Romania si karma ei

Marii oameni ai istoriei s-au remarcat prin ceea ce au daruit celorlalti, dictatorii prin cruzime, iar lasii, lipsiti de virtuti dar doritori de cariere, prin coruptie si tradari.
De la carma Romaniei, marii oameni au plecat de mult, dictatorii au murit si ei. Au mai ramas ceilalti. Acum 20 de ani, cand, acesti ceilalti, au navalit la putere trageam nadejde ca, pana la urma vor invata ceva bun din experienta vestului, si asta se va simti si in vietile noastre.
Astazi nu mai avem nici o speranta ca, in eventualitatea ca au invatat ceva, sa aiba ‘vointa politica’ de a ajuta cumva tara. Nu spun ca societatea vestica ar fi cel mai bun model, dar macar acolo, raporturile dintre conducatori si ceilalti sunt altele. Si acolo, ca si la noi, puterea politica este o culme si a ambitiilor personale, dar acolo, ei au vointa si gasesc si mijloacele de a-i ajuta si pe oameni sa-si implineasca propriile ambitii. E un targ mai cinstit: ‘castigam noi dar va lasam sa castigati si voi’. Spre deosebire, la noi, vointa se opreste la:’castigam doar noi, pe voi va lasam sa va descurcati cum puteti’.
Mai comod, leaderii nostri politici, au continuat pe linia predecesorilor ‘de trista amintire’decat sa isi largeasca orizontul cu perspective de bun simt etic si politic.
Au gasit mai profitabil sa tina oamenii la un nivel de trai redus, pentru ca daca tara va prospera, ei isi vor pierde electoratul tinut la limita de subzistenta prin pomeni ce ii determina pe multi sa uite de munca si alte ambitii europene.
Aceasta a fost dintotdeauna ideologia PSD. E mai usor sa te imbogatesti prin furtul colectiv, “noi furam de la buget dar va dam si voua ceva de supravietuire, decit sa prospere tara si noi sa fim fortati sa facem si ceva pentru popor”. Atat Geoana, Oprescu, cat si Basescu, Vadim, etc, se vor confrunta in aceste alegeri cu sila unei mase de alegatori satula de: "coruptie fara corupti", "matusa Tamara mi-a lasat averea", "de dusmani te poti pazi dar de propria familie, nu" si mai ales "dosarele mele sunt fabricatii politice". Ce nu este posibil in Romania in care, mereu, mana de fier a securitatii conduce destine si umori? Cum sa nu fie posibil ca un Ioan Talpes, fost sef SRI sa participle drept candidat la presedintie si sa-si pregateasca campania, cum altfel decat anuntand ca isi va turna camarazii de ‘nebunii’. Oricum e pe banii nostri...
”Eu cred ca totul ni se trage de la Ghe.Gheorghiu-Dej”- spunea cineva, pe un blog. ”Cand a hotarat jaful proprietatilor taranesti, s-a gandit sa le "lase doar pentru o tigara" ”. Iar, odata deposedat de proprietatea sa, omului i-a disparut si interesul pentru munca. Procesul s-a transmis la celelalte generatii, ceea ce explica mare parte din situatia de azi.
Pe acelasi principiu bolsevic- "Da-le de pomana si te vor alege", echipa Brucan-Iliescu a dirijat "Actiunea Romania", incepand cu 1990. Este vorba despre psihologie minimala, pe scurt: natura umana. Nu Romania este primul loc in lume, in care aceasta "tehnica criminala"a fost si este pusa in practica. Pentru noi este dureros, ca am mai participat o data la rescrierea aceluiasi gen de istorie. Oamenii uita repede, iar romanii, si mai rau, traiesc mereu in trecut.
Trecand prin namoloasa perioada anti-reforma a lui Iliescu si apoi prin derizoriul perioadei Basescu, romanii privesc obositi spre trecutul, in care, spuneau ei, ‘era mai bine’. Acest mod de a fi le slabeste forta de a-si crea un nou prezent. Iar in absenta solidaritatii identitare si a fortei spirituale, omul uita repede cand ii este foame. Din pacate asta il face predispus la re-acceptarea, in cerc vicios, a aceluiasi scenariu istoric.
Cunoscatori ai psihologiei maselor, chiar si depravatii tirani ai Romei stiau ca multimile se tin in ascultare cu paine si circ, chiar daca, acum, centrul de greutate e schimbat- tot mai mult circ, tot mai putina paine, amplificat, mai recent, si de factorul ‘frica’ indus prin instabilitatea sociala in crestere. Dealtfel, frica, infometarea si dezinformarea sunt principalele metode de control prin care regimurile comuniste si-au impus si isi impun controlul asupra populatiei.
