miercuri, 29 septembrie 2010

Economia Asiei in plin avant



Economiile asiatice, cu exceptia Japoniei, isi revin dupa perioada de criza mai repede decat era de asteptat. Potrivit Bancii de Dezvoltare din asia, cele 44 de tari emergente sau în curs de dezvoltare de pe continent vor inregistra în 2010 o crestere economica medie de 8,2%. Institutia amintita sustine ca exporturile asiatice au luat avant, in timp ce consumul privat cunoaste de asemenea o tendinta ascendenta semnificativa.
Conform prognozei, China va avea o crestere economica de 9,6%, Coreea de Sud de sase procente, Taiwanul de 7,7. De asemenea, sporeste puterea economiei indiene, care ar putea inregistra o crestere de 8,5 procente anul acesta. In opinia analistilor, cele mai mari pericole pentru regiunea asiei vin din afara acesteia: si anume evolutiile de pe piata imobiliara americana si posibile falimente de stat în Europa.



Rusia extinde masiv livrarile de energie pe piata chineza
Rusia sporeste masiv livrarile de energie catre China, o tara cu o insemnata crestere economicain ciuda crizei globale. In cursul unei vizite de stat, presedintele Rusiei, Dimitri Medvedev, a semnat la Beijing cu omologul sau chinez Hu Jintao mai bine de 10 acorduri vizand intre altele cooperarea in sectorul energetic, in domeniile atomic si bancar, precum si in cel al combaterii terorismului si separatismului. anul viitor, specialistii rusi vor incepe lucrarile la douareactoare atomice care vor intra in componenta centralei de la Tianwan, in provincia Jiangsu. Cei doi presedinti au semnat si acordul de finalizare a primei conducte de petrol directe intre cele douatari, care va avea pentru inceput o capacitate de 15 milioane de tone anual. in plus, Moscova s-a oferit sa-i acopere Chinei in totalitate necesarul de gaz incepand din anul 2015.
China si Rusia, foarte multumite de relatiile bilaterale
China si Rusia s-au declarat deosebit de multumite de colaborarea lor actuala, care ar fi mai bunaca oricand. Presedintele rus Dmitri Medvedev, aflat la Beijing, s-a intalnit cu premierul chinez Wen Jiabao si cu ministrul de externe Yang Jiechi. Medvedev a laudat increderea faraprecedent dintre cele douatari. Seful de la Kremlin, aflat la a doua vizitain China din acest mandat, va fi primit si de omologul sau chinez Hu Jintao. Cei doi vor discuta in principal despre dosarele nucleare nord-coreean si iranian si despre extinderea colaborarii energetice ruso-chineze.

China si Rusia parteneri strategici
Liderii Chinei si Rusiei au semnat o declaratie de aprofundare a parteneriatului si cooperarii strategice.
Presedintele Hu Jintao si presedintele rus Dimitri Medvedev au inspectat o garda de onoare la o ceremonie de primire, luni la Beijing in Marea Sala a Poporului.
Dupa o intalnire cu usile inchise, cei doi lideri au semnat o declaratie care cheama la aprofundarea larga a ceea ce a fost descris drept "parteneriat strategic pentru cooperare".
Cei doi vecini uriasi au semnat de asemenea acorduri de lupta impotriva separatismului si extremismului precum si acorduri comerciale in privinta carbunelui, energiei nucleare si a bancilor.
Presedintele chinez a aratat o serie de acorduri pentru extinderea cooperarii in comert si economie. El a apreciat in special terminarea primei conducte de petrol din Rusia catre China.
Hu a subliniat proiectul conductei si afirmand ca ambele parti sunt de acord sa ramana fidele principiilor de deschidere si avantaj mutual in continuarea cooperarii in comert, investitii, energie, finante, legislatie si industrii high-tech.
Conducta de petrol de 1000 de km lungime din estul Siberiei pana in China va deveni operationala in noiembrie. Aceasta leaga campurile de petrol din Rusia cu Daqing, o baza majora de procesare a petrolului din nord-estul Chinei.
Sub acord, China imprumuta Rusiei 25 de miliarde de dolari si i se va garanta 300 000 de barili de petrol pe zi pentru 20 de ani. Cele doua parti au cazut de acord sa dezvolte in comun o rafinarie de petrol de 5 miliarde de dolari in China.
Rusia este cel mai mare producator de energie din lume iar China este cel mai mare consumator, depasind anul trecut Statele Unite.
Presedintele rus a spus ca au discutat impreuna modul cum Rusia si China ar putea lucra mai bine impreuna asupra chestiunilor internationale.
Medvedev spune ca el crede ca aceasta cooperare stransa va ajuta ambele natiuni, in cuvintele lui "pentru a infrunta aceasta situatie internationala din ce in ce mai complicata intr-un mod mai bun".
In timpul unei vizite in China a primului ministru rus Vladimir Putin anul tecut, companiile ruse si chineze au semnat intelegeri comerciale de peste 3 miliarde de dolari. Cele doua parti au stabilit de asemenea cadrul pentru un acord separat de mai multe miliarde de dolari pentru constructia a doua conducte de gaz catre China din estul indepartat al Rusiei.
Rusia si China s-au despartit in mod brutal acum 50 de ani din cauza interpretarii diferite a ideologiei comuniste, cu toate ca relatiile s-au imbunatatit in ultimii ani.
Presedintele rus a ajuns duminica in orasul-port Dalian din nord-estul Chinei. Vizita lui de trei zile include o oprire in Shanghai, unde va vizita pavilionul Rusiei la Expozitie.

Dr.Darius Stan

Niciun comentariu:


Coloana Infinitului

Persoane interesate

Romania intre mit si adevar. Ajuta-ne sa te identificam Romania!

