Religia, scoala si mijloacele mondenitatii de manipulare

Religia a revenit in forta, in sfera politica. Islamul si islamismul au devenit in vest, la 9 ani de la atentatele din septembrie 2001, nu doar o tema constanta, ci principalul subiect politic peren. Razboiul din Irak si Afganistan, extremismul si terorismul islamist, au iscat si in randul societatilor apusene reactii care au luat prin surprindere elitele.
In ultima vreme, din mici grupuri izolate si-a facut loc, pe nesimtite, pe scena politica a tarilor occidentale, o veritabila miscare anti-islamica. Aceasta miscare nu inceteaza sa ia amploare si sa castige teren.
In SUA si dincolo de granitele lumii noi face valuri anuntul unei mici comunitati crestine de a arde in public Coranul. Si mai puternica e comotia generata de proiectul constructiei unui centru islamic la Ground Zero, in Manhattan, unde teroristi islamisti au ucis in 2001 aproximativ 3.000 de oameni. In Olanda, partidul lui Geert Wilders, in opinia caruia islamul nu este o religie, ci o ideologie totalitara, a inregistrat spectaculoase succese. Caricaturile daneze infatisandu-l pe profet ca terorist au zguduit relatiile dintre lumea crestina si cea musulmana. La fel si declaratiile anti-islamice rostite la Regensburg de Papa Benedict al XVi-lea.
In Elvetia, un referendum a documentat vointa majoritatii cetatenilor de a nu permite constructia de minarete. in Franta si Belgia s-a trecut la interzicerea valului islamic integral, asa-numita burca.
Iar in Germania o controversa de o virulenta fara precedent agita spiritele din pricina cartii „Germania se auto-desfiinteaza", a lui Thilo Sarrazin, membru al conducerii Bundesbank. Fostul demnitar social-democrat, care afirma ca-si vede patria prostindu-se si pierind din pricina unei imigratii musulmane prea numeroase si prea putin dornica sa invete si sa se integreze, s-a vazut pus la punct de conducerea tarii, dar ridicat in slavi de o buna parte din populatie.
Angela Merkel a inteles semnele timpului. De catva zile incoace, oficialii germani au inceput sa se pronunte in favoarea sanctionarii imigrantilor care refuza sa se integreze. Totusi,cancelarul a hotarat sa rosteascta principalul discurs de elogiere a unuia din caricaturistii danezi amenintati cu moartea de catre islamisti caruia i s-a decernat un premiu german pentru apararea libertatii presei.
Or, dincolo de crescanda popularitate a miscarilor anti-islamice, dilemele pe care le au de transat societatile deschise nu s-au schimbat defel. amenintate mai intai de nazism si comunism, ele se confrunta, de cateva decenii cu pericolul islamist. Revendicandu-se de la religia musulmana, islamismul nu este insa o confesiune, ci o miscare politica totalitara.
Necesitatea unei gandiri diferentiate, in stare sa distinga clar intre islamism si milioanele de credinciosi musulmani moderati n-a disparut de fel, ci dimpotriva, continua sa fie stringenta. Nu ajuta nimanui si cu atat mai putin cauzei democratiei sa se confunde Coranul cu Mein Kampf, ori sa se creada ca orice musulman este un potential terorist.
Pe de alta parte, elitele politice occidentale platesc acum pretul greselilor comise prin omisiune. Prea multa vreme s-a crezut in vest ca se poate ignora pericolul ivit. Ca ar disparea de la sine. Ca ar fi o mare imprudenta sa se puna in cauza, intr-un mod suficient de clar, violentele comise de extremisti in numele propriei religii interpretate intr-un mod fundamentalist. Ca ar fi o dovada de lipsa de istetime si corectitudine politica sa se condamne absenta unei vointe clare a multor imigranti de asumare a regulilor democratice guvernand societatile occidentale.
Neintegrarea, combinata cu islamismul militant nu sunt mai putin o primejdie mortala pentru societatile deschise decat au fost nazismul si comunismul. Iar edulcorarea sistematica a primejdiei, convenabila politicienilor occidentali cu multi alegatori musulmani in circumscriptii s-a dovedit extrem de pernicioasa. Ea a sfarsit prin a slabi masiv pozitiile acelor credinciosi islamici moderati din care exista peste tot destui, dar care in ultimii ani s-au vazut marginalizati si impinsi in defensiva de catre fundamentalisti.
Doar, lupta impotriva fundamentalismului nu se da cu arma fundamentalista a incendierilor de carti. Lectia inchizitiei si a nazismului care practicau frecvent si cu placere arderile publice de carti e clara. Rugurile aprinese pentru carti nu se vor satura pana ce nu vor mistui si oameni.

