Rolul diplomatilor in promovarea democraţiei

1. Analiza diplomatiei privind promovarea bunei guvernãri dintre state conduce în mod necesar la interogaţii asupra modalitãţilor prin care aplicate de guvernele statelor poate promova guvernarea democraticã.
Unul dintre ingredientele absolut necesare unui sistem internaţional modern şi eficient este asigurarea cadrului de dezbatere democraticã şi autenticã între bogaţi şi sãraci, între exponenţii unor abordãri diferite ale problemelor globale. Acest tip de comunicare va determina la rândul sãu stabilirea dialogului între popoare, între categorii sociale şi indivizi, care sunt tot mai mult chemaţi sã trãiascã într-un spaţiu politic comun .
Dacã nu existã interacţiune între grupuri ale cãror interese şi concepţii sunt divergente, neînţelegerile şi incompatibilitãţile se vor regla prin dezvoltarea de ideologii opuse, mişcãri migratorii masive sau violenţã. Chiar dacã nu se poate imagina o societate planetarã care sã funcţioneze prin instituţii democratice de tipul celor care funcţioneazã în ţãrile civilizate, aspiraţia spre o astfel de instituţionalizare democraticã trebuie sã anime eforturile organizaţiei mondiale.
Chestiunea legitimitãţii democratice tinde sã afecteze organizaţiile în care diferenţierea politicã joacã un rol, şi în care cei care guverneazã nu îşi exercitã pur şi simplu puterea prin forţa brutã, ci recunosc importanţa organizãrii unui sens de reciprocitate între instituţiile politice şi cei guvernaţi.
Faptul cã, întotdeauna, cultura democraticã pune accentul pe drepturile individuale, pe aspiraţiile cetãţeanului faţã de instituţiile publice, face legitimitatea o temã centralã a democraţiei.
Din aceastã perspectivã, permanenta revizuire a exerciţiului puterii devine trãsãtura esenţialã, mai ales când se materializeazã principiul teoretic cã deţinãtorii puterii pot fi îndepãrtaţi dacã nu sunt capabili sã-şi îndeplineascã îndatoririle în mod satisfãcãtor. Aceste constatãri sunt valabile în primul rând la nivel naţional. La nivel internaţional, legitimitatea se aflã într-un stadiu mai puţin avansat de conceptualizare, iar integrarea politicã este relativ redusã.
2. De aceea, este dificil sã se edifice un sens de apartenenţã şi participare la nivel autentic global, izvorât din identificarea cu valori şi principii. Dupã 1945, semnificaţia democraţiei s-a schimbat substanţial în relaţiile internaţionale.
În timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, democraţia era vãzutã ca un sistem politic opus fascismului. În timpul rãzboiului rece, noţiunea de democraţie a fost împinsã în douã direcţii diferite, mai ales în relaţia cu ţãrile lumii a treia. Statele socialiste europene susţineau democraţia în termeni economici, sociali şi culturali în raport cu imperialismul occidental, dar şi prin nevoia generalã de a se acorda şanse egale tuturor statelor.
În Occident, democraţia era definitã prin drepturile şi libertãţile politice şi civile în statele independente care trebuiau protejate de comunismul global. În mod paradoxal guvernele occidentale au sprijinit adesea regimuri dictatoriale, nedemocratice, pentru simplul motiv cã acestea se opuneau comunismului.
Sfârşitul rãzboiului rece a adus o recunoaştere nouã, revizuitã a democraţiei, nu numai ca sistem de drepturi şi libertãţi politice, dar şi ca proces în care dezvoltarea economicã şi socialã poate fi promovatã în serviciul obiectivului asigurãrii pãcii şi securitãţii.
La începutul anilor 1990, democratizarea statelor a început sã fie recunoscutã ca un cadru politic esenţial pentru protecţia drepturilor omului. Insa diplomatii nu pot impune democraţia şi nici instala guverne democratice, diplomatia poate însã sã contribuie la promovarea şi consolidarea culturii democratice în societate, în douã contexte fundamentale.
3. Un prim context este planificarea operaţiunilor de restabilire şi menţinere a pãcii, sau de reconstrucţie instituţionalã post-conflictualã. În multe dintre cazurile în care istitutiile se face apel la institutiile internationale care realizeazã aceste operaţiuni mai ales in cazurile de conflicte interne. Cauzele lor sunt complexe, determinate de regimuri sociale, economice şi politice, în care categorii largi ale populaţiei se simt alienate. Mãsurile de creare a potenţialului de participare al celor excluşi sunt parte a reglementãrii de pace negociate. Acolo unde conflictele au mai mult caracterul unei lupte pentru putere între facţiuni rivale, alegerile democratice vor fi o componentã esenţialã a unui acord de pace.
Asistând consolidarea unor acorduri de pace, diplomatia devine un instrument international si esenţial în promovarea unei culturi democratice.
