Tunisia -Libertate pregateste-te venim!

Tinutul Tunisiei, este cunoscut inca din antichitate din vremea fenicienilor ce au intemeiat asezari inca din anul 1000 i.Hr. Cu una dintre provinciile cele mai cunoscute din lumea comertului antic, Cartagina, care a dominat Mediterana centrala pana cand a fost distrusa de romani in 146 i.Hr.
Apoi tinutul Tunis a ramas parte a Imperiului Roman pana a fost ocupata de vandali la jumătatea secolului al V-lea d.Hr. In secolul al VI-lea, Tunisia este recucerita de Imperiul Bizantin, ea devenind parte a lumii islamice odata cu expansiunea islamului din secolul al VII-lea, ea devenind un centru important al culturii islamice in Africa de Nord.
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Tunisia a fost sub guvernarea regimului de la Vichy. Dupa razboi, Tunisiei i-a fost data autonomie in 1954 ca urmare a unor revolte populare. Independenta i-a fost acordata la data de 20 martie 1956. Monarhia initiata de catre Franta a fost abolita in 1957. Partidul Neo-Destour („Noua Constitutie”), condus de Habib Bourguiba a preluat puterea. Habib Bourguiba s-a autoproclamat presedintele pe viata in 1959. In 1987 Bourguiba a fost rasturnat de catre Zine El Abidine Ben Ali, care la randul lui a fost rasturnat de o revolta populara pe care o vom analiza in detaliu.

Revolutia din Tunisia 2011
Dupa saptamani de proteste sangeroase, soldate cu zeci de morti, presedintele tunisian Zine el Abidine Ben Ali a vorbit pentru prima oara despre "folosirea necorespunzatoare a violentei de catre fortele de ordine". La aproape o luna dupa inceputul unui val de proteste care au cuprins intreaga tara, presedintele tunisian Ben Ali a anuntat o diminuare a preturilor la alimente si infiintarea unei comisii de ancheta care sa faca lumina in cazul violentelor petrecute la sfarsitul saptamanii. Presedintele a reiterat insa, ideea conform careia protestele violente ar fi fost orchestrate de "bande teroriste". Ben Ali, in varsta de 74 de ani, a lasat de asemenea sa se inteleaga ca ar putea sa nu mai candideze pentru un nou mandat in functia de sef al statului, declarand ca este de acord cu mentinerea limitei de varsta pentru candidatii la presedintie, care nu trebuie să aiba peste 75 de ani. Astfel, o noua candidatura a sa la cea mai inalta functie in stat devine extrem de improbabila.
Printre masurile anuntate de presedintele Ben Ali, tunisienilor, se numara si crearea de 300 000 de noi locuri de munca. Promisiunile lui Ben Ali nu au aplanat insa protestele. Dimpotriva, capitala tarii, Tunis, a continuat sa fie scena unor ample manifestatii generate atat de rata mare a somajului, cat si de nemultumirile la adresa regimului autoritar al presedintelui Ben Ali, care se afla la conducerea Tunisiei de 23 de ani. La data de vineri, 14.ianuarie 2011 intr-una din zonele comerciale ale Capitale, unde mii de demonstranti s-au ciocnit cu fortele de ordine, au putut fi din nou auzite focuri de arma. Se pare ca doi oameni si-au pierdut viata, iar alte cateva zeci de persoane ar fi ranite. Printre acestea s-a numarat si un fotograf american. Situatia era pierduta de sub control avand in vedere faptul ca 80 de oameni isi pierdusera viata in tensiunile ce durau de peste o luna de zile. Politia a incercat blocarea accesului in anumite parti ale orasului. Martori oculari spuneau ca fortele de ordine au folosit in totalitate armamentul din dotare pentru dispersarea manifestantilor. Cladirile guvernamentale erau pazite de soldati ai armatei tunisiene, iar magazinele au fost inchise. Politisti in civil patrulau pe strazile orasului Tunis, iar arestarile se tineau lant. In unele parti ale capitalei s-au inregistrat ciocniri violente intre fortele de ordine si manifestanti, magazinele au fost jefuite de bande de infractori, iar multe cladiri au fost incendiate. Totusi Tunisia a fost marcata de violente si dupa plecarea din tara a presedintelui Zine el-Abidine Ben Ali. In gara centrala din Tunis a fost incendiata in noaptea de 14 spre 15 ianuarie 2011, in pofida restrictiilor de circulatie. De asemenea, multe centre comerciale si cladiri rezidentiale au fost incendiate sau jefuite, iar un spital a fost atacat.
Sutele de turisti europeni au fost nevoite sa renunte la sejururile programate in Tunisia, iar tur operatorii agentiilor si-au anulat toate cursele spre aceasta tara. Presedintele tunisian Zine el-Abidine Ben Ali a ajuns de la sef al statului, un refugiat, gonit din propria tara de propriul sau popor. In incercarea de a obtine refugiu Franta unde i s-a refuzata intrarea. Asa ca Ben Ali s-a refugiat in Arabia Saudita. Inlaturarea sa de la putere provoaca insa un vid de putere periculos in Tunisia. In haosul creat pana si unii manifestanti sunt sceptici in privinta unor schimbari de fond in tara lor.
"Speram ca acesta sa fie inceputul democratiei in tara noastra, speram sa putem alege un presedinte in loc ca acesta sa ne fie impus. Nu manifestam pentru alimente sau locuri de munca, noi vrem sa dispara fostul regim", spunea unul din demonstranti. Functia de interimat dupa fuga lui Ben Ali din tara a fost preluata de premierul tunisian Mohamed Ghannouchi, ce a descris tara ca "o situatie de anarhie completa". Acesta va servi ca presedinte pana la organizarea de alegeri. El a spus ca sambata se va intalni cu liderii partidelor politice. Doua formatiuni de opozitie s-au declarat deja dispuse sa coopereze cu guvernul interimar.

