miercuri, 20 iulie 2011

Incursiuni in toiul amintirilor viitorului


Ca noi toti ceilalti, m-am nascut cu "speranta" ca voi traii intr-o lume lipsita de negura neamplinirilor, pentru ca am raspuns chemarilor " celor ce stiau " si puteau sa-mi daruiasca din cunoasterea lor pentru reusita pe mai departe.
Traiesc cu dorinta ca invatatura primita sa poata fi aplicata creand rodul impliniri celor ce m-au daruit. Traiesc cu dorinta ca invatatura primita de a primii un simplu si uman "multumesc " pentru a aduce bucuria in sufletele noastre.
Ca fiecare fiecare dintre noi avem insa "regrete" ce ne urmaresc pe parcursul intregii vieti.
Regretam faptul ca, lumea in care ne-am nascut nu este intocmai ca cea din povestile copilariei. Idealurile nemplinite ale vremurilor noastre despre care credeam ca puteau schimba lumea. Idealuri despre care vor mai vorbi probabil generatiile urmatoare ce vor primii la fel ca si noi speranta traiului intr-o lume mai buna.
Speranta ca peste milioane de ani , lumea va fi gata sa asculte invatatura si sa ingroape pentru vecie securea rautatilor incepand sa creada in armonia cunoasterii.
Domnule ambasador, domnilor profesori stimati colegi, va rog sa aveti puterea sa va bucurati de noi totii asa cum am fi facut-o daca am fi reusit. Daca am fi reusit sa schimbam intrega societate umana.

Revolutia Culturala Mondiala
Traim in era asa zisei mondializarii. Informatiile devin din ce in ce mai abundente, devin cantitative. Tehnologiile avanseaza fulgerator. Timpul se comprima. iar noi suntem tentati sa culegem in graba informatiile de la suprafata.
Suntem generatia analgezicilor, a grabitilor in van si a solutiilor de moment. Practic nu mai suntem in stare sa luam decizii rationale, pentru ca nu dispunem de o cunoastere suficient de performanta de prelucrare a informatiilor.
iata de ce arta comunicarii conteaza astazi mai mult ca nicicand. Ea poate servi mai bine echilibrarii interesului puterii acolo unde puterea poate conduce spre realizari. Din acest context putem percepe viitorul asteptat ca pe un paradox al valorilor la care se raportau cei din generatia noastra . Pentru ca :
- Noile generatii vor fi ca hipnotizate, ce vor fi ajutate sa descopere refugiul in noi droguri prin care se vor dezvolta industrii reinventate ce vor deriva din Ind. Farmaceutica si Chimica.
Se vor acutiza si se va pune mare accent pe noile modalitati de inrobire avand la baza multiculturalismul sexual si muzica cu inductie subliminala.
- Prin asa zisul concept Entertainment in general, vom constata atat o "indobitocire" a noii generatii.
- Logica, practica erudita, practica autodidacta va fi transpusa ca o maladie de genul alzheimer ca si o manifestarea dementa cu caracter progresiv. Incercarea de a retine cat mai multe, va fi dovada unui privitimism autistic fiind de cele mai multe ori primul semn ingrijorator al bolii .
Acestea vor fi cateva din cea ce ne rezerva Revolutia Culturala Mondiala.