In viziunea de la Moscova se vede o stradanie menita sa preintampine un posibil conflict armat intre lumea araba si lumea occidentala, de unde poate obtine, in situatie de pace, profituri substantiale prin constructia legaturi stranse cu ambele parti lansand proiecte. Kremlinul a dat asigurari privind prezumtivele scopuri pasnice ale proiectelor sale in regiune. Mai mult, Rusia militeaza alaturi de Siria in favoarea unui „Orient Mijlociu fara arme nucleare”, in speta pentru dezarmarea nucleara a israelului, singurul stat din zona care dispune in prezent de arme atomice.
Problema cea mai intensa legata de cuzalitate pentru a se prevenii eventuale manipulari ale maselor, pe criterii xenofobe este cultura indivizilor.
Investitia unui stat in invatamint este cu siguranta cea mai profitabila, daca statul respectiv urmareste o strategie coerenta pentru formarea fortei de munca viitoare. Insa despre sistemul de invatamant al unor state cum ar fi Romania de am auzit rareori cuvinte de lauda, dar si acestea veneau de la propagandisti care faceau o comparatie la nivelul de cunostinte unui elev roman din clasa a patra cu acela al unui elev american din aceeasi clasa. Elevul roman se dorea sa fie reflectat cu mult mai "destept" decit elevul american. Altfel spus, era cu mult mai indopat cu cunostinte.
Insa in examinarea din anul acesta, la care promovabilitatea a fost cea mai mica din ultimii zece ani, ne pune in fata unei intrebari legitime: au fost oare absolventii de liceu mai slab pregatiti decit in anii precedenti?
Dupa parerea mea, nimic concret nu poate sa conduca la un raspuns afirmativ.
Mai degraba raspunsul se afla la Ministerul Educatiei, in sensul ca acesta a impus mai multa rigoare in evaluarea elevilor. Aceasta cu atit mai mult cu cit la unele facultati accesul in invatamintul superior se face in baza examenului de bacalaureat. Chiar si asa stind lucrurile, masurile ministerului nu au fost intru totul sprijinite si de profesori, care in multe cazuri i-au supraevaluat pe elevi.
Intr-un alt aspect am putea spune ca in majoritatea cazurilor media generala a celor patru ani de liceu este semnificativ mai mica decit media de la bacalaureat. Asta spune multe despre cit conteaza acest examen, atit pentru elevi, dar si pentru profesori.
Sistemul romanesc de invatamint continua sa puna pe primul plan memorarea de cunostinte, nu formarea deprinderilor de a gindi, de a cerceta, de a descoperi singuri sensuri insolite ale realitatii in care ne miscam. Intr-un cuvint, invatamintul nostru este neatractiv, iar multi dintre profesori isi tin orele intr-o rutina pe care elevul o stie.
Multi din elevii nostri, chiar si la sfirsitul liceului, nu stiu sa povesteasca – ceea ce este dupa parerea mea una dintre cele mai mari lipsuri ale scolii romanesti. Aceasta lipsa se datoreaza faptului ca elevii nu mai citesc, ceea ce conduce la un vocabular extrem de sarac, dar si dezinteresului profesorilor de a le cultiva aceasta frumoasa deprindere.
Lipsa de motivare, atit a profesorilor si elevilor, dar si a parintilor a facut sa avem un sistem de invatamint inchistat, mecanic, fara creativitate si fara viata. Profesorii acuza pe buna dreptate salariile mici si in general subfinantarea invatamintului, insa asta nu poate fi o scuza pentru a se descalifica in profesia lor.
Cind ideea de concurs si performanta nu mai motiveaza un elev, atunci avem o problema cu intregul sistem.
Eu, imi aduc aminte cind, cu multi ani in urma, un elev din satul meu intra la facultate, atunci tot satul era in sarbatoare. Acum elevii nu mai "intra" la facultate, ci "se inscriu". Am pierdut, asadar, frumusetea si limbajul interior al competitiei.

