Curentul doctrinar si previziunile unui viitor geo-economico-strategic. Schimbarii ale polilor de interes.

Privind cu mult interes actiunile ce s-au derulat in saptamana ce tocmai a trecut mi-am amintit de un principiu al curentului ce viza relatiile internationale ale anilor 1980. Desigur curentul doctrinar la care fac referire este Realismul ce contine o mare varietate de teorii ale relatiilor internationale. Toate aceste diverse teorii pornesc de la premisa ca statele sunt motivate in actiunile lor de interese de putere/securitate si mai putin de idealuri. Astfel, conform teoriei realiste, statele nu pot sa actioneze decât rational, judecând la rece situatia si actionând pentru a-si pastra/mari puterea, respectiv, securitatea.
Privind din aceasta prisma va invit sa asimilam dorinta de schimbare a hartilor geopolitice, dar si evolutiile cu totul incerte din zone cum ar fi Irak, Iran, Afganistan, Moldova, Georgia, Tailanda, Venezuela, Honduras si Birmania. 
Lovitura de stat din Honduras creeaza o dilema SUA, scrie La Repubblica din Roma. Washingtonul se vede nevoit pe de o parte sa militeze "pentru restabilirea legitimitatii democratice a tarii central-americane". Dupa alungarea presedintelui Manuel Zelaya, americanii au obligatii "sa le explice generalilor pe care i-au scolit ca zilele republicilor bananiere au luat sfârsit odata pentru totdeauna".
Pe de alta parte, Obama are sarcina "de a impiedica intarirea liderului venezuelean Hugo Chavez". Ziarul recomanda incheierea unui compromis care sa includa reprimirea in tara a alungatului presedinte Manuel Zelaya, dar excluderea din agenda politica a referendumului proiectat de seful statului si retragerea lui din functie in noiembrie, dupa alegerea unui alt lider.
Si El Mundo pledeaza in favoarea unei solutii similare. Ziarul spaniol critica neindemânarea de care au dat dovada militarii din Honduras. Din pricina ei, „Zelaya a fost transformat intr-un martir, când de fapt este un raufacator. Puciul a determinat alierea unor state complet diferite, precum SUA si Venezuela", releva cotidianul din Madrid, cerând repatrierea si suspendarea din functie pe cale legala a presedintelui exilat.
Neue Zürcher Zeitung remarca faptul, semnificativ, ca „nici un membru al guvernului american nu l-a primit in ultimele zile pe Zelaya”, desi (amicul autocraticului lider national-comunist din Venezuela, Hugo Chavez) se afla in SUA. 
Acelasi ziar elvetian semnaleaza iminenta prabusire a guvernului somalez sub loviturile islamistilor extremisti care controleaza aproape intreaga tara.
In rastimp, regimul fundamentalist islamic iranian continua „sa puna in aplicare lectiile manualului de propaganda, invinuind Apusul de ostilitate si uneltiri menite sa atâte focul conflictului persan.  Aceste acuze vizeaza si Germania", releva Braunschweiger Zeitung.
Ziarul aminteste ca tocmai germanii le-au facut fundamentalistilor de la Teheran concesii uriase, "mergând pâna la a se lasa calcati in picioare, doar doar vor obtine o moderare a atitudinii regimului iranian".
In fapt, precizeaza acelasi cotidian, "conducerea persana are nevoie de un dusman extern spre a distrage atentia de la dezastrul ei intern. Conducerea statului s-a vazut surprinsa de americanizarea tineretului iranian, motiv pentru care a trecut la represiune".
O serie de comentatori europeni se arata ingrijorati de ceea ce afirma a fi un previzibil fiasco irakian, dupa retragerea trupelor americane. Kurzii din nord, care sperau sa obtina si ei o parte din resursele tarii, se vad marginalizati de majoritatea araba,  si nu se bucura defel de retragerea americanilor, releva Nepszabadsag din Budapesta. Care se intreaba in ce masura e o „coincidenta”, ca majoritatea „automobilelor capcana  din irak explodeaza mai nou in regiunile kurde, provocând sute de victime omenesti”.     
Ziarul alsacian Dernieres Nouvelles d'Alsace evidentiaza ca dupa replierea fortelor americane „nimic nu mai este in stare sa garanteze unitatea si stabilitatea irakiana, devreme ce armata si politia locala sunt scindate confesional”.
iar „noua politica a lui Obama isca indoieli” privind vointa militarilor americani de a-si parasi la nevoie bazele spre a interveni in vederea refacerii stabilitatii statului. Aceasta in conditiile in care, in luna iunie, „numarul victimelor atentatelor teroriste s-a ridicat la aproape 440 si a atins ca atare un nou apogeu”. Ziarul vede itindu-se spectrul „afganizarii” irakului.
in acelasi timp ziarul berlinez Tagesspiegel intrezareste un esec al NATO in Afganistan, care, daca s-ar produce, ar desfiinta definitiv credibilitatea militara si capacitatea disuasiva a aliantei nordatlantice.



La 26 iunie 2009 campania electorala a demarat in Afganistan cu doua luni inaintea alergerilor prezidentiale din 20 august.
Actualul presedinte, Hamid Karzai, se dorea drept principalul favorit din cei 41 de candidati si totusi cea mai vasta campanie cunoscuta de la razboiul din Vietnam, se desfasoara in Afganistan.

In capitala Afganistanului, la Kabul, devenea din ce in ce mai evident ca tara se pregateste pentru alegerile prezidentiale din 20 august. Pe fiecare stâlp, gard sau zid se vad afisele candidatilor si zilnic au loc manifrestari cu caracter electoral.
in ceea ce-l priveste pe actualul presedinte, Hamid Karzai, este un bine cunoscut aliat al politicii de la Casa Alba drept pentru care este si favorit in lupta pentru presedintie. in cea ce priveste populatia parerile sunt diametral opuse. Unii, obisnuiti cu obedienta sau mai conservatori sustin "Karzai nu-i rau, e moderat, deci exact ce avem nevoie". Altii sunt de parere "Nu. Karzai nu merita sa fie reales in functie".
Putem considera ca alegerile prezidentiale din Afganistan nu vor fi insa câstigate prin programele politice ale candidatilor. Actualul presedinte Hamid Karzai stie ca nimeni altul sa-si asigure voturile prin aliante cu capeteniile militare si mai marii provinciilor, chiar daca printre acestia se afla si personalitati dubioase.
in data de 02.07.2009 puscasii marini americani desfasurati in Afganistan au lansat cea mai vasta operatiune aeropurtata de la razboiul din Vietnam, in provincia Helmand din sudul tarii. La acesta operatiune numita Khanjar participa aproape 4.000 de militari americani si 650 de politisti si militari afgani, a anuntat intr-o declaratie brigada expeditionara a puscasilor marini, MEB, din Afganistan. Subiectul acestei interventii consta in interventia trupelor in bastioanele talibane din sudul tarii. O zona inca refractara in ce priveste subordonarea pe noile directii ale democratiei.



Operatiunea "PLUMB TURNAT" o crima impotriva umanitatii.


Ofensiva israeliana in Fâsia Gaza, din urma cu o jumatate de an a fost un act deliberat de distrugere, cu luarea in calcul, constient, a numeroase victime in rândul populatiei civile. Aceasta este concluzia la care ajunge organizatia umanitara Amnesty international, intr-un raport actual.
 
Raportul prezentat de Amnesty international despre ofensiva israeliana in Fâsia Gaza, in decembrie 2008 - ianuarie 2009, este un document al groazei. Pe 117 pagini sunt redate moartea, suferinta si distrugerile indurate de palestinieni in cele 22 de zile cât a durat operatiunea "Plumb Turnat".
in raport se arata ca dimensiunea si intensitatea atacurilor au fost fara precedent. in urma acestora si-au pierdut viata 1.400 de oameni, dintre care sute au fost civili si cel putin 300 au fost copii. Sute de cladiri au fost distruse si mii de oameni au ramas fara adapost. Pentru aceasta furie a distrugerii nu exista justificare militara. Dimpotriva, colaboratorii Amnesty international trimisi in Gaza au gasit dovezi care atesta ca distrugerile au fost fara motiv si au avut adesea drept consecinta moartea unor civili nevinovati.
Un exemplu este ce s-a intâmplat in Jebalia, in nordul Fâsiei Gaza. Acolo au murit pe 29 decembrie printre darâmaturile casei lor cinci surori cu vârste cuprinse intre patru si 17 ani. Locuinta s-a prabusit dupa bombardarea moscheii invecinate, care servea, potrivit partii isareliene, drept loc de adunare a luptatorilor Hamas. Alte victime civile au fost ucise cu arme de mare precizie, folosite in mod normal de israel in cadrul asa-numitelor ucideri tintite, mai arata raportul Amnesty international.
Acest document corespunde crecetarilor efectuate de organizatia de aparare a drepturilor omului Human Rights Watch, care a prezentat un raport in urma cu doua zile. Acest raport a mentionat si rolul jucat de avioanele teleghidate, asa numitele drone, folosite in mod normal pentru cercetare, dar care au fost folosite in Gaza si ca arme. Marc Garlasco, expert militar in cadrul organizatiei Human Rights Watch a explicat:
"In timpul operatiunii "Plumb Turnat", au fost ucisi cel putin 87 de civili cu ajutorul dronelor armatei israeliene. Aceste avioane sunt cele mai precise arme pe care le poate avea o armata in arsenalele sale. Aparatura optica este uluitoare, si le permite observatorilor sa vada exact unde se afla, si daca tintele pe care le ataca sunt militare sau civile."
Politicianul si medicul palestinian Mustafa Barghouti afirma ca israelul s-a facut vinovat de crime de razboi grave. La postul de televiziune Al Jazeera English el a acuzat statul evreu ca a atacat civili si a impiedicat medicii si personalul sanitar sa acorde ajutor ranitilor. in plus, israelul a recurs la arme interzise cum ar fi fosforul. israelul stie foarte bine ca a comis aceste crime de razboi si de aceea se opune unor cercetari facute de organizatii internationale, spune Barghouti, care a continuat:
" Tot ce vrem este sa aflam adevarul. Dar vrem si o reactie a comunitatii internationale fata de acest adevar. Nu este acceptabil ca israelului sa i se permita un astfel de comportament, ca si cum ar fi mai presus de dreptul international. Aceasta impunitate nu este acceptabila. Aceasta distruge viitorul tuturora, inclusiv viitorul israelului."
La inceputul saptamânii, in Fasia Gaza s-a aflat raportorul special al Natiunilor Unite, Richard Goldstone, pentru a cerceta acuzatiile de crime de razboi. in cadrul unor interogatorii, transmise in direct de posturi de televiziune arabe, el a chestionat victime si martori ai ofensivei militare. israelul refuza insa in continuare sa colaboreze cu acest jurist din Africa de Sud, care in anii '90 a fost acuzator sef al tribunalelor penale internationale pentru fosta iugoslavie si Ruanda. Amnesty international a cercetat si situatia din sudul israelului. Acolo au explodat inaintea si in timpul ofensivei din Fasia Gaza sute de rachete artizanale lansate din fasia Gaza. In urma acestor tiruri si-au pierdut viata trei civili israelieni.

Nu cred ca un popor demn ar putea face atata caz pentru viata a trei persoane omorand in schimb 1.072 de civili si ranind peste 14.000 civili. Dar asa cum scriam la 9 ianuarie 2009 "Cu toti avem doar de suferit din acest joc si acest lucru doar pentru ca intreaga omenire sa poate avea o noua carte a groazei pentru generatiile urmaroare".
Apoi, ma intorc la cele spuse in Congresul de la Wiena 1816 de un print al relatiilor internationale binecunoscutul Charles Maurice Talleyrand
"Daca sunt omorati o mie de negrii este un eveniment, dar daca este omorat un singur francez este o tragedie"
Pobabil ca si dumneavoastra dupa toate cele citite aveti sa aduceti o contributie in cea ce priveste realitatea si curentul doctrinar al realismului.

