Lichidarea in timpul oportun si cit mai complet a activitatii criminale dusa in tara noastra de elementele dusmanoase

Dupa reprimarea revoltei studentilor de ieri de catre fortele de ordine, dupa scrisoarea de atentionare a directiei de comunicari pe langa ambasada Rusiei si a Comisiei Europeane, privind discursurile defaimatoare aduse de actuala forma de guvernare in relatiile cu statele vecine.
Astazi retinerea senatorului social-democrat, Catalin Voicu, vicepresedintele Comisiei de Aparare, a zgaltait din nou amintirile groazei si a trezit dinnou reflexe din perioada de dinainte de revolutia din 1989.
Viitorul Romaniei asa cum s-a manifestat actuala guvernare se intreapta catre o singura directie si din pacate nu prea de incredere.


Vom pune la dispozitia celor mai tineri care nu au avut cunostinta despre ce metodologia aplicata sau cum s-a manifestat abuzul puterii asupra populatiei in interesul puterii dictatoriale, un material care sa explice.

Modele pentru punerea in practica a directivelor.
Pentru punerea in practica a metodelor de contol si respectarea directivelor de subordonare ale populatiilor dominate se impune structurarea mijloacelor adegvate de instaurare. Pregatirea climatului adegvat pentru instaurarea instrumentului principal al dominarii, este dat de starea de incertitudine de dupa razboi .Forta de reprimare si control, numita oficial Directiunea Generala a Securitatii Poporului (DGSP), a fost infiintata prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948. Ea a continuat sa puna in practica opera de sovietizare a tarii inceputa din 1945 de PCR sub protectia trupelor sovietice de ocupatie. Conform principiului marxist-leninist al luptei de clasa, Forta de reprimare si control a actionat pentru identificarea si lichidarea tuturor persoanelor considerate periculoase pentru regim. Conform „Art. 2. Directiunea Generala a Securitatii Poporului are ca indatoriri apararea cuceririlor democratice si asigurarea securitatii Republicii Populare Romane, contra uneltirilor dusmanilor din interior si exterior. Art. 4. Ofiterii de Securitate sunt singurii competenti a instrumenta infractiunile ce primejduiesc regimul democratic si securitatea poporului."Ca politie politica a regimului comunist, structura organizatorica, metodele de operare, mijloacele folosite si politica de cadre ale Securitatii erau secrete si nesupuse vreunui alt control decit cel de partid: Art. 3. Organizarea, incadrarea, dotarea, atributiile si functionarea tuturor serviciilor centrale si exterioare ale Directiunii Generale a Securitatii Poporului se vor reglementa prin deciziunile si instructiunile interioare ale Ministerului Afacerilor Interne. Aceste deciziuni si instructiunile interioare nu se publica. Ele devin executive prin inscrierea lor intr-un registru special si comunicarea catre cei interesati. Art. 7. Prin derogare de la dispozitiunile Legii contabilitatii publice, bugetul Directiunii Generale a Securitatii Poporului va fi publicat numai prin suma sa globala, fara detaliere pe posturi, in bugetul Ministerului Afacerilor Interne." Forta de reprimare si control era subordonata MAI, ministru de Interne fiind Teohari Georgescu, iar Marin Jianu ministru adjunct. In realitate, forta de reprimare si control se afla sub controlul unei echipe de consilieri sovietici, agenti KGB si GRU, conduse de D.G. Fedicikin (1944-1948), apoi de gen. Alexandr Saharovski (1949-1953). In anul 1956, cel din urma a fost numit in fruntea primei directii a KGB, care se ocupa cu spionajul extern, ceea ce arata aprecierea de care s-a bucurat activitatea sa desfasurata in Romania. Un rol similar il avea ambasadorul sovietic la Bucuresti, Serghei Kaftaradze, care raspundea de activitatea spionilor sovietici din Romania, el fiind subordonat ministrilor de Externe sovietici Viaceslav Molotov (pina in anul 1949) si Andrei Ianuarevici Visinski (ulterior) care la rindul lor erau subordonati lui Lavrenti Beria, seful KGB si vicepresedinte al Consiliului de Ministri al URSS. Prin infiintarea Securitatii, regimul comunist arata ca puterea este exercitata de un grup restrins de persoane care formeaza Biroul Politic al CC al PCR, conducere sustinuta de trupele sovietice stationate in tara si de omniprezenta Securitate, regim coordonat de CC al PCUS prin comisarii si consilierii sovietici. Securitatea este copia fidela a KGB, atit in ceea ce priveste scopurile, modul de organizare si functionarea, cit si in privinta metodelor si tehnicilor operative.