Cand Traian Basescu a venit in 2004 ne consolam cel putin cu speranta ca plecarea de la Cotroceni a PSD-ului, partidul considerat ca fiind cel mai corupt din Romania (40 dosare – acte premergatoare, cercetare si urmarire penala, 5 trimise in instanta), va fi ireversibila.
Promovat tot prin FSN, Traian Basescu, care isi incepuse mandatul dorindu-se diferit de tipologia FSN, adica deschis spre reforma si modernizare, a dezamagit ireparabil in ultimii doi ani, prin comportament opus celui promis.
Basescu promisese razboi coruptiei- “daca voi gasi vreun ministru corupt il omor cu mana mea”, declara presedintele in campania electorala din 2004. Nu doar ca nu a ‘omorat’ pe nimeni (Monica I. Ritzi se afla mai departe in Parlament- cum s-ar fi putut altfel, de vreme ce ea folosise bani publici pentru campania electorala’sub acoperire’ a fiicei presedintelui; iar cercetarile in legatura cu sumele uriase cheltuite de inutilul Minister al Turismului sunt mereu blocate) dar s-a aflat chiar dansul legat direct sau indirect in afaceri dubioase ( fie armament, fie imobiliare, etc). Dubioase sunt si personajele in compania carora este adesea vazut fie ca este Doru Magaru sau Bercea Mondialu. Mai rau e atunci cand, cu ocazia bailor de multime, mai vezi desprinzandu-se cate o ‘patrioata’, care in inconstienta ei tine neaparat sa-l sarute pe presedinte. Ramane un mister afectiunea unora in situatia de fata. Se pare ca sindromul Stockholm, adica acel sindrom in care victima nutreste afectiune pentru propriul calau, e mai raspandit in Romania decat se poate banui. Probabil ca manipularea si spalarea creierului au contribuit mult la asta. Astfel se vede ca discursurile lungi si inepte din parlament au o tinta precisa si nu se adreseaza celor care vad si gandesc cu mintea lor.
Din pacate, chiar si actul de condamnare al comunismului, din ianuarie 2006, a fost unul pur declarativ. Daca ar fi existat o condamnare reala, Ion Iliescu (alaturi de altii in functii cheie) nu ar mai fi acum in libertate, si, culmea imposturii, si in pozitia de a-l califica pe Teodor Maries, presedintele Asociatiei „21 Decembrie 1989”, drept impostor, atunci cand acesta a cerut desecretizarea dosarului cu evenimentele din decembrie 1989 si din iunie 1990.
Nu, presedintele nu ar fi asteptat nici greva foamei a lui Teodor Maries, nici semnale de alarma din Diaspora (in solidaritate cu Teodor Maries, aflat in greva a foamei, scriitorul Dorin Tudoran, el insusi grevist al foamei in timpul regimului comunist totalitarist, i-a adresat presedintelui Traian Basescu din Washington o scrisoare deschisa. Citam o fraza: “Celelalte vin si se duc, dar odata ce am ratat sansa de a dovedi oamenilor ca omenia este tot ce ne leaga, umanitatea devine un articol intr-un dictionar al derizoriului.”).
Cand li se cere sa raspunda pentru faptele lor, se supara. Chiar si pe Uniunea Europeana. O afirmatie rezonabila, precum cea a Ministrului olandez de Externe, Maxime Verhagen, cum ca Olanda doreste ca Romania sa isi intensifice eforturile pentru reformarea sistemului judiciar si combaterea coruptiei, l-a suparat foarte tare pe fostul Ministru de Externe, Cristian Diaconescu, care a anuntat ca-si anuleaza vizita in Olanda. S-a dus totusi, dar la intoarcere a plecat, spre consolare, la prietenii chinezi, care stau cu mult mai jalnic la capitole precum justitia, coruptia, drepturile omului.
Presedintele mai promisese si reforma. Dar cei 5 ani de mandat au trecut fara sa lase in urma asa ceva. Mai spusese ca nu vom putea fi afectati de criza. Apoi ne-a pus sa strangem serios cureau din cauza crizei, ca asa vom iesi din ea. Cuvinte gen “adoptarea masurilor de reforma de care Romania are nevoie si diminuarea efectelor crizei economice” pe care le rosteste premierul, nu sunt decat vorbe de campanie. E tardiv.
Penibilele lor ‘solutii’ de reducere bugetara, sunt alte modalitati de jaf din buzunarul nostru, iar imprumuturile externe pentru plata salariilor si pensiilor ne afunda si mai rau in criza.
