Elasticitatea statelor Miscarea de eliberare in intreaga lume araba

Daca pana mai ieri vorbeam despre intensitatea miscarilor din Tunis, astazi putem urmarii aceleasi miscari intense la Cairo, Sanaa sau Damasc. Aceaste miscarii de eliberare sau asa zise revolutii fac dovada respectarii unui plan de actiune bine conturat . Poate aici ar trebui sa ne oprim si sa explicam mai pe larg de ce sunt importante aceste miscari. Plecand de la ipoteza ca aceste miscari se pot raspandi in intreaga lume araba pentru a scapa poporul de dictatori ar trebui vazuta motivatia. Astazi regimuri autoritare - maine democratie?
Incercam mai zilele trecute sa va amintesc cum dupa intreaga bulversare a lumii dupa prima conflagratie mondiala, Winston Churchill, 12 martie 1921 se grabeste sa dea o noua lovitura pentru a acupla noi colonii arabe imperiului Britanic.
Harta lumii primeste o noua configuratie. State cum ar fi fost Persia sau Turcia au fost aproape desfintate. Populatiile fostelor natiuni sunt mutate pe alte teritorii. La inceputul de secolul al XX-lea, multi sefi de stat, printre care si Winston Churchill, au folosit termenul Noua Ordine Mondiala pentru a se referi la o nouă perioada a istoriei care atesta schimbarea dramatica in gandirea politica a lumii si schimbarea echilibrului de putere dupa Primul Război Mondial . In acest concept s-au vazut toate aceste transformari pe perioade diferite, ca posibilitati de a pune in aplicare propunerile idealiste sau liberale pentru o guvernarea asa zisa mondiala, numai in sensul unor eforturi colective noi si doar de pe pozitii de suprematie.
Astazi raspandirea protestelor de la o tara la alta in lumea araba poate fi explicata prin similitudinea motivelor si a obiectivelor vizate. Demonstratiile se indreapta impotriva puterii si elitei care dirijeaza in interes propriu atat economia cat si politica. In timp ce conducatorii se lafaie de mai multe decenii in jilturile puterii, ei au pierdut din vedere nevoile oamenilor din afara palatelor. Ei au uitat ca poarta raspunderea politica si ca dezvoltarea nu poate avea loc doar pentru elita de la carma tarii, ci trebuie sa se intample si pentru marea masa a populatiei. Oligarhii din palatele lumii arabe au pierdut de mult contactul cu realitatea si nu mai cunosc grijile populatiei, care sunt, in fond, foarte simple. Am cu ce plati painea de maine? Voi gasi serviciu? Care sunt perspectivele de viitor?
Totusi, este putin probabil ca din Tunis sa porneasca o revolutie asemanatoare celei din Europa de Est, din cauza ca - spre deosebire de Uniunea Sovietica, care era dirijata central de la Moscova - centrele puterii din lumea araba sunt diversificate.
In acelasi timp, exista forte care trezesc in lumea araba un sentiment de solidaritate si care transporta furia protestatarilor de la o tara la alta. in primul rand posturile de televiziune aL-Jazeera si Al-Arabiya, care transmit imaginile si informatiile in intreaga lume.
Cenzura informationala functioneaza poate in tarile sarace din africa, in tarile arabe a devenit insa aproape imposibila. Societatea civila nu conteaza in ochii regimurilor din lumea araba, dar pe internet ea are un cuvant greu de spus.
Egiptul incearca in continuare sa opuna rezistenta concurentei arabe prin intermediul televiziunii de stat, insa masinaria propagandista a pierdut de mult orice urma de credibilitate. iar jurnalistii sunt pusi sub presiune in intreaga lume araba, pentru ca puterea stie ca presa libera poate deveni foarte periculoasa.
Motivele sociale ale protestelor pot fi in parte ameliorate, ramane insa de vazut daca protestatarii se vor multumi cu mici reforme ici-colo.
Care este un posibil rezultat al protestelor?
Mass-media europeana schiteaza deseori scenarii in care intreaga regiune araba va fi subjugata de forte radical-islamice. Impotriva unui astfel de scenariu se poate argumenta prin vasta participare a populatiei la proteste.
Societatea civila va iesi probabil castigatoare, daca pe alocuri se va ajunge la o schimbare de putere, daca parlamentele vor avea mai multa influenta si spectrul partidelor politice va deveni mai larg - toti pasi importanti spre mai multa democratie.

Rascoala anti-Mubarak in Egipt
Bulgarele tunisian continua sa reziste caldurilor din bazinul arab al Mediteranei: egiptenii au iesit si ei in strada, cerand libertati civile, in timp ce o tensionata liniste s-a asternut peste Liban.
Politia a intervenit la cam o ora dupa miezul noptii - mai intai cu tunuri de apa si gaze lacrimogene, pentru a recurge, mai tarziu, la bastoane si gloante de cauciuc impotriva celor ce solicitau, la Cairo dar si in alte orase egiptene, "paine, libertate, demnitate".
Miscarea pro-democratica, pe care observatorii o califica drept cel mai amplu protest de la instalarea presedintelui Hosni Mubarak, in 1981, a izbucnit de Ziua Politiei, prin traditie nelucratoare in statul arab de la gurile Nilului.
Initial, atmosfera, in Piata Eliberarii din capitala, a semanat chiar a sarbatoare populara si, chiar daca peste zi multimea a tot crescut constant si au aparut si primele scandari anti-prezidentiale, politia a pastrat o distanta considerabila fata de manifestanti. Pana tarziu in noapte, cand au inceput confruntarile soldate, pana acum, cu cel putin patru morti - trei civili si un politist - si sute de raniti.
Arsenalului fortelor de ordine, protestatarii i-au raspuns cu pietre. La aflarea vestii ca, spre dimineata, politia a operat arestari in masa, lumea a iesit in strada si in alte orase egiptene.
Pentru mare parte dintre cei razvratiti, rebeliunea de marti a fost primul act de nesupunere civica din viata - impinsi fiind de cresterea preturilor alimentelor si de somaj, dar si de falsificarea alegerilor parlamentare din toamna trecuta si de coruptia unei politii din ce in ce mai politizate.