Structura aparatului de represiune si control
Structura organizatorica a Securitatii reflecta sarcinile ideologice primite de la partid si modul in care ea le-a aplicat. Era impartita in 10 directii centrale deservite, la rindul lor, de sectiile care se ocupau cu cenzura corespondentei, supravegherea si interceptarea convorbilor telefonice, secretariat, cifru, evidenta si arhive. In teritoriu, Forta de reprimare si control avea 11 directii regionale care aveau in subordine birouri in diferite localitati. Tot ca structura teritoriala distincta a fost organizata si Securitatea Capitalei. In 1948 sint constituite trupele MAI, care cuprindeau, pe linga Trupele de Militie, si Trupele de Securitate, Trupele de Graniceri si Pompierii. In data de 23 ianuarie 1949 Jandarmeria a fost desfiintata, atributiile sale fiind preluate de catre Directia Generala a Militiei si de Trupele de Securitate, acestea din urma fiind constituite la 17 februarie, prin Decretul nr. 455 din 1949, ca unitati proprii ale Securitatii. Noile unitati vor cunoaste o marire continua a efectivelor.In perioada 1948-1951, existenta unei Directii de Contrainformatii Penitenciare si Militie in componenta Securitatii, incadrata cu ofiteri numiti „politici", indica sarcinile pe care politia politica le avea in represiune, care este generalizata in aceasta perioada. Pe de alta parte, Directia Politica avea ca sarcina asigurarea puritatii ideologice a Partidului, fapt care arata ca Securitatea era in egala masura cea care se ocupa cu depistarea dusmanilor reali sau potentiali.Dupa ce regimul comunist s-a consolidat si a avut loc epurarea institutiilor statului si a partidului, prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951 DGSP devine Directia Generala a Securitatii Statului (DGSS). In acelasi an, in cadrul Securitatii este infiintata Directia de Informatii Externe, constituita la initiativa sovieticilor pentru a inlocui SSI. Generalul Alexandr Saharovski, seful consilierilor sovietici din Romania, este cel care o construieste de la zero, cu ofiteri din celelalte directii ale Securitatii. Dat fiind ca in 1951 se incheie o prima faza a represiunii, Directia de Contrainformatii Penitenciare este transferata la Ministerul de Interne.In contextul extern al declansarii campaniei antievreiesti din URSS, al pregatirii unui razboi impotriva Occidentului de catre Stalin si al „ascutirii luptei de clasa" in interior, urmeaza o epurare la nivelul clasei conducerii, indusa de Gheorghiu-Dej, sub acuzatiile de „pactizare cu dusmanii". Ca urmare, prin Decretul nr. 324 din 20 septembrie 1952 forta de reprimare si control este reorganizata sub denumirea de Ministerul Securitatii Statului (MSS), ca structura independenta de MAI. Cu exceptia modificarii denumirilor unor directii, servicii si sectii structura sa a ramas insa neschimbata. Totodata, prin inlaturarea ofiterilor apropiati vechii structuri de conducere creste controlul direct al prim-secretarului partidului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, asupra Securitatii.In septembrie 1953, dupa caderea lui Beria si reorganizarea Securitatii, KGB-ul – MSS fuzioneaza din nou cu MAI. Ministerul de Interne a fost restructurat (iulie 1956) in: Departamentul Internelor, care ingloba Militia si Penitenciarele, si Departamentul Securitatii. Intrucit miscarea de rezistenta armata a fost lichidata pina in 1958, iar colectivizarea agriculturii incheiata (1962), la 30 mai 1963 Trupele de Securitate vor fi reduse la dimensiunile unei sectii speciale a Ministerului de Interne.In baza Decretului de reorganizare nr. 141 din 30 martie 1963, Directia I este redenumita Directia