Suntem pribegi pe drumul viselor

Imi plac florile si in special trandafirii. In ultima perioada am avut noroc sa descoper cum in drumul meu spre servici, intalnesc in fiecare dimineata un om in varsta care sta la marginea drumului si vinde flori. In fiecare dimineata imi bucur ochii cumparand cate un trandafir de la acest om.
El este fericit ca in fiecare floare pe care o vinde sta ascunsa o bucurie.
Apoi, ma gandesc cum a fii fericit, inseamna sa-i poti face pe oameni sa simta cand impart cu tine o bucurie, un zambet. Desigur, este o bucurie pentru amandoi sa participam la acest spectacol al bucuriei zi de zi si in fiecare dimineata. Pentru mine este o bucurie sa am floarea preferata, iar pentru el ca vinde o picatura din putinul pe care il mai are in gradina lui. Florile.
In fiecare dimineata cumpar cate un trandafir. O floare ce poate fi comparata cu viata, daca este privita cu atentie in complexitatea ei. O floare cu multa eleganta, plina de frumusete si pazita strajnic de spini.
Este floarea ce intruchipeaza frumusetea dragostei daruita de zeita Venus si pazita de spinii de pe tulpina, daruiti ca blestem al invidiei de catre zeita Hera. Are in constructia ei in egala masura si frumusete, dar si pericol.
Mi-am permis sa incep cu acest elogiu pentru aceasta floare fiinca am constatat cum colegii, vazandu-ma in fiecare zi cu insotit de nelipsitul trandafir, au dat rod imaginatiei dezvoltand tot felul de povesti pe aceasta tema. Veti fi uimiti cata bogatie poate exista in imaginatia umana.
De pilda, unii mai in etate ce au prins perioada „Gopo” ïmi spun „Omuletul cel cu floarea”. Altii ma vorbesc asemanandu-ma cu „taurasul Ferdinand” .
Probabil, cum am auzit ca spun doamnele, ca sotia trebuie sa fie extrem de fericita cand in fiecare zi primeste cate o floare. Nu vom afla niciodata ce patesc sotii, prietenii acestor doamne/ domnisoare care primesc exemple ale inchipuirilor lor.
Vedeti este foarte simplu. Nimic nu se pierde, totul se transforma. O bucurie simpla, poate devenii pentru altii un subiect de a dezvolta ideii. Ideile lor pot fi imanunchiate si intelese in egala masura si cele pozitive, dar si cele negative. Apoi, ar fi benefic, ca acestea trebuie sa fie utilizate astfel incat, sa dea rod celui ce le inmanuncheaza. Aici trebuie sa realizam plecand de la ideea ca, imaginatia este punctul de conexiune ce face ca speranta sa existe.
Realizand toate acestea prezentate in „probatoriu” de mai sus, putem spune ca sperantele il insotesc pe om pe intregul parcurs al vietii. Ele sunt frumusetea in care noi ne vedem impliniti.
Spinii ce inconjoara aceasta frumusete sunt deopotriva rodul imaginatiei oamenilor. Unii oameni spun multe vorbe rele, fara a avea un sens logic legat de o mica urma de interes. Acestia sunt spinii ce fac ca frumusetea relatiilor naturale dintre oameni sa fie privita cu rezervare. Oamenii sunt rezervati asupra sclipirii gesturilor frumoase de teama povestilor asociative pe care spinii le inventeaza.
In fine ma opresc aici cu descrierea spinilor ce vor continua sa existe si sa raneasca necontenit.
Acum, revenind la la frumusetea viselor sa cautam sa patrundem mai in detaliu.
Nu stiu cum or fi altii, dar consider ca pentru fiecare dintre noi exista un cuvant care sa descrie de departe sentimentul de ïmplinire profunda de care cu totii dorim sa-l avem. Pentru mine exista un cuvant sacru ce m-a purtat peste timpuri facandu-ma sa am in permanenta speranta ca il voi regasi aievea. Cuvantul ”acasa” a fost si ramane pentru mine insula atotcuprinzatoare ce ma va conduce in lupta cu valurile vietii. Gandul ca ”acasa” vei gasi tot ce nimeni nu-ti poate oferi, iti daruieste taria de a merge pe mai departe in drumul vietii tale. Fiind pribeag pe drumurile sorti, alerg necontenit spre a gasi acel acasa. Intreaga viata am visat sa-l pot atinge, sa-l pot avea cu mine daruindu-ma pe deplin acestui crez.
