România – o ţară plină de surprize

Großansicht des Bildes mit der Bildunterschrift:  Emil Boc, noul premier desemnat al României
 
Luni, luată prin surprindere, presa internaţională nu a avut timp să reacţioneze la brusca decizie a lui Theodor Stolojan de a renunţa la mandatul de premier. Marţi, evenimentul îşi află un amplu ecou în ziarele germane.
Deşi Theodor Stolojan a renunţat la mandatul de premier sub motiv că ar dori să facă loc tinerei generaţii, speculaţiile în jurul realelor cauze pentru care liderul PDL s-a răzgîndit continuă.
„Demisie înaintea învestiturii” titrează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG azi o remarcabilă analiză a dificultăţilor ce stau în calea constituirii noului guvern. Cotidianul conservator reţine însă şi obiceiul lui Theodor Stolojan de a lua în ultima clipă decizii personale imprevizibile atunci cînd este desemnat pentru o funcţie înaltă în stat, pomenit fiind episodul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din 2004.
Actuala renunţare a lui Stolojan la funcţia pentru care fusese desemnat de preşedintele Băsescu ar fi putut fi influenţată, crede autorul analizei, şi de evoluţia negocierilor de coaliţie între PD-L şi PSD, cu ale căror rezultate nici preşedintele Băsescu nu pare a fi foarte mulţumit, dovada oferind-o distanţarea sa într-o formă destul de dură de PD-L, duminică, imediat după semnarea pactului de coaliţie, după ce anterior şeful statului reclamase transparenţă în negocieri. Pactul de coaliţie semnat duminică nu pare a-i fi oferit lui Theodor Stolojan suficiente garanţii şi în cazul adoptării unor măsuri impopulare necesare pentru a remedia gravele probleme economice cu care se confruntă România. Bildunterschrift: Großansicht des Bildes mit der Bildunterschrift:  Theodor Stolojan, fostul premier desemnat Subiectele fierbinţi ale negocierilor de coaliţie le-au constituit lupta împotriva corupţiei şi ocuparea mandatului justiţiei. Iniţial Monica Macovei ar fi trebuit să revină la conducerea ministerului justiţiei dar refuzul social-democraţilor a spulberat acest plan. Este semnalat şi faptul că în timpul cît Monica Macovei a deţinut mandatul justiţiei, procuratura de stat a luat în cercetare cazurile unor lideri PSD, între care şi cel al ex-premierul Adrian Năstase, acuzat de corupţie.
 
„A face politică în România înseamnă a face bani” titrează DIE PRESSE un interviu cu Monica Macovei, în cuprinsul căruia fostul ministru de justiţie , desemnată „ Femeia Europeană a anului” relevă dificultăţile campaniei anticorupţie în statele post-comuniste. După demiterea ei din funcţie în 2007, Monica Macovei consiliază guvernul Macedoniei în materie de luptă împotriva corupţiei. Monica Macovei explică cum şi de ce în ţările post-comuniste, spre deosebire de occident, corupţia nu trece totdeauna drept o încălcare a normelor, fiind adesea implementată în chiar deciziile politice. Fosta ministră a justiţei insistă asupra necesităţii unei presiuni externe în campania anticorupţie ca şi a adoptării şi aplicării legislaţiei corespunzătoare deja înainte de aderarea unei ţări la Uniunea Europeană. Monica Macovei relevă şi absenţa unei voinţe politice de a combate acest flagel. Întrebată dacă şi-ar fi putut imagina, mai ales în urma speculaţiilor de dinaintea scrutinului parlamentar, revenirea ei la conducerea ministerului justiţiei, Monica Macovei răspune că mai degrabă nu, nefăcînd parte din nici un partid şi neavînd ambiţii politice ceea ce nu o face însă să regrete nici  faptul de a fi văzut „din interior” cum funcţionează un guvern şi nici să renunţe la voinţa ei de a rămîne independentă.
 
„Stolojan nu vrea să guverneze” titrează SÜDDEUTSCE ZEITUNG o corespondenţă de la Bucureşti semnată de Katrin Lauer. Ziarista germană întrevede turbulenţe pe scena politică românească după ce Theodor Stolojan a renunţat brusc la mandatul pentru care fusese desemnat de Traian Băsescu. Dacă parlamentul va accepta desemnarea lui Emil Boc în fruntea guvernului de coaliţie, inoficial  Băsescu ar putea deveni premier crede autoarea corespondenţei, făcînd aluzie la  loialitatea necondiţionată şi perfectul mimetism cu care liderul PD-L preia pînă şi bruştele schimbări de opinie ale preşedintelui ţării.
 
Sub titlul „Farsă politică în România” şi DIE WELT reţine între altele loialitatea necondiţionată a lui Emil Boc faţă de Traian Băsescu .
Dar, ziarul care apare la Berlin, nu omite nici performanţa lui Emil Boc de a fi asigurat Clujului, al cărui primar este din 2004, o incontestabilă prosperitate economică.
 
Şi HANDELSBLATT reia în termeni aproape identici conţinutul relatării din DIE WELT menţionînd efectul surpriză al renunţării ante festum a lui Theodor Stolojan la mandatul de premier.
 
La scurtă vreme după ce a fost convenită coaliţia între PD-L şi PSD survine lovitura de teatru glosează WIENER ZEITUNG cele petrecute la Bucureşti sub titlul „Guvernul rămîne, premierul pleacă”. Cotidianul austriac reţine însă şi cîteva detalii ale acţiunii pe scena politică de la Bucureşti: Preşedintele Băsescu, care l-a desemnat pe Emil Boc în funcţia de premier după imprevizibila decizie a lui Theodor Stolojan, a anunţat că respectă în continuare termenul stabilit pentru confirmarea de către parlament a noului guvern. PSD şi-a semnalat disponibilitatea de a rămîne partener de coaliţie cu PD-L şi sub mandatul noului premier desemnat, Emil Boc.
 
Dar în pofida acordurilor, vechile adversităţi vor persista şi în sînul noii coaliţii crede NEUE ZÜRCHER ZEITUNG trecînd în revistă unele antecedente şi prefigurînd crizele ce ar putea surveni pornind de la intenţia celor doi parteneri de a  se prezenta la alegerile prezidenţiale din 2009 fiecare cu propriul său candidat.
În sfîrşit sub titlul „ Groapa comună din Carpaţi” acelaşi cotidian elveţian publică o amplă recenzie la romanul lui Filip Florian „Degete mici” care ar oferi o imagine apăsătoare a României.
 
  
 
DW- DE
Rodica Binder

UE luptă împotriva piraţilor

Pirateria marină poate fi combătută prin stabilizarea Somaliei
Securitate şi apărare - 15-12-2008 - 16:33 

Uniunea Europeană a lansat săptămâna trecută misiunea „Atalanta“, pentru oprirea pirateriei pe apele din largul Somaliei. Deputaţii europeni consideră că această misiune nu este suficientă şi că este necesar un efort susţinut în vederea stabilizării acestui stat.
Lunea trecută, Uniunea Europeană a lansat misiunea „Atalanta“, pentru protejarea vaselor care duc ajutor umanitar în Somalia. Şase fregate, trei aeronave şi 1.200 de persoane provenind din Regatul Unit, Franţa şi Grecia vor lua parte în misiune. Alte state vor contribui la „Atalanta“ în viitor.
 
Somalia
după moartea dictatorului Mohamed Siad Barre, în 1991, au urmat ani de anarhie
două misiuni de pace ONU şi-au încheiat mandatul fără succes în 1993 şi 1995
disputele civile, seceta şi inflaţia rapidă au aruncat Somalia în cea mai dificilă criză umanitară (conform ONU)
3,2 milioane de somalezi au nevoie de ajutor umanitar
guvernul de tranziţie, recunoscut de ONU, are puţină autoritate
în 2009, miliţia islamică a preluat controlul asupra Somaliei de Sud, mai târziu zona fiind invadată de armata etiopiană, care sprijină guvernul de tranziţie
în Somalia se află o misiune de întreţinere a păcii a Uniunii Africane
Peste 100 de acte de piraterie şi jaf armat au fost consemnate anul acesta în zonă. În momentul de faţă, piraţii controlează cel puţin 17 de vase, ultimul atac datând de vineri dimineaţă.

„Misiunea navală nu rezolvă toate problemele“

Darius Stan.

Suprematia economiei americane s-a incheiat pentru totdeauna

Medvedev declara cu ocazia consultarilor interguvernamentale de la Sankt-Petersburg: Suprematia economiei americane s-a incheiat pentru totdeauna. Probabil criza economica mondiala existenta accentueaza si mai mult slaba administrare din ultima perioada de la Casa Alba.
Presedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat ca era dominatiei economice americane a luat sfarsit si ca lumea are nevoie de un nou sistem financiar, "mai corect", relateaza AFP.
"Era dominatiei unei singure economii si a unei singure devize s-a terminat o data pentru totdeauna", a declarat Dmitri Medvedev cu ocazia consultarilor interguvernamentale ruso-germane de la Sankt-Petersburg, in prezenta cancelarului german Angela Merkel.
"Trebuie sa lucram impreuna pentru a crea un nou sistem economico-financiar mai corect, bazat pe principiile multipolaritatii, suprematiei legii si luarii in calcul a intereselor reciproce", a adaugat el, referindu-se la criza financiara care destabilizeaza economia mondiala de mai multe saptamani.
"Evenimentele din ultimul timp confirma ca o singura tara, chiar si puternica, nu este in masura sa fie un fel de 'megaautoritate de reglementare'", a spus acesta, referindu-se la Statele Unite. "Avem pur si simplu nevoie de noi mecanisme de decizie si responsabilitate colective", a continuat Medvedev.
Declaratiile intervin a doua zi dupa cele ale premierului rus Vladimir Putin, care afirmase ca situatia financiara mondiala actuala a fost provocata de "iresponsabilitatea" sistemului financiar american.
"Ceea ce se intampla in prezent in Statele Unite in domeniul economic si financiar (...) nu mai este doar iresponsabilitatea unor persoane, ci iresponsabilitatea unui sistem care se pretinde a fi liderul", declarase Putin la televiziunea rusa.
Criticile sale au fost insa respinse miercuri de Casa Alba. "Am gestionat problema, o problema foarte complexa si extinsa, in cel mai ferm mod posibil. si cred ca acest lucru nu poate fi pus sub semnul intrebarii", declarase purtatorul de cuvant al Casei Albe, Tony Fratto.
Tanara piata financiara rusa, deja imprevizibila in perioade normale, a fost foarte zguduita in ultimele saptamani de consecintele crizei financiare mondiale declansata in Statele Unite.
Desi banca centrala rusa detine importante rezerve in dolari americani, Kremlinul incearca de doi ani sa isi diversifice devizele, in special cumparand euro.