Generala de Informatii Externe, care ulterior avea sa se numeasca Directia de Informatii Externe (DIE), pina in 1978, si Centrul de Informatii Externe, pina in 1989. Cu prilejul acestei reorganizari a Securitatii, DIE este ridicata la rang de directie generala, ceea ce indica sarcinile sporite care i se acorda in aceasta perioada. Unitatea se afla sub comanda lui Nicolae Doicaru, DIE actionind in permanenta in colaborare cu serviciile de spionaj sovietice. In august 1958, in urma tratativelor cu URSS, dupa ce trupele sovietice au parasit Romania, consilierii sovietici au ramas. Aproximativ in anul 1964 marea majoritate a consilierilor KGB paraseste teritoriul Romaniei, iar forta de reprimare si control gazduind insa un numar limitat de ofiteri cu dispozitii limitate de supraveghere.Schimbarea conducerii prin preluarea puterii de catre Nicolae Ceausescu in 1965 nu a adus nici o schimbare in scopul si metodele folosite de Securitate. Acesta a utilizat acest organ creat doar la eliminarea rivalilor personali si a fidelilor lor din conducerea Securitatii si a MAI.Actiunea a debutat prin marcarea „abuzurilor" in fapt, a crimelor, represiunii si a terorii savirsite in perioada Dej de forta de reprimare si control instituind personalizarea imaginii noi conduceri.Astfel sub acoperirea faptelor trecutului ce crease un motiv de temere in randul populatiei erau puse, in mod abil, pe seama concurentilor sai personali si a celor indezirabili. Prin Decretul nr. 710 din 22 iulie 1967 Securitatea este redenumita Consiliul Securitatii Statului, facind in continuare parte din Ministerul de Interne. La 3 aprilie 1968 redevine organism independent de Ministerul de Interne, aflat sub controlul Biroului Politic si al lui Ceausescu personal. Masura este luata in perioada liberalizarii regimului comunist cehoslovac (Primavara de la Praga) si al singeroasei interventii sovietice din Cehoslovacia. Numai ca la 19 aprilie 1972 revine in structura MAI, ceea ce arata ca schimbarea a fost pur conjuncturala, singurele modificari dintre cele doua reorganizari fiind crearea, la 10 septembrie 1971, a Centrului de Informare si Documentare si a Centrului de Cercetari Parapsihologice (pentru perfectionarea metodelor de ancheta si investigatii). Prin Decretul nr. 362 din 27 iunie 1973 al Consiliului de Stat directiile de Securitate si serviciile auxiliare sint restructurate, iar DIE devine un organism complet separat de Securitate. In 1977 este infiintat Centrul national de transmisiuni cifrate, in subordinea DIE, cu rolul de a deservi: ambasadele Romaniei, Directia de Informatii Militare.Ultimele modificari de substanta in structura Securitatii au fost operate in 1978, printr-un decret al Consiliului de Stat. Astfel, din martie 1978 Securitatea se numeste Departamentul Securitatii Statului, facind in continuare parte din Ministerul de Interne. Dincolo de schimbarea de denumire, restructurarea este o consecinta a miscarilor de opozitie din 1977 din randul ofiterilor a determinat o reorganizare totala. Ofiterii romani cunoscuti de Generalul Pacepa si aflati in rezidentele din Occident au fost retrasi in Centrala si trecuti "in rezerva".Importanta sporita a Securitatii in perioada este probata si de ridicarea sefului sau la rangul de ministru secretar de stat, in timp ce o parte din sefii principalelor directii au fost numiti, la rindul lor, ministri adjuncti. De acum forta de reprimare si control are si sarcina de a coordona „activitatea de prevenire, depistare, neutralizare si lichidare a actiunilor teroriste pe teritoriul Romaniei", in acest scop fiind creata Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista.

