Scrisori din toiul sufletului unui om

Un vechi proverb, face recomandarea ca din cand in cand, sa stai sa meditezi la trecutul vietii tale pentru a te putea regasii astazi in prezent. Intr-adevar nu este un exercitiu usor pentru nimeni si mai ales pentru faptul ca trebuiesc recunoascute momentele din viata in care am fost impinsi spre urcusuri sau coborasuri, ori intovarasiri , tradari, asteptari, sperante si indoieli.
Ma simt bucuros sa aflu faptul ca din toate aceste experiente am devenit eu cel care sunt astazi.
Aceste amintiri fac parte din componenta mea determinanta indiferent unde si ce voi fi acum sau in viitor. Fara de ele nici-o implinire sau bucurie sufleteasca nu ar mai fi in acelasi sens de emotionala . In aceeasi masura ma realizez imprejmuit de aceste trairi trecute, ce construiesc bogatia din adancul sufletului meu.
De fiecare data cand ma uit in urma sirului de ani ce au trecut in viata mea si ma simt de parca m-as fi oprit din alergat sa-mi trag sufletul, dupa o lunga cursa.
Apoi, mai trebuie spus, ca fiecare incercare a vietii isi aduce contributia nemijlocit marcad adanc in seva fiintei noastre. Si pentru faptul ca acum este timpul in care putem sa vorbim cu adancul sufletului nostru putem sa raspundem la intrebarea ; Cand oare mi-a fost mai bine?
Este intrebarea care ne urmareste pe intregul parcurs al amintirilor noastre asemenea unui roman ce incepe si se sfarseste cu aceeasi intrebare.
In fine ma simt mai implinit sa stiu cea ce ma defineste.
Pot reliza, cum intocmai ca intr-un tablou stau bine aranjate in adancul sufletului fiintei mele nenumarate amintiri ce au culori si diferite pasteluri ce fac placuta retrairea clipelor frumoase, alaturi de usor ubritele esecuri ale necunoasterii si mai apoi sa fie conturat de stralucirea unui negru al deciziilor eronate.
Am avut si vise care s-au realizat peste timp sau peste zi am avut si dezamagiri care m-au inspirat si m-au obligat sa duc pe mai departe fiinta mea.
Am sperat intreaga mea viata ca primid invatatura celor ce m-au crescut sa pot deveni frumos si bogat in suflet .
Am crezut ca din toate aceste bogatii pe care l-am primit sa pot da pe mai departe pentru ca ele sa poata asigura ce a ce inseamna calea progresului. Am crezut, dar m-am inselat.
In credinta mea, m-am inselat si atunci cand am crezut ca oamenii isi iubesc mai presus de orice interes rodul vietii lor copii. Am crezut ca prin copii reusim sa ne vedem peste timp impliniti sufleteste si vom reusi sa trezim un nou sentiment de speranta pentru ce va urma. Am crezut dar m-am inselat .
Am crezut ca pot oferi copilului meu tot cea ce eu nu am avut si am trait tragand dupa mine aceasta promisiune sacra in anii ce au urmat. Am crezut dar m-am inselat.
Mai devreme sau mai tarziu mi-am dat seama cum toate aceste promisiuni ale mele, in care eu am crezut au fost tradate si cum toate aceste sperante au fost indepartate pentru ca viitorul actual sa regaseasca societatea asa cum este ea acum.
O societate pe care o regasim astazi, nici frumoasa si nici plina de implinirea dorintelor unei generatii. O societate plina de neutralitatea naturala si perpetua pentru ca noile generatii sa poata redescoperi frumusetea viselor de maine.
Sunt constient ca am incercat sa descopar secretul fabricarii elixirului fericirii oamenilor , iar rezultatul a fost cel al imposibilitatii de produce ce mi-am propus.
Am crezut intocmai ca alchimistul din Deft ca aurul obtinut chimic poate aduce fericirea oamenilor. Si intocmai lui m-am inselat afland ca nu materia aurului ii face pe oameni fericiti si dorinta pentru aur ii face pe oameni demonici.
Nu aurul ii face pe oameni demonici si speranta ca intr-o buna zi vor avea atata aur incat vor putea stapanii lumea , gandul de a fi suprema creatie a lumilor avand dreptul de a decide asupra celorlalti semeni si celorlalte fiinte dupa bunul lui plac este energia care ii conduce pe oameni ca nu vada cat de nepregatiti sunt.
Spun ca am crezut si ca nu imi pare rau pentru ca am avut posibilitatea de a construi si participa la visul de generatii al omenirii “Inchiderea cutiei Pandorei”. Probabil ca va mai amintiti cum aceasta cutie avea ferecate innauntru toate relele omenirii.
Am trait condus de credinta potrivit careia „armonia este valoroasa" . Am crezut in oamenii ce formeaza societatea. Am crezut in societatea ce ii rasplateste pe oamenii ei dupa cum acestia se resecta.
Am crezut in epoca lui Cyrano de Bergerac ce a apus de mult, incercand sa transmit oamenilor ceea ce cuvintele nu ar putea s-o faca. M-am gandit zile in sir, la raspunsuri care sa nu para penibile sau bizare. Am incercat asemenea personajelor lui Oscar Wilde din frumoasa poveste - Privighetoarea si trandafirulsa impartasesc tuturor din cea ce am avut mai valoros . Am fost, asemenea studentului plecat in cautarea unui trandafir rosu pentru a se face iubit . Si de asemenea am vazut minunata privighetoare, care, miscata nespus de suferinta a transformat trandafirul alb din gradina intr-un superb trandafir rosu, chiar cu sangele ei, pe cand canta cu inima infipta in spinul trandafirului.