Europa unita numai la bine.
Cele patru tari europene membre ale G8 si-au luat angajamentul de a sustine institutiile financiare aflate in dificultate, a anuntat presedintele francez Nicolas Sarkozy, la sfarsitul unui minisummit de la Paris, transmite AFP. Presedintele francez, care ii avea alaturi pe cancelarul german Angela Merkel si premierii britanic Gordon Brown si italian Silvio Berlusconi, a mai spus ca cei patru membri europeni ai G7 doresc un summit international "cat mai curand posibil" pentru a revizui regulile capitalismului financiar.
Potrivit lui Sarkozy, "in caz de sustinere publica a unui banci in dificultate, fiecare stat membru" G4 "isi ia angajamentul ca directorii care au gresit sa fie sanctionati".
In ceea ce priveste alte initiative, presedintele francez a afirmat ca "Comisia Europeana ar trebui sa dea dovada de flexibilitate in aplicarea regulilor in materie de ajutor de stat acordat companiilor, ca si a principiilor pietei unice". El a mai subliniat ca "aplicarea Pactului de stabilitate si crestere ar trebui sa reflecte circumstantele exceptionale" actuale.
Pactul de stabilitate si crestere trebuie respectat "integral", a replicat insa premierul luxemburghez si presedintele Eurogrup Jean-Claude Juncker, in conferinta de presa.
"Cred ca aceasta intalnire este o contributie importanta la increderea care trebuie avuta in sectorul financiar", a afirmat Merkel, subliniind ca trebuie "sa se ceara socoteala celor responsabili". "Trebuie sa instituim regulile si dispozitivele care vor preveni aceste crize pe viitor", a spus ea. Cancelarul german s-a declarat "foarte fericita" ca a discutat cu omologii sai europeni despre regulile contabile.
Fiecare tara "trebuie sa isi asume responsabilitatile care ii revin la nivel national" in fata crizei bancilor, dar fara sa afecteze interesele celorlalte state europene, a subliniat Merkel. Sefa Guvernului german a apreciat ca planurile de salvare decise de fiecare tara in parte trebuie sa respecte regulile unei concurente loiale intre bancile europene. Merkel s-a declarat in special nemultumita de initiativa Guvernului irlandez de a acorda garantii anumitor banci mari irlandeze.
"Am cerut deja Comisiei Europene si Bancii Centrale Europene sa incerce sa discute cu Irlanda. Este important sa actionam in mod echilibrat si sa nu ne cream probleme unii altora, este nevoie de demersuri care sa respecte concurenta", a spus ea.
"Astazi s-a exprimat cu o mare claritate si determinarea dorinta tarilor noastre de a garanta economiile cetatenilor si de a mentine increderea cetatenilor in sistemul bancar, care trebuie sa continue sa sustina economia reala", a subliniat la randul sau Berlusconi.
Minisummitul de la Paris a fost convocat de presedintele francez in incercarea de a formula un raspuns comun la criza financiara care afecteaza in prezent economia mondiala. Finlanda s-a declarat nemultumita ca majoritatea tarilor membre UE au fost excluse de la aceste discutii.

Georgia . Scindari ale scenei politice internationale la inceput de secolului XXI

Georgienii îşi spun Kartvelebi (ქართველები), îşi numesc ţara Sakartvelo (საქართველო, Ţara kartvelilor), iar limba Kartuli (ქართული). Aceste nume sunt derivate din numele unui zeu păgân numit Kartlos, despre care se spune că este tatăl tuturor georgienilor. Numele Georgia, folosit în toată Europa, este derivat din persană گرجی Gurji, via Jurj din arabă. Deoarece scrierea a fost influenţată de greacă prin rădăcina geōrg- (γεωργ-, indicând lucrarea pământului), cuvântul a fost presupus greşit ca având ca origine cognomele Gheorghe (sfântul patron al ţării), sau γεωργία (geōrgía, agricultură).

Numele antic prin care erau denumiţi locuitorii din estul Georgiei era Iberiani, de la numele regatului caucazian Iberia — aceasta a produs confuzie printre geografii antici care aplicau acest nume doar locuitorilor din peninsula Iberică (Spania, Portugalia, Andorra, Gibraltar şi Olivença).

Gurj, numele persan al georgienilor, este de asemenea sursă pentru turcescul gürcü (pronunţat "gürdjü") şi rusescul gruzin. Numele ţării este Gurjestan în persană, Gürcüstan în turcă, şi Gruzija în rusă. Numele persan este probabil înrudit cu cuvintele armeneşti care desemnau georgienii şi Georgia, respectiv vir şi Vrastan. (Sunt alte cazuri în care prefixul persan gu- este derivat din mai vechiul wi- ori wa-). Astfel, atât cuvântul persan cât şi cel armean par să fie înrudite cu numele Iberia, cu pierderea lui i- iniţial şi substituirea lui w sau v cu b în Iberia.

De asemenea, după toate probabilităţile, există o legătură etimilogică dintre numele Iberia şi provincia istorică a Georgiei numită Imereti.
Ţinutul actual al Georgiei a fost populat încă din paleoliticul mediu. În secolul al VI-lea î.Hr. a luat fiinţă statul georgian de vest, Colchis, în secolul al IV-lea î.Hr. cel de est, Iberia. Cele doua regate georgiene din antichitatea târzie, Iberia în estul ţării şi Egrisi în vest, au fost printre primele state din lume care au adoptat creştinismul (în 337 AD şi respectiv 523 AD). Iberia a devenit curând după aceea o parte a Imperiului Persan. Egrisi a fost de multe ori un teatru de război pentru două imperii rivale: Persia şi Imperiul Bizantin, fiecare dintre ele reuşind să cucerească vestul Georgiei de câteva ori. Ca rezultat, aceste două regate au fost dezintegrate în mai multe principate feudale în epoca feudală timpurie. A fost uşor pentru arabi să ocupe Georgia în secolul al VII-lea. Principatele răzvrătite au fost eliberate şi apoi unite în Regatul Georgia la începutul secolului al XI-lea. Începând cu secolul al XII-lea, autoritatea acestui regat se extindea asupra întregului Caucaz de sud, în partea nord-estică şi aproape pe toată coasta de nord a Turciei de azi, şi de asemenea în câteva districte din Persia. Perioada de înflorire a regatului a fost curmată de invazia mongolă din secolul XIV. După o îndelungată perioadă de cuceriri otomane şi lupte împotriva turcilor, regatul est-georgian al Kartliei-Kaheţiei va accepta, în anul 1783, protecţia Rusiei. Rusia va ocupa treptat, de-a lungul secolului al XIX-lea, toate provinciile georgiene. După o scurtă perioadă de independenţă după Revoluţia din Octombrie, Georgia va fi anexată în 1921 de Uniunea Sovietică şi-şi va recâştiga independenţa în anul 1991.
Economic vorbind, economia Georgiei de astazi se bazează în mod tradiţional pe turismul de pe coasta Mării Negre, pe cultura viticolă, cea a citricelor şi a ceaiului, precum şi pe exploatarea manganului şi a cuprului. Sectorul industrial este axat azi pe producţia metalurgică, textilă şi chimică.
Trecutul economic
Georgienii erau renumiţi încă din secolul al III-lea î.Hr. ca făuritori de arme. În Munţii Caucazi se exploata aurul, argintul, cuprul şi fierul. Meşteşugarii georgieni au produs conform legendelor săbiile războinicilor ahei şi troieni care s-au înfruntat în faţa zidurilor Ilionului. Georgienii au devenit de-a lungul timpului faimoşi ca războinici, însă nu ca negustori. Comerţul georgian a fost în mare parte practicat de armeni.

În secolul al XI-lea s-a consolidat sistemul feudalist în Georgia. Ţăranii erau de obicei legaţi de glie, aparţinând coroanei, bisericii sau nobililor. Ţara era administrată de viziri şi guvernatori regionali ("eristavis"), ale căror funcţii erau de regulă ereditare. Economia georgiană a înflorit în secolul al XII-lea şi la începutul secolului al XIII-lea, când ţara devenise cea mai mare putere din Transcaucazia. Atunci s-a dezvoltat în mod deosebit comerţul cu orientul mijlociu.

În perioada sovietică Georgia s-a putut mândri cu un nivel de trai înalt în raport cu alte republici sovietice, ea era numită de observatori occidentali "Elveţia Caucazului". Clima subtropicală permitea recolte foarte bune în agricultură, în plus Georgia era aproape singura producătoare de citrice şi ceai din Uniunea Sovietică. Vinul georgian era foarte apreciat de ruşi, dar acest lucru nu a fost tocmai favorabil viticulturii georgiene. Producţia viticolă a fost forţată, ca dealtel şi în RSS Moldovenească, pentru a corespunde cererii de vin ieftin, de masă. Astfel, suprafaţa de cultivare a viţei de vie a crescut între 1950 şi 1985 de la 58.000 la 128.000 ha, producţia de vin însuma în anii '80 cam 800.000 tone. Turismul a înflorit în perioada sovietică. Industria grea şi de armament s-au dezvoltat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Colectivizarea nu a fost generală în Georgia, jumătate din producţia agricolă provenea din sectorul particular. Ţăranii georgieni erau în majoritate înstăriţi şi îşi vindeau ei înşişi produsele în oraşele Rusiei. În vestul ţării se creşteau în mod tradiţional bovine, în est ovine.

Stituatia de stabilitate.
Corupţia, instabilitatea politică în general şi mişcările secesioniste în special, precum şi o infrastructură necorespunzătoare standardelor actuale sunt principalele piedici în calea dezvoltării economice.

Miza conflictuala.

Potrivit unor surse georgiene 92 de persoane si-au pierdut viata, intre care 40 de civili, in vreme ce separatistii din Osetia si Rusia vorbesc de 1.500-2.000 de morti.

Razboiul din Osetia vine dupa o perioada tensionata in regiune, in ultima saptamana avand loc mai multe schimburi de focuri intre separatisti si autoritatile georgiene.

Separatistii din Osetia de Sud, care vorbesc o limba apropiata de cea iraniana si sunt traditional atasati de Rusia, au sustinut din 1989 separarea de Georgia.

Piata monetara a reactionat imediat ce Rusia a intervenit in conflictul dintre Georgia si Osetia de Sud, rubla depreciindu-se cu 1.3% fata de cosul euro-dolar. Rubla a atins punctul cel mai scazut din ultimii trei ani si jumatate dupa ce premierul Vladimir Putin a anuntat ca "razboiul a inceput" in Osetia de Sud.

"Disputa dintre cele doua parti a ranit sentimentele investitorilor din Rusia" si a "periclitat relatiile externe ale Rusiei, in special cu Vestul", a scris banca JP Morgan Chase investitorilor.

"Cu siguranta, un conflict nu ar beneficia de increderea investitorilor si va deschide dezbaterile cu privire la riscurile politice", se arata in comunicat. Rubla s-a depreciat cu pana la 1.3 procente fata de dolar si euro, ajungand la valoarea de 29,7004 pana la ora 18:30 vineri in Moscova, fata de 29,3585, cat era cu o zi inainte.

Compania energetica azera SOCAR a anuntat sambata suspendarea livrarilor de petrol si produse petroliere din doua porturi georgiene din cauza conflictului armat din Georgia.

Mai multe state europene, intre care Polonia, Italia si Marea Britanie, le-au cerut cetatenilor sa paraseasca Georgia, in vreme ce Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) a cerut romanilor sa nu calatoreasca in zona.

Potrivit MAE, aproximativ 50 de romani se aflau ieri in Georgia. Romania respecta integritatea teritoriala a Georgiei, a precizat CSAT intr-un comunicat, care s-a reunit sambata seara de urgenta. Conflictele inghetate din Caucaz (Abhazia, Osetia, Nagorno Karabah) au constituit o preocupare atenta a autoritatilor de la Bucuresti.

De ce au insa loc aceste acum? Este vorba numai de problema interetnica sau e vorba de alte interese?

Istoria a fost agitata in ceea ce priveste relatiile dintre Georgia si Osetia de Sud. Regiunea separatista si-a proclamat autonomia fata de Georgia in 1989, dinainte ca aceasta sa devina independenta fata de Uniunea Sovietica. Locuitorii regiunii separatiste vorbesc osetia farsi, o limba iraniana, diferita de limba georgiana. De asemenea, regiunea nu si-a ascuns niciodata dorinta de o apropiere de Rusia si de a fi sustinuta de aceasta.

