Secolul XXI -Pozitii şi optiuni diferite în interiorul aliantelor

Dupa cum definea Hans Morgentau relatiile de alianta din prisma intereselor definite in raporturile de putere dintre subiecti, diferitele în interiorul aliantelor dintre statele secolului XXI confirma neschimbata optica principiului enuntat.

1. Diferendele aparute, în ultimii ani, între SUA şi unii dintre aliatii sai europeni, sunt expresia unui conflict politic ce are la baza relatiile de putere dintre cei doi „parteneri transatlantici”. Manifestarea acestora evidentiaza deosebirile de viziune existente în ceea ce priveşte natura puterii în sistemul international şi rolul SUA în cadrul acestuia, în calitate de putere hegemonica (unilateralism vs. multilateralism şi rolul puterii militare în relatiile internationale).
Diferenta de putere dintre SUA şi membrii europeni ai NATO (evidenta în domeniul militar prin „capabilities gap”) a condus la aparitia unor viziuni strategice referitoare la modul de asigurare a securitatii internationale şi de reactie fata de noile tipuri de riscuri şi amenintari; existenta acestor perspective diferite se reflecta în manifestarea unor interese de politica externa divergente între SUA şi unii membrii europeni din NATO.
2. Principalele domenii de manifestare a divergentelor dintre SUA şi aliatii sai europeni în ultimii ani vizeaza:
- diferente pe tema rolului puterii militare în relatiile internationale şi, implicit, a rolului SUA în cadrul sistemului international (acuzatii ale europenilor privind modul de manifestare a hegemoniei americane);
- perspective diferite privind legitimitatea interventiei din Irak şi procesul de reconstructie a tarii;
- deosebirile privind modalitatile de solutionare a conflictului israeliano-palestinian;
- abrogarea de catre SUA a Tratatului ABM;
- probleme de mediu (refuzul SUA de a semna Tratatul de la Kyoto);
- disputa privind rolul Curtii Penale Internationale.
3. În acest sens, cercetatorul olandez Marcel H. Van Herpen Marcel H.Van Herpen, Six Dimensions of the Growing Transatlantic Divide: Are the US and Europe Definitively Driving Themselves Apart, în Hall Gardner (Ed.), NATO and the European Union – New World, New Europe, New Threats, 2004, Aldershot, Ashgate identifica şi explica şase dimensiuni de creştere a disputei transatlantice, constând în:
- diferentierea semnificativa a perceptiei publice în cele doua entitati geostrategice, legate în primul rând de campania antiterorista;
- decalajul tot mai accentuat în domeniul capacitatilor militare;
- diferenta de atitudine în privinta modului de utilizare a instrumentului militar pentru promovarea obiectivelor politice şi strategice;
- separarea în spatiul valorilor în primul rând, a modului de valorizare a ordinii şi institutiilor internationale;
- distantarea religioasa între o Europa secularizata şi o America pentru care creştinismul este tot mai important în spatiul politic;
- ca rezultat al primelor cinci perspective strategice, tot mai prezent în asigurarea ordinii internationale şi în interventiile în lumea araba, privite de europeni cu scepticism şi chiar cu ostilitate.
(Darius Stan “Intre libertate si dominatie” Revista de ştiinta şi analiza politica Lumea nr 6/2006)

4. Dintr-o perspectiva diferita, cercetatorul american Stanley Hoffman apreciaza ca principala cauza a crizei relatiilor transatlantice este generata de schimbarea dramatica a conceptiei americane privind relatiile internationale şi politica externa. Printre principalii indicatori ai acestei schimbari, analistul american identifica elaborarea şi adoptarea noii doctrine Bush privind razboiul de prevenire, unilateralismul ce caracterizeaza actiunile internationale ale actualei administratii de la Washington, precum şi modul în care s-a produs interventia militara din Irak.
Dincolo de natura actualelor diferende transatlantice, este important de investigat factorii care ar putea determina mentinerea sau accentuarea acestora, precum şi posibilele lor efecte pentru securitatea europeana şi internationala.
Din prima categorie se pot enumera:
a. Venirea la putere, pe ambele maluri ale Atlanticului, a unei generatii de oameni politici care nu mai împartaşeşte viziunile „atlanticiste” ale predecesorilor lor, formate în perioada Razboiului Rece;
b. Intensificarea competitiei comerciale şi economice dintre SUA şi Europa;
c. Accentuarea unor interese geopolitice divergente, ca reflectare a unei schimbari de prioritati care a avut loc în perioada post-Razboi Rece: orientarea SUA, în calitate de unica superputere, spre o politica globala, în timp ce Europa este caracterizata, cu preponderenta, de o politica la nivel regional (centrata pe evolutiile din cadrul Uniunii Europene);
d. Diferentele de perceptie la nivelul opiniei publice, de pe cele doua maluri ale Atlanticului, reflectând deosebiri în ceea ce priveşte mijloacele şi metodele ce trebuie utilizate pentru asigurarea securitatii internationale.
În chestiunea „decalajului de perceptie” dintre Europa şi Statele Unite, ultimul sondaj de opinie privind relatiile transatlantice, realizat pe un eşantion de 11.000 de americani şi europeni, scoate în evidenta accentuarea decalajului de perceptie în ultimul an. Astfel, mai mult de trei sferturi dintre europenii investigati dezaproba actuala politica externa americana, cifra fiind cu 12 procente mai mare decât cu un an în urma şi cu 20% peste cea din anul 2002.
„Daca aceasta tendinta continua – apreciaza Craig Kennedy, preşedintele German Marshall Fund – suntem martorii unei redefiniri a fundamentelor relatiei transatlantice şi ai transformarii acesteia dintr-un parteneriat principal, ca prima optiune, într-o alianta optionala, pentru situatii reciproc avantajoase”.
5. Separarea este şi mai evidenta în chestiunea orientarilor strategice – procentajul americanilor care apreciaza ca razboiul poate fi utilizat pentru realizarea unei cauze juste este dublu fata de cel al europenilor (82% fata de 41%), în timp ce doar 28% dintre europeni valorizeaza puterea militara şi o apreciaza drept calea cea mai potrivita de asigurare a pacii, fata de un procent semnificativ mai mare în cazul americanilor (45%).
Per ansamblu, cifrele rezultate din investigatia sociologica pe tema tendintelor transatlantice demonstreaza existenta şi accentuarea a ceea ce analiştii au definit drept diferente adânci şi de durata în „cultura strategica” împartaşita de cele doua parti şi în modul de percepere a puterii şi a logicii şi a fundamentelor echilibrului international. În timp ce europenii cred ca se îndreapta spre o lume ordonata de legi, reglementari, negocieri şi cooperare internationala, în care mecanismele clasice de putere cad pe un plan secundar, americanii continua sa fie fixati în plina istorie, exercitându-şi puterea într-un sistem international anarhic, în care regulile sunt neviabile şi în care securitatea şi ordinea liberala continua sa fie rezultatul posedarii şi utilizarii puterii militare. Din aceasta cauza, Robert Kagan este sceptic în privinta evolutiei relatiei transatlantice pe termen lung şi apreciaza ca „viitorul pare a apartine unei lumi cu tensiuni în creştere”.
(Robert Kagan „Despre paradis si putere -America si Europa in noua ordine mondiala” editura Antet 2005 )

