POLITICA ECONOMICA PRINCIPALA GENERATOARE A CONFLICTELOR OMENIRII

Oil reserves have a non-equable repartition. Middle East holds two thirds of the world reserves, South America 12.8%, and the countries with the biggest oil reserves are: the Saudi Arabia 25.7%, Iraq 9.8%, Kuwait 9.5%, Iran 9.3% and Venezuela 6.6%. Oil exploitations include two very rich regions named "oil poles". One “pole” is situated in the South and South-Eastern part of Eurasia platform in the region between Caucasus, Persic Bay and North Africa. The second “pole” is in the South of North American platform, Mexico Bay, Caribbean Sea, and the North of South America. Saudi Arabia extracts 13% of the world oil quantity (in the vicinity and on the shore of the Persic Bay).
US hold the second place in the world (with 12%). The extraction is made in the region of Mexico Bay, Middlecontinent area, Colorado, Utah, New Mexico, on the South-Western Pacific shore and Alaska.
In the European part of Russia, the biggest deposits can be found on the superior course of Kama, but the main extraction region is in the Western Siberia (Ust Balik, Saim) and the latest prospecting showed oil structures in Lena river area, Sakhalin Island, Kamchatka Peninsula. Big oil quantities are extracted in Kazakhstan (on the shore of Caspik Sea, in Emba and Ural Valleys), Azerbaijan (Baku, Artem), Iran (near Qom city, in the South of Isfahan), China (Manchuria, continental platform of Bohai Bay, area of Huang He Delta, in the West of the country at Karamai, Yumen, Kuchasi in the East of Chengdu city), Norway (North Sea), Great Britain (North Sea), Mexico (on the shore of the Campeche Bay, Chiapas and Tabasco states, Yucatán Peninsula), Venezuela (Maracaibo Lagoon, continental platform at the West of Orinoco Delta).




Traim vremuri in care subdezvoltarea, criza alimentarã, degradarea mediului natural, cresterea rapida a populatiei, restrictiile privind energia si materiile prime, bataliile pentru mentinerea controlului in spatiului cosmic si planetar in scopuri strategice, declansarea mecanismelor generatoare de crizele economice, inflatia si dezvoltarea necontrolata a urbanizarii, descriu in mod hotarator, viata in drumul lung si ireversibil al mondializarii pietelor lumii si al globalizarii.
 “BOOMUL DE PIATA” SAU SCANTEIA ECONOMICO –ENERGETICA
Daca in trecut pamanul ce se dovedea a fi bogat in petrol constituia un blestem pentru detinatorul acestuia , pentru secolul XX acelasi pamnat capata o noua valoare dat fiind importanta acestei resurse.
Petrolul a reprezentat, in secolul trecut, sursa de baza a cresterii economice si a dezvoltarii tehnologice. Odata cu aceasta dezvoltare, cererea de petrol a devenit din ce in ce mai mare, iar aceasta cerere a fost acoperita printr-o crestere continua a extractiei de petrol.
La  inceputul secolului XXI odata cu hiperdezvoltarea industriala a lumii, omenirea se afla pe marginea prapastiei epuizarii totale a resursei petrolifere.
Pe alta parte ne aflam la inceputul unor noi situatii de confruntare intre cei ce detin monopolul materiei ce a asigurat dezvoltarea pe ultimii 100 ani si cei ce isi doresc independenta la nivel energetic utilizand resurse proprii.
Batalia pentru “ultima suflare“ sau  pentru monopolul cartelului energetic se apropie de sfarsit. La aproximativ 4 ani de la intalnirea de la Serpa ( Portugalia ) se ridica imperativ problema gasirii unei alternative. Pe langa acutizarea conflictelor politice si economice generate inevitabil de epuizarea mondiala a resurselor de combustibili fosili, omenirea se zbate intre a fi dependent sau idependent de cel ce controleaza resursa. La aproximativ 4 ani de confruntari omenirea se trezeste in fata unei noi provocarii. Independenta sau libertatea energetica.
Descoperirea alternativelor energetice, ce vor asigura inevitabil necesarul de consum energetic si vor inlocui resursa petrol, sunt menite sa atenueze criza, sa arate inca o data ca stiinta si inteligenta umana este capabila sa dezvolte noi orizonturi ale linistii economice.
Dar noi conflicte apar intre cei ce isi doresc libertatea la nivelul consumului energetic si accesul la propriile resurse, iar ceilalti, ce au o cota masiva din monopolul acestei resurse si tind sa piarda controlul asupra castigului ultimului secol, trag cu disperare de talerul balantei in favoarea lor. Prapastia intre cei bogati si cei saraci se adanceste tot mai mult, retezand orice umbra de speranta in accederea celor multi si exploatati la proprile lor resurse. Si totul sub conceptul democratizarii.
 PUTERE SI ETALON
Istoria economica a lumii a fost marcata de cicluri succesive de dezvoltare, bazate pe diferite produse ce au tensionat intelegerile dintre oameni.
A fost o era in care se concepea ca detinera contolului unei frontiere cat mai vaste ar fi insemnat bogatia si linistea unora. De asemenea a fost o era in care pretul unor metale din clasa pretioasa au definit ce inseamna legea si puterea pe arena mondiala. De fiecare data la sfarsitul unei astfel de etape omenirea s-a confruntat pentru desemnarea alternativei la ce va insemna in noua era putere si etalon. Acestui etalon Cu totii se vor raporta dupa desemnare si se vor supune lui conditionati numindu-l valoare .
Fostul presedinte al Rezervelor Federale al Statelor Unite, Alan Greenspan, odata cu retragerea sa din functie, face o dezvaluire stanjenitoare pentru Casa Alba declarand, in memoriile sale, ca principalul motiv pentru razboiul din Irak a fost securitatea globala, iar petrolul este parte a modului de asigurare al acesteia.