Georgia a fost intotdeauna un teritoriu considerat esential pentru interesele Rusiei in zona Caucazului, fiind locuita de o populatie predominant ortodoxa, tampon intre Rusia si Turcia. "Tatucul" Iosif Visarionovici Stalin, fost secretar general al Partidului Comunist Rus, s-a nascut la Gori, oras aflat in inima Georgiei si care a fost atacat ieri de armata rusa.

Dupa destramarea Uniunii Sovietice, Georgia a ramas pentru o buna perioada in orbita Rusiei, fiind condusa de fostul ministru de externe al URSS, Eduard Sevarnadze. Lucrurile au luat o turnura diferita in 2003, odata cu Revolutia Trandafirilor, in urma careia proamericanul Mihail Saakasvili a primit mandatul de presedinte al Georgiei. Saakasvili a facut din apropierea sa catre Vest punctul principal al programului sau politic. Este un prieten apropiat al presedintelui ucrainean Viktor Iuscenko, alaturi de care isi petrece concediile.

Apropierea Georgiei de Vest si mai ales de Statele Unite ale Americii, precum si ambitiile de aderare ale Georgiei la NATO au provocat tensiuni in Rusia, care considera extinderea Aliantei Nord-Atlantice un pericol pentru securitatea granitelor sale.

In ultimii ani, Georgia a devenit unul dintre posturile cheie de energie pentru Occident, care incearca sa elimine dependenta acesteia de resursele rusesti. Una dintre cele mai importante conducte este Baku-Tbilisi-Ceyhan, care aduce petrol din Azerbaidjan catre Vest, prin Turcia, ocolind, asadar, Rusia.

De altfel, conducta a fost una din tintele armatei ruse in cadrul bombardamentelor asupra teritoriului georgian, pe care insa nu a atins-o, a anuntat Ekaterina Sarasidze, ministrul georgian al dezvoltarii economice.

Rusia a fost acuzata de-a lungul timpului ca isi foloseste resursele naturale ca mijloc de santaj. Astfel de speculatii au avut loc in 2005, dupa ce in Ucraina a fost ales presedintele Viktor Iuscenko, cu orientari proocidentale.

Relatiile dintre Georgia si Rusia s-au incins in primavara la summit-ul NATO de la Bucuresti, cand Georgiei i-a fost refuzat MAP (planul de aderare la NATO) in primul rand din cauza conflictelor inghetate cu Abhazia si Osetia. Oficialii georgieni i-au acuzat de-a lungul vremii pe rusi ca intretin acest conflict inarmandu-i pe separatisti si oferindu-le cetatenia rusa.

Rusii au insa alta viziune. Premierul rus, Vladimir Putin, care a venit de urgenta de la Beijing, unde asista la Jocurile Olimpice, in Osetia de Nord - aflata pe teritoriul rusesc - a acuzat Georgia de comiterea unor acte de genocid si a cerut Parchetului militar rus inceperea unei anchete in acest sens.

"Dupa opinia mea, acestea sunt deja elemente ale unui fel de genocid impotriva poporului oset. Cred ca ar fi corect sa ordonati Parchetului militar sa ancheteze aceste incidente, mai ales pentru ca majoritatea populatiei osete are cetatenie rusa", a declarat Putin. Presedintele rus Dmitri Medvedev a insistat ca interventia Rusiei este doar una umanitara.

Unii analisti, citati de EuObserver, invinuiesc Georgia pentru actuala criza, sustinand ca incercarea sa de a controla din nou teritoriul Osetiei de Sud a stricat imaginea sa pe plan international si i-a distrus sansele de aderare la NATO. "Presedintele Saakasvili este in mare pericol sa-si piarda tot ce a construit cat a stat de partea Vestului si prin retinerea sa la provocarile Rusiei", a declarat James Nixey, expert de la Institul Royal de Afaceri Internationale.

"Nu cred ca mai poate conta pe sprijinul Statelor Unite. Nu poti admite in NATO o tara care are asemenea probleme", a declarat pentru Bloomberg Robert Hunter, fost ambasador al SUA la NATO.

Analistul pe relatii externe al Consiliului European, Nicu Popescu, este de parere ca atacul Giorgiei asupra orasului Thinvali in aceeasi zi cu inceperea Jocurilor Olimpice de la Beijing are o semnificatie foarte mare.

"Poate fi un semnal catre rusi ca Olimpiada din 2014 de la Soci nu va avea loc asa cum vrea Rusia daca nu va exista progres si liniste in zona", a declarat acesta.

Ministrii de externe ai Uniunii Europene se vor reuni la Bruxelles in cadrul unei reuniuni de urgenta. De asemenea, cancelarul german Angela Merkel a facut apel ieri la un "acord de incetare a focului imediat si neconditionat" in Caucaz in timpul unei convorbiri telefonice cu presedintele francez Nicolas Sarkozy, a declarat purtatorul sau de cuvant, Thomas Steg.

Merkel a facut, de asemenea, apel la revenirea fortelor armate "in pozitiile ocupate inainte de declansarea conflictului", insistand asupra nevoii de "respectare a integritatii teritoriale a Georgiei", a mai declarat Steg.

Cronologia conflictului


noiembrie 1989 - Osetia de Sud isi proclama autonomia fata de Republica Sovietica Socialista Georgiana.


decembrie 1990 - Georgia si Osetia de Sud au declansat un conflict armat care dureaza pana in 1992.


noiembrie 1996 - Osetia de Sud isi alege primul presedinte.


decembrie 2001 - Osetia de Sud il desemneaza pe Eduard Kokoiti drept presedinte al republicii, acesta cerand Moscovei sa ii recunoasca independenta si sa accepte integrarea sa in teritoriul rus.


ianuarie 2005 - Rusia aproba planul Georgiei de acordare a unui statut de autonomie extinsa Osetiei de Sud in schimbul renuntarii la ambitiile de dobandire a independentei.


noiembrie 2006 - Populatia Osetiei de Sud sustine in cadrul unui referendum decizia de separare a teritoriului de Georgia, care a considerat acest act ca parte din planul Rusiei de provocare a unui conflict armat.


aprilie 2007 - Parlamentul georgian aproba o lege privind infiintarea unei administratii temporare in Osetia de Sud, intensificand tensiunile in relatiile cu Rusia.


iunie 2007 - Separatistii sustin ca Georgia a atacat capitala regiunii, Thinvali, prin tiruri de mortiera si focuri trase de lunetisti, acuzatii respinse de Tbilisi.


octombrie 2007 - Negocierile dintre Georgia si Osetia de Sud, mediate de OSCE, esueaza.


martie 2008 - Osetia de Sud cere comunitatii internationale sa recunoasca independenta sa, dupa declararea independentei de catre Kosovo.


martie 2008 - Parlamentul de la Moscova cere Kremlinului sa recunoasca independenta Osetiei de Sud si a Abhaziei, dupa ce NATO incurajeaza candidatura Georgiei la organizatie.


aprilie 2008 - NATO respinge la summit-ul de la Bucuresti Planul de aderare la organizatie (MAP) pentru Ucraina si Georgia.


aprilie 2008 - Osetia de Sud respinge o propunere georgiana de impartire a puterii si insista asupra obtinerii independentei.


august 2008 - Au loc lupte intre trupele georgiene si fortele separatiste osete.

Joi, 7 august

In noaptea de miercuri spre joi, Osetia de Sud anunta ca a fost atacata cu tiruri de arma lansate de pe teritoriul georgian, soldate cu cel putin 20 de raniti. Anuntul vine dupa o saptamana de schimburi de focuri in regiune intre separatisti si armata georgiana.

Vineri, 8 august

La ora locala 06:30 (7.30 ora Romaniei) Georgia a lansat o ofensiva militara asupra capitalei Osetiei de Sud, Thinvali. Rusia reactioneaza trimitand trei avioane, care bombardeaza satul Kareli din Georgia, situat in vecinatatea Osetiei de Sud. Presedintele georgian, Mihail Saakasvili, a sustinut ca 30 de persoane au fost ucise in timpul atacului rusesc, in timp ce armata rusa a sustinut ca 21 de soldati si-au pierdut viata. Presedintele Vladimir Putin a amenintat ca actiunile "agresive" ale Georgiei vor genera un raspuns din partea Rusiei. ONU a anuntat o reuniune de urgenta pe fondul conflictelor, iar SUA si UE decid sa trimita o misiune comuna pentru a ajuta la incetarea violentelor.

Sambata, 9 august

Parlamentul georgian decreteaza starea de razboi pentru 15 zile, in timp ce Rusia anunta ca a preluat controlul orasului Thinvali din mainile georgienilor. Avioanele rusesti au atacat tinte militare din centrul orasului georgian Gori, iar bombele au atins si zonele rezidentiale, atacul fiind soldat cu 60 de morti, dupa estimarile autoritatilor de la Tbilisi. Autoritatile ruse si separatistii din Osetia de Sud au spus ca, de la inceperea conflictului, au murit peste 1.400 de civili, pe cand Georgia a avansat cifra de 92 de morti. Delegatia Statelor Unite si a Uniunii Europene, careia i s-a adaugat si OSCE (Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Uniunea Europeana), ajunge in Georgia pentru a incerca incetarea violentelor.

Duminica, 10 august

Georgia anunta ca s-a retras din Osetia si cere Rusiei sa inceteze focul. Tbilisi anunta ca fortele ruse intervin pe doua fronturi, dinspre republica separatista Abhazia, prin defileul Kodori, si prin Osetia de Sud, atacand orasul georgian Gori.

Georgia, coridor energetic spre Occident

Georgia reprezinta un coridor energetic esential spre Occident si alaturi de alte state de tranzit are obligatia de a garanta siguranta conductelor de petrol si gaze, care pornesc din zona azera a Marii Caspice. De la Tbilisi, capitala Georgiei, conductele se indreapta spre sud, in Turcia, iar de acolo spre Occident. Conductele au o mare importanta pentru Uniunea Europeana pentru ca reduc dependenta de livrarile ruse si nu traverseaza teritoriul rus. Conducta de petrol Baku-Tbilisi-Ceyhan a fost deschisa in 2006 si parcurge o distanta de peste 1.600 de kilometri pana in portul Ceyhan, din Turcia.

Conducta Baku-Tbilisi-Erzurum, cunoscuta de asemenea si sub numele de conducta Shakh-Deniz, transporta gaz de la zacamintele de la Shakh Deniz din Marea Caspica la Erzurum in Turcia. Constructia conductelor si a unei cai ferate care face legatura cu Turcia face parte dintr-o strategie pentru a ridica economia Georgiei, care in prezent se bazeaza pe agricultura.

Aproximativ doua milioane din cei 4,6 milioane de georgieni reprezinta forta de munca, insa rata somajului era de aproximativ 14% in 2006, potrivit CIA FactBook. Peste 30% dintre locuitori sunt sub limita minima a saraciei, in conditiile in care PIB-ul pe cap de locuitor este de 4.700 USD, aproximativ de trei ori mai mic decat cel al Romaniei. Datoria externa a Georgiei se ridica la 4,5 miliarde de dolari.

Razboiul Est-Vest revine.

Rusia acuză SUA de implicare

Şeful Comisiei de Securitate a Dumei de Stat, Vladimir Vasiliev, a acuzat Statele Unite de implicare în conflictul din Osetia de Sud.

"Georgia nu ar fi putut să facă nimic fără susţinerea Statelor Unite", a declarat Vasiliev într-o conferinţă de presă preluată de RIA Novosti.

Oficialul rus este de părere că acţiunea militară a Georgiei a fost premeditată cu meticulozitate de liderul gruzin Mihail Saakaşvili. Vasiliev a declarat că, în ultimi ani, preşedintele gruzin a crescut treptat bugetul militar al ţării.

