duminică, 8 ianuarie 2012

Stilul didactic pentru care as opta - Bogatia invatatorilor din memoria noastra



Conform sensului firesc al lucrurilor vechi de cand lumea, invatatura este pentru fiecare dintre noi acea forta intelectuala ce ne calauzeste pasi in viata.
Apoi, mai trebuie stiut faptul ca noi oameni suntem deosebiti si ca deosebirea dintre noi trebuie sa fie inteleasa. Nu avem defecte sau calitati, avem doar intelegere sau nu pentru cea ce suntem. Unii dintre noi sunt daruiti cu placerea de a invata si de a darui altora din invatatura dobandita. Altii sunt daruiti cu placerea de a realiza in practica din cea ce altii i-au invatat.
Pentru totii insa invatatura guverneaza fiind dominata de un timp unic. Dupa cum bine stim, timpul pentru invatarura nu este acelasi cu timpul incadrat in fusul orar planificat. Spun asta pentru ca unii dintre noi, mai putin experimentati, vor dori totul intr-un timp foarte scurt pentru ca in credinta lor ei se vor impliniti cu repeziciune. Va mai amintiti povestea Nasturelului si a Ciobanasului? Este o buna pilda pentru cea ce avem cu toti de invatat despre relatia timp-invatarura -viata.
Acum se cere sa argumentez stilul didactic pentru care as opta in cazul in care as fi in postura de invatator. Spun invatator putin pretentios si in sensul general de a preda.
Incerc sa-mi amintesc din trecutul meu ca si invatacel, sub intrebarea ;- Cand am dobandit cel mai bine predarea profesorilor mei?
Imi amintesc privind fotografiile ingalbenite de vreme si realizez cum am fost sensibilizat de profesorii mei mentori mei catre invatatura. Cum au stiut ei ca activitatea didactica trebuie sa fie inteleasa ca o actiune de instruire si autoinstruire, de dezvoltare a personalitatii realizata prin stimularea si dirijarea metodica a activitatii. Cum stiau ei profesorii ca aceasta activitate presupune infaptuirea unei suite de actiuni cum ar fi : captarea atentiei si cultivarea interesului pentru cunoasterea, exercitarea inteligentei si a celorlalte functii psihice prin efort personal, exersarea capacitatii de insusire a cunostintelor, formarea abilitatilor de orientare autonoma in problemele ridicate de practica, cultivarea spiritului investigativ si a atitudinii epistemice prin antrenarea si evaluarea muncii didactice si extrascolare ( Lucentiu Stoiu si Ionescu Chis).
Sau as fi putut sa analizez modul didactic al profesorilor pe care i-am avut in timpul studiilor aprofundate universitare. Imi amintesc cum unii dintre ei erau astfel celor amintite mai sus, iar stilul lor didactic stimula dialogul, dezbaterea, conflicte socio-cognitive.
Insa nu toti reuseau sa ne acapareze atentia intr-un astfel de mod. Nu toti puteau sa ne trimita acasa cu lectia invatata astfel incat manualele sa fie doar o prelungire a cursului la care noi elevi apelam de fiecare data.
Va mai amintiti ? O reala diferenta se vedea intre aceste doua categorii, si anume: profesorii care foloseau metoda telurica a predarii erau mai putin indragiti de catre elevi, deaoarece prin stilul lor didactic se rezumau doar la predare si ascultare lipsita de exercitarea personalitatii sau emotiei elevilor, iar acest lucru nu ne era favorabil noua ,elevilor. Aceasta din cauza ca invatarea intr-o astfel de metoda era “mecanica” nu parea cu nimic interesanta sau atractiva.
Acestea erau orele plictisitoare in care nimeni nu se bucura de nimic, iar noua elevilor, nu ne era foarte indragita.
In schimb profesorii care foloseau o metoda mai antrenanta de predare, ce ne angrena in jocuri, lucrul in echipa si ne stimula spiritul competitiv, predarea prin mijloace tehnologice noi, testarea cunostintelor prin diferite teste, sau alte metode de evaluare ne aduceau multa placere. Placerea de a invata, placerea de ane antrena, de a fi pregatit pentru situatiile expuse de exercitiu, pentru urmatoarea tema, placerea de a ne revedea cu invatatorul nostru.
Sunt convins ca pentru fiecare dintre noi profesorii au jucat un rol deosebit de important in viata. Astazi nu se pune problema ca am invatat mai putin sau mai mult de la unii, ci modul in care au stiut sa se faca ascultati, placuti, admirati, idealizati, ocupand un loc de seama in memoria noastra.
Dr. Darius Stan

