Criza economică factorul principal al diminuarii securitatii globale

Escaladarea violenţelor în unele ţări, creşterea rapidă a preţurilor la carburaţi şi alimente la începutul anului 2008 şi criza economică globală din ultima parte a aceluiaşi an au făcut ca lumea să fie "mai puţin paşnică", potrivit unui raport făcut public marţi (2 iunie).
"Creşterea rapidă a şomajului, îngheţarea salariilor şi scăderea valorii locuinţelor, economiilor şi pensiilor provoacă resentimente populare în multe ţări, cu repercusiuni politice", potrivit celui de-al treilea Indice Global al Păcii (GPI).
Studiul publicat de Institute for Economics and Peace, o organizaţie de experţi din Australia, a fost pregătit în cooperare cu Economist Intelligence Unit. Acesta clasifică 144 de ţări pe baza a 23 de indicatori calitativi şi cantitativi care măsoară siguranţa şi securitatea societăţii. Printre aceştia se numără conflictele interne şi externe, respectul pentru drepturile omului, numărul de crime şi de persoane închise, comerţul cu arme şi gradele de democraţie.
GPI a clasificat Noua Zeelandă drept ţara cea mai paşnică. Austria, Japonia, Canada şi Slovenia se situează toate pe primele zece locuri. Irakul este pe ultimul loc, imediat după Afganistan şi Somalia.
Raportul a evidenţiat Bosnia şi Herţegovina (BiH) drept "ţara cu ascensiunea cea mai mare" pe plan mondial. Naţiunea balcanică a urcat 23 de locuri, ajungând pe poziţia 50 în GPI 2009, a declarat raportul. Acesta menţionează "o scădere remarcabilă a numărului persoanelor strămutate" în conflictul din 1992-1995 din ţară. Alţi factori care au contribuit sunt scăderea numărului de ofiţeri de poliţie, reducerea cheltuielilor militare şi scăderea numărului de decese rezultate din conflictul intern.



România, clasată pe locul 31, a coborât cu şapte locuri faţă de indicele din 2008, însă continuă să aibă cel mai mare scor dintre ţările sud-est europene.
Grecia a coborât opt locuri, ajungând pe poziţia 57 în indicele din acest an.
"Scorul Greciei pentru instabilitate politică a crescut, reflectând problemele partidului de centru-dreapta Noua Democraţie, afectat de scandal", a explicat raportul, menţionând de asemenea revoltele de la sfârşitul anului trecut, determinate de decesul unui adolescent de 15 ani împuşcat de un ofiţer de poliţie.
Macedonia (88) şi Turcia (121) au coborât în clasament cu unu şi, respectiv, cinci locuri, în timp ce toate celelalte ţări sud-est europene s-au plasat pe poziţii mai bune decât anul trecut.
Ciprul s-a plasat pe poziţia 48, fiind urmat de Croaţia, pe poziţia 49. Bulgaria a ocupat poziţia 56, înaintea Albaniei (76) şi Serbiei (78). Muntenegru, care nu a fost inclus în indicele celor 140 de naţiuni din 2008, s-a plasat pe poziţia 91 anul acesta.

Societăţile paşnice sunt caracterizate ca fiind ţări cu guverne care funcţionează bine, relaţii bune cu vecinii din regiune, niveluri scăzute de corupţie, rate mari de înscriere în învăţământul primar, libertatea presei şi respectul pentru drepturile omului, a explicat raportul.
În plus, aceste societăţi nu consideră că cultura lor este superioară altor culturi şi acordă o mare valoare toleranţei, cred în libertatea cuvântului şi respectă drepturile omului.
"Oamenii trebuie să înţeleagă structura şi atitudinile care creează pacea şi să înceapă să le dezvolte în societăţile lor", a declarat Steve Killelea, om de afaceri şi fondator al GPI, citat de cotidianul Cyprus Mail. "Pacea se află în centrul capacităţii de a gestiona numeroasele şi variatele provocări cu care se confruntă umanitatea, pur şi simplu deoarece pacea creează mediul optim în care pot avea loc celelalte activităţi care contribuie la creşterea umană".
Potrivit lui Killelea, pacea are şi o valoare economică. El declară că aproximativ 9% din producţia economică mondială se pierde din cauza conflictelor interne şi externe.