Georgia cere ajutorul comunităţii internaţionale

Ministrul georgian de Externe, Ekaterina Tkeşelaşvili, a afirmat, pentru BBC, că ţara sa a cerut comunităţii internaţionale să pună capăt "unei agresiuni militare directe" a Rusiei pe teritoriul său.

"Vom încerca să apelăm la comunitatea internaţională, partenerii noştri, pentru a adresa un mesaj clar Federaţiei Ruse. Este ultima şansă de a obţine pacea", a precizat ministrul georgian.

"Federaţia Rusă trebuie să pună capăt tentativelor sale de implicare directă într-o agresiune militară în Georgia", a subliniat acesta

UE condamnă conflictul

Uniunea Europeană, prin vocea unui diplomat, s-a declarat "profund îngrijorată de evoluţia dramatică" a conflictului dintre Rusia şi Georgia şi a cerut "încetarea imediată a violenţelor".

"Invităm părţile implicate în conflict să evite violenţele şi să scadă nivelul tensiunii în zonă", a fost poziţia preşedinţiei franceze a UE.

Rusia dezminte intervenţia aeriană

Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe rus a declarat că forţele aeriene ruse nu au atacat Georgia, aşa cum anunţaseră autorităţile de la Tbilisi.

Comandantul forţelor de pace ruse din Osetia de Sud a anunţat că trupele pe care le conduce au fost atacate cu proiectile şi rachete. Potrivit comandantului rus, mai mulţi soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa.

Abhazia şi Osetia de Nord se implică

Georgia a avertizat regiunea separatistă Abhazia să nu intervină în conflictul cu Osetia de Sud.

"Sperăm că separatiştii din Abhazia nu vor face demersuri care să complice situaţia", a declarat ministrul georgian pentru Reintegrare, Temur Iakobaşvili, citat de agenţia rusă Interfax.

Liderului separatist abhaz Serghei Bagapş a anunţat că 1.000 de voluntari din regiunea sa se îndreaptă spre Osetia de Sud pentru a lupta împotriva Georgiei.

Mai mult, provincia rusă Osetia de Nord şi-a anunţat şi ea sprijinul pentru vecinii de la sud. Taimuraz Mamsurov, liderul provinciei, a declarat că "sute de voluntari din Osetia de Nord sunt pe drumul spre Osetia de Sud. Nu îi putem opri sau împiedica să se plece".

Ca şi Osetia de Sud, Abhazia este o provincie autonomă din Georgia. Abhazii şi-au proclamat independenţă încă din 1992, dar aceasta nu a fost recunoscută pe plan internaţional.

Flota rusă din Marea Neagră este gata de intervenţie

Peste 1.600 de persoane din Osetia de Sud, dintre care circa 1000 de copii, s-au refugiat în Osetia de Nord, anunţă cotidianul rus "Gazeta", citat de AP.

Flota rusă din Marea Neagră a anunţat că, deşi nu a primit niciun ordin de intervenţie, este pregătită să asigure securitatea ţării şi să ofere ajutor refugiaţilor oseţi.

Georgia a atacat Osetia de Sud

Georgia a lansat azi-noapte o ofensivă militară de amploare împotriva regiunii separatiste Osetia de sud, informează Reuters.

Agenţiile de presă ruse au anunţat că armata georgiană a început asaltul asupra capitalei regionale Ţinvali, iar reprezentantul Osetiei de Sud la Moscova, Dmitri Medoev, a spus că atacul a făcut "morţi şi mulţi răniţi". Un post de televiziune din Rusia a anunţat, prin intermediul unui corespondent, că cel puţin 15 oameni şi-au pierdut viaţa în timpul unui bombardament georgian.

Şeful forţelor georgiene de menţinere a păcii în Osetia de Sud, generalul Mamuka Kuraşvili, a declarat pentru postul georgian de televiziune Rustavi 2 că "guvernul georgian a decis să reinstaureze ordinea constituţională în zona de conflict".

Liderul separatiştilor din Osetia de Sud, Eduard Kokoity, a spus că asaltul armatei georgiene asupra oraşului a fost respins. "Rezistăm cu bine, iar georgienii nu au avansat nici măcar un pas", a declarat el pentru Interfax, adăugând că nu va cere ajutor din Rusia, principalul susţinător al separatiştilor. Sute de voluntari din Rusia şi Abhazia, celalată regiune separatistă a Georgiei, se îndreaptă spre zona de conflict.

De cealaltă parte, ministrul reintegrării georgian, Temur Iakobaşvili, a anunţat că oraşul Ţinvali este înconjurat de trupele georgiene.

Preşedintele georgian Mikheil Saakaşvili anunţase ieri un armistiţiu unilateral după o săptămână de confruntări violente soldate cu moartea a aproape 20 de persoane. Totuşi, la câteva ore după declararea armistiţiului, autorităţile georgiene au lansat o operaţiune militară de anvergură drept răspuns la bombardamentele efectuate de separatişti asupra câtorva sate din Georgia.

Rusia a condamnat ofensiva şi a cerut organizarea unei sesiuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, un comunicat al Ministerului de Externe rus a anunţat că Rusia îşi va continua eforturile pentru oprirea violenţelor din Osetia de Sud şi a făcut apel la o intervenţie din partea comunităţii internaţionale.

Separatiştii, sprijiniţi de ruşi

Osetia de Sud este o regiune autonomă georgiană cu 70.000 de locuitori. Neoficial, independenţa regiunii este sprijinită de Rusia, presa internaţională speculând că intenţia Moscovei este unirea Osetiei de Sud cu cea de Nord. Osetia de Nord este o republică autonomă din cadrul Rusiei.

Putin şi Bush s-au salutat cordial la Beijing

În urmă cu puţin timp, la Beijing s-au întîlnit, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, George W. Bush şi Vladimir Putin. Înainte ca violenţele din Caucaz să se transforme într-un adevărat război, fostul lider al Rusiei îşi exprimase părerea că "eventualele acţiuni ale Georgiei nu vor rămîne fără răspuns". Georgia, stat suveran şi independent, este sprijinit de SUA. Potrivit surselor, cei doi nu au discutat despre situaţia din Caucaz.

Amenintarile schimbarii hartilor geopolitice

Conflictul ruso-georgian a dus la aparitia unei harti a aliatilor Rusiei, de pe care au disparut occidentalii, ramanand tari precum Siria, Venezuela sau Belarusul, in timp ce NATO incearca sa isi solidifice legaturile cu Georgia pe fondul deteriorarii relatiei cu Moscova.
Presedintele sirian Bashar al-Assad urmeaza sa ajunga miercuri in statiunea balneara rusa Soci, pentru a se intalni cu presedintele rus Dmitri Medvedev, la resedinta acestuia pe coasta Marii Negre, la umbra palmierilor de pe riviera Caucazului. Inainte de Assad, Medvedev s-a intalnit cu presedintele Belarusului Belarusului, Aleksandr Lukasenko, considerat de Statele Unite "ultimul dictator din Europa", si cu Hugo Chavez, seful de stat antiamerican al Venezuelei, una dintre tarile cele mai bogate in petrol din lume.

Cei trei presedinti si-au exprimat sustinerea fata de initiativa Rusiei in Georgia, considerand ca este o interventie "inteleapta si frumoasa", o "continuare a politicii americane din timpul Razboiului Rece", conform Newsin. Chavez, prieten de mult timp al lui Vladmir Putin si principalul lider socialist antiamerican din America Latina, a invitat flota militara rusa sa vina in Caraibe, intr-un moment in care statul latin si-a intensificat achizitiile de arme, avioane de vanatoare si elicoptere ruse, in conditiile in care occidentalii, cu Statele Unite in frunte, isi anulau participarea la exercitiile navale comune cu flota rusa.

NATO are nevoie de o noua strategie dupa Georgia

Alianta traverseaza dupa razboiul din Georgia, cea mai grava criza in relatia cu Rusia de la incheierea Razboiului Rece si va trebui sa isi regandeasca strategia. Scutul antiracheta american, Kosovo, promisiunea aderarii facuta Georgiei si Ucrainei sunt tot atatea teme pe marginea carora Alianta Nord-Atlantica asista in ultimele 18 luni la degradarea relatiilor sale cu Moscova.

Dupa ce a anuntat marti suspendarea reuniunilor Consiliului NATO-Rusia pana la retragerea completa a trupelor ruse de pe teritoriul georgian, membrii Aliantei au infiintat un Consiliu cu Georgia, acest pas reprezentand inceputul procesului de aderare, conform ministrului britanic de Externe.

Un alt posibil aliat pentru NATO in "coasta" Rusiei se prefigureaza a fi Ucraina, care a cerut Moscovei sa isi retraga flota de la Sevastopol, autoritatile de la Kiev cerand ca navele ruse sa paraseasca Marea Neagra pana in 2017. "Nu intelegem pozitia Rusiei, care refuza pur si simplu sa discute despre acest subiect", adauga ministrul de Externe al Ucrainei, subliniind ca este vorba despre retragerea a "10.000-12.000 de oameni, munitii si material".

Darius Stan

Se schimba preferintele profesionale ale tinerei generatii din România?

Se schimba preferintele profesionale ale tinerei generatii din România? Statisticile spun ca da. Dar aceasta schimbare, aduce cu sine si vestea transformarii mai profunde a aspiratiilor generatiei 2000.

Articol scris de Vlad Mixich DDW
Poarta costume negre si serviete elegante de piele. Când trec pe strada lasa în urma un parfum fin si doua-trei babe, care casca mirate ochii dupa handsfree-ul din ureche. Sunt ei, tinerii care lucreaza în râvnitele birouri ale companiilor multinationale. Au trezit invidii si vise în întreaga generatie 2000 a României. Dar se pare ca astazi…moda lor a trecut!
 
Surprize statistice
 
Un recent studiu efectuat de Bank Austria dezvaluie faptul ca doar 19% dintre tinerii români îsi mai doresc sa lucreze într-o companie multinationala, în timp ce 34% ar prefera o firma autohtona. Rezultatul este oarecum surprinzator pentru România, tara în care modelul tânarului angajat în cadrul unui concern international a facut furori. Se pare însa ca mentalitatile tinerei generatii evolueaza mai repede decât perceptia în rândul populatiei generale.
 
Afara e vopsit gardul…
 
Care sunt facilitatile oferite de o slujba la multinationala, sau un „job” ca sa folosim limbajul de…  „specialitate”, ne spune Andreea, o tânara isteata de 26 de ani: „Pentru mine din start exista avantajul posibilitatii de a calatori. Adica experientele culturale care apar cu ocazia oricarui training sau conferinte. Pentru mine asta ar conta foarte foarte mult”. Andreea este o „wannabe”, ca sa folosim acelasi idiom. Nu a lucrat înca pentru o multinationala, si prin urmare poate visa frumos:  „În conditiile în care ti-ai ales un domeniu pe care vrei sa lucrezi, care îti place foarte mult si în care vrei sa aplici cât mai bine tot ce ai învatat, într-o multinationala ai ocazia sa faci asa ceva pentru ca sunt deja dezvoltate anumite proceduri”.
 
 
...înauntru leopardul!
 
Dar pentru cei care sunt deja acolo, în birourile cu „target-uri” de îndeplinit, fericirea se coloreaza în alte nuante. Laura, 24 de ani, are deja vechime si un salariu multumitor. Şi totusi: „Mie ideea de multinationala nu îmi mai surâde. Sunt foarte multi tineri care cauta experienta unei multinationale. Acum nu stiu daca pentru o cariera de lunga durata sau doar asa cum am gândit-o eu, sa extrag ceea ce aveam nevoie pentru experienta mea. O alternativa ar fi pentru mine un alt job, care sa ma implice altfel, care sa conteze pentru mine. Sa simt ca în momentul în care am plecat de la serviciu nu am facut o munca de rutina, ci ca a însemnat ceva pentru mine”.
 
