Metode folosite de serviciile puterii. Cele 45 de principii promovate de NKVD.

Metode folosite de serviciile puterii. Cele 45 de principii promovate de NKVD.
1. In loc de introducere
1.1. Metode folosite in procesul sovietizarii.
2. Mijloace de impunere – Modul de mentinere a politicii statului dominator.
2.1 Populatia si coloniizarile fortate
2.2 Deportarile din zonele de granita din 1939–1941
2.3 Deportarile preventive ale unor nationalitati din 1941–1942
2.4 Deportarile ale unor nationalitati ce au dovedit nesolidarizarea cu noua stuctura din 1943–1944
2.5 Deportarea germanilor din teritoriile ocupate din 1944–1945
2.6 Deportarile din epoca postbelica
2.7 Coloniile de munca
2.8 Coloniile voluntare
3. Modele pentru punerea in practica a directivelor.
4. Structura aparatului de represiune si control.
5. Resursele fortelor de reprimare si control.
6. Modalitati de justificare a necesitatii fortelor de reprimare si control la nivelul societati dominate
7. Metode pentru impunerea controlului la sate .
8. Noi forme de condamnare -Santierul Dunare –Marea Neagra
9. Controlul prin colectivizare la sate.
10. Invatamantul prin politica culturala. Politica culturala si cultura.
11. Valori culturale supreme.
12. Analiza aplicabilitatii – Intre mitologie si realitate.
13. Documentul ( NKVD) - Cum ne comportam cu populatia bastinasa ! - Cele 45 de principii ale subjugarii.


1.In loc de introducere
Daca istoria dominarii ordoneaza formatiunile in functie de o conturare generala a modificarilor dorite , diagrama formalizeaza actiunile, practicile, tendintele, raporturile de putere ale diverselor campuri sociale. Diverselor tipuri sociale le corespund modele diferite de impunere. Pentru societatile moderne disciplinare potrivit este modelul "cach all", care controleaza în toate elementele si detaliile ei societatile aservite, si supravegheaza întregul teritoriu in detinere. In societatile bazate pe suveranitate, mai sugestiva este diagrama politico- economica în care puterea se exercita prin prelevare, separare si exilare a unor parti sociale. Munca si scena politica corespund întrucatva celor doua tipuri, între care însa exista si diagrame intermediare, prin care se indica modificarile petrecute în trecerea de la un tip de putere la altul. Diagrama napoleoniana în care disciplina o "noua societate" si suveranitatea a provenita din vechea structura, sunt deopotriva prezente ilustreaza amestecul de materii si functii ce duc la aparitia mutatiei în ordinea puterii. Fiecare model al diagramelor este prezent intr-o dinamica care exprima raporturi vii, relatii între instante, agenti si nuclee de forta mobile, fapt din care rezulta întotdeauna o inovatie, o schimbare în anumite componente ale societatii. Aceste diagnosticarii creeaza in istorie dovada ca politica dominatoriilor se bazeaza in fapt, descompunand realitatile si semnificatiile precedente, instituind tot atatea puncte de emergenta si de creativitate, de conjunctii neasteptate, de continuuitati improbabile. Diagramele circula într-un spatiu al libertatii, delimitat de puterea de-a actiona si cea de a reactiona, a afecta si a fi afectat. Libertatea înteleasa ca fiind puterea de a produce mutatii. Vizibilul si enuntabilul cunoasterii, care în principiu devin tehnologii de arhivare, se intersecteaza cu raporturile de forte, în care se diagramatizeaza o putere. Puterea nu este un privilegiu, o calitate, un atribut, ci un exercitiu dezvoltat în raporturile dintre forte multipunctuale, eterogene, adverse sau converse. Puterea se exercita, nu se detine, este o practica, si nu o capacitate ereditara. Cu toate ca exista institutiile, functiile care administreaza puterea, în sine puterea nu sunt definite ca o forma, ci un complex al instumentelor ce o definesc , o retea de forte care se izbesc unele de altele, se concureaza, se ajusteaza încontinuu într-un mod care, la punctele de intersectie, permite trasarea curbei puterii sau schitarea unui grafic, a unei diagrame provizorii. In sistemul social polistratificat exista o diversitate de forte care, fiecare, are o putere activa, spontana, si una reactiva, materiala. Fiecare element de putere este atat activ, în capacitatea de-a afecta, cat si pasiv, în cea de-a fi afectat. Actul de-a afecta este o functie a puterii, receptivitatea afectabila este o materie a puterii. Curbele de putere se negociaza în relatiile multiple, mai mult sau mai putin integrate, ordonate spatial si temporal, ale actiunilor si reactiilor. Exercitiul puterii, integral este un produs al fortelor sociale, dar nu este o legatura a administrarii violente.Metodele practicate de imperatorii vremurilor sunt repetate si imbunatatite sub o forma sau alta respectand criteriul de baza. Interesul statelor dominatoare face dovada ca orice metoda utilizata nu are decat un caracter repetativ, bazat pe distrugerea oricaror forme ce ar putea conduce la reprezentarea independenta a statelor dominate. Reprezentarea sociala va fi forma constiintei elaborata si împartasita social, având un scop practic si concurând la construirea unei realitati comune unui ansamblu social.Redata ca produsul si procesul unei activitati mentale prin care un un grup reconstituie realul cu care este confruntat si-I atribuie o semnificatie specifica. În acest sens, se poate vorbi de un determinism contextual dublu: discursiv si social. Contextualizarea discursiva are în vedere elementele situationale care contribuie la elaborarea reprezentarilor, pe când cea sociala cuprinde elementele generale ale variabilelor generatoare a reprezentarilor. Semnificatia atasata reprezentarii este o conditie principala pentru aplicabilitate. La aceste descrieri ale tipologiei metodelor dominatorilor se mai poate adauga caracterul organizat si structurat al dominatorului ce va dispune aceleasi elemente si in statele dominate.Se poate vorbi de o forma organizatorica interna a reprezentarilor a imperatorilor, ipoteza generata prin teoria nodului central, conform careia orice reprezentare este organizata în jurul unui nod central. Dat fiind obiectivul studiului, vom insista metodelor dispuse in fostele state din blocul comunist utilizand teoria nodului central si conform careia, elementele reprezentarii sunt ierarhizate prin importanta instrumentarului utilizat. Pentru a analiza s-a luat spre studiu metodele utilizate de fostul imperiul condus de Uniunea Sovietica dat fiind faptul ca acesta este mai apropiat iar informatiile sunt inca de actualitate.
1.1. Metode folosite in procesul sovietizarii.
Regimul totalitar sovietic a folosit deportarile in calitate de metoda de promovare a politicii in sfera sociala si in sfera politicii externe. Erau deportati oamenii care nu conveneau regimului din motive ideologice. Familii intregi copii, batrani, oameni bolnavi au fost urcati in vagoane si dusi in regiuni putin prielnice sau chiar neprielnice pentru viata. In schimb, cei ramasi se transformau in oameni docili si aserviti puterii.aceste deportari aveu loc in valuri masive, desi documentele de arhiva arata ca familii intregi erau "stramutate" practic in fiecare luna. Urmare a directivelor primite in congrese, se puneau in aplicare deciziile urmand metodele trasate de punere in aplicare de atingere a scopului propus. Organele statului emiteau o hotarare speciala in baza careia se puneau in practica . Exemplu hotararilor de urgenta privire la deportarea familiilor de chiaburi, fosti mosieri si de mari comercianti.Listele erau alcatuite de secretarul organizatiei de partid din localitate, presedintele consiliului satesc sau orasenesc si un reprezentant NKVD-ului sau al securitatii statului. Documentele de arhiva demonstreaza ca aceste liste au fost facute abuziv, pe principii subiective. Daca cineva era in conflict cu unul din cei ce intocmeau listele, era deportat.arestarile erau facute cu predilectie noaptea, cu cat mai multa tevatura, pentru a se construi o imagine exemplara pentru toti cei ce priveau. Pentru a distruge orice tentativa a celor ce ar fi incercat sa schimbe sau sa se impotriveasca dispozitiilor . La sate fortele militare, veniti in sate cu masinile erau desfasurati pe o arie cat mai larga pentru a fii cat mai vizibili. Cei care incercau sa scape cu fuga erau impuscati. Deportatii erau ridicatii impreuna cu familiile lor, cu copiii, cu batrani, fara a li se permite sa ia nimic cu ei, erau urcati cu forta in vagoane pentru vite si dusi in lagarele de lucru sau in satele de lucru.Toate bunurile si casele celor deportati au fost ocupate abuziv de institutorii locali, utilajele taranilor deportati erau ofereite remuneratie pentru colaborarea cu "organele executorii" sau furate ori vandute de catre organele financiare locale . Multe din aceste edificii au fost oferite ofiterilor de securitate, secretarilor nomenclaturii sau intereselor personale ale acestora. Multi dintre cei deportati nu au mai revenit niciodata in localitatea fost stamutati. Multi dintre cei deportati au fost impuscati pe drum sau murit de foame, de boli, de durere sufleteasca, de munca peste puterile lor in numele "constructiei viitorului".