Publicat de Destainuiri ale prezentului la 03:39 0 comentarii

Etichete: ,

Scrisoare de pe frontul vietilor

Dragul meu prieten,

La cumpana dintre ani am incercat sa-ti scriu o scrisoare in care doream sa iti multumesc pentru tot cea ce a existat intre noi, in trecutul nostru comun. Caci eu consider ca au existat deopotriva motive in anul ce a trecut, ce au dat un sens nou vieti noastre. Au fost momente in care am urcat pana in infinitul cerurilor, dar si momente in care coborarea abrupta ar fi vrut sa ne invete cat de bogati suntem noi oamenii cand suntem impreuna. Te rog sa ma crezi dragul meu prieten ,ca nu imi gaseam cuvintele pentru a putea exprima multumirea.
De altfel si acum ma simt neputincios sa exprim cea ce simt pentru prietenul meu necunoscut. Imi doream sa-ti multumesc pentru faptul ca imi esti mereu aproape, pentru faptul ca in anul ce tocmai a trecut mi-ai intins o mana si m-ai invatat ca urmandu-te vom trece peste tot si toate. M-ai invatat sa-mi multumesc sufletul cu stiinta existentei tale. M-ai invatat ca in ciuda necunoasteri noastre fizice exista intr-o alta dimensiune o indragire a fiintei umane, ce nu este conditionata de reciprocitatea serviciilor sau cunoasteri aprofundate a omului si tine de legatura sufleteasca a omeniei. M-ai invatat ca dragostea neconditionata a omului pe care mi-ai daruit-o, este adevaratul elixir al dainuiri noastre.
Drept urmare la cumpana dintre ani pot spune ca sunt fericit . Sunt fericit ca te-am cunoscut si daca as fi stiut ca ma voi afla inconjurat de caldura ta ,pe care nu o mai asteptam, sau ca ajutorul avea sa vina de la o persoana pe care nu am intalnit-o niciodata, crede-ma ca nu as fi avut habar sa inteleg sensul acestor lucruri. Nicicand nu mi-a fost dat sa stiu cand un om m-a indragit atat de simplu si frumos pentru unicul motiv ca sunt eu si nu pentru faptul ca sunt cea ce imi doream sa fiu.
Nicicand nu mi-a fost dat sa cunosc pe cineva sa-mi aduca atata bucurie cand am fost singur, sec si credem ca nu mai aveam nimic de oferit vieti mele.
Iti multumesc dragul meu prieten necunoscut pentru tot cea ce esti, pentru ca ma lasi sa-ti cant apropierea sau departarea in felul meu nestiutor, ca imi implinesti in fiecare clipa un vis. Prin existenta ta fiece vis cu usurinta se transforma in aspiratie pentru ca mai apoi sa poata fi deveni realitate.
Iti multumesc pentru un an trecut al prieteniei noastre si te invit sa continuam in viitorul infinitului uman.
Dr. Darius Stan

Publicat de Destainuiri ale prezentului la 03:27 0 comentarii

Etichete: ,

Abonați-vă la: Postări (Atom)

Coloana Infinitului

Persoane interesate

Romania intre mit si adevar. Ajuta-ne sa te identificam Romania!

