luni, 15 februarie 2010

Daca lumea intreaga se streseaza inutil, romanii sunt preocupati de gainile stresate

Daca la Londra s-au descoperit intentiile administratiei lui George Bush de a invada Irakul indiferent daca acesta a acceptat sau nu, inspectiile ONU asupra armelor
Zeci de mii de documente secrete formeaza esenta unei anchete continue asupra razboiului din Irak, a sustinut luni, 8 februarie, presedintele anchetei.
Ancheta a indicat de asemenea ca astfel de documente arata ca oficialii britanici au stiut de faptul ca George Bush intentiona sa invadeze Irakul chiar daca acesta a acceptat inspectiile ONU asupra armelor.
Intr-o declaratie care a marca sfarsitul unei luni de marturii publice din partea membrilor seniori ai corpului decizional, presedintele anchetei Sir John Chilcott a declarat ca documentele secrete au permis comisiei sa vada ce s-a intamplat de fapt.
“Ele ne permit sa aruncam lumina asupra colturilor rareori vazute ale masinii guvernamentale, dezvaluind ceea ce s-a intamplat de fapt in spatele scenei, inainte, in timpul si dupa conflictul din Irak”, a declarat Sir John.
Echipa de anchetare va examina documentele in urmatoarele cateva luni, a declarat Sir John, permitand comisiei “sa vada unde dovezile se leaga si unde sunt scapari.”
Dupa examinarea documentelor, altele noi sosind in fiecare saptamana, echipa de ancheta va fi intr-o pozitie in care sa decida pe cine altcineva va intervieva.
“Nu avem nici un motiv sa credem ca sunt ascunse materiale in mod deliberat”, a declarat Sir John, subliniind ca accesul la documente nu este restrictionat.
Declaratiile lui Sir John au fost urmate de o noua serie de intrebari adresate lui Jack Straw, secretarul de externe la vremea invaziei Irakului.
Comisia de ancheta a avut acces la documente secrete care dezvaluie ca George Bush a planuit sa invadeze Irakul chiar si daca acesta a respectat cererile inspectorilor si s-a aflat in conformitate cu rezolutia ONU 1441.
Sir Lawrence Freedman l-a intrebat pe Straw, “A existat un moment in care Colin Powell v-a spus ca, chiar daca Irakul s-a conformat, presedintele Bush deja decisese ca va intra in razboi?”
Cand Straw a declarat ca nu a fost cazul, “din ceea ce tin minte”, si a discutat mai mult in jurul intrebarii, Sir Lawrence l-a presat de cateva ori pentru a reveni la problema cheie.
Sir Lawrence a declarat, “Aveam de gand sa va sugerez ca poate ati dori sa va uitati peste conversatiile dumneavoastra si sa verificati.”
“Imi voi verifica datele, deoarece cred ca incercati sa imi spuneti ceva”, a declarat Straw.
D-l Straw a declarat de asemenea ca nu isi aduce aminte de acuzatia lui Claire Short ca ea ar fi fost “batjocorita” de membrii Cabinetului cand a chestionat legalitatea invaziei.
“Aceasta a fost o intalnire foarte serioasa a Cabinetului. Am inteles cu totii care este gravitatea deciziei”, a declarat ea. Short a demisionat din functia de secretar al Dezvoltarii Internationale la doua luni dupa invazia Irakului, si a fost un critic puternic al fostului premier britanic Tony Blair si al razboiului din Irak.
Straw a negat acuzatia ca discutia Cabinetului asupra sfatului avocatului general asupra legalitatii invaziei a fost blocata si ca in nici un caz membrii Cabinetului nu ar fi fost constienti de natura foarte fin echilibrata a argumentului legal, tinand cont de atentia sa extinsa in mass media.
El a declarat ca in cadrul Cabinetului sunt oameni cu gandire sanatoasa.
“Nu imi amintesc ca acest Cabinet, ca un intreg, sa fi primit un sfat legal asupra problemei”, a declarat Straw. “Tot ceea ce a dorit Cabinetul a fost sa stie daca este legal sau nu.” Ceea ce s-a cerut la final a fost “in esenta o decizie DA sau NU” din partea avocatului general, a adaugat el.
Straw si-a aparat decizia de a nu actiona pe baza sfatului consilierului legal al Departamentului de Externe, Sir Michael Wood. “Sfatul legal pe care l-a oferit, sincer, a fost contradictoriu si cred ca am fost indreptatit sa ridic acea problema”, a declarat el.
Sir John a declarat ca, comisia de ancheta spera sa se intalneasca cu veterani ai razboiului din Irak mai tarziu in acest an, precum si cu alti oficiali de varf ai administratiei Bush.
Fostul premier britanic Blair a declarat luni la Fox News ca succesiunea de probe asupra invaziei reflecta incapacitatea noastra umana de a fi de acord sau nu.