2. Mijloace de impunere – Modul de mentinere a politicii statului dominator.
Colonizarile fortate in Uniunea Sovietica au avut mai multe forme. Cea mai cunoscuta era sistemul muncii penale in lagarele Gulagului. O alta forma de represiune politica era acea a stramutarilor unor intregi categorii de populatie. Aceste stramutari au avut rolul principal in colonizarea si exploatrea zonelor indepartate ale Uniunii Sovietice. Acest rol a fost subliniat in mod explicit in primul decret sovietic cu privire la lagarele de munca obligatorie.Stramutarile populatiei din Uniunea Sovietica care au dus la crearea acestor colonii au fost indeplinite printr-o serie de operatii organizate conform unor criterii nationale si sociale de deportare.Spre deosebire de lagarele Gulagului, coloniile obligatorii aveau aparentele unor asezari "normale": deportatii locuiau impreuna cu familiile lor si se bucurau de o destul de mare libertate de miscare. Totusi, calatoriile erau limitate numai la anumite zone, iar deportatii erau atent supravegheati de NKVD. Astfel, in fiecare luna persoana stramutata trebuia sa se prezinte la ofiterul de supraveghere, la selsoviet in zonele rurale sau la sectia de militie in asezarile urbane.2.1 Populatia si coloniizarile fortate
Marea majoritate a populatiei asezarilor obligatorii erau victime ale ceea ce azi este numit proces de purificare etnica. Guvernul sovietic se temea ca anumite nationalitati ar fi putut actiona ca o "a cincea coloana" subversiva in conditiile apropierii declansarii razboiului mondial. Au fost luate masuri severe pentru a preveni aceasta posibila amenintare. Deportatii erau trimisi in inchisori, lagare de munca, asezari obligatorii si in domiciliu fortat, (sub supravegherea NKVD-ului).
2.2 Deportarile din zonele de granita din 1939–1941
In zonele granitelor de vest ale Uniunii Sovietice au aparut mai multe valuri de deportati, pe principalele directii de atac ale unor agresori externi. Aceste teritorii erau regiunea Murmansk si noile regiuni anexate in urma intelegirilor secrete ale Pactului Molotov-Ribbentrop: estul Poloniei, Basarabia si Bucovina de Nord si Tarile baltice. In timp ce barbatii au fost deportati in Siberia, femeile si copii au fost colonizati in Kazahstan.In teritoriile anexate de la Polonia (teritoriul cunoscut cu numele de Kresy si in Voievodatul Bialystok), valul de represalii din 1939 a fost in continuarea operatiunilor NKVD-ului impotriva polonezilor sovietici din anii mai dinainte prin care s-a luptat impotriva "dusmanilor sociali" sau a "inamicilor poporului": militarii de cariera, personalul administrativ si politienesc, marii propietari de pamant, industriasii si comerciantii. Acesti "dusmani" au fost condamnati la pedepse de 20 de ani in lagare de munca. In plus, populatia de-a lungul granitei de apus a URSS-ului, la fel ca si lucratorii forestieri si muncitorii de la caile ferate au fost deportati. Deportarile masive ale populatiei poloneze in cele mai indepartate si putin ospitaliere regiuni ale Uniunii Sovietice au avut loc in 1940–1941. Este greu de apreciat cati polonezi au suferit in urma acestor actiuni arbitrare, se apreciaza ca au fost intre 400.000 si 1.600.000 de oameni.Pe 23 iunie 1940, Lavrenti Beria, seful NKVD, a ordonat ca regiunea Murmansk sa fie curatata de "nationalitatile straine", atat scandinavi cat si alti indigeni. Finlandezii, norvegienii ("norvegienii din peninsula Kola") au fost stramutati in RSS Karelo-Finlandeza. Germanii, coreenii, chinezii si altii au fost deportati in asezari din Muntii Altai.Deportarile din tarile baltice (Lituania, Letonia si Estonia) si din regiunile anexate ale Romaniei (Basarabia si Bucovina de Nord) au avut loc in perioada mai-iunie 1941.In 1941, un mare numar de polonezi au fost amnistiati si nu au mai fost retinuti in asezarile obligatorii, dar nu li s-a permis sa se intoarca in regiunile de frontiera.
2.3 Deportarile preventive ale unor nationalitati din 1941–1942
Aceste depotrtari i-a privit pe cetatenii sovietici membri ai unor etnii "inamice national". A fost vorba de germani, finlandezi, romani, italieni si greci. La sfarsitul acestui proces au fost inclusi in valul de deportati si tatarii crimeeni.2.4 Deportarile ale unor nationalitati ce au dovedit nesolidarizarea cu noua stuctura din 1943–1944
Aceste deportari i-a privit pe membrii grupurilor etnice declarate vinovate de cooperare cu ocupantul nazist. A fost vorba de un numar de popoare din Caucazul de Nord si din Crimeea: cecenii, ingusii, turcii meskhetiani, balcarii, karaciaii, tatarii crimeeni, bulgarii crimeeni si calmicii.2.5 Deportarea germanilor din teritoriile ocupate din 1944–1945
Armata Rosie de ocupatie a dus in deportare in Siberia mai mult de 200.000 de germani din Romania (aproximativ 75.000 de sasi transilvaneni), Ungaria si Iugoslavia. Multi dintre ei au murit in lagarele de munca.2.6. Deportarile din epoca postbelica
Deportarile de dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial nu au fost diferentiate sau clasificate in mod special de NKVD. Au fost afectate persoane care s-au aflat vremelnic sub administratia Fortelor Axei: membri ai familiilor persoanelor acuzate de loialitate fata de administratia Axei si persoane care au luptau impotriva puterii sovietice, care au fost acuzati de "banditism". Un mare numar de fosti ostarbeiter au fost trimisi in exil. "Curatarea" teritoriilor anexate a continuat pana la mijlocul deceniului al saselea. In iulie 1949, revoltele taranilor romani din Basarabia si Bucovina de Nord au fost inabusite cu duritate si au dus la deportarea a aproximativ 95.000 de oameni. (Acestea au fost cifrele prezentate in rapoartele catre Stalin din 1951).2.7. Coloniile de munca erau metode ale exilului intern.
Cea mai mare categorie a "colonistilor pentru munca" a fost cea a culacilor si membrilor familiilor lor deportati mai inaintea marilor epurari staliniste din deceniul al patrulea. Coloniile de munca erau parte a Gulagului, dar nu aveau un regim atat de strict ca lagarele de munca.Primul decret oficial cu privire la "deculacizare" a fost decretul comun al Comitetului Central Executiv al CC al PCUS si al Sovnarkomului din 1 februarie 1930. La inceput, familiile de culaci au fost deportate in zonele indepartate pentru "colonizare speciala" fara vreo masura speciala de urmarire sau de relocare a pedepsitilor. In 1931-1932, problemele deculacizarii si a planificarii teritoriale pentru exil au fost urmarite de o comisie speciala a Politburo cunoscuta cu numele de comisia Andreev-Rudzutak . Comisia purta numele lui Andrei Andreev si a lui Janis Rudzutaks. Notiunea de "colonii de munca/colonisti pentru munca" a fost introdusa in 1934 si a fost folosita oficial pana in 1945. Din 1945, terminologia a fost unificata, iar culacii exilati au fost denumiti "stramutati speciali - culacii".2.8 Coloniile voluntare
Erau asezari desemnate pentru condamnatii eliberati mai inainte de termen din lagarele de munca ca si pentru cei care isi ispasisera toata condamnarea, dar fusesera obligati sa respecte regula celor 101 kilometri. Aceste persoane erau cunoscute cu numele de colonisti liberi.Termenul era folosit inca de pe vremea Imperiului Rus, avand doua intelesuri: colonii libere ale taranilor sau a cazacilor (in sensul ca erau libere de iobagie), sau de asezare in exil a persoanelor care fusesera eliberate dupa o condamnare in katorga.In Uniunea Sovietica, un decret al Sovnarkomului din 1939 specifica:"Pentru colonizarea treptata a regiunilor in care sunt infiintate lagare de concentrare, se sugereaza OGPU si Narkomatului pentru Justitie sa planifice de urgenta activitati bazate pe urmatoarele principii: (1) sa transfere condamnatii cu purtare buna in asezarile libere mai inainte de termen (2) sa-i oblige pe condamnati sa ispaseasca toata condamnarea, dar sa-i oblige la domiciliu fortat in anumite asezari si sa le asigure pamant (3) sa permita asezarea voluntara a condamnatilor eliberati. " "Colonistii liberi" din prima categorie erau obligati sa efectueze munci similare celor din lagarele de munca sau unele asemanatoare. Mai tarziu, persoanele eliberate puteau fi desemnate pentru "colonizare libera" in alte locuri decat in apropierea lagarelor, inclusiv in orase, fiind obligati sa presteze munci oriunde era ceruta mana de lucru.Pentru o lunga perioada de timp, numarul celor persecutati in Uniunea Sovietica s-a bazat pe diverse estimari care variau mult, ordinul de marime fiind de ordinul milioanelor sau al zecilor de milioane. Dupa prabusirea Uniunii Sovietice, cercetatorii au avut acces la arhivele NKVD-ului. Numarul de persoane persecutate se apropie mai mult de limita inferioara a estimarilor. In particular, la data de 1 ianuarie 1953, existau "numai" 2.753.356 de deportati si stramutati speciali. Dimitri Volkogonov in cartea sa despre Stalin amintea ca documentele oficiale aminteau de 2.572.829 de deportati pe 1 ianuarie 1950. Atat cifrele de arhiva cat si activitatea cercetatorilor au fost puternic contestate. Ca raspuns la aceste critici s-a afirmat ca cifrele sunt mai degraba exacte, lucratorii NKVD-ului avand tot interesul la momentul raportarii sa-si demostreze "eficienta". Mai mult, aceste date sunt greu de falsificat, de vreme ce ele se sprijina pe intreg fondul arhivistic si nu doar pe cateva rapoarte.

3.Modele pentru punerea in practica a directivelor.
Pentru punerea in practica a metodelor de contol si respectarea directivelor de subordonare ale populatiilor dominate se impune structurarea mijloacelor adegvate de instaurare. Pregatirea climatului adegvat pentru instaurarea instrumentului principal al dominarii, este dat de starea de incertitudine de dupa razboi .Forta de reprimare si control, numita oficial Directiunea Generala a Securitatii Poporului (DGSP), a fost infiintata prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948. Ea a continuat sa puna in practica opera de sovietizare a tarii inceputa din 1945 de PCR sub protectia trupelor sovietice de ocupatie. Conform principiului marxist-leninist al luptei de clasa, Forta de reprimare si control a actionat pentru identificarea si lichidarea tuturor persoanelor considerate periculoase pentru regim. Conform „Art. 2. Directiunea Generala a Securitatii Poporului are ca indatoriri apararea cuceririlor democratice si asigurarea securitatii Republicii Populare Romane, contra uneltirilor dusmanilor din interior si exterior. Art. 4. Ofiterii de Securitate sunt singurii competenti a instrumenta infractiunile ce primejduiesc regimul democratic si securitatea poporului."Ca politie politica a regimului comunist, structura organizatorica, metodele de operare, mijloacele folosite si politica de cadre ale Securitatii erau secrete si nesupuse vreunui alt control decit cel de partid: Art. 3. Organizarea, incadrarea, dotarea, atributiile si functionarea tuturor serviciilor centrale si exterioare ale Directiunii Generale a Securitatii Poporului se vor reglementa prin deciziunile si instructiunile interioare ale Ministerului Afacerilor Interne. Aceste deciziuni si instructiunile interioare nu se publica. Ele devin executive prin inscrierea lor intr-un registru special si comunicarea catre cei interesati. Art. 7. Prin derogare de la dispozitiunile Legii contabilitatii publice, bugetul Directiunii Generale a Securitatii Poporului va fi publicat numai prin suma sa globala, fara detaliere pe posturi, in bugetul Ministerului Afacerilor Interne." Forta de reprimare si control era subordonata MAI, ministru de Interne fiind Teohari Georgescu, iar Marin Jianu ministru adjunct. In realitate, forta de reprimare si control se afla sub controlul unei echipe de consilieri sovietici, agenti KGB si GRU, conduse de D.G. Fedicikin (1944-1948), apoi de gen. Alexandr Saharovski (1949-1953). In anul 1956, cel din urma a fost numit in fruntea primei directii a KGB, care se ocupa cu spionajul extern, ceea ce arata aprecierea de care s-a bucurat activitatea sa desfasurata in Romania. Un rol similar il avea ambasadorul sovietic la Bucuresti, Serghei Kaftaradze, care raspundea de activitatea spionilor sovietici din Romania, el fiind subordonat ministrilor de Externe sovietici Viaceslav Molotov (pina in anul 1949) si Andrei Ianuarevici Visinski (ulterior) care la rindul lor erau subordonati lui Lavrenti Beria, seful KGB si vicepresedinte al Consiliului de Ministri al URSS. Prin infiintarea Securitatii, regimul comunist arata ca puterea este exercitata de un grup restrins de persoane care formeaza Biroul Politic al CC al PCR, conducere sustinuta de trupele sovietice stationate in tara si de omniprezenta Securitate, regim coordonat de CC al PCUS prin comisarii si consilierii sovietici. Securitatea este copia fidela a KGB, atit in ceea ce priveste scopurile, modul de organizare si functionarea, cit si in privinta metodelor si tehnicilor operative.