Cum s-a ajuns intr-un atfel de climat?
In Tunisia lui Ben Ali, toate institutiile erau supuse unor presiuni teribile, pentru ca orice presupusa critica la adresa regimului sa fie imposibila. Clasa intelectuala tunisiana a fost brutal supusa prin reactii de intimidare care au fost asimilate cu cele ale fostului bloc sovietic,- comentau cotidianele mapamondului.
In pragul revoltelor fostul presedintele tunisian Ben Ali, incearca cu disperare sa dea vina pe fanaticii islamisti si pe teroristi ce au creat premisele protestelor, incercand astfel sa obtina o sustinere din occident. Totusi, realitatea l-a surprins pe fostul presedinte Tunisian ce nu numai ca nu a fost sustinut din occident, dar a si fost impins sa raspunda pentru a da satisfactiei unei populatii revoltate. Adevarul este ca demonstranti nu au militat pentru o cauza religioasa, ci mai degraba din cauza somajului, a saraciei si a coruptiei din Tunisia.
In concluzie, conducerea autoritara, lipsa de perspectiva si o crestere demografica necontrolata sunt ingrediente foarte periculoase.

Revolutia scenariilor

Cu siguranta multi dintre noi au realizat legaturile existente in scenariul revolutiilor celor doua state Tunisia si Romania. Ca sa subliniem mai bine despre aceste asemanari vom cauta sa dovedim mergand in timp cu mult inainte de indepartatul eveniment petrecut in Romania anilor 89 si recenta rasturnare de la putere a presedintelui tunisian Ben Ali coborand pana la secvente din cotidian. Pentru o mai buna realizare recomandam vizionarea filmului “Videogramele unei revolutii” sau titlu original “Videogramme einer revolution” (1992) in regia Harun Farocki si Andrei Ujica. Filmul documentar dovedeste o analiza tulburatoare a rolului media in timpul revoltelor, rasturnarilor guvernelor.
In Tunisia pe soselele ce duc spre Libia, de exemplu, departe de ochii vizitatorilor occidentali, cantonati in campusuri all-inclusive si plimbati in goana 4x4 de la un obiectiv turistic la altul, schimbul valutar se face, de ani buni, intocmai cum, de-a lungul ultimului deceniu al mileniului trecut, se schimbau marcile si dolarii pe la colturile de strada in Romania. Si, desigur, cu acelasi risc.
O calatorie in Tunisia cu vaporul iti ofera, inca din poarta maritima La Goulette, o imagine a modului in care tara functioneaza: inaintea punctului de control esti intampinat de binevoitori care, in schimbul unei recompense, rezolva toate formalitatile vamale; fara gratiile cumparate ale unui astfel de personaj, traseul urmeaza o serie de ghisee aglomerate, la care coada este de regula o gramada, culminand cu o vigilenta aparte a oamenilor in uniforma.
Inapoi pe sosele: combustibilul nu se vinde doar la pompe ci si la marginea drumului, in sticle de plastic, intocmai ca si in Romania, pe traseele camioanelor ce transporta pietrisul deseori excavat de unde nu e voie.