Hei, vise, vise, vise. Visam cu totii la clipe de implinire, la momente in care dorintele ce conduc spre binele nostru sunt implinite, incercand sa intrevedem de dupa aceea o noua speranta. Pentru fiecare dintre noi exista un drum pe sa care il urmam. Acest drum il numim aici drumul viselor. Unii il numesc soarta, iar altii il gandesc ca fiind calea ursitei. Eu gandesc ca fiecare dintre noi este condus sa urce fiecare treapta a viselor lui. Asa, am inteles ca sunt doar un biet pribeag prin viata. Un calator prin viata mea condus de intamplari conjucturale, in care nu de putine ori poti fi condus spre uscusuri dificile sau caderi abrupte .
Impliniri si pericole strabat mereu in calea visurilor noastre si mergem pe mai departe pe lungul drum sa ne vedem implinirea cautata. Trecem peste prapastile in drumul nostru, oceane si mari vom depasi in cautarea insulei implinirilor noastre unde vom fi in sfarsit „acasa”.
Consider ca pentru fiecare dintre noi implinirea, la care cu totii tindem, se arata intr-un alt mod. Ascultand glasul fiecaruia dintre noi am aflat inca o data, ca fiecare om are macar un vis al sau care il va conduce spre fericire. Probabil de aceea in armonia viselor mele nu includ si fericirea implinirii viselor altuia.
Spunem ca indiferent de om, ca este bogat sau sarac, tanar sau batran, indiferent de cunoasterile noastre , fiecare persoana isi are visele sale.
Visele uneori ele se implinesc si suntem mai fericiti, realizand ce ne-am dorit. Alteori ,visele, raman neanplinite fiind abandonate cautandu-ne o alta speranta ce urmeaza sa ne conduca prin viata. Unii considera ca orice dorinta se poate implini atunci cand trebuie sa se implineasca, destinul fiindu-le crezul implinirii viselor.
Pentru totii este important sa constientizam ca renuntarea la speranta este cea mai mare suferinta. Din pacate, in ultima vreme, tot mai putini oameni pot spune ca si-au implinit visele. Concentrati asupra supravietuirii devin opaci la frumusetile societatii umane. Singura lor viziune asupra vietii este legata de singurul vis pe care si-l mai pot permite de a trai in disperare.
In ceea ce ma priveste, fiind un om ca oricare, realizez acum cum intotdeauna am fost bogat. Am avut sperante si am avut vise cu care am cochetat crezand cu tarie in realizarea lor . Am avut dintotdeauna vise realizabile sau altele utopice. Unele s-au implinit si mi-au facut sufletul sa zburde de fericire, altele nu. Fiecare esec din viata m-a facut sa sufar, pierzandumi-mi orizontul sperantei pentru moment. Atunci credeam ca "sfarsitul universului meu" s-a produs. Dar, de fiecare data, scanteia mica a sperantei s-a nascut dinnou in mine. Apoi aceasta s-a transformat in flacara si m-am ridicat hotarat ca pana atunci sa-mi implinesc noul vis ca.
Dupa atatea urcusuri si coborasuri, realizari si deceptii sunt convins ca bogatia de nesecat a omenirii este de avea speranta. A avea un vis.
Voi avea vise cat timp voi trai si voi gasi mereu puterea de a ma ridica din prapastia dezamagirii, indepartandu-mi viata de culmea resemnarii. Pribeag fiind pe drumul viselor mele merg cu credinta ca doar asa visele mele pot deveni realitate gasind drumul catre acasa.