Rolul diplomatilor in promovarea democraţiei

1. Analiza diplomatiei privind promovarea bunei guvernãri dintre state conduce în mod necesar la interogaţii asupra modalitãţilor prin care aplicate de guvernele statelor poate promova guvernarea democraticã.
Unul dintre ingredientele absolut necesare unui sistem internaţional modern şi eficient este asigurarea cadrului de dezbatere democraticã şi autenticã între bogaţi şi sãraci, între exponenţii unor abordãri diferite ale problemelor globale. Acest tip de comunicare va determina la rândul sãu stabilirea dialogului între popoare, între categorii sociale şi indivizi, care sunt tot mai mult chemaţi sã trãiascã într-un spaţiu politic comun .
Dacã nu existã interacţiune între grupuri ale cãror interese şi concepţii sunt divergente, neînţelegerile şi incompatibilitãţile se vor regla prin dezvoltarea de ideologii opuse, mişcãri migratorii masive sau violenţã. Chiar dacã nu se poate imagina o societate planetarã care sã funcţioneze prin instituţii democratice de tipul celor care funcţioneazã în ţãrile civilizate, aspiraţia spre o astfel de instituţionalizare democraticã trebuie sã anime eforturile organizaţiei mondiale.
Chestiunea legitimitãţii democratice tinde sã afecteze organizaţiile în care diferenţierea politicã joacã un rol, şi în care cei care guverneazã nu îşi exercitã pur şi simplu puterea prin forţa brutã, ci recunosc importanţa organizãrii unui sens de reciprocitate între instituţiile politice şi cei guvernaţi.
Faptul cã, întotdeauna, cultura democraticã pune accentul pe drepturile individuale, pe aspiraţiile cetãţeanului faţã de instituţiile publice, face legitimitatea o temã centralã a democraţiei.
Din aceastã perspectivã, permanenta revizuire a exerciţiului puterii devine trãsãtura esenţialã, mai ales când se materializeazã principiul teoretic cã deţinãtorii puterii pot fi îndepãrtaţi dacã nu sunt capabili sã-şi îndeplineascã îndatoririle în mod satisfãcãtor. Aceste constatãri sunt valabile în primul rând la nivel naţional. La nivel internaţional, legitimitatea se aflã într-un stadiu mai puţin avansat de conceptualizare, iar integrarea politicã este relativ redusã.
2. De aceea, este dificil sã se edifice un sens de apartenenţã şi participare la nivel autentic global, izvorât din identificarea cu valori şi principii. Dupã 1945, semnificaţia democraţiei s-a schimbat substanţial în relaţiile internaţionale.
În timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, democraţia era vãzutã ca un sistem politic opus fascismului. În timpul rãzboiului rece, noţiunea de democraţie a fost împinsã în douã direcţii diferite, mai ales în relaţia cu ţãrile lumii a treia. Statele socialiste europene susţineau democraţia în termeni economici, sociali şi culturali în raport cu imperialismul occidental, dar şi prin nevoia generalã de a se acorda şanse egale tuturor statelor.
În Occident, democraţia era definitã prin drepturile şi libertãţile politice şi civile în statele independente care trebuiau protejate de comunismul global. În mod paradoxal guvernele occidentale au sprijinit adesea regimuri dictatoriale, nedemocratice, pentru simplul motiv cã acestea se opuneau comunismului.
Sfârşitul rãzboiului rece a adus o recunoaştere nouã, revizuitã a democraţiei, nu numai ca sistem de drepturi şi libertãţi politice, dar şi ca proces în care dezvoltarea economicã şi socialã poate fi promovatã în serviciul obiectivului asigurãrii pãcii şi securitãţii.
La începutul anilor 1990, democratizarea statelor a început sã fie recunoscutã ca un cadru politic esenţial pentru protecţia drepturilor omului. Insa diplomatii nu pot impune democraţia şi nici instala guverne democratice, diplomatia poate însã sã contribuie la promovarea şi consolidarea culturii democratice în societate, în douã contexte fundamentale.
3. Un prim context este planificarea operaţiunilor de restabilire şi menţinere a pãcii, sau de reconstrucţie instituţionalã post-conflictualã. În multe dintre cazurile în care istitutiile se face apel la institutiile internationale care realizeazã aceste operaţiuni mai ales in cazurile de conflicte interne. Cauzele lor sunt complexe, determinate de regimuri sociale, economice şi politice, în care categorii largi ale populaţiei se simt alienate. Mãsurile de creare a potenţialului de participare al celor excluşi sunt parte a reglementãrii de pace negociate. Acolo unde conflictele au mai mult caracterul unei lupte pentru putere între facţiuni rivale, alegerile democratice vor fi o componentã esenţialã a unui acord de pace.
Asistând consolidarea unor acorduri de pace, diplomatia devine un instrument international si esenţial în promovarea unei culturi democratice.
Un al doilea context este organizarea eforturilor generale de promovare a dezvoltãrii umane, prin asistarea statelor membre în furnizarea unei guvernãri echitabile şi eficiente şi prin întãrirea societãţii civile. Natiunile Unite recunosc cã democratizarea oferã o nouã zonã de asistenţã tehnicã utilã ţãrilor în dezvoltare.
4. Astfel de domenii ar putea fi consolidarea partidelor politice, asistenţa în organizarea de alegeri naţionale, asistenţa în relaţia cu mass-media, instituirea de mijloace de control ale rãspunderii şi transparenţei pentru conducãtorii politici, îmbunãtãţirea situaţiei drepturilor omului .
5. Intuind dificultãţile conceptuale şi implicit politice ale diplomatilor în tentativa sa de operare imparţialã cu acest concept, profesolul Caporaso observã cã democraţia nu este un concept care se înţelege de la sine şi cã nu implicã în mod necesar un set omogen de indicatori operaţionali.
El admite însã cã existã componente importante ale democraţiei în raport cu care se poate evalua efortul de guvernare democraticã: rãspunsul guvernelor faţã de preferinţele cetãţenilor, reprezentare, participare, deschidere, drepturi, legitimitate, rãspundere, competiţie politicã, în special competiţia electoralã şi a partidelor, şi separarea puterilor.
6. Un punct de vedere interesant care sa sublinieze realizarea conexiunii dintre securitatea colectivã şi democratizarea politicã dezvoltã, il aduce în discuţie diplomatul islandez Lynn H. Miller, privind relaţia dintre prioritatea originarã şi cea dezvoltatã ulterior.
- Interzicerea agresiunii ca impact al afirmãrii securitãţii colective a contribuit la afirmarea ideii cã interesele statelor pot fi urmãrite şi altfel decât printr-un efort de impunere inclusiv prin forţã;
- Pe mãsurã ce numãrul statelor cu guvernare democraticã creşte, cucerirea prin agresiune apare drept incompatibilã cu noţiunea de bazã a autoguvernãrii;
- Expansiunea societãţilor democratice, dacã este adevãratã prezumţia cã acestea nu vor duce rãzboaie unele împotriva altora, reduce numãrul şi ponderea acelor conducãtori care încã mai cred cã îşi pot extinde puterea şi avuţia prin campanii militare. Rezultatul ar trebui sã fie afirmarea unei politici coerente la scarã mondialã, mai clare ca oricând.
7. Deschiderea de perspectivã şi asumarea sa ca obiectiv sunt de fundamentalã importanţã pentru organizaţia mondialã şi se datoreazã în primul rând unei mişcãri, începute în afara sistemului ONU, prin Conferinţa Internaţionalã a Democraţiilor Noi sau Restaurate.
Astfel mesajul a fost bine recepţionat de Boutros Boutros-Ghali care recunoştea, la vremea respectivã: Promovarea democraţiei este atât scop în sine, cât şi parte a responsabilitãţii ONU de menţinere a pãcii şi securitãţii internaţionale.
Democratia trebuie urmãritã pentru propria valoare, dar şi pentru cã este unul dintre fundamentele pe care se poate construi o lume mai paşnicã, mai echitabilã şi mai sigurã.
Boutros-Ghali era de altfel pregãtit sã afirme conceptul, într-un mod cuprinzãtor, prin „Agenda pentru democratizare” care viza democratizarea internã, dar şi democratizarea relaţiilor internaţionale.
8. În 1995, juristi Uvin şi Biagiotti notau cã nu existau principii şi norme codificate sau regimuri democratice internaţionale. Calitatea de membru al ONU nu era condiţionatã de practicile democratice ale guvernelor. În 1946 şi 1950, sub presiunea SUA, ONU a adoptat rezoluţii anti-Franco, dar Spania a fost admisã în organizaţie înainte de cãderea regimului franchist. Nu existau mecanisme internaţionale de monitorizare sau sancţionare a absenţei democraţiei. Când Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare a publicat un indicator al democraţiei în Raportul privind dezvoltarea umanã , multe din statele membre ale ONU au reacţionat respingandu-l.
9. Spre deosebire de condiţionalitatea democraticã instrumentatã de majoritatea instituţiilor europene la scarã globalã, multã vreme au existat puţine temeiuri pentru o condiţionalitate similarã. Cu toate acestea, existã un ataşament de lungã duratã pentru normele democratice din partea statelor occidentale, în relaţia bilateralã.
Acest argument a fost operat în mod deosebit în raport cu noile state europene şi cele foste socialiste. Într-o mãsurã şi mai mare decât în cazul drepturilor omului, forma efectivã de existenţã a democraţiei este un subiect de discuţie, datoritã evidentei sale dependenţe culturale. Lideri autoritari din lumea a treia încã mai contestã universalitatea unui eventual principiu al democraţiei pluripartite şi adaptabilitãţii acesteia la istoria unor culturi şi popoare.