Un al doilea context este organizarea eforturilor generale de promovare a dezvoltãrii umane, prin asistarea statelor membre în furnizarea unei guvernãri echitabile şi eficiente şi prin întãrirea societãţii civile. Natiunile Unite recunosc cã democratizarea oferã o nouã zonã de asistenţã tehnicã utilã ţãrilor în dezvoltare.
4. Astfel de domenii ar putea fi consolidarea partidelor politice, asistenţa în organizarea de alegeri naţionale, asistenţa în relaţia cu mass-media, instituirea de mijloace de control ale rãspunderii şi transparenţei pentru conducãtorii politici, îmbunãtãţirea situaţiei drepturilor omului .
5. Intuind dificultãţile conceptuale şi implicit politice ale diplomatilor în tentativa sa de operare imparţialã cu acest concept, profesolul Caporaso observã cã democraţia nu este un concept care se înţelege de la sine şi cã nu implicã în mod necesar un set omogen de indicatori operaţionali.
El admite însã cã existã componente importante ale democraţiei în raport cu care se poate evalua efortul de guvernare democraticã: rãspunsul guvernelor faţã de preferinţele cetãţenilor, reprezentare, participare, deschidere, drepturi, legitimitate, rãspundere, competiţie politicã, în special competiţia electoralã şi a partidelor, şi separarea puterilor.
6. Un punct de vedere interesant care sa sublinieze realizarea conexiunii dintre securitatea colectivã şi democratizarea politicã dezvoltã, il aduce în discuţie diplomatul islandez Lynn H. Miller, privind relaţia dintre prioritatea originarã şi cea dezvoltatã ulterior.
- Interzicerea agresiunii ca impact al afirmãrii securitãţii colective a contribuit la afirmarea ideii cã interesele statelor pot fi urmãrite şi altfel decât printr-un efort de impunere inclusiv prin forţã;
- Pe mãsurã ce numãrul statelor cu guvernare democraticã creşte, cucerirea prin agresiune apare drept incompatibilã cu noţiunea de bazã a autoguvernãrii;
- Expansiunea societãţilor democratice, dacã este adevãratã prezumţia cã acestea nu vor duce rãzboaie unele împotriva altora, reduce numãrul şi ponderea acelor conducãtori care încã mai cred cã îşi pot extinde puterea şi avuţia prin campanii militare. Rezultatul ar trebui sã fie afirmarea unei politici coerente la scarã mondialã, mai clare ca oricând.
7. Deschiderea de perspectivã şi asumarea sa ca obiectiv sunt de fundamentalã importanţã pentru organizaţia mondialã şi se datoreazã în primul rând unei mişcãri, începute în afara sistemului ONU, prin Conferinţa Internaţionalã a Democraţiilor Noi sau Restaurate.
Astfel mesajul a fost bine recepţionat de Boutros Boutros-Ghali care recunoştea, la vremea respectivã: Promovarea democraţiei este atât scop în sine, cât şi parte a responsabilitãţii ONU de menţinere a pãcii şi securitãţii internaţionale.
Democratia trebuie urmãritã pentru propria valoare, dar şi pentru cã este unul dintre fundamentele pe care se poate construi o lume mai paşnicã, mai echitabilã şi mai sigurã.
Boutros-Ghali era de altfel pregãtit sã afirme conceptul, într-un mod cuprinzãtor, prin „Agenda pentru democratizare” care viza democratizarea internã, dar şi democratizarea relaţiilor internaţionale.
8. În 1995, juristi Uvin şi Biagiotti notau cã nu existau principii şi norme codificate sau regimuri democratice internaţionale. Calitatea de membru al ONU nu era condiţionatã de practicile democratice ale guvernelor. În 1946 şi 1950, sub presiunea SUA, ONU a adoptat rezoluţii anti-Franco, dar Spania a fost admisã în organizaţie înainte de cãderea regimului franchist. Nu existau mecanisme internaţionale de monitorizare sau sancţionare a absenţei democraţiei. Când Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare a publicat un indicator al democraţiei în Raportul privind dezvoltarea umanã , multe din statele membre ale ONU au reacţionat respingandu-l.
9. Spre deosebire de condiţionalitatea democraticã instrumentatã de majoritatea instituţiilor europene la scarã globalã, multã vreme au existat puţine temeiuri pentru o condiţionalitate similarã. Cu toate acestea, existã un ataşament de lungã duratã pentru normele democratice din partea statelor occidentale, în relaţia bilateralã.
Acest argument a fost operat în mod deosebit în raport cu noile state europene şi cele foste socialiste. Într-o mãsurã şi mai mare decât în cazul drepturilor omului, forma efectivã de existenţã a democraţiei este un subiect de discuţie, datoritã evidentei sale dependenţe culturale. Lideri autoritari din lumea a treia încã mai contestã universalitatea unui eventual principiu al democraţiei pluripartite şi adaptabilitãţii acesteia la istoria unor culturi şi popoare.