我很想家
Autor: Dr. Darius Stan

Scrisori din toiul sufletului unui om

Un vechi proverb, face recomandarea ca din cand in cand, sa stai sa meditezi la trecutul vietii tale pentru a te putea regasii astazi in prezent. Intr-adevar nu este un exercitiu usor pentru nimeni si mai ales pentru faptul ca trebuiesc recunoascute momentele din viata in care am fost impinsi spre urcusuri sau coborasuri, ori intovarasiri , tradari, asteptari, sperante si indoieli.
Ma simt bucuros sa aflu faptul ca din toate aceste experiente am devenit eu cel care sunt astazi.
Aceste amintiri fac parte din componenta mea determinanta indiferent unde si ce voi fi acum sau in viitor. Fara de ele nici-o implinire sau bucurie sufleteasca nu ar mai fi in acelasi sens de emotionala . In aceeasi masura ma realizez imprejmuit de aceste trairi trecute, ce construiesc bogatia din adancul sufletului meu.
De fiecare data cand ma uit in urma sirului de ani ce au trecut in viata mea si ma simt de parca m-as fi oprit din alergat sa-mi trag sufletul, dupa o lunga cursa.
Apoi, mai trebuie spus, ca fiecare incercare a vietii isi aduce contributia nemijlocit marcad adanc in seva fiintei noastre. Si pentru faptul ca acum este timpul in care putem sa vorbim cu adancul sufletului nostru putem sa raspundem la intrebarea ; Cand oare mi-a fost mai bine?
Este intrebarea care ne urmareste pe intregul parcurs al amintirilor noastre asemenea unui roman ce incepe si se sfarseste cu aceeasi intrebare.
In fine ma simt mai implinit sa stiu cea ce ma defineste.
Pot reliza, cum intocmai ca intr-un tablou stau bine aranjate in adancul sufletului fiintei mele nenumarate amintiri ce au culori si diferite pasteluri ce fac placuta retrairea clipelor frumoase, alaturi de usor ubritele esecuri ale necunoasterii si mai apoi sa fie conturat de stralucirea unui negru al deciziilor eronate.
Am avut si vise care s-au realizat peste timp sau peste zi am avut si dezamagiri care m-au inspirat si m-au obligat sa duc pe mai departe fiinta mea.
Am sperat intreaga mea viata ca primid invatatura celor ce m-au crescut sa pot deveni frumos si bogat in suflet .
Am crezut ca din toate aceste bogatii pe care l-am primit sa pot da pe mai departe pentru ca ele sa poata asigura ce a ce inseamna calea progresului. Am crezut, dar m-am inselat.
In credinta mea, m-am inselat si atunci cand am crezut ca oamenii isi iubesc mai presus de orice interes rodul vietii lor copii. Am crezut ca prin copii reusim sa ne vedem peste timp impliniti sufleteste si vom reusi sa trezim un nou sentiment de speranta pentru ce va urma. Am crezut dar m-am inselat .
Am crezut ca pot oferi copilului meu tot cea ce eu nu am avut si am trait tragand dupa mine aceasta promisiune sacra in anii ce au urmat. Am crezut dar m-am inselat.
Mai devreme sau mai tarziu mi-am dat seama cum toate aceste promisiuni ale mele, in care eu am crezut au fost tradate si cum toate aceste sperante au fost indepartate pentru ca viitorul actual sa regaseasca societatea asa cum este ea acum.
O societate pe care o regasim astazi, nici frumoasa si nici plina de implinirea dorintelor unei generatii. O societate plina de neutralitatea naturala si perpetua pentru ca noile generatii sa poata redescoperi frumusetea viselor de maine.
Sunt constient ca am incercat sa descopar secretul fabricarii elixirului fericirii oamenilor , iar rezultatul a fost cel al imposibilitatii de produce ce mi-am propus.
Am crezut intocmai ca alchimistul din Deft ca aurul obtinut chimic poate aduce fericirea oamenilor. Si intocmai lui m-am inselat afland ca nu materia aurului ii face pe oameni fericiti si dorinta pentru aur ii face pe oameni demonici.
Nu aurul ii face pe oameni demonici si speranta ca intr-o buna zi vor avea atata aur incat vor putea stapanii lumea , gandul de a fi suprema creatie a lumilor avand dreptul de a decide asupra celorlalti semeni si celorlalte fiinte dupa bunul lui plac este energia care ii conduce pe oameni ca nu vada cat de nepregatiti sunt.
Spun ca am crezut si ca nu imi pare rau pentru ca am avut posibilitatea de a construi si participa la visul de generatii al omenirii “Inchiderea cutiei Pandorei”. Probabil ca va mai amintiti cum aceasta cutie avea ferecate innauntru toate relele omenirii.
Am trait condus de credinta potrivit careia „armonia este valoroasa" . Am crezut in oamenii ce formeaza societatea. Am crezut in societatea ce ii rasplateste pe oamenii ei dupa cum acestia se resecta.
Am crezut in epoca lui Cyrano de Bergerac ce a apus de mult, incercand sa transmit oamenilor ceea ce cuvintele nu ar putea s-o faca. M-am gandit zile in sir, la raspunsuri care sa nu para penibile sau bizare. Am incercat asemenea personajelor lui Oscar Wilde din frumoasa poveste - Privighetoarea si trandafirulsa impartasesc tuturor din cea ce am avut mai valoros . Am fost, asemenea studentului plecat in cautarea unui trandafir rosu pentru a se face iubit . Si de asemenea am vazut minunata privighetoare, care, miscata nespus de suferinta a transformat trandafirul alb din gradina intr-un superb trandafir rosu, chiar cu sangele ei, pe cand canta cu inima infipta in spinul trandafirului.