Ultima reduta a marelui colos, dolarul american, ce detinea o pondere tranzactionala de 80 % din economia mondiala a secolului trecut, ramane blocat pentru moment la nivelul etalonului tranzactional al petrolului.
In acest context si datorita presiunilor create de piata, cei puternici in momentul de fata, nu vor lasa sa fie dezvoltata o independenta a sectoarelor de interes decizional cum ar fi sectorul resurselor si implicit al energiei. Doar ca, in contrapartida statele neincluse in grupurile decizionale ale monopolurilor resurselor ce influenteaza piata si nivelul de trai, se unesc pentru a apara interesele nationale, pentru a se apara de cei ce vor sa-i domine.
Urmand in harta sectoarelor de maxim interes a resurselor, pe care Statele Unite ale Americii o contura pana in 24 ianuarie 2007 si dorea sa o controleze, Iranul reuseste sa indeparteze orice urma de realizare a acestui vis gasind intr-un timp foarte scurt solutia. Orientarea si cooperare cu instituliile mondiale menite sa blocheze extinderea. Dar de ce dupa episodul tragic al “democratizarii Irakului” sa urmeze Iranul ?
Iranul este al patrulea producator de petrol la nivel mondial. In urma presiunilor create de interesele altor natiuni de a pierde accesul la propria resursa ,Iranul, rupe bariera controlului economic al dolarului. Si astfel aproximativ 85% din petrolul iranian se exporta in euro sau in yen. Cotatiile bursiere ale barilului de petrol ajungand la 90,2 dolari si avand un curs in crestere.
 In prezent, 65% din petrolul iranian se vinde in euro iar 20% din intreaga productie petroliera in yeni confirma vicepresedintele Sociatatii Nationale Iraniene a petrolului domnul Seyed Mohammad Khatibi.
Tot oficial, Iranul, s-a adaptat punand in scadere exportul de petrol la doar 15% din intreaga productie a tarii pentru moment in moneda Americana. Acest procent se va reduce treptat, in favoarea unor alte devize mai credibile. In aceste conditii blocajul financiar provocat revine agresorului ce nu poate acapara prada . Astfel moneda americana a fost impinsa inca din 2004 spre o scadere cu 30-35%.
"In consecinta, a ne mentine capitalurile in dolari ar insemna o diminuare semnificativa a averii noastre. Am decis, deci, sa inlocuim dolarul cu alte devize'', sustinea oficialul iranian.

Pe alta parte Ministrii de Externe din China, India si Rusia s-au intalnit la Vladivostok, in Extremul Orient rus, pentru a pune la punct o colaborare cu scopul de a asigura stabilitatea in regiune si pentru a se impune astfel pe scena internationala. Statele reunite s-au angajat sa contribuie la evitarea unei destabilizari in Asia centrala sau a unor evenimente de genul celor care au avut loc in ultimii ani generand pierderi importante la nivelul resurselor.
Aliante noi se vor dezvolta pe scena mondiala ce vor uni pe cei deposedati de drepturile lor. "Noi acordam o mare importanta acestei reuniuni pentru ca reprezentam impreuna 40% din populatia globului si aproximativ 20% din PIB-ul mondial", sublinia ministrul indian de Externe, Natwar Singh. Dorinta de a fi impreuna a celor trei mari state este generata de idea de a contrabalansa pozitia SUA care se prezinta la momentul actual ca singura superputere mondiala.
Rusia si China, care sunt membre permanente in Consiliul de securitate al ONU, vor sa obtina si pentru India un loc de membru permanent in forul mondial.
China s-a dovedit ca o putere economica pe plan regional şi international. Considerata a patra putere economica in lume şi in urmatorii ani s-ar putea situa pe locul trei in clasamentul de competitivitate economica. Conform estimarilor preliminare ale Brioului National de Statistica al Chinei, in 2006 produsul intern brut a constituit 2.7 trilioane USD, inregistrând o creştere economica cu 10,7% anual, rerpezentând cea mai rapida ascensiune din ultimul deceniu. De loc de neglijat.
"Nevoile noastre in domeniul energiei sunt considerabile si contam pe asistenta Rusiei", adauga seful diplomatiei de la New Delhi,
China si India sunt tari aflate in plina crestere economica si demografica ce fac eforturi sa obtina acces la vastele resurse de gaz si petrol din Rusia, in special din partea sa asiatica. In subiectul acestei aliante se intrevede interesul fiecarei natiuni. India a investit deja in sectorul petrolier rus angajandu-se intr-un proiect gigantic, Sahalin1, din Extremul Orient rus.
La sfarsitul anului 2004, dupa indelungi tratative , Japonia obtinea din partea Rusiei semnarea unui accord privind traseul unui nou oleoduc ce va ajunge pana la Nakhodka, traversand China.



O NOUA DESCRIERE A HARTILOR ENERGETICE
Harta atomo–nucleara.
Lupta pentru detinerea controlului si a monopolului economic a fost si va ramane o crancena inclestare intre natiunile lumii ce isi doresc cu orice pret ca mentinerea influentelor si a dependentelor controlului resurselor sa fie sub directul lor dictat al intereselor politico-economice.
Ar fi prematur sa gandim din punct de vedere economic o lume lipsita de interese economice, fara impartirea zonelor de influenta precum si respectarea stricta a accesului la resursele statelelor.
Chiar daca razboiul rece s-a sfarsit, institutiile lumii bipolare nu au disparut si s-au retras pentru o scurta perioada pentru ca acum in 2007 acestea sa fie relansate, remodelate si adaptate cerintelor pietei.
In vremea lui Stalin si Hrusciov reprezentau legatura economica de dependenta de Marele Cartel Energetic al lumii sovietice.