Realizarile arma societatilor
In fiecare an mi-am propus sa fac un exercitiu de imaginatie in care sa regasesc peste timp si sa constat daca traectoria previzionata a fost corect apreciata sau dinpotriva, eronata. Anul trecut am invatat sa identific indicatorii de baza pentru a intelege sau a face diferenta dintre binele si raul existent in lumea noastra. Proiectul de fata doreste sa evidentieze regula de baza a socetati prin care este analizat conceptul binelui si al raului social.
Poate ca ar trebui sa incep cu o marturisire. Materialul de fata s-a nascut din curiozitatea pentru tot ceea ce priveste lumea, gandirea sociala, fundamentele pe care sunt construite relatiile internationale, politica si diplomatie mondiala.
Ani, apoi decenii de-a randul, am urmarit evenimentele ce se petreceau pe marea scena a lumii, de atatea ori derutante.
Dupa ce am citit cate ceva despre doctrine si curente politice, am inceput sa vad in spatele lor jocurile de interese, sa sesizez pozitiile de putere, sa judec aranjamentele facute la lumina zilei si sa surprind din manifestari aparent banale continutul si sensul celor stabilite departe de ochii publicului. Recunosc ca am fost uimit de multele oportunitati, unele majore, ce erau pierdute de unele societati in favoarea altora.
La inceput am fost intrigat sa vad cata lipsa de orizont si de imaginatie se etalau in campul strategiilor adoptate, cat de adanci erau, de multe ori, discrepantele dintre realitati si perceptii.
Pe urma m-am revoltat cand am vazut nonsalanta si cinismul cu care mari protagonisti ai politici isi prezentau interesele egoiste drept cerinte ale „comunitatii “, precum si frecventa cu care cei mici si mijlocii erau siliti, sub presiunea celor puternici, sa adopte pozitii care, pe fond, le contraziceau interesele si nazuintele.
Multa vreme am contemplat jocurile sociale de la adapostul necunoasterii.
Recunosc si sunt un fericit ,ca am avut prilejul sa cunosc mai bine proportiile discrepantelor dintre actorii principali ai societatilor, invatand de la profesorii mei puncte de vedere sau strategii prin care orice societate poate fi condusa.
In fine, am putut simti, pe viu, tensiunea dintre stiinta si practica din lucrarile unor oameni care se ocupau de problemele securitatii in relatiile mondiale.
Am putut astfel vedea mari oameni politici ai vremurilor in postura de negociatori reputati la lucru, precum si limitele stiintei atunci cand aceasta se incumeta sa intre pe taramul realitatii, dar si potentialitatile unui dialog onest si purtat cu buna credinta intre cunoastere teoretica si practica reala .
Asemenea implicari in realitati m-a ajutat sa privesc cu alti ochii literatura de specialitate, pe care n-am incetat s-o urmaresc, precum si informatia curenta asupra evenimentelor mondene.
Efectul cumulat al meditatiei asupra practicii sociale si reflectarii ei in cunoastere este regasita in prezentul material ...
Pentru inceput, as dori sa fiti informati de unele lucruri stiute in societatea noastra corect lasand depatre conexiunile din lumea sociala de zi cu zi.
As dori sa fiti constienti de faptul ca ne aflam existenta intr-o societate ca carei risipa in crescenta depaseste puterea de imaginatie umana. Aceasta risipa a intregului resurselor existente, a tuturor oportunitatilor de progres se fac in numele umanitatii si deci este vorba de o risipa din motive umanitare. Logica acestei societati risipitoare se numeste scala de valori.

Inovatia
Se spune ca omul s-a desprins din restul animalelor folosind inteligenta si inovatia. Si astazi inovatia este rasplatita oriunde in lume. Doar ca numai in unele state inovatia este premiata, iar in alte state inovatia reprezinta o incercare de nesupunere impotriva celor ce guverneaza. Deci, este o crima.
Sau altfel, se spune, ca un om a ridicat o piatra si apoi a aruncat-o asupra vanatului si asa a inceput vanatoarea utilizand arme. Aceleasi arme erau utilizate impotriva grupurilor de oameni ce veneau sa le fure prada sau vanatul vanatorilor. Asa au inceput luptele pentru supravietuire ale grupurilor.
Apoi un altul a inventat prastia. Asa au inceput razboiele si comertul cu armament…..Pentru unii comertul cu armament este un act licit iar pentru altii este un act illicit. In ambele situatii comertul cu armament inseamna creditul in putere.