Am trait, regasindu-ma in aceasta poveste ce se sfarseste trist. In aceasta poveste m-am regasit pentru ca oamenii nu a fost incantati de valorile reale ale vietii, spunandu-mi ca altii le-au adus bijuterii, care sunt cu mult mai pretioase decat scrierile sau florile murdare de sange. Asa m-am intors in cartile mele, concluzionand ca dragostea fata de semeni “este un lucru prostesc” invatand ca oamenii se complac mai bine “in pragmatismul vremelnic” pretuind si sentimentele in bani.
Am putea avea speranta schimbarii a ultimei parti a povestii privighetorii, continuad sa ne departam si sa-i lasam pe cei luati de valul dezumanizarii pragmatice sa traiasca tristi si dezgoliti sufleteste pentru ca au ales sa traiasca neantelegand faptul ca floarea fericirii nu se deschide daca traiesti doar pentru tine.
Intelegand toate acestea putem concluziona ca “Nu poti sa gusti din propria fericire daca nu reusesti sa te gandesti mai intai la ce i-ar face pe altii un pic mai fericiti”.
In incercarea de a ma regasi dinnou implinit, am plecat sa regasesc locuri si oameni cu totul si cu totul deosebiti. In tara minunilor.

In tara in care salutul lui Buddha iti lumineaza viata si iti daruie implinire fara sfarsit. In tara in care bucuria si cantarea linistitoare te insotesc pretutindeni. In tara in care dis de dimineata imi voi ridica aripile mele in nori, iar in noaptea adanca sa prosternam in fata imaginilor de Rai si sa regasim linistea sufletului nostru .
Vreau sa plec in tara in care pot sa simt cum viata noua curge de-a lungul raului Zangbo Yarlung .Sa pot vedea memorabila istorie a omenirii din Palatul din Mijlocul lumilor.
Sa fiu primit in pasunea mare ce se deschide in bratele unui nou univers dintr-o alta dimensiune .
Voi pleca in tara in care toate acestea se intampla doar pentru a-ti dori bun venit.
Regasind inspiratia pentru cultul Daoist, Samsara si Nirvana ma voi regasi stand in singuratate in lunga noapte intunecata, inconjurat de flori de lotus de zapada argintie asezate in inima mea!
Voi pleca in tara unde pot sa admir minunea creatiei naturii, unde maretele varfuri de munte sunt imbracate in mantia de clestar veghind vesnic la frumoasa scena unde se imbratiseaza lumina calda si iarba verde. Vreau sa merg in tara in care verdele sperantei vietii din inima mea va fi peste tot!

Dr. Darius Stan

Din cauză că mai trăim...