Netanyahu va presa Rusia sa nu vanda arme sofisticare Iranului

Liderul israelian se va intalni cu liderii rusii pentru a discuta despre o escalare a crizei asupra programului nuclear israelian.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu cere actiuni mai dure impotriva Iranului.
El s-a adresat Cabinetului inainte sa se indrepte spre Rusia, care a evitat sa impuna sanctiuni datorita puternicelor sale legaturi militare si economice cu Iranul.
Netanyahu a declarat ca Rusia este o superputere importanta si un prieten important al statului israelian, si ca Iranul va fi pe lista discutiilor de acolo. El a declarat ca va exprima viziunea Israelului ca trebuie sa fie impusa “presiunea puternica” asupra Teheranului.
Iranul sustine ca programul sau nuclear are scopuri pasnice, dar saptamana trecuta a inceput sa grabeasca imbogatirea uraniului la un grad superior. Israelul a declarcat ca miscarea este o dovada suplimentara ca Iranul dezvolta arme nucleare.
Amenintarea nucleara iraniana a trezit profunde ingrijorari in Ierusalim deoarece presedintele Iranului a amenintat ca va sterge Israelul “de pe harta”.
Liderii israelieni au avertizat in repetate randuri ca ei nu vor permite Iranului sa achizitioneze arme nucleare, si daca daca diplomatia esueaza, statul israelian va lansa un atac preventiv asupra unitatilor nucleare iraniene.
Mass media israeliana a declarat ca Netanyahu va presa Rusia sa nu vanda arme sofisticare Iranului. Israelul este ingrijorat in special de rachetele antiaeriene rusesti care ar imbunatati apararea iraniana impotriva unui posibil atac israelian.

In Romania suntem preocupati de gainile stresate

In opinia reprezentantilor organizatiei Vier Pfoten: "Ouale romanilor sunt de proasta calitate"

Stampilele care incep cu cifra 0 arata ca ouale provin de la gaini crescute în aer liber si hranite cu hrana ecologica, iar 1 ca gainile au fost crescute in aer liber si hranite cu hrana de buna calitate, dar ne-ecologica. De evitat sunt, în opinia reprezentantilor "Vier Pfoten", acele produse a caror stampile incep cu 2 si 3: arata ca gainile au fost tinute în baterii si nu prea sanatos hranite, cea mai proasta mâncare primind-o gainile care fac ouale inscriptionate cu cifra 3. "
Am demarat acesta campanie dupa ce am vazut rezultatele preliminarii ale unui studiu, care arata ca oamenii nu stiu ce înseamna stampila de pe ou. Noi vrem ca gainile sa nu mai fie crescute în baterii, mai ales ca o directiva europeana spune ca din 2012 trebuie eliminate total bateriile". Si Gheorghe Mencinicopschi, directorul stiintific al Institutului de Cercetari Alimentare spune ca din 2012 UE vrea ca gainile sa nu mai creasca în baterii si crede ca ouale provenite de la o gaina prost hranita nu au cum sa fie sanatoase. "Este bine ca oamenii sa invete sa citeasca stampila de pe oua si sa cumpere numai oua stampilate cu 0 si cu 1".


Autor: Darius Stan

Niciun comentariu:


Coloana Infinitului

Persoane interesate

Romania intre mit si adevar. Ajuta-ne sa te identificam Romania!