4. Structura aparatului de represiune si control.
Structura organizatorica a Securitatii reflecta sarcinile ideologice primite de la partid si modul in care ea le-a aplicat. Era impartita in 10 directii centrale deservite, la rindul lor, de sectiile care se ocupau cu cenzura corespondentei, supravegherea si interceptarea convorbilor telefonice, secretariat, cifru, evidenta si arhive. In teritoriu, Forta de reprimare si control avea 11 directii regionale care aveau in subordine birouri in diferite localitati. Tot ca structura teritoriala distincta a fost organizata si Securitatea Capitalei. In 1948 sint constituite trupele MAI, care cuprindeau, pe linga Trupele de Militie, si Trupele de Securitate, Trupele de Graniceri si Pompierii. In data de 23 ianuarie 1949 Jandarmeria a fost desfiintata, atributiile sale fiind preluate de catre Directia Generala a Militiei si de Trupele de Securitate, acestea din urma fiind constituite la 17 februarie, prin Decretul nr. 455 din 1949, ca unitati proprii ale Securitatii. Noile unitati vor cunoaste o marire continua a efectivelor.In perioada 1948-1951, existenta unei Directii de Contrainformatii Penitenciare si Militie in componenta Securitatii, incadrata cu ofiteri numiti „politici", indica sarcinile pe care politia politica le avea in represiune, care este generalizata in aceasta perioada. Pe de alta parte, Directia Politica avea ca sarcina asigurarea puritatii ideologice a Partidului, fapt care arata ca Securitatea era in egala masura cea care se ocupa cu depistarea dusmanilor reali sau potentiali.Dupa ce regimul comunist s-a consolidat si a avut loc epurarea institutiilor statului si a partidului, prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951 DGSP devine Directia Generala a Securitatii Statului (DGSS). In acelasi an, in cadrul Securitatii este infiintata Directia de Informatii Externe, constituita la initiativa sovieticilor pentru a inlocui SSI. Generalul Alexandr Saharovski, seful consilierilor sovietici din Romania, este cel care o construieste de la zero, cu ofiteri din celelalte directii ale Securitatii. Dat fiind ca in 1951 se incheie o prima faza a represiunii, Directia de Contrainformatii Penitenciare este transferata la Ministerul de Interne.In contextul extern al declansarii campaniei antievreiesti din URSS, al pregatirii unui razboi impotriva Occidentului de catre Stalin si al „ascutirii luptei de clasa" in interior, urmeaza o epurare la nivelul clasei conducerii, indusa de Gheorghiu-Dej, sub acuzatiile de „pactizare cu dusmanii". Ca urmare, prin Decretul nr. 324 din 20 septembrie 1952 forta de reprimare si control este reorganizata sub denumirea de Ministerul Securitatii Statului (MSS), ca structura independenta de MAI. Cu exceptia modificarii denumirilor unor directii, servicii si sectii structura sa a ramas insa neschimbata. Totodata, prin inlaturarea ofiterilor apropiati vechii structuri de conducere creste controlul direct al prim-secretarului partidului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, asupra Securitatii.In septembrie 1953, dupa caderea lui Beria si reorganizarea Securitatii, KGB-ul – MSS fuzioneaza din nou cu MAI. Ministerul de Interne a fost restructurat (iulie 1956) in: Departamentul Internelor, care ingloba Militia si Penitenciarele, si Departamentul Securitatii. Intrucit miscarea de rezistenta armata a fost lichidata pina in 1958, iar colectivizarea agriculturii incheiata (1962), la 30 mai 1963 Trupele de Securitate vor fi reduse la dimensiunile unei sectii speciale a Ministerului de Interne.In baza Decretului de reorganizare nr. 141 din 30 martie 1963, Directia I este redenumita Directia Generala de Informatii Externe, care ulterior avea sa se numeasca Directia de Informatii Externe (DIE), pina in 1978, si Centrul de Informatii Externe, pina in 1989. Cu prilejul acestei reorganizari a Securitatii, DIE este ridicata la rang de directie generala, ceea ce indica sarcinile sporite care i se acorda in aceasta perioada. Unitatea se afla sub comanda lui Nicolae Doicaru, DIE actionind in permanenta in colaborare cu serviciile de spionaj sovietice. In august 1958, in urma tratativelor cu URSS, dupa ce trupele sovietice au parasit Romania, consilierii sovietici au ramas. Aproximativ in anul 1964 marea majoritate a consilierilor KGB paraseste teritoriul Romaniei, iar forta de reprimare si control gazduind insa un numar limitat de ofiteri cu dispozitii limitate de supraveghere.Schimbarea conducerii prin preluarea puterii de catre Nicolae Ceausescu in 1965 nu a adus nici o schimbare in scopul si metodele folosite de Securitate. Acesta a utilizat acest organ creat doar la eliminarea rivalilor personali si a fidelilor lor din conducerea Securitatii si a MAI.Actiunea a debutat prin marcarea „abuzurilor" in fapt, a crimelor, represiunii si a terorii savirsite in perioada Dej de forta de reprimare si control instituind personalizarea imaginii noi conduceri.Astfel sub acoperirea faptelor trecutului ce crease un motiv de temere in randul populatiei erau puse, in mod abil, pe seama concurentilor sai personali si a celor indezirabili. Prin Decretul nr. 710 din 22 iulie 1967 Securitatea este redenumita Consiliul Securitatii Statului, facind in continuare parte din Ministerul de Interne. La 3 aprilie 1968 redevine organism independent de Ministerul de Interne, aflat sub controlul Biroului Politic si al lui Ceausescu personal. Masura este luata in perioada liberalizarii regimului comunist cehoslovac (Primavara de la Praga) si al singeroasei interventii sovietice din Cehoslovacia. Numai ca la 19 aprilie 1972 revine in structura MAI, ceea ce arata ca schimbarea a fost pur conjuncturala, singurele modificari dintre cele doua reorganizari fiind crearea, la 10 septembrie 1971, a Centrului de Informare si Documentare si a Centrului de Cercetari Parapsihologice (pentru perfectionarea metodelor de ancheta si investigatii). Prin Decretul nr. 362 din 27 iunie 1973 al Consiliului de Stat directiile de Securitate si serviciile auxiliare sint restructurate, iar DIE devine un organism complet separat de Securitate. In 1977 este infiintat Centrul national de transmisiuni cifrate, in subordinea DIE, cu rolul de a deservi: ambasadele Romaniei, Directia de Informatii Militare.Ultimele modificari de substanta in structura Securitatii au fost operate in 1978, printr-un decret al Consiliului de Stat. Astfel, din martie 1978 Securitatea se numeste Departamentul Securitatii Statului, facind in continuare parte din Ministerul de Interne. Dincolo de schimbarea de denumire, restructurarea este o consecinta a miscarilor de opozitie din 1977 din randul ofiterilor a determinat o reorganizare totala. Ofiterii romani cunoscuti de Generalul Pacepa si aflati in rezidentele din Occident au fost retrasi in Centrala si trecuti "in rezerva".Importanta sporita a Securitatii in perioada este probata si de ridicarea sefului sau la rangul de ministru secretar de stat, in timp ce o parte din sefii principalelor directii au fost numiti, la rindul lor, ministri adjuncti. De acum forta de reprimare si control are si sarcina de a coordona „activitatea de prevenire, depistare, neutralizare si lichidare a actiunilor teroriste pe teritoriul Romaniei", in acest scop fiind creata Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista



5. Resursele fortelor de reprimare si control.
Cadrele mostenite de Securitate de la SSI, Politie si alte institutii „burgheze" au fost extrem de putine. Pentru angajare erau cautate persoane tinere, dornice de afirmare si fara o pregatire prealabila in domeniu, ele fiind recrutate exclusiv din randul pesoanelor favorizate de organele de conducere, dar si in cea mai mare parte dintre muncitori. Personalul Securitatii era angajat pe baza puritatii dosarului, dar, in unele cazuri, partidul facea exceptii.Compozitia sociala a cadrelor Securitatii, in februarie 1949, este ilustrativa. Dintr-un total de 3 553 de persoane, 64 % erau muncitori, 28 % functionari, 2 % intelectuali, 4 % tarani si 2 % fara profesie (revolutionari de profesie). Dupa apartenenta politica 95 % erau membri ai PCR si 5 % nu erau membri de partid. Dupa sex, 88 % erau barbati si 12 % femei. Dupa originea etnica, 83 % erau romani, 10 % evrei, 6 % maghiari, iar celelalte minoritati cumulau 1 %, cifra aflata sub pragul de semnificatie statistica. Tot din punct de vedere etnic, din cei 60 de ofiteri superiori, 63,3 % erau romani, 25 % evrei, 5 % maghiari, 3,3 % ucrainieni, restul de 3,4 % reprezentind procentajul cumulat al cehilor si armenilor. De remarcat numarul foarte mare de evrei in raport cu procentul acestei minoritati din totalul populatiei din Romania (2-2,5 %), precum si numarul mare de ucraineni raportat la numarul total al acestor minoritari in Romania (sub 1%).Sefii Securitatii, Militiei si Armatei, alaturi de persoanele cu functii importante in aparatul de partid si in administratie erau formati in Uniunea Sovietica. Acestia alcatuiau elita politica a regimului comunist (nomenclatura), cifrata la citeva zeci de mii de persoane, care controla in mod total si discretionar societatea si avea acces la o gama larga de privilegii: salarii foarte mari, vile, masini luxoase, magazine speciale, imunitate. Cadrele Securitatii, Militiei si Armatei au fost formate in institutiile de invatamint speciale ale partidului si in scolile militare, intemeiate dupa model sovietic. Primele dintre ele erau formate in URSS, o buna parte din personalul Securitatii perfectionindu-se ulterior pe linga organismele similare sovietice. Cele mai importante erau Scoala Superioara de Partid „A.A. Jdanov" (devenita apoi Academia de Partid „Stefan Gheorghiu"), Academia Militara (numita „I.V. Stalin" in primii ani), Scoala de ofiteri de Securitate de la Baneasa, infiintata in 1948, si cele de la Oradea si Cimpina. In general, cadrele au fost obligate sa-si completeze studiile la cursurile serale. Ofiterii erau trimisi periodic la cursuri de reciclare, din anii ’60 la Scoala de perfectionare a cadrelor de Securitate de la Gradistea, de linga Bucuresti, si la cele de la Bran si Branesti, pentru DIE. Programa de invatamint cuprindea doua laturi: pregatirea militara de specialitate si formarea culturii politice si generale. In ultimul modul de invatamint erau predate: Limba rusa, Istoria PCUS, Istoria RPR, Economia politica socialista, Socialism stiintific, Geografia generala, Matematica, Fizica, Chimia si Limba si literatura romana. In septembrie 1948 Securitatea avea prevazute in organigrama 3.973 de posturi, dar efectivul existent era de doar 2.281. Efectivul a crescut constant, pentru a ajunge in 1989 la cifra de 38 682 de oameni, repartizati astfel: 23 370 in trupele de Securitate, 6 602 in directiile centrale si unitatile speciale, 2 426 in CIE, 6 059 in birourile judetene si 225 in scolile de pregatire a cadrelor. Incepind din 1962, absolventi de facultati si sportivii din intreaga tara sint selectati de partid si pregatiti sa devina ofiteri, continuindu-se insa, totodata, vechile practici de completare a studiilor liceale si superioare cu ajutorul unor adeverinte si recomandari ale conducerii Securitatii sau ale conducerii de partid si de stat. Metodele de lucru se diversifica si se perfectioneaza dupa 1964, punindu-se accentul pe conspirativitate si pe prevenirea actiunilor anticomuniste, insa continua si actiunile brutale de intimidare, teroare si reprimare. Astfel, la finele anilor ’60 se schimba modul in care se tine evidenta organizarii si a ofiterilor implicati in lucrul: prin excluderea din continutul fiselor anumitor rubrici privitoare la domiciliul, locul de munca si numele ofiterilor care ii aveau in legatura pe informatori. In anii 1970, prin ordinul expres al lui Nicolae Ceausescu, au fost distruse, prin operatiunile denumite „Jarul" si „Cenusa", dosare ale nomenclaturii de partid si ale membrilor de partid, informatori ai Securitatii. Masura a avut ca efect o intarire a controlului conducerii de stat asupra Securitatii si sporirea fidelitatii ideologice a membrilor sai, informatori cu dosar. De altfel, toti membrii cetatenii aveau obligatia sa informeze Securitatea si sa o ajute in orice imprejurare, dupa cum prevedea chiar Statutul partidului. Singura conditie, pur formala, era obtinerea de catre Securitate a unui aviz din partea secretarilor organizatiei de partid teritoriale (regionale si, mai tirziu, judetene). Nu toate dosarele informatorilor au fost insa distruse, la fel cum nu intotdeauna forta de reprimare si control cerea aprobarea organelor partidului pentru urmarire informativa sau pentru racolare. De la infiintare si pina in 1989 forta de reprimare si control a procedat la putine schimbari in modul de operare si in maniera de tinere a evidentei informativ-operative. Acestea au fost conturate in primii ani de functionare, fiind o copie fidela a modelului lor sovietic. In limbajul Securitatii urmarirea dusmanilor regimului (reali sau presupusi) se numeste „activitate informativ-operativa" si consta in trei tipuri de actiuni, cu rol progresiv, mergind de la verificarea informatiilor de prima sesizare, pina la urmarirea cea mai complexa. Prima „forma" a activitatii informativ-operative este „supravegherea informativa". Ea se realizeaza cu incepere din 1957 printr-un aparat deplin conspirat numit Serviciul de Supraveghere Operativa, al carui rol este de a descoperi, aresta sau retine in mod secret „criminalii de stat". Termenul de supraveghere a unei persoane era de 10-15 zile, iar tipul de dosar care se intocmea se numea „dosar de supraveghere operativa". Acest prim tip de actiune avea rolul nu sa astepte ca „dusmanii" sa se manifeste, ci sa-i identifice in mod sistematic. Cel de-al doilea tip de urmarire este „verificarea informativa". Este o actiune care are loc pe o perioada redusa, de pina la 6 luni, timp in care informatiile de prima sesizare sint verificate. Tipul de dosar intocmit se numea „mapa de verificare". Daca primele informatii se confirma, se trece la tipul urmator de actiune; daca nu, actiunea de verificare inceteaza, insa persoana in cauza va fi urmarita in continuare prin „dosar de obiectiv" sau „dosar de problema". Ultima forma de actiune este „urmarirea informativa". Ea are ca scop „lichidare[a] in timpul oportun si cit mai complet a activitatii criminale dusa in tara noastra de elementele dusmanoase". Dosarul intocmit poarta numele de „dosar de urmarire informativa". Dupa numarul celor urmariti si dupa importanta, acesta este, la rindul sau, de mai multe tipuri: „individual" „de grup" „de urmarire pe tara". Din datele oficiale ale Securitatii publicate in ultimii ani, in anul 1967 erau urmarite 424 464 de persoane. In contextul interventiei sovietice in Cehoslovacia, in 1968, numarul urmaritilor scade drastic, ajungind la 49 319 persoane. Din 1969 acest numar va creste constant pana in 1989 aproximativ 71 671 in 1978, cifra in care nu intra, in mod cert, persoanele „supravegheate operativ" si probabil nici cele urmarite prin „mapa de verificare", ceea ce inseamna ca numarul real al celor urmariti trebuie sa fie cu mult mai mare. La rindul sau, urmarirea informativa se realizeaza, in primul rind, prin „mijloace specifice": „reteaua informativa" totalitatea informatorilor Securitatii; „tehnica operativa" (TO) adica tehnologia aferenta urmaririi, cu ajutorul careia se efectuau in special ascultarile telefonice, fotografierea si urmarirea video; „filajul" urmarirea pe teren a dusmanilor sau suspectilor; „investigatia" obtinerea secreta, pe teren, a materialelor asupra persoanelor care sunt obiectul unei actiuni de supraveghere sau verificare; „controlul unor canale interne sau externe care pot fi folosite in scopuri ostile" supravegherea si verificarea anturajului persoanei urmarite si/sau interceptarea corespondentei sale; si „culegerea personala de informatii prin relatiile oficiale si legaturile operative ale ofiterilor de securitate" altfel spus, discutiile ofiterului cu secretarii de partid, sefii de cadre, directori de institutii si alte persoane cu autoritate. In al doilea rind, urmarirea informativa se realizeaza prin „metode specifice": „legenda informativa", adica versiunea verosimila folosita cu scopul de a asigura conspirarea si „secretizarea" activitatii Securitatii si inducerea in eroare a dusmanului; „combinatia informativa", care reprezinta un complex de masuri informativ-operative imbinate dupa o tactica prealabila, care se foloseste pentru rezolvarea unor sarcini ale politiei politice cu grad sporit de dificultate; „infiltrarea informatorului sau a ofiterului", care reprezinta introducerea „legendata" a acestuia in anturajul unor persoane, intr-un „obiectiv" sau „mediu" prezentind interes pentru forta de reprimare si controlul statului; „patrunderea secreta", adica intrarea legendata sau ascunsa a cadrelor Securitatii in anumite incaperi, cu scopul rezolvarii unor sarcini operative; „perchezitia secreta", reprezinta controlul „legendat" sau secret al unor incaperi, mijloace de transport, bagaje sau obiecte apartinind persoanelor de care se intereseaza Securitatea, cu scopul clarificarii unor informatii sau al documentarii unor aspecte de interes operativ; „dezinformarea", adica actiunea prin care se plaseaza dusmanului date si informatii special prelucrate in asa fel incit sa nu sesizeze lipsa lor de autenticitate, ori prin care se lanseaza deliberat stiri cu scopul influentarii, in vederea sustinerii si promovarii unor interese operative; „jocul operativ" consta in complexul de metode si mijloace informativ-operative care se aplica de regula in confruntarea directa cu serviciile de informatii straine, opozitia anticomunista („organizatiile extremist-teroriste"), organizatiile pentru apararea drepturilor omului sau guvernele occidentale („cercurile sau organizatiile dusmanoase din strainatate"), cu scopul de a cunoaste si dejuca planurile „ostile" puse la cale, ori cu scopul interceptarii si tinerii sub control contrainformativ a actiunilor acestora; „cercetarea informativa" consta in actiunea de clarificare a unor informatii in legatura cu care exista temeiuri de veridicitate si se realizeaza prin investigarea – directa sau sub acoperirea altor organe – oricaror persoane care prezinta interes operativ. Reteaua informativa este compusa din mai multe categorii de colaboratori. Pina la recrutare, persoanele avute in vedere, numite in dosare „candidati", erau verificate informativ, iar aptitudinile si posibilitatile lor informative erau testate. Prima categorie o reprezinta „informatorii". In deceniile cinci si sase existau doua subcategorii de informatori: „necalificati" si „calificati". Primii sint cei lipsiti de aptitudini si de posibilitati de patrundere pe linga „dusman", iar uneori si de experienta. Sint recrutati, de obicei, dintre membrii de partid si dintre cei atasati regimului („cetatenii patrioti"). Cei calificati au posibilitati de patrundere in mijlocul dusmanilor reali sau presupusi ai regimului („elementelor subversive"), pentru a duce actiuni impotriva lor. Sint recrutati, de regula, dintre aliatii regimului asa cum acestia sint definiti ideologic de linia politica, prin raportare la originea sociala („elementele strinse de clasa muncitoare") sau dintre dusmanii reali sau presupusi, asa cum sint definiti din punctul de vedere al originii lor sociale, recrutati prin amenintari si santaj („elementele compromise prin legaturile si activitatea lor criminala"). Cea de-a doua categorie sint „rezidentii": informatori care conduc retele de 5-8 informatori necalificati, recrutati dintre membrii de partid sau din organizatia comunista de tineret si, in mod exceptional, dintre cei fara de partid „apartinind categoriei speciale mai apropiata de clasa muncitoare". Ultima categorie o reprezinta „gazdele", care sint proprietarii caselor conspirative unde au loc intalnirile ofiterului operativ cu agentura. Din motive de siguranta si conspirativitate gazda era de regula recrutata dintre membrii de partid pensionari. Pe linga colaboratorii care faceau parte din reteaua informativa, ofiterul operativ obtinea informatii de la „persoane de sprijin" (administratori de bloc, responsabili de strada, membri de partid sau altii) sub acoperirea unor institutii centrale si locale (legendat). El cerea informatii despre mai multe persoane, intre care si despre persoana urmarita, tocmai pentru ca interlocutorul sa nu isi dea seama despre cine se intereseaza cu adevarat. Aceasta categorie de informatori este similarul a ceea ce in RDG se numea „colaborator neoficial" (Inoffizieller Mitarbeiter). Notele informative olografe redactate de colaboratorii Securitatii erau pastrate in „mapa anexa", care insotea dosarul de informator („de retea"). Pentru informatiile importante din punct de vedere operativ ei erau recompensati in bani (chitantele sunt pastrate uneori in dosarele de retea), cu cadouri, in alimente sau obtineau alte facilitati (favoruri in plan profesional, plecari in strainatate etc.). Fondul „Retea" al Securitatii pastreaza inca un numar de aproximativ 400 000 de dosare de informatori, pentru perioada 1948-1989. Pentru o comparatie, Stasi, forta de reprimare si control est-germana, pastra in 1989, la o populatie cu 6 milioane mai mica decit cea a Romaniei, circa 100 000 de dosare de informatori, ceea ce arata ca Securitatea romana era mult mai grafomana, altfel spus: birocratizata. Desi pastreaza informatiile, arhivele nu inregistreaza numarul colaboratorilor neoficiali ai Securitatii (persoane de sprijin, colaboratori ocazionali, secretari de partid etc.). Conform cifrelor oficiale, in 1967 existau 118 576 de informatori inregistrati. In anul urmator cifra scade drastic la 84 875, pentru ca din 1970 sa creasca in mod constant pana in 1989, in anul 1972 ea fiind de 100 093 de persoane. Incepind cu a doua jumatate a deceniului sase forta de reprimare si control a trecut la masuri preponderent preventive. Le vom detalia incepind de la cea mai simpla, pina la cea mai complexa, ceea ce corespunde cresterii in intensitate a represiunii. Prima dintre ele este „pregatirea contrainformativa" a populatiei, rolul sau fiind „dezvoltarea vigilentei fata de inercarile dusmanoase". Urmeaza „influentarea pozitiva", care are loc in cazul in care oamenii vehiculeaza idei neconforme cu ideologia („idei si conceptii negative") si cu practica politica a regimului („acte antisociale ce pot aduce prejudicii intereselor statului"). Se realizeaza prin reteaua informativa sau prin persoane cu autoritate de la locul de munca ori din familie, iar uneori chiar de catre ofiter. Cea de-a treia masura operativa este „atentionarea", aplicata persoanelor despre care Securitatea considera ca pot actiona altfel decit o cere regimul („fapte antisociale"), sau care fac parte dintr-un grup care scapa controlului Organelor („anturaj cu preocupari necorespunzatoare"). Urmeaza „avertizarea", adica masura prin care unei persoane i se cere sa se conformeze ideologiei si politicii regimului („legilor si normelor de convietuire sociala"), deoarece comportarea sa poate conduce la actiuni contrare politicii partidului-stat („impotriva securitatii statului"). Persoanelor avertizate li se iau angajamente in care declara ca au inteles ca masura este „justa" si se angajeaza ca vor respecta politica regimului („legile") si nu vor mai aduce sub nici o forma atingere ideologiei si practicii politice comuniste („intereselor de aparare a securitatii statului"). Ea este aplicata atit cetatenilor romani, cit si celor straini. Cea de-a patra masura operativa este „punerea in dezbatere publica", si se aplica de catre organizatiile paravan ale partidului comunist, carora Securitatea le pune la dispozitie datele necesare. Ea reprezinta o „demascare" publica, adica un tip de tortura psihica specific tarilor de „democratie populara". Prim-secretarul Comitetului Judetean de partid (sau al municipiului Bucuresti) isi da acordul pentru aplicarea masurii, sefii Securitatii judetene (ori al municipiului Bucuresti) aprobarea si Directia de Cercetari Penale a Securitatii avizul. Urmeaza „destramarea", care reprezinta un complex de masuri cu scopul incetarii actiunilor de grup neconforme ideologic („activitati necorespunzatoare") si care pot sa conduca la opozitia fata de regim („infractiuni ori alte fapte antisociale"). Este o imbinare a masurilor indicate mai sus, iar tinta sa nu este doar destramarea anturajului, ci si a conceptiilor membrilor care il compun. Cea de-a saptea masura operativa este „neacordarea ori retragerea avizului de securitate". Este aplicata persoanelor incomode ideologic, avind ca efect retragerea unor privilegii care depindeau nemijlocit de avizul Securitatii, ca de pilda viza pentru a calatori in strainatate. Intrucit forta de reprimare si control era un organism care functiona complet conspirat, aceasta masura era luata in orice caz in care ofiterul responsabil o considera necesara. Penultima masura este cea privind „aplicarea de amenzi contraventionale". In cazul in care o persoana continua sa se opuna regimului, dupa ce a fost „atentionata", „influentata", „avertizata" sau, dupa caz, „destramata", primea amenzi foarte mari tocmai pentru a-i anihila nu doar posibilitatile de actiune, ci chiar si mijloacele de subzistenta. Ultima masura este „intreruperea dreptului de sedere in RSR sau declararea ca persoana indezirabila". Prima parte a ei ii privea pe cetatenii romani, carora, pe motiv ca protestau impotriva regimului si/sau se exilau („lezarea securitatii statului"), li se retragea cetatenia romana. Cea de-a doua parte a masurii ii avea in vedere pe cetatenii straini care denuntau flagrantele incalcari ale drepturilor omului.