Resursele fortelor de reprimare si control
Cadrele mostenite de Securitate de la SSI, Politie si alte institutii „burgheze" au fost extrem de putine. Pentru angajare erau cautate persoane tinere, dornice de afirmare si fara o pregatire prealabila in domeniu, ele fiind recrutate exclusiv din randul pesoanelor favorizate de organele de conducere, dar si in cea mai mare parte dintre muncitori. Personalul Securitatii era angajat pe baza puritatii dosarului, dar, in unele cazuri, partidul facea exceptii.Compozitia sociala a cadrelor Securitatii, in februarie 1949, este ilustrativa. Dintr-un total de 3 553 de persoane, 64 % erau muncitori, 28 % functionari, 2 % intelectuali, 4 % tarani si 2 % fara profesie (revolutionari de profesie). Dupa apartenenta politica 95 % erau membri ai PCR si 5 % nu erau membri de partid. Dupa sex, 88 % erau barbati si 12 % femei. Dupa originea etnica, 83 % erau romani, 10 % evrei, 6 % maghiari, iar celelalte minoritati cumulau 1 %, cifra aflata sub pragul de semnificatie statistica. Tot din punct de vedere etnic, din cei 60 de ofiteri superiori, 63,3 % erau romani, 25 % evrei, 5 % maghiari, 3,3 % ucrainieni, restul de 3,4 % reprezentind procentajul cumulat al cehilor si armenilor. De remarcat numarul foarte mare de evrei in raport cu procentul acestei minoritati din totalul populatiei din Romania (2-2,5 %), precum si numarul mare de ucraineni raportat la numarul total al acestor minoritari in Romania (sub 1%).Sefii Securitatii, Militiei si Armatei, alaturi de persoanele cu functii importante in aparatul de partid si in administratie erau formati in Uniunea Sovietica. Acestia alcatuiau elita politica a regimului comunist (nomenclatura), cifrata la citeva zeci de mii de persoane, care controla in mod total si discretionar societatea si avea acces la o gama larga de privilegii: salarii foarte mari, vile, masini luxoase, magazine speciale, imunitate. Cadrele Securitatii, Militiei si Armatei au fost formate in institutiile de invatamint speciale ale partidului si in scolile militare, intemeiate dupa model sovietic. Primele dintre ele erau formate in URSS, o buna parte din personalul Securitatii perfectionindu-se ulterior pe linga organismele similare sovietice. Cele mai importante erau Scoala Superioara de Partid „A.A. Jdanov" (devenita apoi Academia de Partid „Stefan Gheorghiu"), Academia Militara (numita „I.V. Stalin" in primii ani), Scoala de ofiteri de Securitate de la Baneasa, infiintata in 1948, si cele de la Oradea si Cimpina. In general, cadrele au fost obligate sa-si completeze studiile la cursurile serale. Ofiterii erau trimisi periodic la cursuri de reciclare, din anii ’60 la Scoala de perfectionare a cadrelor de Securitate de la Gradistea, de linga Bucuresti, si la cele de la Bran si Branesti, pentru DIE. Programa de invatamint cuprindea doua laturi: pregatirea militara de specialitate si formarea culturii politice si generale. In ultimul modul de invatamint erau predate: Limba rusa, Istoria PCUS, Istoria RPR, Economia politica socialista, Socialism stiintific, Geografia generala, Matematica, Fizica, Chimia si Limba si literatura romana. In septembrie 1948 Securitatea avea prevazute in organigrama 3.973 de posturi, dar efectivul existent era de doar 2.281. Efectivul a crescut constant, pentru a ajunge in 1989 la cifra de 38 682 de oameni, repartizati astfel: 23 370 in trupele de Securitate, 6 602 in directiile centrale si unitatile speciale, 2 426 in CIE, 6 059 in birourile judetene si 225 in scolile de pregatire a cadrelor. Incepind din 1962, absolventi de facultati si sportivii din intreaga tara sint selectati de partid si pregatiti sa devina ofiteri, continuindu-se