luni, 16 ianuarie 2012

Romania generatiei "LIKE "

Aseara am nimerit in mijlocul luptelor de strada din Bucuresti. M-am ferit de bolovani, am inghitit o canistra de gaz lacrimogen, am fugit de jandarmi, sa nu fiu linsat. Am descoperit cu stupoare raspunsul: Sunt chiar “generatia adormita”, tinerii aceia apatici, lipsiti de speranta ce stau prin cluburi, salveaza oameni sau pornesc razboaie mondiale, cu un like. Generatia asomata de Guvernul Boc de data asta s-au aratat altfel. Tinerii acestia s-au arata capabili sa iasa de sub acoperamantul ecranului si agitand pumnii spre jandarmi, ridicand baricade si aruncand bucati de borduri, au dorit sa iasa din anonimatul like-urilor.
Protestele din ultimile zile nu sunt foarte ample, dar au in schimb o energie si un aplomb care dezvaluie ca manifestantii se bazeaza pe sustinerea unui public larg. Cu multi ani in urma in 1990 (pentru ca a fost invocata in multe feluri manifestatia legendara din Piata Universitatii), lucrurile stateau exact invers. ”Piata” adunase foarte multi oameni pentru o manifestatie cu scopuri politice largi, ideale, de viitor. In fiecare seara se adunau zeci de mii de manifestanti, iar in momentele de varf la ”kilometrul zero al democratiei” se gaseau in jur de 100 de mii de persoane. ”Piata” era, cu toate acestea, izolata aproape ermetic de un cordon psihologic, nevazut, dar extrem de eficient. Odata depasit perimetrul manifestatiei, populatia Bucurestiului, conservatoare si atasata de noul regim FSN, se vadea profund ostila ”golanilor”.

Acum insa − si aceasta este caracteristica cea mai importanta a manifestatiilor − actorii protestelor sunt inconjurati de o certa simpatie publica. Ei par sa primit un soi de ”delegatie” din partea unei majoritati largi. Nici nu exista revendicari precise. Ca in multe alte cazuri similare, nemultumirile sunt extrem de diferite si uneori fara legatura unele cu altele. Pe alocuri se protesteaza nu doar ca solidaritate fata de Raed Arafat, nu doar pentru pensii sau salarii, ci si impotriva proiectului de la Rosia Montana sau impotriva stilului de a conduce al lui Traian Basescu sau impotriva altor lucruri nenumite.

Exista poate si o doza de mimetism in aceste izbucniri de strada. Dupa manifestatiile din Grecia, dupa ”Primavara Araba” sau manifestatiile londoneze, ele insele lipsite de un resort unic foarte precis, era cumva de asteptat ca scene asemenatoare de violenta sa se reproduca si la Bucuresti. Violenta ”democratica” glorificata pe toate canalele se reproduce inevitabil.