Diferente conceptuale
De pilda se spune in cartile sacre ale oricaror culturii ( religii ) cum este un pacat sa ucizi. Este corect sa incerci sa controlezi cumva instinctul diabolic al unor indivizi. Deci ca individ este pacat sa ucizi. Dar atunci cand societatile intra in conflict moartea unui inamic devine un act de onoare.
Daca un om ucide mai multi oameni se numeste criminal in serie, iar atunci cand societatile se confrunta decimand populatii intregi, atunci aceste acte sunt considerate realizari. Realizari, se numesc si in cazul formelor de reorganizare, restructurari ale societatilor economice .
In fapt acestea sunt fereastrele prin care principial reusim sa ne vedem in viitor chinuiti de durerea dependentei. Sau altfel spus, acestea sunt crimele economico sociale ce genereaza noi afaceri care sunt de succes. Somajul , saracia, moartea prin infometare, uciderea rolului unui individ intr-o societate
ucid drepturile de a visa sau a gasi oportunitatea zilei de maine. Si toate acestea se intampla doar din motive umanitare si doar pentru ca altii sa poata inregistra realizari.

Realitatile maladive ale dezvoltarii

In lume sunt oameni ce se imbonlavesc. Boala sprijina medicina, industria farmaceutica, industria chimica, spitalele..etc. Daca oamenii s-ar gandi sa eliminam majoritatea bolilor ar insemna sa eliminam de asemenea anumite profesii. In acest caz in logica sociala este mai benefic sa concepem mai multe boli pentru ca populatiile societatilor sa poata fi sub control. Cel ce detine controlul inseamna ca poate masura. Daca poti sa masori poti si impartii. Asa a aparut impartirea inegala a beneficiilor.Pentru cei multi s-a decis sa urmeze calea suferintei, iar pentru altii, decidenti s-a impartit beneficiul de pe urma suferintelor celor multi.

Principiul refractar in favoarea conceptului economic
Conform principiului refractar “Cel ce poate in mic, poate si in mare” se poate observa cum inteaga logica sociala nu este inpresionata de realizarile marunte , individuale si mai degraba de poentialul la scara mare.
De pilda, in mare majoritate noi oamenii simpli ne bucuram de o realizare, o reusita in plan individual necesitand un efort din partea unui singur individ chiar daca serbarile manifestarile de bucurie sunt exercitii prin acuplarea la grup.
Marile realizari ale societatilor sunt realizate prin acuplarea la efort a tuturor membrilor grupului iar beneficial cuantificat fiind alocat doar unui individ sau unui grup restrans de indivizi. Pentru acest principiu s-a trecut in cultura oricarei credinte “ Crede si nu cerceta”.

Sa tragem foloase din daunele altora
Oamenii mor mai devreme sau mai tarziu si cu totii suntem constienti de acest fapt, doar ca unii trag foloasele de pe urma mortii sau mentinerii artificiala in viata a altora. Pentru unii este o tragedie, iar pentru altii momentul in care incep sa isi ofere serviciile in scopul beneficiilor personale.
Toata lumea cunoaste faptul ca organismele vii regenereaza avand o dinamica permanenta. Societatile sunt adevarate exemple ale regenerarii perpetue.
Plecand de la principiul renasterii si teama oamenilor conduse catre inevitabil
“alesi societatilor” oamenii de afaceri ne conduc catre disperare. Subcultura, intoxicarea cu retete de succes, programele de stiri, documentare comandate creaza artificial dependentei. In acest caz se conduc masele catre dependenta utilizarii tot mai des la tot felul de gadgeturi. Aceste instrumente conduc catre un mai bun control al celor multi.
Mai elogvent este cazul propus de Maiorul CIA, Ralph Peter de distrugere a reactiilor maselor prin subjugarea subiectilor prin bombardare continua cu informatii, programe documentare, mesaje subliminale transise prin media.

Cartea marelui strateg Sun TZU ne invata despre practica oamenilor in jocul puterilor