Autor:Dr.Darius Stan

Criza financiara, Fundamentalismul Economic şi Terorismul Statelor

Dupã decade ale unei politici economice care s-a concentrat pe acumularea de capital bazatã pe creştere economicã, incepând cu anii ‘70, dar în special în anii ‘80, neoliberalismul s-a orientat înspre creşterea transnaţionalelor şi capitalul financiar legat de acestea generând o concentrare a capitalului şi afectând pieţele naţionale şi locale din lume.
Acest model neoliberal al acumulãrii este cunoscut sub termenul globalizare. Acest model înseamnã un rãzboi economic pentru pieţele existente, favorizând întrepriderile transnaţionale. Aceste politici duc atât la excluderea a din ce în ce mai mulţi oameni cât şi la creşterea exploatãrii forţei de muncã cu exploatarea economiilor periferice. Acest proces de acumulare, bazat pe concentrarea bogãţiei şi excludere nu este, evident, sustenabil.
Concentrarea pieţelor mondiale şi a veniturilor în mâini din ce în ce mai puţine a reuşit sã salveze rata de profit a întreprinderilor transnaţionale, dar cu preţul unei deteriorãri a cererii de produse şi servicii pentru imensa majoritate. O deteriorare a cererii in zilele noastre ameninţã chiar cu o recesiune a superputerilor.
Anunţul concret a unei recesiuni simultane în Statele Unite, Europa şi Japonia, înca de la sfârşitul lui 2001, a fost amânat prin îndatorarea puternica a economiilor în întreaga lume dar în special în SUA. Datoriile în creştere ar putea susţine cererea realã pentru un timp. Datoriile în creştere, pe de altã parte, compromit viitorul şi au limite. De fapt, economia globalã a atins acele limite. O crizã economicã pare sã fie inevitabilã.
Spre sfârşitul anilor ’90 repartiţia pieţelor mondiale şi a veniturilor şi-a atins limitele. Venitul celor mai bogaţi 3000 de oameni din lume a depãşit venitul celor mai sãraci 2000 de milioane. In lupta pentru pieţele globale, participarea primelor 200 de companii transnaţionale la PMB (Produsul Mondial Brut) a crescut de la 17% în 1965 la mai mult de 35% la sfârşitul anilor ’90, în timp ce întreprinderile transnaţionale împreunaă au captat mai mult de 50% din întregul PMB şi 80% din cel industrial. O distribuţie a veniturilor care se înrãutãţeşte, mai devreme sau mai târziu, nu face altceva decât sã exacerbeze recesiunea mondialã.

Creşterea unor ţãri pe cheltuiala multor altora nu este o soluţie durabilã

Aceastã “luptã pentru viaţã pe cheltuiala a milioane” nu va face decât sã adânceascã recesiunea mondialã, şi pe termen lung, nu va salva pe nimeni.
Politica economicã a neoliberalismului este fundamentalistã întrucât duce la excludere metodicã şi ameninţã cu eliminarea “altor” naţiuni, culturi şi religii. Politicile neoliberale ale G7, prin FMI, Banca Mondiala si WTO au condamnat la moarte prin foamete, într-un mod metodic şi sistematic, mari majoritãţi din naţiunile periferice cu “alte” culturi şi religii. Asemenea strangulãri metodice a întregii culturi, pot sã fie considerate genociduri tãcute şi constituie crime împotriva umanitãţii.
Deţinerea continuã a unei pãrţi din piaţa mondialã nu ofera nici mãcar puţină bunăstare pentru capitalul transnaţional. Dacã nu existã loc pentru toţi, un rãzboi economic este urmãtoarea fazã. Rãzboiul pentru piaţa globalã, pe termen lung, necesitã reguli extra-economice pentru a avea succes. Aceasta implicã o ameninţare a rãzboiului la scara globalã.
Rãzboiul împotriva Terorismului pe care Statele Unite l-au declarat din 11 Septembrie, 2001 nu are nici un inamic vizibil, nici o condudere clarã. Faptul că 11 septembrie a fost creat pe plan intern o arată chiar şi versiunea norvegiană a Le Monde Diplomatique din Iulie 2006.
Esenţa este cã, în numele unei bãtãlii a civilizaţiilor, capitalul occidental, şi în primul rand capitalul Statelor Unite, reuşeşte sã se salveze pe sine pe cheltuiala altor civilizaţii. Estul va fi cicatrizat pentru a salva Vestul. In ultima instanţã, Statele Unite par sã fie “poporul ales”. Totul trebuie sacrificat pentru a salva naţiunea aleasã.
Neoliberalismul este fundamentalist pentru cã susţine infailibilitatea pieţelor. Se sprijinã pe sine conform principiului fundamentalist al infailibilitãţii Bibliei. O data cu criza mitului creşterii infinite, capitalismul a încetat sã mai fie o utopie. Urmãtorul pas este bãtãlia pentru repartizarea pieţelor mondiale, sprijinite de teologia prosperitãţii care legitimeazã concentrarea bogãţiei spre beneficiul unora. Legitimizeazã concentrarea bogãţiei în mâinile “celor corecţi” pe cheltuiala celor „incorecţi”. (Franz Hinkelammert, 10 August, 2005).
Naţiunile sãrace, culturi şi religii sunt naţiuni, culturi şi religii „greşite”.
In final, aceasta duce la identificarea unor ţãri ca şi “Axe ale Rãului”, cum sunt Iran şi Irak. In acest fel fundamentalismul occidental încearcã sã apere terorismul statelor. In consecinţã incitã la un raspuns fundamentalist din partea nivelului inferior. Interacţiunea dintre ambele duce la o spiralã a terorismului, ceea ce este exact ce urmãreşte terorismul statelor.

Autor:Dr.Darius Stan

Neamestecul in treburile interne este o chestiune depasita

La finalul anului 1999, o doamna ce ocupa functia de secretar stat la Casa Alba, reuseste sa transmita intr-o conferinta internationala, ca fiind depasit conceptul neamestecului in treburile ale statelor. Aceeasi doamna socoate ca lumea ar trebui sa fie impartita in state democratice si state in curs de democratizare.
Statele democratice ar trebui sa poata liber interveni prin orice mijloace pentru democratizarea statelor in curs de democratizare.
Acum peste un scurt timp, in secolul XXI anul noua, la terminarea reuniuni anuale de la Londra G20 avem o societate globala framantata de o criza financiara, o societate globala manata mai mult ca oricand de interese. Interesele asigurarii resurselor cel mai putin la nivelul conservarii intr-un climat de criza.
UE va cere Iranului o anchetă privind alegerile prezidenţiale
Liderii din Uniunea Europeană urmează să ceară vineri Teheranului să lase poporul iranian să protesteze liber pe străzi şi vor solicita o anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 12 iunie, potrivit unui proiect de declaraţie obţinut joi de AFP. "Uniunea Europeană observă cu mare îngrijorare reacţia faţă de manifestaţiile din Iran. Ea condamnă ferm utilizarea violenţei împotriva manifestanţilor, care a dus la moartea mai multor persoane", arată declaraţia, care ar putea fi însă modificată şi care urmează să fie adoptată vineri în timpul summitului european.

Astfel cel mai comentat subiect al zilelor actuale in intreaga lume este evoluţia situatiei din Iran. Pe primele pagini sunt analizate şi comentate astăzi.

"Cenzură aplicată presei străine" titrează Die Welt din Berlin. În editorialul publicat pe prima sa pagină, cotidianul berlinez e de părere că mulahii nu vor putea ignora la infinit protestele cetăţenilor iranieni.
"În ţara gardienilor" titrează la rândul său Frankfurter Allgemeine Zeitung, guvernul încearcă să izoleze ţara de restul lumii, împiedicând transmiterea de informaţii critice la adresa regimului de la Teheran în afară. Totuşi - mai e de părere ziarul - un astfel de demers nu poate avea mare succes în era mediilor electronice. Acelaşi Frankfurter Allgemeine Zeitung se referă într-un comentariu intitulat "Răspunsurile iraniene" la relaţiile dintre Washington şi Teheran şi e de părere că ţinând cont de atitudinea de până acum a regimului de la Teheran, e de aşteptat ca acesta să respingă mâna intinsă spre dialog de noul şef al Casei Albe, Barack Obama.
Stuttgarter Zeitung îşi opreşte atenţia asupra rolului pe care îl joacă internetul pentru mişcarea de opoziţie şi mai consideră că dacă aceasta vrea să aibă succes, trebuie să i se alăture şi armata, poliţia cât şi părţi ale conducerii de la Teheran.
Asupra protestelor şi eforturilor regimului de a le înăbuşi atrag atenţia, tot pe primele pagini, Süddeutsche Zeitung din München sub titlul "Lupta pentru putere din Iran", şi cotidianul elveţian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung, care se referă atât la demonstraţiile opoziţiei cât şi la cele organizate de adepţii lui Ahmadinejad. Cotidianul vienez Kurier avertizează că promisiunile Consiliului Gardienilor de a renumăra voturile înregistrate la alegerile prezidenţiale nu sunt de ajuns pentru a restabili liniştea la Teheran, în timp ce De Volkskrant din Amsterdam vorbeşte de "teama faţă de noi vărsări de sânge" pe străzile capitalei iraniene ca în timpul revoluţiei de acum 30 de ani.
Revenind la Viena, Der Standard este scepetic cu privire la puterea opoziţiei de a-şi impune punctul de vedere, pentru ca La Stampa din Torino să se refere la întrevederea de ieri dintre preşedintele iranian şi omologul său rus, Medvedev, avertizând că "Ahmadinejad se simte încă tare pe poziţie".

Dar, pe acceasi tema a neintelegerilor induse intre guvern si opozitie sunt realizate si in alte state chiar mai apropiate
De fapt chiar acelasi lucru se intampla si de cealalta parte a baricadei mai precis, in Moldova in Georgia.
Daca pentru Moldova este clara incercarea indepartarii fostului regim comunist, in Georgia se incearca o boicotare a actualului guvern pro- democratic. Pentru acesta situatie, emisarul special al Uniunii Europene pentru Caucazul de Sud, Peter Semneby, a călătorit în Georgia pentru a media situatia de confruntare dintre guvern şi opoziţie.
Cu toate că emisarul special al Uniuniii Europene nu a putut decât să discute cu reprezentanţii ambelor tabere şi să le ceară să renunţe la violenţă, opoziţia din Georgia consideră că vizita lui Peter Semneby reprezintă un succes. Comunitatea internaţională trebuie să afle despre abuzurile violente ale autorităţilor împotriva participanţilor la demonstraţiile paşnice, a explicat Nino Burjanadze, fostul lider al parlamentului georgian, care conduce în prezent partidul de opoziţie "Mişcarea Democratică - Georgia Unită".
În dimineaţa de joi s-a ajuns din nou la ciocniri violente în capitala georgiană Tiflis. Mai mulţi opozanţi care, în semn de protest, au petrecut noaptea în celule de detenţie improvizate în faţa unor clădiri publice, au fost bătuţi de un grup de bărbaţi mascaţi.
"Potentaţii generează cu bună ştiinţă aceste confruntări"
Nino Burjanadze este sigură că făptaşii fac parte din trupele speciale de securitate aflate în slujba puterii:
"Guvernul face tot posibilul ca situaţia să devină şi mai tensionată. Trebuie să spun deschis că potentaţii generează cu bună ştiinţă aceste confruntări care zguduie ţara noastră, şi s-ar putea ajunge chiar la vărsări de sânge."
Până în prezent, liderii opoziţiei au reuşit, în general, să împiedice o radicalizare a susţinătorilor lor. Doar în puţine cazuri s-a ajuns la ciocniri sângeroase, însă vina pentru escaladarea conflictelor a fost atribuită mereu adversarilor.
Opoziţia a vrut să-i demonstreze emisarului special al Uniunii Europene că violenţa porneşte de la reprezentanţii statului, care încearcă să-i provoace pe demonstranţi pentru a-i discredita pe plan internaţional.
"Din punctul meu de vedere, este foarte trist să observ cât de puţin obiective sunt cele mai multe informaţii transmise în Occident. Mulţi ne califică drept "radicali". Dacă am fi însă radicali, am fi ocupat deja de mult clădirile guvernamentale. Acţiunile noastre de protest au început deja cu două luni în urmă, dar în tot acest răstimp, nu a fost spart nici măcar un singur geam", a declarat Nino Burjanadze.
Poliţia a arestat deja în jur de 30 de opozanţi
Cu toate acestea, poliţia a arestat deja în jur de 30 de manifestanţi, a precizat Kukawa, un alt lider al opoziţiei. Burjanadze solicită ca Occidentul să exercite mai multe presiuni asupra guvernului Saakaşvili, explicând:
"Aici nu este vorba de susţinerea unui lider al opoziţiei. Întrebarea importantă este dacă oamenii din Georgia simt că Apusul sprijină democraţia şi poporul în momente critice, sau dacă îi abandonează."
Din perspectiva preşedintelui Mihail Saakaşvili, Occidentul procedează corect, din moment ce nu se amestecă în problemele interne ale Georgiei. În ciuda tensiunilor din ultima vreme, şeful statului a declarat că Georgia nu se află în mijlocul unei crize politice.

O alta situatie similara o regasim in proximitatea imediata. In Republica Moldova unde surprizele nu mai contenesc să apară .
Liderul comunist, Vladimir Voronin, a promis că partidul său va deţine în viitorul Parlament 80 de mandate din totalul de 101 şi, se pare, reuşeşte să-şi creeze premise pentru un astfel de scor electoral. În ce mod?