Internetul ca arma de conducere cat si de revolta
Dupa ce am descris toate lipsurile sistemului de invatamant, sa ne reamintim necesarul instrumentului de manipulare in masa.
Vom spune atunci, ca unul din instrumentele cu cea mai mare putere asupra maselor este si ramane Propaganda.
Pe vremea aceea se numea Presa de Stat iar acum se numeste Presa Libera.Si atunci ca si acum, articolele, reportajele, documentarele s.a.m.d au prezentat si o fac si astazi cu mare succes o imagine deformata a realitatii.
Desigur, din principiu, nici o forma de propaganda nu poate fi gandita ca una echidistanta cu atat mai putin facuta in interesul maselor. in esenta, folosirea propagandei prin media este un „viol psihic”, iar in acest caz, presa actioneaza ca un declansator infailibil de comportament social programat si poate determina orientarea in directia dorita, a atitudinii si comportamentului publicului. In societatea comunista, mai ales in perioada lui Ceausescu, propaganda si manipularea erau la ordinea zilei. in fata fortei imense a mass-media, indivizii erau dezarmati, intoxicati si hraniti cu articole ideologice, ceea ce ducea in final la o vulnerabilitate extrema. amestecul de adevaruri partiale cu minciuni credibile, creaza intr-un final acel produs hibrid numit de comunisti „informatie oficiala”. Ziaristii erau obligati sa publice astfel de materiale ce prezentau, de fapt, o imagine falsa a realitatii reusitelor si progresului.
Realitatea era filtrata cu grija, evenimente dispar si sunt inlocuite cu expresii si cuvinte doctrinare placate cu un limbaj ambiguu (de lemn).
Tot ceea ce e negativ este pus doar in pe seama arvesarilor( occidentului), atitudine pe care o vom prezenta in materialele din campania anti-capitalista, pentru ca textele despre Romania sa prevada si sa prezinte doar imaginea unei societati perfecte.
Condusi de ideologia conceptual propagandistica a lui Goebbels – “Marele tribun al viului grai si un propagandist care folosea minciuna intr-un mod atat de constant si de cinic” – „propaganda buna este aceea care duce la succes, iar propaganda rea este aceea care-si rateaza scopul, oricat ar fi de inteligenta, caci propaganda nu are misiunea de a fi inteligenta, ci de a asigura succesul”. Pentru ca, se spune ca , Goebbels, dispunea de trei sute de ofiteri si cinci sute de angajati care munceau non-stop la manipularea informatiei, caci tot „micului doctor” i se atribuie si urmatoarea expresie, cum ca: „o minciuna repetata de o mie de ori ramane minciuna, o minciuna repetata de un milion de ori devine adevar” caci „propaganda nu are nimic in comun cu adevarul”.
Pe de alta parte, intr-un alt studiu, il gasim pe acelasi Goebbels citat ca spunand: „Noi nu vorbim pentru a spune ceva, ci pentru a obtine un anumit efect”.

Pentru foarte foarte multi sectorul propagandistic este o arma de desuitudine, ce a apartinut trecutului. Pentru ca prea putini stiu cand si cum a aparut denumirea de propaganda . Propaganda isi are originea in Congregatia pentru Raspandirea Credintei Congregatio de Propaganda Fide), infiintata in 1622 de Biserica Catolica, cu scopul de a coordona activitaţile misionarilor.
Astazi nu mai este necesara o unitate de congregatie pentru a controla misionarii si masele. Astazi in epoca Facebook-ului atacul poate fi mai facil, atacand fara prea mai mare efort masele.

Mai aproape de prezent atacurile sectorului propagandistic

In timpul apogeului protestelor din Egipt, aproape 20 de milioane de egipteni erau online cand guvernul lui Mubarak a taiat conexiunea la cateva minute dupa miezul noptii pe 29 ianuarie, oprind internetul, iar mai tarziu si retelele de telefonie mobila. In iunie 2009, regimul Iranian a facut acelasi lucru si a mers mai departe urmarind membrii Miscarii Verzi.
In ambele cazuri, guvernele au actionat din cauza capacitatii crescande a opozitiei de a comunica si a se organiza. Avand in vedere trendul curent al protestelor din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, libertatea internetului a devenit un subiect fierbinte de discutii.
Secretarul de stat SUA, Hillary Clinton, a tinut recent doua discursuri majore enuntand o noua politica americana in privinta internetului, prin care ea a declarat cu tarie ca este un "drept" universal a fi capabil sa comunici liber pe internet, numind-o "libertatea de conectare" in discursul sau de pe 15 februarie.
Insa problema este complexa in ceea ce priveste unde se va trage linia dintre securitate si deschidere, transparenta si confidentialitate si expresie responsabila si iresponsabila.
Politica americana in formare in privinta internetului va fi temperata de experientele prezente din Orientul Mijlociu. Pentru a mai clarifica problema, s-a tinut un forum la Heritage Foundation pe 17 februarie, "Revolutia Facebook, Rolul noii medii in Egipt si Orientul Mijlociu".
Cat de usor a fost pentru guverne sa inchida retelele online si cele mobile? S-ar putea intampla si in Statele Unite? Ar fi fost posibile succesele din Tunisia si Egipt fara media retelelor sociale? Ce contramasuri sunt disponibile protestatarilor cand au de-a face cu suprimarea internetului? Acestea sunt cateva intrebari adresate la acest forum si luate in prezent in considerare de guvernul american si institutele de analiza.