Iata o pilda exelenta. Generalul Shao si-a pierdut viata intr-o batalie din secolul al III-lea. A izbucnit o lupta apriga pentru putere intre fiii acestuia. Kao a hotarat sa se foloseasca de acest prilej pentru a da lovituri zdrobitoare fratilor Yuan. Oastea condusa de el a atacat Wuheng, unde fugisera fratii Yuan si a cucerit tinutul.
Fratii, disperati, au plecat in Liaodong impreuna cu trupele ce le mai ramasesera pentru a gasi un adapost la Gongsun Kang, sef local. Consilierii lui Kao l-au indemnat pe acesta sa porneasca imediat o expeditie in Liaodong ca sa-i captureze pe fratii Yuan.
Kao a ras in hohote.
El a stiut si a afirmat ca in cateva zile Gongsun Kang ii va trimite capetele fratilor Yuan drept pentru care s-a intors cu oastea in orasul Xuchang si a asteptat linistit evolutia situatiei.
Gongsun Kang stia foarte bine ca fratii Yuan aveau in permanenta ambitia de a ocupa Liaodong si ca de data aceasta au venit la el sa ceara adapost ca niste caini vagabonzi din cauza ca nu mai puteau tine piept ofensivei lansate de Kao. El nu voia sa intre in conflict cu cel mentionat, cel mai puternic om pe acele vremuri. De aceea la inceput a vrut sa-i refuze pe fratii Yuan. Se gandea in acelasi timp insa ca daca in etapa urmatoare Kao va ataca Liaodong, nu era chiar asa de rau daca-i primea pe fratii Yuan ca sa poata opune in comun rezistenta ofensivei inamicului. Dar cand a aflat ca Kao s-a intors la Xuchang, fara sa manifeste nici o ostilitate fata el, Gongsun Kang s-a razgandit. a dat ordinul ca fratii sa fie ucisi si capetele lor sa fie trimise in tabara lui Kao in semn de prietenie. Kao, care cunostea perfect starea psihica a lui Gongsun, a reusit sa nimiceasca inamicii periculosi fara sa piarda niciun ostas, pur si simplu.