Autor: Darius Stan

Calea inovatiei ii conduce pe oameni pe calea reusitei

Articol de: Darius Stan conditiile de mediu, inovatie


“Nu tot ce intentionam reusim sa spunem, nu tot ce se spunem se aude, nu tot ce se aude se si intelege, se intelege si ce nu spunem, iar ceea ce se intelege nu depinde de noi ce devine.”
(L. Soitu)

Sunt salutar prin obisnuinta cu ideile campaniilor inovatoare ce au menirea de a dezvolta relatiile dintre oameni, precum si de a usura efortul acestora in activitatile lor. Si ca sa intaresc acest aspect al bunei credinte, as putea spune ca acestea sunt percepute ca si o cale de comunicare, o punte de legatura intre oamenii din diferite paliere ce se intrepatrund undeva, o punte inovatoare. Intre oameni si activitatiile lor zilnice desfasurate sau intre oameni si munca lor de zi cu zi.
Insa, din toate cele ce le-am invatat pana acum nimic nu pare sa se desprinda de principiile “gravitationale” existente si nici o revolutie nu este facuta de supraoameni. Am invatat ca lucrurile ce par complexe au la baza sau in compozitie lucruri simple, iar realizarile marete au fost infaptuite de oameni simpli. Deci in esenta simplitatea poate fi o importanta premisa in lungul drum spre reusita.

Sa plecam de la premisa unei idei reusite promise ce vrea sa revolutioneze un sistem dezvoltat pe parcursul a multi ani de experienta si a mai multor generatii existente. Pana a se vedea rezultatul triumfator cred ca este imperios necesara o cunostere integrala a sistemului din care face parte. O cunoastere a intregului tablou si a cauzelor de mediu de baza ce l-au profilat asa cum il gasim astazi. Dupa aceea ne trebuie conjuctura in care s-a facut dovada recunosterii acestuia pentru ca el sa se bucure de legitimitate. Si apoi acesta trebuie sa fi facut dovada ca a fost in mod repetat performant si sa constituie de fapt parte a reusitei intr-un sistem. Mai clar. Nici o idee inovatoare nu se poate naste atata timp cat nu exista reguli de baza care sa fie respectate si recunoscute ca si conditii de mediu.

Asa cum este dovedita conditia ca omul s-a adaptat mediului si a devenit inovator si nu mediul s-a adaptat la cerinta acestuia asa si orice inovatie trebuie sa fie o adaptare si parte a mediului existent. Poate fi aceasta o idee de discernamant intre inovatie si constatare. Spun o idee, si nu o inovatie, pentru ca nu este decat o constatare si nimic din cele intamplate de dinainte nu au fost gasite altfel. De aceea nu cred ca exista cineva care sa cunosca intregul sistem existent in care se dezvolta un anumit produs bancar. Fiecare dintre noi cunoaste doar o parte componenta ce construieste intregul. Neavand o imagine completa si concreta a produsului si a componentelor sale finite nu putem decat sa constatam si nu sa inovam.