Rolul mediei sociale
Nu exista indoiala ca guvernul Mubarak s-a temut de media sociala. Prima lor tinta a fost internetul. Apelurile pentru proteste s-au raspandit rapid pe internet. Pe 24 ianuarie, la o zi dupa ce mii de oameni au protestat in Piata Tahrir din Cairo, Facebook a fost blocat.
Guvernul egiptean nu dorea ca stirile despre proteste sa "scape" in afara. In doar 24 de ore, 10 reporteri au fost arestati. In timpul rascoalei de 18 zile, aproape 150 de reporteri au fost arestati sau atacati sau raniti - ceva ce Reporteri Fara Frontiere nu a experimentat niciodata intr-un asemenea grad a afirmat Clothilde le Coz, directorul din Washington al organizatiei.
"La intrebarea "Este o revolutie Twitter sau Facebook?" Nu, este o revolutie a oamenilor", a declarat ea.
Le Coz a subliniat faptul ca protestatarii egipteni cunosteau "cum sa foloseasca media sociala si cum sa se organizeze", implicand ca in alte tari, utilizatorii online posibil sa nu fie atat de sofisticati.
"Bloggerii egipteni au participat la conferinte internationale timp de cativa ani", a afirmat Le Coz.
Ea a observat videourile foarte eficiente pe care bloggerii egipteni le-au publicat despre politisti care lovesc prizonieri. In Tunisia, situatia a fost similara. 20% din tunisieni sunt conectati pe Facebook, unde au vazut cum guvernul trage cu gloante reale in capul oamenilor reali, conform emisiunii "60 de minute" de pe 20 februarie.
Regimurile autoritare nu sunt pasive in privinta acestor dezvoltari si pot si ele sa foloseasca internetul - pentru supraveghere si propaganda.
"Internetul poate fi un multiplicator urias de forta pentru curgerea informatiei, comunicatii si adunarea oamenilor pentru protest. Pe de alta parte, internetul poate furniza informatii pe termen lung si supraveghere", a afirmat Sascha Meinrath, director al Intiativei pentru Tehnologie Deschisa, Fundatia America Noua, la forum.
Regimul poate privi in videourile de pe YouTube si identifica oamenii din multime, de exemplu. Asadar, internetul nu este de partea demonstrantilor pro-democratie sau a autocratilor.