Fericirea nu are nevoie de brand
 
Desi termenele limita sunt presante iar programul de multe ori nemilos, pentru multi dintre tinerii în costume negre cel mai mare dezavantaj pare a fi dizolvarea sensului personal în cadrul marii masinarii corporatiste. Iosif are 26 de ani si, dupa trei ani petrecuti în biroul unei multinationale, si-a dat demisia deschizându-si o afacere personala. Vorbeste fara ocolisuri: „Toate avantajele unei multinationale desfiinteaza practic personalitatea individuala. Acolo nu mai esti tu si nu mai poti sa te remarci prin tine. Esti echivalentul unui sclav care ridica o piramida; nimeni nu stie ca Ion cel negru a ridicat piramida.”
 
Pentru tinerii anilor 2000, maturizarea a venit mult mai repede decât pentru parintii lor. Fiind mai cosmopolita, generatia care îsi aduce înca aminte de gumele Turbo a resimtit din plin socul stralucirii consumeriste a universului capitalist. E acel univers în care pâna si iubirea se cumpara cu bancnote. Iar o slujba într-o companie multinationala ofera un portofel plin, dar si încrederea în sine nutrita de prestanta marelui brand. Amândoua sunt vehiculele care te duc spre acel tip de „fericire în rate” atât de caracteristic vremurilor noastre.  
 
Astazi însa, la aproape un deceniu de la explozia maniei consumului în România, o parte dintre tinerii acestei generatii redescopera paradisul pierdut al libertatii, în care tineretea îsi este siesi suficienta, iar fericirea nu are nevoie de nici un brand. Poate nu va vine sa credeti…dar o spun statisticile.

Reuniunea la nivel înalt a statelor puternic industrializate G8

Scris de Catrinel Preda
Reuniunea la nivel înalt a statelor puternic industrializate dovedeşte neputinţa Clubului celor bogaţi de a găsi soluţii pentru problemele cu care se confruntă lumea de astăzi

Politicienii au învatat între timp sa vanda micile progrese în politica ecologica drept mari succese, remarca TaGES aNZEIGER din Zürich referitor la Reuniunea Grupului G8 din Japonia. La Paris LR FIGaRO constata ca  puternicii lumii nu au raspunsuri la explozia pretului petrolului si alimentelor, la criza financiara si încalzirea climei. Clubul celor bogati nu se poate salva decat prin primirea rapida în randurile lui a tarilor cu viitor, China,India, Brazilia, Mexicul si africa de Sud. Pentru La REPUBBLICa din Roma, Reuniunea G8 de la Toyako marcheaza sfarsitul unei epoci, cea a lui George Bush junior, fapt ignorat însa de cei prezenti, Ziarul se întreaba daca membrii G8 chiar mai pot sa creada ca sunt, asa cum se spune în buletinele de stiri, „cei mai puternici din lume”. Fiecare document al Grupului G8 este doar un balon de sapun, scrie la Londra THE INDEPENDENT. În Japonia G8 a dat dovada de o incredibila lipsa de forta si  energie fara de care modificarile fatale ale climei nu vor putea fi oprite. Exista asadar „o viziune comuna” a Grupului G8 în materie de protectia climei, noteaza cu ironie BRAUNSCHWEIGER  ZEITUNG. Printre marile si controversatele fenomene ale globalizarii este si acela ca lumea se deschide si se apropie tot mai mult si în acelasi timp nu poate coopera mai strans. america, cel mai poluant stat al planetei ramane si cea mai  teribila egoista, parand a se conduce conform dictonului,”dupa noi potopul”.
 
BERLINER ZEITUNG critica decizia de stationare a scutului american antiracheta pe teritoriul Cehiei si regreta ca Bush a decis chiar de la începutul mandatului sau nefericit sa revina la politica iluzorie a anilor 60 ai secolului trecut, ca lumea ar putea fi salvata prin înarmare.
 
Pactul privind migratia adoptat de ministrii europeni de interne si de justitie la Cannes se dovedeste a fi un pact încheiat cu diavolul, considera NEUES DEUTSCHLaND din Berlin. Lumea bogata primeste cu drag fortele de munca bine calificate din tarile sarace, fara sa se gandeasca la vinovatia ei. În timp ce comunitatea statelor prospere poarta razboaie pentru a-si asigura sursele de energie, ea refuza victimelor acestor razboaie dreptul la azil, lasand  totodata tarile sarace fara putine forte calificate de care au atata nevoie.
 
Un strigat indignat vine si din partea ziarului LÜBECKER NaCRICHTEN privitor la concedierile în masa anuntate de concernul de tehnologie si electronica Siemens. Din nou, scrie ziarul victimele sunt angajatii de-o viata mai ales ai concernului confruntati peste noapte cu preocuparea managerilor de a instituit un regim de austeritate în pofida castigurilor de miliarde. Cine mai poate întelege o asemene politica?.
 
Oprimarile din Tibet si  încalcarea drepturilor omului în China au fost date uitarii. Bush si Sarkozy vor participa la inaugurarea Jocurilor Olimpice. arma respectarii drepturilor omului se dovedeste a fi un tigru de hartie fata de interesele economice ceea ce se confirma acum din nou, remarca sub titlul „Europa a capitulat în fata Chinei”, LES DERNIERES NOUVELLES d’ ALSACE.

Debutul presedinţiei franceze a UE în contextul respingerii de catre irlandezi a Tratatului de la Lisabona este principalul subiect comentat astazi de

Autor Ioachim Alexandru


Ziarul Volkstimme care apare la Magdeburg scrie: „Dupa ce irlandezii au spus nu, Tratatul de reforma a UE este desfiinţat cu voiosie. Presedintele Cehiei, Vaclav Klaus, nadajduieste într-o decizie categoric anti-europeana a Curţii Constituţionale de la Praga, iar pentru presedintele Poloniei, Lech Kaczinsky, Tratatul de la Lisabona a devenit caduc. Chiar si presedintele Germaniei, Horst Koehler, a plasat pentru moment documentul într-un sertar fara a-l semna. Pana în octombrie, noul presedinte al Consiliului European, Nicolas Sarkozy, are timp sa încerce relansarea tratatului, acest termen de graţie fiind convenit în cadrul ultimei reuniuni la varf de la Bruxelles, spre nemulţumirea cabinetului de la Berlin. Nemulţumire deoarece angela Merkel intuieste deja ca în octombrie vor disparea în suflarea vantului si ultimele peticele ale acordului. Daca, dimpotriva, Sarkozy va reusi sa salveze tratatul, atunci el va ajunge acolo unde cu placere se vede deja - anume în panteonul marilor personalitaţi europene.”
 
Stuttgarter Nachrichten continua pe marginea aceluiasi subiect: „Desigur, Tratatul de Reforma nu a disparut dupa ezitarile presedintelui Koehler si dupa refuzul categoric al omologului sau polonez, Kaczinsky. Însa UE are o problema în plus, si înca una inutila în cazul de faţa. avantul necesar pentru a scoate UE din situaţia dificila în care se afla este franat, spre nemulţumirea cetaţenilor. acestia sunt nemulţumiţi ca UE, în loc sa abordeze teme politice majore este preocupata de propria-i criza.
 
Criza celor 27 este analizata si de cotidianul moscovit Kommersant care opineaza, nu fara satisfacţie, ca Polonia si-a închis fereastra spre Europa dupa refuzul presedintelui Kaczinsky de-a semna Tratatul menit sa înlocuiasca esuata Constituţie europeana. „Presedinţia franceza a UE a debutat printr-un scandal si pana sa fie depasita criza vor mai trece cu siguranţa caţiva ani. O noua extindere catre est a Uniunii, asa cum este dorita de vecinul si aliatul Poloniei Ucraina, se amana la calendele grecesti”, conchide ziarul rusesc.
 
Cotidianul Sega ce apare la Sofia, este de parere ca presedinţia franceza a Uniunii Europene trebuie sa acorde atenţie speciala ultimelor doua ţari intrate în clubul european, Romania si Bulgaria. „Statele Membre sunt curioase sa vada daca Franţa are vre-o influenţa asupra celor doua state francofone problematice din Uniune, pentru a caror admitere la termen s-a implicat atat de mult. Daca Franţa nu va reusi sa impuna în regiune progrese, terenul va fi cedat unor ţari ca Germania, care s-au opus primirii la termen a candidaţilor din Europa de Sud-Est. Incapacitatea de a aduce Romania si Bulgaria pe drumul cel bun ar expune Comisia  Europeana unor severe critici, si asta într-un moment în care instituţia are nevoie de elogii pentru a putea revendica un nou mandat.”
 
In sfarsit, semnalam apariţia, în prestigiosul cotidian german Süddeutsche Zeitung, a unei recenzii a volumului „De ce iubim femeile” al lui Mircea Cartarescu. Recenzia este prilejuita de apariţia carţii în traducere germana la editura Suhrkamp din Frankfurt pe Main. autoarea randurilor, Verena Auffermann considera ca, aparent, s-a dus vestea ca daca declari esecul personal drept încununare a existenţei ai succes la public. „Esecul altora compenseaza propriile slabiciuni si de aceea Mircea Cartarescu fabuleaza din dorinţa de a smulge zambete amare. Femeile joaca un rol mai mult sau mai puţin fericit. Ori doresc sa-si pastreze fecioria din principiu, ori dispar pur si simplu, sunt urate, aproape copile înca sau, din pacate, inabordabile. Fiecare povestire zugraveste cu un lirism burlesc dezamagiri si  neînţelegeri de o parte sau alta. (…) Este un volum cu sarm de moda veche, trist si iritant, scris cu înclinaţie spre reverie si tradus magistral de Ernest Wichner”, conchide autoarea.

Cetatenii Europei îsi doresc o Uniune Europeana care sa le slujeasca interesele si sa le protejeze drepturile sociale

Autor Catrinel Preda

Intr-o Uniune Europeana extinsa si marcata de dezechilibre politica sociala este greu de practicat, remarca STUTTGARTER ZEITUNG referindu-se la propunerile Comisiei Uniunii Europene menite sa întareasca drepturile sociale în Comunitatea celor 27. Şi la Bruxelles, scrie ziarul s-a înteles între timp ca Europa nu poate creste laolalta daca cetatenii ei nu se identifica cu procesul de unificare si daca  nu simt ca  interesele le sunt aparate. Ei mai  vor sa simta si ca  în vremuri grele ca cea a globalizarii, Europa ramâne un model de economie sociala de piata.
 La Stockholm  ziarul  DAGENS NYHETER face o comparatie între atmosfera care domneste în prezent în Europa si  cea din America, tara aflata în plina campanie a alegerilor prezidentiale si constata ca  spre deosebire de America, Europei îi lipsesc locurile comune de întrunire, relatarile în mass-media competente, structurile clare si transparente. În timp ce  sistemul politic al Uniunii Europene este adormit si ambiguu, cel  al SUA este  deschis si excitant.
 Eliberarea fostei candidate la presedintia Columbiei, Ingrid Betancourt se datoreaza în exclusivitate presedintelui Columbiei Alvaro Uribe, considera  ziarul LE REPUBLICAIN LORRAIN din Metz, datorita politicii ferme  fata de rebelii FARC.
 IL MESSAGGERO din  Roma evidentiaza calitatile acestei femei stralucite, profund religioase. O femeie care a luptat contra  coruptiei si a cartelului drogurilor, o Jeanne d’Arc  careia peste o mie de orase i-au oferit în lume cetatenia de onoare. Ingrid Betancourt nu va mai fi presedinta si nu va mai combate coruptia, dar ea a devenit un simbol, iar simbolurile sunt adesea mai puternice decât presedintii.
 Sub titlul „Din România numai vesti bune”, SÜDDEUTSCHE ZEITUNG din München scrie ca Senatul a decis sa se transmita la radio si televiziune mai multe stiri bune decât rele. Decizia contravine însa  libertatii presei înscrisa în Constitutia României si în principiile fundamentale ale Uniunii Europene. Daca România se simte în continuare datoare sa respecte criteriile Uniunii Europene, atunci Tribunalul va anula decizia sau presedintele Traian Basescu va refuza sa o semneze, având ocazia sa repare relatia sifonata cu presa.
Zvonuri de puci,  arestari, o eventuala interzicere a partidului de guvernamânt AKP denota o grava criza în Turcia, remarca NEUE  OSNABRÜCKER  ZEITUNG. Vechile elite din politica, administratie si armata încearca sa stopeze modernizarea tarii chiar cu pretul democratiei, ceea ce ar avea urmari grave atât pe plan extern cât si intern.
 Vestea buna a reducerii numarului de someri în Germania cu jumatate de milion fata de anul trecut, rata somajului atingând astfel cel mai scazut nivel de 15 ani încoace, nu exclude faptul ca piata muncii oglindeste o dramatica evolutie a societatii germane si anume, adâncirea bresei între câstigatori si perdanti, noteaza TAGESZEITUNG din Berlin.