Spre exemplu Bulgaria a avut puterea de a juca un rol important in sectorul atomo-energetic din Balcani.
Cum putea Bulgaria sa se dezvolte o industrie energetica atat de puternica intr-o zona ce nu detinea nici tehnologie si nici bogatia materiei din punct de vedere al resurselor ?
Si totusi Bulgaria detine si acum o pondere deosebita in sectorul energo-nuclear in baza conventiilor trecute.
Lupta in castigarea popularitatii,ocuparea unei zone cat mai vaste de influenta, crearea cat mai multor canale de interdpendenta sunt efecte ale trecutului apropiat . Revigorarea angajamentelor lasate intr-un latent stand-by, scot la lumina in noi forme ale invaziei si colonizarii economice.
Potrivit  descrierilor din  International Herald Tribune din 8 iunie 2007 in care  se aduceau critici vehemente companiei rusesti de energie nucleara, Atomstroyexport,  pentru ca ar fi ajutat Iranul sa isi construiasca propriul programul nuclear aduce in constinta mondiala semnalul de start in marea bataliie a controlului energetico- nuclear.  Fosta ramura a ministerului sovietic de energie atomica, Atomstroyexport a fost principalul instrument al Kremlinului pentru satisfacerea cererii tot mai mari de energie nucleara, care vine astazi in mare parte de la statele in curs de dezvoltare.
Astfel se descrie lumea intr-o noua era, iar noi ca martori ai unei renasteri energo-atomo- nucleare suntem  conditionati sa ne asiguram o pondere cat mai mare in piata spunea ministrul afacerilor externe rus Serghei Lavrov.
   “Suntem siguri ca avem o piata ce a asteptat prea mult “ declara directorul executiv al Companiei Atomstroyexport, la Moscova.

Adevarat acest colos renascut parca cu mult mai puternic revine asupra vechilor proiecte si construieste sapte reactoare nucleare. In Iran, China, Bulgaria si India.
Angajamentele pretinse de compania rusa se dovedesc a fi mai mari decat oricare alt competitor, in special Westinghouse si General Electric din Statele Unite, Siemens din Germania si Areva din Franta.
Westinghouse are contracte pentru patru reactoare noi in China, dar nu au inceput constructia inca. Compania Westinghouse mai este asociata in alte locatii pentru programe de dezvoltare energetica, precum sase din Coreea de Sud si doua in Taiwan.
Reactoarele proiectate de Westinghouse raman cele mai des intalnite in functiune din lume - 45% din reactoarele in functiune.
Pentru moment. Totusi Rusia revine , mereu importanta si in actualitate surprinde lumea de altadata a occidentului prin relansarea proiectelor sale nucleare . Este o realitate refuzul de altadata al Moscovei de a primi lectiile de democratie si de deschidere in relatiile interstatale. Precum este o realitate ca in batalia pentru monopolul energo-nuclear nu se conta pe revigorarea Rusiei si intrarea sa in competitie.
Efectele dezastrului de la Cernobal 1986 au zdruncinat increderea in tehnologia rusa. Poate si ajutata opinia mondiala a reactionat refractar la idea relansarii proiectelor rusesti in aceasta zona.
Indiferent de hotararile din Statele Unite, Japonia si Europa, ce sub semnul precautiei in privinta construirii de noi centrale nucleare incearca sa-si indeparteze concurenta,Rusia, se reinscrie in cursa energetica a lumii ca un competitor de prima linie.
Lumea trece printr-un nou ciclu de expansiune a constructiei centralelor nucleare, care aminteste de anii 1960 si 1970, in conditiile in care fiecare natiune cauta o cale alternativa la indepartarea vechilor interdependente si refacerea statutului pe scena mondiala.
VIITORUL OMENIRII IN DEZVOLTAREA ENERGIEI NUCLEARE
Lumea nu are de ales decat sa dezvolte energia nucleara. In acest timp aproximativ 26 de centrale nucleare se afla in proces de constructie in state din toate zonele lumii.potrivit Agentiei Internationale de Energie. Insa dintre toate aceste programe in desfasurare, doar doua sunt construite in state cu economii dezvoltate. Una una in Finlanda iar cealalta in Japonia.
Astfel se preconizeaza ca in viitor cerinta dezvoltatii acestui sector sa vina de la economiile dezvoltate, inclusiv mari puterii , in tendinta lor de expansiune.
Statele Unite cu cele 104 reactoare nucleare functionale, mai multe decat oricare alt stat, promit sa dezvolte in acest sector si ca in urmatorii 10 de ani sa se construiasca alte 30 de reactoare noi.

De cealata parte Rusia, negociaza cu Vietnam, Malaezia, Egipt, Namibia, Maroc, Africa de Sud, Algeria, Brazilia, Chile si Argentina pentru dezvoltarea si raspandirea unei alternative a constructiilor centralelor nucleare ce implica costuri imense .
Solutia problemelor de cost a dezvoltat un nou model pentru pietele emergente. O linie de mini-reactoare specifice centralelor pentru submarinele nucleare. Acestea sunt ajustate pentru a corespunde capacitatii limitate a retelelor electrice din statele in curs de dezvoltare. Intr-un astfel de cadru protrivit agentiei ruse de energie atomica se urmareste dezvoltarea unor reactoare construite pe pontoane, ce ar putea fi transportate in statele in curs de dezvoltare si conectate la reteaua locala de electricitate, in schimbul unei taxe.

Reactoarele industriale produc in media 1 000 de megawati  de electricitate, suficient pentru alimentarea a un milion de locuinte. Rusia va comercializa reactoarele in cadrul categoriei de 300-600 megawati.
