Razboaiele libertatilor -One Parent or Five: A Global Look at Today’s New Intentional Families

Feminismul anilor 60 spunea ca tatii nu au nici un rost. Nu sunt nici relevanti nici necesari in viata sau cresterea copiilor. Femeile, afirma feminismul, pot sa-si creasca copiii singure iar barbatii nu trebuie implicati. Ei nu au nici un rol specific nici aparte in cresterea lor.
Tinerele femei au fost educate sa-si creasca copiii singure fara a se casatori si fara barbati in viata lor sau a copiilor lor. Au fost incurajate sa devina carieriste iar daca ceasul biologic mai ingaduia, sa aibe cite un copil pe care sa-l creasca fara sot sau barbat in casa. Si asa a fost.
Vreme de citeva decenii. Filmele si revistele de avantgarda, showurile de televiziune, revistele de moda si mass media au promovat ca ceva cool, pozitiv, de dorit si de imitat imaginea aceasta a femeii tinere, atasata mai mult de cariera decit de sot, copii, sau familie. Dar si consecintele au fost timpurii, drastice si profunde. S-au intensificat de-al lungul anilor iar statisticile care apar tot mai des le dezvaluie dimensiunile tragice. La ora actuala mai mult de jumatate din toti copiii nascuti in SUA femeilor sub 30 de ani se nasc in familii unde tinerele mame fie ca sunt singure, fie necasatorite.
Dupa cum se vede, radicalismul anilor 60 inca are consecinte. Tragica cum aceasta situatie fara indoiala e, sociologii contemporani o numesc “the new normal,” adica “noua normalitate”, sau “noul normal.”

Din fericire, doua generatii mai tirziu opiniile s-au schimbat. Ideologia feminista e in declin, in mare parte datorita faptului ca femeile care a fondat-o s-au razgindit.
Acum 10 sau 20 de ani fostele feministe, acuma ele insele bunici sau cu fice in anii 20 ai vietii care cauta si ele la rindul lor sa-si intemeieze o familie, au inceput sa vocifereze tocmai contrariul: am facut o gafa. Am gindit gresit si ne-am razgindit - sotul, barbatul ocupa un loc esential in cresterea copiilor.
E greu pentru o femeie singura sa creasca un singur copil, dar mai multi.

In ultimii ani articolele despre abandonarea acestei perspective au aparut si inca apar des. E destul sa citesti, la intimplare, editorialele, comentariile si studiile publicate periodic pe aceasta tema in New York Times, Los Angeles Times, Dallas Morning News, The Telegraph ori in jurnalele de specialitate sa intelegi ca ceva se schimba. Un lucru bun, zicem noi, dar o experienta din care, se pare, generatia curenta de partinti nu a invatat de fel si refuza sa invete. Caci istoria se repeta. De data asta insa nu privind tatii sau barbatii ci mamele. Tot mai des apar materiale in aceste si alte publicatii care intreaba, retoric, mai conteaza mamele? Mai au mamele un rost?

Initial ne-am gindit sa atacam subiectul acesta acum o saptamina, pe 8 martie cind se celebra ziua internationala a femeii si a mamelor. Ne-am razgindit, insa, gasind ca poate nu ar fi tocmai potrivit sa discutam acest subiect controversat intr-o saptamina in care celebram mamele, sotiile, si ficele noastre si rolul lor binecuvintat in familie si societate. Subiectul insa trebuie discutat, dezbatut si facut cunoscut si noua, celor din Romania.

Familia “moderna” se afla la o incrucisare de drumuri, prinsa ca intr-o menghina intre o multime de factori destructivi care pun la indoiala chiar si cele mai fundamentale adevaruri si aspecte ale familiei, printre ele rostul mamelor in familia si societatea moderna. Printre alti factori, tehnologia devine, se pare, un inamic formidabil al familiei si fertiliatii umane si submineaza drastic rolul traditional pe care mamele l-au avut de-a lungul miilor de ani in perpetuarea speciei umane. In combinatie cu revolutia sexuala, tehnologia moderna le ameninta nu numai rolul dar si demnitatea. Consecintele acestor modificari asupra copiilor deja se simt si nu sunt bune: confuzie, amaraciune, depresie, instabilitate emotiva.
Din multele materiale care se publica pe aceasta tema, am ales unul, intitulat Do Mothers Matter? (“Mai conteaza mamele”?) publicat recent in The Atlantic Monthly: http://www.theatlantic.com/health/archive/2012/02/do-mothers-matter/252676/ L-am adaptat in romaneste pentru dtra. Autoarea, Elizabeth Marquardt, este un sociolog proeminent la institutul, tot atit de proeminent, din New York, Institute for American Values.