SERBIA - MIELUL SACRIFICAT ŞI DE UNIUNEA EUROPEANĂ?

SERBIA - MIELUL SACRIFICAT ŞI DE UNIUNEA EUROPEANĂ?
În ce fel de Europă trăim?
Scris de Dr. Traian Pleşca
…Din trupul mielului sacrificat
de care ne legasem în trecut
cu lacrimi pe obraji noi am mâncat
şi-am amuţit cu toţi ca un făcut…
Strofă din poezia “Fratelui meu, Turicu” de Mihail Buricea

Operaţie pe cord deschis
Sub ochii noştri miraţi şi îndureraţi se petrece o mare tragedie! Serbia, vecinul nostru, un stat cu al cărui popor ne considerăm prieteni, este pur şi simplu sfârtecată, umilită şi batjocorită, între alţii, şi de state membre ale UE şi chiar de UE, care prin statutele sale trebuie să fie garantul şi nu demolatorul suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei statale, indiferent dacă un stat european este sau nu este încă membru al acesteia. Este prima ieşire la rampă, pe teren propriu, am zice, a Uniunii Europene, a structurilor ei nebuloase de comandă, ca actor semiglobal în devenire, înzorzonat într-o armură de împrumut.
Parcă ne vedem aruncaţi cu decenii bune în urmă, în secolul trecut, când regimuri totalitare, cititorii ştiu bine despre cine este vorba, tăiau şi spânzurau prin Europa: vezi anexarea regiunii sudete în Cehoslovacia de atunci, anexarea Austriei, a Ardealului de Nord. Desigur, în prezent, nu este vorba de regimuri totalitare în Europa şi nici de teoriile barbare de atunci. Şi tocmai de aceea mirarea este atât de mare!
Aici este locul unor precizări preliminare, principiale indispensabile, fie chiar sub formă de pastilă. Nu este greu de observat că, acum, pretextele sunt pudrate cu motivaţii extrase din faimoasa Declaraţie a Drepturilor Omului cu care se defilează victorios prin lume şi se pune automat căluş la gură celor care ar îndrăzni vreun comentariu, chiar dacă numai de interpretare sau completare. În acest fel însă, ceea ce ar trebui să fie, în mod autentic, teoria şi practica drepturilor omului, adică nu doar în varianta Declaraţiei menţionate, se află în mare suferinţă. După cum se ştie, însă, tocmai la această declaraţie se face trimitere când se încearcă a se conferi, în mod abuziv, demersurilor politice şi acţiunilor militare în cazul dezmembrării Serbiei o glazură de legalitate, legitimitate şi credibilitate.
Apoi, tot ca precizare preliminară, este de domeniul evidenţei că nu există om, în general, ca abstracţie. Omul acelaşi pretutindeni, omul statistic nu este omul real. O ştia încă de pe la începutul secolului al XIX-lea, Joseph de Maistre: „Am văzut, de-alungul timpului, francezi, italieni, ruşi. Ştiu chiar, mulţumită lui Montesquieu, cum poate să fie cineva persan; dar în ceea ce priveşte Omul, declar că nu l-am întâlnit niciodată în viaţa mea; şi dacă există, eu nu am ştire de aşa ceva”.
Fără a putea intra aici în detalii, încercăm să sugerăm citiorului despre ce este vorba, în esenţă: nu s-a văzut până acum sistem juridic care să confere numai drepturi, dar nu şi obligaţii. Şi nu există umanism autentic dacă se apasă exclusiv pe aşa-zisa respectare a drepturilor omului (om în general), uitând de exigenţa cu adevărat umană, a asumării obligaţiilor şi îndatoririlor sale - premisă elementară a respectării celuilalt (om în carne şi oase!) şi care abia ea fundamentează drepturile omului (toţi oamenii vii şi pământeni, fiecare cu ţara/naţiunea sa)! O altă citire a sferei juridice în care se mişcă tot omul este, teoretic vorbind, o utopie curată iar, practic văzând, o tragedie curată, aşa cum se întâmplă în Serbia.
Omul real, ca fiinţă unică şi inconfundabilă, cel care suferă, se bucură etc., există şi poate fi înţeles, ca atare, numai în cadrul naţional în care se naşte şi care-l defineşte existenţial, adică îi conferă specificul deosebitor, nu ca să avem folclor în Europa şi doar să vorbim de diversitate, ci ca premisă pentru existenţa şi definirea celuilalt. Numai cu o astfel de determinare, omul (adică fiecare om concret) poate fi beneficiarul real al sacului de drepturi (bune şi necesare, evident!) care este Declaraţia menţionată! Dar şi al obligaţiilor care, din păcate, nu sunt menţionate acolo! Ele sunt menţionate însă în Declaraţia universală a răspunderilor omului – menită să balanseze şi să completeze Declaraţia universală a drepturilor omului şi a fost elaborată sub egida InterAction Council şi supusă dezbaterii publice, în 1997. Şi una dintre obligaţiile elementare este să nu-şi dea foc casei (statul naţional în care trăieşte). Dintr-un motiv simplu: această casă, nu doar metaforic vorbind, nu este exclusiv nici a unui individ, nici a unui grup, fie el şi etnic sau neetnic şi eventual minoritar etc., ci a tuturor celor care o locuiesc. Dar şi pentru că se poate aprinde tot satul (Balcanii, Europa) şi-o să ardă ca un rug toate drepturile omului!. Toate aceste drepturi şi răspunderi imperative - pentru că ţin de antropologia tuturor indivizilor, nu doar a unui indivdid – sunt, în perspectivă istorică, mai tari decât orice alianţă, fie ea şi NATO sau o UE (de fapt, actorii mari europeni şi structurile nebuloase de decizie ale UE) cu ambiţii, se vede treaba, tot mai meschine în plan extern, departe de ce s-a sperat că ar putea fi: un răspuns la tăvălugul nivelator al globalizării economice, politice, culturale, comportamentale etc. (în sine o înfrângere insidioasă a unor drepturi elementare drepturi ale celor mai mulţi oameni!) şi o alternativă la doctrina şi practica dreptului forţei, în sensul unei angajări responsabile în favoarea forţei dreptului, printr-un copmportament responsabil pe plan internaţional. Ubi ius ibi remedium (dacă mai trebuie traducere: Unde domneşte dreptul există şi soluţii.)