Sa invatam de la cei ce au supravietuit bucuria simpla a vietii.
Pe data de 12 mai 2008 un cutremur de pământ extrem de puternic a lovit localitatea Wenchuan din provincia Sichuan. Circa 70.000 de locuitori şi-au pierdut viaţa, peste 17.000 de persoane fiind date dispărute. Sute de mii de oameni au devenit invalizi, iar casele a milioane de oameni au fost distruse. Au trecut trei ani de atunci. Cum arată zonele afectate de seism? Cum se desfăşoară activităţile de reconstrucţie în aceste zone? Populaţia sinistrată s-a mutat în locuinţe noi? Dragi prieteni, astăzi vă invităm să facem o vizită oamenilor de rând din Shifang şi Deyang, oraşe din Sichuan care au fost devastate grav de dezastrul din 2008.

Povestea : Din cauză că trăiesc, fericirea revine la mine

"Îmi amintesc mereu de cumplita scenă. Este o clipă care decide viaţa şi moartea unui om."

La poarta unui liceu din oraşul Shifang aşteaptă punctual, ca de obicei, doamna Bian Gangfen, o femeie micuţă, ca s-o aducă pe fetiţă acasă după programul de zi de la şcoală. Este greu de imaginat că doamna Bian era aşa de aproape de moartea când s-a produs cutremurul din anul 2008. Ea a fost îngropată în dărămăturile clădirii timp de 124 de ore şi a fost salvată în a şasea zi după producerea marelui cutremur. Gândul care a ţinut-o în viaţă şi a ajutat-o să învingă toate dificultăţile pentru a supravieţui este fiica ei, Luoting.

"Atunci eram extrem de îngrijorată pentru ea. Era elevă în clasa a 4-a. Sala de curs se afla la ultimul etaj al clădirii. Avea doar 9 ani. Mi-am spus că fetiţa e aşa de mică, că nu poate trăi fără mama ei."

Din fericire, şcoala unde învăţa Luoting, fiica doamnei Bian, n-a fost afectată grav de seism. Ea a scăpat teafără de acest dezastru. Dar soţul doamnei Bian a fost rănit grav când acesta încerca să salveze un coleg în timpul cutremurului.

Deşi s-a confruntat cu moartea, doamna Bian Gangfen se consideră însă un om foarte norocos pentru că cei trei membri ai familiei sale trăiesc în continuare.

"Noi am scăpat de un dezastru aşa de mare! Trebuie să trăim în fiecare zi cu bucurie.
Guvernul nu ne-a abandonat niciodată. În fiecare lună primim o subvenţie de la bugetul de stat. Pentru noi nimic nu mai este important. Dorim doar să trăim o viaţă fericită în viitor. Asta ne interesează."

Doamna Bian Gangfen a spus că autorităţile au construit case noi pentru sinistraţi. Peste puţin timp familia ei se va muta într-un nou apartament.

Din cauză că trăiesc, trebuie să trăiesc mai bine...

În oraşul Deyang se găseşte un centru de recuperare pentru cei răniţi în cursul seismului din Wenchuan. În prezent, circa o mie de invalizi sunt trataţi gratuit aici pentru adaptarea la proteză. Doamna Liu Chunyan este una dintre aceştia, cutremurul de pământ lăsându-o fără picioare.

"Când eram blocată în ruine, nu am aşteptat o consecinţă atât de gravă. După ce am ajuns la spital, mi-au fost amputate picioarele. Am considerat că nu are niciun sens să mai trăiesc în această lume. Sunt încă tânără, nu vreau să fiu invalidă. Soţul meu este şi el tânăr. Nu poate să trăiască aşa cu mine. Am vrut să-mi pun capăt zilelor după ce aranjez treburile în familie."

Cu ajutorul unui prieten, Liu Chunyan a venit la acest centru de recuperare. Aici visul ei a devenit realitate. După câteva luni de tratament ea a putut să stea în picioare, sprijinită de proteze.

"La început nu am putut să merg. Tremuram pe proteze şi îmi era foarte frică. Cu multă răbdare, medicii de aici m-au ajutat să încerc. Mi-au zis să nu mă tem, ei mă vor însoţi. Am ascultat sfaturile lor şi am început să merg din ce în ce mai bine. "

În timpul discuţiei, se vedea permanent un zâmbet pe faţa lui Liu Chunyan. Ea a găsit un motiv de a-şi continua viaţa.