Se promoveaza astfel un model de afaceri care imbina furnizarea energiei nucleare cu contractele de constructie a centralelor si care sa asigure restul lumii ca acel combustibil consumat - un posibil ingredient pentru fabricarea bombelor - este adus inapoi in statul comerciant pentru depozitare.
Ne vom rentoarce la descrierea facuta de Profesorul Paul Hirst in care prevedea disocierile şi asocierile comunitaţilor statele in functie de tredul polior de interes din care acestea faceau parte, dar si ca o permanenta sursa de adaptare a popoarelor supuse la expunerea influenţelor impuse de dominatori.
In acest inceput de secol s-au produs schimbari strategice pe harta energetica a lumii. La orizontul cerintei energetice au aparut noi piete China, India, Iranul dar şi Uniunea Europeana largita, care intampina dificultati mari in politica lor energetica, fiind dependente de resursele energetice şi de politica externa a tarilor vecine.
China depinde de politica energetica a Rusiei. India la randul ei depinde de politica Iranului cu privire la gazcoductul Iran-Pakistan-India. Iranul depinde de pozitia Rusiei in contextul mai larg al situatiei din Orientul Mijlociu. Uniunea Europeana depinde de gazul şi infrastructurile rusesti la moment.
In aceasta conjunctura ar trebui sa se atribuie o mai mare insemnatate acestor aliante economice dar si o importanta deosebita diplomatiei. Caci din trecut si pana astazi in secolul XXI economia omenirii nu a fost condusa nici o secunda de o superputere in mod unilateral si doar de interesele statelor participante la viata internationala.




Darius Stan
drd. International Law

Europa se schimba ! Stilul sau strategiile de guvernare?

Europa se schimba! Stilul sau strategiile de guvernare?
Ambasador George APOSTOIU
Esecul primei tentative de adoptare a Constitutiei Europei a fost urmat de schimbari de echipe în Franta, Germania si Marea Britanie. Odata cu acestea au aparut noutati în alcatuirea coalitiilor de guvernare si nuantari ale platformele electorale cu posibile efecte asupra doctrinelor de partid. Cele trei state sunt pilonii pe care se construieste Europa de mâine si orice schimbare în politica lor prezinta interes. Într-un interval de timp apropiat au mai fost înnoite echipele de guvernare în Italia, Portugalia, Spania, Polonia, iar în spatiul extra-comunitar în Ucraina si Turcia. Se admite ca acestea sunt state cu o pondere limitata de influenta dar si mutatiile de aici ar merita sa fie luate în calcul. La nivel geostrategic, interesul cel mai mare îl prezinta înnoirile asteaptate în curând, în F.Rusa si în Statele Unite.
Se schimba lumea? Sa descifram unele directii.
Germania. Dupa victoria obtinuta de CDU-CSU, Angela Merkel a trebuit sa faca social-democratilor lui Schroeder concesii importante pentru a obtine portofoliul de cancelar si a asigura crestin-democratilor preponderenta la putere. Compromisul a deschis o formula de coalitie inedita pentru Germania prin acceptarea în guvern a 14 ministri social-democrati. Conducând ciudata coalitie de dreapta-stânga, noul cancelar crestin-democrat si-a asigurat asocierea adversarilor pe directia lor predilecta din politica sociala. În acest fel a evitat sau a estompat forta miscarilor sindicale. Concomitent, s-a putut consacra unei politici economice convenabile interesului crestin - democratilor de a dilua rolul ,,statului providential”. Soldul curent al Germaniei este mai bun decât al Frantei, economia germana suporta mai bine decât economiile celorlalte state europene fluctuatiile pietei mondiale. Cum Berlinul urmareste sa ramâna lider al constructiei europene aceste performante îi sunt mai mult decât necesare. Se poate spune ca aceasta orientare strategica îi va aduce în viitor mult mai multe câstiguri lui Angela Markel si partidului ei. Daca acceptam previziunea socialistului Jacques Attali ca pentru urmatoarele doua decenii ,,Uniunea Europeana nu va putea fi altceva decât un spatiu economic” Germania, cu economia ei sanatoasa, va putea sa-si conserve rolul de locomotiva a Europei. Nu se poate spune ca acesta nu a fost si obiectivul social-democratilor. Dar crestin-democratii îl pot exploata în alegerile care îi asteapta ca un merit al lor.
Cândva, nemtii numeau Franta die grosse Nation. Astazi putem considera în aceeasi termeni însasi natiunea germana. De la venirea la putere a Agelei Merkel, Germania este invitata frecvent la reuniunile Consiliului de Securitate. În noiembrie, membrii Consiliului plus Germania se vor întâlni pentru a dezbate problema sanctiunilor înpotriva Iranului. Berlinul avanseaza astfel în atingerea obiectivului sau de a deveni membru permanent al acestui organism si poate declansa una dintre reformele mult asteptate ale ONU.
Pe plan european, Berlinul este într-o permanenta ofensiva, indiferent cine se afla la putere si îsi asuma rolul de mediator ori de câte ori apar probleme controversate. A demonstrat-o cu prisosinta prestatia cancelarului Merkel pe timpul recentei presedintii a Germanie la U.E. Este bine sa se stie ca dupa lansarea, în campania electorala, de catre Franta, a ideii Tratatului simplificat, Merkel a preluat rapid initiativa in timpul presedintiei Germaniei la Uniunea European si a accelerat redactarea proiectului acestuia în cadrul grupului de experti.
Dincolo de spatiul comunitar, Germania rezolva cu atentie, cu inteligenta precautie si cu interes ecuatia de putere cu Rusia. Este adevarat ca Angela Merkel se înscrie pe linia modelului crestin-democratilor fixat de Helmut Kohl în relatii în Rusia. Ca noutate, amintim ca ea foloseste cu abilitate canalul special stabilit de social-democratul Schroeder cu Putin. În felul acesta, statutului de care se bucura Germania, de cel mai puternic partener continental al Rusiei, se consolideaza si a fost pus la adapost de efectele schimbari conjuncturale.