Autor: Darius Stan

Calea inovatiei ii conduce pe oameni pe calea reusitei

Articol de: Darius Stan conditiile de mediu, inovatie


“Nu tot ce intentionam reusim sa spunem, nu tot ce se spunem se aude, nu tot ce se aude se si intelege, se intelege si ce nu spunem, iar ceea ce se intelege nu depinde de noi ce devine.”
(L. Soitu)

Sunt salutar prin obisnuinta cu ideile campaniilor inovatoare ce au menirea de a dezvolta relatiile dintre oameni, precum si de a usura efortul acestora in activitatile lor. Si ca sa intaresc acest aspect al bunei credinte, as putea spune ca acestea sunt percepute ca si o cale de comunicare, o punte de legatura intre oamenii din diferite paliere ce se intrepatrund undeva, o punte inovatoare. Intre oameni si activitatiile lor zilnice desfasurate sau intre oameni si munca lor de zi cu zi.
Insa, din toate cele ce le-am invatat pana acum nimic nu pare sa se desprinda de principiile “gravitationale” existente si nici o revolutie nu este facuta de supraoameni. Am invatat ca lucrurile ce par complexe au la baza sau in compozitie lucruri simple, iar realizarile marete au fost infaptuite de oameni simpli. Deci in esenta simplitatea poate fi o importanta premisa in lungul drum spre reusita.

