Ion Brad, la a 80.a aniversare

Nu este deloc simplu şi uşor să vorbeşti despre Ion Brad. Ar trebui să-l evoci pe omul de familie, iubitor şi grijuliu; pe poet, în perpetuă căutare de metafore şi rime spre a surprinde frumosul din jurul nostru şi a ni-l oferi între coperţi de carte; pe prozatorul, dramaturgul, managerul de instituţii teatrale şi cel care, timp de decenii, a însufleţit publicaţii şi publicistica în sferele culturii; pe diplomatul care, păşind pe urmele unor înaintaşi ilustri, a ştiut să înobileze prin cultură un domeniu arid al relaţiilor dintre state, aparent plin de strălucire, dar şi de obstacole şi de capcane; nu în ultimul rând, ar trebui să te referi la omul modest şi discret, coleg bun şi loial, la ardeleanul aşezat, temeinic, metodic şi meticulos, şi mai ales harnic, care a muncit într-o viaţă cât şapte.
Cum s-ar putea face aşa ceva? În orice caz, eu unul nu mă încumet să încerc. De aceea, cu îngăduinţa lui şi a dumneavoastră, vă voi împărtăşi câteva impresii despre Ion Brad, aşa cum l-am cunoscut, aşa cum el apare în fapte, inclusiv în cărţile sale, deci şi în cea care îşi întâlneşte astăzi, pentru prima oară, cititorii.
Cred că Ion Brad are o bogată, foarte bogată viaţă sufletească, înmănunchind trăiri, comandamente morale şi convingeri intelectuale. Sunt sigur că pe această viaţă sufletească şi-a pus, pentru totdeauna, pecetea, mediul familial şi locurile natale. Ion Brad a venit pe lume într-un sat cu nume de basm – Pănade, într-o familie numeroasă, cu rude multe, rânduite pe ramuri şi pe grade, unite prin sentimente trainice de apartenenţă şi de comunitate a destinului. Sufleteşte, Ion Brad nu s-a despărţit – ce spun, nu s-a îndepărtat niciodată de meleagurile copilăriei, populate de rubedenii. Chemarea pământului, legăturile de sânge îl urmăresc mereu şi pretutindeni. În pauze furate Capitalei cosmopolite sau saloanelor atheniene, revine să revadă locuri şi oameni. Nu e o întoarcere, pentru că el n-a fost, cu adevărat, plecat de acolo. E o revenire la matcă, într-o succesiune de existenţe, de trăiri, naturală ca tot ceea ce ţine de viaţă. Ştie totul despre ai săi: căsătorii, naşteri, treceri în lumea drepţilor. O parte dintre aceşti ai săi sunt în vatra satului. O altă parte, în cimitirul aceluiaş sat. Nu-i uită pe niciunii – pe cei duşi, a căror amintire o poartă în suflet, evocânndu-i cu evlavie în scrierile sale.
Ştie, oare, Ion Brad, cât datorează acestor rădăcini? Cred că da. Ştie el, însă, că sunt nu puţini care-l pot invidia, care-l invidiază pentru acest izvor de bogăţie sufletească? Nu mă sfiesc să mărturisesc că eu sunt unul dintre aceştia. Pentru că soarta a făcut să văd lumina zilei într-un cot al Dunării, în partea de sat a unei urbe „vestită” drept cea mai prăfoasă aşezare din România, bătând triste recorduri ale frecvenţei îmbolnăvirilor de TBC: Am copilărit într-o familie restrânsă, cu câteva rude împrăştiate prin sate megieşe de care viaţa m-a înstrăinat. Când pentru părinţi – fie-le ţărâna uşoară – vârsta şi boala au devenit o povară, s-au mutat la unicul meu frate, aflat mai aproape de ei decât Bucureştiul. Au luat cu ei şi locul de veci. De aceea, până şi mormântul lor, la care merg din când în când să aprind o lumânare, se află în pământul unei comunităţi de care, afectiv, nu sunt legat, înconjurat de cruci purtând nume străine. Ce-mi mai pot spune mie, după decenii lungi, locurile copilăriei şi adolescenţei – vârstă binecuvântată – din care a dispărut orice urmă a trecerii alor mei pe acolo?!. Puţin, foarte puţin.