Felceri locali - logistică mixtă: vestică şi islamic militantă
Revenim la oile noastre, de fapt, la mielul sacrificat. Că tot se apropie Paştele. Se spune că atunci când vorbesc armele primul care moare este adevărul. Chiar aşa: vina, zic unii, ar aparţine Serbiei, care ar fi asuprit pe albanezii kosovari, trecând apoi la acţiuni militare împotriva lor. Citirea corectă este însă aceasta: Serbia, uzând de un drept la care oricine ar recurge într-o situaţie asemănătoare (ca ultima ratio, desigur), nu a tolerat ameninţarea suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale de către UCK prin acţiuni armate împotriva sârbilor din provincia Kosovo, nota bene, începute anterior acţiunilor de răspuns ale sârbilor şi sprijinite masiv, inclusiv cu logistica necesară, din exterior; culmea, dimpreună, de state aparţinând democraţiilor vestice şi de ţări promotoare ale unui islamism militant. Or, tocmai această realitate este întoarsă pe dos de actorii cunoscuţi care operează Serbia pe cord deschis!
În schimb, numeroase surse şi documente o probează indubuitabil. Numeroşi oameni politici, diplomaţi, jurnalişti imparţiali din Vest au avut onestitatea şi curajul de a o spune deschis. Unul dintre ei este James Bisset, ambasadorul Canadei la Belgrad, în anii 1990-1992, care declara în cadrul unui interviu, publicat de cotidianul „Jünge Welt”din 18.02.2008: „...Provincia Kosovo s-a bucurat de o largă autonomie şi, datorită acestui statut, a putut bloca legislativul sârb. Realitatea este că înainte ca, din această cauză, Miloşevici să anuleze statutul de autonomie al Kosovo, albanezii kosovari urmăreau deja desprinderea de Jugoslavia. Intervenţia energică a forţelor sârbe a fost o reacţie la răscoala armată a UCK. Aceasta trecuse la comiterea de atacuri la adresa funcţionarilor şi poliţiştilor sârbi. S-a întâmplat că şi albanezii care nu susţineau lupta UCK au trebuit să plătească, adesea, cu viaţa refuzul lor. ONU estimează că în cei trei ani înainte de războiul NATO din 1999 au fost ucişi de UCK un număr de 4600 de oameni, sârbi şi albanezi... Apreciez că oprimarea albanezilor din Kosovo de către sârbi în perioada dinaintea declanşării operaţiunilor militare sârbe este o legendă”.
Despre declanşarea crizei jugoslave, la care a fost martor, la începutul anilor 1990, când, dintr-o dată, în Vest a început să se vorbească de încălcarea drepturilor omului în Kosovo Ambasadorul J.Bisset afirmă:
„S-a întâmplat că slovenii au fost cei care au dat impulsul iniţial, interesaţi fiind să folosească drept mijloc propagandistic pentru a-şi justifica propria secesiune. Acţiunea Sloveniei se potrivea tocmai bine în mitul ameninţător al „Serbiei mari”. Din păcate, puţini cunosc cuvântarea lui Miloşevici din 1989 de pe Câmpia Mierlei. Citiţi versiunea neprescurtată şi veţi vedea că preşedintele sârb a ţinut o pledoarie convingătoare pentru menţinerea Serbiei ca stat multietnic. Şi, până în ziua de astăzi, Serbia este un stat multietnic. Despre Slovenia şi Kosovo nu se poate spune acelaşi lucru”.
Miza intervenţiei armate a NATO în Serbia nu a avut de a face cu apărarea drepturile oamenilor, multora dintre ei „bombardamentele umane” spulberându-le viaţa. Dar poate că nici nu erau oameni adevăraţi ci „colaterali”, din moment ce au intrat la capitolul „pierderi colaterale”. Are cuvântul acelaşi ambasador: „Războiul NATO împotriva Serbiei nu are nimic de a face cu vreo crimă a sârbilor. Acest război a servit, pur şi simplu, drept pretext pentru legitimarea existenţei în continuare a NATO precum şi a transformării sale. Dar, în acest fel, NATO şi-a încălcat propriul Tratat de înfiinţare, care îi interzice ameninţarea sau folosirea mijloacelor militare pentru soluţionarea conflictelor internaţionale şi prin care NATO se obligă să respecte Carta ONU. Cu toate acestea, Bill Clinton a anunţat, în timpul războiului împotriva Serbiei, cu prilejul celei de a 5o-a aniversări a NATO, drept noua strategie a Alianţei Antlantice tocmai încălcarea acestor interdicţii. Între timp, a devenit cunoscut că serviciile secrete americane şi britanice au înarmat şi instruit UCK şi, în final, i-au dat lumină verde pentru intrarea în acţiune în Kosovo. Aşadar, procesul transformării NATO într-o alianţă militară agresivă, în sensul dorit de SUA, adică să poată ataca pretutindeni şi oricând, după propria apreciere şi voinţă, a fost, deci, o chestiune studiată amănunţit şi bine pusă la punct în toate amănuntele. Faptul că acum provinciei Kosovo i se dă independenţa reprezintă o parte a acestei evoluţii” .
Întrebarea, incomodă desigur, este: unde aţi fost vajnici apărători din oficiu ai „depturilor omului” când era atacat, din interior şi exterior, dreptul chiar fundamental al omului (sârbilor) de a avea şi trăi în statul său naţional? Să nu ştiţi voi ce ştie o lume întreagă? Anume că UCK, aşa-zisa Armată de eliberare din Kosovo, n-a avut şi nu are de a face cu scopuri nobile, că este moştenitoare a miliţiilor fasciste albaneze din timpul celui de al doilea război mondial, că practică trafic de arme şi droguri şi se inspiră din islamismul radical etc. Presa românească şi internaţională este plină de informaţii documentate beton privind trecutul mafiot şi terorist al unor lideri actuali ai Kosovo! Citiţi ziarele, intraţi pe Internet şi convingeţi-vă!
0
-Cin`te taie mielule?
- Şi doamna UE, domnule!
Cât de cinic poate suna în urechile sârbilor târgul propus lor de oficiali ai UE, dar şi de guverne ale unor ţări membre, care trec drept democraţii consolidate: dezmembrare, umilire şi batjocorire a identităţii lor naţionale, supunere degradantă în schimbul eventualei primiri în UE, care ar urma să-i garanteze, aşa i se spune Serbiei, ceea ce a mai rămas din ea. Dar, nu a avut şi nu are Serbia garanţii internaţionale, subscrise şi de ţările care acum o şantajează? Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o nouă Europă, Rezoluţia Consiliului de Securitate 1244. Sunt doar hârtii fără valoare? Nu ne îngrozim amintindu-ne cine spunea în Europa, în secolul trecut, că tratatele nu sunt decât hârtii tocmai bune pentru coşul de gunoi? Şi, nu sună promisiunile europeniste ca un îndemn la ipotecarea viitorului acestei naţiuni, dacă se lasă sfârtecată, sub agitarea bâtei „drepturilor omului” şi a „zăhărelului” unei bunăstări destul de ipotetice?
Poate linişti pe cineva abureala jalnică produsă în aceleaşi laboratoare tenebroase europene şi euroatlantice cum că autoproclamata independenţă a Kosovo ar fi un caz „sui generis”, deci că nu ar fi vorba de un precedent şi nu va putea fi invocat niciodată de nimeni? Realitatea este cu totul alta. De fapt, în mod, chipurile subtil, ni se dă a altă aşa-zisă garanţie, tot de doi bani, pentru a accepta ca fapt împlinit sfârtecarea Serbiei, sub înalt patronaj NATO şi UE, mascat de o lambadă năucitoare şi de un dans al săbiilor, care l-ar lăsa paf şi pe Haciaturian!
Întrebăm, să ne dumirim şi noi, cine garantează că nu o să fie instrumentate şi alte scenarii, de tipul celor pe care unii politicieni minoritari le prezintă public (cu ţârâita) şi se gândesc să le promoveze chiar la noi, în România, membră a UE, pe căi paşnice, nu-i aşa?, cu trimiteri, se zice beton, la nu ştiu ce paragrafe din vreo rezoluţie adoptată nu ştiu unde, pe când anticorpii noştri erau în vacanţă? Ni se va servi tot formula „sui generis”, după ce vor fi călcate în picioare aceleaşi documente internaţionale? Batem în lemn, dar dacă păsări electronice din văzduh vor depista în Oltenia, Covasna, Maramureş, Harghita etc. vreun zăcământ mai de doamne-ajută, nu bag mâna în foc că nu ne vom trezi la poartă cu nişte domni eleganţi ciripind ceva despre „asuprirea seculară” a autohtonilor de acolo, despre specificul lor naţional în devenire şi lăsându-ne în cutia poştală cărticica Nation building. Departe gândul de a suspecta de ceva traseul Bechtel! Ne-am chiar bucura să fie finalizat cât mai curând; am putea ajunge şi noi mai repede în judeţele amintite pentru a-i convinge pe ungurii de acolo că, dacă tot sunt fraţii noştri de destin, nu are nici un rost să aplece urechea la cei care vor să-i ţină în ţarcuri şi să le zgândăre vise deşarte, curat neeuropene!
Pe de altă parte, ce ar mai putea rămâne din Serbia atunci când va intra în UE o vedem clar chiar în cazul nostru. Nici vorbă, în sine, aderarea României la UE, cât şi cea a unei Serbii neştirbite teritorial - aderare, pe care o dorim cât mai curândă -, ţine de destinul comun european. Întrebările pe care trebuie să ni le punem ţin însă de felul cum este gestionată integrarea. Iată câteva: Ce mai este românesc în economia românească? Cum mai eşti suveran, independent etc. când principalele active economice au fost făcute cadou concernelor străine printr-o privatizare de mântuială sau pur şi simplu au fost distruse de fundamentalismul aşa-zisei economii de piaţă? Pentru toate acestea nu poate fi învinuită UE, în exclusivitate. Numai că, uite aşa, visul frumos, generos, în esenţa lui cu adevărat umanist al proiectului, în care cei mai mulţi naţional-europeni îşi pun atâtea speranţe, ar putea deveni, pentru unii, aproape pe nesimţite, un coşmar! S-a înţeles, oare, şi la noi lecţia europeană?

-Cin`te pansează mielule,
-Cred că nimeni, domnule!
Un episod penibil s-a consumat recent la Bucureşti, simbolic pentru cinismul cotrocenist. Generoasă ideea de a consola şi ajuta un vecin la greu. Frumosă ideea de a nu recunoaşte niciodată aşa-zisa independenţă a Kosovo. Nu ştim însă cât va ţine. Pentru că deja se aud voci cum că veşnicia ar putea dura.... câteva luni!
Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, a venit la Bucureşti, nu pentru a-şi pansa rănile cu tricolorul, cum la fel de cinic au scris unii jurnalişti inconştienţi, ci cu speranţa că ne putem regăsi pe o platformă a legalităţii internaţionale şi poate pentru a ne face să reflectăm mai mult asupra unui viitor pe care, iată, nici dreptul internaţional, singur, nu-l mai poate garanta! Intervenţia de două ori a preşedintelui României la conferinţa de presă comună cu oaspetele sârb nu a făcut decât să toarne şi mai multă amărăciune în paharul celui căzut. Pentru că, a fost nu numai o gafă diplomatică impardonabilă, o impoliteţe ci şi o nouă răsucire a cuţitului în rana sârbilor. Ca gazdă, nu poţi vorbi în deschidere, dar şi în final, după alocuţiunea oaspetelui, pentru a-l pune la punct cu lecţii pe care ştii că demnitatea lui nu le va suporta. Şi aşa, faimoasa ospitalitate (oficială) românească nu a mai valorat nici cât un minim lustru protocolar, pe care trebuia să-l respectăm, măcar de ochii lumii. Dacă tot am luat atitudinea de nerecunoaştere a sfârtecării Serbiei, trebuia, în mod normal, să fim consecvenţi. Dacă nu suntem în stare să dovedim verticalitate, atunci ce nevoie mai era s-o arătăm şi public după ce, cu siguranţă, acest lucru va fi rezultat cu prisosinţă în discuţiile oficiale?

Egalitate pentru miei !? Sau: cine va fi următorul miel sacrificat?
În dezbaterea în jurul jertfirii „mielului sârb”, apare obligatorie trimiterea la reunificarea Germaniei, un referenţiar esenţial şi imbatabil, pe care nimeni nu va îndrăzni să-l pună la îndoială. Pentru că, dacă refacerea unităţii naţionale a Germaniei s-a făcut prin asumarea dreptului la autodeterminare al poporului german (vezi Constituţia RFG din 1949) apare firească întrebarea, de ce pentru poporul sârb nu ar fi valabil acelaşi drept, în acest caz, pentru păstrarea unităţii sale naţionale? La aşa mică distanţă în timp, poate fi dată uitării această lecţie-simbol a refacerii unităţii germane în consonanţă cu unitatea Europei? În traducere: unitate/identitate europeană este de neconceput fără unitate/identitate naţională, prima pereche fiind derivată din cea din urmă şi numai împreună pot avea un sens! Mai clar: unitate europeană fără stat naţional (sau cu unul anemizat, ciopârţit) este un nonsens! Cancelarul de atunci al Germaniei, Helmut Kohl, mergând pe urmele lui Konrad Adenauer, spunea că unitatea naţională şi unitatea europeană sunt două feţe ale aceleiaşi medalii. Tocmai în această logică, naţional-europenii îşi pun mari speranţe în UE ca formulă de armonizare a intereselor statelor naţionale membre! UE nu trebuie să se transforme într-un SRL la discreţia unor state membre, oricât de mari şi importante ar putea fi ele!
Cum Europa a devenit un poligon de încercare a unor aberaţii de tipul nation/state building (de fapt, misbuilding!), în forme mai rafinate şi adaptate şi la situaţii atipice, s-ar putea ca chiar apartenenţa la UE să nu mai garanteze, automat, independenţa, integritatea, suveranitatea şi chiar existenţa statelor naţionale. Dar cum, deocamdată, se mai prezumă acest lucru, se vor găsi unii care să „argumenteze” că UE şi statele membre nu au această obligaţie şi faţă de Serbia, care nu este încă membră a UE. Cum să nu aibă, zicem noi, pentru că eligibilitatea ei pentru calitatea de viitor stat mebru al UE este un drept, subliniem, un drept ab iniţio şi, totodată, un postulat practic! Nu poţi face unitatea Europei fără să cuprinzi toate statele europene. Mari sau mici, toate au, în acest sens, un drept egal de a întruchipa ideea de unitate şi identitate europeană! Cu riscul de a fi didactic: orice punct de pe o suprafaţă roşie tot roşu este şi va fi, şi, în acest sens, în el se va regăsi întreaga suprafaţă roşie, cu sau fără permisiunea celorlalte puncte roşii (mai mari sau mai mici). Şi nici suprafaţa roşie nu va mai fi la fel de intens roşie dacă din perimetrul ei vor lipsi mai multe puncte roşii sau fie chiar şi numai unul! Citez din Carta de la Paris pentru o nouă Europă (1991), din capitolul Unitatea: „Europa liberă, formând un singur tot, reclamă o nouă relansare. Chemăm popoarele noastre să se asocieze la această măreaţă operă”.
Iată de ce UE nu are nici un drept de a refuza vreunei ţări de pe continent această capacitate istorico-juridică. Mai ales dacă vrea să se ţină de cuvânt şi să chiar înfăptuiască ideea de unitate europeană şi nu doar s-o monopolizeze sau gestioneze abuziv. Altfel spus: UE, chiar în formula 27, nu epuizează ideea de unitate europeană. Şi, mai apăsat, UE, chiar dacă ar cuprinde toate statele europene, dacă nu va ajunge la esenţa identităţii europene, nu va fi ceea ce pretinde că este! Nu UE este sursa ideii de unitate europeană ci, invers, această idee, rafinată, de alt fel, de multele secole ale istoriei popoarelor Europei, a născut UE. Forţa de coeziune a UE, aceea care i-ar putea da consistenţă, este şi rămâne îndatorată statelor naţionale şi cetăţenilor lor. Desigur, aici este vorba de o problemă de înţelegere conceptuală a unităţii europene, pe care închipuita elită europeană şi românească o tratează ca nişte cârpaci habarnauţi.