Medicamentele si sanatatea epurativa a omenirii

Daca nu am fi avut exemple recente de companii farmaceutice care au vandut medicamente cu efecte devastatoare/jalnice , ar fi fost mai simplu sa catalogam tragedia declansata de un anumit medicament drept o simpla eroare . Oricum , rapiditatea de a arunca pe piata un medicament inainte de a fi testat suficient , nu este un fenomen izolat . Multe companii farmaceutice din intreaga lume au lansat prematur pe piata asa-zise leacuri miraculoase , ale caror efecte s-au dovedit catastrofale . Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a inaugurat intr-o perioada de recesiune majora-[ale caror fabricii au fost implicate mai inainte], in productia de chimicale in vederea exterminarii rasei umane in masa , mai bine zis , folosirea ca substante de lupta . Dupa terminarea razboiului , acestea au schimbat macazul , lansand pe piata medicamente destinate vindecarii tuturor bolilor .
In 1946 , o fabrica ridicata din groapa de moluz a Germaniei postbelice , unde lucrau 1500 de angajati in vederea obtinerii si producerii de sapun si detergenti , a fost transformata intr-un altfel de fabrica . Totodata , a fost pusa pe picioare o companie subsidiara denumita -CHEMIE GRUNENTHAL- care si-a inceput activitatea intr-o turnatorie de cupru de linga Hamburg . Cativa ani a produs antibiotice , ptr unele companii[compania americana -LEDERLE-] cu care avea stranse relatii comerciale . Apoi , la inceputul anilor 1950 , au inregistrat mai multe esecuri , atunci cand unele medicamentele au produs grave reactii adverse si chiar decesul unora . Pastilele de Talidomida-[Distavel] a fost printre acele medicamente care au fost sintetizate de compania Grunenthal , care trebuia sa aiba un efect sedativ . Desi multe dintre simptomele raportate de medici au fost ignorate , Chemie Grunenthal a ignorat semnalele de alarma , si a intrat in profitabila industrie a sedativelor/hipnoticelor , inclusiv in productia Talidomidei .
Acest produs/medicament era extrem de popular , mai ales ptr efect impotriva greturilor de care suferea femeile insarcinate .
In 1957 , Talidomida a fost promovata in 50 de tari de pe tot mapamondul , in special in Marea Britanie .
Compania -DISTILLERS COMPANY- a insistat mai cu seama asupra sigurantei si beneficiilor sedativului ptr femeile insarcinate . Durerea era , dupa cum pare , ca unul dintre efectele secundare necercetate ale talidomidei se manifesta astfel : Ajungea in placenta si bloca dezvoltarea vaselor de sange . Acest proces producea malformatii severe care afectau fetusul , iar impactul se producea in cazul unei administrari in primul trimestru de sarcina , in special intre zilele de 25 si 50 ale sarcinii , mai bine spus , cand multe femei nici nu erau constiente ca ramasese insarcinate . Malformatiile corporale erau , in general , reprezentate de absenta s-au deformarea membrelor . Se estimeaza ca au fost afectati cel putin -15000- de fetusi din 46 de tari , dintre care -12000- s-au nascut cu malformatii ---- o treime au murit in primul an de viata .
Multi dintre cei mutilati de medicament , mai sunt in viata si astazi , insa cu unele malformatii produse de acest medicament . De exemplu , Thomas Quasthoff , unul dintre cei mai importanti baritoni germani , s-a nascut cu malformatii grave in 1959 , la Hanovra . Parinti sai incapabili sa-l ingrijeasca , l-au trimis la un sanatoriu unde a fost crescut . Scolile muzicale au refuzat sa-l primeasca , in ciuda glasului sau care incepuse sa capete volum --- deoarece nu indeplinea criteriile cerute la inscriere --- iar printre altele , el nu putea sa cante la vreun instrument muzical , membrele fiind diforme . Pina la urma , el si-a construit cum a putut o cariera exceptionala de interpret ---- el fiind mai degraba , un caz aparte/exceptional care confirma regula Vointei Inascute . Retrospectiva spune ca , medicamentul a provocat probleme inca de la inceput , deoarece , s-a vazut mai tarziu efectele lui . Primul copil care a suportat efectele talidomidei , s-a nascut in ziua de Craciun a anului 1956 , desi medicamentul a fost pus in vanzare dupa data de 1-octombrie-1957 . Pina in 1960 , talidomida sa vandut destul de bine , in ciuda malformatiilor produse de el . Era distribuit in mai multe tari de 14 companii sub -37- de nume diferite , si se vindea fara prescriptie medicala . El se combina cu alte medicamente , de pilda cu aspirina , si era recomandat in general ptr dureri de cap , migrene , tuse , guturai , gripa , astm , nevralgie , instabilitate nervoasa , ptr calmarea copiilor agitati , si ptr somn in cazul femeilor insarcinate . DISTILLERS COMPANY din Anglia producea talidomida recomandand-o ca remediu impotriva greturilor matinale , iar medicamentul era distribuit in Insulele Britanice , in Australia si Noua Zeelanda , sub numele de DISTAVEL .
In 1960 , talidomida obtinuse un succes mondial atat de mare , incat producatorul Chemie Grunenthal , a decis sa incerce sa obtina licenta Administratiei Americane ptr Alimente si Medicamente-[FDA] in vederea distributiei pe piata din Statele Unite . Pagina de internet a companiei Grunenthal sustine si astazi ca medicamentul este util si ca ,,,Doar nestiinta si poate neatentia au dus la catastrofa'''. Reprezentatii firmei insista si sustin ca medicamentul exemplifica mai presus de orice , grija fata de client . Probele care au aparut intre timp ne fac sa ne indoim ca nestiinta ar fi putut fi invocata , mai ales ptr ca avertismentele nu lipseau .

EROII MEDICALI
Dar pe scena au aparut mai multi eroi medicali . Prima eroina a fost Frances Oldham Kelsey , o tanara care se angajase recent in -FDA-. Ea nu a fost impresionata de studiile care i-au fost prezentate ce demonstrau siguranta medicamentului in parte , problema era ca aria ei de specialitate era toxicitatea sarcinii , si nu altceva . Talidomida se dovedise sigura in timpul testarii pe animale . Multi cred ca , misiunea testelor de toxicitate , demonstrau , ca nu era suficient sa te folosesti de testele animalelor ptr a explica ca un medicament este corespunzator si in cazul oamenilor . Altii sugereaza ca testele cu pricina nu fusesera efectuate corect , s-au ca , rezultatele lor fusese gresit interpretate . Cert este ca Frances Kelsey a refuzat sa autorizeze vanzarea Talidomidei in SUA . In ciuda presiunilor considerabile exercitate de o companie locala de medicamente , Talidomida nu a putut ajunge pe rafturile farmaciilor , pina cand nu s-a aflat adevarata amploare a dezastrului pe plan mondial . In 1962 , Oldham Kelsey a fost premiata ptr rolul sau , de presedintele Kenedy cu cea mai importanta medalie rezervata civililor in SUA . Tinand cont de evenimentele de mai tarziu , se poate spune ca -FDA- nu mai este si astazi la fel de precauta ca in acele vremuri --- daca nu cumva intregul merit i-a revenit unei doctorite tinere si entuziaste . Indiferent cum stau lucrurile , si ce credem noi , este sigur ca pretentiile de mai tarziu ale unor companii din Europa , care sustin ca nu au avut nici un motiv sa se indoiasca de siguranta Talidomidei , deja pusese sub semnul indoielii , prin prisma refuzului -FDA- de a emite licenta . Este interesant ca si francezii au refuzat comercializarea lui.