Ca multe alte lucruri în aceasta tara, dezbaterile în jurul conceptului de imagine de tara, cat si implementarea solutiilor gasite au fost în principal tratate superficial pe un plan secund.
Migrand de la zona plina de patriotism, inainte de 1989, in care mitul romanului apreciat ca fiind extraordinar in tot si toate a fost distrus odata cu deschiderea frontierelor si circulatia romanilor in afara granitelor. Pentru cel putin o perioda de timp in fata prietenilor din afara granitelor, imaginea cetateanului roman, ramane a unui cetatean dintr-o tara necunoscuta, despre care mitul american afirma ca este patria lui Dracula.
Altfel spus, imaginea actuala a Romaniei nu este atractiva pentru turisti sentimentul creat fiind negativ, exprima nesiguranta si poate chiar pericol.
Si descoperim acum, in plina epoca a globalizarii, ca avem nevoie de propria noastra identitate in cadrul acestui spatiu imens creat de deschiderea granitelor deoarece nu mai putem trai sau gandi doar in zona delimitata initial a teritoriului romanesc.
Pe de alta parte, intalnirea cu ceilalti semeni din alte state, oricare ar fi acestea, va începe de la imaginea stereotip asociind personajul interlocutor cu imaginea descrisa de catre ceilalti din zona acestuia de influenta.
În aceast comportament se vor decupa atat stereotipurile din care este formata imaginea prezenta a culturii romane în viziunea unor straini, dar si premisele necesare azi pentru a depasi aceste imagini si de a proclama o identitate demna de incredere.
Situatia este cu atat mai interesanta cu cat aceste stereotipuri sunt rezultatul imaginii pe care noi, ca indivizi sau exponenti ai unei natiuni, o prezentam în fata celor pe care ii intalnim.
Este imperios necesar sa identificam si sa reusim sa promovam o noua imagine - un nou “simbol indicador” pentru Romania.
In ultimile incercari nu s-a gasit un element pur romanesc definitoriu. Imaginea tarii noastre nu a fost asociata cu nici un simbol anume. Nici sarmalele si nici mamaliga nu sunt un simbol pentru Romania, asa cum vedem maslinele ca simbol al Greciei sau gulashul un indiciu clar pentru Ungaria. Nu s-a gasit nici vreun monument care sa aiba o rezonanta la fel de puternica pentru cetatenii altor tari precum Turnul din Pisa - Italia, Turnul Eiffel - Franta sau Big Ben-ul din Londra.
Putem descrie Romania ca un pamant aflat in mijlocul confluentelor civilizatiilor, ca o insula aflata intr-un imens ocean in care dimensiunile spatiului si timpului cuprind toate valurile de cultura ale imperiilor. Iar acest pamant a ramas neclintit zi dupa zi, an dupa an, secol dupa secol.
Tinut vegheat de cetatea Corvinilor, cu triumfatoarea-i intrare prin “Poarta Sarutului “ si poate cea mai simbolica imagine pentru Romania, precum o stea calauzitoare, un semn al recunostintei infinite pentru ospitalitatea acestui popor –Coloana Infinitului.
Apoi sa ne indreptam atentia catre puritatea obiceiurilor acestui popor. O mostrã de autenticitate, o creatie populara unica, Cimitirul vesel de la Sapanta aduce in amintire obiceiurile dacilor, ritualul de înmormântare ce are ca scop unic redarea sperantei in viata de apoi. Caci ce este sacru nu este si trist, la fel cum mormintele nu tin de moarte, ci de renastere.
La fel de important in viata de zi cu zi a oamenilor este cantecul specific, dandu-le acestora posibilitatea de a-si manifesta trairile prin intermediul muzicii, cantecul devenind astfel parte din ritualuri. Venirea sau nasterea unui nou membru al comunitatii, plecarea temporara sau definitiva a unui membru din popor, intampinarea unui anotimp, cu precadere, primavara, simbol al renasterii si revigorarii naturii, strangerea recoltei sau orice alte evenimente au fost prilej de bucurie sau de alinare a sufletului si mereu exprimate muzical. Si apoi cantecele specifice care incearca sa creeze idealuri pentru oamenii simpli si saraci, scotand in evidenta trasaturile demne de lauda ale unor eroi……
Despre marile imperii s-a scris si s-au dezbatut astfel de teme in toatã lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizãri tehnice si stiintifice care ne mirã si astãzi.
Insa de partea cealalta nu gasim decat o vaga umbra istorica a ceea ce a insemnat “cel mai numeros popor dupa indieni” dupa scrierea lui Herodot .
Dacã ai ajunge în Egipt nu ai putea intelege cum au fost construite piramidele la fel cum nu ai reusi sã descifrezi în laborator compozitia artistica a picturilor de la Voronet, mostenire artistica de pret a poporului nostru.
La fel cum nu s-a inteles din istorie de ce imparatul Traian a considerat necesar sa precizeze multitudinea bogatiilor ce "nu pot fi transportate in Roma".
Am putea spune ca cel ce crede ca are solutia teoretica a acestor enigme trebuie sã parcurga mii de kilometri pentru a descoperi ca fiecare popor este minunat in felul sau si fiecare civilizatie are valoarea sa pe scena mondiala ce trebuie promovata de cei ce traiesc, graiesc si simt pentru acel loc.

Pentru aceasta suntem onorati sa va alaturati noua si sa dezbatem acesta tema in viziunea dumneavoasta. Fiecare dintre noi poate contribui la identificarea si crearea unui simbol reprezentativ pentru Romania si pentru romani oriunde s-ar afla acestia!

Scris de Darius Stan

Nicolae Titulescu -Gandire diplomatică, europeană şi mondială.