Mai conteaza mamele? Lipsa de mama a fost, cel putin pina recent, vazuta de majoritatea societatii ca o tragedie. Studiile in psihiatrie, filmele Disney, cit si cunoscutele cintari religioase “Sometimes I feel Like a Motherless Child” (“Uneori ma simt ca un copil fara mama”) (Nota AFR: un slagar bine cunoscut al anilor 70 al formatiei Bonnie M], au dovedit importanta mamelor si au punctat durererea pierderii lor. Dar aceste exemple nu dovedesc ca vremurile in care acesti orfani au trait au afirmat importanta mamei in viata copilului si a legaturilor maternale. De-a lungul istoriei copiii au fost deprivati de mame din diferite motive si prejudecati: saracie; prejudecati etnice sau rasiale (triburile native); conflicte armate (razboiul murdar din Argentina anilor 70); abuzuri ale drepturilor omului (sclavie); ori pentru ca mamele lor au fost vazute, spre bine sau spre rau, ca fiind nepotrivite sa-i creasca (asta ajungind la adoptii).


Si totusi, cu toate ca istoria asta lunga cind unii oameni au luat copiii altor parinti si i-au crescut ca pe copiii proprii continua sa fie condamnata (cu exceptia adoptiilor, in care caz majoritatea dintre noi considera ca adoptiile sunt necesare pentru a da adapost copiilor fara mame sau parinti), o noua, dar intentionata, forma de deprivare a copiilor de mamele lor s-a ivit in zilele noastre, una care inca nu e bine cunoscuta si nu primeste atentia cuvenita in dezbaterile publice, dar una care, atunci cind este discutata, e privita ca buna, pozitiva, si nu se spune nimic rau despre ea. Ma refer, natural, la practica surogatului si a recoltarii fortate de ovule pentru a fi donate.

Cind surogatul si donatia ovulelor au intrat in atentia publicului in anii 80, copiii conceputi prin aceste mjloace inca aveau o mama, o femeie, dar o mama infertila, casatorita cu un barbat si care cauta sa devina insarcinata sau sa devina mama prin intermediul trupului altei femei. Spre deosebire, insa, astazi suntem martori al unui fenomen nou – surogatul si donatia de ovule cu scopul de a crea copii fara mama. Barbatii, si ei, fie singuri fie in perechi cu alti barbati, pot cumpara ovule si inchiria pintece. Unui copil i se poate nega dreptul de a-si cunoaste sau de a avea o relatie cu mama lui doar pe simplul motiv ca alti adulti, adica parintii prospecti ai copilului, doresc sa fie asa, si au bunavointa si banii pentru a asigura ca asa va fi. Aceste tranzactii se fac cu ajutorul medicilor, al avocatilor, al clinicilor licentiate de autoritatile publice, si deci, indirect, cu aprobarea tacita a statului.
Am mai scris despre acest subiect al tatilor care doresc sa aibe copiii dar nu sotii, in studiul meu “One Parent or Five: A Global Look at Today’s New Intentional Families.” Il luam ca exemplu pe Ian Mucklejohn, tata a trei copii. In 2001, la 54 de ani, cetateanul acesta britanic a devenit, dintr-o data, tatal a trei copii (tripleti) conceputi din ovule cumparate si gestate in pintecele unei mame surogat, ambele, donatoarea de ovule si mama surogat, locuind in Statele Unite. Nu mult dupa aceea Mucklejohn a devenit un eror al miscarii tatilor-fara-sotii cind a obtinut, instantaneu, cetatenia britanica pentru toti cei trei copii, iar in certificatul de nastere al copiilor rubrica “mama” a ramas goala.
Sau luati ca un alt exemplu India, unde, in 2005, un contabil in varsta pe la jumatatea vietii, Amit Banerjee, a devenit primul tata din India prin metode de surogat si donatie de ovule. Medicul lui a declarat, cu mult entuziasm, ca Amit a fost candidatul perfect pentru implementarea noii tehnologii reproductive. “Ca medic, zicea el, nu puteam sa-i refuz lui Amit tehnologia disponibila astazi cuplurilor infertile care doresc sa-si intemeieze o familie.” Cind un reporter l-a intrebat ce parere are despre faptul ca copilul nu-si va cunoaste nici o data mama, medicul a raspuns tot cu o intrebare,” dar copilul al carui mama moare in timpul nasterii?” Asta denota, in alte cuvinte, ca unii copii deja sunt deprivati de mame in momentul nasterii lor. Problema insa este ca tehnologia in mod intentionat depriveaza copiii de mame, impreuna cu doctorii, cei care isi vind ovulele si isi inchiriaza trupurile pentru gestarea viitorilor copii. Diferenta e mare, cum sunt si implicatiile etice.


