Imperiile si blestemul comorilor

Putine lucruri au tulburat intr-o atat de mare masura mintea oamenilor precum fascinatia comorilor. Cu toate acestea, rari au fost cei care, dupa ce au tulburat somnul de veacuri al vreunui tezaur, sau au mai apucat sa se si bucure de norocul lor. Nebunia sau o moarte cumplita s-au abatut mereu asupra lor, ca o pedeapsa dura.
Teritoriul Romaniei s-a bucurat din cele mai vechi timpuri de faima unui tinut al aurului si al comorilor, asa cum conchistadorii spanioli duceau faima pamanturilor descoperite in Americi in comori nebanuite. Bogatia dacilor se spune ca echivala cantitativ cu aurul aztecilor la descoperirea pamanturilor amero-indiene.
Pentru aceste comori si-au intors privirea de-a lungul timpului - ca spre un teritoriu fabulos – multi aventurieri si amatori de imbogatire rapida si-au pierdut exercitiul ratiunii.



In Istoria Bucurestilor, Ion Ionescu-Gion aminteste - in contextul jefuirii aurului romanesc - de existenta unor harti rare care circulau printre capii ortodocsi ai bisericii constantinopolitane, pe care ar fi fost insemnate manastirile unde erau ingropate imense comori.
Harta ar fi ajutat la jefuirea sistematica a tezaurelor ascunse, care ar fi fost scoase din tara.
De altfel, povesti himerice au fost create de toti cei ce doreau sa ascunda esecurile lor si sa scuze cheltuielile imense avute in van.
Apoi, de aici s-a creat credinta calugarilor si patriarhilor greci ca din tarile romanesti oricati bani s-ar lua, se vor gasi in continuare altii.
Mitul existentei tarii comorilor fara de sfarsit sau Tara aurului s-a intiparit in mintea fiecaruia celor ce visau la imbogatirea grabnica si fara de munca.
Mai mult, in plin secol al XVIII-lea, domnitorul Alexandru Ipsilanti lansa chiar o campanie de sapaturi particulare cu conditia ca jumatate din bunurile dezgropate sa revina domniei sale.
Desigur aceste comori idealice trebuiau si pazite. Si apoi a aparut in mitologie existenta varcolacilor ce isi revendicau drepturile dincolo de moarte sau diverse forme de existenta menite sa produca groaza in cei ce si-ar fi dorit sa verifice adevarul. Spre exemplu, consideram ca asa s-a nascut si povestea americana ce afirma ca Romania este patria lui Dracula.
O prima idee despre marimea acestor comori, care au incaput pe maini straine ne duce in negura istoriei aducand in atentie celebra expeditie a lui Darius fiul lui Istaspe, eroul cuceritor al persilor, existent in doctrina zarathustriana ce pleaca magulit de cadourile facute de poporul dacilor. Timpul a trecut peste toti si toate, iar comorile castigate in trecut s-au consumat. Peste timp nimeni nu mai poate regasi comorile daruite in trecut. Insa blestemul comorilor a ramas peste fostul imperiu al persilor si peste timpuri, iar istoria memoreaza doar existenta acestora. In toate cartile de istorie regasim si astazi existenta poporului dac, o umbra istorica a ceea ce a insemnat “cel mai numeros popor dupa indieni” dupa scrierea lui Herodot.
Insa comorile au starnit dintotdeauna mistere si patimi in jurul lor si aceasta doar pentru faptul ca bogatia pentru unii imperatori se poate masura numai in aur si isi doresc sa se fi intrecut in detinerea cat mai multor zacaminte de aur existente in lume.
Mai devreme sau mai tarziu, se va intampla insa ca toti acesti straini care au furat din ceea ce nu le apartinea, din cea ce este sacru pentru un popor si descendentii acestora, sa-si primeasca si blestemul de a cauta himerice comori si sa piara in lungul drum al cautarii lor.
Manifestat asemenea blestemului piramidelor, blestemul comorilor vine sa echilibreze balanta suferintei in apararea celor supusi si fara de aparare, instrainati de zeitatile lor si tarati in mocirla materialismului imediat.
La fel cum nu s-a inteles din istorie de ce imparatul Traian a considerat necesar sa precizeze multitudinea bogatiilor ce "nu pot fi transportate in Roma".