Revolutia tunisiana, inceputa in decembrie, nu face decat sa continue o serie de asemanari intre tara nord-africana si Romania. Cine sau ce a declansat-o? Varianta oficiala vorbeste despre o iesire spontana a populatiei in strada. Revolutia romana, ca si haosul si anarhia din acele zile, de altfel, au avut ca punct de comanda televiziunea (principalul bastion propagandistic al regimului Ceausescu); 21 de ani mai tarziu, in Tunisia, s-a recurs la Twitter si Facebook (ceea ce, in conditiile vitezei locale a internetului si, mai ales, in prezenta unor filtre draconice, este oarecum surprinzator). Timp de cinci zile, in decembrie 1989, in timpul inlaturarii guvernului lui Ceausescu, demonstrantii au ocupat studioul televiziunii de stat si au transmis revolutia in direct.
Ca si Ceausescu, Ben Ali a sperat pana in ultimul moment ca va putea sa calmeze spiritele cu ceva maruntis. Ca si Ceausescu, Ben Ali a fugit pe calea aerului - exact ca in varianta Tunis 2011 cand au parasit din prima tara, fara sa riste vreo escala. Raspandirea zvonului mediatic cum ca cuplul Ben Ali ar fi fugit cu o tona si jumatate de aur la purtator de care nu s-ar fi putut desparti sotia dictatorului dovedeste utilizarea aceleiasi tehnici de manipulare a maselor ca si in cazul ceausestilor.
Se spune ca in urma lor au ramas securistii fideli care terorizeaza populatia si se confrunta cu armata care, desigur, a fraternizat cu poporul. Poate, insa, ca tocmai aceste forte, ce lupta pentru restaurare, sunt actul de legitimizare a noii puteri, un guvern de salvare nationala - in care, desigur, s-au infiltrat si membrii esalonului doi al partidului condus pana de curand de Ben Ali.
Probabil se vor fi gasind destui sa reclame ipostaza de marginalizati.
Mai mult putem remarca si diferente intre cele doua momente. Reactia Frantei, de exemplu sau a Germaniei. Pentru revolutia Romana din decembrie 1989, tricolorul romanesc flutura pe strazile Parisului. In schimb revolutia tunisiana nu se bucura de aceeasi simpatie. Poate si pentru ca Franta se oferea, nu mult in urma, sa intervina sis a ajute Tunisia sustinand guvernarea lui Ben Ali sa-si rezolve problemele de securitate interna - pentru ca, mai apoi, sa-i refuze lui Ben Ali, fugit din Tunisia, azilul politic. Ceea ce, intr-un fel, aminteste de onorurile regale britanice retrase Ceausestilor de abia dupa executia din 25 decembrie.
Apoi si interdictia adhoc ce ne spune despre alianta celor puternici. Autoritatile germane s-au asumat pe implicarea la nivel european pentru impunerea de sanctiuni fostului lider tunisian Zine el Abidine Ben Ali si apropiatilor acestuia. Potrivit secretarului de stat din ministerul de externe de la Berlin, Werner Hoyer, acestia nu vor putea primi azil niciunde in spatiul UE. Hoyer mai declara pentru cotidianul "Tagesspiegel" ca Germania va sustine si o eventuala blocare a conturilor lui Ben Ali din Europa precum si posibile interdictii de calatorie care ar putea fi dictate impotriva acestuia. Totusi o dezbatere in prezent masurile pe care le vor adopta cei puternici in acest caz vor sustine obiectivele blocului comunitar cum acordarea sprijinului direct in dezvoltarea structurilor democratice din Tunisia si stabilizarea acestui stat nord-african. Deci exista un unison si acompaniament total cand vine vorba de pericolul desconspirarii.