Dovedibil
In aprilie 1961 , un medic de la Spitalul ptr femei -CROWN STREET- din Sidney , Australia , doctorul William McBride , a fost consternat de malformatiile membrelor si intestinelor descoperite la -3- copii nascuti la scurta vreme unul dupa altul . Cercetarea sa a demonstrat ca singura legatura intre cele trei cazuri era ca , toate cele trei mame foloseau talidomida . Avertismentele sale au fost respinse . El i-a anuntat si pe reprezentantii -DISTILLERS COMPANY- din Australia ca ar putea exista o legatura intre malformatii si Distavel-[talidomida] . Compania-mama din Anglia sustine ca nu a primit nici un raport de acest gen . Promotiile ptr vanzarea medicamentului s-au intensificat , iar compania a distribuit -250000- de fluturasi-[prescriptie] in care se afirma ca talidomida era ,,,Un medicament inofensiv chiar si ptr o lunga perioada de administrare''' si ca este ,,,Complet inofensiv in cazul copiilor''' - asta in ciuda faptului ca , ulterior-[decembrie-1959 , ianuarie-1960] doctorul Somers , efectuase mai multe teste in laboratoarele companiei Distillers si redactase memorii interne in care sublinia posibila toxicitate ridicata a medicamentului . McBride a scris o scrisoare catre publicatia medicala THE LANCET , publicata in decembrie 1961 sub titlu : TALIDOMIDA SI ANOMALIILE CONGENITALE . Ca din intamplare , in Germania Occidentala , un doctor pe nume Widukind Lenz incepuse sa fie preocupat si el de o serie de malformatii ale membrelor si urechilor , ajungand la mijlocul lunii decembrie , la aceleasi concluzii ca si McBride . El a sunat pe 16-noiembrie la compania Grunenthal ptr a le comunica ingrijorarile sale , insa a fost nevoie de 10 zile intensificate si de presiuni , ptr ca insistentele sale sa fie luate in seama .
Medicamentul , in diferitele sale forme , a fost retras pe -26-noiembrie-1961- din farmaciile vest-germane si , cateva zile mai tarziu , din Marea Britanie si Australia ---- desi anumite formule au ramas in vanzare cel putin pina in martie 1962
Intr-un mod inexplicabil , multe luni dupa ce a fost retras de pe piata vest-germana , Talidomida a fost comercializata in continuare in ,Brazilia , Spania , Italia , Japonia ....etc intr-o formula care se vindea fara reteta . Dupa aceea , companiile au evitat in mod rusinos sa admita greseala facuta , si compesarea corecta a victimelor . Pagina de Internet a companiei Grunenthal , [la vremea cand se scriau aceste lucrari] demonstra ca aceasta era inca departe de a-si asuma raspunderea --- discursul justificativ capatand pe alocuri un ton extrem de vehement si indignat .
In 1972 -SUNDAY TIMES- din Londra publica un articol socant --- unul dintre textele de pionerat in domeniul activismului jurnalistic , condamnand deschis incapacitatea companiei DISTILLERS de a compensa adecvat victimele si aducand in discutie motivele care i-au determinat sa scoata pe piata acest medicament . Articolul a dezvaluit si rezultatele unor cercetari efectuate in Germania in anii 1950 , in care se vorbea despre efectele talidomidei asupra sistemului nervos la copii . Raspunsul a fost o citatie judecatoreasca si , interzicerea publicarii altor articole , care a dus in cele din urma , la un proces ajuns la CURTEA EUROPEANA de JUSTITIE in 1979 .