Retragererea din teatrele de razboi. Diminuarea prezenţei KFOR

Dată fiind îmbunătăţirea situaţiei securităţii din Kosovo, miniştrii apărării din cadrul NATO au decis joi că Alianţa poate începe să îşi reducă treptat prezenţa din teritoriu. Ca rezultat, o treime din trupele KFOR ar putea părăsi ţara în câteva luni.
Miniştrii apărării din cadrul NATO au aprobat joi (11 iunie) un plan de diminuare treptată a misiunii de menţinere a păcii a Alianţei din Kosovo, veche de zece ani, invocând îmbunătăţirea situaţiei securităţii în statul care şi-a obţinut recent independenţa.
"Miniştrii au decis astăzi că condiţiile politice şi de securitate sunt potrivite pentru a lua decizia de ajustare treptată a poziţiei de forţă a KFOR", a declarat reporterilor Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, după discuţiile de la Bruxelles.
Deşi nu a fost stabilită nici o dată oficială, KFOR, care are în prezent aproape 14 000 de militari din 33 de naţiuni, s-ar putea reduce la o forţă de 10 000 de membri în următoarele şase luni.
"S-ar prea putea ca această dată să fie 1 ianuarie", a declarat de Hoop Scheffer.
Miniştrii apărării au subliniat că principalul organ decizional al Alianţei, Consiliul Nord Atlantic, va monitoriza fiecare pas al procesului, luând în considerare situaţia securităţii de la faţa locului.
Surse din cadrul NATO au afirmat că scopul final este reducerea numărului de militari KFOR la aproximativ 2 500 în următorii doi ani.
Misiunea a fost lansată imediat după sfârşitul conflictului din 1998-1999 din Kosovo, când 50 000 de militari internaţionali de menţinere a păcii au fost desfăşuraţi în provincia ce făcea parte din teritoriul Serbiei la acea dată pentru a preveni declanşarea unor noi ostilităţi şi pentru a asigura un climat de securitate. Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 17 februarie 2008, în ciuda opoziţiei înverşunate a Belgradului. Acest lucru a stârnit temeri cu privire la o potenţială revenire a violenţei în regiune.
NATO a subliniat joi faptul că decizia sa de reducere a prezenţei din teritoriu nu presupune că intenţionează să abandoneze cel mai nou stat al Europei.
"Vom avea forţele de manevră şi rezervele necesare oricând vom avea nevoie de acestea", a declarat de Hoop Scheffer la o conferinţă de presă organizată la Bruxelles.
NATO a subliniat de asemenea că KFOR va continua să ofere securitate în Kosovo "câtă vreme va fi necesar şi câtă vreme Consiliul de Securitate al ONU nu decide altfel".
Misiunea judiciară şi de poliţie a UE care operează în Kosovo, compusă din 2 500 de membri, şi propria forţă de securitate a ţării, care urmează să se extindă la 2 500 de membri în următoarele câteva luni, vor permite NATO să îşi reducă prezenţa, a declarat joi ministrul german al apărării, Franz Josef Jung.
"Putem începe acum o tranziţie către o prezenţă de descurajare", a declarat Jung la sosirea la Bruxelles pentru întâlnirea anuală de două zile a miniştrilor apărării din NATO, fiind citat de AP.
"Următorii paşi trebuie evaluaţi din punct de vedere politic şi apoi decişi", a adăugat Jung, a cărui ţară are cel mai mare contingent din cadrul KFOR, numărând aproximativ 2 400 membri.
Spania -- una dintre cele patru naţiuni membre NATO care nu au recunoscut Kosovo, alături de Grecia, România şi Slovacia -- şi-a anunţat recent planurile de a retrage 542 de militari din KFOR. Italia, al doilea contribuitor la KFOR, a specificat joi că doreşte să îşi înjumătăţească contingentul de 1 935 de militar în şase luni. Danemarca, care are 355 de soldaţi în Kosovo, are planuri similare.