Sa plecam de la premisa unei idei reusite promise ce vrea sa revolutioneze un sistem dezvoltat pe parcursul a multi ani de experienta si a mai multor generatii existente. Pana a se vedea rezultatul triumfator cred ca este imperios necesara o cunostere integrala a sistemului din care face parte. O cunoastere a intregului tablou si a cauzelor de mediu de baza ce l-au profilat asa cum il gasim astazi. Dupa aceea ne trebuie conjuctura in care s-a facut dovada recunosterii acestuia pentru ca el sa se bucure de legitimitate. Si apoi acesta trebuie sa fi facut dovada ca a fost in mod repetat performant si sa constituie de fapt parte a reusitei intr-un sistem. Mai clar. Nici o idee inovatoare nu se poate naste atata timp cat nu exista reguli de baza care sa fie respectate si recunoscute ca si conditii de mediu.

Asa cum este dovedita conditia ca omul s-a adaptat mediului si a devenit inovator si nu mediul s-a adaptat la cerinta acestuia asa si orice inovatie trebuie sa fie o adaptare si parte a mediului existent. Poate fi aceasta o idee de discernamant intre inovatie si constatare. Spun o idee, si nu o inovatie, pentru ca nu este decat o constatare si nimic din cele intamplate de dinainte nu au fost gasite altfel. De aceea nu cred ca exista cineva care sa cunosca intregul sistem existent in care se dezvolta un anumit produs bancar. Fiecare dintre noi cunoaste doar o parte componenta ce construieste intregul. Neavand o imagine completa si concreta a produsului si a componentelor sale finite nu putem decat sa constatam si nu sa inovam.

Calea Constiintei

Mai multi ani am locuit pe Calea Victoriei si sunt convins ca aceasta denumire de strada, drum, bulevard este existent mai in toata Romania. Este la fel cum aflam Calea Bucurestilor ca cea mai intalnita strada in marile localitati din Romania.
M-am gandit de multe ori la originea denumirii strazii si care este potentiala influenta exercitata de aceasta denumire. Am constatat ca se numeste asa in cinstea celor din armata Romana ce la 8 octombrie 1878, si-au facut intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independenţa, nume păstrat până în prezent. Tot asa am aflat ca nu creaza nici un fel de pretentie pentru toti oamenii ce strabat acum Calea Victoriei ca ei sa se si intoarca victoriosi spre destinatiile lor. Acum m-am mutat si locuiesc pe strada Povestilor si la fel va rog sa nu credeti ca acolo se afla o lume a basmelor aflate in copilarie. As dori sa intreb pe cei ce locuiesc pe strada Sucesului daca toate cele intamplate pe acea strada sunt in deplina conformitate cu cele propuse.
Am facut aceasta introducere pentru ca as fi vrut sa se inteleaga ca nu exista legatura intre denumirea strazi si efectele produse chiar si alegoric.
Acum in continuare as fi dorit sa incercam si sa vizualizam in internul nostru o strada simpla care se poate denumi oricum si pe care sa putem vedea pe cele doua trotuoare oameni in trecere. Caci din punctul de vedere al mediului complet ( a celor doua conditii existentiale “corpus si animo” drept roman) este necesar sa va supun si popularizarii viselor.
Sa spunem ca ne aflam pe strada Constiintei . O strada simpla marginita de doua trotuare mari si avand in centru soseaua ce face legatura intre cele doua extreme. Sa ne imaginam si oamenii ce merg pe trotuare. Si sa incercam sa facem diferenta intre cei ce merg pe dreapta si cei ce merg pe stanga.
Pe fiecare dintre trotuare se afla scrise cuvinte de catre copii ce s-au jucat. Pe trotuarul din drepta sta scris - ambitie, egalitate, cooperare, recunoastere, echitate, prosperitate, promovare, reciprocitate, conditii motivante. Totii oameni ce trec pe acel trotuar in drumul lor sunt optimisti, respectuosi unii fata de altii,disciplinati, cooperanti si totii oamenii de pe acel trotuar imaginar se intovarasesc si isi acorda suportul pentru ca toti doresc sa ajunga la destinatie integrii si neatinsi de nimic ce ar putea altera valorile lor.
Pe cealalta parte sunt oameni agitati, aroganti, isi adreseaza cuvinte de ocara si se imbrancesc si se bruscheaza in actiunile lor pana intr-acolo incat stau sa se arunce in mijlocul strazii. Sunt oamenii ce si-au pierdut rationalitatea, si controlul proportiilor in actiunile lor ce ii definea ca fiind de partea umana .
Pentru ei nu conteaza pe cine calca in picioare in drumul personal spre glorie. Nu au scrupule in cea ce defineste Eul si tinuta in drumul lor spre destinatie. Nu pot vedea si simtii bucuria frumosului. Pentru acestia definirea vietii este o permanenta lupta in care nu exista reguli. Cuvintele scrise pe asfalt de catre copii nu sunt remarcate si oricum nu se poate ca niste simple litere sa poata schimba telul lor. Acestia sunt cei ce nu vor sa asculte, sa vada sau sa faca din calatoria lor o placere.

Asemanari

De ambele parti ale strazii oamenii se afla intr-o permanenta miscare. Toti oamenii indiferent de partea aleasa a drumului vor ajunge la destinatie.

Deosebiri

Cu toti vor ajunge la destinatie dar nu in aceleasi conditii. Desi cu totii ajung la destinatie este o mare diferenta intre cei ce respecta valorile moralitatii umane si cei ce isi urmaresc doar scopul. Pierderea de energie in drumul catre gloria imediata nu este scontata si implicit nici cuantificata ca si rezultat. Daca totii isi ating scopul, respectarea conditiilor ce da valoare oamenilor descriptibile in cuvintele ambitie, egalitate, cooperare, recunoastere, echitate, prosperitate, promovare, reciprocitate, conditii motivante, dau energia necesara pentru ca si a doua zi sa poata fi repetat acelasi drum.

Concluzii

“Indoaie copacul cat e mic si invata copilul pana n-a crescut mare” ( L. Soitu ) .