6. Modalitati de justificare a necesitatii fortelor de reprimare si control la nivelul societati dominate.
Rolul Securitatii era de a asigura supravegherea opozantilor reali si presupusi ai regimului comunist si de a lua masuri de prevenire si reprimare a actiunilor lor. Obiectivul fundamental a fost distrugerea oricarei opozitii fata de Partidul Comunist si mentinerea puterii cu orice pret, concluzie care rezulta atit din documentele interne, cit si din modul de operare al Securitatii. Arestarile in plina strada, perchezitiile domiciliare repetate, tinerea in arest luni la rind fara mandat sau detentia prelungita in absenta unei sentinte judecatoresti, torturile la care erau supusi arestatii si anchetatii au fost si au ramas practici curente ale Securitatii de la infiintare si pina la prabusirea regimului Ceausescu. Dupa anii ’60 metodele Securitatii devin mai „rafinate" dat fiind ca regimul este pe deplin consolidat, iar opozitia distrusa, actiunile Organelor fiind orientate prioritar catre prevenirea si impiedicarea formarii unor noi nuclee de opozitie. Protestatarii sint atent supravegheati chiar pe fata, ca metoda de intimidare si sunt descurajati prin chemari repetate la Securitate, compromitere si alte metode. Nu se renunta nici la practicile brutale, a caror eficienta a fost probata in primii ani. Forta de reprimare si control reuseste sa fie omniprezenta in societatea romaneasca, populatia fiind permanent supravegheata printr-un mare numar de informatori din toate institutiile si mediile sociale. Dosarele Securitatii inregistreaza doar sarcinile si o parte din masurile operative luate impotriva celor urmariti si persecutati de regim, nu insa si: crimele, violurile, torturile si celelalte violari ele drepturilor omului comise in mod sistematic. Primele valuri de arestari au avut loc in perioada de tranzitie 1945-1948, in care represiunea a fost organizata si condusa de PCR si KGB, indreptata impotriva persoanelor si structurilor de virf ale Vechiului Regim. Rolul represiunii a fost acela de a lichida fizic si social dusmanul ideologic. Primele arestari sunt facute, incepind din 1945, de catre „Corpul Detectivilor", embrion al viitoarei Securitati, la conducerea caruia se afla Alexandru Nicolski. In data de 14 ianuarie 1945, 75-80 000 de etnici germani sunt deportati in Siberia, fiind prima operatiune de anvergura realizata de catre politia politica a partidului sub coordonarea KGB. In aceasta perioada sint arestati, anchetati si condamnati functionari de rang inalt ai Vechiului Regim, membri ai PNT (1947), ierarhia greco-catolica (1948), PNL (1948), PSDI (1948) si ai Miscarii Legionare (1948). Impotriva represiunii s-au constituit, inca din 1944, grupuri de partizani, care aveau ca scop organizarea rezistentei armate impotriva regimului comunist si a ocupatiei sovietice, in speranta izbucnirii unui nou razboi mondial intre Occident si Blocul sovietic. Rezistenta armata era formata dintr-un nucleu combatant (compus din fosti ofiteri deblocati si rezervisti) si grupul de sprijin (cei care ii aprovizionau cu alimente, imbracaminte, medicamente, munitie, si ii informau despre masurile luate de regim si actiunile Securitatii). A existat chiar un proiect de unificare a organizatiilor anticomuniste („Organizatia T", „Sumanele Negre", „Haiducii lui Avram Iancu") si a grupurilor de partizani, dar a fost zadarnicit de Securitate, care i-a arestat pe lideri si a izolat grupurile de rezistenta existente in diferite regiuni. Pina in 1958, cind trupele sovietice se retrag din Romania, acest tip de opozitie este lichidat de trupele de Securitate si de Militie.Principalele grupuri de rezistenta armata au fost conduse de: Vladimir Macoveiciuc (1944-1946) si Gavril Vatamaniuc (1949-1955) in Bucovina; Spiru Blanaru (1948-1949) si Gheorghe Ionescu (1949-1951) in Banat; Nicolae Dabija (1948-1949) in Muntii Apuseni; Nicolae Trocan (1949-1952) in Oltenia; Ion Gavrila (1949-1957) in Fagaras; Gheorghe Arsenescu si Toma Arnautoiu (1949-1959) in Arges; fratii Fudulea si Gogu Puiu (1949-1950) in Dobrogea.De-a lungul perioadei 1948-1964 represiunea este generalizata pentru ca atinge toate straturile sociale, urmarind distrugerea in profunzime a societatii si a valorilor traditionale. Valurile de arestari se succed neintrerupt, alimentind sistemul de detentie.O prima actiune de amploare, in care forta de reprimare si control a avut un rol important, a fost aplicarea Decretului nr. 83 al Marii Adunari Nationale (MAN), din 3 martie 1949, prin care era confiscat ceea ce mai ramasese din proprietatile de pina la 50 de ha. Numarul familiilor afectate de masura a fost de 2 000, reprezentind 3 000 de persoane.In 1950, in baza HCM nr. 2 din 13 ianuarie, prin decretul nr. 6 al MAN sint infiintate lagarele de exterminare prin munca fortata si de reeducare, numite atunci „unitati de munca", iar din 1952 „colonii de munca". In baza acestui decret si a Decretului nr. 257, a HCM nr. 1554 din 22 august si a Deciziei MAI nr. 77 din 25 august – toate din 1952 –, intre 1950 si 1954 au fost trimise in lagare de munca fortata un numar de 22 077 persoane. Toate aceste cifre oficiale provin din arhivele Securitatii.Intre 1949 si 1952 sint arestati si restul ierarhilor greco-catolici si romano-catolici, iar in 1950 demnitarii Vechiului Regim. In 1951 sint „dislocate" in Baragan 43 900 persoane din regiunea Banat si 1 100 persoane din regiunea Constanta, nesigure din punct de vedere politic. Preotii si credinciosii de toate cultele sint arestati in 1952, iar in perioada 1948-1956 partizani si membri ai grupurilor de sprijin. Prin Decizia MAI nr. 239 din 1952 au fost „dislocate" din centrele aglomerate, ca sa fie mai bine supravegheate, un numar de 6 000 de familii.In 1956 sint arestati studenti de la Timisoara si Bucuresti care s-au solidarizat cu revolta maghiara. Prin HCM nr. 237 din 12 februarie 1957 (data in completarea HCM nr. 337 din 1954), a fost fixat domiciliu obligatoriu unui numar de 2 241 de persoane. Conform cifrelor oficiale, numarul persoanelor carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu este, pentru perioada 1949-1961, de circa 60 000.In 1958, inainte de retragerea trupelor sovietice, sint arestati din nou, in mod preventiv, „legionarii", fostii membri marcanti ai partidelor istorice, fostii detinuti politici care nu fusesera reeducati, taranii care refuzau sa intre in CAP, membri ai asociatiilor de scriitori, de artisti, filatelisti si jucatori de bridge. Rolul acestui din urma val de arestari era sa lichideze ultimele vestigii ale societatii civile, caci societatea civila este cea care produce opozitia.Prin decretul nr. 89 al MAN din 17 februarie si HCM nr. 282 din 1952, erau stabilite locuri de munca obligatorii, masura fiind aplicata intre 1958 si 1963 unui numar de 3 658 de persoane.Unele dintre cele mai dure locuri de detentie erau Aiud, Gherla, Pitesti, Jilava, Sighet, Rimnicu-Sarat si lagarele Canalului Dunare-Marea Neagra. Nu exista date oficiale globale despre numarul persoanelor detinute in inchisori si lagare, tot asa cum nu exista nici estimari credibile despre numarul persoanelor exterminate.Intre 1949 si 1951, in cinci inchisori (Pitesti, Gherla, Tirgu-Ocna, Ocnele Mari si Brasov) si intr-un lagar (Peninsula) s-a desfasurat reeducarea „de tip Pitesti", al carei scop era transformarea detinutilor din opozanti reali sau presupusi ai regimului, in sustinatori reali, prin utilizarea tehnicilor de tortura fizica si psihica.Intre 1960 si 1964, in inchisorile Aiud, Gherla, Botosani, Jilava si in lagarul de la Periprava regimul comunist intreprinde o a doua mare actiune de reeducare a detinutilor politici, numita „reeducarea prin autoanaliza".O buna parte a sistemului de detentie politica este abandonata in 1964. Regimul este acum stabilizat, iar sistemul sau carceral, care isi Indeplinise sarcinile ideologice de etapa, devenise foarte costisitor, atit din punct de vedere politic cit si economic. Din 1962 regimul incepe eliberarea detinutilor politici, populatia fiind bine controlata acum prin institutiile statului. In 1964 marea majoritate a detinutilor politici sint eliberati, dar sint in continuare urmariti si anchetati periodic de Securitate, care cauta sa-i recruteze ca informatori pentru a-i compromite si pentru a-si indeplini sarcinile operative.Dupa 1964 arestarile sint mai rare in comparatie cu regimul trecut.Cu toate acestea, sistemul de detentie dureaza tot atit cit regimul care i-a dat nastere. Metoda functioneaza intr-o alta modalitate. Opozantii regimului comunist sint dati afara din serviciu, arestati, anchetati si amenintati sau santajati de Securitate. Daca aceste tehnici de control esueaza, ei sint fie inchisi sub un pretext de drept comun (detinere ilegala de valuta si aur, evaziune fiscala, delapidare, homosexualitate etc.), fie trimisi intr-un azil psihiatric. Cele mai importante centre de tratament psihiatric erau Spitalul din Poiana Mare, jud. Dolj, Spitalul „Gheorghe Marinescu" din Bucuresti, Spitalul inchisorii Jilava – salonul de psihiatrie, Spitalul din localitatea Dr. Petru Groza, jud. Bihor, Spitalul Voila din Cimpina. La fel ca in URSS, Romania comunista a folosit pe scara larga psihiatria in scopuri politice, ca solutie impotriva contestarii din interiorul tarii.Politia politica a regimului, forta de reprimare si control, a fost creata si organizata intr-un singur scop: mentinerea la putere a nomenclaturii si distrugerea oricaror inamici reali sau potentiali ai statului. Alaturi de aceasta forta de reprimare si control, Securitatea, organele de stat si partidul unic care se identifica cu statul si era, prin chiar legea de infiintare a Securitatii, comanditarul ei (dupa modelul sovietic a carui copie fidela a fost) a folosit permanent in scopuri represive si alte institutii: Militia, Granicerii, Pompierii (toate trei reunite in Ministerul de Interne, alaturi de Securitate), Armata, Procuratura, Justitia, ori altele precum: Ministerul de Externe (o anexa a DIE), Ministerul Invatamintului (scolile de toate tipurile), Ministerul Cercetarii, Ministerul Sanatatii, Ministerul (Departamentul) Cultelor (el insusi o anexa a Securitatii) si chiar ierarhiile cultelor religioase oficiale.

7. Metode pentru impunerea controlului la sate .

Regimul comunist a reusit intre 1945 si 1949 sa aduca sub controlul sau populatia urbana. Lumea rurala, reprezentand 76,5% din populatie, se afla insa relativ in afara limitelor acestui control. Metodele uzitate pentru infiintarea Gospodariilor Agricole Colective mergeau de la brutalitati, confiscari, arestari, deportari pana la corupere, campanii de presa si izolare. Primele GAC s-au infiintat in iulie 1949. In 1953, totaul atingea abia 10% din suprafata arabila a tarii iar productia agricola nu a crescut, dimpotriva. Dupa 1953, metodele au fost schimbate dar scoul nu. Locul arestarilor in masa, al confiscarilor de inventar agricol si recolta l-au luat mjloacele administrative, restrictiile comerciale si interdictiile.Anul 1958 a marcat insa revenirea in forta la modelul economic stalinist in agricultura. In 1958, gospodariile agricole nu cultivau decat 17,5% din pamantul arabil. In 1962, deci numai dupa patru ani, procentajul a urcat la 96%!Rezistenta taraneasca s-a manifestat pe parcursul intregii perioade 1948-1962 si s-a concretizat intr-un lung sir de rascoale, in toate zonele tarii. "Victoria" totala a colectivizarii- desi a fost un real succes pe plan politic, administrativ si ideologic-nu a facut decat sa agraveze problema economica, Romania ramanand a doua tara producatoare agricola din lagarul socialist (dupa URSS), un real succes, dar cu mult sub posibilitatiele reale ale Romaniei. Spre sfarsitul anilor ’70, acest esec avea sa umbreasca triumfurile industriale ulterioare, spectaculoase sau unilaterale.In primavara lui 1983, conducerea de partid a emis nu mai putin de cinci decrete privind agricultura, toate urmarind rezolvarea crizei (dar gasind "solutia" numai in intarirea controlului central si intr-un nou sistem de rechizitii!). Cu toate acestea, productia agricola nu a atins obiectivele stabilite, in ciuda faptului ca statisticile oficiale vorbeau de rate inalte de crestere si recolte record (1982-22,3 mil. tone, 1983-20 mil tone!)Lipsurile alimentare au devenit evidente in ultimul deceniu al regimului Ceausescu, cand s-au reintrodus cartelele (desfintate in 1954) si s-au rationalizat painea, laptele, uleiul, zaharul si carnea (pentru a se putea exporta cat mai mult). Programul "stiintific de alimentare rationala" (adoptat in 1984, si care mai mult spunea populatiei sa nu consume hrana aproape deloc!) a fost considerat singura solutie pentru depasirea crizei alimentare. Acest experiment stiintific din ultimii ani ai Romaniei socialiste demonstra din plin pauperizarea agriculturii romanesti. Putem spune ca acesta a fost cel mai mare esec al comunismului de stil sovietic si a dus la distrugerea structurii traditionale a satului romanesc.