Voi enumăra doar câteva acţiuni care s-au făcut vizibile în ultima vreme pe scena politică moldovenească.
O prima surpriza a fost in momentul reduceri controlabile a pragul electoral de la 6% la 5%... Întrebarea firescă este cui i-au făcut comuniştii acest cadou electoral?
Răspunsul îl găsim în presa de la Chişinău: Partidului Popular Creştin Democrat condus de Iurie Roşca – un partid-prieten al puterii comuniste rămas în afara Parlamentului după alegerile din 5 aprilie 2009.
Mai nou, săptămâna aceasta, Iurie Roşca a fost desemnat prin decretul preşedintelui comunist Voronin în funcţia de viceprim-ministru responsabil de organele de forţă. Nici Iurie Roşca, nici cei doi vicepreşedinţi ai PPCD, Ştefan Secăreanu şi Vlad Cubreacov, nu figurează în lista electorală cu care acest partid intră în campania electorală.
Aşa cum era de aşteptat, ex-comunistul Marian Lupu căruia, în ultimii ani, i s-a creat o imagine de comunist-reformist a aderat la Partidul Democrat şi este privit ca locomotivă electorală pentru această formaţiune centristă eşuată în alegerile din 5 aprilie. Deşi afirmă că noua creatură politică nu este una comunistă care să genereze voturi pentru comunişti în viitorul Parlament, Marian Lupu ezită să atace Partidul Comuniştilor. Ba mai mult, îi cântă osanale în continuare:
„Sunt foarte mulţi oameni de treabă acolo. (...) Plecarea mea din PCRM nu înseamnă că mi-am schimbat viziunile, principiile politice. Aceasta este şi explicaţia de ce nu am plecat pe partea dreaptă a eşichierului. Categoric nu pot. Nu pot fiindcă eu şi astăzi consider că PCRM ca comunist în mare măsură este doar denumirea şi stilul de acţiune în foarte multe cazuri. În esenţă, programul său este unul socialist”.
După protestele violente din 7 aprilie, Marian Lupu a susţinut teza lansată de comunistul Vladimir Voronin referitoare la tentativa de lovitură de stat. Deşi recunoaşte că acţionat de multe ori împotriva propriei voinţe, din datorie faţă de partid, Lupu îşi menţine şi astăzi poziţia vis-a-vis de violenţele din aprilie: „Data de 7 aprilie... Am zis că toată situaţia poartă toate caracteristicile unui atentat de lovitură de stat. Eu şi acum am această opinie, dar este a mea personală şi nu voi pedala pe ea”.
Marian Lupu va prelua funcţia de preşedinte al PD, iar primele locuri pe lista electorală a acestui partid vor fi ocupate de oamenii aduşi de el în partid. Printre aceştia şi fostul ambasador al Republicii Moldova în Germania Igor Corman şi ex-ministrul economiei în perioada guvernării comuniste, Valeriu Lazăr. Aceştia au preluat deja funcţiile de vicepreşedinte şi secretar general al PD. Vechii şefi ai partidului au fost alungaţi în lista electorală dincolo de poziţiile creditate cu şanse de accedere în viitorul Parlament.
Surprizele stafului electoral al Partidului Comuniştilor nu se încheie, însă, aici. Zilele acestea s-a încercat să se afişeze o mină de „comunist preocupat” şi ministrul de Externe, Andrei Stratan, unul dintre cei mai ostili funcţionari din guvernul comunist în raport cu România.
Acesta nu figurează în lista electorală a comuniştilor, iar deocamdată nu se ştie pe lista cărui partid va apărea. In presa interna se scrie că Stratan ar putea fi trecut pe post de locomotivă electorală pe lista creştin-democraţilor.

Lista poate continua si cu alte exemple mai vechi sau mai noi, insa din dorinta de a fi prezente aici doar evenimentele de actualitate ne vom limita descrierea faptelor. Pentru ca subiectul discutiei este principiul neamestecului in treburile interne putem obtine un raspuns la finalul acestui material daca acest principiu este de actualitate sau este doar o chestiune intrata in desuitudine.


Autor:Dr.Darius Stan

Criza financiara globala se dovedeste ca fiind un transfer de autoritate

Deciziile luate la reuniunea G20 de la Londra în vederea reglementării pieţelor financiare sunt încă proaspete.
Situatia globala devine de la zi la zi mai tensionata pe fondul adancirii prapastiei dintre bogatii si saracii lumii. In lume asistam la modificari ale situatiei aliantelor geostrategice ce contureaza un transfer de autoritate. Daca lumea trecutului avea o "Meca" a financiarului exprimat prin moneda "Dolar" astazi tot mai des se vehiculeaza ideea unei mize gresite in cazul investirii intr-o astfel de moneda.

În timp ce în Iran prezumtiva sa realegere în funcţia de preşedinte continuă să provoace proteste în masă, iar în occident să sporească învinuirile de trucare şi fraudare a scrutinului, Mahmud Ahmadinedjad face, aparent imperturbabil, vizite externe.  Azi s-a dus la Ekaterinenburg,  în Rusia, pentru a participa la  reuniunea la vârf a "Organizaţiei de la Shanhai pentru Cooperare". Preşedintele Rusiei, Medvedev, şi-a primit omologul iranian foarte prietenos şi fără să manifeste nici un fel de indispoziţie ori să se distanţeze de Ahmadinejdad. Dimpotrivă, în faţa fotografilor, preşedinţii Rusiei şi Iranului şi-au zâmbit reciproc călduros şi s-au bătut pe umeri într-un mod foarte familiar şi amical. Pe de altă parte, cei doi n-au participat la vreo întâlnire bilaterală. Aceasta din cauza "timpului scurt", după cum s-a afirmat oficial, la Kremlin.
E clar însă că Ahmadinedjad e cât se poate de binevenit în Rusia. Şeful adjunct al diplomaţiei moscovite, Riabkov, a salutat de altfel vizita preşedintelui iranian, calificând-o drept "un semn al tradiţionalei prietenii ruso-iraniene". In schimb, vice-ministrul de externe n-a găsit cu cale să rostească nici măcar un singur cuvânt despre cele mai ample proteste împotriva regimului de la Teheran, care au zguduit Iranul în ultimii 30 de ani. Proteste care, după intervenţia poliţiei iraniene, s-au soldat cu morţi şi răniţi.
Altfel decât cancelariile occidentale, Kremlinul  s-a abţinut să comenteze controversatul scrutin prezidenţial din Iran. Cu atât mai puţin are a se teme Ahmadinedjad de eventuale acuzaţii ruseşti legate de trucarea alegerilor iraniene. Oficial, Moscova afirmă că toate acestea ar ţine exclusiv de afacerile interne ale Iranului. În ciuda tuturor problemelor, raporturile bilaterale  ruso-iraniene sunt strânse. Rusia s-a pronunţat în repetate rânduri împotriva adoptării de sancţiuni internaţionale în reacţie la programul nuclear al Teheranului, cerând permanent soluţionarea „pe cale diplomatică a litigiului”. Kremlinul a susţinut de altfel programul atomic al islamiştilor persani, prin construcţia în Iran a reactorului de la Busher.
Cu toate acestea, Rusia, care a insistat asupra dreptului Iranului la utilizarea în scopuri civile a energiei nucleare, pare să fi refuzat să vândă Iranului un sistem anti-balistic, în speţă sistemul anti-rachetă rusesc.
Pe de altă parte, Conferinţa Organizaţiei de la Shanhai, înfiinţată acum 9 ani de Rusia şi de China spre a ţine piept expansiunii occidentale în spaţiul asiatic, ar fi trecut probabil neobservată, dacă n-ar fi participat la ea Ahmadinedjad.
Din organizaţie mai fac parte câteva republici ex-sovietice din centrul Asiei. Iranul, India, Pakistanul precum şi Mongolia au statut de observatori.
La Ekaterinenburg s-au discutat chestiuni privind securitatea precum şi criza economică, preşedintele Rusiei revendicând, odată în plus, inlocuirea dolarului ca deviză universală. 

În acelasi context, de revizuire a vechiului sistem capitalist, dar si al inlocuirii dolarului ca deviză universală, preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, cheamă la luptă împotriva capitalismului sălbatic.
 
Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy şi omologul său brazilian Luiz Ignacio Lula da Silva au fost de acord într-o chestiune şi anume că un capitalism financiar scăpat de sub control are nevoie de organisme ferme de supraveghere. Principala problemă o constituie acum reglementarea globalizării, spun ei, fiindcă lumea nu poate fi guvernată numai prin legea cererii şi ofertei. De altfel, la reuniunea la vîrf a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO) ce se desfăşoară la Geneva, preşedintele Franţei a subliniat: "Este o himeră, este chiar iresponsabil să crezi că sistemul constituit din speculaţie, câştig şi preţuri de dumping, care a împins globalizarea într-o fundătură, poate continua neîngrădit, că se poate da  pe mai departe  întreaga putere capitalului financiar în vreme ce muncitorii sunt lăsaţi de izbelişte. Este inacceptabil ca pieţele financiare să dicteze în continuare întregii economii, întregii societăţi."
În faţa mai multor sute de delegaţi , Sarkozy a avertizat de asemenea că prezenta criză economică se poate uşor transforma într-una politică. Avem de ales între raţiune şi răzmeriţă, între dreptate şi violenţă, între reglementări înţelepte şi protecţionism, a spus liderul francez. Omenirea are nevoie de reguli care să devină norme universal valabile. Nu există libertate fără reguli, a insistat el, regulile pieţii nu pot sta mai presus de orice. Sănătatea, Educaţia, Cultura, Diversitatea Speciilor şi Clima nu sunt mărfuri comerciale. Iar în secolul 21 nu pot fi aplicate aceleaşi reţete ca în secolul 20. De aceea Sarkozy a opinat că: "Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Muncii au nevoie de mai multă putere, pentru ca normele decise de aceste Organizaţii să nu rămână literă moartă."
Dacă la Copenhaga se va adopta spre sfârşitul anului un ambiţios program de protecţie a climei, atunci trebuie creată o organizaţie mondială pentru mediu, care să controleze aplicarea măsurilor decise. Este vorba de stabilirea unui mecanism de cooperare mondial. Mai mult decât atât, trebuie mers mai departe,  trebuie înfiinţat un sistem financiar care să fie mai folositor întreprinderilor decât speculanţilor.
Şeful statului francez a conchis: " Pentru a ieşi din criză trebuie să restabilim încrederea în aşa fel încât sute de milioane de oameni să privească din nou încrezători spre viitor. Trebuie să reformăm modelul creşterii economice. Nu vom reuşi însă nimic dacă nu vom impune nişte reguli globalizării".
Totodată, Sarkozy a cerut Statelor Unite ale Americii să preia un rol de frunte în eforturile de depăşire a crizei şi de edificare a unei noi ordini.
Deci iata acum, vom asista la noi manifestari directe in cea ce priveste interesul de aliere a unor state. Este drept, ca erau tot mai putin credibile pana acum, dar aceste noi aliante vor fi conduse de imbonlavirea sistem invechit, deriva unui gigant financiar. Traim vremuri de haos economic. Banci, case, slujbe si afaceri sunt confruntate cu riscuri enorme. Intr-un astfel de climat o serie de experti sustin ca actuala criza financiara va marca, pe termen lung, un punct de cotitura in ceea ce priveste suprematia bancnotei verzi in finantele mondiale.
"Cred ca actuala criza financiara va grabi momentul in care dolarul american isi va pierde suprematia de valuta mondiala", crede Avinash Persaud, presedintele Intelligence Capital Limited.
Apoi China verifica puterea de a submina dolarul. China are un interes enorm in ceea ce priveste evolutia dolarului, dupa ce a acumulat o avere de peste 1.000 de miliarde de dolari multumita boom-ului exporturilor din ultimii ani.
Fabrica lumii are, astfel, un interes major in mentinerea unui dolar puternic. Dar ii ofera si puterea de a submina moneda americana, daca decide sa-si schimbe valuta de referinta.
Acest potential a fost denumit de un fost secretar al Trezoreriei "balanta terorii financiare".
"Este un fel de control reciproc. Sper ca toata lumea va privi cu respect putea financiara a celeilate parti, dar sper, totodata, ca o astfel de putere distructiva nu va fi dezlantuita vreodata", spune expertul in stiinte politice Barry Eichengreen.
In acest fel, dolarul moneda autoritatii mondiale, nu mai este doar valuta SUA ci si o problema principala a celorlalti. Dolarul este, in prezent, valuta mondiala, dar devine, in principal, si o problema Americii.
Discrepantele nu au intarziat sa apara. Urgenţa cu care ţările bogate au abordat criza financiară este în puternic contrast cu şovăielile şi cu promisiunile lor nerespectate cu privire la ajutorul pentru reducerea sărăciei, cu privire la drepturile omului şi la schimbările climatice.
Este încă prea devreme pentru a prevedea cu exactitate cât de serios vor resimţi ţările sărace criza financiară şi scăderea activităţii economice care vor rezulta din aceasta. Este limpede însă că cererile reduse pentru exporturi către ţările dezvoltate şi investiţiile străine reduse vor conduce la o dezvoltare mai încetinită şi la un venit guvernamental mai redus pentru servicii şi pentru protecţia socială, care sunt şi aşa destul de fragile.
Pentru milioane dintre cei mai săraci cetăţeni ai lumii aceasta este pur şi simplu o problemă de viaţă şi de moarte. În multe ţări, reţelele de protecţie socială au fost demontate sub presiunea instituţiilor financiare internaţionale, lăsându-i fără ajutor pe cei vulnerabili.
Autor Darius Stan

Stefan Andrei: Romania avut un rol special in Orientul Mijlociu - interviu

Stefan Andrei fostul Ministru al Afacerilor Externe aduce in amintire importanta strategica a Romaniei in legatura cu Orientul
Un interviu realizat de Ager Press.
Romania a avut o contributie de exceptie in semnarea unui tratat de pace intre Israel si Egipt si i se rezervase un loc special in medierea israelo-palestiniana ce a culminat cu Acordurile de la Oslo si cu intalnirea Arafat-Rabin-Peres de la Washington, din 1973, a declarat, in exclusivitate pentru AGERPRES, fostul ministru de Externe Stefan Andrei, care, in anii "70-"80, a fost implicat direct in toate marile initiative ale Bucurestiului in Orientul Mijlociu.

