Din cauză că mai trăim...

Sa invatam de la cei ce au supravietuit bucuria simpla a vietii.
Pe data de 12 mai 2008 un cutremur de pământ extrem de puternic a lovit localitatea Wenchuan din provincia Sichuan. Circa 70.000 de locuitori şi-au pierdut viaţa, peste 17.000 de persoane fiind date dispărute. Sute de mii de oameni au devenit invalizi, iar casele a milioane de oameni au fost distruse. Au trecut trei ani de atunci. Cum arată zonele afectate de seism? Cum se desfăşoară activităţile de reconstrucţie în aceste zone? Populaţia sinistrată s-a mutat în locuinţe noi? Dragi prieteni, astăzi vă invităm să facem o vizită oamenilor de rând din Shifang şi Deyang, oraşe din Sichuan care au fost devastate grav de dezastrul din 2008.

Povestea : Din cauză că trăiesc, fericirea revine la mine

"Îmi amintesc mereu de cumplita scenă. Este o clipă care decide viaţa şi moartea unui om."

La poarta unui liceu din oraşul Shifang aşteaptă punctual, ca de obicei, doamna Bian Gangfen, o femeie micuţă, ca s-o aducă pe fetiţă acasă după programul de zi de la şcoală. Este greu de imaginat că doamna Bian era aşa de aproape de moartea când s-a produs cutremurul din anul 2008. Ea a fost îngropată în dărămăturile clădirii timp de 124 de ore şi a fost salvată în a şasea zi după producerea marelui cutremur. Gândul care a ţinut-o în viaţă şi a ajutat-o să învingă toate dificultăţile pentru a supravieţui este fiica ei, Luoting.

"Atunci eram extrem de îngrijorată pentru ea. Era elevă în clasa a 4-a. Sala de curs se afla la ultimul etaj al clădirii. Avea doar 9 ani. Mi-am spus că fetiţa e aşa de mică, că nu poate trăi fără mama ei."

Din fericire, şcoala unde învăţa Luoting, fiica doamnei Bian, n-a fost afectată grav de seism. Ea a scăpat teafără de acest dezastru. Dar soţul doamnei Bian a fost rănit grav când acesta încerca să salveze un coleg în timpul cutremurului.

Deşi s-a confruntat cu moartea, doamna Bian Gangfen se consideră însă un om foarte norocos pentru că cei trei membri ai familiei sale trăiesc în continuare.

"Noi am scăpat de un dezastru aşa de mare! Trebuie să trăim în fiecare zi cu bucurie.
Guvernul nu ne-a abandonat niciodată. În fiecare lună primim o subvenţie de la bugetul de stat. Pentru noi nimic nu mai este important. Dorim doar să trăim o viaţă fericită în viitor. Asta ne interesează."

Doamna Bian Gangfen a spus că autorităţile au construit case noi pentru sinistraţi. Peste puţin timp familia ei se va muta într-un nou apartament.

Din cauză că trăiesc, trebuie să trăiesc mai bine...

În oraşul Deyang se găseşte un centru de recuperare pentru cei răniţi în cursul seismului din Wenchuan. În prezent, circa o mie de invalizi sunt trataţi gratuit aici pentru adaptarea la proteză. Doamna Liu Chunyan este una dintre aceştia, cutremurul de pământ lăsându-o fără picioare.

"Când eram blocată în ruine, nu am aşteptat o consecinţă atât de gravă. După ce am ajuns la spital, mi-au fost amputate picioarele. Am considerat că nu are niciun sens să mai trăiesc în această lume. Sunt încă tânără, nu vreau să fiu invalidă. Soţul meu este şi el tânăr. Nu poate să trăiască aşa cu mine. Am vrut să-mi pun capăt zilelor după ce aranjez treburile în familie."

Cu ajutorul unui prieten, Liu Chunyan a venit la acest centru de recuperare. Aici visul ei a devenit realitate. După câteva luni de tratament ea a putut să stea în picioare, sprijinită de proteze.

"La început nu am putut să merg. Tremuram pe proteze şi îmi era foarte frică. Cu multă răbdare, medicii de aici m-au ajutat să încerc. Mi-au zis să nu mă tem, ei mă vor însoţi. Am ascultat sfaturile lor şi am început să merg din ce în ce mai bine. "

În timpul discuţiei, se vedea permanent un zâmbet pe faţa lui Liu Chunyan. Ea a găsit un motiv de a-şi continua viaţa.

"De fapt, eu am greşit atunci, pentru că soţul meu m-a îngrijit foarte bine şi cu multă atenţie. Medicii m-au încurajat să trăiesc. Sunt foarte multe persoane care au devenit invalide ca mine în urma cutremurului. Acum ei duc o viaţă normală. Statul a plătit enorm pentru salvarea şi tratarea oamenilor ca mine. Trebuie să trăim în continuare, nu putem să dezamăgim guvernul şi oamenii care ne ajută şi ne iubesc. Dacă dorim să mai trăim, trebuie să trăim mai bine, mai frumos!"

Poate că noi nu putem simţi durerile sinistraţilor care au pierdut totul în urma dezastrului, nu putem cunoaşte cum au trecut peste toate greutăţile greu de imaginat, dar aceşti oameni ne-au explicat prin zâmbetele simple şi privirile neabătute ce înseamnă fericirea pentru un supravieţuitor. Ei au înlăturat ruinile de pe pământ şi din inimă, au construit case noi şi au început o viaţă nouă.
Mai important este că ei au găsit motivul de a merge mai departe în această lume - ei mai trăiesc...


Sursa : CRI Romania