Totusi dincolo de aceste forme este riscant sa continuam cu analogiile. Protestul politic nu este ceva obisnuit in Romania asa cum este la Paris. Societatea romaneasca continua sa fie timorata de ideea de autoritate si individul nu indrazneste de regula sa-si afirme opiniile sau protestul in forme deschise. Romanii pot accepta suferinte mari fara sa se impotriveasca, caci de regula nu au curajul sa infrunte autoritatea unei puteri instituite, iar discursul public este de fapt destul de prudent. E o realitate sociala ambivalenta, caci uneori pare cumintenie, alteori supunere lasa.
Dar atunci cand autoritatea puterii dispare, nemultumirile se dezlantuie la fel ca in alte societati mai expansive si dezinhibate.
Momentul Arafat a fost cu siguranta decisiv, caci el a adaugat unor revendicari strict materiale, un mic ingredient ideal, atat cat sa ofere tuturor nemultumirilor pavaza si cel putin o aparenta legitimitate. Psihologia contestatiilor pare foarte complicata si contine o surprinzatoare pudoare. Orice protest public − si s-a vazut acest lucru si la actiunile sindicale din anii 90, − avea cap de lista un obiectiv ideal. Abia apoi urmau revendicarile reale si fierbinti. Dar nu era vorba doar de o viclenie a persuasiunii si negocerii, ci si de reticenta de a afirma deschis un obiectiv ”trivial”. Sunt pesemne trasaturile remanente ale unei societati in care a prevalat pana recent discursul idealist. (In felul sau si comunismul a cultivat idealismul scopurilor generale in detrimentul egoismului individual).
Asadar odata ce lista larga a nemultumirilor sociale si-a gasit punctul ideal, protestul s-a declansat cu atat mai mult cu cat a fost incurajat de toata lumea.
Dar faptul ca protestul se bucura de o incurajare atat de larga este deja altceva. Indiferent de calitatea reformelor propuse, Presedintele a guvernat din 2010 fara o majoritate democratica. In toamna lui 2009 seful statului a refuzat formarea unui guvern al Opozitiei, recurgand la o diversiune procedurala. Iar ulterior, dupa ce a castigat un nou mandat, a constituit o noua majoritate prin scindarea Opozitiei. Guvernul Boc, care a aplicat cele mai dureroase masuri de austeritate dupa perioada guvernarii CDR, nu a avut niciodata de partea sa o majoritate rezultata din alegeri. Legile majore, care nu aveau sustinere parlamentara, au fost adoptate prin frauda la vot sau prin angajarea raspunderii. Mijloacele au compromis scopurile, iar stilul guvernarii a coplesit problemele de fond. In consecinta, protestele de acum sunt alimentate direct si indirect de aceste mari frustrari politice adunate in ultimii ani.
Situatia de acum, in ciuda unei retorici emotive, (sau a violentelor de strada) nu are insa nimic din dramatismul anilor 90. Cu toate acesta situatia este grava, caci, in termeni cantitativi, niciodata un presedinte si un guvern nu au avut parte de o dezaprobare atat de larga.

Peste tot si toate Generatia like ar fi trebuit sa stie ca are nevoie de intelepciunea istorica a trecutului.

Daca ieri sau alaltaieri, am fi fost la fel de atenti sa putem gandi la visul de demnitate al poporului Roman, am fi realizat ca avem nevoie de un Decebal sa ne conduca.
Daca ieri am fi avut curajul sa izbavim cu toate cele necazuri ce s-au abatut asupra romanilor, am fi avut in piepturi o singura inima insufletita de puterea lui Mihai Viteazu.
Daca poetul nostru national Mihai Eminescu ar mai fi trait si astazi, ar fi dat glas urmatoarei strofe din opera "Ce-ti doresc eu tie dulce Romanie":
"....Vis de razbunare negru ca mormantul
Spada ta de sange dusman fumegand,
Si deasupra idrei fluture cu vantul
Visul tau de glorii falnic triumfand,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare,romanesc,
Cand s-aprinde sacru candita-i valvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Publicat de Destainuiri ale prezentului la 05:47

Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Coloana Infinitului

Persoane interesate

Romania intre mit si adevar. Ajuta-ne sa te identificam Romania!