Idei si aprecieri interesante pe aceasta tema s-au exprimat recent si la Tel-Aviv cu prilejul vizitei sefului statului roman, eveniment ce a marcat, intre altele, implinirea, la 11 iunie, a 61 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice dintre cele doua tari.

Ziarul "The Jerusalem Post" nota, pe 2 iunie, ca, primindu-l in vizita pe Traian Basescu, presedintele tarii gazda, Shimon Peres, a evocat faptul ca "Romania a permis populatiei evreiesti sa-si pastreze religia si cultura, dar si emigratia evreilor, nu a ridicat niciun fel de obiectii fata de calatoriile rabinului-sef intre Romania si Israel, a rezistat presiunilor de a rupe relatiile cu Israelul si, cel mai important, a jucat un rol crucial in procesul care a dus la semnarea unui tratat de pace intre Israel si Egipt, in 1979".

"Romania are un loc special in istoria si in inima acestei tari. Avem cea mai mare apreciere fata de Romania", a declarat atunci presedintele Shimon Peres, citat de "The Jerusalem Post".

Contextul angajarii Romaniei in declansarea procesului de pace in Orientul Mijlociu, modul cum au fost lansate unele dintre initiativele ei, reactiile interlocutorilor sai din regiune si ale marilor puteri la aceste idei, initiative ori medieri si rezultatele lor au fost evocate intr-un interviu acordat in exclusivitate AGERPRES de fostul ministru de Externe Stefan Andrei, protagonist direct al respectivelor demersuri ale diplomatiei tarii noastre.

AGERPRES: Ati vazut declaratia lui Shimon Peres, care a facut aluzie la realizarile deosebite ale diplomatiei romane in regiune. De aceea, vreau sa va intreb care au fost punctele forte ale medierii romanesti in Orientul Mijlociu din ceea ce cunoasteti dumneavoastra ?

STEFAN ANDREI: La inceput, Romania a considerat ca a fost o greseala constituirea Israelului pe acel teritoriu. A doua problema este ca si in politica nu dispar totdeauna sentimentele, iar faptul ca sute de mii de evrei din Romania se gaseau in Israel, pentru noi insemna ceva aparte si crea un sentimentalism. De aceea si pentru comunitatea evreiasca de origine romana din Israel vedeam drept pozitiva orice masura ce ducea la consolidarea securitatii Israelului, pentru ca sa nu moara si cetatenii plecati din Romania. Chestiunea aceasta reprezenta latura sentimentala.

Ion Gheorghe Maurer (fost premier al tarii in prima parte a perioadei ceausiste - n.r.), Gogu Radulescu ( fost vicepremier si fost vicepresedinte al Consiliului de Stat - n.r.), Ion Ionita ( fost ministru al Apararii in aceeasi perioada - n.r.) sau Gheorghe Pana (fost primar general al Capitalei si fost lider al Sindicatelor in acele timpuri - n.r.) si altii erau si mai mult de partea Israelului. Ceausescu a avut o atitudine mai echilibrata.

Romania nu a fost de acord cu ruperea relatiilor cu Israelul in 1967, la Moscova. (In acel an, in "razboiul de sase zile" - al treilea conflict armat israelo-arab - Israelul a ocupat Fasia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan si Cisiordania - n.r.).

Acolo a venit si Iosip Broz Tito (liderul de partid si de stat din Iugoslavia, tara ce nu facea parte din Tratatul de la Varsovia - n.r.). Era prima data cand Tito venea la o sedinta a Tratatului de la Varsovia. In aceasta situatie, noi am considerat ca nu trebuie rupte relatiile diplomatice, asa cum Romania nu a rupt relatiile diplomatice cu SUA, care, in anii 1960, bombardau o tara socialista - Vietnamul de Nord. Asa cum nu a rupt relatiile cand a fost razboiul dintre Pakistan si India, nici cu una, nici cu cealalta tara, si cand s-a creat statul Bangladesh (martie 1971 - n.r.). Noi nu am rupt relatiile cu Chile, cand, in septembrie 1973, a cazut presedintele Salvador Allende.

Dupa ce noi n-am rupt relatiile cu Israelul si, mai ales, dupa ce am ridicat la nivelul de ambasada legatia din aceasta tara, o serie de state arabe, printre care Irakul, Siria si Sudanul, au intrerupt relatiile diplomatice cu noi.

Totusi, per total, volumul relatiilor noastre cu tarile arabe era foarte mare in comparatie cu cel al relatiilor noastre cu Israelul. Deci, n-a fost o problema comerciala aici. N-a fost o problema economica legata de obtinerea unor avantaje materiale. Iar unul dintre elementele gandirii politicii externe romanesti inainte de 1989, cat am fost eu pana in 1985 (ministru de Externe - n.r.), era acela ca noi nu avem relatii cu guverne, ci cu state, statul ramane acelasi (...).

A doua chestiune este ca intreruperea relatiilor diplomatice constituie un obstacol in participarea la solutionarea problemei care a creat conflictul. Avand relatii si cu tarile arabe si cu Israelul, noi am putut juca rolul pe care l-am jucat, pe cand Israelul nu avea relatii cu sovieticii, nu discuta cu ei si le spunea: "Voi sunteti unilaterali, sunteti numai cu lumea araba".

AGERPRES: Sa revenim la reuniunea Tratatului de la Varsovia si la controversata decizie a sa privind ruperea in bloc a relatiilor diplomatice cu Israelul ...

STEFAN ANDREI: Acolo, la Moscova, la reuniunea la nivel inalt a Tratatului de la Varsovia a fost o mare aiureala. In timp ce erau in sedinta s-a anuntat ca Gamal Abdel Nasser (presedintele Egiptului intre 1956 si 1970 - n.r.) demisionase. Au luat cuvantul W. Gomulka (liderul partidului comunist polonez - n.r.), care a zis: "Eu v-am spus demult ca asta este un nationalist, sa nu ne legam cu el". Au intervenit si altii. Dupa o zi a venit stirea ca Nasser a fost convins sa revina asupra demisiei. Brejnev (liderul partidului si statului sovietic - n.r.) a spus, la randul sau: "Iar eu am trimis niste avioane (in Egipt - n.r.). Ce o fi cu ele, ce s-o fi intamplat cu ele ( in timpul razboiului de sase zile - n.r.)?".

Cert este ca sovieticii se considerau responsabili pentru ca ei instalasera baze militare si trimisesera acolo (in Egipt - n.r.) militari, iar infrangerea rapida a Egiptului in razboiul din iunie 1967 cu Israelul a pus in discutie nu numai armata sa, ci si armele pe care li le-au dat sovieticii. De aceea, era o mare confuzie, sovieticii au fost surprinsi de rapiditatea cu care au inaintat trupele israeliene.

In fine, s-a ajuns la declaratii. Si, in acel moment, a luat cuvantul Iosip Broz Tito, care a spus: "Eu am facut un sacrificiu ca am venit aici la o sedinta a Tratatului de la Varsovia. De aceea, nu pot sa ma intorc cu mainile goale si propun sa cadeti de acord cu propunerea mea, ca sa se rupa relatiile diplomatice cu Israelul".

AGERPRES: Deci ideea i-a apartinut lui Tito?


STEFAN ANDREI: Da, lui Tito. Si, dupa aceea, singurul care s-a opus a fost Ceausescu. Declaratia lui in legatura cu aceasta problema a devenit publica dupa 1989. Acesta a fost un moment.

Al doilea moment foarte important a fost in 1969, la doi ani de la razboiul din iunie 1967, cand, la Moscova, a avut loc Conferinta internationala a partidelor comuniste si muncitoresti. Eu, impreuna cu Mihai Dalea (la ora aceea secretar al CC al PCR - n.r.), am participat la elaborarea unei declaratii a Conferintei in legatura cu Orientul Mijlociu. Sigur ca era unilaterala, era anti-israeliana.

Atunci a luat cuvantul secretarul general al Partidului Eliberarii si Socialismului din Maroc, Ali Yata. El a spus, in esenta, ca trebuie sa cerem aplicarea Rezolutiei 242, adoptata de Consiliul de Securitate in noiembrie 1967, dar si aceea avea o mare eroare, ea vorbind numai despre refugiatii palestinieni. Noi trebuie sa avem in vedere, ca partide comuniste, respectarea dreptului la autodeterminare. Si, ca atare, chiar daca Israelul retrage trupele din teritoriile arabe ocupate in urma razboiului de sase zile, chiar daca ajungem la situatia anterioara, de fapt nu se rezolva o problema - problema poporului palestinian. De aceea, in legatura cu solutionarea conflictului din Orientul Mijlociu trebuie sa trecem de la problema intoarcerii refugiatilor la sustinerea drepturilor poporului palestinian la autodeterminare, pana la crearea unui stat palestinian independent. Indiferent daca acesta, ulterior, va intra intr-o federatie, fie cu Israelul, fie cu Iordania, dar trebuie sa h

otarasca ei.

Noi n-am fost de acord cu textul adoptat. M-am dus si i-am povestit lui Ceausescu. Si el mi-a zis: "Lasa, uite, sa-mi pregatesti un material despre problema poporului palestinian, iar noi, de acum inainte, sa ne pronuntam, sa nu mai vorbim numai de refugiatii palestinieni, care sunt o parte foarte importanta, ca, de fapt, la ora actuala, doua chestiuni sunt mari de tot acolo: problema Ierusalimului si problema refugiatilor".

Din acest moment a inceput cristalizarea pozitiei noastre, de sustinere a dreptului la autodeterminare al poporului palestinian.

AGERPRES: Care au fost pasii urmatori?

STEFAN ANDREI:

Un alt moment important pe linia aceasta l-a constituit organizarea de catre mine, in aprilie 1972, la Cairo, a primei intalniri intre Ceausescu si Arafat (presedintele Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei - n.r.). Si de aici toate relatiile cu Arafat pe care le stiti. Atunci, deci, noi eram o punte intre tarile arabe si Israel si, pe de alta parte, intre Israel si Arafat.

Al treilea moment important l-a constituit faptul ca noi am lucrat foarte mult in Orientul Mijlociu cu presedintele Congresului Mondial Evreiesc, Nahum Goldman (1895-1982, fondator si presedinte al Congresului Mondial Evreiesc - n.r.). Am participat la trei-patru intalniri cu el, la Predeal sau la Bucuresti. El avea o pozitie mai rationala si mai putin patimasa decat unii conducatori israelieni. Dupa vizita lui Ceausescu in Egipt din 1972, la scurt timp, a avut loc vizita in Romania a Goldei Meir (premierul Israelului intre martie 1969 si iunie 1974, care a fost la Bucuresti in perioada 4-7 mai 1972 - n.r.). Nu s-a putut face nimic cu ea, care spunea mereu: "Ce popor palestinian e asta?" sau OEP-ul este "organizatie terorista" si ramanea pe pozitii categorice, neacceptand sub nicio forma sa discute macar despre retragerea Israelului din teritoriile ocupate in iunie 1967. A avut convorbiri si cu Maurer, si cu Ceausescu. Nu s-a putut ajunge la nimic concret. Asta era in 1972.

A avut loc razboiul israelo-arab din octombrie 1973. Atunci a fost o situatie mai complicata. Cum se spune "a iesit sula prin sac". Cand s-a intalnit conducerea partidului, am fost prezenti si eu si Cornel Burtica (pe atunci secretar al CC al PCR ce raspundea de presa - n.r.), deoarece participam si noi la sedinte de Prezidiu Permanent, desi nu eram membri. Maurer a spus: "Pozitia noastra e clara. Egiptul a atacat, impreuna cu Siria, Israelul, asa incat noi trebuie sa adoptam o pozitie de intelegere fata de Israel".