8. Noi forme de condamnare -Santierul Dunare –Marea Neagra

Pedepsirea celor care se impotriveau regimului comunist a cunoscut diverse forme, de la detentie cu "acte in regula", pana la sisteme laborioase in cazurile suspectilor "fara dovezi". Intrucat scapau de condamnarile in baza Codului Penal, iar deportarea si fixarea domiciliului obligatoriu erau considerate pedepse usoare, s-a trecut la incarcerarea suspectilor in zeci de lagare imprastiate pe teritoriul tarii. Forta de reprimare si control a raspuns cu generozitate pentru toate solicitarile centrale, iar "unitatile de munca" de la Canalul Dunare-Marea Neagra au fost alimentate din plin cu forta umana. De la tarani, la functionari publici, profesori, doctori sau preoti, toti cei care s-au opus regimului, au cunoscut pe propria piele reactia comunistilor, iar unii au ajuns pana la sacrificiul suprem. In afara trimiterilor fortate in lagare de munca, rapoartele analizate in cercetare, detaliaza regimurile de exterminare. In 1953, Procuratura Generala a investigat mai multe crime petrecute in lagare. Numai in ianuarie 1953 in coloniile de munca de la Canalul Dunare-Marea Neagra, Peninsula si Poarta Alba, au murit peste 133 de detinuti. In lagarele insirate printre dealurile Dobrogei, media mortalitatii era in anul 1952, de peste 30 de detinuti pe luna, iar dintre acestia unii isi gaseau sfarsitul in chinuri de neimaginat, care se regasesc in conspectarile realizate de Securitate.In doar patru ani (1949-1953) sute de mii de oameni au fost decimati in Dobrogea. Tortura la care au fost supusi mii de oameni in coloniile insirate de-a lungul Canalului Dunare-Marea Neagra este o pata neagra in istoria Romaniei. Incarcerarea se facea dupa nevoile Canalului si nu dupa vina anumitor "elemente dusmanoase regimului". Constructia Canalului Dunare-Marea Neagra a fost decisa in sedinta Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman din 25 mai 1949. S-au facut asigurari ca actiunea urma sa faca parte din "programul de reconstructie economica a tarii". Mai mult, se preciza ca astfel "se construieste socialismul". Scopurile declarate "transportul cel mai ieftin si mai scurt pe apa spre Marea Neagra, industrializarea regiunii de S-E a tarii, asanarea Vaii Carasu si combaterea secetei care ameninta zona", au fost nobile. Mijloacele folosite de regim pentru "infaptuirea idealului" au fost abjecte. Refuzul cooperarii, era sinonim cu semnarea trimiteri la "Canal"!Daca in prima faza, forta de munca pe santiere era asigurata atat prin munca libera platita, a militarilor in termen sau a detinutilor, in marea lor majoritate condamnati politic, dupa o vreme lucrurile s-au schimbat brusc. Categoria umana supusa celor mai grele munci de la Canal au devenit detinutii, considerati drept "forta de munca pentru completarea efectivelor muncitoresti", cu statut de "colonisti MAI". Pe 24 martie 1950, conducerea Ministerului de Interne, in prezenta ministrului adjunct Marin Jianu, generalului Alexandru Nicolschi si a colonelului Gavril Birtas, a decis utilizarea condamnatilor din penitenciare la diferite munci la Canal. Alimentarea cu trupuri a Canalului incepuse. Cei vizati erau condamnatii pentru port ilegal de arma, cu pedepse de pana la 12 ani, si persoanele care uneltisera impotriva ordinii sociale. Ultima categorie era pe cat de larga, pe atat de neclara cei care raspandeau zvonuri sau informatii false faceau puscarie si implicit Canal. Omisiunea denuntarii infractiunilor contra linistii publice (n.r. turnatoria de buna voie) se pedepsea cu inchisoare si munca silnica. Atatarea contra linistii publice, adica purtarea de embleme, steaguri, uniforme nepermise de lege si indemnarea la dezordine, se pedepsea cu puscaria. La Canal erau trimisi si cei care imprastiau publicatii sau desene interzise de autoritati, persoanele care initiau actiuni impotriva formei de guvernamant democratice. Subiect tabu era insa suita de principii democratice aplicate in carcerele deschise ale Dobrogei. Asa se face ca numarul detinutilor de la Canal a crescut de la an la an: de la 19,2% in septembrie 1949, la 82,5% trei ani mai tarziu. Ritmul lent in care avansau lucrarile, in pofida sumelor imense investite in constructia Canalului, au determinat autoritatile sa gaseasca asa-numiti vinovati pentru starea dezastruoasa a lucrarilor. In realitate era vorba de niste ,,tapi ispasitori", intrucat cel mai simplu motiv ce putea fi invocat era sabotajul economic. Conducerea tehnica a Canalului a fost arestata si condamnata in urma unor procese-spectacol dupa modelul sovietic de la sfarsitul anilor 1930. Sentintele erau condamnarea la moarte pentru sabotarea ,,propasirii economiei nationale", variau intre 20 de ani si munca silnica pe viata. La 17 iulie 1953, prin Hotararea Consiliului de Ministri nr. 20.404 s-a decis incetarea oficiala a lucrarilor de constructie de la Canal, urmand ca fondurile alocate santierelor sa fie destinate ,,maririi productiei agricole, alimentare si a marfurilor de larg consum". Douazeci de ani mai tarziu, in 1973, lucrarile au fost reluate.

9. Controlul prin colectivizare la sate.Colectivizarea agriculturii a fost un proces deosebit de complex, conceput si aplicat in virtutea modelului stalinist de sovietizare a Romaniei, care nu a putut deveni o realitate printr-un ukaz kremlinist, de pe o zi pe alta, intrucit "transformarea socialista a agriculturii" a insemnat exproprierea celei mai mari parti a suprafetei arabile - si nu numai - a tarii, proletarizarea fostilor proprietari, care nu erau numai tarani, schimbarea sistemului de cultivare, oficializarea unui raport artificial intre fostul proprietar si pamintul lui etc. In plus, nu trebuie uitat ca o asemenea "transformare" nu a fost o conventie singulara si nici supletiva, ci o samavolnicie proprie sistemului comunist, introdusa prin forta si coercitie, sfidindu-se astfel o traditie care a dus la distrugerea unei clase sociale si la transformarea ei intr-un "aliat" al puterii comuniste, gratie principiului "luptei de clasa". Colectivizarea agriculturii, cu un nesfirsit cortegiu de ilegalitati, care a ruinat taranimea si a exterminat segmentul ei cel mai important - asa-numita chiaburime -, nu a fost adoptata ca un imperativ al epocii sau ca unul de echilibrare sociala, ci ca o servitute, care intregea programul de stalinizare. De altfel, comunizarea, in intregul ei, a fost imaginata si impusa ca o conditie a obligativitatii sine qua non , ce elimina din start orice forma de consultare, de compromis sau de neacceptare proprie lumii democrate.Pamintul, intelegind prin aceasta nu numai suprafata arabila a tarii, atributul esential al unei natiuni, fara de care nu este posibila practicarea agriculturii, a devenit, dintr-o data, un adjuvant al puterii, iar taranimea s-a trezit a fi o masa lumpenizata, careia i se repeta mereu ca devenise dintr-o data proprietara, de facto , a ceva ce-i fusese confiscat. Taranul de odinioara s-a vazut astfel un om nou , transformat, prin pauperizare, intr-o fiinta anonima, care asigura unanimitatea proprie comunismului, prin proletarizare si neantizare. Abolirea proprietatii private a modificat fondul si deci identitatea satului romanesc si a lumii rurale, in general. S-a ajuns astfel la impunerea unor relatii artificiale intre taranime si putere, extinse si asupra altor categorii sociale, care detinusera suprafete agricole sau fusesera implicate in agricultura. Complexitatea si gravitatea colectivizarii au reclamat un timp indelungat pentru punerea ei in practica, asa cum s-a intimplat, de pilda, si cu introducerea noului sistem de educatie etc. Inainte de a i se lua pamintul, taranul a trebuit sa fie "lamurit" sa accepte renuntarea la aceasta inestimabila bogatie, adica deposedarea, indiferent la argumentele la care apelau reprezentantii noii puteri. Colectivizarea agriculturii a fost un proces primitiv, dramatic si anormal, ale carui consecinte s-au repercutat asupra intregii societati romanesti, esuate intr-o deriva dureroasa, potrivnica firii, culturii si destinelor unei natiuni. Colectivismul a determinat o mutatie care a inlocuit taranul traditional cu un colhoznic sui generis , un hibrid incapabil sa se substituie unui element structural al unei societati traditionale. Colectivizarea nu a fost o experienta innoitoare, ci o imixtiune ideologica, adica o indepartare a agriculturii si a taranului de rosturile lor cutumiare. Taranimea si puterea este o realizare model din multe puncte de vedere si ofera celor interesati o pilda incontestabila de cercetare interdisciplinara, de echipa, in care nimeni nu s-a erijat in ipostaza de autoritate suprema datorita virstei, functiilor administrative, paginilor publicate ori pretinselor preeminente morale.


10. Invatamantul prin politica culturala.

Politica culturala si cultura. Cand spunem "politica culturala" avem in vedere conceptia partidului la putere despre rolul culturii si actiunile intreprinse pentru a face din ea (sau prin ea) un instrument al dominari si legitimizarii, disociind aici intre afirmatii si fapte. Nu avem in vedere actiunile intreprinse pentru "culturalizarea" maselor, oricum un fapt real si derivat, intr-o oarecare masura, din primul. Se cunoaste faptul ca sistemul birocratic socialist dispune de trei strategii (moduri de control) pentru a obtine docilitatea subordonatilor (populatiei): remunerativa (bazata pe stimulente materiale, avand in vedere controlul asupra mijloacelor de productie si pietei culturale), coercitiva (bazata pe forta) si normativa (bazata pe imperative morale, norme societale si alte chemari ideologice). Aceasta a treia strategie se mai numeste strategie de control "simbolic-ideologica". "Strategiile simbolic-ideologice implica indemnuri directe, precum si incercari de a satura constiinta cu anumite simboluri si premise ideologice catre care pot fi indreptate indemnuri ulterioare." Din aceasta perspectiva, partidul comunist a constientizat rolul imens al "productiilor" culturale si a practicat toate mijloacele pentru a-si subordona cultura: restructurarea vechiului sistem de valori si a institutiilor culturale pe care se intemeia acesta, introducerea cenzurii, schimbarea "legislatiei culturale", "epurari" si "recuperari" in randul intelectualilor, forta pentru "neascultatori" . In anii socilalismului romanesc, statutul social si "disputa intelectuala" vizand recunoasterea locului in spatiul cultural s-au deteriorat. Unora li s-a impus tacerea, prin inaccesul la publicare, altii au fost suprimati fizic, unii dintre ei au acceptat "cantecul lebedei" din proprie constiinta, altii s-au "convertit" la socialism, s-au nascut altii care nu mai traiau pentru ci din idei etc. Iata conditii suficiente pentru "turcirea" culturii romanesti prin "prea-curviea" unor intelectuali si transformarea lor in intelectuali "aparatcici". Constientizand rolul intelectualilor ca producatori de simboluri, fauritori de subiectivitati, modelatori de valori, legitimatori ai ordinii sociale, paznici ai moralitatii, critici sau consilieri ai puterii, partidul comunist a cautat sa-si subordoneze o parte cat mai mare din acestia, mai ales nume rezonante. Cel putin trei modalitati au fost folosite: "actualizarea ideologica" a unor oameni de cultura din "vechiul" regim si a operelor lor, stimularea unor intelectuali in dorinta de a ocupa posturi inalte in cultura (sau politica) in masura sa le permita suprimarea mesajelor alternative si captarea "urechilor" celorlalti, si impartirea campului cultural in tabere aflate in conflict. S-a reusit asa ceva? Da, atata timp cat se vorbeste de "tradarea intelectualilor", de tacerea acestora, de setea de parvenire sociala a altora, de lipsa unei razvratiri culturale romanesti in anii socialismului. "Daca vom compara activitatile lor cu cele ale intelectualilor din Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia, intelectualii romani -in ciuda faptului ca se opuneau unii altora si, uneori, dictatelor partidului- apareau a nu fi o forta pentru schimbarea regimului tot mai inuman in care traiau ei si compatriotii lor.