Inchiderea internetului

James Carafano de la Heritage Foundation avertizeaza ca trebuie avut grija cand se asuma rolul mediei sociale in prabusirea guvernului egiptean. Comparand protestele iraniene si egiptene, Iran era pe locul doi ca penetrare a internetului in Orientul Mijlociu, iar Egipt era pe ultimele locuri. Asadar de ce nu a cazut guvernul iranian si a cazut cel egiptean?
Un raspuns este incapacitatea guvernului egiptean de a controla media sociala, afirma Carafano.
Egiptul nu avea instrumente de control pentru monitorizare si filtrare. A luat "abordarea ciocanului, inchizand in mare parte tot internetul", a afirmat Carafano pe forum.
Michael Nelson, profesor de la Universitatea Georgetown, a afirmat pe PBS "NewsHour" pe 16 februarie, ca inchiderea internetului facuta de guvernul egiptean pentru a opri coordonarea protestatarilor a avut recul:
"In mod paradoxal, pare ca a avut efectul opus. Multi oameni care erau online, impartasindu-si ideile si dezbatand ce e de facut, s-au suparat suficient de tare pe guvern si au iesit in strazi, astfel ca au fost si mai multi oameni mobilizati, din cauza ca nu mai exista internetul ca supapa de siguranta."
Carafaon a afirmat ca inchiderea a afectat si ATM-urile si serviciile bancare, iar prin inchiderea generala a tuturor, "a exasperat politic problema."
Conform lui Carafano, guvernul egiptean nu a putut controla internetul in felul in care l-a facut guvernul iranian. Nu avea instrumente de control pentru a monitoriza sau filtra continutul, pe cand regimul iranian este mult mai sofisticat in privinta controlului internetului, avand filtrare si putand sa il incetineasca, fara sa il inchida.
Nelson, care a lucrat la politica pe tehnologie la Casa Alba a lui Clinton si la Comisia Federala de Comunicatii, a afirmat ca inchiderea a fost fara precedent avand in vedere numarul de utilizatori afectati.
"Nepal si-a inchis internetul pentru cateva zile la un moment dat. Birmania a inchis cu siguranta internetul. Dar exista 20 de milioane de oameni online in Egupt, 4 milioane de utilizatori de Facebook, iar economia era incredibil de dependenta de internet. O mare parte din industria de turism foloseste internetul pentru rezervarea excursiilor si hotelurilor."
O tara ca China nu isi permite sa inchida internetul deoarece ar fi catastrofic pentru economia nationala. Asadar China abordeaza problema mai nuantat. China a creat, cu tehnologie americana, Marele Firewall, angajand "zeci de mii de oameni, investind zeci sau sute de milioane de dolari, pentru a se asigura ca poate sa monitorizeze traficul intr-un mod mai detaliat, incat sa poata sa blocheze numai anumite website-uri", a afirmat Nelson.
Usurinta cu care guvernul Mubarak a inchis internetul ridica in mod natural intrebarea daca s-ar putea intampla si in Statele Unite. Nu este probabil. In Egipt, internetul a fost construit pe vechea arhitectura de telefonie, dupa spusele lui Nelson. Exista numai 10 provideri de internet. Statele Unite, pe de alta parte, este mult mai putin centralizat, avand mii de conexiuni internationale. Ar fi putut fi posibil in 1990, afirma Nelxon, dar in prezent probabil sa nu este posibil.
Mai mult, un proiect de lege este acum discutat pentru a se asigura ca nimeni, inclusiv presedintele, nu ar putea sa deconecteze internetul in Statele Unite. Cybersecurity and Internet Freedom Act a fost propus de senatorul Joseph Lieberman (I-Conn.) si altii pentru a adresa amenintarile la securitatea americana din partea atacurilor cibernetice si in acelasi timp sa protejeze libertatea cetatenilor - un act dificil de echilibrat pe care secretarul Clinton l-a propus in ultimul ei discurs despre internet.

Evitarea inchiderilor internetului

Este clar din experientele recente ca batalia dintre libertate si democratie contra autocratiei va fi dusa pe internet, fiecare parte incercand sa o depaseasca pe cealalta in dezvoltarea tehnologiei pentru obtinerea scopurilor proprii. Cand un guvern ca cel din Egipt inchide internetul, cel putin pe termen scurt, el obtine o victorie.

Exista vreo modalitate de a evita inchiderea internetului?

Meinrath de la Fundatia America Noua afirma ca exista o modalitate simpla de a dezvolta retelele de comunitate prin care internetul sa nu poate fi inchis. El observa ca in cazul Egiptului, internetul nu a fost inchis 100%. "Chiar si intr-o arhitectura si retea de comunicatii super-centralizata, exista si parti care mai sunt deschise", a afirmat el.
Folosind capacitatea disponibila, Meinrath afrma ca este destul de usor de construit o retea Wi-Fi cu utilizatorii intregii retele. Numeste asta "pringle scan", o tehnologie open source la care a lucrat cu altii in ultimul deceniu. Implica construirea unei antene Wi-Fi la un nod care poate fi folosit pentru conetarea cu ceilalti sau chiar la o statie radio, pentru a partaja media in interiorul unui grup fara sa trebuiasca sa foloseasca deloc internetul. Folosind materiale care pot fi cumparate ieftin la un magazin de piese, el afirma ca poate forma o banda si creaza un puternic "Wi-Fi directional", diametral opus emisiei normale Wi-Fi in toate directiile.
Aceasta retea este foarte rapida si sigura deoarece oponentul nu are cum sa o supravegheze decat daca se intampla sa stea intre noduri. "Construind infrastructura cu piese de la magazin nu este mai complicat decat asamblarea unei antene TV", a afirmat Meinrath.


Dr. Darius Stan