Franta Modelul german de coalitie la guvernare a avut ecouri în Franta. Dupa alegerile prezidentiale din 2007, noul presedinte N. Sarkozy a recurs, prin contaminare, la politica de deschidere si a inclus în guvern ministri din partidul de opozitie. Dar aici mobilul a fost diferit de cel al lui Merkel. Sarkozy a vizat exploatarea victoriei din alegeri pentru a pulveriza opozitia. Socialistul Jack Lang, dispus sa intre în guvernul de dreapta, remarca faptul ca ,,guvernele de coalitie, asa cum se vede si în alte state europene (aluzie la Germania), nu par sa fie o anomalie. Ceea ce pune probleme în deschiderea de tip francez, este ca ea apare ca un act unilateral al sefului statului si nu ca un fruct al dialogului, înca si mai putin, al unui acord cu alte forte politice”. Mai importante - decât în oricare alta tara – sunt modificarile de strategie externa ce par sa se contureze în politica Frantei sub Sarkozy.
Parisul are de recuperat un teren important în Europa, perdut dupa referendumul din 2005 prin care francezii au prabusit Constitutia si au stagnat constructia politica a Uniunii Europene. Poate ca nu au gresit prea mult daca ne punem întrebarea cât de pregatita era Europa pentru a-si asigura si o identitate politica.
Sub Sarkozy, Franta îsi multiplica eforturile pentru revenirea Frantei, alaturi de Germania, în nucleul dur al Uniunii Europene. Merita de vazut de ce mijloace se va folosi Parisul, altfel mult prea francez în europenismul lui, în abordarea asperitatile introduse în viata Uniunii Europene de unii dintre membri în numele intereselor nationale sau al redesteptarii tendintelor nationaliste.
Sarkozy a avansat initiativa constituirii un comitet al înteleptilor pentru clarificari înainte de supunerea proiectului Tratatului simplificat aprobarii statelor membre. Preocupat de revenirea în prim plan, Parisul doreste convocarea unei conferinte interguvernamentale pe tema viitorului institutional al Uniunii Europene. Concomitent a avansat deja principalele teme ale presedintiei franceze care va începe la 1 iulie anul viitor, anume: reforma politicii agricole dupa 2013, chestiunea emigratiei si finantele. Sa spunem ca Franta nu este în cea mai comoda pozitie sa atace nici una dintre aceste directii.
Prioectul Tratatului simplificat este supus discutiei sommet-ul U.E. de la Lisabona, 18-19 octombrie. Este de asteptat sa se ajunga la un acord definitiv pentru a fi deschisa etapa de ratificare ce se preconizeaza sa se încheie în 2009. Simplu nu va fi, procedurile de aprobare sunt diferite, în parlament sau prin referendum. Oricum obstacolele au început sa apara. Guvernul conservator de la Varsovia, prin chiar glasul presedintelui Kaczinsky, a facut cunoscut lui Parisului ca Polonia va introduce un amendament la proiectul Tratatului simplificat. Varsovia vrea un mecanism, numit loanning, capabil sa înghete temporar deciziilor Uniunii Europene atunci când se constata ca exista o minoritate suficienta de nemultumiri. Se întelege ca Franta s-a opus. Sunt înca si alte controverse legate de Tratatul simplificat. Gordon Brown în Marea Britanie si, evident, rebelii de serviciu, fratii Kaczinsky în Polonia nu accepta aplicarea Chartei drepturilor fundamentale ale cetatenilor europeni, pe care o socotesc constrângatoare. Numai ca în Tratatul simplificat se considera ca ,,aceasta (Charta) are valoare juridica egala” pentru toti.
Chiar în conditiile în care are dificultati în respectarea pactului de stabilitate, Franta lui Sarkozy joaca în forta. Parisul a solicitat Bruxelles-ului o amânare a termenului scadent în 2010 pâna în 2013, pentru reducerea datoriei publice. Merita sa amintim aici ca aceasta ofensiva vine si din nevoia de a fi reparate sau compensate unele erori. Sa amintim una care face obiectul unui scandal de proportii: francezii au constatat ca acordul franco-german, intervenit în iulie anul acesta, în dosarul grupului european EADS (în principal, constructia avionului Airbus, care, atentie, ne priveste serios!) arata o crestere a puterii Germaniei în sectorul strategic.
Marea Britanie. Dincolo, peste Canalul Mânecii, Tony Blair a predat anul acesta stacheta lui Gordon Brown. Imediat Londra a fost în masura sa anunte reducerea contingentului britanic din Irak, pâna la 1 ianuarie 2008, cu 1000 de soldati, iar pâna în primavara efectivele sa ramâna la 2500, adica la jumatate din cele actuale. Este un eveniment pe care noi nici nu îndraznim sa-l salutam. Cu siguranta retragerea militarilor britanici a fost discutata de Brown cu Washington-ul, numai ca, este de presupus, el a facut-o de pe alte pozitii decât ar fi putut sa o faca predecesorului sau. Într-o prima analiza putem considera ca hotarârea Londrei reprezinta cel putin o încercare a noilor autoritati nu neaparat de a se distanta de Washington, ci de a se ,,europeniza” mai mult în ochii Bruxelles-ului si ai Strasbourg-ului. Reusita poate sa conduca treptat-treptat la o noua strategie europeana a Marii Britanii.