11. Valori culturale supreme.

Ideile nationale (natiune, stat national unitar, suveranitate, independenta, statul european al natiei romane etc.) au devenit pasiuni vizibile in scrierile romanesti anterioare razboiului al doilea mondial. Determinata atunci de nevoia unei "recuperari nationale", ideologia nationala va reinvia in anii ’60 si va fi dusa apoi pana la extrem. De dragul "apararii valorilor nationale", intelectualii nostri au acceptat compromisuri cu puterea, indigenizarea si protocronismul romanesc devenind consecintele-manifestari in plan cultural. "Nationalismul (...) era principalul instrument al regimului Ceausescu pentru a-si legitima stapanirea fata de populatie si pentru a-i tine pe intelectuali in relatii de colaborare sau de supunere." Un "nou trecut" a fost produs in Romania de catre istoriografia noastra in conformitate cu noua ideologie nationala. un adevarat razboi contra celor de "dincolo", etichetati ca denigratori ai valorilor nationale, s-a dezlantuit in interior".Cultura si societate. Cultura romaneasca a mers "la pas" cu societatea. Primele doua decenii de dupa razboi sunt ale stanilismului cultural, dogmatismului si realismului socialist. Partidul comunist si-a fixat, asemenea tuturor partidelor comuniste est-europene, ambitiosul scop al construirii "omului nou". Modelul de imitat era cel sovietic, doar "lumina vine de la rasarit", s-au gasit unii sa spuna (M.Sadoveanu, 1944), iar "farul luminos care trebuie sa calauzeasca pe oamenii nostri de stiinta este tara culturii celei mai inaintate, Uniunea Sovietica", a spus puterea (Gheorghiu-Dej, 1951). In acest sens s-au pornit procesul de rusificare si masiva infuzie de valori marxist-leniniste, s-au "reorganizat" invatamantul si institutiile de cultura dupa modelul sovietic (1948). "Punerea sub obroc" a valorilor nationale a mers in paralel cu inocularea unui nou gen de patriotism, socialist si internationalist, care muta accentul pe dragostea pentru marxist si pentru Uniunea Sovietica. Oglindirea "realitatilor" socialismului a devenit un criteriu de valoare si menirea actului de cultura. Catre mijlocul deceniului al VII-lea (ultimii ani ai regimului lui Gheorghiu-Dej) in societatea romaneasca incepe un proces de destindere, manifestat in plan cultural sub forma a ceea ce s-a numit "liberalizare culturala". Acest proces va dura un deceniu (pana in 1974), fara a fi insa omogen in continut. Diminuarea cenzurii, inlaturarea unor "aparatcici" din functiile importante de conducere ale culturii (in 1965 este inlaturat stanilistul Mihai Beniuc de la conducerea Uniunii Scriitorilor, de exemplu), dialogul cu cultura europeana din Apus, "derusificarea" (bineinteles ca nu pana la capat), aparitia unei generatii noi de creatori etc., au determinat un progres in plan cutural fata de perioada anterioara. Puterea nu a scapat insa din mana cultura. Inca din 1971 incepe ofensiva partidului de a introduce cultura pe noul fagas, proces, in linii mari, incheiat in 1974. Congresul al XI-lea al P.C.R., adoptarea "Programului partidului" si proclamarea lui Ceausescu presedinte al tarii, toate in 1974, constituie inceputul a ceea ce s-a numit "neostanilismul dinastic", iar in plan cultural "neostanilismul cultural". Invatamantul, institutiile de cultura, creatorii de cultura, raporturile culturale cu alte tari au fost "reorganizate". "Valorile nationale", "cultul personalitatii" si ideologia marxista au umplut pana la saturatie mesajul cultural. Un adevarat arsenal de modalitati a fost pus in functiune pentru atingerea scopului. Spre sfarsitul deceniului al noualea un unison se instaurase in cultura noastra; iesirea din cor aproape ca nu a existat.


12. Analiza aplicabilitatii – Intre mit si realitate.

Vazuta dintr-o alta dimensiune, al unui sistem deschis, aplicabilitatea modelelor si a dispozitiilor din fostele state ale blocului sovietic , poate fi regasita prin disciplina descrierii sistemului prin comparatie cu actele doveditoare ce l-au determinat. Astfel se cere sa reproducem de la nivelul practic, mediul aniilor in care acest document se regaseste.
NKVD 1947: „Se va urmari ca sa aibe retributii mici... in deosebi la sfera sanatatii, justitiei, culturii, respectiv la cei care detin functii de conducere." De urmarit reflectarea in practica. 1989: Functionarii de stat, din sistemul sanitar, justitie, cultura erau incurajati prin pratica relatiilor interumane sa dezvolte relatii de colaborare cu organele de stat. Incurajatorii acestor practici erau cei din serviciile speciale ce aveau un statut aparte . Orice „aprobare, serviciu" a unui functionar se obtinea de regula cu o „atentie". Practica general acceptata de populatie, coruptia e si o forma de interdependenta sociala a indivizilor.

NKVD 1947: "Trebuie organizat ca numai acei conducatori sa fie avansati care executa impecabil problemele cu care au fost insarcinati si care nu le analizeaza depasind cadrul activiitatii lor.De urmarit reflectarea in practica. In 1989: In pozitiile cheie se urmarea sa fie ocupate de oameni ce nu trebuiau sa faca dovada participarii cu privire efectele produse, ci doar dovada respectarii instructiunilor, lipsind cu desavarsire capacitatea analitica .Incurajarea era data de linia de inrudire a celorlalti membri ce isi desfasurau activitatea in acelasi sector, dar si care contribuia la formarea, promovarea si garantarea celui ce urma sa ocupe o anumita pozitie.

NKVD 1947: "Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice in sensul ca acestea sa nu acorde acte doveditoare a proprietatii asupra pamantului." De urmarit reflectarea in practica. In 1989: Conceptul proprietatii particulare constituia un act de neparticipare la viata comuna a societatii. Dupa 1989 remarcam dificultatea retrocedarii proprietatilor, a terenurilor, a caselor nationalizate este notorie. Legea privatizarii a fost schimbata de peste zece ori. Tranzitia de la dependenta totala, social-economica si politica a individului de statul paternalist ortodoxo-comunist, la libertatea pe care o poate genera numai proprietatea, e subminata permanent.

NKVD 1947: "Politica fata de mica gospodarie taraneasca urmeaza acest curs pentru a face gospodaria particulara nerentabila. Dupa aceea trebuie inceputa colectivizarea. In cazul in care ar interveni o rezistenta mai mare din partea taranilor, trebuie redusa impartirea mijloacelor de productie, repartizarea lor. Concomitent cu cresterea obligatiilor de predare a cotelor. Daca nici asa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura sa nu poata asigura aprovizionarea cu alimente a tarii, astfel ca necesarul sa trebuiasca acoperit din import." De urmarit reflectarea in practica. In 1989: Micile gospodarii taranesti erau nerentabile pentru consumul personal. Metodele utilizate erau de la distrugerea bazei materiale, pana la obligarea participarii cu cote din produsele agro-alimetare produse.

NKVD 1947: "Trebuie facut totul ca hotararile si ordinile - fie acestea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – sa fie nepunctuale." De urmarit reflectarea in practica. In 1989: Hotararile si ordinele cu caracter juridic, economic sau organizatoric au avut un caracter permanent caracterul haotic si sunt motivate paradoxal si acum, nu de rare ori, cu "caracterul schimbator".

NKVD 1947: "Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbata. Trebuie popularizate discutiile cu muncitorii care se ocupa de problemele actuale legate de productie, respectiv cele care critica trecutul si problemele locale. Nu se vor inlatura cauzele fenomenului in discutie." De urmarit reflectarea in practica. In 1989: Mentinerea in constiinta populatiei efectul penalizari salariale, profesionale, pe o parte. Degradarea transporturilor in comun, turbulente provocate ca subiecte provocare de atragere a atentiei publice asupra eforturilor de redresare a acestor probleme. Popularizarea criticilor trecutului si de tot felul si greutatilor istorice, fara a uita consemnarea benefica a societati conducatoare.

NKVD 1947: "Trebuie extinsa birocratia statului in cel mai inalt grad in toate domeniile. Este admisa critica activitatii organelor administrative, insa nu se admite nicide-cum scaderea numerica a personalului si nici functionarea normala a aparatului birocratic." De urmarit reflectarea in practica. In 1989: Considerata, metoda ce ingreuna practicile de comet si inlaturarea mediilor de afaceri, ca cea cu cel mai ridicat risc de instabilitate legislativa. Orice intreprindere particulara a cetatenilor necesita inregistrarea, brevetarea unei activitati comerciale pentru care trebuiau zeci de aprobari.