"De fapt, eu am greşit atunci, pentru că soţul meu m-a îngrijit foarte bine şi cu multă atenţie. Medicii m-au încurajat să trăiesc. Sunt foarte multe persoane care au devenit invalide ca mine în urma cutremurului. Acum ei duc o viaţă normală. Statul a plătit enorm pentru salvarea şi tratarea oamenilor ca mine. Trebuie să trăim în continuare, nu putem să dezamăgim guvernul şi oamenii care ne ajută şi ne iubesc. Dacă dorim să mai trăim, trebuie să trăim mai bine, mai frumos!"

Poate că noi nu putem simţi durerile sinistraţilor care au pierdut totul în urma dezastrului, nu putem cunoaşte cum au trecut peste toate greutăţile greu de imaginat, dar aceşti oameni ne-au explicat prin zâmbetele simple şi privirile neabătute ce înseamnă fericirea pentru un supravieţuitor. Ei au înlăturat ruinile de pe pământ şi din inimă, au construit case noi şi au început o viaţă nouă.
Mai important este că ei au găsit motivul de a merge mai departe în această lume - ei mai trăiesc...


Sursa : CRI Romania

Revolutiile teroarea si aurul

Violenţele de la Londra, care păreau iniţial să fie declanşate de împuşcarea mortală a unui tânăr de 29 de ani au continuat şi luni.

Într-un comunicat remis presei, poliţia londoneză anunţa, luni, că aproximativ 100 de persoane au fost arestate la Birmingham, un alt oraş afectat de răscoala anarhiştilor. Conform poliţiei britanice, mulţi poliţişti au fost grav răniţi în timpul actelor de vandalism comise de hoardele de tineri năpustiţi asupra lor. De altfel, trei ofiţeri de poliţie au fost transportaţi la spital după ce au fost loviţi de un vehicul care se deplasa cu viteză, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane. Ofiţerii efectuaseră arestări, după ce mai mulţi tineri au jefuiseră un magazin.

Acţiuni "copiate"
Poliţia a descris tulburările drept „activitate infracţională copiată". „Aceasta este o situaţie provocatoare, cu mici zone de violenţă, jafuri şi dezordine", a declarat comandantul Christine Jones, citat de CNN. Violenţele actuale seamănă mult cu cele din noiembrie 2007 petrecute în Franţa, în apropiere de Paris. Şi atunci, răscoalele au început după moartea a doi adolescenţi a căror motocicletă s-a ciocnit de un vehicul al poliţiei. Peste 130 de poliţişti francezi au fost răniţi în timpul acelor evenimente şi aproape 700 de maşini şi clădiri au fost incendiate. Incidente asemănătoare au avut loc, acum câţiva ani, şi în Grecia, în circumstanţe relativ asemănătoare.

Scandal şi violenţe au avut loc şi la Liverpool, unde forţele de ordine au încercat să oprească o bandă de huligani care încercau să incendieze mai multe maşini. Spre deosebire de noaptea precedentă, în noaptea de luni spre marţi, poliţiştii s-au aflat pe străzi în număr mare şi au intervenit mult mai ferm, pentru a-i îndepărta pe huligani. Situaţia pare a fi destul de serioasă, de vreme ce premierul britanic David Cameroon a anunţat că îşi va întrerupe vacanţa pe care o petrece în Italia.

Şeful poliţiei londoneze, Tim Godwin, a cerut populaţiei să nu mai iasă pe străzi, făcând totodată apel la părinţi să aibă grijă de copiii lor şi să nu îi lase să se întoarcă singuri acasă de la şcoală. Autorităţile spun că bandele de huligani s-au organizat în diverse grupuri pe Internet, respectiv cu ajutorul smartphone-urilor. Nu ar fi aşadar foarte surprinzător să fie din nou luată în considerare o şi mai strictă controlare a Internet-ului şi a comunicaţiilor mobile.