Se stie, de pilda, cum inca din copilarie ne jucam cu ceilalti copii pentru ca eram motivati de placere. Placerea reusitei. Era placut sa ridicam impreuna o cazemata sau un castel. Dar pentru ca acesta simpla motivatie sa fie realizata, fiecare dintre participantii la joc isi avea un rol prin care se simtea implinit. Se cunostea faptul ca rolurile de rivalitate sau suprematie, nu fac parte din acelasi intreg si nu aduc la aceeasi placere motivationala pentru parteneri la joc. Apoi mai trebuie subliniat faptul ca fiecare dintre participantii la joc cunosteau necesitatile existentiale ale jocului.
Precizez aceste lucruri caci dupa cum putem constata, relatia, educatie - virsta, are aceeasi importanta pe tot parcursul vietii individului indiferent de conditiile de mediu. Iar acesta este puterea prin care ne adresam tuturor pentru ca prin cuvantul, fapta si comportamentul nostru fiecare dintre noi poate zidi ori darama, stimula ori inhiba, bucura sau intrista, motiva ori descuraja, chema ori alunga, aduna sau risipi vointa si asteptarea celor din jur.
Si daca prima conditie era descrisa de simplitatea fiecarui ingredient component, a cunoasterii intregului produs finit si a mediului in care dorim sa dezvoltam, in a doua conditie se face referie la oameni si relatiile dintre acestia uniti pentru implinirea aceluiasi tel. Iar conditia de unitate motivationala a oamenilor este forta indistructibila ce ii promoveaza pe calea reusitei.

Congres impotriva islamizării

Islamismul este una din provocarile majore ale prezentului. Dovada o ofera atit asa numitul "congres impotriva islamizarii," convocat la Köln de grupari radicale de dreapta pe 9 mai, cit si o foarte controversata carte.
 
Cel care mizeaza clar pe deja verificatul potential exploziv al unor teorii si idei, vizind cu buna stiinta scandalul pentru a se impune din nou atentiei publice, ar trebui tratat cu indiferenta. Dar, lucrurile stau totusi altfel in cazul controversatului istoric Ernst Nolte, expert in istoria fascismului, care cu tezele sale a declansat in 1986 antologica disputa a istoricilor germani.
Ideea de baza a viziunii lui Nolte asupra celor doua totalitarisme ale secolului XX, simplificata la maximum, ar suna astfel: ura de rasa a lui Hitler ar fi fost o riposta data urii de clasa a lui Stalin, nazismul nu ar fi fost decit o replica data bolsevismului. in spatele acestui asa zis rationament se ascunde - observa specialisti - intentia unei „reabilitari a lui Hitler”.
Desi trece drept unul din expertii notorii in materie de istorie a fascismului (scrierea sa intitulata „Fascismul in vremea lui” a fost elogios intimpinata in 1963), disputa pe care tezele sale ulterioare de filozofie a istoriei au declansat-o, l-a transformat pe Nolte, social si politic, intr-un „paria”, precizeaza FRANKFURTER ALLGEMEiNE ZEiTUNG in recenzia consacrata ultimei carti a autorului in virsta de 86 de ani: „Cea de-a treia miscare radicala de rezistenta. islamismul.”
O carte noua despre „Umbra lunga a islamismului” pornind de la teze vechi - este ideea excelentei analize semnata in paginile cotidanului DiE WELT de Walter Laqueur, considerat un Nestor al istoriei totalitarismelor. Cartea lui Nolte se deosebeste de restul scrierilor, multe dintre ele docte, publicate inflationar aproape in ultima vreme despre islam si islamism.
intr-un interviu datat 2006, Nolte declara ca daca ar fi cu zece ani mai tinar, s-ar consacra intens studierii islamismului, pe care-l considera ca fiind, dupa comunism si fascism, al treilea mare fenomen de negare a liberalismului de tip american. Sau, altfel spus, a modernitatii.
Laqueur se opreste intre altele asupra unei subtile dar necesare disocieri intre islamism, anti-occidentalism, populism, antiliberalism si antisemitism, pentru a ajunge la concluzia ca totusi islamismul nu indeplineste conditiile stabilirii minimului numitor comun cu fascismul: islamismul nu are un Führer si nu are nici un partid.
intre cele trei "miscari radicale de rezistenta" ar exista totusi si unele puncte comune: toate au o esenta totalitarista, toate tind sa domine cit mai multe domenii ale existentei, ceea ce nici comunismului nici fascismului nu le-a reusit si nu-i va reusi nici islamismului, conchide Walter Laqueur.
La aceeasi concluzie ajunsese pe alte cai si filozoful german Peter Sloterdeijk in 2007, in scrierea consacrata analizei conexiunilor celor trei mari religii monoteiste cu politica.
Cit despre scrierea lui Ernst Nolte, ea stirneste deocamdata dezbateri, nu insa si scandalul scontat de autor, remarca SÜDDEUTSCHE ZEiTUNG, refuzindu-i autorului satsifactia pe care si-ar fi dorit-o.
DW Autor: Rodica Binder
DW Redactor: Robert Schwartz

Speranta este numitorul comun abordat la Berlin, Havana si Bangkok

Speranta pare a fi numitorul comun în temele abordate astazi de publicatiile germane si internationale.
 