E drept, economic abia daca mai respiram. Salariile ni se reduc in timp ce, acei care ne vorbesc de necesitatea sacrificiului nostru vor sa obtina de la 10 salarii minime la 11 (un profesor cu definitivat are 1,75 salarii minime), desi luna trecuta semnasera, ca semn de solidaritate fata de suferinta financiara generala, o reducere a propriilor salarii cu 20%.
Si pentru ca exploatarea este sinistra pana la capat, iar romanul nu zice niciodata nimic atunci cand trebuie si cui trebuie, va suporta astfel, micsorarea salariului si asa mic, un concediu fortat, neplatit sau, eventual o disponibilizare. Intre timp, senatorii si deputatii actuali sau fosti vor beneficia, in continuare, de pensii speciale (Iliescu, Paunescu si Vadim isi pastreaza pensiile speciale). Si nu doar ei- mai sunt multi multi altii, fosti securisti, tortionari si alti servitori ai regimului perpetuu, cu pensii de zeci de ori mai mari decat salariul unui profesor.
Si pentru ca romanul tot nu se revolta, politicienii infractori (cred ca le putem spune asa si prin prisma legilor pe care le incalca precum respira, cat si a multor afaceri ilicite pe care le conduc) circula liber printre noi, ne tin discursuri, ne cer sa-i votam de parca nimic anormal nu s-ar intampla si de parca ceea ce fac ei acolo ar avea vreo relevanta pentru noi.
Dar intotdeauna va exista cineva care sa-i asculte, sa-i aplaude, sa-i aleaga, asa incat cercul derizoriului sa fie inchis.
De fapt lupta lor nu e macar o lupta reala intre ei. Nu e o lupta politica, pentru ca ei nu se lupta pentru o ideologie, pentru cum sa guverneze mai bine, pentru ce masuri mai bune sa adopte. Nici macar cearta lor in legatura cu asumarea sau ne-asumarea raspunderii nu se explica prin interesul pentru cetateanul roman. Nici aparentele nu le mai salveaza.
Dreptul la prosperitate a devenit in Romania ceva cu circuit inchis- restul e spectacol.
Noi suntem marii invinsi ai razboaielor pdl-psd-pnl-prm, etc. Mai se bat in dosare penale, mai rup o coalitie, mai se dau in vileag unii pe altii, totusi nici unul dintre ei nu pierde. Pierdem mereu doar noi. Nu am vazut pe nici unul din condamnatii penal sa li se aplice vreo sentinta si sa plece. E de inteles de ce. Daca s-ar merge cu procedura judecatoreasca pana la capat, s-ar ajunge acolo unde nici unul nu ar dori, fie ei ministri, presedinti sau simpli senatori, pentru ca toti sunt legati indisolubil de aceeasi vina, de fraudare a Romaniei.
Ei, sunt aceeasi de 20 de ani. Noi suntem marii invinsi, pentru ca noi le-am dat voie sa se joace cu mintile si sufletele noastre, sa se hraneasca cu visele si sperantele noastre, si sa ne striveasca, apoi.
Ne controleaza prin frica. Frica pentru subzistenta a devenit frica de existenta. Profita de slabiciunile noastre pentru a ne santaja sa intram in jocul lor fara onoare si fara constiinta. Si totusi vina ne apartine, in mare masura. Ne-am format deja o mentalitate de invinsi si credem ca asa arata regula jocului, o lege a junglei.
Dar se stie ca cei care se multumesc doar sa supravietuiasca nu pot trai cu adevarat. In realitate miza nu este cea propusa de acesti marunti oameni intr-un joc al disolutiei. Miza este intr-un alt plan si este a altui Joc, cu mult mai mare, in care nu putem trisa. Regulile acestui Joc sunt altfel decat cele jucate aici de farsorii micului joc si ele nu se schimba niciodata. Ele aduc armonia acolo unde domneste haosul si lumina peste intuneric. Ne pot ajuta sa descoperim privind adanc in noi, partea de Cer si lucrurile care conteaza cu adevarat. Mai mult, marele Joc ne invata sa scapam de mentalitatea de invins, inradacinata in egoism si frica. Ne invata ca putem ramane oameni, iar conditiile extrem de tulburi sunt teste pentru un nivel mai inalt.
Oamenii de caracter sunt intotdeauna generosi, ei se gandesc mereu cum sa faca mai bine in locul unde sunt, iar persoana lor nu conteaza decat in masura in care pot fi de folos celorlalti. Istoria poatra in ea mereu numele acelor oameni ai marelui Joc, care, prin virtutile lor mentin speranta si aduc lumina intr-o societate corupta.

Autor:Dr.Darius Stan