13. Documentul ( NKVD) - Cum ne coportam cu populatia bastinasa ! - Cele 45 de principii ale subjugarii. Documentul, strict autentic, elaborat de NKVD la 2 iunie 1947, a fost descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei (1945-1952) si publicat pentru prima data in ziarul polonez "Novi Dzienic", in 1981. Acelasi document a mai fost descoperit si in Cehoslovacia, Germania, Bulgaria.
In mod sigur a fost aplicat si in Romania, desi nu s-a confirmat existenta lui in arhive.Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47
__________________________________________
1. Este interzisa primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactati de noi ca informatori. Intalnirea cu acesti oameni este organizata de serviciul special desemnat in acest scop, iar intalnirile pot avea loc doar in locuri publice. Informatiile sunt preluate de catre ambasada prin organele serviciilor speciale, in speta cu predarea lor ofiterului nostru cu cel mai mare grad in ambasada.2. Se va umari ca intre soldatii nostri si populatia civila sa nu se produca legaturi de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiterii nostri sa viziteze autohtoni la locuintele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simpli soldati sa stabileasca relatii cu femei din randul bastinaselor. Nu se admite stabilirea de relatii intre soldatii nostri şi populatia civila, respectiv soldatii autohtoni.3. Se va accelera lichidarea cetatenilor care intretin legaturi neinitiate de catre noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez,cu interbrigadistii, cu Organizatia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasa si alte asociatii. In acest scop trebuie folosite elementele opozitiei militare.4. La actiunile militare vor lua parte acei soldati care au stat pe teritoriul ţarii noastre (se are in vedere Uniunea Sovietica n.n.) inainte de a intra in Armata Kosciuzsko (Armata poloneza ce lupta de partea Armatei Sovietice pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totala.5. Trebuie realizata in mod accelerat unificarea tuturor partidelor intr-un singur partid, avand grija ca toate rolurile cheie sa revina acelor oameni care apartin serviciilor noastre secrete.6. Unificarea organizatilor de tineret trebuie facuta rapid. De la conducatori de organizatii locale in sus, in pozitii de conducere se vor repartiza oameni desemnati de serviciile noastre speciale.7. Se organizeaza si se urmareste ca functionarii alesi ca deputati la congrese sa nu-si poata pastra mandatul pe intreaga perioada ce le sta in fata. Deputatii nu pot convoca in nici un caz sedinte intre intreprinderi. Daca nu exista alta solutie si o asemenea sedinta trebuie convocata, se vor indeparta acei oameni care au activitate in legatura cu proiectarea conceptiilor si avansarea revendicarilor. Initiativele particulare trebuie eliminate cu desavarsire. Pentru fiecare congres se vor pregati oameni noi si doar cei vizati de serviciile noastre secrete.8.Se va acorda o atentie deosebita persoanelor cu capacitati organizatorice si cu sanse sigure de popularitate. Acesti oameni trebuie cooptati, iar in cazul in care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.9. Se va urmari ca functionarii de stat (exclusiv organele de securitate si din industria minelor) sa aiba retributii mici. Aceasta se refera indeosebi la sfera sanataţii, justitiei, culturii, respectiv la cei care detin functii de conducere (documentul gasit in Cehoslovacia adauga: mai putin cadrele de conducere alese pe baza lealitatii fata de regimul socialist).10. In toate organele de guvernamant, respectiv in majoritatea uzinelor, trebuie sa avem oameni care conlucreaza cu serviciile noastre speciale, fara stirea organelor administrative locale.11. Se va urmari cu strictete ca presa autohtona sa nu transmita date privind calitatatea si sortimentul marfurilor ce ni se transporta. Nu este voie ca aceasta activitate sa se numeasca comert. Trebuie neaparat mentionat faptul ca e vorba de schimburi de marfuri.12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice in sensul ca acestea sa nu acorde acte doveditoare a proprietatii asupra pamantului; actele vor arata doar calitatea de lot dat in folosinta, dar niciodata pe aceea de proprietate a detinatorului.13. Politica fata de mica gospodarie taraneasca urmeaza acest curs pentru a face gospodaria particulara nerentabila. Dupa aceea, trebuie inceputa colectivizarea. In cazul in care ar interveni o rezistenta mai mare din partea taranilor, trebuie redusa impatirea mijloacelor de productie repartizate lor, concomitent cu cresterea obligatiilor de predare a cotelor. Daca nici asa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura sa nu poata asigura aprovizionarea cu alimente a tarii, astfel ca necesarul sa trebuiasca acoperit prin import. 14. Trebuie facut totul ca hotararile si ordinele - fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric - sa fie nepunctuale.15. Trebuie facut totul ca anumite cazuri sa fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii si institutii, insa nici una dintre ele sa nu aiba drept de decizie in inainte de a se consulta cu celelalte (fac exceptie cazurile ce vizeaza industria minelor).16. Sindicatele din uzina nu pot exercita nici o influenta asupra activitatii din uzina. Ele pot lucra doar la punerea in practici a hotararilor si atat.17. Sindicatele nu au dreptul de a se impotrivi conducerii in nici o problema. Sindicatele trebuie sa fie ocupate cu alte probleme minore ca de exemplu: organizarea odihnei in concedii, discutarea cererilor de pensii si imprumuturi, programe culturale si distractive, organizarea de excursii, repartizarea marfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere si decizii ale conducerii politice.18. Trebuie organizat ca numai acei conducatori sa fie avansati care executa impecabil problemele cu care au fost insarcinati si care nu le analizeaza depasind cadrul activiitatii lor.19. In legatura cu activitatea bastinasilor care sunt purtatori ai unor functii de partid, de stat sau admimstrative trebuie create asemenea conditii, ca acestia sa fie compromisi in fata angajatilor, astfel incat sa devina imposibila intoarcerea lor in anturajul initial.20. Cadrelor militare autohtone li se pot incredinta pozitii de raspundere in locuri unde deja sunt plasati oarmenii serviciului special.21. In cazul fiecarei actiuni armate si cu ocazia tragerilor, cantitatea munitiei va fi controlata permanent si cu seriozitate, indiferent de tipul de arma.22. Trebuie tinut sub observatie fiecare institut de cercetare si laborator, consemnandu-se orice cercetare valoroasa.23. Trebuie acordata o mare atentie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltata si sprijinita activitatea lor, dar fiecare inventie trebuie inregistrata cu consecventa la centru. Este permisa doar realizarea acelor investitii care au aplicabilitate in industria minelor sau cele care au indicatiile noastre speciale. Nu este permisa realizarea acelor inventii care ar asigura cresterea productiei de produse finite si, in paralel cu aceasta, scaderea productiei si a extragerii de materii prime , sau ar impiedica indeplinirea deciziilor. Daca o inventie a devenit cunoscuta, trebuie organizata vanzarea acesteia in strainatate pe valuta Vest, pe motiv ca e prea costisitoare in tara. Documentele cuprinzand datele cu privire la valoarea si descrierea inventiei nu se publica. Toate datele si documentele privitoare la valoarea si descrierea amanuntita a inventiei vor intra in posesia noastra.24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbata (mai putin cele cuprinse in indrumarile din N.K. - 552-46 (adica a celor militare, a securitatzii si a URSS).25. ln uzine trebuie initiate diferite sedinte si conferinte profesionale, trebuie notate propunerile, observatiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.26. Trebuie popularizate discutiile cu muncitorii care se ocupa de probleme actuale legate de productie, respectiv cele care critica trecutul si problemele locale. Nu se vor inlatura cauzele fenomenelor in discutie. 17. Luarile de pozitie ale conducerilor bastinase pot avea coloratura nationala sau istorica, dar acestea nu pot duce la unlitatea nationala. 28. Trebuie acordata o mare atentie ca nu cumva in orase sa existe retele de apa nelegate la reteaua principala in cartierele in curs de reconstructie sau nou construite. Canalizarile vechi neracordate si fantanile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.29. Reconstructia obiectivelor industriale si constructia celer noi se va face avand invedere ca materialele reziduale sa fie dirijate in depozitele de apa ce ar putea folosi drept rezerve de apa potabila.30. In orasele reconstruite sau nou construite nu se mai admit in locuinte spatii excedentare, care ar putea folosi la adapostirea pe o perioada mai lunga a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.31. Intreprinderile proprietate personala, micii meseriasi si micii industriasi sa primeasca doar astfel de materii prime si utilaje inferioare si care sa impiedice productia de calitate. Pretul acestor marfuri sa fie mai mare decat pretul produselor similare ale intreprinderilor de stat.32. Trebuie extinsa birocratia statului in cel mai inalt grad in toate domeniile. Este admisa critica activitatii organelor admmistrative, insa nu se admite nicidecum scaderea numerica a personalului si nici functionarea normala a aparatului birocratic.33. Trebuie avut o mare grija de toate proiectele de fabricatie in industria miniera, respectiv in intreprinderile indicate in mod special. A se impiedica aprovizionarea buna a pietei interne.34. Trebuie acordata o atentie deosebita bisericilor. Activitatea cultural-educativa trebuie astfel dirijata ca sa rezulte o antipatie generala impotriva acestora. E necesar sa fie puse sub observatie tipografiile bisericesti, arhivele, continutul predicilor, cantecelor, al educatiei religioase, dar si cel al ceremoniilor de inmormantare.35. Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie inlaturati profesorii de valoare care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti de noi, avand un nivel de pregatire slab sau mediocru. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar la licee sa se opeasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filozofiei generale, a logicii si geneticii. In manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut sa serveasca binele tarii. Se va insista pe lacomia si rautatea oricarui rege, pe efectul nefast al monarhiei si pe lupta poporului asuprit. In scolile de specialitate trebuie introdusa specialitatea ingusta.36. Trebuie sa fie initiata organizarea unor actiuni cu caracter artistic sau sportiv care sa sarbatoreasca lupta bastinasilor impotriva cotropitorilor (exclusiv rusii, indeosebi nemtii) si care sa popularizeze lupta pentru socialism.37. Pe plan local este interzisa aparitia unor opere despre acei bastinasi care inainte de revolutie si in perioada celui de-al doilea razboi mondial au trait la noi (in U.R.S.S., n.n.) sau au luptat alaturi de noi in timpul razboiului. .38. Daca se constituie o organizatie care ar sprijini alianta cu noi, dar totodata ar starui asupra controlului activitatii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornita impotriva ei o campanie de acuzare a nationalismului si sovinismului. Aceasta trebuie facuta in felul urmator: profanarea monumentelor ce ne apartin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care sa rezulte ponegrirea natiunii si culturii noastre si indoiala fata de intelesul contractelor incheiate cu noi. In munca de propaganda trebuie implicati si bastinasii, folosindu-ne de ura care exista impotriva acelor organizatii.39. Se va da o atentie deosebita constructiei si reconstructiei drumurilor, podurilor, a cailor si retelelor de legatura, indiferent cat de indepartate sau inaccesibile ar fi, ca, in cazul in care este nevoie pe o interventie armata, locul rezistentei sau al concentrarii fortelor reactionare sa fie accesibil din toate partile.40. Trebuia ca reprezentantii opozitiei politice sa fie inchisi. Se va incerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanti care se bucura de stima populatiei baştinaşe. Daca nu cedeaza, trebuie compromisi prin campanie de denigrare. Inainte ca ei sa se intipareasca in constiinta maselor, trebuie lichidati prin asa numite "intamplari neprevazute" sau inchisi sub acuzatia de crima de drept comun. Numai in cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi tinute sub acuzatia de "inalta tradare" 41. Trebuie impiedicata cu orice pret reabilitarea color condamnati in procese politice. Daca aceasta reabilitare devine inevitabila, se admite doar cu conditia ca acel caz sa fie considerat o greseala judecatoreasca, condamnatul nu va fi judecat, ci doar gratiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecatii gresite nu vor fi convocati.42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publica a acelor conducatori numiti de catre partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemultumirea angajatilor. In cazuri drastice se recheama din functie, fiind numititi in pozitii similare sau superioare. La sfarsit, trebuie pusi in functii de conducere si tinuti in evidenta drept cadre de rezerva pentru perioada schimbarilor ulterioare.43. Se aduc la cunostinta publicului procesele acelor persoane cu pozitie de conducere (in primul rand din cadrul armatei, misterelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt invinuite de atitudine impotriva poporului, socialismului, industrializarii . E o actiune ce atrage atentia maselor populare.44. Se va cauta ca acei care lucreaza in diferite functii indiferent cat de mici, sa fie schimbati si inlocuiti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati.45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate sau in mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.Reprodus din "Opresiunea cultelor religioase din Romania in timpul dictaturii comuniste" Comunicari prezentate la Simpozionul "Experimentul Pitesti - reeducarea prin tortura", Editia a II-a, Sectiunea a II-a, Pitesti, 4-6 octombrie 2002, Fundatia Culturala Memoria, filiala Arges, Pitesti, 2003; pg. 18-29.

Scris de drd. Darius Stan

Destainuiri ale prezentului: Saracia si subdezvoltarea, sfidarile începutului de secol XXI

Destainuiri ale prezentului: Saracia si subdezvoltarea, sfidarile începutului de secol XXI

Destainuiri ale prezentului: REACTIILE POPOARELOR CA RASPUNS AL ASUPRIRII HEGEMONICE

Destainuiri ale prezentului: REACTIILE POPOARELOR CA RASPUNS AL ASUPRIRII HEGEMONICE

Un imn, un steag, o zi nationala

8 decembrie 2005
Cu mandrie sau nu, privind lumea de sus sau de jos, din afara sau din interior, cu toti suntem romani. Fie ca vrem sau nu sa recunoastem, acolo unde vezi pentru prima oara soarele, acolo unde iti vezi prima oara parintii si iti faci primii prieteni, acolo este patria noastra de care mai devreme sau mai tarziu nu putem omite ca suntem legati.1 Decembrie este ziua nationala a Romaniei si implicit ziua nationala a tuturor celor ce au vazut lumina pe acest pamant. Pamantul Romanesc.
Cu bune sau cu rele am trecut destule astfel de festivitati in care cel mai putin ne-am bucurat de fructificarea acelei zile libere. Am petrecut cu prieteni romani sau am stat in fata televizoarelor urmarind programele difuzate.Anul acesta de 1 Decembrie a fost un post de televiziune ce s-a facut “remarcat” printr-un program inedit. Interpretarea imnului de stat pe diferite genuri muzicale cum ar fi varianta lautareasca, rap sau chiar manea.Probabil s-a vrut o varianta pe intelesul tuturor si atunci ar trebui sa reamintim ca in Romania traiesc si membri altor popoare. In Romania traiesc si chinezi, turci, tatari, nigerieni, ugandezi, kongolezi, columbieni…pentru care ar tebui sa aratam cel putin acelasi respect.
Ne-am suparat cu toti cand am fost catalogati dupa formula romani = tigani. Ne-am suparat cand Romania a pierdut calificarea datorita unui arbitraj defectuos, ne amintim de Urs Maier.Ne-am suparat ori de cate ori am fost nedreptatiti din planuri independente de noi. Dar daca nimeni nu te obliga sa devii ridicol si totusi o faci cu sarguinta …. cred ca este o problema.
In goana pentru popularitate uitam de multe ori ca orice stat isi are un imn, un steag, o zi nationala… Imnul unui stat are un unic sens de interpretare ce aminteste de perioade de glorie sau de cei pierduti de-a lungul istoriei luptand pentru acest pamant, numit patrie.
Vorbim peste tot in scoli, acasa, pe strada despre respect, dreptate, moralitate, integrare, globalizare, referendum, dar uitam sa intelegem un lucru atat de simplu: respectul fata de tara ta, care in esenta inseamna respect fata de propria persoana.
Doresc sa vad daca se vor mai inghesui sa amendeze acest lucru emitand tot felul de ipoteze lipsite de sens acei “profesionisti ai sticlei TV” ce au vorbit ani de zile despre cultura si patriotism.
Astfel de "scenarii" sunt facute de oameni ale caror constiinte nu sunt tocmai curate. Intre comentariile de scandal si o viata politica sanatoasa, mizez pe factorul national de echlibru care probabil ca nici de asta data nu va lasa "sula in coasta".
Imnul dezvaluie istoriaVersurile imnului national apartin lui Andrei Muresanu (1816-1863), poet de factura romantica, ziarist, traducator, un adevarat tribun al epocii marcate de Revolutia de la 1848.
Muzica a fost compusa de Anton Pann (1796-1854), poet si etnograf, om de mare cultura, cântaret si autor de manuale de muzica.
Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revolutiei anticomuniste, imnul s-a înaltat pe strazi, însotind uriasele mase de oameni, risipind frica de moarte si unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn national a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestantilor...
Invocatia destinului national este culmea cea mai înalta pe care un popor o poate atinge în zborul sau catre divinitate. Acest "acum ori niciodata" concentreaza toate energiile vitale, mobilizând la maximum. Imnul de stat al României este alcatuit din unsprezece strofe...
Cu respect,

Un Român.

drd.Darius Stan