Secretarul american al apărării, Robert Gates, a subliniat necesitatea reducerii forţei într-un mod bine coordonat.
"Preocuparea mea este să facem acest lucru într-un mod organizat şi coerent, ca o Alianţă, şi nu ca nişte ţări care pleacă unilateral", a declarat el reporterilor.
Au existat cereri ca o parte din forţele retrase din Kosovo să fie mutate în Afganistan.
Deşi a menţionat că retragerea planificată va "elibera în mod cert forţe", de Hoop Scheffer a afirmat că "nu a fost făcută o asemenea legătură".

Bataliile economice ale monopolurilor resurselor

La conferinta "Civilisation or Barbary" 2004 de la Serpa (Portugalia) Jorge Figueiredo, un reputat specialist in domeniul energiei, considera ca o criza a petrolului se va declansa cu siguranta in urmatorii ani, si va avea efecte dintre cele mai profunde asupra civilizatiei umane.
Epuizarea petrolului ca resursa, lipsa unei alternative energetice comerciale, vor antrena civilizatia noastra spre o "epoca de tranzitie" post-petroliera. Dincolo de acutizarea conflictelor politice si economice pe care le va genera inevitabil epuizarea mondiala a resurselor de combustibili fosili, face unele aprecieri asupra modificarilor pe care le va impune criza petrolului pe termen mediu si lung.
Disparitia resursei energetice petrolifere va avea ca efect sigur distrugerea agriculturii intensive sustine Figueiredo, care sta la baza alimentatiei globale. Fertilizatorii, pesticidele, fungicidele, agro-masinile tot ceea ce are la baza petrolul vor disparea treptat. Disparitia agriculturii intensive va antrena o criza alimentara globala.
Criza petrolului va determina, potrivit Figueiredo, o treptata reducere a productivitatii solului si a profitabilitatii agrare. Mai ales pamanturile "obosite"de grabirea prin stimulenti chimici care au dat recolte generatii la rand si care nu pot fi intretinute pentru agricultura decat cu fertilizatori se vor resimti in urma absentei chimizarii solului. Pentru refacerea naturala a terenurilor secatuite vor fi necesare decenii. Timp in care foametea va face ravagii. "Foamea globala" va transforma alimentele intr-o noua si neasteptata arma in mainile statelor supradezvoltate, considera Figueiredo.
Pe plan demografic vom asista la un control mult mai ferm al populatiei, dublat de o "dezurbanizare" si o reintoarcere a omenirii spre mediul rural. Proportia actuala, in care 10% din populatie hraneste celelalte 90%, nu va mai putea fi mentinuta in conditiile "mortii petrolului". Aceasta va determina o mare parte din populatie sa lucreze in agricultura, procurandu-si singura hrana.
Considerand ca si industria, mai ales ramurile energofage, va fi afectata perioada de apogeu a petrolului"Moartea petrolului" va impune alte forme de energie, care din pacate acum sunt fie in stadiul cercetarii, fie sunt foarte putin folosite, fie au preturi exorbitante . Energia solara, foto-voltaica, eoliana, energia valurilor, energia hidroelectrica, biogazul, biomasa sunt doar in faza de alternativa actuala . O alta alternativa indica spre utilizarea energiilor nucleare, care se dovedesc cu mult mai riscante. Ramane varianta hidrogenului, care ar putea fi obtinut din apa. Dar tehnologiile sunt, deocamdata, ne-economice.