sperante pentru o viata cu mai putini agenti patogeni în Germania, sperante pentru relaxarea embargoului american impus Cubei în urma cu aproape jumatate de secol si sperante pentru linistirea situatiei din Thailanda.
"Germania interzice culturile de porumb modificat genetic" anunta astazi, pe prima pagina, bavarezii de la SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, referindu-se la decizia anuntata ieri de ministrul federal al agriculturii, Ilse aigner. Marele perdant este concernul american Monsanto, singurul care avea dreptul de a cultiva cereale modificate genetic, cu nume cifrate: Mon810. Porumbul de acest tip este singura planta modificata genetic acceptata în Uniunea Europeana în scopuri comerciale. Interdictia survine dupa ce mai multe studii efectuate la Luxemburg au dovedit ca Mon810 reprezinta un pericol pentru mediul înconjurator.
 Horst seehofer vrea sa recastige încrederea fermierilorŞi elvetienii de la NEUE ZÜRCHER ZEITUNG anunta decizia luata de Berlin, pe care o interpreteaza însa ca pe un rezultat al presiunilor interne, din randul crestin-socialilor germani, asupra responsabilei pentru agricultura din cadrul Cabinetului Federal. "Dupa ce, la alegerile din toamna anului trecut, CsU a pierdut nu doar majoritatea absoluta, ci si sprijinul fermierilor fideli, panica a pus stapanire pe partid. Întrucat majoritatea fermierilor bavarezi, întocmai ca si populatia, nu aproba culturile de plante modificate genetic, seful CsU si premierul Bavariei, Horst seehofer, crede ca astfel are sansa de a-si recastiga electoratul".
Interese politice
asadar, în spatele unor decizii "cu fata umana", se ascund mai degraba strategii politice, decat grija fata de sanatatea oamenilor. În acest context, merita mentionat statutul Romaniei, care, alaturi de spania, detine cele mai întinse culturi de plante modificate genetic din întreaga Europa.
sperante si în Cuba, dar mai ales în Florida. Presedintele american, Barack Obama a facut cunoscute primele masuri de relaxare a embargoului asupra Cubei, decis în urma aproape cinci decenii.
Jurnalistii de la FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG cred ca masurile de relaxare partiala vor fi pe gustul majoritatii cubanezilor, dar se întreaba daca si regimul de la Havana va manifesta o deschidere fata de noua politica a Washingtonului. Prin vocea unui functionar discret, Barack Obama a anuntat ca americanii de origine cubaneza vor putea sa-si viziteze rudele fara nici un fel de limitari si ca le vor putea trimite chiar ajutoare, sub forma de pachete consistente. Mai mult chiar: si restul americanilor vor putea, în curand, sa aleaga paradisul natural caraibian ca destinatie directa de vacanta, fara a mai fi nevoiti sa ocoleasca prin Mexic sau Canada, pentru a însela vigilenta vamesilor americani.
 Fidel Castro are nevoie de dovezi concretePrimele masuri anuntate de "cel dintai presedinte de culoare american" par umane, dar "cubanezul alb Fidel Castro" nu a ezitat sa condamne deciziile: "Cuba s-a opus si se va opune", dupa cum este citat de publicatia germana. "El Lider Maximo" îi cere presedintelui Obama sa nu se limiteze la relaxarea unor interdictii aplicate cubanezilor din exil ci "sa-si foloseasca talentele în mod constructiv pentru a pune capat unei politici esuate de mai bine de aproape cincizeci de ani".
În Olanda, DE VOLKsKRaNT comenteaza decretul semnat de Obama în noaptea de marti ca fiind doar " o deschidere de o palma a usii. Embargoul comercial care domneste de 47 de ani - devenit în mare parte simbolic - ramane valabil, desi s-a facut o exceptie în bransa telecomunicatiilor. Importanta masurilor de relaxare anuntate este mai mare decat masurile în sine".
În Thailanda, speranta reinstaurarii linistii este pe punctul de a deveni certitudine.
Elvetienii de la NEUE ZÜRCHER ZEITUNG anunta chiar pe prima pagina capitularea simpatizantilor fostului premier thailandez, aflat acum în exil, Thaksin. "Dupa aproape trei saptamani de ocupatie, protestele au fost oprite pentru a nu mai risca noi varsari de sange", anunta unul din liderii Opozitiei, citat de jurnalistii elvetieni.
Dar tot elvetienii se plang la ei acasa ca sunt invadati de cersetori: romi din Romania. Dupa cum anunta site-ul 20 MINUTEN, tramvaiele din Zürich sunt scena de desfasurare a unor adevarate conflicte, pentru ca daca nu primesc sumele sperate, cersetorii devin agresivi. Politia îi avertizeaza însa pe cetateni sa nu intre în jocul bine organizat al cersetorilor, pentru ca acestia "nu au nevoie de bani".

DW Alina Kühnel   

Linistitele cotloane ale paradisurilor au devenit linia intii a frontului ca o amenintare directa la adresa securitatii sociale.

Escaladarea violentelor dupa imediata intalnire a celor mai puternice industrializate state, de la sumit-ul G20 Londra, a facut evidentiabile efecte vizibile imediate in zona economica. Concluzionand ca efect iminent ca pacea durabila poate fi dezvoltata numai intr-o lume controlabila, s-au pronuntat impotriva existentei paradisurilor fiscale, sociale ... etc. De fapt fiecare cauta sa vaneaze sau sa slabeasca pietele libere ale competitorilor . Toate marile puteri au inteles ca ar fi timpul ca efectele elegantei si tolerantei din trecut sa fie lasate la "garderoba" diplomatiei, si sa atace frontal pentru cucerirea unor noi piete de desfacere. Lumea are nevoie de banii, locuri de munca, zone libere de baremurile riguroase ale unei economii controlate. Piete noi, unde investitorii sa se poata cupla imediat la necesitatile si informatiile venite si sa sporeasca influenta in zona asigurand un teritoriu de absorbtie pentru a depasi problemele financiare din statul de origine. Daca economiile locale au fost lovite din plin de confruntarile din ultima perioada, pietele internationale au reactionat indirect, dar la fel de prompt fata de ultimele evenimenteo masiva reactie de respingere a oricarei forme de schimbare.

Principalul lucru pe care paradisurile fiscale il ofera companiilor straine este discretia. Dependenta lor de capitalul strain i-a facut pe critici sa le considere vinovate de tolerarea crimei si fraudei.
Dictatori precum filipinezul Ferdinand Marcos si indonezianul Mohammed Suharto, s-au dovedit a fii finantatorii a numeroase masacre precum si sustinatori ai comertului negru cu armament si au numele legate de paradisurile fiscale.

Occidentalii protectorii paradisurilor fiscale.