insa, totodata, vechile practici de completare a studiilor liceale si superioare cu ajutorul unor adeverinte si recomandari ale conducerii Securitatii sau ale conducerii de partid si de stat. Metodele de lucru se diversifica si se perfectioneaza dupa 1964, punindu-se accentul pe conspirativitate si pe prevenirea actiunilor anticomuniste, insa continua si actiunile brutale de intimidare, teroare si reprimare. Astfel, la finele anilor ’60 se schimba modul in care se tine evidenta organizarii si a ofiterilor implicati in lucrul: prin excluderea din continutul fiselor anumitor rubrici privitoare la domiciliul, locul de munca si numele ofiterilor care ii aveau in legatura pe informatori. In anii 1970, prin ordinul expres al lui Nicolae Ceausescu, au fost distruse, prin operatiunile denumite „Jarul" si „Cenusa", dosare ale nomenclaturii de partid si ale membrilor de partid, informatori ai Securitatii. Masura a avut ca efect o intarire a controlului conducerii de stat asupra Securitatii si sporirea fidelitatii ideologice a membrilor sai, informatori cu dosar. De altfel, toti membrii cetatenii aveau obligatia sa informeze Securitatea si sa o ajute in orice imprejurare, dupa cum prevedea chiar Statutul partidului. Singura conditie, pur formala, era obtinerea de catre Securitate a unui aviz din partea secretarilor organizatiei de partid teritoriale (regionale si, mai tirziu, judetene). Nu toate dosarele informatorilor au fost insa distruse, la fel cum nu intotdeauna forta de reprimare si control cerea aprobarea organelor partidului pentru urmarire informativa sau pentru racolare. De la infiintare si pina in 1989 forta de reprimare si control a procedat la putine schimbari in modul de operare si in maniera de tinere a evidentei informativ-operative. Acestea au fost conturate in primii ani de functionare, fiind o copie fidela a modelului lor sovietic. In limbajul Securitatii urmarirea dusmanilor regimului (reali sau presupusi) se numeste „activitate informativ-operativa" si consta in trei tipuri de actiuni, cu rol progresiv, mergind de la verificarea informatiilor de prima sesizare, pina la urmarirea cea mai complexa. Prima „forma" a activitatii informativ-operative este „supravegherea informativa". Ea se realizeaza cu incepere din 1957 printr-un aparat deplin conspirat numit Serviciul de Supraveghere Operativa, al carui rol este de a descoperi, aresta sau retine in mod secret „criminalii de stat". Termenul de supraveghere a unei persoane era de 10-15 zile, iar tipul de dosar care se intocmea se numea „dosar de supraveghere operativa". Acest prim tip de actiune avea rolul nu sa astepte ca „dusmanii" sa se manifeste, ci sa-i identifice in mod sistematic. Cel de-al doilea tip de urmarire este „verificarea informativa". Este o actiune care are loc pe o perioada redusa, de pina la 6 luni, timp in care informatiile de prima sesizare sint verificate. Tipul de dosar intocmit se numea „mapa de verificare". Daca primele informatii se confirma, se trece la tipul urmator de actiune; daca nu, actiunea de verificare inceteaza, insa persoana in cauza va fi urmarita in continuare prin „dosar de obiectiv" sau „dosar de problema". Ultima forma de actiune este „urmarirea informativa". Ea are ca scop „lichidarea in timpul oportun si cit mai complet a activitatii criminale dusa in tara noastra de elementele dusmanoase". Dosarul intocmit poarta numele de „dosar de urmarire informativa". Dupa numarul celor urmariti si dupa importanta, acesta este, la rindul sau, de mai multe tipuri: „individual" „de grup" „de urmarire pe tara". Din datele oficiale ale Securitatii publicate in ultimii ani, in anul 1967 erau urmarite 424 464 de persoane. In