Teroarea de o asemenea anvergură şochează, indiferent dacă făptaşul e de dreapta, de stânga, este fundamentalist al unei religii sau al alteia. La fel, nu contează dacă atacul a fost executat de o grupare sau de o singură persoană. Iar pentru o victimă a terorii nu este relevant în virtutea cărei idei sau în numele cui a trebuit să moară sau să fie rănit. Asta fiindcă victimele terorismului sunt nevinovate. De aceea teroarea este în sine atât de detestabilă.
O altă caracteristică a terorii este că afectează un număr mult mai mare de persoane decât victimele directe. Teroarea generează frică. Oamenii ajung să se întrebe în general dacă oraşul în care trăiesc, avionul în care vor să se urce sau evenimentul la care vor să participe nu constituie cumva o viitoare ţintă. Mai ales politicienii nu obosesc să afirme că frica de terorism nu trebuie să ne modifice comportamentul, fiindcă, într-un atare caz, terorismul a şi biruit deja. Şi asta este cât se poate de adevărat.

Teroarea provoacă însă şi mai multă frică, frica de posibili făptaşi. Ajungi să te întrebi: Este vecinul meu sau omul care stă lângă mine în tramvai periculos? Doar fiindcă poartă barbă sau este mai altfel îmbrăcat, că este musulman sau numai străin? Devine evident că teroarea modifică felul de a gândi, că otrăveşte minţile oamenilor. Frica produce păreri preconcepute, frica extremă chiar fobii, şi o astfel de evoluţie nu are voie să se petreacă în societăţile democratice.

Succesul la urne obţinut de formaţiuni xenofobe şi antiislamiste din numeroase ţări europene a demonstrat cât de otrăvită este deja starea de spirit în Europa. Primele ore scurse de la atacurile din Norvegia nu au făcut decât să confirme această stare de fapt. Totul era privit în acele prime ore prin următorul şablon: Norvegia are un contingent de trupe în Afganistan şi participă la atacurile aeriene ale NATO din Libia. Deci, bomba din Oslo nu putea fi detonată decât de un musulman. Cu două ore şi jumătate mai târziu, când s-a auzit de focurile de armă din tabăra de tineret, lumea şi-a spus automat: Executarea aproape simultană a mai multor atacuri poartă semnătura al Qaidei.

Nici informaţiile ulterioare nu i-au descumpănit iniţial pe specialiştii germani în materie de terorism care ţineau prelegeri la televizor. Imediat ei au venit cu întrebarea dacă făptaşul, imobilizat între timp, deţine cetăţenia norvegiană, fiindcă mulţi imigranţi musulmani au dobândit-o deja. Aşadar, au continuat ei, arestatul este blond cu ochi albaştri? Atunci trebuie să fie un norvegian convertit la mahomedanism. Se ştie că cei care se convertesc sunt foarte devotaţi noii lor credinţe. Ce-or fi simţit musulmanii care trăiesc în Germania, la auzul unor asemenea declaraţii la televiziunea publică germană? Că s-au simţit excluşi din societate nu trebuie nimeni să le ia în nume de rău. Şi astfel de momente otrăvesc modul de gândire.

Între timp ştim cu certitudine că făptaşul nu este musulman ci se vede pe sine ca pe un creştin radical. Pentru alte concluzii este încă prea devreme. Sigur este doar că teroarea este detestabilă, din cauza victimelor pe care le produce şi din cauza otrăvirii orizontului mental.





Adevarul despre – revolutiile - arabe si razboiul din Libia
Anul 2011 a început cu un val de revolte populare ce a trecut prin mai multe ţări arabe din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, evenimente similare cu cele din 1989 din Europa de est şi cu revolutiile portocalii din spaţiul ex-sovietic. Aparent desfăşurarea evenimentelor a fost spontană, însă nu a durat mult până când implicarea externă a ieşit la iveală. Adevăraţii autori şi regizorii acestui spectacol au fost revelaţi atunci când "valul revoluţionar" a ajuns în Libia unde "rebeliunea" a trebuit să fie susţinută armat de către mai multe tări ale NATO. Timp de câteva săptămâni întreaga comunitate internaţională a asistat cu respiraţia tăiată la evoluţiile violente din această ţară timp în care mass media internaţională încerca să ne convingă că Ghaddafi este un tiran nemilos şi însetat de sânge. Să vedem însă cum arată dictatura libiană.