Merita sa ne oprim la cea mai interesanta initiativa a lui Tony Blair, chiar daca ea priveste mai degraba politica interna si chiar daca, dupa unii, ea a esuat. Fostul premier a încercat sa foloseasca globalizarea pentru a crea conditii de dezvoltare economiei britanice. În primul mandat a urmarit restaurarea finantelor publice; în al doilea, modernizarea serviciilor; în al treilea, a perfectionat modelul laburist prin liberalizarea fortei de munca si flexibilizarea cailor de dezvoltare economica. Aceasta îmbinare de liberalism si social-democratie, botezata ,,cea de a treia cale”, a fost criticata de stânga franceza. Dar, în Marea Britanie, dupa Balir, laburistii ramân la putere cel putin pentru trei ani - Brown a anuntat ca nu accepta alegeri anticipate - în timp ce, în Franta, socialistii francezi au pierdut în fata liberalului Sarkozy. Ramâne, totusi, un esec mare al blairismului. I se reproseaza lui Blair - ma opresc deliberat la acest aspect - tentativa de reforma a constitutiei pe care la venirea la putere o considera arhaica si disfunctionala. A încercat sa introduca criteriul reprezentativitatii proportionale în Camera Lorzilor. A abandonat ideea pe parcurs dar a acceptat o experienta paguboasa, de creare a unor institutii proprii – parlamente – în Scotia si în tara Galilor. Rezultatul a fost ca acestea au condus la dobândirea unui statut de semi-autonomie apropiata independentei si s-au dovedit propice pentru revigorarea nationalismului în cele doua entitati ale Marii Britanii. Oare sa existe o legatura a acestei experiente cu exacerbarea miscarii independiste a flamanzilor din Belgia!?
Rusia. Ramâne mereu importanta si de actualitate ceea ce altadata se numea ,,chestiunea rusa”. Acum este clar ca Putin va conduce, în continuare Rusia, chiar daca nu va mai fi presedinte în viitorul mandat. Unii au spus ca Putin este un fel de consul pe viata, amintind de democratia de tip roman. Este o realitate ca ramânerea lui la putere da o anumita garantie Occidentului, sau siguranta, izvorâte din cunoasterea directiilor politicii lui, asa cum au fost ele relevate pâna în prezent. Dar în viitor cum vor arata?
Angela Merkel s-a întâlnit în mai multe rânduri cu Vladimir Putin. Relatiile de parteneriat economic între Germania si Rusia se consolideaza constant, nu par sa fie supuse unor fluctuatii majore. Atent analizate, ar putea conduce la evidentierea unei tendinte: în Europa, Rusia are un partener preferat, Germania. În rest, Moscova întelege sa discute cu Uniunea Europeana, în ansamblu! Noul presedinte al Frantei, Sarkozy, a facut o vizita la Moscova, în zilele de 9 si 10 octombrie 2007. Se vorbeste de o reusita pe planul apropierii personale dar nu si pe cel al unei schimbari majore al naturii relatiilor interstatale. Sarkozy parcurge traseul cancelarului german cu ceva întârziere dar si cu mai putin rafinament în comparatie cu predecesorii lui atunci când intra în materia democratiei. Înainte de a ajunge la Moscova Sarkozy a facut doua declaratii care nu erau definitorii, la predecesorii lui, pentru interesele Frantei în relatiile cu Rusia. Prima: Rusia ar face bine sa nu complice, ci sa contribuie la însanatosirea vietii internationale. A doua, un loc comun mai vechi, se referea la calitatea democratiei în Rusia.
Acum sa vedem si de dincolo cum stau lucrurile. Sa amintim si unele reprosuri ale Moscovei la adresa Occidentului, inclusiv a Frantei. Kremlinul a refuzat constant lectiile de democratie, ori de unde au venit. Apoi, nu crede ca este pe masura recompensat de Occident pentru ralierea Rusiei la economia de piata, la jugularea anarhiei de care continentul acelasi Occident s-a temut în timpul destramarii Uniunii Sovietice si la decimarea unor structuri mafiote care afecteaza sanatatea relatiilor economice. Kremlinul face alergie la penetrarea spatiului ei de influenta în Ucraina, tarile baltice, Georgia iar pe cale militara a vecinatatii imediate, adica fostele state comuniste aliate. Rau interpretata în Occident este, dupa parerea Moscovei, si politica de reprimare a miscarii independentiste a cecenilor.
Occidentul considera Rusia ca important factor politic, militar si economic în ecuatia de putere pe glob. În masura în care procesele unioniste pe continent sunt înca în desfasurare, Rusia se dovedeste a fi statul cu progrese mai evidente decât cele ale Uniunii Europene în refacerea multipolarismului. Sunt aprecieri conform carora Rusia si-a refacut deja statutul de putere mondiala. Desi nu este o tara prospera, nu poate fi ignorat faptul ca Rusia asigura statelor Uniunii Europene, în buna masura, aprovizionarea cu resurse energetice si ca a ramas nu numai un partener comercial major ci a devenit o imensa piata de desfacere. Odata penetrata aceasta piata, conditiile de viata în Rusia se vor schimba.
Pe un alt plan lucrurile nu cunosc aceeasi evolutie. Parteneriatul dintre Rusia si NATO se afla în regres. Intentiile administratiei americane de a instala scuturi antiracheta în Cehia si Polonia si baze militare în Bulgaria si România par sa fi pus capat lunii de miere dintre Bush si Putin. Deplasarea la Moscova, în octombrie, a secretarului de stat american C. Rice si secretarului apararii Robert Gates pentru a convinge ca aceste masuri nu sunt îndreptate împotriva Rusie s-a soldat cu un esec. Kremlinul a cerut înghetarea proiestului. La ce trebuie sa ne asteptam?