PRACTICA SECOLULUI XXI “CULTUL SERVITUTII”

Guvernele considera ca disparitia resursei petrolifere constituie un subiect dintre cele mai delicate, date fiind consecintele enorme asupra omenirii. Marile actuale puteri nu pregeta sa puna in discutie acest subiect prezentandul sub diferite forme justificative.
Atacurile nejustificate din ultima perioada din orientul mijlociu sau aducerea teatrului de razboi la granita zonei de interes par sa descrie noile tehnici ale celor ce dicteaza .
Profesorul Dr. Dumitru Mazilu, nominalizat la premiului Nobel pentru Pace specifica -Singura regula in aceasta goana dupa petrol este: "dicteaza cel ce detine suprematia ". Intr-o astfel de lume, gloria a secole de gandire umana ce au instaurat o regula a convietuirii generale, se transforma intr-un haos caruia vor supravietui doar unii, iar ceilalti vor fi sortiti "sclaviei moderne". Caci cel ce va detine accesul la resurse va dicta asuprind astfel pe toti cei ce vin sa ceara. Iar numarul celor ce mor intr-un astfel de echilibru fragil creat de omul dezlantuit va fi, cel mai probabil, fara precedent.

Atacurile brutale din ultima vreme în Orientul Mijlociu au la baza interesul pentru detinerea monopolului asupra resursei petrol. Marea miza a castigatorului, constituie postura de conducator al unui cartel. Prin campania Statelor Unite ale Americii din zona Orientului Mijlociu se poate preconiza o dorinta a preluarii controlului efectiv a 90% din resursele si productia mondiala de petrol.
Accesul preferentiar la aceasta resursa confera suprematia prin cele 70% din punct de vedere a influentelor economice. Sa nu uitam ca influenta aurului negru nu se reflecta doar asupra consumului de carburant. Dependenta de petrol arata cu precizie conexiunile create pe latura dezvoltare - petrol. Hrana va fi prima pe lista elementelor ce va suporta modificari la nivel de costuri. De asemenea, industria petrochimica este dependenta de petrol. Interesul petrolului se reliefeaza pentru fiecare aspect al industriei care foloseste energie, sau petrol ca materie prima.
Controlul pietei acestei resurse reprezinta o ocazie favorabila de a retrasa liniile directoare ale politicii mondiale.
Timpul razboiului în care combatantii se priveau în ochi pe campul de lupta a luat sfarsit. Scena politica internationala s-a modificat, într-un razboi conceptual al puterii. Conceptul controlului pietei de monopol .
Mentinerea la distanta a adversarului prin controlul total al resurselor necesare prin amenintari cu un posibil recurs violent sau aducerea teatrului de razboi la granita “subiectului de interes” determina armele oricaruia dintre evenualii contra candidati sa paleasca.
În actualitate, conceptul strategic de pre-emptive war lansat de doctrina de securitate a adminstratiei SUA, creaza dificultati în identificarea noilor zone de atac. Posibile descinderi într-un astfel de cadru al viitorului pot fi prevazute în Columbia si Asia Centrala. Tarile care mai detin înca rezerve semnificative de combustibili fosili.

MANIFESTARI CONTEMPORANE ALE POPOARELOR IN CONDITIILE IMPUNERII UNOR “MODELE DE DEZVOLTARE”