Am luat cuvantul si am spus, tovarase Maurer, sunt doua chestii: in primul rand, ca rezolutia prevede o solutionare pasnica. "Deci, Egiptul si Siria n-au ales calea pasnica, ci calea militara", mi-a replicat Maurer. "Apoi, in cazul atacarii altei tari, noi trebuie sa condamnam asa ceva". Eu am zis ca sunt mai multe probleme aici. E adevarat ca e vorba de solutionarea pe cale pasnica, dar mai e acolo un punct, retragerea trupelor Israelului din teritoriile ocupate. Ce a facut Israelul? A doua chestiune este ca, fundamental, pentru noi, ca marxisti, asa cum impart unii istoria inainte de Hristos si dupa Hristos, exista ideea razboaielor juste si a razboaielor nejuste. Un razboi pentru recastigarea unui teritoriu care ti-a fost cucerit prin forta este un razboi just. La care Maurer mi-a tras o injuratura neaosa romaneasca. In acel moment a intervenit Ceausescu: "Jeane, nici asa ceva. Sa fim atenti cum vorbim".

Sedinta s-a incheiat cam asa, iar Ceausescu, in final, a zis: "Facem asa cum am convenit". Nu convenisem nimic! Am iesit afara cu Burtica si l-am intrebat: "Cum am convenit, ce am convenit?"

Am mers ulterior la Ceausescu, am discutat cu el cam cum sa facem declaratia Guvernului roman care urma sa apara in presa si seara, cand sa o dam la AGERPRES ca s-o difuzeze, mi-a dat telefon Maurer si mi-a spus: "Trimite-mi si mie declaratia AGERPRES, sa vad ce ... mi-ati pus in gura in numele Guvernului!"

AGERPRES: Cand si cum au inceput contactele cu partile implicate?

STEFAN ANDREI: Noi am inceput discutiile cu Menahem Begin (premierul Israelului intre 1977 si 1983 - n.r.) si cand a venit el la putere (20 iunie 1977 - n.r.), Ceausescu, printre putinele ocazii cand n-a avut intuitie, a spus: "O sa incetineasca procesul de pace in Orientul Mijlociu. El are pozitiile pe care le are". Eu i-am raspuns: "Nu, doar cu Begin se poate face o intelegere, pentru ca el nu mai poate fi criticat de la dreapta, ca el e la dreapta (era seful blocului de partide Likud, de dreapta - n.r.). Daca ar fi facut-o Shimon Peres si Golda Meir, ei ar fi fost criticati de fortele de dreapta, iar parerea mea este ca se poate ajunge la o intelegere cu el.

Am cooperat bine cu el, la inceput, in legatura cu Libanul. A fost receptiv la ideile noastre, la propunerile noastre, nu numai de retragere a fortelor israeliene care invadasera aceasta tara (in iunie 1982 - n.r.), dar si cu faptul de a nu jigni OEP-ul si de a-i da voie lui Arafat sa paraseasca Libanul (in august 1982 - n.r.) in conditii care sa nu duca la scaderea prestigiului organizatiei sale si a lui. Noi spuneam: "Da, nu reprezinta toti palestinienii. Dar, daca n-ar fi, ar trebui sa-l creati voi ca sa aveti pe cineva cu care sa discutati si care sa-i reprezinte pe palestinieni".

In legatura cu asta a avut loc, in 1979, o vizita la Bucuresti a lui Arafat. Si Arafat a spus atunci: "Acum, exista un pericol ca sa apara elementul religios. Si acesta a plecat in special de la Iran. Si a mai pus niste conditii si Arabia Saudita".

Arafat ne-a prevenit ca, in momentul in care miscarea de rezistenta palestiniana va fi infestata religios, asta va fi o mare problema pe care nu o mai putem stapani. Ceea ce s-a si intamplat. "Ar trebui facut ceva sa fiu ajutat, sa am ceva, ca sa pot sa opresc aceasta ofensiva care sa creeze in cadrul miscarii grupari pe baza religioasa", a declarat el atunci.

AGERPRES: Cum sunt Hamasul si Hezbollahul de astazi?

STEFAN ANDREI: Da. Apoi, pe aceasta baza, in 1979, inainte de a merge la Conferinta tarilor nealiniate de la Havana, am vorbit cu Ceausescu si m-am vazut cu Cyrus Vance (secretar de stat al SUA intre 1977-1980, in timpul presedintiei lui Jimmy Carter - n.r.), am trecut prin Washington si i-am spus: "Trebuie facut ceva. Uitati, Arafat ne spune ca exista pericolul sa se formeze nuclee si organizatii pe baze religioase fundamentaliste in cadrul miscarii palestiniene, iar acestea nu mai pot fi domolite. Sunt legate de alte forte si nici OEP nu mai poate sa le mai domine".

Pozitia lui Vance era ca si a Israelului: "Asta e miscare terorista, in carta ei prevede lichidarea statului Israel". Mai baga si niste chestii referitoare la Munchen si la Olimpiada (cand, la JO de vara din 1972, un comando terorist apartinand gruparii palestiniene Septembrie Negru a luat ostatici 11 sportivi din delegatia israeliana, care aveau sa moara ulterior in cursul unei operatiuni ratate de eliberare declansata de fortele de securitate vest-germane - n.r.).

AGERPRES: Totusi, din ce mi-ati spus cu un alt prilej, ati intalnit si pozitii interesante ale unor interlocutori din zona. Ma gandesc, de pilda, la Shimon Peres.

STEFAN ANDREI: Shimon Peres (n.1923, actualul presedinte al Israelului, fost premier intre 1995 si 1996 si ministru de Externe - n.r.) a spus ca trebuie sa-i despartim pe palestinieni de evrei, sa-si faca statul lor, pentru ca acestia se inmultesc cu o rapiditate foarte mare, oricat aducem noi in tara imigranti tot natalitate mica va fi, ca numitorul comun al solidaritatii popoarelor arabe, intr-o lume complet dezbinata, este solidaritatea cu palestinienii, ca oameni fara teritoriu, fara pasaport, fara nimic. Si, dupa cum a zis el, se va ajunge la o situatie foarte complicata cu amestecul asta. Apoi, mai spunea el, orice om poate sa faca o omleta din doua oua, dar, pana acum, in Israel, nimeni n-a reusit sa faca dintr-o omleta doua oua, asta va fi situatia. De aceea, noi trebuie de acum sa despartim cele doua probleme, declara Peres.

Si a confirmat ceea ce noi le-am spus lor. Interventia pe timpul lui Sharon si a lui Begin in Liban din 1982 a fost o initiativa neinspirata. Pentru ca ea a scos la suprafata miscarea siita si imediat Iranul a venit cu ajutoare. Iar daca, pana atunci, nimeni nu vorbea de siitii din sudul Beirutului, despre Valea Bekaa din Liban sau despre Hezbollah, toate astea au aparut atunci si rezultatele se cunosc.

Dar unii interlocutori din zona nu ne-au ascultat si nici americanii nu ne-au ascultat. Am avut o convorbire acasa la Harriman (1891-1986, celebru diplomat american; fost ambasador in URSS si Anglia - n.r.) si in discutia asta i-am spus ca SUA trebuie sa faca ceva, sa iasa cu niste initiative in Orientul Mijlociu, intrucat au interese acolo.

"Nici nu stiti ce va urma in viitor, acolo, in zona. Sub stindardul solidaritatii cu palestinienii o sa aiba loc cutremure, inclusiv in Arabia Saudita, unde sunt niste structuri feudale", i-am spus direct. La care el mi-a raspuns: "Domnule Andrei, sa nu cumva sa credeti ca Israelul e un satelit al SUA". Si i-am spus ca ma ia de naiv, rugandu-l sa-mi dea argumente sa-i combat pe cei care sustin ca e invers, SUA sunt un satelit al Israelului.

Dupa razboiul din 1973, a venit la Bucuresti Abba Eban, ministrul israelian de Externe (intre 1966 si 1974 - n.r.), si, in intalnirea de la Predeal, Ceausescu i-a spus: "Nu va tot uitati ce curge de la intelegerile sovieto-americane. Vorbiti direct cu Egiptul!".

In 1972, am cunoscut o importanta personalitate din conducerea partidului de guvernamant din Egipt si am avut o discutie cu ea. Dupa aceea, el a facut o vizita in Romania. La o masa oficiala l-am intrebat: De ce nu vreti sa va intalniti voi cu Israelul sa discutati? Nu la o receptie, ci la nivel inalt, foarte inalt. Iar el mi-a raspuns ca va vorbi despre asta cu Anwar Sadat (presedintele Egiptului intre 1970 si 1981 - n.r.).

Peste doua saptamani, prin ambasadorul nostru din Cairo, ne-a transmis ca egiptenii nu resping ideea. M-am dus la Ceausescu cu telegrama ambasadorului. Cand Ceausescu i-a propus lui Begin (in timpul vizitei acestuia la Bucuresti din 26-30 august 1977 - n.r.) o intalnire cu Sadat s-a luat imediat pauza. Asa de tare a fost izbit premierul israelian de ideea aceasta. Dupa asta, el ne-a raspuns: "Daca vrea si Sadat".

A venit Sadat in Romania (29-31 octombrie 1977- n.r.), intalnirea lui cu Ceausescu a avut loc la Sinaia. Eu n-am fost la convorbiri, dar am fost la masa dupa asta. Pana la urma, asa cum scrie Sadat in memoriile lui, a luat hotararea sa se vada cu Begin in drum spre Teheran, unde mergea in vizita oficiala.

AGERPRES: Vizita lui Sadat in Israel, cu adevarat istorica, a avut loc dupa doar cateva zile, in noiembrie 1977.

STEFAN ANDREI: Da. Apoi s-a ajuns la negocierile israelo-egiptene de la Camp David (SUA). Dupa semnarea acordurilor israelo-egiptene (17 septembrie 1978, Camp David - n.r.) Carter ne-a trimis noua, Romaniei, multumiri in legatura cu faptul ca i-am convins pe cei doi sa se vada intre ei, ceea a constituit un element esential pentru alegerea Camp David ca loc al tratativelor.

AGERPRES: Din ce stiu, marele aliat de la rasarit, URSS, si nu doar el, n-a privit deloc cu ochi buni ce a facut Romania atunci...

STEFAN ANDREI: Atunci, Romania a intrat in disputa foarte grava cu Uniunea Sovietica si cu celelalte tari socialiste. Am intrat in conflict foarte grav si cu unele tari arabe (Libia, Siria, Irak) care creasera "Frontul Refuzului". Nici OEP-ul nu ne-a inteles. Dupa aceasta, in toate reuniunile Tratatului de la Varsovia, se venea cu formula atacarii Acordurilor de la Camp David. Numai ca noi nu eram de acord.

In aceasta situatie, noi am deschis o alta pagina si am spus: "S-a incheiat un tratat de pace intre Israel si Egipt. Acum nu mai e posibil sa fie discutii tara cu tara, ci sa convocam o conferinta internationala sub auspiciile ONU (pentru ca certificatul de nastere a Israelului a fost dat de ONU) cu participarea partilor implicate, a SUA si Uniunii Sovietice si a OEP-ului.

Ideea si-a insusit-o si Brejnev si-a insusit-o si Sadat. Noi veneam dintr-o vizita in Africa si am facut escala in Egipt, la Ismailya, si acolo eu am lucrat comunicatul in acest sens dupa discutia de doua ore cu Butros Ghali, care atunci era prim-adjunct al ministrului egiptean de Externe. A fost prima data cand, public, s-a pronuntat pentru asemenea conferinta. Pana la urma, conferinta a avut loc, in 1990, la Madrid, insa cand Mihail Gorbaciov (conducatorul URSS - n.r.) era pe strapontina. A fost un esec. El a pus mai mult accent pe intalnirea cu presedintele francez Mitterrand cu care avea mari interese.

Noi, in Romania, am organizat mai multe intalniri secrete si altele publice intre palestinieni si israelieni. Una a avut loc la mare.

AGERPRES: Acestia erau reprezentantii guvernului de la Tel Aviv sau ai unor organizatii?

STEFAN ANDREI: Organizatiile erau pacifiste. Erau oameni in special de la Partidul Laburist din Israel. Eu am spus si la radio uneori: venirea lui Arafat aici la Congresul al XIV-lea (din noiembrie 1989 - n.r.) a fost legata tocmai de faptul ca noi sa organizam o noua intalnire (palestiniano - israeliana - n.r.).

Insa, in Romania, s-au intamplat lucrurile care s-au intamplat in 22 decembrie si atunci locul sau a fost transferat Norvegiei. Deci, venirea lui Arafat aici a fost legata tocmai de initierea in conditii de maxim secret a intalnirii cu israelienii. Si eram acceptati si de israelieni. Am si discutat cu cineva care mi-a spus ca Israelul si-a dat acordul ca intalnirea sa aiba loc in Romania, considerand ca este o tara prietena si prin tot ce a facut ea in Orientul Mijlociu merita sa detina acest rol.