America pro-Mubarak, Europa de partea protestatarilor
Hillary Clinton, sefa diplomatiei de la Washington, principalul aliat al regimului de la Cairo, a vorbit despre o situatie stabila si eforturi ale guvernului Mubarak de a rezolva cererile egiptenilor.
In schimb, spre deosebire de momentul izbucnirii protestelor din Tunisia, de data aceasta, institutiile europene nu s-au mai plasat de partea sefului statului, solicitand autoritatilor egiptene sa respecte "cererile legitime" ale cetatenilor, sa le protejeze dreptul de a-si manifesta aspiratiile politice, inclusiv prin demonstratii pasnice.
Vorbind despre presedinte, media de expresie araba din Statele Unite vorbeste despre plecarea la Londra a lui Gamal Mubarak, fiul considerat mostenitor, acesta fiind insotit si de familia sa.

Calm relativ in Liban
Situatia, transmit agentiile de stiri, este aparent calma, in aceasta dimineata la Cairo. Un calm care s-a asternut si in Liban, dupa instalarea candidatului sustinut de gruparea paramilitara radical islamista Hezbollah in fruntea guvernului de la Beirut.
Prosperul om de afaceri siit Najib Mikati, care a mai detinut functia de premier, a obtinut, in Parlament, opt voturi peste actualul premier, Saad Hariri. Sunitii au protestat in ultimele doua zile, acuzand Hezbollahul de puci impotriva fostului guvern pro-occidental.
In tentativa de a evita escaladarea conflictelor dintre cele doua ramuri musulmane, dar si pentru a nu-si plasa tara in izolare internationala, Mikati a lansat propunerea unui guvern de uniune nationala - propunere sustinuta si de liderul suprem al Hezbollah, Nasrallah.

Schimbare de putere in Liban
Dupa protestele din intreaga tara impotriva numirii sale in functia de premier, Najib Mikati a inceput negocierile vizand formarea unui nou cabinet. Noul prim ministru libanez spera sa castige pentru noul guvern reprezentanti din toate taberele politic.
Viata de zi cu zi din Liban este marcata de tensiunile dintre siiti, suniti si crestini. Oamenii nu se orienteaza dupa partide politice ci dupa structurile de clan si apartenenta religioasa. iar majoritatea populatiei are incredere in indrumarea externa.
"Fiecare grupare din Liban are astfel de legaturi. avem nevoie de reguli clare pentru ca la noi fiecare crede ca are dreptul de a guverna. Executivele din ultimii cinci-sase ani au fost un esec. altfel ar fi stat lucrurile daca am fi avut o armata puternica sau daca presedintele ar fi avut mai multa putere de decizie. Nu exista pedepse. Ei pot face tot ce vor. Oamenii au obosit si vor sa duca o viata normala", spune Ahmed, un cetatean.

Frustrarea duce la o atmosfera de resemnare si neincredere
Doar putini sunt cei care deplang rasturnarea de la putere a fostului presedinte Hariri, pentru ca miliardarul s-a dovedit a fi un politician neiscusit. iar Hisbollah, deja de mult cea mai mare putere militara din Liban, a devenit acum si cea mai mare putere politica, chiar daca refuza sa comenteze evolutia politica din "tara cedrilor". Analistul politic Kamal Wazne incearca sa schiteze un posibil viitor sub regimul noului premier Najib Mikati: "Mikati a spus raspicat ca va sustine rezistenta si rolul rezistentei iar cand tribunalul ONU va formula oficial capetele de acuzare, guvernul sau va trebui sa mearga pana la capat si va infrunta atat sperjururile martorilor din interiorul Libanului cat si acuzatiile venite din partea Statelor Unite si comunitatii internationale. aceasta pozitie pentru rezistenta a premierului Mikati este sustinuta de gruparea extremista Hisbollah."

Cat de independent este Najib Mikati?
Toate aceste aspecte submineaza incercarile primului ministru libanez de a se prezenta drept independent si premier al tuturor libanezilor.
Sub guvernul Mikati, Libanul va sista colaborarea cu Tribunalul ONU, va retrage avocatii si va retrage fondurile pentru aparare in procesul care vizeaza clarificarea asasinarii fostului premier Rafik Hariri. Ca urmare, tabara Hariri il acuza pe actualul premier ca a fost numit de Khamenei, liderul spiritual al iranului, un apropiat al gruparii Hisbollah.
Cu toate ca schimbarea de putere de la Beirut a survenit in mod democratic, Mikati adunand mai multe voturi decat fiul premierului asasinat Hariri, Libanul ramane o tara scindata si - vazuta prin prisma valorilor europene - de neinteles.


Dr. Darius Stan