Noua impunere mondiala a facut dovada de pulverizator al culturilor locale si nationale si nivelator al gusturilor si preferintelor umane impunand prin forta un model conceptual denumit “democratia celor ce au reusit”. Aceasta trebuie inteleasa in sensul ei pozitiv, progresist ca o poarta ce se deschide in egala masura saracilor si bogatilor prin care pot comunica si participa la piata mondiala, ca o sansa ca fiecare tara si popor sa se inscrie in cursa dezvoltarii si pietei mondiale cu ce are el mai productiv si competitiv, pentru a-si asigura progresul si un loc in ierarhia de merit a lumii.
Tehnologia informatiei si comunicarii sa fie menita sa faciliteze drumul inclusiv al tarilor sarace si in curs de dezvoltare spre o dezvoltare mai rapida. Actualele mijloace de transport, de transmitere a informatiei si de comunicare le ajuta „sa arda etapele”, sa scurteze drumul spre a atinge o dezvoltare armonioasa si durabila. Visul se destrama prin dependenta de modul cum vor gestiona guvernele lor inscrierea cu succes pe scena mondiala, cum se vor angaja popoarele in cursa profitabila ,si de modul cum vor dirija beneficiile ei actualii decidenti la nivel global atata timp cat acestia sunt vasali conducatorilor de carteluri economice.
Dintr-o multitudine de cauze ale manifestarilor populatiei pe care le-am analizat, cauza primordiala poate fi definita ca “totalitatea actelor deliberate de impunere a noii structuri executate de catre un grup, o organizatie, un stat sau un grup de state, in scopul atingerii unor obiective politice, economice sau de alta natura”. O astfel de presiune nu poate fi exclusa din tipologia manifestarilor contemporane.
O astfel de presiune da nastere formelor de manifestare prin miscari partizanale ce se nasc acolo unde exista regimuri politice oprimante, regimuri politice antisociale aservite unor interese straine, unde exista saracie, coruptie, iresponsabilitate, ineficienta, injustitie si inechitate sociala. Aceasta poate constitui preludiul unei revolte, a unei revolutii sau a unui razboi civil. Formele extreme ale acestui tip de manifestare, de masa, au loc in conditiile ocupatiei militare straine. (Irak, Afganistan sau Palestina).
Luand amploare, aceasta este arma care loveste acele state a caror politica este oprimanta, hegemonista, rapace, neo-colonialista, iar mai nou “globalista” in raporturile cu alte state.
Puterile promotoare ale a noului dictat, precum si statele multinationale devin tinte ale unor lovituri devastatoare. Acesta este motivul pentru care marile puteri actuale sunt primorial vizate de acest flagel. Din acest punct de vedere, S.U.A. si Federatia Rusa se situeaza pe primele locuri. Manifestatiile anti-coloniale (de globalizare) ar putea imbraca in viitor forme violente, inclusiv cu caracter terorist.
Manifestarea partizana poate constitui nu numai preludiul sau pretextul unui razboi civil intern (inter-etnic de exemplu), ci si al unor interventii militare staine cum au fost cele din 1999 Impotriva Iugoslaviei (Serbia si Muntenegru), din 2001-2002 din Afganistan, precum si interventia militara impotriva Irakului, pregatita de S.U.A. si Marea Britanie, si derulata in martie-aprilie 2003.
In formularea cea mai larga, se poate spune ca raspunsul populatiilor dominate poate fi definit, ca un drept in folosirea oricaror mijloace de indepartarea presiunilor facute de dominator.

Antagonism sau cooperare intre proiectele South Stream si Nabuco. Cine va castiga Visul Balcanilor ?

Competiţia dintre proiectele Traseul Sudic şi Nabucco, ambele concepute pentru a aduce gaz natural în Europa, a escaladat puternic, odată cu apariţia unor noi contracte, anunţate într-o singură săptămână, propulsându-le astfel, pe amândouă deodată.

Accelerarea proiectului Nabucco
Oficialii de vârf ai UE, preşedinţii din Azerbaidjan, Georgia şi Turcia, şi ministrul petrolului din Egipt, au semnat o declaraţie de sprijin a iniţiativei energetice Coridorului Sudic din cadrul UE, inclusiv proiectul Nabucco, în cadrul unui mini-summit, organizat pe data de 8 mai la Praga. În cadrul acestui contract, construirea conductelor va fi accelerată, ajutând la reducerea dependenţei blocului celor 27 de naţiuni faţă de gazul rusesc.
Conform planurilor, conductele lungi de 3300 de km, Nabucco, traversează Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria, către Austria, transportând 30 de miliarde de metri cubi de gaz natural caspic, în fiecare an, cu destinaţia Europa, odată ce acesta ar deveni complet operaţional. Proiectul, care a suferit multiple întârzieri de la începerea lui în 2002, este aşteptat să se finalizeze în 2014.
Consorţiul care va construi şi conduce conductele în valoare 9 miliarde de euro include şase companii – OMV din Austria, din Bulgaria Bulgargaz, MOL din Ungaria, Transgaz din România, Botas din Turcia şi RWE din Germania.
Diferite obstacole – inclusiv numeroase certuri între parteneri şi nesiguranţe legate de incertitudinea că proiectul ar putea mobiliza resursele financiare necesare – sunt cauza prelungitei întârzieri în implementarea proiectului. O altă piedică uriaşă a fost eliminată la Praga, după ce Turcia a fost de acord să renunţe la cantitatea de 15% din gazul transportat de Nabucco, gaz pe care îl cerea pentru nevoi interne. De asemenea, ţara insista să se colecteze o „taxă” pe gazul care intra în conducte la graniţa estică a ţării.
„Am stabilit un preţ pe bază de tranzit. Suntem foarte aproape de concluzionare”, a declarat Comisarul UE pentru probleme de Energie, Andris Piebalgs, pentru cotidianul britanic Guardian.
Conform declaraţiei de la Praga, Turcia şi UE au fost de acord să accelereze tratativele pentru un acord inter-guvernamental referitor la Nabucco „pe cât se poate de repede” şi să îl semneze până la finele lunii iunie, la Ankara.

