Linistitele cotloane ale paradisurilor au devenit linia intii a frontului ca o amenintare directa la adresa securitatii sociale.
Escaladarea violentelor dupa imediata intalnire a celor mai puternice industrializate state, de la sumit-ul G20 Londra, a facut evidentiabile efecte vizibile imediate in zona economica. Concluzionand ca efect iminent ca pacea durabila poate fi dezvoltata numai intr-o lume controlabila, s-au pronuntat impotriva existentei paradisurilor fiscale, sociale ... etc. De fapt fiecare cauta sa vaneaze sau sa slabeasca pietele libere ale competitorilor . Toate marile puteri au inteles ca ar fi timpul ca efectele elegantei si tolerantei din trecut sa fie lasate la "garderoba" diplomatiei, si sa atace frontal pentru cucerirea unor noi piete de desfacere. Lumea are nevoie de banii, locuri de munca, zone libere de baremurile riguroase ale unei economii controlate. Piete noi, unde investitorii sa se poata cupla imediat la necesitatile si informatiile venite si sa sporeasca influenta in zona asigurand un teritoriu de absorbtie pentru a depasi problemele financiare din statul de origine. Daca economiile locale au fost lovite din plin de confruntarile din ultima perioada, pietele internationale au reactionat indirect, dar la fel de prompt fata de ultimele evenimenteo masiva reactie de respingere a oricarei forme de schimbare.
Principalul lucru pe care paradisurile fiscale il ofera companiilor straine este discretia. Dependenta lor de capitalul strain i-a facut pe critici sa le considere vinovate de tolerarea crimei si fraudei.
Dictatori precum filipinezul Ferdinand Marcos si indonezianul Mohammed Suharto, s-au dovedit a fii finantatorii a numeroase masacre precum si sustinatori ai comertului negru cu armament si au numele legate de paradisurile fiscale.
Occidentalii protectorii paradisurilor fiscale.
Majoritatea celor 33 de paradisuri fiscale sint mici teritorii, foste sau actuale protectorate ale lumii Occidentale.
Rezultate ale marilor decolonizari din 1970, aceste state au avantajul mostenirii sistemului legal si institutiilor britanice, al cunoasterii limbii engleze si al pastrarii legaturilor cu Londra, nu de mult principalul centru financiar mondial.
In perioada decolonizarii, evolutia lor catre actualele paradisuri a fost sprijinita de Marea Britanie, deoarece aceasta scutea Londra de ajutoarele financiare pe care trebuia sa le trimita in colonii si protectorate.
Astfel, Barbados si Mauritius au ajuns sa nu mai depinda de plantatiile de trestie de zahar, devenind, de jure, paradisuri fiscale in 1970, respectiv 1992, la scurt timp dupa obtinerea independentei.
Principiul gravitatiei si Triunghiul Bermudelor
In conformitate cu principiul gravitatiei " tot ce se ridica de la sol, cade se intoarce pe sol " si este logic sa fie asa, doar ca sunt aspecte care aveam impresia ca ies din aceste tipare. Si aceasta pentru ca nu aveam cunostinta intregului. Despre povestile iscate cu avioane si vapoare disparute pentru totdeuna in Triunghiul Bermudelor toata lumea a citit pe saturate, dar despre faptul ca aceste disparitii se intorceau inzecite prin beneficii financiare in trezoreria unor firme nu aveam de unde sa cunosc. Deci iata ca se adevereste ca cea ce se pierdea intr-o poveste se recastiga in alta parte. Conform unui studiu al Organizatiei Economice pentru Cooperare si Dezvoltare, doar cele 33 de paradisuri fiscale pro-ocidentale detin intre 5 si 7.000 de miliarde de dolari si gestioneaza 8% din capitalul mondial, de 5 ori mai mult decit acum 20 de ani. Paradoxal cu toate cunoasterile noastre, dar in aceste conditii, Insulele Bermude au devenit cea mai bogata tara din lume, cu un PIB pe cap de locuitor de 70.000 de dolari, fata de 43.000 de dolari cat ar fi in cazul SUA.