Ca multe alte lucruri în aceasta tara, dezbaterile în jurul conceptului de imagine de tara, cat si implementarea solutiilor gasite au fost în principal tratate superficial pe un plan secund.
Migrand de la zona plina de patriotism, inainte de 1989, in care mitul romanului apreciat ca fiind extraordinar in tot si toate a fost distrus odata cu deschiderea frontierelor si circulatia romanilor in afara granitelor. Pentru cel putin o perioda de timp in fata prietenilor din afara granitelor, imaginea cetateanului roman, ramane a unui cetatean dintr-o tara necunoscuta, despre care mitul american afirma ca este patria lui Dracula.
Altfel spus, imaginea actuala a Romaniei nu este atractiva pentru turisti sentimentul creat fiind negativ, exprima nesiguranta si poate chiar pericol.
Si descoperim acum, in plina epoca a globalizarii, ca avem nevoie de propria noastra identitate in cadrul acestui spatiu imens creat de deschiderea granitelor deoarece nu mai putem trai sau gandi doar in zona delimitata initial a teritoriului romanesc.
Pe de alta parte, intalnirea cu ceilalti semeni din alte state, oricare ar fi acestea, va începe de la imaginea stereotip asociind personajul interlocutor cu imaginea descrisa de catre ceilalti din zona acestuia de influenta.
În aceast comportament se vor decupa atat stereotipurile din care este formata imaginea prezenta a culturii romane în viziunea unor straini, dar si premisele necesare azi pentru a depasi aceste imagini si de a proclama o identitate demna de incredere.
Situatia este cu atat mai interesanta cu cat aceste stereotipuri sunt rezultatul imaginii pe care noi, ca indivizi sau exponenti ai unei natiuni, o prezentam în fata celor pe care ii intalnim.
Este imperios necesar sa identificam si sa reusim sa promovam o noua imagine - un nou “simbol indicador” pentru Romania.
In ultimile incercari nu s-a gasit un element pur romanesc definitoriu. Imaginea tarii noastre nu a fost asociata cu nici un simbol anume. Nici sarmalele si nici mamaliga nu sunt un simbol pentru Romania, asa cum vedem maslinele ca simbol al Greciei sau gulashul un indiciu clar pentru Ungaria. Nu s-a gasit nici vreun monument care sa aiba o rezonanta la fel de puternica pentru cetatenii altor tari precum Turnul din Pisa - Italia, Turnul Eiffel - Franta sau Big Ben-ul din Londra.
Putem descrie Romania ca un pamant aflat in mijlocul confluentelor civilizatiilor, ca o insula aflata intr-un imens ocean in care dimensiunile spatiului si timpului cuprind toate valurile de cultura ale imperiilor. Iar acest pamant a ramas neclintit zi dupa zi, an dupa an, secol dupa secol.
Tinut vegheat de cetatea Corvinilor, cu triumfatoarea-i intrare prin “Poarta Sarutului “ si poate cea mai simbolica imagine pentru Romania, precum o stea calauzitoare, un semn al recunostintei infinite pentru ospitalitatea acestui popor –Coloana Infinitului.
Apoi sa ne indreptam atentia catre puritatea obiceiurilor acestui popor. O mostrã de autenticitate, o creatie populara unica, Cimitirul vesel de la Sapanta aduce in amintire obiceiurile dacilor, ritualul de înmormântare ce are ca scop unic redarea sperantei in viata de apoi. Caci ce este sacru nu este si trist, la fel cum mormintele nu tin de moarte, ci de renastere.
La fel de important in viata de zi cu zi a oamenilor este cantecul specific, dandu-le acestora posibilitatea de a-si manifesta trairile prin intermediul muzicii, cantecul devenind astfel parte din ritualuri. Venirea sau nasterea unui nou membru al comunitatii, plecarea temporara sau definitiva a unui membru din popor, intampinarea unui anotimp, cu precadere, primavara, simbol al renasterii si revigorarii naturii, strangerea recoltei sau orice alte evenimente au fost prilej de bucurie sau de alinare a sufletului si mereu exprimate muzical. Si apoi cantecele specifice care incearca sa creeze idealuri pentru oamenii simpli si saraci, scotand in evidenta trasaturile demne de lauda ale unor eroi……
Despre marile imperii s-a scris si s-au dezbatut astfel de teme in toatã lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizãri tehnice si stiintifice care ne mirã si astãzi.
Insa de partea cealalta nu gasim decat o vaga umbra istorica a ceea ce a insemnat “cel mai numeros popor dupa indieni” dupa scrierea lui Herodot .
Dacã ai ajunge în Egipt nu ai putea intelege cum au fost construite piramidele la fel cum nu ai reusi sã descifrezi în laborator compozitia artistica a picturilor de la Voronet, mostenire artistica de pret a poporului nostru.
La fel cum nu s-a inteles din istorie de ce imparatul Traian a considerat necesar sa precizeze multitudinea bogatiilor ce "nu pot fi transportate in Roma".
Am putea spune ca cel ce crede ca are solutia teoretica a acestor enigme trebuie sã parcurga mii de kilometri pentru a descoperi ca fiecare popor este minunat in felul sau si fiecare civilizatie are valoarea sa pe scena mondiala ce trebuie promovata de cei ce traiesc, graiesc si simt pentru acel loc.

Pentru aceasta suntem onorati sa va alaturati noua si sa dezbatem acesta tema in viziunea dumneavoasta. Fiecare dintre noi poate contribui la identificarea si crearea unui simbol reprezentativ pentru Romania si pentru romani oriunde s-ar afla acestia!

Scris de Darius Stan

Nicolae Titulescu -Gandire diplomatică, europeană şi mondială.