"Nu cred ca exista motive reale de ingrijorare, spune Elene d’Encausse, secretar al Academiei Franceze, unul dintre cei autorizati specialisti în istoria Rusiei. Cred ca, de la dezmembrarea Uniunii Sovietice, Rusia este preocupata în primul rând de construirea unui stat modern”. Nu este simplu. Coruptia si incompetenta administrativa fac ravagii. Masurile luate nu sunt dintre cele mai ortodoxe de aceea se vorbeste de o democratie dirijata în Rusia. Sub Putin, Federatia Rusa si-a stabilizat situatia ca putere mondiala iar rusii îi sunt recunoscatori presedintelui lor si îl vor, în continuare, la comanda. El a reusit sa stopeze caderea din timpul lui Eltin si a dat garantia refacerii puteri militare a statului rus. Pentru Europa aceasta continuitate este, cum am spus, o garantie dar va pune probleme din ce în ce mai complicate. Putin ca prim ministru, daca la aceasta formula va recurge, va continua sa consolideze puterea militara a Rusie pâna la a conditiona formulele de securitate în Europa si, probabil, ceva mai mult.
Europa de Est. De la reunificarea Germaniei, exista o orientare puternica a Berlinului spre Est. Este o revenire la interesele dintotdeauna ale Germaniei. Dupa instalarea lui Nicolas Sarkozy la Elysee se observa ca si Franta se implica mai hotarât în acest spatiu. Sarkozy a fost la Budapesta si la Sofia, ceva mai de vreme la Bucuresti, marcând o ruptura fata de predecesorul lui, Chirac, care a vexat statele est-europene cu remarca malitioasa ca au ratat ocazia sa taca (,,auraient mieux fait de se taire”) atunci când acestea se aratau înflacarate în atlantismul lor. Ca si Chirac, Sarkozy a anuntat ca vrea sa devina si el avocatul statelor est-europene si a declarat - cât de sincer se va vedea mai târziu - ca acestea nu trebuie tratate ca facând parte din ,,divizia a doua a Europei”. Frumos spus, chiar pe întelesul suporterilor de fotbal, dar nu si suficient. Noul presedinte francez încearca sa restabileasca simetria puterii pe continent: ,, pentru a-ti atinge scopurile în Est trebuie sa-ti faci noi prieteni”. Ideea este mai clar explicata de unul dintre consilierii lui: Franta trebuie sa actioneze ,,fara teama si fara tabu-uri, pentru a trage partea noastra de profit si pentru a ne apara interesele”.
Kosovo si Iranul par sa fie alese de Paris pentru a încerca solutii în afara ONU. Este posibil un atac al Parisului la competentele ONU?
Adept al tezei independentei provinciei Kosovo, la antipod fata de Rusia, Sarkozy a declarat, dupa discutiile cu Putin de la Moscova, din octombrie, ca pozitiile celor doua tari marcheaza o convergenta, ca Europa trebuie sa ramâna unita, sa discute cu Rusia si sa se ajunga la o solutie care sa nu raneasca pe nimeni. Dupa unii, aici se poate întrezari o oarecare nuantare de pozitie, dupa altii intransigentul aparator al independentei provinciei sârbe ar fi ramas inflexibil.
Relatiile dintre Paris si Washington sunt mai bune sub Sarzozy decât sub Chirac. Sarkozy l-a numit consilier pe probleme de politica externa pe fostul ambasador în SUA, Jean-David Levitte. Inovatiile în politica externa franceza vin de la Elysee si nu neaparat de la Quai d’Orsay. La consfatuirea cu ambasadorii, din 27 august 2007, noul presedinte a afirmat ca una dintre cele mai mari sfidari ale lumii contemporane este ,,confruntarea dintre Islam si Occident”. Gasim aici semnele unei posibile îndepartari de pozitia traditionala – de la de Gaulle – a Frantei fata de problema Orientului Apropiat. O confirma deocamdata atât pozitia lui Sarkozy fata de Iran sintetizata clar de ministrul lui de externe, B. Kouchner: ,,un razboi împotriva Iranului este de luat în seama”. În problema iraniana, discursul lui Sarkozy la Adunarea generala a ONU era pe acelasi ton. Era o reactie în conditiile atitudinii ostile a Rusiei si Chinei în Consiliul de Securitate pentru sanctionarea Teheranului. Ca alternativa, Parisul a avansat ideea unei actiuni diplomatice europene, împreuna cu Statele Unite, ,,în afara ONU”. Suntem departe de pozitia diplomatiei franceze în cazul Irakului si în apropierea doctrinei razboiului preventiv!
,,Impossibil n’est pas francais”, cum spunea de Gaulle.
Turcia si Ucraina. În spatiul extra-comunitar merita atentie schimbarile din Turcia. Recent, turcii au reusit sa aleaga un presedinte. S-a deblocat o criza care punea la îndoiala natura laica a statului turc. Dar au si aparut problemele. Pentru a stapâni miscarile independentiste ale kurzilor Ankara a anuntat ca recurge la operatiuni militare în nordul Irakului. Concomitent, Comisia afacerilor externe din Congresul SUA a adoptat o declaratie prin care recunoaste ca Turcia este responsabila de genocidul din 1915. Condollizza Rice a declarat ca operatiunile militare turce afecteaza grav interesele americane în Irak. Presedintele Abdulah Gul a declarat ca recunoasterea evenimentelor din 1915 ca genocid reprezinta un act ostil al Congresului american la adresa Turciei. Ankara si-a rechemat ambasadorul de la Washington. Iata doua probleme care complica relatiile dintre doi parteneri NATO în conditiile atât de complicate ale razboiului din Irak.