S-au evidentiat tot felul de campanii pentru eradicarea "precisa a paradisurilor" pentru dezvoltarea unei lumii durabile si mai ales controlabile. Dar dupa cum stim sunt doar campanii. "Paradisurile fiscale au declarat razboi contribuabililor americani", considera senatorul american Carl Levin, aratind ca SUA pierd anual 70 de miliarde de dolari din taxele pe care companiile americane inregistrate in aceste paradisuri ar trebui sa le cedeze fiscului SUA. Autoritatile canadiene sint ingrijorate de cele 88 de miliarde de dolari investiti de firmele nationale in paradisurile fiscale, ceea ce reprezinta a cincea parte din investitiile straine directe ale Canadei. In acesta situatie si cu o atitudine similara dovedesc si statele europene, care se tem ca lipsa contributiilor fiscale ale marilor companii le va impiedica sa intretina o populatie aflata in curs de imbatrinire. La aceasta se adauga efectele secundare ale globalizarii finantelor, precum evaziunea fiscala, spalarea banilor si finantarea terorismului. "Chiar daca paradisurile fiscale ar disparea, ceva similar ar aparea imediat in locul lor", arata, pentru "The Economist", Mihir Desai, de la Harvard Business School, explicind ca ele reprezinta un produs inevitabil al globalizarii. Totodata, economistii considera ca existenta paradisurilor fiscale fereste guvernele marilor state de pericolul unui imens surplus financiar. Investitorii sustin ca, in competitia economica globala, incluzind state cu regimuri fiscale diverse, reducerea taxelor a devenit o cheie a sucesului marilor firme, iar paradisurile fiscale sint cea mai simpla solutie legala. In apararea lor, micile "paradisuri" arata ca aplica reguli stricte impotriva spalarii banilor si verifica firmele ce doresc sa apeleze la serviciile lor, astfel incit sa nu foloseasca, spre exemplu, munca minorilor si sa respecte legislatia internationala.
Paradisurile sociale o realitate absoluta
Despre paradisurile fiscale nu mai e mai nimic de scris. Se stie aproape totul despre ele.
Mai putin s-a scris despre paradisurile sociale, adica acele zone in care costurile cu forta de munca sfideaza orice concurenta - insulele asiatice, cateva mici state din America Latina, pana si unele tari membre UE.
In aceste zone, multinationalele vin sa isi planteze afacerile din simple ratiuni de costuri, chiar daca acolo de unde pleaca lasa someri si agraveaza problemele sociale la un nivel care dezechilibreaza bugetele locale.
Un studiu concentrator CIA arata cu degetul spre zona de interes in directia statelor Asiei de Sud-Est. Astfel, in vreme ce salariul orar mediu al unui muncitor american este de 24,59$, omologul lui filipinez ia 1,1$, iar omologul srilankez ia 0,61$.
Prezumnia ca „Albirea” muncii va mai intarzia, a inaintat si mai ales ca acum, in perioade mai sensibile din punct de vedere economic, fiecare cauta metode cat mai ieftine de a produce cat mai mult, impingand pana la limita legalitatii costul cu ora de munca.
Sigur ca nu trebuie sa mergi pana-n Asia ca sa te poti convinge. Putem urmarii acest aspect si pe piata din partea de Sud -Est a Euroasiei.
Lista neagra a paradisurilor sociale (sub 2$/ora): Bulgaria, China, Costa Rica, India, Indonezia, Malaezia, Myanmar, Filipine, Salvador, Sri Lanka, Vietnam, Thailanda.
Lista gri a paradisurilor sociale (intre 2-10 dolari /ora): Brazilia, Estonia, Lituania, Portugalia, Polonia, Romania, Slovacia.
Autor :Darius Stan