Calea Constiintei

Mai multi ani am locuit pe Calea Victoriei si sunt convins ca aceasta denumire de strada, drum, bulevard este existent mai in toata Romania. Este la fel cum aflam Calea Bucurestilor ca cea mai intalnita strada in marile localitati din Romania.
M-am gandit de multe ori la originea denumirii strazii si care este potentiala influenta exercitata de aceasta denumire. Am constatat ca se numeste asa in cinstea celor din armata Romana ce la 8 octombrie 1878, si-au facut intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independenţa, nume păstrat până în prezent. Tot asa am aflat ca nu creaza nici un fel de pretentie pentru toti oamenii ce strabat acum Calea Victoriei ca ei sa se si intoarca victoriosi spre destinatiile lor. Acum m-am mutat si locuiesc pe strada Povestilor si la fel va rog sa nu credeti ca acolo se afla o lume a basmelor aflate in copilarie. As dori sa intreb pe cei ce locuiesc pe strada Sucesului daca toate cele intamplate pe acea strada sunt in deplina conformitate cu cele propuse.
Am facut aceasta introducere pentru ca as fi vrut sa se inteleaga ca nu exista legatura intre denumirea strazi si efectele produse chiar si alegoric.
Acum in continuare as fi dorit sa incercam si sa vizualizam in internul nostru o strada simpla care se poate denumi oricum si pe care sa putem vedea pe cele doua trotuoare oameni in trecere. Caci din punctul de vedere al mediului complet ( a celor doua conditii existentiale “corpus si animo” drept roman) este necesar sa va supun si popularizarii viselor.
Sa spunem ca ne aflam pe strada Constiintei . O strada simpla marginita de doua trotuare mari si avand in centru soseaua ce face legatura intre cele doua extreme. Sa ne imaginam si oamenii ce merg pe trotuare. Si sa incercam sa facem diferenta intre cei ce merg pe dreapta si cei ce merg pe stanga.
Pe fiecare dintre trotuare se afla scrise cuvinte de catre copii ce s-au jucat. Pe trotuarul din drepta sta scris - ambitie, egalitate, cooperare, recunoastere, echitate, prosperitate, promovare, reciprocitate, conditii motivante. Totii oameni ce trec pe acel trotuar in drumul lor sunt optimisti, respectuosi unii fata de altii,disciplinati, cooperanti si totii oamenii de pe acel trotuar imaginar se intovarasesc si isi acorda suportul pentru ca toti doresc sa ajunga la destinatie integrii si neatinsi de nimic ce ar putea altera valorile lor.
Pe cealalta parte sunt oameni agitati, aroganti, isi adreseaza cuvinte de ocara si se imbrancesc si se bruscheaza in actiunile lor pana intr-acolo incat stau sa se arunce in mijlocul strazii. Sunt oamenii ce si-au pierdut rationalitatea, si controlul proportiilor in actiunile lor ce ii definea ca fiind de partea umana .
Pentru ei nu conteaza pe cine calca in picioare in drumul personal spre glorie. Nu au scrupule in cea ce defineste Eul si tinuta in drumul lor spre destinatie. Nu pot vedea si simtii bucuria frumosului. Pentru acestia definirea vietii este o permanenta lupta in care nu exista reguli. Cuvintele scrise pe asfalt de catre copii nu sunt remarcate si oricum nu se poate ca niste simple litere sa poata schimba telul lor. Acestia sunt cei ce nu vor sa asculte, sa vada sau sa faca din calatoria lor o placere.

Asemanari

De ambele parti ale strazii oamenii se afla intr-o permanenta miscare. Toti oamenii indiferent de partea aleasa a drumului vor ajunge la destinatie.

Deosebiri

Cu toti vor ajunge la destinatie dar nu in aceleasi conditii. Desi cu totii ajung la destinatie este o mare diferenta intre cei ce respecta valorile moralitatii umane si cei ce isi urmaresc doar scopul. Pierderea de energie in drumul catre gloria imediata nu este scontata si implicit nici cuantificata ca si rezultat. Daca totii isi ating scopul, respectarea conditiilor ce da valoare oamenilor descriptibile in cuvintele ambitie, egalitate, cooperare, recunoastere, echitate, prosperitate, promovare, reciprocitate, conditii motivante, dau energia necesara pentru ca si a doua zi sa poata fi repetat acelasi drum.

Concluzii

“Indoaie copacul cat e mic si invata copilul pana n-a crescut mare” ( L. Soitu ) .