Majoritatea celor 33 de paradisuri fiscale sint mici teritorii, foste sau actuale protectorate ale lumii Occidentale.
Rezultate ale marilor decolonizari din 1970, aceste state au avantajul mostenirii sistemului legal si institutiilor britanice, al cunoasterii limbii engleze si al pastrarii legaturilor cu Londra, nu de mult principalul centru financiar mondial.
In perioada decolonizarii, evolutia lor catre actualele paradisuri a fost sprijinita de Marea Britanie, deoarece aceasta scutea Londra de ajutoarele financiare pe care trebuia sa le trimita in colonii si protectorate.
Astfel, Barbados si Mauritius au ajuns sa nu mai depinda de plantatiile de trestie de zahar, devenind, de jure, paradisuri fiscale in 1970, respectiv 1992, la scurt timp dupa obtinerea independentei.
Principiul gravitatiei si Triunghiul Bermudelor
In conformitate cu principiul gravitatiei " tot ce se ridica de la sol, cade se intoarce pe sol " si este logic sa fie asa, doar ca sunt aspecte care aveam impresia ca ies din aceste tipare. Si aceasta pentru ca nu aveam cunostinta intregului. Despre povestile iscate cu avioane si vapoare disparute pentru totdeuna in Triunghiul Bermudelor toata lumea a citit pe saturate, dar despre faptul ca aceste disparitii se intorceau inzecite prin beneficii financiare in trezoreria unor firme nu aveam de unde sa cunosc. Deci iata ca se adevereste ca cea ce se pierdea intr-o poveste se recastiga in alta parte. Conform unui studiu al Organizatiei Economice pentru Cooperare si Dezvoltare, doar cele 33 de paradisuri fiscale pro-ocidentale detin intre 5 si 7.000 de miliarde de dolari si gestioneaza 8% din capitalul mondial, de 5 ori mai mult decit acum 20 de ani. Paradoxal cu toate cunoasterile noastre, dar in aceste conditii, Insulele Bermude au devenit cea mai bogata tara din lume, cu un PIB pe cap de locuitor de 70.000 de dolari, fata de 43.000 de dolari cat ar fi in cazul SUA.
S-au evidentiat tot felul de campanii pentru eradicarea "precisa a paradisurilor" pentru dezvoltarea unei lumii durabile si mai ales controlabile. Dar dupa cum stim sunt doar campanii. "Paradisurile fiscale au declarat razboi contribuabililor americani", considera senatorul american Carl Levin, aratind ca SUA pierd anual 70 de miliarde de dolari din taxele pe care companiile americane inregistrate in aceste paradisuri ar trebui sa le cedeze fiscului SUA. Autoritatile canadiene sint ingrijorate de cele 88 de miliarde de dolari investiti de firmele nationale in paradisurile fiscale, ceea ce reprezinta a cincea parte din investitiile straine directe ale Canadei. In acesta situatie si cu o atitudine similara dovedesc si statele europene, care se tem ca lipsa contributiilor fiscale ale marilor companii le va impiedica sa intretina o populatie aflata in curs de imbatrinire. La aceasta se adauga efectele secundare ale globalizarii finantelor, precum evaziunea fiscala, spalarea banilor si finantarea terorismului. "Chiar daca paradisurile fiscale ar disparea, ceva similar ar aparea imediat in locul lor", arata, pentru "The Economist", Mihir Desai, de la Harvard Business School, explicind ca ele reprezinta un produs inevitabil al globalizarii. Totodata, economistii considera ca existenta paradisurilor fiscale fereste guvernele marilor state de pericolul unui imens surplus financiar. Investitorii sustin ca, in competitia economica globala, incluzind state cu regimuri fiscale diverse, reducerea taxelor a devenit o cheie a sucesului marilor firme, iar paradisurile fiscale sint cea mai simpla solutie legala. In apararea lor, micile "paradisuri" arata ca aplica reguli stricte impotriva spalarii banilor si verifica firmele ce doresc sa apeleze la serviciile lor, astfel incit sa nu foloseasca, spre exemplu, munca minorilor si sa respecte legislatia internationala.

Paradisurile sociale o realitate absoluta

Despre paradisurile fiscale nu mai e mai nimic de scris. Se stie aproape totul despre ele.
Mai putin s-a scris despre paradisurile sociale, adica acele zone in care costurile cu forta de munca sfideaza orice concurenta - insulele asiatice, cateva mici state din America Latina, pana si unele tari membre UE.
In aceste zone, multinationalele vin sa isi planteze afacerile din simple ratiuni de costuri, chiar daca acolo de unde pleaca lasa someri si agraveaza problemele sociale la un nivel care dezechilibreaza bugetele locale.
Un studiu concentrator CIA arata cu degetul spre zona de interes in directia statelor Asiei de Sud-Est. Astfel, in vreme ce salariul orar mediu al unui muncitor american este de 24,59$, omologul lui filipinez ia 1,1$, iar omologul srilankez ia 0,61$.
Prezumnia ca „Albirea” muncii va mai intarzia, a inaintat si mai ales ca acum, in perioade mai sensibile din punct de vedere economic, fiecare cauta metode cat mai ieftine de a produce cat mai mult, impingand pana la limita legalitatii costul cu ora de munca.
Sigur ca nu trebuie sa mergi pana-n Asia ca sa te poti convinge. Putem urmarii acest aspect si pe piata din partea de Sud -Est a Euroasiei.
Lista neagra a paradisurilor sociale (sub 2$/ora): Bulgaria, China, Costa Rica, India, Indonezia, Malaezia, Myanmar, Filipine, Salvador, Sri Lanka, Vietnam, Thailanda.
Lista gri a paradisurilor sociale (intre 2-10 dolari /ora): Brazilia, Estonia, Lituania, Portugalia, Polonia, Romania, Slovacia.

Autor :Darius Stan

Evolutiile intelegerilor de la Londra G20. O primavara portocalie sau rosie?

1.Moldova, arma împotriva Kremlinului?

La Chisinau, presedintele Voronin a cerut Curtii Constitutionale sa ordone renumararea voturilor. Protestele din Piata Marii Adunari Nationale au fost supendate pâna luni. Se pregateste totusi o revolutie?
 