Revolutia din Tunisia o dorinta de renastere in viitor
E posibil ca Tunisia sa fi devenit prima tara araba in care democratia sa se impuna nu din afara si de sus, ci din interior si de jos. Ceea ce a esuat in Iran, in 2009, s-ar putea materializa in Magreb, regiune in care inlaturarea unei dictaturi nu se produce de regula decat pentru a fi inlocuita cu alta.
Iata insa ca miscarile de strada ale studentilor tunisieni au sfarsit prin a forta fuga in strainatate a unui presedinte pe viata. Ceea ce n-a intarziat sa provoace oroarea, fie si disimulata, a multor guverne, care, de teama islamismului precum si din varii ratiuni egoiste au colaborat ani si decenii la rand cu cele mai sinistre tiranii.
Sunt multi cei ce privesc cu neincredere la faptul ca in Tunisia s-ar fi deschis larg poarta islamismului. In fapt nu se stie ce-i rezerva viitorul acestei tari ori statelor vecine, guvernate de alte regimuri autocratice si dictaturi mai mult sau mai putin ponderate.
E insa limpede ca vestul si-a gresit fatal politicile fata de aceasta zona. Ele s-au construit pe baza prezumtiei potrivit careia arabii, obsedati pe veci de ideea fixa a conflictului lor cu evreii, ar fi incapabili de democratie, prea putini dornici de libertate, prea vulnerabili in fata cantecelor de sirena extremiste.
S-a presupus ca atare ca, intru obtinerea sau mentinerea stabilitatii, vestul ar avea tot interesul sa propteasca dictaturile benigne, acelea care nu se manifesta prea sangeros si virulent.
Or, in lumea condusa spre globalizare, libertatea nu e divizibila. Lumea araba nu are de ales intre dictaturi laice, precum cea din Algeria si extremismul Islamist, sunit, Al al-Quaidei, respectiv intre autocratii seculare, de genul celei egiptene si regimuri totalitare teocratice, precum cel siit, Iranian.
Formatorul conceptului de control asupra lumii arabe din 1918, Winston Churchill a murit. Echilibrul fragil creat in lumea araba se zbate si astazi intre asa zisa democratie si dictatura. Se parea ca mult-huliti atat in Europa cat si peste ocean, neo-conservatorii americani intelesesera la un moment dat ca acestea erau si aveau sa ramana alternativele reale ale lumii musulmane si arabe.
Ar fi bine ca toata lumea sa inteleaga ca, in fata oricarui tip de concept terorist sau extremist, nu dispune decat de un singur atu imbatabil. Cel al libertatii.
Mai departe ar trebui sa se stie pentru orice guvernare sau orice sef de stat ca alianta cu orice dictator sau lider extremist ii submineaza fatal legitimitatea.

Autor: Dr.Darius Stan