Criza economică factorul principal al diminuarii securitatii globale

Escaladarea violenţelor în unele ţări, creşterea rapidă a preţurilor la carburaţi şi alimente la începutul anului 2008 şi criza economică globală din ultima parte a aceluiaşi an au făcut ca lumea să fie "mai puţin paşnică", potrivit unui raport făcut public marţi (2 iunie).
"Creşterea rapidă a şomajului, îngheţarea salariilor şi scăderea valorii locuinţelor, economiilor şi pensiilor provoacă resentimente populare în multe ţări, cu repercusiuni politice", potrivit celui de-al treilea Indice Global al Păcii (GPI).
Studiul publicat de Institute for Economics and Peace, o organizaţie de experţi din Australia, a fost pregătit în cooperare cu Economist Intelligence Unit. Acesta clasifică 144 de ţări pe baza a 23 de indicatori calitativi şi cantitativi care măsoară siguranţa şi securitatea societăţii. Printre aceştia se numără conflictele interne şi externe, respectul pentru drepturile omului, numărul de crime şi de persoane închise, comerţul cu arme şi gradele de democraţie.
GPI a clasificat Noua Zeelandă drept ţara cea mai paşnică. Austria, Japonia, Canada şi Slovenia se situează toate pe primele zece locuri. Irakul este pe ultimul loc, imediat după Afganistan şi Somalia.
Raportul a evidenţiat Bosnia şi Herţegovina (BiH) drept "ţara cu ascensiunea cea mai mare" pe plan mondial. Naţiunea balcanică a urcat 23 de locuri, ajungând pe poziţia 50 în GPI 2009, a declarat raportul. Acesta menţionează "o scădere remarcabilă a numărului persoanelor strămutate" în conflictul din 1992-1995 din ţară. Alţi factori care au contribuit sunt scăderea numărului de ofiţeri de poliţie, reducerea cheltuielilor militare şi scăderea numărului de decese rezultate din conflictul intern.



România, clasată pe locul 31, a coborât cu şapte locuri faţă de indicele din 2008, însă continuă să aibă cel mai mare scor dintre ţările sud-est europene.
Grecia a coborât opt locuri, ajungând pe poziţia 57 în indicele din acest an.
"Scorul Greciei pentru instabilitate politică a crescut, reflectând problemele partidului de centru-dreapta Noua Democraţie, afectat de scandal", a explicat raportul, menţionând de asemenea revoltele de la sfârşitul anului trecut, determinate de decesul unui adolescent de 15 ani împuşcat de un ofiţer de poliţie.
Macedonia (88) şi Turcia (121) au coborât în clasament cu unu şi, respectiv, cinci locuri, în timp ce toate celelalte ţări sud-est europene s-au plasat pe poziţii mai bune decât anul trecut.
Ciprul s-a plasat pe poziţia 48, fiind urmat de Croaţia, pe poziţia 49. Bulgaria a ocupat poziţia 56, înaintea Albaniei (76) şi Serbiei (78). Muntenegru, care nu a fost inclus în indicele celor 140 de naţiuni din 2008, s-a plasat pe poziţia 91 anul acesta.

Societăţile paşnice sunt caracterizate ca fiind ţări cu guverne care funcţionează bine, relaţii bune cu vecinii din regiune, niveluri scăzute de corupţie, rate mari de înscriere în învăţământul primar, libertatea presei şi respectul pentru drepturile omului, a explicat raportul.
În plus, aceste societăţi nu consideră că cultura lor este superioară altor culturi şi acordă o mare valoare toleranţei, cred în libertatea cuvântului şi respectă drepturile omului.
"Oamenii trebuie să înţeleagă structura şi atitudinile care creează pacea şi să înceapă să le dezvolte în societăţile lor", a declarat Steve Killelea, om de afaceri şi fondator al GPI, citat de cotidianul Cyprus Mail. "Pacea se află în centrul capacităţii de a gestiona numeroasele şi variatele provocări cu care se confruntă umanitatea, pur şi simplu deoarece pacea creează mediul optim în care pot avea loc celelalte activităţi care contribuie la creşterea umană".
Potrivit lui Killelea, pacea are şi o valoare economică. El declară că aproximativ 9% din producţia economică mondială se pierde din cauza conflictelor interne şi externe.

Retragererea din teatrele de razboi. Diminuarea prezenţei KFOR

Dată fiind îmbunătăţirea situaţiei securităţii din Kosovo, miniştrii apărării din cadrul NATO au decis joi că Alianţa poate începe să îşi reducă treptat prezenţa din teritoriu. Ca rezultat, o treime din trupele KFOR ar putea părăsi ţara în câteva luni.
Miniştrii apărării din cadrul NATO au aprobat joi (11 iunie) un plan de diminuare treptată a misiunii de menţinere a păcii a Alianţei din Kosovo, veche de zece ani, invocând îmbunătăţirea situaţiei securităţii în statul care şi-a obţinut recent independenţa.
"Miniştrii au decis astăzi că condiţiile politice şi de securitate sunt potrivite pentru a lua decizia de ajustare treptată a poziţiei de forţă a KFOR", a declarat reporterilor Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, după discuţiile de la Bruxelles.
Deşi nu a fost stabilită nici o dată oficială, KFOR, care are în prezent aproape 14 000 de militari din 33 de naţiuni, s-ar putea reduce la o forţă de 10 000 de membri în următoarele şase luni.
"S-ar prea putea ca această dată să fie 1 ianuarie", a declarat de Hoop Scheffer.
Miniştrii apărării au subliniat că principalul organ decizional al Alianţei, Consiliul Nord Atlantic, va monitoriza fiecare pas al procesului, luând în considerare situaţia securităţii de la faţa locului.
Surse din cadrul NATO au afirmat că scopul final este reducerea numărului de militari KFOR la aproximativ 2 500 în următorii doi ani.
Misiunea a fost lansată imediat după sfârşitul conflictului din 1998-1999 din Kosovo, când 50 000 de militari internaţionali de menţinere a păcii au fost desfăşuraţi în provincia ce făcea parte din teritoriul Serbiei la acea dată pentru a preveni declanşarea unor noi ostilităţi şi pentru a asigura un climat de securitate. Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 17 februarie 2008, în ciuda opoziţiei înverşunate a Belgradului. Acest lucru a stârnit temeri cu privire la o potenţială revenire a violenţei în regiune.
NATO a subliniat joi faptul că decizia sa de reducere a prezenţei din teritoriu nu presupune că intenţionează să abandoneze cel mai nou stat al Europei.
"Vom avea forţele de manevră şi rezervele necesare oricând vom avea nevoie de acestea", a declarat de Hoop Scheffer la o conferinţă de presă organizată la Bruxelles.
NATO a subliniat de asemenea că KFOR va continua să ofere securitate în Kosovo "câtă vreme va fi necesar şi câtă vreme Consiliul de Securitate al ONU nu decide altfel".
Misiunea judiciară şi de poliţie a UE care operează în Kosovo, compusă din 2 500 de membri, şi propria forţă de securitate a ţării, care urmează să se extindă la 2 500 de membri în următoarele câteva luni, vor permite NATO să îşi reducă prezenţa, a declarat joi ministrul german al apărării, Franz Josef Jung.
"Putem începe acum o tranziţie către o prezenţă de descurajare", a declarat Jung la sosirea la Bruxelles pentru întâlnirea anuală de două zile a miniştrilor apărării din NATO, fiind citat de AP.
"Următorii paşi trebuie evaluaţi din punct de vedere politic şi apoi decişi", a adăugat Jung, a cărui ţară are cel mai mare contingent din cadrul KFOR, numărând aproximativ 2 400 membri.
Spania -- una dintre cele patru naţiuni membre NATO care nu au recunoscut Kosovo, alături de Grecia, România şi Slovacia -- şi-a anunţat recent planurile de a retrage 542 de militari din KFOR. Italia, al doilea contribuitor la KFOR, a specificat joi că doreşte să îşi înjumătăţească contingentul de 1 935 de militar în şase luni. Danemarca, care are 355 de soldaţi în Kosovo, are planuri similare.

Secretarul american al apărării, Robert Gates, a subliniat necesitatea reducerii forţei într-un mod bine coordonat.
"Preocuparea mea este să facem acest lucru într-un mod organizat şi coerent, ca o Alianţă, şi nu ca nişte ţări care pleacă unilateral", a declarat el reporterilor.
Au existat cereri ca o parte din forţele retrase din Kosovo să fie mutate în Afganistan.
Deşi a menţionat că retragerea planificată va "elibera în mod cert forţe", de Hoop Scheffer a afirmat că "nu a fost făcută o asemenea legătură".

Bataliile economice ale monopolurilor resurselor

La conferinta "Civilisation or Barbary" 2004 de la Serpa (Portugalia) Jorge Figueiredo, un reputat specialist in domeniul energiei, considera ca o criza a petrolului se va declansa cu siguranta in urmatorii ani, si va avea efecte dintre cele mai profunde asupra civilizatiei umane.
Epuizarea petrolului ca resursa, lipsa unei alternative energetice comerciale, vor antrena civilizatia noastra spre o "epoca de tranzitie" post-petroliera. Dincolo de acutizarea conflictelor politice si economice pe care le va genera inevitabil epuizarea mondiala a resurselor de combustibili fosili, face unele aprecieri asupra modificarilor pe care le va impune criza petrolului pe termen mediu si lung.
Disparitia resursei energetice petrolifere va avea ca efect sigur distrugerea agriculturii intensive sustine Figueiredo, care sta la baza alimentatiei globale. Fertilizatorii, pesticidele, fungicidele, agro-masinile tot ceea ce are la baza petrolul vor disparea treptat. Disparitia agriculturii intensive va antrena o criza alimentara globala.
Criza petrolului va determina, potrivit Figueiredo, o treptata reducere a productivitatii solului si a profitabilitatii agrare. Mai ales pamanturile "obosite"de grabirea prin stimulenti chimici care au dat recolte generatii la rand si care nu pot fi intretinute pentru agricultura decat cu fertilizatori se vor resimti in urma absentei chimizarii solului. Pentru refacerea naturala a terenurilor secatuite vor fi necesare decenii. Timp in care foametea va face ravagii. "Foamea globala" va transforma alimentele intr-o noua si neasteptata arma in mainile statelor supradezvoltate, considera Figueiredo.
Pe plan demografic vom asista la un control mult mai ferm al populatiei, dublat de o "dezurbanizare" si o reintoarcere a omenirii spre mediul rural. Proportia actuala, in care 10% din populatie hraneste celelalte 90%, nu va mai putea fi mentinuta in conditiile "mortii petrolului". Aceasta va determina o mare parte din populatie sa lucreze in agricultura, procurandu-si singura hrana.
Considerand ca si industria, mai ales ramurile energofage, va fi afectata perioada de apogeu a petrolului"Moartea petrolului" va impune alte forme de energie, care din pacate acum sunt fie in stadiul cercetarii, fie sunt foarte putin folosite, fie au preturi exorbitante . Energia solara, foto-voltaica, eoliana, energia valurilor, energia hidroelectrica, biogazul, biomasa sunt doar in faza de alternativa actuala . O alta alternativa indica spre utilizarea energiilor nucleare, care se dovedesc cu mult mai riscante. Ramane varianta hidrogenului, care ar putea fi obtinut din apa. Dar tehnologiile sunt, deocamdata, ne-economice.



PRACTICA SECOLULUI XXI “CULTUL SERVITUTII”

Guvernele considera ca disparitia resursei petrolifere constituie un subiect dintre cele mai delicate, date fiind consecintele enorme asupra omenirii. Marile actuale puteri nu pregeta sa puna in discutie acest subiect prezentandul sub diferite forme justificative.
Atacurile nejustificate din ultima perioada din orientul mijlociu sau aducerea teatrului de razboi la granita zonei de interes par sa descrie noile tehnici ale celor ce dicteaza .
Profesorul Dr. Dumitru Mazilu, nominalizat la premiului Nobel pentru Pace specifica -Singura regula in aceasta goana dupa petrol este: "dicteaza cel ce detine suprematia ". Intr-o astfel de lume, gloria a secole de gandire umana ce au instaurat o regula a convietuirii generale, se transforma intr-un haos caruia vor supravietui doar unii, iar ceilalti vor fi sortiti "sclaviei moderne". Caci cel ce va detine accesul la resurse va dicta asuprind astfel pe toti cei ce vin sa ceara. Iar numarul celor ce mor intr-un astfel de echilibru fragil creat de omul dezlantuit va fi, cel mai probabil, fara precedent.