„Turma” europeană nU E bine întocmită
În fond şi la urma urmei, tragedia Serbiei ne obligă să rechestionăm filozofia unităţii europene şi a Uniunii Europene, raţiunea de a fi a acesteia, pentru a înţelege cu adevărat ce înseamnă comunitate de destin european. Din păcate, trebuie conştientizat un lucru cu adevărat grav: UE, sponzorizând şi participând la dezmembrarea Serbiei, este pe punctul foarte periculos de a-şi nega propriile fundamente!
Este pentru prima dată când se poate vedea cu ochiul liber că între sloganurile duminicale ale unor politicieni europeni privind viitorul promiţător al Europei şi al naţiunilor europene, sub brandul UE, şi realităţile din teren se cască o prăpastie rău prevestitoare. Se vede iarăşi clar că la reformarea Tratatului UE s-a schimbat câte ceva, pe ici pe colo, dar NU în punctele sale esenţiale! Pentru că, în fond, este vorba de deficite grave, de concepţie, ale întregii construcţii europene! Se răzbună încă o dată faptul că acest proiect, născut, cu siguranţă, din intenţii bune, nu a fost supus unei dezbateri serioase şi nu au fost clarificate conceptual şi pe înţelesul oamenilor - înseşi fundamentele sale! Oare de ce nu se mai vrea supunerea Tratatului reformat al UE votului popoarelor europene şi a fost uitat, neelegant, apelul lansat de Carta de la Paris pentru o nouă Europă :”.... Chemăm popoarele noastre să se asocieze la această măreaţă operă..” ? De cine şi de ce le este frică guvernanţior europeni? Dar, nu ni s-a spus de atâtea ori că UE ar fi un proiect de cea mai bună extracţie politică din întreaga istorie europeană! Or, iată, nu este aşa!
UE poate, e drept, să ceară atingerea unor preformanţe, dar nu să ţină vreun stat european pe tuşă sau să-l şantajeze cu „intratu”! Aşa stând lucrurile, soluţia constă numai în respectarea strictă a dreptului internaţional, în primul rând a dreptului, cu adevărat sfânt, al fiecărui popor la autodeterminare – inclusiv în ce priveşte decizia sa de a adera sau nu la UE - un drept care, exprimând esenţa identităţii naţionale, trebuie reafirmat şi consolidat mereu în curgerea anilor şi generaţiilor. Iar datoria de a şi-l asuma şi a-l apăra, cu toate mijloacele legale, este la fel de sfântă. Solidaritatea şi asistenţa celorlalte state, dincolo de obligaţiile decurgând din vreo alianţă, este, inclusiv, o obligaţie morală. În faţa acestui drept nu poate exista duplicitate şi nici nu se poate argumenta cu „lumea e schimbătoare”!
Dacă acest drept este al popoarelor, aşa cum îl consacră documentele relevante ale dreptului internaţional, nu are cum să fie unul colectiv al vreunei minorităţi, al unor grupuri sau persoane individuale! Şi, subliniem, la fel cum nu poate fi nici împotriva lor! Pentru că, practic, ele există în toate statele naţionale ale lumii şi, în esenţă, nu pot fi înţelese decât ca parte integrantă a acestora. Desigur, naţiunile/statele naţionale, care sunt un dat antropologic şi nu un building arbitrar şi voluntarist, vor supravieţui şi vor face istoria şi după ce nu va mai exista, eventual, o UE prost concepută! Având în vedere însă presiunile pentru aşa-zisa autonomie/autodeterminare a minorităţilor, ar fi bine dacă am conştientiza obiectivele ascunse ale manevrelor vizând golirea de conţinut a dreptului sfânt al popoarelor la autodeterminare.
Un lucru se fac a nu-l înţelege mai marii birocraţiei UE şi nici unele cancelarii europene care vor ca guvernele lor să devină neapărat actori-jucători pe scena europeană, după regului noi, neconvenite împreună şi străine de interesul fundamental, cu adevărat european. Anume că o naţiune, ca să existe întreagă, are nevoie, de întreaga sa istorie şi de întreaga sa memorie culturală, adică de întreaga ei identitate. Numai aşa îşi poate menţine în funcţiune propriul metabolism, propria capacitate de creaţie, în folosul ei şi al celorlalte naţiuni, şi, fără de care, la fel ca individul singular, o naţiune va trăi semivegetal sau chiar se va stinge cu încetul dar şi cu posibile convulsii devastatoare. Să nu ne ascundem după deget. Turbo-capitalismul global cu manipularea pieţelor financiare chiar asta face: atentează la acest nerv vital al statului naţional prin polarizarea brutală a resurselor materiale şi a progresului spre cei puternici, condamnând astfel naţiuni întregi la statutul de consumator umil, anulându-le sau afectându-le grav şansele de a ajunge la bunăstare prin propriul potenţialul de creaţie. Homo homini lupus la nivel global! Acum, ceea ceea ce desemna înainte vocabula colonie se numeşte, ceva mai metaforic, periferie, ceea ce, pe fond, e acelaşi lucru. De aceea, statul naţional este văzut ca o piedică în calea globalizării în cursul căreia cele mai mici, lipsite de apărare sau de elite autentice, vor avea de suferit, mai ales dacă vor prezenta vreun interes major, strategic sau economic, pentru cele puternice. De aceea şi apar tot felul de eclave secesioniste cu pretenţii de independenţă, sprijinite automat de diverse centre vizibile şi invizibile de putere. Aşadar, hăcuirea teritorială a Serbiei înseamnă şi hăcuirea fundamentelor sale spirituale, a identităţii sale, cea care ar trebui să-i asigure coeziunea şi dăinuirea ei calmă, responsabilă, predictibilă şi europeană. Aceste „pierderi colaterale”, cum ar fi tentaţi unii să le numească, sunt rezultatul intrării cu bocancii şi-n softul şi-n hardul unei naţiuni şi provocării de traume incurabile, care vor depăşi prin consecinţe stadionul balcanic! Mai grav, ceea ce se întâmplă Serbiei, ar aputea deveni metodă! Repetăm îngroziţi: cine va fi următorul miel sacrificat?

Mai cade o mască: se face praf „Butoiul de pulbere”!
Dacă se tot deschid răni, o mascotă, mereu în vogă până acum, ar putea muri definitiv, fie-i ţărâna şi „pulberea”grea! Este vorba de pseudomitul despre Balcani ca „butoi de pulbere” al Europei, cultivat cu atâta grijă, mai ales de vestici! Numai la auzul acestei sintagme popoarele din această parte a Europei ar trebui să plece capul, să-şi pună cenuşă, să tacă mâlc, chiar dacă vor simţi vreun carâmb de cismă în coaste, şi să cumpere grabnic indulgenţe, din Vest, desigur. S-a sugerat mereu că popoarele balcanice ar purta grava vină de a produce prea multă istorie şi, mai ales, li s-a reproşat că nu au o cultură a uitării?! Şi, uite aşa, prin refulări repetate, adică prin înghiţirea şi iar înghiţirea neacazurilor şi frustrărilor, cauzate lor prioritar de rivalităţile dintre aşa-zisele puteri europene, se poate ajunge şi la defulări spontane, adică la „butoiul de pulbere”. Cei mari doctori europeni mai pun prin zonă un diagnostic de „om bolnav”, tot al Europei, ceea ce sporeşte circumstanţele agravante. Ieri, Imperiul otoman, pe bune bolnav, în zilele noastre Jugoslavia, infectată intenţionat. Lista rămâne deschisă! Or, acum, se vede cu ochiul liber nu numai cine exportă butoaie cu pulberea de rigoare, ci, mai mult, şi cine pune şi aprinde fitilul! În orice caz, nu popoarele balcanice!
Şi, dacă aceeaşi politicieni euroatlantici cred că prin recunoaşterea Kosovo au adus un serviciu Europei şi după aceea se va reveni la „business as usual” se înşeală grav. Să nu observe că suntem aproape de o schimbare de paradigmă, în care lumea a avut motive să creadă şi acum începe să nu mai aibă? Se pare că „imperiul răului” poate deveni o etichetă interschimbabilă: Rusia lui Putin a ajuns să pozeze în apărătoare a ordinii internaţionale bazate pe drept! Cât timp, nu se ştie, dar ne aflăm în faţa acestei perspective! Risc o supoziţie. Cine se aşteaptă la o recunoaştere precipitată de către Rusia a enclavelor de prin Caucaz sau a Transnistriei s-ar putea înşela. Ar avea rost, din moment ce respectivele enclave se află deja într-o dependenţă consolidată faţă de Rusia? De ce nu ar fi mai tentant pentru Rusia să mute liniile de confruntare de la graniţele ei (un fel de out of area rusesc) spre interiorul zonei NATO şi UE? Desigur, vom afla, ceva mai mult, cum va deveni situaţia după summit-ul NATO de la Bucureşti, pe care preşedintele Putin ţine să-l onoreze cu prezenţa sa.

....sed magis amica veritas!
Nu ştiu cât de prieteni suntem cu sârbii sau cu altcineva, dar ştiu că nu trebuie să devenim proprii noştri duşmani. Teoriile despre „aliaţii noştri tradiţionali”, de partea cărora ar trebui să fim orbeşte, chiar dacă ne spun să ne aruncăm în foc şi atunci când nu trebuie, nu rezistă, de fapt, aproape în nici un caz, unei analize critice. Pe scurt, am fost şi suntem buni, mai ales, când este vorba de interesul lor şi de sacrificiul nostru, chiar dacă ni-l cosmetizăm acum cu sintagme la modă: furnizor de securitate, de aleasă democraţie, de economie de piaţă funcţională etc. Fără echilibru între obligaţii şi beneficii, cu respectarea dreptului internaţional, nu poate exista nici o adevărată prietenie, cu nimeni! De fapt, noi românii ar trebui să ştim că numai adevărul ne este cel mai bun prieten, aşa cum ne aminteşte faimosul adagiu latin: „Amicus Plato, sed magis amica veritas”! (scuze de traducere: „Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul”!)
Nu este, aşadar, legitim ca românii să se întrebe dacă şi de ce ar trebui să acceptăm, ca stat membru ce suntem al UE, participarea la misiunea desfăşurată sub firma UE în Kosovo, a cărei prezenţă acolo, fără acordul Serbiei, este ilegală, din punct de vedere al dreptului internaţional?
În final, un verdict de autoritate: fostul preşedinte al SUA, George Bush senior, care a pus serios umărul al reunificarea Germaniei, spunea că pentru el divizarea unei ţări este, pur si simplu, o crimă! Cum ar putea oameni de bună credinţă să nu fie de acord cu fostul preşedinte american şi astăzi când este vorba de dezmembrarea Serbiei?

Subscriu cu toată sinceritatea, Dr. Traian Pleşca