Care era rezultatul ?
Doar o victorie a jurnalismului si a dreptului la libera exprimare . De-a lungul anilor s-au scris sute de carti si lucrari pe aceasta tema , iar acuzatiile si ipotezele de tot felul , au incercat sa stabileasca motivele care au adus aici , atat procedurile de testare , cat si masurile de siguranta .
O ironie tragica este ca , William McBride omul din umbra , cel care alaturi de doctorul Widekund Lenz , ar fi descoperit natura toxica a talidomidei mai demult , ei si-au continuat studiile si cercetarile asupra medicamentului si dupa ce a fost retras de pe piata . Cca 40 de ani mai tarziu , in 2004 , se publica un nou articol in The Lancet , avertizand asupra faptului ca , toxicitatea talidomidei ar putea sa se transmita genetic si la urmasi .

REVENIREA MEDICAMENTULUI

S-ar putea sa existe multe alte consecinte nedescoperite , intru-cat talidomida a revenit , in mod spectaculos , pe rafturile farmaciilor . S-a demonstrat ca are un efect puternic si pozitiv asupra boli -SIDA- si Leprei , si ar putea chiar inhiba dezvoltarea celulelor canceroase , prin aceleasi caracteristici inhibitorii care-l faceau atat de periculos in cazul femeilor insarcinate . Dar , de data aceasta a primit licenta -FDA- , numai sub numele de -THALIDOMID- , ptr a le reaminti tuturora istoria si geneza acestui medicament ---- in locul denumirii generice sub care producatorii ar fi vrut sa-l comercializeze .




Biografia datelor
www.thalidomideuk.com
KNIGHTLEY , PHILLIP , HAROLD EVANS , ELAINE POTTER si MARJORIE WALLACE - Suffer The Children . The Story Thalidomide , New-York , The Viking Press -1979- Stephens , Trent si Rock Brynner , Dark Remedy : The Impact of Thalidomide and its Revival as Vital Medicine , Cambridge , Massachusets , Perseus Pub 2001 .


Autor: Dr. Darius Stan


Coloana Infinitului

Persoane interesate

Romania intre mit si adevar. Ajuta-ne sa te identificam Romania!