Atacurile brutale din ultima vreme în Orientul Mijlociu au la baza interesul pentru detinerea monopolului asupra resursei petrol. Marea miza a castigatorului, constituie postura de conducator al unui cartel. Prin campania Statelor Unite ale Americii din zona Orientului Mijlociu se poate preconiza o dorinta a preluarii controlului efectiv a 90% din resursele si productia mondiala de petrol.
Accesul preferentiar la aceasta resursa confera suprematia prin cele 70% din punct de vedere a influentelor economice. Sa nu uitam ca influenta aurului negru nu se reflecta doar asupra consumului de carburant. Dependenta de petrol arata cu precizie conexiunile create pe latura dezvoltare - petrol. Hrana va fi prima pe lista elementelor ce va suporta modificari la nivel de costuri. De asemenea, industria petrochimica este dependenta de petrol. Interesul petrolului se reliefeaza pentru fiecare aspect al industriei care foloseste energie, sau petrol ca materie prima.
Controlul pietei acestei resurse reprezinta o ocazie favorabila de a retrasa liniile directoare ale politicii mondiale.
Timpul razboiului în care combatantii se priveau în ochi pe campul de lupta a luat sfarsit. Scena politica internationala s-a modificat, într-un razboi conceptual al puterii. Conceptul controlului pietei de monopol .
Mentinerea la distanta a adversarului prin controlul total al resurselor necesare prin amenintari cu un posibil recurs violent sau aducerea teatrului de razboi la granita “subiectului de interes” determina armele oricaruia dintre evenualii contra candidati sa paleasca.
În actualitate, conceptul strategic de pre-emptive war lansat de doctrina de securitate a adminstratiei SUA, creaza dificultati în identificarea noilor zone de atac. Posibile descinderi într-un astfel de cadru al viitorului pot fi prevazute în Columbia si Asia Centrala. Tarile care mai detin înca rezerve semnificative de combustibili fosili.

MANIFESTARI CONTEMPORANE ALE POPOARELOR IN CONDITIILE IMPUNERII UNOR “MODELE DE DEZVOLTARE”

Noua impunere mondiala a facut dovada de pulverizator al culturilor locale si nationale si nivelator al gusturilor si preferintelor umane impunand prin forta un model conceptual denumit “democratia celor ce au reusit”. Aceasta trebuie inteleasa in sensul ei pozitiv, progresist ca o poarta ce se deschide in egala masura saracilor si bogatilor prin care pot comunica si participa la piata mondiala, ca o sansa ca fiecare tara si popor sa se inscrie in cursa dezvoltarii si pietei mondiale cu ce are el mai productiv si competitiv, pentru a-si asigura progresul si un loc in ierarhia de merit a lumii.
Tehnologia informatiei si comunicarii sa fie menita sa faciliteze drumul inclusiv al tarilor sarace si in curs de dezvoltare spre o dezvoltare mai rapida. Actualele mijloace de transport, de transmitere a informatiei si de comunicare le ajuta „sa arda etapele”, sa scurteze drumul spre a atinge o dezvoltare armonioasa si durabila. Visul se destrama prin dependenta de modul cum vor gestiona guvernele lor inscrierea cu succes pe scena mondiala, cum se vor angaja popoarele in cursa profitabila ,si de modul cum vor dirija beneficiile ei actualii decidenti la nivel global atata timp cat acestia sunt vasali conducatorilor de carteluri economice.
Dintr-o multitudine de cauze ale manifestarilor populatiei pe care le-am analizat, cauza primordiala poate fi definita ca “totalitatea actelor deliberate de impunere a noii structuri executate de catre un grup, o organizatie, un stat sau un grup de state, in scopul atingerii unor obiective politice, economice sau de alta natura”. O astfel de presiune nu poate fi exclusa din tipologia manifestarilor contemporane.
O astfel de presiune da nastere formelor de manifestare prin miscari partizanale ce se nasc acolo unde exista regimuri politice oprimante, regimuri politice antisociale aservite unor interese straine, unde exista saracie, coruptie, iresponsabilitate, ineficienta, injustitie si inechitate sociala. Aceasta poate constitui preludiul unei revolte, a unei revolutii sau a unui razboi civil. Formele extreme ale acestui tip de manifestare, de masa, au loc in conditiile ocupatiei militare straine. (Irak, Afganistan sau Palestina).
Luand amploare, aceasta este arma care loveste acele state a caror politica este oprimanta, hegemonista, rapace, neo-colonialista, iar mai nou “globalista” in raporturile cu alte state.
Puterile promotoare ale a noului dictat, precum si statele multinationale devin tinte ale unor lovituri devastatoare. Acesta este motivul pentru care marile puteri actuale sunt primorial vizate de acest flagel. Din acest punct de vedere, S.U.A. si Federatia Rusa se situeaza pe primele locuri. Manifestatiile anti-coloniale (de globalizare) ar putea imbraca in viitor forme violente, inclusiv cu caracter terorist.
Manifestarea partizana poate constitui nu numai preludiul sau pretextul unui razboi civil intern (inter-etnic de exemplu), ci si al unor interventii militare staine cum au fost cele din 1999 Impotriva Iugoslaviei (Serbia si Muntenegru), din 2001-2002 din Afganistan, precum si interventia militara impotriva Irakului, pregatita de S.U.A. si Marea Britanie, si derulata in martie-aprilie 2003.
In formularea cea mai larga, se poate spune ca raspunsul populatiilor dominate poate fi definit, ca un drept in folosirea oricaror mijloace de indepartarea presiunilor facute de dominator.

Antagonism sau cooperare intre proiectele South Stream si Nabuco. Cine va castiga Visul Balcanilor ?

Competiţia dintre proiectele Traseul Sudic şi Nabucco, ambele concepute pentru a aduce gaz natural în Europa, a escaladat puternic, odată cu apariţia unor noi contracte, anunţate într-o singură săptămână, propulsându-le astfel, pe amândouă deodată.

Accelerarea proiectului Nabucco
Oficialii de vârf ai UE, preşedinţii din Azerbaidjan, Georgia şi Turcia, şi ministrul petrolului din Egipt, au semnat o declaraţie de sprijin a iniţiativei energetice Coridorului Sudic din cadrul UE, inclusiv proiectul Nabucco, în cadrul unui mini-summit, organizat pe data de 8 mai la Praga. În cadrul acestui contract, construirea conductelor va fi accelerată, ajutând la reducerea dependenţei blocului celor 27 de naţiuni faţă de gazul rusesc.
Conform planurilor, conductele lungi de 3300 de km, Nabucco, traversează Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria, către Austria, transportând 30 de miliarde de metri cubi de gaz natural caspic, în fiecare an, cu destinaţia Europa, odată ce acesta ar deveni complet operaţional. Proiectul, care a suferit multiple întârzieri de la începerea lui în 2002, este aşteptat să se finalizeze în 2014.
Consorţiul care va construi şi conduce conductele în valoare 9 miliarde de euro include şase companii – OMV din Austria, din Bulgaria Bulgargaz, MOL din Ungaria, Transgaz din România, Botas din Turcia şi RWE din Germania.
Diferite obstacole – inclusiv numeroase certuri între parteneri şi nesiguranţe legate de incertitudinea că proiectul ar putea mobiliza resursele financiare necesare – sunt cauza prelungitei întârzieri în implementarea proiectului. O altă piedică uriaşă a fost eliminată la Praga, după ce Turcia a fost de acord să renunţe la cantitatea de 15% din gazul transportat de Nabucco, gaz pe care îl cerea pentru nevoi interne. De asemenea, ţara insista să se colecteze o „taxă” pe gazul care intra în conducte la graniţa estică a ţării.
„Am stabilit un preţ pe bază de tranzit. Suntem foarte aproape de concluzionare”, a declarat Comisarul UE pentru probleme de Energie, Andris Piebalgs, pentru cotidianul britanic Guardian.
Conform declaraţiei de la Praga, Turcia şi UE au fost de acord să accelereze tratativele pentru un acord inter-guvernamental referitor la Nabucco „pe cât se poate de repede” şi să îl semneze până la finele lunii iunie, la Ankara.

Traseul Sudic sub influenţa Rusiei
Reprezentanţii din Kazakhstan, Turkmenistan şi Uzbekistan au refuzat să semneze declaraţia finală. BBC-ul a citat diferite surse diplomatice care declarau că această mişcare a fost datorată presiunilor din partea Rusiei, care este în spatele proiectului Traseul Sudic.
Europa importă în prezent, aproximativ 150 de miliarde metri cubi de gaz, anual, din Rusia, ceea ce acoperă un sfert din necesarul său. 80% din această cantitate este transportată prin conductele din perioada sovietică, ce traversează Ukraina.
O dispută legată de preţuri, între Kiev şi Moscova, a dus în ianuarie la întreruperi severe în furnizarea de gaz, ce a afectat 20 dintre ţările Europei.
Nemulţumită de întreruperile din furnizarea gazului, UE a accelerat eforturile de diversificare a surselor şi rutelor de import a gazelor pentru a diminua dependenţa faţă de Rusia. Nabucco şi alte două conducte de gaz, incluse în iniţiativa Coridorul Sudic – ambele ocolind Rusia şi Ucraina – au fost incluse în cadrul proiectelor prioritare ale blocului.
Moscova doreşte promovarea conductelor din cadrul Traseului Sudic, sprijinit de Kremlin – o nouă rută de exportare a gazului natural rusesc către Europa – proiect inclus, de asemenea, pe lista strategiilor de diversificare ale UE.
În timpul unei întâlniri de pe data de 15 mai, în staţiunea de pe litoralul Mării Negre, Sochi, uriaşa companie de gaz a Rusiei, Gazprom, a semnat acorduri cu principalele companii de energie din patru ţări partenere, pentru a accelera implementarea proiectului. În cadrul acestui proiect s-a semnat cu compania Italiei, Eni, ca fiind cel de-a doilea participant în cadrul construirii acestor conducte. Odată cu acest parteneriat, capacitatea Traseului Sudic a fost sporită de la 31 de miliarde de metri cub de gaz natural anual, cum era estimat iniţial, la 63 de miliarde de metri cubi.
Această mişcare a alimentat teama legată de dependenţa UE faţă de gazul rusesc.
Acordurile separate semnate cu liderii Companiei bulgare Energy Holding, a companiei de gaz natural a Greciei, DESFA şi cu cea din Serbia, Srbijagas, a avut în vedere crearea unui parteneriat pentru realizarea de studii de fezabilitate legate de construirea secţiunilor de conducte pentru fiecare dintre aceste teritorii.
Traseul Sudic include o secţiune de 900 de km, pe sub Marea Neagră către Bulgaria, unde ar urma să se bifurce – o ramură sudică ar intra prin Grecia către Italia şi una nordică ar intra în Ungaria prin Serbia, care în cele din urmă ar ajunge în Austria, dacă aceasta ar fi în cele din urmă de acord cu proiectul.
Tratativele de includere a Sloveniei se apropie de final, aşteptându-se semnarea contractului la finele lunii iunie.

Lupta pentru gaz
În ziua în care s-au semnat acordurile de la Sochi, Vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, a declarat că compania sa este gata să cumpere întregul volum de gaz de la zona Shah Deniz-2 din Azerbaidjan, gaz care este destinat proiectului Nabucco.
„Considerăm că Gazprom vrea să cumpere acest gaz cu obiectul principal de a furniza produse calitative Europei”, a citat-o cotidianul rusesc, Moscow News, pe Natalya Milchakova, analist veteran pe probleme de petrol şi gaz al companiei Otkritie. „Totuşi, nu excludem posibilitatea ca guvernul, în calitate de acţionar majoritar al Gazprom, să forţeze compania să adopte această decizie pentru a îngreuna derularea proiectului concurent Nabucco.”
Pe data de 17 mai, OMV şi MOL au anunţat un proiect în valoare de 5,9 miliarde de euro ce va fi semnat cu companiile de Emiratele Arabe Unite (EAU) Dana Gas şi Crescent Petroleum, ce ar permite pomparea de gaz natural din două zone aflate în regiunea curdă a Irakului, ceea ce ar umple conductele Nabucco.
Conform OMV, producţia din ambele locuri ar putea atinge 3 miliarde de metri cubi de gaz natural, pe zi, în următorii şase ani.
„Aceste volume ar satisface iniţial nevoile industriei locale, şi ar fi disponibile şi cantităţi substanţiale pentru export, către diferite destinaţii, în principal Turcia şi Europa, via conductele Nabucco pipeline”, a fost citată compania austriacă.
Optimismul a fost de scurtă durată deoarece Bagdadul a respins imediat planul.
„Nu vom permite niciun export de gaz din acea regiune fără aprobarea guvernului central şi a Ministerului petrolului irakian”, a declarat ministrul petrolului din Irak, Hussain al-Shahristani, pe data de 18 mai.
Ca rezultat al parteneriatului, cele două companii ale EAU deţin acum acţiuni în valoare de 3% din capitalul companiei MOL, anunţă sursele ungare de presă.
Cu toate acestea, temerile legate de încercările Rusiei de a se interpune pe piaţa energetică din Europa pe uşa din spate, au crescut din cauza altui eveniment.