contextul interventiei sovietice in Cehoslovacia, in 1968, numarul urmaritilor scade drastic, ajungind la 49 319 persoane. Din 1969 acest numar va creste constant pana in 1989 aproximativ 71 671 in 1978, cifra in care nu intra, in mod cert, persoanele „supravegheate operativ" si probabil nici cele urmarite prin „mapa de verificare", ceea ce inseamna ca numarul real al celor urmariti trebuie sa fie cu mult mai mare. La rindul sau, urmarirea informativa se realizeaza, in primul rind, prin „mijloace specifice": „reteaua informativa" totalitatea informatorilor Securitatii; „tehnica operativa" (TO) adica tehnologia aferenta urmaririi, cu ajutorul careia se efectuau in special ascultarile telefonice, fotografierea si urmarirea video; „filajul" urmarirea pe teren a dusmanilor sau suspectilor; „investigatia" obtinerea secreta, pe teren, a materialelor asupra persoanelor care sunt obiectul unei actiuni de supraveghere sau verificare; „controlul unor canale interne sau externe care pot fi folosite in scopuri ostile" supravegherea si verificarea anturajului persoanei urmarite si/sau interceptarea corespondentei sale; si „culegerea personala de informatii prin relatiile oficiale si legaturile operative ale ofiterilor de securitate" altfel spus, discutiile ofiterului cu secretarii de partid, sefii de cadre, directori de institutii si alte persoane cu autoritate. In al doilea rind, urmarirea informativa se realizeaza prin „metode specifice": „legenda informativa", adica versiunea verosimila folosita cu scopul de a asigura conspirarea si „secretizarea" activitatii Securitatii si inducerea in eroare a dusmanului; „combinatia informativa", care reprezinta un complex de masuri informativ-operative imbinate dupa o tactica prealabila, care se foloseste pentru rezolvarea unor sarcini ale politiei politice cu grad sporit de dificultate; „infiltrarea informatorului sau a ofiterului", care reprezinta introducerea „legendata" a acestuia in anturajul unor persoane, intr-un „obiectiv" sau „mediu" prezentind interes pentru forta de reprimare si controlul statului; „patrunderea secreta", adica intrarea legendata sau ascunsa a cadrelor Securitatii in anumite incaperi, cu scopul rezolvarii unor sarcini operative; „perchezitia secreta", reprezinta controlul „legendat" sau secret al unor incaperi, mijloace de transport, bagaje sau obiecte apartinind persoanelor de care se intereseaza Securitatea, cu scopul clarificarii unor informatii sau al documentarii unor aspecte de interes operativ; „dezinformarea", adica actiunea prin care se plaseaza dusmanului date si informatii special prelucrate in asa fel incit sa nu sesizeze lipsa lor de autenticitate, ori prin care se lanseaza deliberat stiri cu scopul influentarii, in vederea sustinerii si promovarii unor interese operative; „jocul operativ" consta in complexul de metode si mijloace informativ-operative care se aplica de regula in confruntarea directa cu serviciile de informatii straine, opozitia anticomunista („organizatiile extremist-teroriste"), organizatiile pentru apararea drepturilor omului sau guvernele occidentale („cercurile sau organizatiile dusmanoase din strainatate"), cu scopul de a cunoaste si dejuca planurile „ostile" puse la cale, ori cu scopul interceptarii si tinerii sub control contrainformativ a actiunilor acestora; „cercetarea informativa" consta in actiunea de clarificare a unor informatii in legatura cu care exista temeiuri de veridicitate si se realizeaza prin investigarea – directa sau sub acoperirea altor organe – oricaror persoane care prezinta interes operativ. Reteaua informativa este compusa din mai multe categorii de colaboratori. Pina la recrutare, persoanele