Ca multe alte lucruri în aceasta tara, dezbaterile în jurul conceptului de imagine de tara, cat si implementarea solutiilor gasite au fost în principal tratate superficial pe un plan secund.
Migrand de la zona plina de patriotism, inainte de 1989, in care mitul romanului apreciat ca fiind extraordinar in tot si toate a fost distrus odata cu deschiderea frontierelor si circulatia romanilor in afara granitelor. Pentru cel putin o perioda de timp in fata prietenilor din afara granitelor, imaginea cetateanului roman, ramane a unui cetatean dintr-o tara necunoscuta, despre care mitul american afirma ca este patria lui Dracula.
Altfel spus, imaginea actuala a Romaniei nu este atractiva pentru turisti sentimentul creat fiind negativ, exprima nesiguranta si poate chiar pericol.
Si descoperim acum, in plina epoca a globalizarii, ca avem nevoie de propria noastra identitate in cadrul acestui spatiu imens creat de deschiderea granitelor deoarece nu mai putem trai sau gandi doar in zona delimitata initial a teritoriului romanesc.
Pe de alta parte, intalnirea cu ceilalti semeni din alte state, oricare ar fi acestea, va începe de la imaginea stereotip asociind personajul interlocutor cu imaginea descrisa de catre ceilalti din zona acestuia de influenta.
În aceast comportament se vor decupa atat stereotipurile din care este formata imaginea prezenta a culturii romane în viziunea unor straini, dar si premisele necesare azi pentru a depasi aceste imagini si de a proclama o identitate demna de incredere.
Situatia este cu atat mai interesanta cu cat aceste stereotipuri sunt rezultatul imaginii pe care noi, ca indivizi sau exponenti ai unei natiuni, o prezentam în fata celor pe care ii intalnim.
Este imperios necesar sa identificam si sa reusim sa promovam o noua imagine - un nou “simbol indicador” pentru Romania.
In ultimile incercari nu s-a gasit un element pur romanesc definitoriu. Imaginea tarii noastre nu a fost asociata cu nici un simbol anume. Nici sarmalele si nici mamaliga nu sunt un simbol pentru Romania, asa cum vedem maslinele ca simbol al Greciei sau gulashul un indiciu clar pentru Ungaria. Nu s-a gasit nici vreun monument care sa aiba o rezonanta la fel de puternica pentru cetatenii altor tari precum Turnul din Pisa - Italia, Turnul Eiffel - Franta sau Big Ben-ul din Londra.
Putem descrie Romania ca un pamant aflat in mijlocul confluentelor civilizatiilor, ca o insula aflata intr-un imens ocean in care dimensiunile spatiului si timpului cuprind toate valurile de cultura ale imperiilor. Iar acest pamant a ramas neclintit zi dupa zi, an dupa an, secol dupa secol.
Tinut vegheat de cetatea Corvinilor, cu triumfatoarea-i intrare prin “Poarta Sarutului “ si poate cea mai simbolica imagine pentru Romania, precum o stea calauzitoare, un semn al recunostintei infinite pentru ospitalitatea acestui popor –Coloana Infinitului.
Apoi sa ne indreptam atentia catre puritatea obiceiurilor acestui popor. O mostrã de autenticitate, o creatie populara unica, Cimitirul vesel de la Sapanta aduce in amintire obiceiurile dacilor, ritualul de înmormântare ce are ca scop unic redarea sperantei in viata de apoi. Caci ce este sacru nu este si trist, la fel cum mormintele nu tin de moarte, ci de renastere.
La fel de important in viata de zi cu zi a oamenilor este cantecul specific, dandu-le acestora posibilitatea de a-si manifesta trairile prin intermediul muzicii, cantecul devenind astfel parte din ritualuri. Venirea sau nasterea unui nou membru al comunitatii, plecarea temporara sau definitiva a unui membru din popor, intampinarea unui anotimp, cu precadere, primavara, simbol al renasterii si revigorarii naturii, strangerea recoltei sau orice alte evenimente au fost prilej de bucurie sau de alinare a sufletului si mereu exprimate muzical. Si apoi cantecele specifice care incearca sa creeze idealuri pentru oamenii simpli si saraci, scotand in evidenta trasaturile demne de lauda ale unor eroi……
Despre marile imperii s-a scris si s-au dezbatut astfel de teme in toatã lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizãri tehnice si stiintifice care ne mirã si astãzi.
Insa de partea cealalta nu gasim decat o vaga umbra istorica a ceea ce a insemnat “cel mai numeros popor dupa indieni” dupa scrierea lui Herodot .
Dacã ai ajunge în Egipt nu ai putea intelege cum au fost construite piramidele la fel cum nu ai reusi sã descifrezi în laborator compozitia artistica a picturilor de la Voronet, mostenire artistica de pret a poporului nostru.
La fel cum nu s-a inteles din istorie de ce imparatul Traian a considerat necesar sa precizeze multitudinea bogatiilor ce "nu pot fi transportate in Roma".
Am putea spune ca cel ce crede ca are solutia teoretica a acestor enigme trebuie sã parcurga mii de kilometri pentru a descoperi ca fiecare popor este minunat in felul sau si fiecare civilizatie are valoarea sa pe scena mondiala ce trebuie promovata de cei ce traiesc, graiesc si simt pentru acel loc.

Pentru aceasta suntem onorati sa va alaturati noua si sa dezbatem acesta tema in viziunea dumneavoasta. Fiecare dintre noi poate contribui la identificarea si crearea unui simbol reprezentativ pentru Romania si pentru romani oriunde s-ar afla acestia!

Scris de Darius Stan

Nicolae Titulescu -Gandire diplomatică, europeană şi mondială.