Rapoartele recente au arătat că producătorul de petrol şi gaz Surgutneftgas, cea de-a cincea companie din Rusia, a devenit cel mai mare acţionar al companiei MOL într-o mişcare rapidă, petrecută la finele lunii martie. Ei au cumpărat întregul pachet, de 21,2% din cadrul firmei ungare de la OMV – cea de-a doua companie ca dimensiune din Europa centrală -- pentru o valoare record de 1,4 miliarde de euro.
O altă companie ungară şi-a schimbat acţiunile într-o manieră la fel de non-transparentă. Afaceristul ucrainean, Dmytro Firtash, proprietarul unei companii furnizoare de gaz, Emfesz, care controlează cel puţin 20% din piaţa ungară a gazului, a aflat pe data de 28 aprilie că compania sa a fost transferată către RosGas AG.
RosGas va fi controlată de către distribuitorul Overgas Inc., o companie bulgară de intermediere, a declarat experta pentru energie a cotidianului rusesc Vedomosti, Irina Reznik, într-un raport emis pe data de 7 mai. Gazprom deţine doar 0,49% din acţiunile acestui intermediar bulgar de gaz, dar diviza sa de export, Gazprom Export deţine 49,51% din companie. Vicepreşedintele Gazprom şi Preşedintele Gazprom Export, Alexander Medvedev este şi preşedintele Consiliului Overgas Inc.
„Totul este tulbure în această parte a Europei, unde Rusia continuă să îşi extindă dominaţia asupra sectorului energetic”, a declarat un raport al New York Times, pe data de 13 mai, care o cita pe Agata Loskot-Strachota din cadrul Centrului pentru Studii Estice de la Varşovia. „Este greu să ne dăm seama dacă UE va avea o politică eficientă de siguranţă energetică câtă vreme în acest sector nu există transparenţă”.


Autor:Darius Stan

Alegerile pentru Parlamentul European, criza economica si inceputul Holocaustului

O slabă participare la alegerile pentru Parlamentul European va însemna o pierdere pentru toţi cetăţenii spaţiului comunitar, e de părere cotidianul olandez De Volkskrant.

Ziarul, care apare la Amsterdam scrie: "cu toate neajunsurile sale, actualul PE e mai bun decât nici unul." De Volkskrant îşi exprimă speranţa ca alegătorii să fie destul de înţelepţi şi să meargă la vot, pentru că "oricare va fi rezultatul, de pe urma unei slabe prezenţe la urne şi ca atare a unui slab mandat al Parlamentului European vor pierde cu toţii."

Presa germană îşi opreşte astăzi atenţia asupra eforturilor de salvare a concernului auto Opel şi a băncii Hypo Real Estate. Referitor la intenţia statului german de a naţionaliza această bancă, Frankfurter Allgemeine Zeitung atrage atenţia că măsura constituie o "cezură în istoria postbelică a Germaniei", dar că e singura cale de salvare a băncii falimentare.

Thüringer Allgemeine vorbeşte de criticile care s-au ivit în rândul acţionarilor Hypo Real Estate şi conchide la rându-i că preluarea controlului de către stat asupra băncii nu are alternativă.

Die Welt publică un amplu articol cu titlul "Când statul preia rolul de salvator", în care se caută răspunsuri la întrebările fireşti ale cetăţenilor. "Cine-i va urma concernului Opel?", "cât de eficiente sunt modelele de salvare a firmelor falimentare şi care sunt riscurile pentru economia naţională?" sunt câteva din aceste întrebări. De menţionat că şi alte concerne falimentare, precum Karstadt şi Porsche speră să obţină sprijin din partea statului.

La Paris Le Monde se întreabă care va fi viitorul producătorului american de automobile General Motors şi aminteşte că acesta nu este o victimă a crizei economice, ci a "erorilor strategice repetate comise în trecut". Cotidianul apreciază că naţionalizarea firmelor falimentare nu este soluţia cea mai bună.

Regăsim ideea în paginile ziarului din Stockholm Svenska Dagbladet, care vorbeşte de "managementul defectuos, practicat ani de-a rândul" la General Motors şi notează că preşedintele Obama, care vrea să slaveze ce se mai poate salva din concernul auto, şi-a propus poate "puţin prea mult."

Tot Die Welt face referiri, într-un alt articol, la declaraţiile cancelarei Angela Merkel, care îi ia apărarea ministrului economiei, Karl-Theodor zu Guttenberg, confruntat cu critici masive după ce s-a pronunţat în favoarea falimentului ca soluţie pentru concernul auto Opel.

Cotidianul elveţian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung e de părere că disputa va fi repede dată uitării deoarece zu Guttenberg se bucură de popularitate, chestiunea însă va rămâne o temă de dezbatere la nivelul partidelor politice în contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc în toamnă.

Romii din Ungaria platesc cu viata pentru criza economica

Sapte morti intr-un an. Case incendiate. Executii in stil mafiot. Aceasta este realitatea in care traiesc romii din Ungaria pe fondul frustrarilor provocate de criza economica ce afecteaza tara. Cititi aici povestea lor.

Era august 2002. Eu aveam 21 de ani si plecam cu un grup de prieteni la Budapesta. Intr-un rucsac se gaseau bilete la a zecea editie a Festivalului Sziget, cel mai lung festival de muzica din Europa. Am coborat din tren in gara mare, Kelety Pu, si acestea erau singurele doua cuvinte pe care le stiam in limba maghiara. Din centrul orasului a trebuit sa luam un tramvai pana la podul care ducea pe insula Óbudai, locul de desfasurare a festivalului.

Oare Ana cat mai are de trait?

Nu voi uita niciodata primul lucru care m-a uimit in Budapesta: cladirea Parlamentului, un monument superb de arhitectura gotica. Apoi insa, firul amintirilor sare brusc inapoi la tramvai. In vagonul nostru mustacea la auzul limbii romane o tiganca. Asa spuneam atunci, fara sa ne gandim ca pentru unii termenul e ofensator. Ne-am bucurat ca cineva vorbeste limba noastra si ne-am asternut la taclale. Pe drum am ascultat povestile ei despre viata mai buna pe care o gasise in Ungaria.

Pe femeie o chema Ana. Iar in contextul crizei economice care musca din ficatii Europei de Est precum vulturul din corpul lui Atlas ma intreb: Oare Ana cat mai are de trait? Imi pun aceasta intrebare pentru ca in decursul anului trecut cel putin sapte oameni, cu totii romi, au fost asasinati in Ungaria in cel mai evident stil mafiot. Liderii comunitatii roma afirma ca in aceeasi perioada au avut loc peste 30 de atacuri cu cocktail-uri incendiare asupra unor case ale membrilor ei. Prejudecatile fata de minoritatea roma – cea mai discriminata din intreaga Europa – au degenerat in violente.

Maini prea increzatoare

Jeno Koka era un bunic iubitor si muncea la o fabrica de produse chimice. A fost executat in pragul usii sale. Vroia sa se duca la schimbul trei la uzina. Pentru asasinul sau, Jeno Koka era doar un tigan. Motivul pare a-i fi ajuns. Politia isi concentreaza eforturile pe elucidarea acestui caz si a altor doua, soldate in total cu cinci victime. Oficialii sustin ca aceste crime par a fi fost comise de aceleasi persoane. In orasul Nagycsecs un barbat si o femeie au fost impuscati in noiembrie anul trecut dupa ce reusisera sa se salveze din casa lor incendiata de agresori. In circumstante similare au fost ucisi un barbat si fiul sau de patru ani in februarie, in orasul Tatarszentgyorgy.

Seful politiei maghiare, Jozsef Bencze, presupune, potrivit unui interviu acordat cotidianului Nepszabadsag, ca faptasii sunt profesionisti pentru ca asasinatele au fost comise de “maini prea increzatoare”. Suspiciunile indica un grup de patru sau mai multi barbati cu varste in jur de 40 de ani, fosti militari sau politisti. In ancheta a fost cooptat si serviciul de contraspionaj militar, care examineaza posibilitatea ca ucigasii sa fi fost veterani ai razboaielor din Balcani sau membri maghiari ai Legiunii Straine.

Unde a inceput Holocaustul?

Expertii releva o intensificare a manifestarilor discriminatorii la adresa minoritatii roma pe fundalul crizei economice din Europa de Est. Formatiunile de extrema dreapta reiau vechile clisee care-i descriu pe tigani drept hoti de buzunare si capuse pe trupul slabit al bugetului de asigurari sociale spre a castiga simpatia unui segment de populatie din ce in ce mai frustrat de conjunctura defavorabila. Iar pe masura ce somajul creste, spargand in unele economii emergente toate recordurile negative ale perioadei postcomuniste, violentele risca, potrivit analisilor, sa sporeasca. “Tineti minte un lucru: Holocaustul nu a inceput in camerele de gazare”, a afirmat sub protectia anonimatului un secretar de stat in Ministerul maghiar al Muncii si Protectiei Sociale.

Ungaria nu este un caz izolat. In Cehia, o fetita a suferit arsuri grave impreuna cu parintii ei dupa ce casa lor a fost incendiata de atacatori in orasul Vitkov in aprilie. Sute de manifestanti ultra-nationalisti au avut ciocniri violente cu fortele de ordine in timp ce incercau sa epureze etnic cartierele tiganesti din Vitkov. In Slovacia, unii politisti au fost filmati in timp ce molestau sase minori romi pe care ii arestasera. I-au fortat pe baieti sa se dezbrace, sa se bata reciproc si sa se sarute.

Important e sa fii tigan

In ultima vreme, lozincile anti tiganesti au devenit din ce in ce mai dure. Si mai ingrijorator este insa ca ele au din ce in ce mai mult ecou in randul populatiei din Ungaria. Partidul de extrema dreapta Jobbik s-a folosit de sloganul criminalitatii tiganesti pentru a se apropia in sondaje de pragul de 5% necesar accesului in Parlamentul de la Budapesta la alegerile de anul viitor. Totusi, in orasele care au trait atacuri la adresa minoritatii roma, unii locuitori s-au alaturat romilor inspaimantati si organizeaza patrule nocturne in cautarea de masini suspecte, posibile surse ale mortii. Dar ei sunt inarmati numai cu lanterne.

Romii din Ungaria traiesc intr-o stare permanenta de teroare. S-a dovedit ca nu conteaza de esti bun sau rau. Important e sa fii “tigan”. Ajunge pentru o condamnare la moarte. In orasul Tatarszentgyorgy, un tata de doar 27 de ani si fiul sau de cativa anisori au fost si ei tigani. Acum, tatal isi strange fiul la piept. In acelasi sicriu.

In Romania se intampla acelasi tip de manifestare la Miercurea Ciuc.

Dupa ce Tokes si-a fundamentat campania electorala pentru PE pe atacuri la adresa romanilor din Harghita-Covasna http://www.urbaniulian.ro/2009/06/04/tokes-ne-bate-obrazul-ar-fi-demn-sa-invatati-maghiara-daca-traiti-in-comunitati-unguresti-in-romania/, iata ca alte informatii ingrijoratoare vin dinspre regiunea locuita de maghiari. Este vorba de provocari centrate pe mesaj antiromanesc, ceea ce ne arata noua politicienilor, faptul ca, in Romania, tara din UE care acorda cele mai mari libertati minoritatilor, este posibil sa se ajunga la situatii incredibile, asa cum sunt acestea in care romanii din Har-Cov, sunt tinta unor calomnii fara precedent.
Cred ca deja aici trebuie luate masuri si intervenit oficial, nefiind permis sa se ajunga la un asemenea nivel. Nu tin minte ca in ultimii 15 ani de zile, la o manifestare oficiala romaneasca sa se fi spus asemenea enormitati la adresa maghiarilor. Cred ca romanii sunt deja mult mai civilizati si mai demni de a fi considerati cetateni europeni, decat multi dintre maghiarii care ne fac totusi cinstea, sa traiasca alaturi de iobagii romani !

Un număr de 200 de persoane au participat joi seara, la Miercurea Ciuc, la comemorarea Tratatului de la Trianon, acţiunea fiind organizată de "Mişcarea Tinerilor din 64 de Comitate", transmite Agerpres.Comemorarea a început la ora 17.32, ora la care a fost semnat Tratatul de la Trianon. La statuia din faţa Consulatului Ungariei la Miercurea Ciuc a fost depusă o coroană de flori şi au fost rostite discursuri în care s-a vorbit despre "nedreptatea" făcută maghiarilor la Trianon. După acest moment, participanţii au mărşăluit în centrul orasului, purtând în mâini drapelul Ungariei, steaguri negre şi steagul lui Arpad, simbol al organizaţiei extremiste din Ungaria "Garda Maghiară". Pe tot parcursul marşului s-a scandat, în limba maghiară, "Jos Trianonul!", "Inima secuilor bate ungureşte" sau "Ocupanţi, căraţi-vă!" si chiar " Tigani romani, afara din Transilvania".Pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, organizatorii au ridicat o cruce din lemn pe care au aşezat harta Ungariei Mari, confecţionată tot din lemn, şi i-au pus o coroană din sârmă ghimpată. Reprezentanţii Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate au afirmat că reprezintă "calvarul prin care a trecut Ungaria, după Trianon, care a fost similar cu cel al Mântuitorului când a fost urcat pe cruce". Manifestarea s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei şi a imnului secuiesc.