Traseul Sudic sub influenţa Rusiei
Reprezentanţii din Kazakhstan, Turkmenistan şi Uzbekistan au refuzat să semneze declaraţia finală. BBC-ul a citat diferite surse diplomatice care declarau că această mişcare a fost datorată presiunilor din partea Rusiei, care este în spatele proiectului Traseul Sudic.
Europa importă în prezent, aproximativ 150 de miliarde metri cubi de gaz, anual, din Rusia, ceea ce acoperă un sfert din necesarul său. 80% din această cantitate este transportată prin conductele din perioada sovietică, ce traversează Ukraina.
O dispută legată de preţuri, între Kiev şi Moscova, a dus în ianuarie la întreruperi severe în furnizarea de gaz, ce a afectat 20 dintre ţările Europei.
Nemulţumită de întreruperile din furnizarea gazului, UE a accelerat eforturile de diversificare a surselor şi rutelor de import a gazelor pentru a diminua dependenţa faţă de Rusia. Nabucco şi alte două conducte de gaz, incluse în iniţiativa Coridorul Sudic – ambele ocolind Rusia şi Ucraina – au fost incluse în cadrul proiectelor prioritare ale blocului.
Moscova doreşte promovarea conductelor din cadrul Traseului Sudic, sprijinit de Kremlin – o nouă rută de exportare a gazului natural rusesc către Europa – proiect inclus, de asemenea, pe lista strategiilor de diversificare ale UE.
În timpul unei întâlniri de pe data de 15 mai, în staţiunea de pe litoralul Mării Negre, Sochi, uriaşa companie de gaz a Rusiei, Gazprom, a semnat acorduri cu principalele companii de energie din patru ţări partenere, pentru a accelera implementarea proiectului. În cadrul acestui proiect s-a semnat cu compania Italiei, Eni, ca fiind cel de-a doilea participant în cadrul construirii acestor conducte. Odată cu acest parteneriat, capacitatea Traseului Sudic a fost sporită de la 31 de miliarde de metri cub de gaz natural anual, cum era estimat iniţial, la 63 de miliarde de metri cubi.
Această mişcare a alimentat teama legată de dependenţa UE faţă de gazul rusesc.
Acordurile separate semnate cu liderii Companiei bulgare Energy Holding, a companiei de gaz natural a Greciei, DESFA şi cu cea din Serbia, Srbijagas, a avut în vedere crearea unui parteneriat pentru realizarea de studii de fezabilitate legate de construirea secţiunilor de conducte pentru fiecare dintre aceste teritorii.
Traseul Sudic include o secţiune de 900 de km, pe sub Marea Neagră către Bulgaria, unde ar urma să se bifurce – o ramură sudică ar intra prin Grecia către Italia şi una nordică ar intra în Ungaria prin Serbia, care în cele din urmă ar ajunge în Austria, dacă aceasta ar fi în cele din urmă de acord cu proiectul.
Tratativele de includere a Sloveniei se apropie de final, aşteptându-se semnarea contractului la finele lunii iunie.