avute in vedere, numite in dosare „candidati", erau verificate informativ, iar aptitudinile si posibilitatile lor informative erau testate. Prima categorie o reprezinta „informatorii". In deceniile cinci si sase existau doua subcategorii de informatori: „necalificati" si „calificati". Primii sint cei lipsiti de aptitudini si de posibilitati de patrundere pe linga „dusman", iar uneori si de experienta. Sint recrutati, de obicei, dintre membrii de partid si dintre cei atasati regimului („cetatenii patrioti"). Cei calificati au posibilitati de patrundere in mijlocul dusmanilor reali sau presupusi ai regimului („elementelor subversive"), pentru a duce actiuni impotriva lor. Sint recrutati, de regula, dintre aliatii regimului asa cum acestia sint definiti ideologic de linia politica, prin raportare la originea sociala („elementele strinse de clasa muncitoare") sau dintre dusmanii reali sau presupusi, asa cum sint definiti din punctul de vedere al originii lor sociale, recrutati prin amenintari si santaj („elementele compromise prin legaturile si activitatea lor criminala"). Cea de-a doua categorie sint „rezidentii": informatori care conduc retele de 5-8 informatori necalificati, recrutati dintre membrii de partid sau din organizatia comunista de tineret si, in mod exceptional, dintre cei fara de partid „apartinind categoriei speciale mai apropiata de clasa muncitoare". Ultima categorie o reprezinta „gazdele", care sint proprietarii caselor conspirative unde au loc intalnirile ofiterului operativ cu agentura. Din motive de siguranta si conspirativitate gazda era de regula recrutata dintre membrii de partid pensionari. Pe linga colaboratorii care faceau parte din reteaua informativa, ofiterul operativ obtinea informatii de la „persoane de sprijin" (administratori de bloc, responsabili de strada, membri de partid sau altii) sub acoperirea unor institutii centrale si locale (legendat). El cerea informatii despre mai multe persoane, intre care si despre persoana urmarita, tocmai pentru ca interlocutorul sa nu isi dea seama despre cine se intereseaza cu adevarat. Aceasta categorie de informatori este similarul a ceea ce in RDG se numea „colaborator neoficial" (Inoffizieller Mitarbeiter). Notele informative olografe redactate de colaboratorii Securitatii erau pastrate in „mapa anexa", care insotea dosarul de informator („de retea"). Pentru informatiile importante din punct de vedere operativ ei erau recompensati in bani (chitantele sunt pastrate uneori in dosarele de retea), cu cadouri, in alimente sau obtineau alte facilitati (favoruri in plan profesional, plecari in strainatate etc.). Fondul „Retea" al Securitatii pastreaza inca un numar de aproximativ 400 000 de dosare de informatori, pentru perioada 1948-1989. Pentru o comparatie, Stasi, forta de reprimare si control est-germana, pastra in 1989, la o populatie cu 6 milioane mai mica decit cea a Romaniei, circa 100 000 de dosare de informatori, ceea ce arata ca Securitatea romana era mult mai grafomana, altfel spus: birocratizata. Desi pastreaza informatiile, arhivele nu inregistreaza numarul colaboratorilor neoficiali ai Securitatii (persoane de sprijin, colaboratori ocazionali, secretari de partid etc.). Conform cifrelor oficiale, in 1967 existau 118 576 de informatori inregistrati. In anul urmator cifra scade drastic la 84 875, pentru ca din 1970 sa creasca in mod constant pana in 1989, in anul 1972 ea fiind de 100 093 de persoane. Incepind cu a doua jumatate a deceniului sase forta de reprimare si control a trecut la masuri preponderent preventive. Le vom detalia incepind de la cea mai simpla, pina la cea mai complexa, ceea ce corespunde cresterii in