc acum spatele fundamentalismului pietei. „China si India au inteles ca, cu capitaluri care azi vin si maine pleaca, nu se pot fauri noi locuri de munca“. Radicalismul pietei conform „Consensului de la Washington“ a iesit din moda, iar cei ce au mai crezut in el, au esuat, fiind confruntati acum cu instabilitate economica si inegalitate sociala crescanda.
Deosebit de elocvent acuza Stiglitz morala cu doua fete a occidentului.Tarile industriale tin predici restului lumii despre avantajele democratiei, dar in fapt ele sustin deseori coruptia. Societatile petroliere sustin cu cecuri grase regimuri represive. Concerne ce se lauda cu „transferul de tehnologie“, jefuiesc bogatiile subsolului tarilor sarace. „Acordarea de mita, folosirea de excrocherii, utilizarea de presiuni economice, sunt puse in joc pentru a pune mana pe contracte ce in mod normal le-ar reveni tarilor slab desvoltate“. Indignat prezinta Stiglitz acordul Trips cu privire la protectia proprietatii intelectuale : “Cand ministul de comert semneaza acest acord, inseamna ca el condamna la moarte mii de oameni“, deoarece impiedica prin asta accesul lor la medicamente ieftine.
Se vorbeste tot mai des astazi despre „failing states“, adica state ce au dat faliment. Cauza acestui fenomen se sustine ca ar fi coruptia si incompetenta, pe scurt proasta administrare. Dar asta e – dupa Stiglitz – doar jumatate din adevar. Statele intra in descompunere si deoarece guvernele lor, liber alese, nu sunt lasate sa conduca. Lor li se pun catuse de marile concerne occidentale sau sunt obligate de FMI sa isi duca politica financiara dupa sfaturile unor „experti“. Colonialismul o fi disparut, dar la masa s-au asezat de indata alti stapani.
Care ar fi atunci solutiile ? Stiglitz nu cauta alternative la globalizare, ci solutii in interiorul procesului de globalizare. El schiteaza contururile unei economii mondiale curate si fara cusur, care sa ajute tarile sarace, fara a dezavantaja tarile industriale. El spera in incheierea unui contract societal mondial, crede necesara o institutie care sa regleze concurenta. Apoi ar trebui ca „tarile prospere, ale bunei stari, sa-si deschida pietele in fata tarilor sarace, fara a pretinde acelasi lucru din partea lor“. De indata ce avantajele acordurilor comerciale vor depasi dezavantajele pentru tarile in desvoltare, „se va intelege tot mai des ca acorduri proaste nu mai pot fi incheiate“. Trebuie totodata revizuita distributia dreptului de vot in FMI si in Banca Mondiala, iar dreptul de veto al SUA in aceste institutii trebuie restrans.
Pentru finantarea lucrarilor publice in tarile in desvoltare, Stiglitz ar dori sa introduca un control al fluxurilor internationale de capital, ca si un control al vanzarii de armament tarilor in desvoltare. Mai propune ca sa se supuna licitatiei dreptul de utilizare a resurselor de materii prime ale tarilor sarace si sa se introduca un impozit pe degajarile de CO2, „iar daca SUA refuza in continuare sa-si reduca emisiunile de CO2, ar trebui sa li se aplice sanctiuni comerciale“. Ar fi necesar – dupa el – sa fie modificat sistemul rezervelor valutare si sa se introduca un „dolar mondial“, care sa impiedice ca anual 750 miliarde de dolari sa fie stocati, fara utilizare, deci neproductiv, in rezerve. Dar mai important ca orice este lupta cu saracia. „Daca SUA isi permite sa cheltuiasca 1000 de miliarde de dolari pentru razboiul din Irak, atunci ar putea acorda 100 miliarde anual pentru lupta impotriva saraciei pe glob“.
Cartea explica de ce FMI si Banca Mondiala au facut atatea greseli, dar lamureste si de ce in ultimii ani au sporit peste tot criticile la adresa SUA. Dupa terminarea razboiului rece, Statele Unite aveau doua alternative : fie sa faureasca o noua ordine mondiala corecta, fie „sa o puna in slujba propriilor interese si a concernelor sale“. Ele au preferat cea de a doua solutie. „Tocmai tara ce a facut sa progreseze globalizarea, sapa acum la fundatiile politice prin slabirea ONU“, desi aceasta baza e indispensabila „pentru ca globalizarea economica sa devina un succes“. Niciodata nu au fost mai necesare ca acum institutiile globale. Dar „a disparut increderea in legitimitatea lor“, scrie autorul.
Inchizand cartea ne putem intreba cine oare va pune in practica lista celor propuse de Stiglitz. Neoliberalismul anglo-saxona a incercat sa cuprinda lumea reala intr-o ampla teorie economica, ceeace a adus schimbari in natura capitalismului. Ar trebui ca tocmai ea, lumea, sa fie protejata acum de el.
Prof conf.dr.Radu Negru