Ca multe alte lucruri în aceasta tara, dezbaterile în jurul conceptului de imagine de tara, cat si implementarea solutiilor gasite au fost în principal tratate superficial pe un plan secund.
Migrand de la zona plina de patriotism, inainte de 1989, in care mitul romanului apreciat ca fiind extraordinar in tot si toate a fost distrus odata cu deschiderea frontierelor si circulatia romanilor in afara granitelor. Pentru cel putin o perioda de timp in fata prietenilor din afara granitelor, imaginea cetateanului roman, ramane a unui cetatean dintr-o tara necunoscuta, despre care mitul american afirma ca este patria lui Dracula.
Altfel spus, imaginea actuala a Romaniei nu este atractiva pentru turisti sentimentul creat fiind negativ, exprima nesiguranta si poate chiar pericol.
Si descoperim acum, in plina epoca a globalizarii, ca avem nevoie de propria noastra identitate in cadrul acestui spatiu imens creat de deschiderea granitelor deoarece nu mai putem trai sau gandi doar in zona delimitata initial a teritoriului romanesc.
Pe de alta parte, intalnirea cu ceilalti semeni din alte state, oricare ar fi acestea, va începe de la imaginea stereotip asociind personajul interlocutor cu imaginea descrisa de catre ceilalti din zona acestuia de influenta.
În aceast comportament se vor decupa atat stereotipurile din care este formata imaginea prezenta a culturii romane în viziunea unor straini, dar si premisele necesare azi pentru a depasi aceste imagini si de a proclama o identitate demna de incredere.
Situatia este cu atat mai interesanta cu cat aceste stereotipuri sunt rezultatul imaginii pe care noi, ca indivizi sau exponenti ai unei natiuni, o prezentam în fata celor pe care ii intalnim.
Este imperios necesar sa identificam si sa reusim sa promovam o noua imagine - un nou “simbol indicador” pentru Romania.
In ultimile incercari nu s-a gasit un element pur romanesc definitoriu. Imaginea tarii noastre nu a fost asociata cu nici un simbol anume. Nici sarmalele si nici mamaliga nu sunt un simbol pentru Romania, asa cum vedem maslinele ca simbol al Greciei sau gulashul un indiciu clar pentru Ungaria. Nu s-a gasit nici vreun monument care sa aiba o rezonanta la fel de puternica pentru cetatenii altor tari precum Turnul din Pisa - Italia, Turnul Eiffel - Franta sau Big Ben-ul din Londra.
Putem descrie Romania ca un pamant aflat in mijlocul confluentelor civilizatiilor, ca o insula aflata intr-un imens ocean in care dimensiunile spatiului si timpului cuprind toate valurile de cultura ale imperiilor. Iar acest pamant a ramas neclintit zi dupa zi, an dupa an, secol dupa secol.
Tinut vegheat de cetatea Corvinilor, cu triumfatoarea-i intrare prin “Poarta Sarutului “ si poate cea mai simbolica imagine pentru Romania, precum o stea calauzitoare, un semn al recunostintei infinite pentru ospitalitatea acestui popor –Coloana Infinitului.
Apoi sa ne indreptam atentia catre puritatea obiceiurilor acestui popor. O mostrã de autenticitate, o creatie populara unica, Cimitirul vesel de la Sapanta aduce in amintire obiceiurile dacilor, ritualul de înmormântare ce are ca scop unic redarea sperantei in viata de apoi. Caci ce este sacru nu este si trist, la fel cum mormintele nu tin de moarte, ci de renastere.
La fel de important in viata de zi cu zi a oamenilor este cantecul specific, dandu-le acestora posibilitatea de a-si manifesta trairile prin intermediul muzicii, cantecul devenind astfel parte din ritualuri. Venirea sau nasterea unui nou membru al comunitatii, plecarea temporara sau definitiva a unui membru din popor, intampinarea unui anotimp, cu precadere, primavara, simbol al renasterii si revigorarii naturii, strangerea recoltei sau orice alte evenimente au fost prilej de bucurie sau de alinare a sufletului si mereu exprimate muzical. Si apoi cantecele specifice care incearca sa creeze idealuri pentru oamenii simpli si saraci, scotand in evidenta trasaturile demne de lauda ale unor eroi……
Despre marile imperii s-a scris si s-au dezbatut astfel de teme in toatã lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizãri tehnice si stiintifice care ne mirã si astãzi.
Insa de partea cealalta nu gasim decat o vaga umbra istorica a ceea ce a insemnat “cel mai numeros popor dupa indieni” dupa scrierea lui Herodot .
Dacã ai ajunge în Egipt nu ai putea intelege cum au fost construite piramidele la fel cum nu ai reusi sã descifrezi în laborator compozitia artistica a picturilor de la Voronet, mostenire artistica de pret a poporului nostru.
La fel cum nu s-a inteles din istorie de ce imparatul Traian a considerat necesar sa precizeze multitudinea bogatiilor ce "nu pot fi transportate in Roma".
Am putea spune ca cel ce crede ca are solutia teoretica a acestor enigme trebuie sã parcurga mii de kilometri pentru a descoperi ca fiecare popor este minunat in felul sau si fiecare civilizatie are valoarea sa pe scena mondiala ce trebuie promovata de cei ce traiesc, graiesc si simt pentru acel loc.

Pentru aceasta suntem onorati sa va alaturati noua si sa dezbatem acesta tema in viziunea dumneavoasta. Fiecare dintre noi poate contribui la identificarea si crearea unui simbol reprezentativ pentru Romania si pentru romani oriunde s-ar afla acestia!

Scris de Darius Stan

Nicolae Titulescu -Gandire diplomatică, europeană şi mondială.