Se stie, de pilda, cum inca din copilarie ne jucam cu ceilalti copii pentru ca eram motivati de placere. Placerea reusitei. Era placut sa ridicam impreuna o cazemata sau un castel. Dar pentru ca acesta simpla motivatie sa fie realizata, fiecare dintre participantii la joc isi avea un rol prin care se simtea implinit. Se cunostea faptul ca rolurile de rivalitate sau suprematie, nu fac parte din acelasi intreg si nu aduc la aceeasi placere motivationala pentru parteneri la joc. Apoi mai trebuie subliniat faptul ca fiecare dintre participantii la joc cunosteau necesitatile existentiale ale jocului.
Precizez aceste lucruri caci dupa cum putem constata, relatia, educatie - virsta, are aceeasi importanta pe tot parcursul vietii individului indiferent de conditiile de mediu. Iar acesta este puterea prin care ne adresam tuturor pentru ca prin cuvantul, fapta si comportamentul nostru fiecare dintre noi poate zidi ori darama, stimula ori inhiba, bucura sau intrista, motiva ori descuraja, chema ori alunga, aduna sau risipi vointa si asteptarea celor din jur.
Si daca prima conditie era descrisa de simplitatea fiecarui ingredient component, a cunoasterii intregului produs finit si a mediului in care dorim sa dezvoltam, in a doua conditie se face referie la oameni si relatiile dintre acestia uniti pentru implinirea aceluiasi tel. Iar conditia de unitate motivationala a oamenilor este forta indistructibila ce ii promoveaza pe calea reusitei.

Congres impotriva islamizării

Islamismul este una din provocarile majore ale prezentului. Dovada o ofera atit asa numitul "congres impotriva islamizarii," convocat la Köln de grupari radicale de dreapta pe 9 mai, cit si o foarte controversata carte.
 
Cel care mizeaza clar pe deja verificatul potential exploziv al unor teorii si idei, vizind cu buna stiinta scandalul pentru a se impune din nou atentiei publice, ar trebui tratat cu indiferenta. Dar, lucrurile stau totusi altfel in cazul controversatului istoric Ernst Nolte, expert in istoria fascismului, care cu tezele sale a declansat in 1986 antologica disputa a istoricilor germani.
Ideea de baza a viziunii lui Nolte asupra celor doua totalitarisme ale secolului XX, simplificata la maximum, ar suna astfel: ura de rasa a lui Hitler ar fi fost o riposta data urii de clasa a lui Stalin, nazismul nu ar fi fost decit o replica data bolsevismului. in spatele acestui asa zis rationament se ascunde - observa specialisti - intentia unei „reabilitari a lui Hitler”.
Desi trece drept unul din expertii notorii in materie de istorie a fascismului (scrierea sa intitulata „Fascismul in vremea lui” a fost elogios intimpinata in 1963), disputa pe care tezele sale ulterioare de filozofie a istoriei au declansat-o, l-a transformat pe Nolte, social si politic, intr-un „paria”, precizeaza FRANKFURTER ALLGEMEiNE ZEiTUNG in recenzia consacrata ultimei carti a autorului in virsta de 86 de ani: „Cea de-a treia miscare radicala de rezistenta. islamismul.”
O carte noua despre „Umbra lunga a islamismului” pornind de la teze vechi - este ideea excelentei analize semnata in paginile cotidanului DiE WELT de Walter Laqueur, considerat un Nestor al istoriei totalitarismelor. Cartea lui Nolte se deosebeste de restul scrierilor, multe dintre ele docte, publicate inflationar aproape in ultima vreme despre islam si islamism.
intr-un interviu datat 2006, Nolte declara ca daca ar fi cu zece ani mai tinar, s-ar consacra intens studierii islamismului, pe care-l considera ca fiind, dupa comunism si fascism, al treilea mare fenomen de negare a liberalismului de tip american. Sau, altfel spus, a modernitatii.
Laqueur se opreste intre altele asupra unei subtile dar necesare disocieri intre islamism, anti-occidentalism, populism, antiliberalism si antisemitism, pentru a ajunge la concluzia ca totusi islamismul nu indeplineste conditiile stabilirii minimului numitor comun cu fascismul: islamismul nu are un Führer si nu are nici un partid.
intre cele trei "miscari radicale de rezistenta" ar exista totusi si unele puncte comune: toate au o esenta totalitarista, toate tind sa domine cit mai multe domenii ale existentei, ceea ce nici comunismului nici fascismului nu le-a reusit si nu-i va reusi nici islamismului, conchide Walter Laqueur.
La aceeasi concluzie ajunsese pe alte cai si filozoful german Peter Sloterdeijk in 2007, in scrierea consacrata analizei conexiunilor celor trei mari religii monoteiste cu politica.
Cit despre scrierea lui Ernst Nolte, ea stirneste deocamdata dezbateri, nu insa si scandalul scontat de autor, remarca SÜDDEUTSCHE ZEiTUNG, refuzindu-i autorului satsifactia pe care si-ar fi dorit-o.
DW Autor: Rodica Binder
DW Redactor: Robert Schwartz