Am trait, regasindu-ma in aceasta poveste ce se sfarseste trist. In aceasta poveste m-am regasit pentru ca oamenii nu a fost incantati de valorile reale ale vietii, spunandu-mi ca altii le-au adus bijuterii, care sunt cu mult mai pretioase decat scrierile sau florile murdare de sange. Asa m-am intors in cartile mele, concluzionand ca dragostea fata de semeni “este un lucru prostesc” invatand ca oamenii se complac mai bine “in pragmatismul vremelnic” pretuind si sentimentele in bani.
Am putea avea speranta schimbarii a ultimei parti a povestii privighetorii, continuad sa ne departam si sa-i lasam pe cei luati de valul dezumanizarii pragmatice sa traiasca tristi si dezgoliti sufleteste pentru ca au ales sa traiasca neantelegand faptul ca floarea fericirii nu se deschide daca traiesti doar pentru tine.
Intelegand toate acestea putem concluziona ca “Nu poti sa gusti din propria fericire daca nu reusesti sa te gandesti mai intai la ce i-ar face pe altii un pic mai fericiti”.
In incercarea de a ma regasi dinnou implinit, am plecat sa regasesc locuri si oameni cu totul si cu totul deosebiti. In tara minunilor.

In tara in care salutul lui Buddha iti lumineaza viata si iti daruie implinire fara sfarsit. In tara in care bucuria si cantarea linistitoare te insotesc pretutindeni. In tara in care dis de dimineata imi voi ridica aripile mele in nori, iar in noaptea adanca sa prosternam in fata imaginilor de Rai si sa regasim linistea sufletului nostru .
Vreau sa plec in tara in care pot sa simt cum viata noua curge de-a lungul raului Zangbo Yarlung .Sa pot vedea memorabila istorie a omenirii din Palatul din Mijlocul lumilor.
Sa fiu primit in pasunea mare ce se deschide in bratele unui nou univers dintr-o alta dimensiune .
Voi pleca in tara in care toate acestea se intampla doar pentru a-ti dori bun venit.
Regasind inspiratia pentru cultul Daoist, Samsara si Nirvana ma voi regasi stand in singuratate in lunga noapte intunecata, inconjurat de flori de lotus de zapada argintie asezate in inima mea!
Voi pleca in tara unde pot sa admir minunea creatiei naturii, unde maretele varfuri de munte sunt imbracate in mantia de clestar veghind vesnic la frumoasa scena unde se imbratiseaza lumina calda si iarba verde. Vreau sa merg in tara in care verdele sperantei vietii din inima mea va fi peste tot!

Dr. Darius Stan