Ca multe alte lucruri în aceasta tara, dezbaterile în jurul conceptului de imagine de tara, cat si implementarea solutiilor gasite au fost în principal tratate superficial pe un plan secund.
Migrand de la zona plina de patriotism, inainte de 1989, in care mitul romanului apreciat ca fiind extraordinar in tot si toate a fost distrus odata cu deschiderea frontierelor si circulatia romanilor in afara granitelor. Pentru cel putin o perioda de timp in fata prietenilor din afara granitelor, imaginea cetateanului roman, ramane a unui cetatean dintr-o tara necunoscuta, despre care mitul american afirma ca este patria lui Dracula.
Altfel spus, imaginea actuala a Romaniei nu este atractiva pentru turisti sentimentul creat fiind negativ, exprima nesiguranta si poate chiar pericol.
Si descoperim acum, in plina epoca a globalizarii, ca avem nevoie de propria noastra identitate in cadrul acestui spatiu imens creat de deschiderea granitelor deoarece nu mai putem trai sau gandi doar in zona delimitata initial a teritoriului romanesc.
Pe de alta parte, intalnirea cu ceilalti semeni din alte state, oricare ar fi acestea, va începe de la imaginea stereotip asociind personajul interlocutor cu imaginea descrisa de catre ceilalti din zona acestuia de influenta.
În aceast comportament se vor decupa atat stereotipurile din care este formata imaginea prezenta a culturii romane în viziunea unor straini, dar si premisele necesare azi pentru a depasi aceste imagini si de a proclama o identitate demna de incredere.
Situatia este cu atat mai interesanta cu cat aceste stereotipuri sunt rezultatul imaginii pe care noi, ca indivizi sau exponenti ai unei natiuni, o prezentam în fata celor pe care ii intalnim.
Este imperios necesar sa identificam si sa reusim sa promovam o noua imagine - un nou “simbol indicador” pentru Romania.
In ultimile incercari nu s-a gasit un element pur romanesc definitoriu. Imaginea tarii noastre nu a fost asociata cu nici un simbol anume. Nici sarmalele si nici mamaliga nu sunt un simbol pentru Romania, asa cum vedem maslinele ca simbol al Greciei sau gulashul un indiciu clar pentru Ungaria. Nu s-a gasit nici vreun monument care sa aiba o rezonanta la fel de puternica pentru cetatenii altor tari precum Turnul din Pisa - Italia, Turnul Eiffel - Franta sau Big Ben-ul din Londra.
Putem descrie Romania ca un pamant aflat in mijlocul confluentelor civilizatiilor, ca o insula aflata intr-un imens ocean in care dimensiunile spatiului si timpului cuprind toate valurile de cultura ale imperiilor. Iar acest pamant a ramas neclintit zi dupa zi, an dupa an, secol dupa secol.
Tinut vegheat de cetatea Corvinilor, cu triumfatoarea-i intrare prin “Poarta Sarutului “ si poate cea mai simbolica imagine pentru Romania, precum o stea calauzitoare, un semn al recunostintei infinite pentru ospitalitatea acestui popor –Coloana Infinitului.
Apoi sa ne indreptam atentia catre puritatea obiceiurilor acestui popor. O mostrã de autenticitate, o creatie populara unica, Cimitirul vesel de la Sapanta aduce in amintire obiceiurile dacilor, ritualul de înmormântare ce are ca scop unic redarea sperantei in viata de apoi. Caci ce este sacru nu este si trist, la fel cum mormintele nu tin de moarte, ci de renastere.
La fel de important in viata de zi cu zi a oamenilor este cantecul specific, dandu-le acestora posibilitatea de a-si manifesta trairile prin intermediul muzicii, cantecul devenind astfel parte din ritualuri. Venirea sau nasterea unui nou membru al comunitatii, plecarea temporara sau definitiva a unui membru din popor, intampinarea unui anotimp, cu precadere, primavara, simbol al renasterii si revigorarii naturii, strangerea recoltei sau orice alte evenimente au fost prilej de bucurie sau de alinare a sufletului si mereu exprimate muzical. Si apoi cantecele specifice care incearca sa creeze idealuri pentru oamenii simpli si saraci, scotand in evidenta trasaturile demne de lauda ale unor eroi……
Despre marile imperii s-a scris si s-au dezbatut astfel de teme in toatã lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizãri tehnice si stiintifice care ne mirã si astãzi.
Insa de partea cealalta nu gasim decat o vaga umbra istorica a ceea ce a insemnat “cel mai numeros popor dupa indieni” dupa scrierea lui Herodot .
Dacã ai ajunge în Egipt nu ai putea intelege cum au fost construite piramidele la fel cum nu ai reusi sã descifrezi în laborator compozitia artistica a picturilor de la Voronet, mostenire artistica de pret a poporului nostru.
La fel cum nu s-a inteles din istorie de ce imparatul Traian a considerat necesar sa precizeze multitudinea bogatiilor ce "nu pot fi transportate in Roma".
Am putea spune ca cel ce crede ca are solutia teoretica a acestor enigme trebuie sã parcurga mii de kilometri pentru a descoperi ca fiecare popor este minunat in felul sau si fiecare civilizatie are valoarea sa pe scena mondiala ce trebuie promovata de cei ce traiesc, graiesc si simt pentru acel loc.

Pentru aceasta suntem onorati sa va alaturati noua si sa dezbatem acesta tema in viziunea dumneavoasta. Fiecare dintre noi poate contribui la identificarea si crearea unui simbol reprezentativ pentru Romania si pentru romani oriunde s-ar afla acestia!

Scris de Darius Stan

Nicolae Titulescu -Gandire diplomatică, europeană şi mondială.