Asadar sa urmarim legenda si sa ascultam ce s-a intamplat cu faimoasa comoara a neamului dacic, plecand intr-o "calatorie in timp" in vremea celui de-al doilea razboi daco-roman, din vara anului 105 d.Hr, cand armatele romane conduse de Traian ajung la Drobeta-Turnu Severin si inainteaza pe trei coloane, cu speranta de a cuceri capitala regatului dac si de a jefui comoara lui Decebal.
Prima coloana inainteaza pe Valea Cernei spre Tara Hategului si ajunge la cetatile Costesti, Blidaru si Piatra Rosie, pe care dacii o distrug. A doua coloana urca pe Valea Jiului spre castrul de la Bumbesti, patrunzand in Masivul Sureanu pe la Banita. A treia coloana, condusa de insusi imparatul, se deplaseaza de la Drobeta la Sucidava si Romula, strabate Valea Oltului pana la Castra Traiana (azi localitatea Sambotin - Valcea) si ajunge la Tilisca, apoi la Capalna. Restul armatei romane, pornite din Moesia inferioara (Bulgaria), trece pe la Bran, Bratocea, Oituz.
Batalia pentru capitala Daciei - Sarmizegetusa Regia - se da la inceputul verii anului 106 d.Hr., cu participarea Legiunilor a II-a - "ADRIUTIX", a IV-a - "FLAVIA FELIX" si a unui detasament (vexillatio) din Legiunea a VI-a "FERRATA".
Dacii resping primul atac. Romanii pentru a intensifica asediul distrug apeductele care aprovizionau capitala Daciei. Apoi cetatea este incendiata, sunt retezati toti stalpii sanctuarelor in incinta sacra, distrugand intreaga fortificatie.
Razboiul, insa, continua.
Prin tradarea lui Bacilis, se spune ca romanii gasesc, in albia raului Sargesia, tezaurul lui Decebal.
Ultima lupta cu oastea regelui dac are loc in preajma cetatii POROLISSUM, astazi orasul MOIGRAD. Dio Cassius, in Istoria Romana, povesteste si el despre aur si despre cantitati ipresionante de argint care ar fi fost gasite de romani.
Plinius cel Tanar, in Epistole, scrie ca - dupa jefuirea bogatiilor dacice - romanii au petrecut o suta de zile, fara intrerupere, sarbatorind in acest fel cucerirea Daciei.
Erau organizate ospete bogate si dansuri in pietele publice pentru toti cetatenii Romei. Potrivit istoricilor moderni aceasta generozitate a imparatului si a apropiatilor sai demonstra ca aurul si prazile de razboi erau de cateva zeci de ori mai mari decat sumele cheltuite de administratia imperiala pentru a le oferi plebeilor romani "paine si circ".
Este de notorietate ca imparatul Traian a plecat cu o prada imensa din Dacia. Si cu toate acestea, este stiut ca pentru a ascunde esecul pierderilor sumelor cheltuite de administratia imperiala pentru acesta campanie, acelasi Traian, spune ca faimoasa comoara a lui Decebal nu a fost descoperita, ramanand ascunsa. De atunci multi aventurieri inca mai cauta comoara ascunsa de regele Decebal.
La inceputul secolului al XVI-lea, in Tara Hategului, localnicii mai transmiteau inca povestile din mosi-stramosi, despre ruine necunoscute, despre comori fabuloase ingropate pe munti sau in padurile locului.
Din cand in cand, taranii care arau mai dezgropau oseminte, caramizi, obiecte din metal si mari pietre cubice, pe care taranii le foloseau la propriile constructii.
Incepusera sa circule istorii fabuloase despre comori fara nume, mai ales prin satele asezate de-a lungul apelor. Cu trecerea timpului, zvonurile despre legendarele comori deveneau din ce in ce mai fascinante.
Putem invata din istorie ca aurul si argintul furat si instrainat a fost consumat repede si la fel de repede si imperiul Roman a trecut in istorie.
Pentru ca adevarata comoara a poporului dacic consta in bunatatea si intelegerea oamenilor locului. Aceasta era adevarata comoara pe care nici imparatul Domitian si nici Traian nu reusesc sa o gaseasca aducand ca scuza neputinta de a transporta intreaga avere descoperita.
Sufletul oamenilor acestor locuri demonstreaza ca ei sunt adevarata comoara ravnita de regi si pe care, paradoxal, nimeni nu o poate lua.
Autor: Darius Stan