În ciuda numarului redus de protestatari care au raspuns vineri apelului de a participa la un miting non-violent în Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, sunt semnale care indica o posibila "revolutie colorata" în Republica Moldova. Termenul are legatura cu "Revolutia Portocalie" din Ucraina si cu cea trandafirie din Georgia si apare în analiza "Stratfor", o companie de informatii si analize, cunoscuta si sub numele de "CIA din umbra".
Interesanta este ipoteza lansata în respectivul raport, potrivit careia o implicare a Statelor Unite ale Americii în politica Chisinaului ar putea reprezenta o demonstratie pentru Kremlin, care ar întelege astfel ca exista pârghii care sa zdruncine serios pozitia Rusiei.
Din perspectiva occidentala, Moldova si Belarus pot deveni instrumente de manipulare în conflictul mocnit dintre est si vest. "Scoaterea Ucrainei de sub influenta Kremlinului s-a demonstrat a fi un demers dificil, fiindca Ucraina este prea mare, complexa si descentralizata. În schimb, Moldova si Belarus au avantajul unei pozitii geografice atractive, o marime digerabila si o cultura compatibila pentru a fi considerate candidate la intrarea în lumea occidentala. Apropierea culturala si geografica a Moldovei de România (combinata cu suprafata si populatia de dimensiuni reduse) o transforma în candidatul perfect pentru încorporarea în sfera vestica, la fel cum apropierea culturala si geografica a Germaniei de Est de Germania de Vest a devenit prima tinta a îndepartarii comunismului din Europa", se arata în analiza Stratfor.
2. Sicane pentru Obama
Reprezentantii acestui "CIA din umbra" apreciaza ca Rusia a fost ofensiva în 2008, în conflictul cu Georgia, dar ca strategia a devenit si mai vizibila o data cu instalarea noului locatar de la Casa Alba. "Kremlinul crede ca îl poate testa pe Obama, care este tânar si lipsit de experienta, la fel cum Hrusciov l-a testat pe John F. Kennedy la începutul anilor 60", se mai arata în analiza citata.
În aceste conditii, este evident ca o noua revolutie va deranja Moscova. Tocmai pentru a evita proteste de masa, Kremlinul a plasat 2.800 de soldati rusi în regiunea separatista Transnistria.
Numita si "Revolutia Twitter", de la platforma de comunicare prin care tinerii si-au transmis mesajele legate de participarea la proteste, noutatea acestui tip de comunicare indica din nou o posibila implicare a unor organizatii straine.
Considerata drept una dintre cele mai sarace tari din Europa, Moldova gazduieste totusi organizatii non-guvernamentale, precum USAID si National Democratic Institute(NED). Ar putea fi greu de înteles, cum tinerii cu posibilitati materiale reduse beneficiaza de telefoane mobile de ultima generatie, care faciliteaza comunicare prin twitter. Exista voci care nu ezita sa faca legatura cu USAID si NED, care ar fi colaborat cu CIA si în eforturile de înlaturare de la putere a presedintelui Venezuelei Hugo Chavez, o încercare esuata.
Revenind la situatia din Republica Moldova, singura certitudine în acest moment este îngreunarea comunicatiilor, blocarea temporara a platformei twitter si a retelelor de telecomunicatii.

3. Saakasvili contestat  
Proteste la Tbilisi
Georgienii nu mai au rabdare. Zeci de mii de oameni au iesit astazi pe strazile din Capitala Tbilisi, raspunzând apelului lansat de opozitie: Mihail Saakasvili trebuie sa demisioneze.
 
Tocmai fostul erou al Revolutiei Trandafirii este acuzat de opozanti ca ar practica un stil autocrat si nedemocratic de conducere. Chiar si fosti aliati si membri ai guvernului i-au retras dezamagiti sprijinul. Nino Burschandse, fosta presedinta a Parlamentului sau Salome Surabischvili sunt exemple în acest sens.
Cu luni în urma, sefa diplomatiei spunea: "În aceasta tara, cele mai importante fundamente ale democratiei sunt slabite, daca nu chiar distruse. Ma refer la proprietatea privata si la domnia dreptului si a libertatii presei. Acestea sunt cele mai importante elemente ale unei democratii si, în Georgia acestor zile, sunt în mare pericol".
Democratizarea, conditii mai bune de viata si reintegrarea regiunilor separatiste în teritoriul statului georgian - toate sunt promisiuni facute de Saakasvili, cel care întrupa speranta, la preluarea mandatului în ianuarie 2004. Pe atunci avea doar 36 de ani. Intelectual, multilingv, absolvent de studii superioare în Statele Unite, el voia sa integreze Georgia în Uniunea Europeana si NATO.
Bilant negativ
Dupa cinci ani, bilantul intern este unul negativ. Majoritatea georgienilor a ramas saraca, numarul somerilor este mare. Libertatea presei nu este respectata. Postul critic de televiziune Imedi a fost blocat pe internet. Relatiile tensionate cu opozantii si criticii au atins punctul culminant în noiembrie 2007, când protestele de masa au fost înabusite de interventia în forta a politiei.
La alegerile anticipate din ianuarie 2008, Saakasvili a fost creditat cu mult mai putine voturi, dar a obtinut majoritatea. Opozitia l-a acuzat însa de fraudarea scrutinului.
Problema reprezentata de una din cele trei regiuni separatiste a fost rezolvata pe cale militara. Dar solutia nu a functionat în cazul Abhaziei si al Osetiei de Sud. Razboiul din Caucaz, din august anul trecut, s-a finalizat cu recunoasterea independentei regiunilor de catre Rusia, ceea ce a facut si mai dificila reintegrarea lor în teritoriul Georgiei.
Pozitia lui Saakasvili în acest razboi a fost falsa - cred multi georgieni. Lia Zereteli, germanista din Tbilisi explica: "Presedintele si comandantul armatei trebuie sa calculeze fiecare pas si apoi sa actioneze. Politica este un domeniu în care pasii negânditi nu sunt iertati."
În timpul razboiului, opozitia nu a protestat, dar acele timpuri sunt trecute. Organizatorii manifestatiei de astazi îsi doresc o demonstratie pasnica si spera ca reactia guvernului si a fortelor de ordine sa fie, de asemenea, una pacifista.

4. Stare de urgenta instituita în Bangkok
Autoritatile thailandeze au decretat starea de urgenta în capitala Bangkok, în urma escaladarii protestelor anti-guvernamentale. Manifestantii au reusit ieri sa provoace suspendarea unui summit ASEAN, gazduit de Thailanda. În urma violentelor, un lider al protestatarilor a fost arestat. Ministerul de interne de la Bangkok, în care se afla si premierul Abhisit Vejjajiva, a fost luat cu asalt de manifestanti. Primul ministru a reusit sa fuga cu o masina, dupa ce zeci de demonstranti au patruns în cladirea institutiei. Corespondentii agentiilor de presa sustin ca soldatii nu au luat initial nicio masura împotriva maselor dezlantuite, dar au tras ulterior focuri de arma în aer. Protestatarii sunt sustinatori ai fostului premier, Thaksin Shinawatra, înlaturat de la putere în 2006 printr-o lovitura de stat.

AUTOR: DW Alina Kuehnel & Darius Stan