Lupta pentru gaz
În ziua în care s-au semnat acordurile de la Sochi, Vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, a declarat că compania sa este gata să cumpere întregul volum de gaz de la zona Shah Deniz-2 din Azerbaidjan, gaz care este destinat proiectului Nabucco.
„Considerăm că Gazprom vrea să cumpere acest gaz cu obiectul principal de a furniza produse calitative Europei”, a citat-o cotidianul rusesc, Moscow News, pe Natalya Milchakova, analist veteran pe probleme de petrol şi gaz al companiei Otkritie. „Totuşi, nu excludem posibilitatea ca guvernul, în calitate de acţionar majoritar al Gazprom, să forţeze compania să adopte această decizie pentru a îngreuna derularea proiectului concurent Nabucco.”
Pe data de 17 mai, OMV şi MOL au anunţat un proiect în valoare de 5,9 miliarde de euro ce va fi semnat cu companiile de Emiratele Arabe Unite (EAU) Dana Gas şi Crescent Petroleum, ce ar permite pomparea de gaz natural din două zone aflate în regiunea curdă a Irakului, ceea ce ar umple conductele Nabucco.
Conform OMV, producţia din ambele locuri ar putea atinge 3 miliarde de metri cubi de gaz natural, pe zi, în următorii şase ani.
„Aceste volume ar satisface iniţial nevoile industriei locale, şi ar fi disponibile şi cantităţi substanţiale pentru export, către diferite destinaţii, în principal Turcia şi Europa, via conductele Nabucco pipeline”, a fost citată compania austriacă.
Optimismul a fost de scurtă durată deoarece Bagdadul a respins imediat planul.
„Nu vom permite niciun export de gaz din acea regiune fără aprobarea guvernului central şi a Ministerului petrolului irakian”, a declarat ministrul petrolului din Irak, Hussain al-Shahristani, pe data de 18 mai.
Ca rezultat al parteneriatului, cele două companii ale EAU deţin acum acţiuni în valoare de 3% din capitalul companiei MOL, anunţă sursele ungare de presă.
Cu toate acestea, temerile legate de încercările Rusiei de a se interpune pe piaţa energetică din Europa pe uşa din spate, au crescut din cauza altui eveniment.

Rapoartele recente au arătat că producătorul de petrol şi gaz Surgutneftgas, cea de-a cincea companie din Rusia, a devenit cel mai mare acţionar al companiei MOL într-o mişcare rapidă, petrecută la finele lunii martie. Ei au cumpărat întregul pachet, de 21,2% din cadrul firmei ungare de la OMV – cea de-a doua companie ca dimensiune din Europa centrală -- pentru o valoare record de 1,4 miliarde de euro.
O altă companie ungară şi-a schimbat acţiunile într-o manieră la fel de non-transparentă. Afaceristul ucrainean, Dmytro Firtash, proprietarul unei companii furnizoare de gaz, Emfesz, care controlează cel puţin 20% din piaţa ungară a gazului, a aflat pe data de 28 aprilie că compania sa a fost transferată către RosGas AG.
RosGas va fi controlată de către distribuitorul Overgas Inc., o companie bulgară de intermediere, a declarat experta pentru energie a cotidianului rusesc Vedomosti, Irina Reznik, într-un raport emis pe data de 7 mai. Gazprom deţine doar 0,49% din acţiunile acestui intermediar bulgar de gaz, dar diviza sa de export, Gazprom Export deţine 49,51% din companie. Vicepreşedintele Gazprom şi Preşedintele Gazprom Export, Alexander Medvedev este şi preşedintele Consiliului Overgas Inc.
„Totul este tulbure în această parte a Europei, unde Rusia continuă să îşi extindă dominaţia asupra sectorului energetic”, a declarat un raport al New York Times, pe data de 13 mai, care o cita pe Agata Loskot-Strachota din cadrul Centrului pentru Studii Estice de la Varşovia. „Este greu să ne dăm seama dacă UE va avea o politică eficientă de siguranţă energetică câtă vreme în acest sector nu există transparenţă”.


Autor:Darius Stan