Turciei nu îi este usor nici pe plan european. În campania electorala Sarkozy a fost prea dur cu Ankara fara sa tina cont de raporturile bilaterale bune dintre cele doua state, de pozitiile lor similare în probele sensibile ca razboiul din Irak, conflictul israelo-palestinian, stoparea accesului Iranului la armele nucleare, razboiul din Afganistan. Pentru a atenua intransigenta lui Sarkozy din timpul campaniei electorale ministrul francez de externe Kouchner a facut la începutul lui octombrie o vizita la Ankara. Se va vedea daca a avut efect.
În Ucraina, recentele alegeri au demonstrat ca interesele si sentimentul national sunt extrem de puternice la ucraineni. Nici mirajul revolutiei portocalii nu mai fascineaza ca altadata. S-a vazut ca ca energia formulei de impunere a democratiei prin manifestari de strada s-a consumat. Helene d’Encausse considera acum ca Statele Unite, prin intermediul unor ONG-uri, a încurajat revolutia portocalie din Ucraina si revolutia trandafirilor în Georgia ca miscari anti-rusesti. ,,Ma bucur ca aceste tari si-au cucerit independenta, dar nu este util sa le împingi sa adopte o atitudine violent anti-rusa. Nu cred ca e prea util nici faptul ca trupele SUA se instaleaza acolo. E o alta forma de dependenta. Iar pentru Rusia este destul de greu de acceptat."
Vor aparea, în aceste conditii, alte inovatii? Cu siguranta.
România. În ce ne priveste, dupa caderea regimului de guvernare comunista, Bucurestiul nu a reusit sa aiba relatii normale nici cu Rusia lui Eltin, nici cu cea a lui Putin. Cauzele sunt multe. În timpul presedintiei lui Ion Iliescu a functionat tactica inhibarii sefului statului la care a recurs abil opozanti, prin supralicitarea trecutului sau politic al presedintelui. Dintre noii sefi de stat ai fostelor tari socialiste Ion Iliescu a fost ultimul primit la Kremlin. si acest lucru s-a petrecut dupa mult timp si dupa multe eforturi. Culpabilizându-l pentru studiile la Moscova, pentru trecutul politic, opozitia ignora deliberat faptul ca România a intrat în NATO si a pregatit aderarea la Uniunea Europeana în timpul mandatelor lui Ion Iliescu, avândul ca sfatuitor (numai!) pe tânarul lui ministru de externe Adrian Nastase, devenit apoi prim ministru. În ochii Moscovei, deteriorarea relatiilor ruso-române avea ca principala cauza demersurile României de a intra în NATO si nu în trecutul comunist al sefului statului. Acesta este un adevar care poate fi usor demonstrat. Nu îi înteleg pe cei care îl stiu de ce nu îl avanseaza! Efectele acelor demersuri se vad limpede si astazi, dupa acordurile, încheiate - sub guvernarea Nastase - privind ,,stationarea” soldatilor americani în bazele militare românesti. Opozitia Moscovei nu va trece decât dupa convenirea unor masuri de compensatie pe care nu noi românii le vom asigura. Noi le vom suporta! În aceasta chestiune, nimic nu ne poate servi mai bine decât o politica de... evitare a gafelor. O politica serioasa care sa faca posibila apropierea obiectivelor cere o diplomatie abila si inteligenta. Întelept ar fi sa reusim sa convingem aliatii nostri de azi pentru a ne sta alaturi. Dar acesta este deja un alt subiect.
Daca – conditionarea se impune! - clasa noastra politica va întelege rapid si corect noile miscari strategice de pe continent noi, românii, vom putea evita erorile de pâna acum care ne-au costat întârzierea sincronizarii la Europa. În aceste conditii, cred ca ,,europenizarea” politicii externe românesti trebuie sa devina adevarata prioritate a Bucurestiului. Este calea cea mai sigura de a ne dimensiona corect puterile pentru a moderniza mai rapid România, de a ne trage, cum spun consilierii lui Sarkozy, partea noastra de profit si de a ne apara interesele. Cât priveste ,,atlantismul” nostru, acesta ramâne prioritar si important, desigur, în masura în care vom sti sa beneficiem cu întelepciune de ceea ce are el bun: pragmatismul.

Politica de aparare sau implicare în dinamica razboiului? Nu este direct legat de posibilele modificari de strategii pe continent dar merita prezentate câteva informatii privind vânzarile de armament în Orientul Mijlociu.
C. Rice a anuntat, la 2 august 2007, ca SUA vor livra în urmatorii 10 ani, statelor prietene din Orientul Mijlociu (Arabia Saudita, Egipt, Kuweit, Bahrain, Qatar, Oman si Emiratele Arabe Unite) arme în valoare de 46 miliarde de euro. În aceeasi perioada, ajutoarele militare americane acordate Israelului se vor ridica la 30 de miliarde. Cu toate acestea, furnizarea de arme sensibile Arabiei Saudite nelinisteste Tel-Aviv-ul. Franta a vândut în 2004 armament în valoare de 3,38 miliarde euro si va avea o cifra de afaceri, la sfârsitul lui 2007, de 6 miliarde. Orientul Mijlociu este un spatiu pe care, traditional, Franta si-l disputa cu state care astazi îi sunt partenere în structuri militate si economice. Recent, a semnat cu Libia contracte militare de vânzare a rachetelor antitanc Milar, în valoare de 168 de milioane de euro si a sistemului Tetra de comunicare prin radio a EADS de 128 de milioane euro.
În acest context, sa mai amintim ca Sarkozy a reluat chestiunea revenirii Frantei în structurile militare ale NATO în aceeasi conditii în care a facut-o, cu ani în urma, presedintele Chirac în discutiile cu presedintele SUA, Bill Clinton. Parisul vrea sa aiba un post de comanda ,, la cel mai înalt nivel” în conducerea organizatiei, pentru flancul mediteranean. Atunci Chirac nu a avut câstig de cauza.
Va avea acum Sarkozy?
Lumea se schimba. Este evident.