Iată de ce Ion Brad este de invidiat pentru ceea ce aduce Pănade în zestrea lui sufletească. După cum, este de invidiat pentru Blaj, în şcolile căruia a primit învăţătură. Desigur, în România întâlnim foarte numeroase locuri cu semnificaţie istorică. Suntem un neam care a trebuit de atâtea ori să-şi apere glia, un neam cu eroi şi locuri-monument În această privinţă, Blajul adolescenţei lui Ion Brad rămâne, totuşi, distinct. Acolo, ecourile Şcolii Ardelene şi ale idealurilor Paşoptiştilor nu s-au stins niciodată. Ion Brad şi-a început formaţia intelectuală între catedrale, care pot sta oricând alături de orice Catedrală a Neamului, precum şi în preajma Câmpiei Libertăţii. Şi la o asvârlitură de băţ de Alba Iulia, cu moştenirea lui Vodă Mihai Viteazul Întregitorul şi cea a lui 1 Decembrie 1918. Şi nu departe de Ip şi Trăznea, şi Oarba de Mureş. Ce bogat eşti, sufleteşte, Ioane...
Şi, cu riscul de a abuza de răbdarea dvs., cred că Ion Brad mai are un motiv pentru care poate fi invidiat: anume, extraordinara întindere şi densitate a relaţiilor interumane cu semeni ai săi. Eu, unul, n-am întâlnit un om ca el, care să stabilească şi să întreţină legături cu zeci şi zeci, cu sute de persoane: scriitori, oameni de teatru, actori, înalţi reprezentanţi ai cultelor, slujitori ai culturii şi ştiinţei, ziarişti, cineaşti, diplomaţi, politicieni, din diferite centre ale ţării şi de peste hotare – cunoscuţi, colegi, prieteni, cu mulţi dintre ei având afinităţi şi împărtăşând afecţiune. Cu numeroşi dintre aceştia, înainte de Internet şi după inventarea lui, a purtat corespondenţă, reeditând astfel o formă umană de comunicare - precum într-o excelentă rubrică dintr-o binecunoscută revistă în care distinsa doamnă Georgeta Filitti ne aduce parfum, trăiri şi istorie, dintr-un trecut când oamenii îşi trimeteau scrisori...Aceste legături ale lui Ion Brad au fost şi sunt în multe cazuri cu oameni care însemnau şi înseamnă ceva în domeniile lor şi în conştiinţa nastră de neam. Fie că Ion Brad i-a ales pe ei, fie că ei l-au ales pe el, în toate cazurile aceste legături spun ceva despre Ion Brad şi oamenii de care el s-a simţit atras şi ataşat. Nici cu cele mai fine şi performante mijloace de cântărire nu se poate discerne ceea ce a primit şi ceea ce a dat Ion Brad în aceste raporturi interumane. Faptul însă rămâne fapt: prezenţa unui număr remarcabil de oameni remarcabili în preajma şi alături de Ion Brad exprimă ceva esenţial despre calităţile sale umane şi adaugă o explicaţie – şi ea esenţială – despre izvoarele resurselor sale sufleteşti.
Sunt convins că fără Pănade, fără Blaj, fără peleiada de apropiaţi şi prieteni, Ion Brad n-ar fi fost ceea ce este, sau ar fi fost alt Ion Brad decât cel pe care-l cunoaştem şi preţuim.
Închei. Bun venit, Ion Brad în „Clubul octogenarilor”. Priveşte înapoi fără mânie şi fără tristeţe: ai împlinit un destin, într-un fel exemplar. Priveşte înainte cu înţelepciune şi linişte. Te îndemn eu, care „cotizez” deja de mai bine de trei ani la acest „Club”. Ai încă ceva de făcut şi de spus. Şi nu eşti singurul!

La mulţi ani, Ioane!

Ambasador Constantin Vlad
Bucureşti, 7 noiembrie 2009