Ocrotiti pe batrani.In curand vom afla noi insine despre batrini si despre batrinete

Se scrie si se vorbeste atit putin despre batrini si despre batrinete. Atat de putine cuvinte pentru cei care sunt astazi in postura sa ne confirme o certitudine din constiinta noastra. Cu totii imbatranim.
Am vorbit de curand cu o draga prietena, ce imi spunea cum a renuntat la slujba pentru a fi alaturi de mama sa, ce este in suferinta. Era mahnita de faptul ca multi au judecat-o pentru acesta alegere a ei. Am stat si am analizat un timp dupa aceea daca decizia ei este corecta.
Mi-am amintit de acea povata venita de peste timpuri. Mi-am amintit ca banii sunt o relativa, iar viata este esenta bucuriei noastre !
Asa a trebuit sa aleaga si ea, intre bani pe care ii castiga sau sa fie alaturi de mama ei si sa ofere cateva clipe de speranta unui om. De fapt este vorba de alaturarea si alinarea suferintei omului care a ingrijit-o , a crescut-o si a indrumat-o in primi pasi ai vietii. M-am uitat pe mai multe forumuri de discutii pe internet, in care combatantii dezbat in tonuri diferite, de la omenie pina la cinism, problema batrinilor, de fapt problema parintilor lor. Ce facem cu ei?
Ii tinem aproape de noi, altfel spus, impartim casa cu ei?
Nu e o solutie buna, pentru ca sint pisalogi, au tabieturile lor, ne dau intruna sfaturi cum sa ne organizam viata, se arata pe ei ca modele si asta desigur ca ne supara cel mai tare.
O solutie ar fi sa le cumparam un apartament sau macar o garsoniera, sa se gospodareasca singuri, cit sint inca pe picioarele lor. Sigur ca trebuie sa le mai dam cite un telefon, sa mai mergem pe la ei "in vizita" ori sa ii mai luam pe la noi pe-acasa la sfirsit de saptamina.
Internarea intr-un azil nu e deloc ultima solutie, daca e sa ne luam dupa frecventa forumistilor care o adopta. Acolo, aflam din discutiile aprinse de pe internet, batrinii "socializeaza", au mesele asigurate, pot sa-si vada de hobby-urile lor, au asistenta medicala asigurata etc.
Un internaut cinic scrie cam asa: "Nu sint de acord cu petardele lacrimogene ca trebuie sa te sacrifici pentru parinti, pentru ca si ei au facut sacrificii pentru tine. La urma urmei, cind parintii ne-au conceput, nu ne-au intrebat daca avem chef sa trecem prin mizeria asta de viata. Si apoi, nu degeaba legea pedepseste doar parintele care nu isi ingrijeste copilul, dar nu are nimic cu copilul ajuns matur care uita ca mai are parinti."
Nu cred ca discutiile acestea de pe internet sint reprezentative pentru felul in care ne raportam noi fata de parinti, in special, si fata de batrini, in general. Ele arata insa, macar in parte, ca batrinii reprezinta pentru noi o categorie clasificata.
De la ei nu mai asteptam nimic, ci trebuie doar sa le dam.
Eu cred ca problema de fond este ca noi nu ii cunoastem pe batrini. Nu stim cita prospetime sufleteasca am putea afla de la ei, cita putere in fata greutatilor vietii si mai ales cite raspunsuri ne-ar putea da.
Virsta aceasta a intelepciunii este la ei si un teritoriu generos al inocentei. De aceea copiii se apropie cu atita usurinta de batrini: pentru ca ii vad. De aceea, in foarte multe cazuri, modelul copilului nu este tatal, cu care are o relatie tensionata, ci bunicul.
Ne revoltam pentru pensiile mici ale pensionarilor, pentru lipsa lor de medicamente, pentru facturile mari la intretinere, dar uitam de sufletele lor dornice sa daruiasca, de viata din ei ca o carte ramasa inchisa.
Revin la intrebarea de la inceputul acestui comentariu: de ce se scriu atit de putine carti despre batrini si despre batrinete? Nu am un alt raspuns decit pe acela ca ii consideram pe batrini o categorie clasificata. O categorie care nu are cu ce sa ne mai "inspire".
Parerea mea este insa ca sintem incapabili sa ne apropiem de ei, de viul din ei si de limbajul lor interior. Asa ni se intimpla si in cazul copiilor.
Problema este asadar a noastra, altfel spus, noi avem o problema cu noi. Si e o problema dintre cele mai grave.


Dr. Darius Stan