Soti si Vedetele
Tati singuri fara sotii exista cu duiumul si in Statele Unite. Asa au ales ei sa fie. De exemplu, Andy Abowitz, un homosexual bine pus la punct care locuieste in Philadelphia, de doua ori a platit-o pe o candidata la studii de doctorat de 25 de ani sa-si doneze ovulele, si pe o femeie sa-si inchirieze trupul sa le gesteze si sa duca sarcina pina la capat, rezultind mai intii intr-o fata, si dupa 20 de luni si in doi baieti gemeni. Tinara care a donat ovulele iradia de bucurie: “E chiar fantastic cind copiii se nasc intr-un camin unde sunt doriti atit de mult!” Si, in timp ce e clar ca Abowitz pare sa-si doreasca acesti copii tare mult, intrebarea este cum se vor simti acesti copii cind vor afla modul in care au venit in lume si ca donatoarea de ovule si mama surogat nu i-au dorit?

Cum vor intelege ei notiunea de “mama” avind in vedere ca nu isi vor cunoaste mama biologica, nici mama surogat, si ca nu vor beneficia de prezenta unei femei in viata lor pe vremea cind cresc si se transforma din copii in adolescenti si apoi in adulti?

Uneoi lucrurile sunt si mai complicate, atunci cind doi barbati, in loc de unul, au copii in acest fel. Uitati-va la “faimoasele” cupluri homsexuale, Elton John cu David Furnish, si Neil Patrick cu David Burtka. In general armati cu o droaie de bani, o echipa de ingrijitoare si bone, ajutoare domestice, acesti barbati probabil ca fac o treaba buna cind e vorba de a crea o atmosfera materiala prospera si buna pentru copiii lor. Dar copiii? Mamele lor care le-au dat viata nu conteaza nimic pentru ei?


Consecinte
In ultimii ani incepem sa invatam tot mai multe despre acesti copii, experientele si simtamintele lor, copii care in mod intentionat au fost deprivati de tatal biologic si tot in mod intentionat au fost deprivati de prezenta unui tata in viata lor de-a lungul anilor. In studii cum ar fi “My Daddy’s Name is Donor: A New Study of Young Adults Conceived Through Sperm Donation,” pe care l-am facut cu profesorul de sociologie Norval Glenn de la University of Texas si Karen Clark; sau in istorisiri postate pe situl AnonymousUs.org; ori aflate in documentarul tocmai emis Anonymous Father’s Day,” invatam ca a fi deprivat de un tata poate fi o mare durere si o mare nedumerire, mai ales in societatea noastra contemporana care pune accent pe compasiune.


In studiul “My Daddy’s Name Is Donor” am raportat ca majoritatea copiilor procreati prin donarea de sperma obiecteaza la faptul ca donatia este anonima. Aproape jumatate dintre ei sunt deranjati de faptul ca banii si interesul financiar au avut un rol in aducerea lor pe lume. Cei mai multi dintre ei doresc sa stie cite ceva despre familia tatalui, si se intreaba daca familiile tatalui lor ar dori sa-i cunoasca. In comparatie cu copiii de virsta lor crescuti si conceputi prin procesul biologic natural, copiii conceputi prin donatie de sperma sunt mult mai inclinati sa duca o viata de delincventa, adictie, si depresiune.


Concluzia este clara - acesti copii nu o duc bine. Studiile despre care am scris indica ca copiii fara tati biologici au nevoie de tati in viata lor. Tatii conteaza. A venit oare vremea, in lumina acestei experiente, sa demaram studii similare sa dovenidm ca si mamele conteaza?


AFR Recomanda: Privind fenomenul “the new normal” (“noua normalitate”) va recomandam http://www.childtrends.org/Files/Child_Trends-2011_11_01_RB_NonmaritalCB.pdf


Va recomandam deasemenea si un articol recent din New Yorker Magazine despre inseminarea artificiala a femeilor