intensitate a represiunii. Prima dintre ele este „pregatirea contrainformativa" a populatiei, rolul sau fiind „dezvoltarea vigilentei fata de inercarile dusmanoase". Urmeaza „influentarea pozitiva", care are loc in cazul in care oamenii vehiculeaza idei neconforme cu ideologia („idei si conceptii negative") si cu practica politica a regimului („acte antisociale ce pot aduce prejudicii intereselor statului"). Se realizeaza prin reteaua informativa sau prin persoane cu autoritate de la locul de munca ori din familie, iar uneori chiar de catre ofiter. Cea de-a treia masura operativa este „atentionarea", aplicata persoanelor despre care Securitatea considera ca pot actiona altfel decit o cere regimul („fapte antisociale"), sau care fac parte dintr-un grup care scapa controlului Organelor („anturaj cu preocupari necorespunzatoare"). Urmeaza „avertizarea", adica masura prin care unei persoane i se cere sa se conformeze ideologiei si politicii regimului („legilor si normelor de convietuire sociala"), deoarece comportarea sa poate conduce la actiuni contrare politicii partidului-stat („impotriva securitatii statului"). Persoanelor avertizate li se iau angajamente in care declara ca au inteles ca masura este „justa" si se angajeaza ca vor respecta politica regimului („legile") si nu vor mai aduce sub nici o forma atingere ideologiei si practicii politice comuniste („intereselor de aparare a securitatii statului"). Ea este aplicata atit cetatenilor romani, cit si celor straini. Cea de-a patra masura operativa este „punerea in dezbatere publica", si se aplica de catre organizatiile paravan ale partidului comunist, carora Securitatea le pune la dispozitie datele necesare. Ea reprezinta o „demascare" publica, adica un tip de tortura psihica specific tarilor de „democratie populara". Prim-secretarul Comitetului Judetean de partid (sau al municipiului Bucuresti) isi da acordul pentru aplicarea masurii, sefii Securitatii judetene (ori al municipiului Bucuresti) aprobarea si Directia de Cercetari Penale a Securitatii avizul. Urmeaza „destramarea", care reprezinta un complex de masuri cu scopul incetarii actiunilor de grup neconforme ideologic („activitati necorespunzatoare") si care pot sa conduca la opozitia fata de regim („infractiuni ori alte fapte antisociale"). Este o imbinare a masurilor indicate mai sus, iar tinta sa nu este doar destramarea anturajului, ci si a conceptiilor membrilor care il compun. Cea de-a saptea masura operativa este „neacordarea ori retragerea avizului de securitate". Este aplicata persoanelor incomode ideologic, avind ca efect retragerea unor privilegii care depindeau nemijlocit de avizul Securitatii, ca de pilda viza pentru a calatori in strainatate. Intrucit forta de reprimare si control era un organism care functiona complet conspirat, aceasta masura era luata in orice caz in care ofiterul responsabil o considera necesara. Penultima masura este cea privind „aplicarea de amenzi contraventionale". In cazul in care o persoana continua sa se opuna regimului, dupa ce a fost „atentionata", „influentata", „avertizata" sau, dupa caz, „destramata", primea amenzi foarte mari tocmai pentru a-i anihila nu doar posibilitatile de actiune, ci chiar si mijloacele de subzistenta. Ultima masura este „intreruperea dreptului de sedere in RSR sau declararea ca persoana indezirabila". Prima parte a ei ii privea pe cetatenii romani, carora, pe motiv ca protestau impotriva regimului si/sau se exilau („lezarea securitatii statului"), li se retragea cetatenia romana. Cea de-a doua parte a masurii ii avea in vedere pe cetatenii straini care denuntau flagrantele incalcari ale drepturilor omului.

Autor: Darius Stan