Fostul ambasadorul rus în Libia, Vladimir Chamov, întrebat într-un interviu dacă Ghaddafi şi-a asuprit cetăţenii, a spus: "Despre ce opresiune vorbesti? Libienilor li se acordă credite fără dobândă pe o periodă de douăzeci de ani pentru construcţia casele lor, un litru de benzina costă aproximativ 10 centi, produsele alimentare costă mai nimic, iar un Jeep sud-coreean Kia putea fi cumpărat pentru doar 7500 de dolari.... Această ţară nu mai există acum."

Ce alte date şi cifre ştim despre Libia şi liderul ei?
• PIB-ul pe cap de locuitor al Libiei este de 14.192 dolari.
• Fiecare membru al unei familii care este subvenţionat de către stat primeşte 1.000 de dolari pe an.
• Şomerii primesc 730 de dolari lunar.
• Salariul unei asistente de spital este de 1.000 dolari.
• Ajutorul de naştere este de 7.000 de dolari.
• Cuplurile proaspăt căsătorite primesc un ajutor de 64.000 de dolari pentru a cumpăra un apartament.
• Pentru a deschide o afacere un libian primeşte un ajutor financiar de 20.000 de dolari.
• Impozitele şi taxele majore sunt interzise.
• Educaţia şi asistenţa medicală sunt gratuite.
• Educaţia şi specializările în străinătate se fac pe cheltuiala guvernului.
• Există lanţuri de magazine pentru familii mari, ce au preţuri simbolice pentru produsele alimentare de bază.
• Vânzarea de produse expirate este pedepsită prin amenzi mari, iar în unele cazuri se pedepseşte cu detenţia.
• Un număr de farmacii distribuie medicamente gratuit.
• Contrafacerea medicamentelor este considerată o infracţiune gravă.
• Nu există plăţi pentru chirie, iar populaţia nu plăteşte pentru energia electrică.
• Vânzarea şi consumul de alcool sunt interzise prin lege.
• Împrumuturile pentru cumpărarea unei maşini sau a unui apartament sunt date fără dobândă.
• Sunt interzise speculaţiile imobiliare.
• În cazul în care o persoană decide să cumpere o maşină statul libian achită 50% din preţul ei, iar în cazul poliţiştilor 65% din preţ.
• Benzina este mai ieftină decât apa. Un litru de benzină costă 0,14 dolari.
(Sursa acestor date este un site de limba rusă; traducerea engleză a textului). O confirmare a unora dintre aceste date poate fi gasită aici)

Să presupunem totuşi că intervenţia militară ar fi fost justificată...
Atunci de ce s-a intervenit militar doar în Libia? Conform mass media în aceeasi regiune exista o multime de alte ţări în care "dictatori sângeroşi" omoară "populaţia paşnica şi neînarmată". Şi totuşi NATO, SUA, Franta sau Marea Britanie n u se duc acolo pentru "a face dreptate" şi a "restaura democraţia". De ce a fost aleasă această ţară în mod special? De ce este "democraţia occidentală" atât de obsedată de ideea eliminarii lui Ghaddafi şi de distrugere a Libiei, ţara cu cel mai ridicat nivel de trai din Africa, printr-un scenariu similar cu cel din Irak? Şi cum se explică faptul că "rebelii" susţinuţi de SUA, Franţa, Marea Britanie şi de către alte ţări NATO colaborează cu luptători Al Qaeda, după cum a relatat mass media internaţionala? Această ciudăţenie a susţinerii unor terorişti de către americani a trecut rapid în uitare, fiind acoperită mediatic de asasinarea lui Osama bin Laden, presupusul lider al fantomaticei grupări teroriste mondiale, o altă poveste de adormit copii menită să refacă imaginea şifonata a SUA.

La ora actuală exista două versiuni de a ascunde adevăratul motiv pentru intervenţia în Libia: una oficială - protejarea drepturilor omului şi cea neoficială - furtul petrolului libian. Ambele sunt piste false. În realitate scopul actiunilor militare din Libia nu este protejarea civililor de Ghaddafi, ci protejarea intereselor sistemului bancar internaţional, obţinerea controlului asupra puţurilor de petrol libiene fiind doar un mijloc de anihilare a puterii liderului libian. Aceasta este parerea lui German Sterligov un antreprenor şi activist social rus, al doilea milionar oficial al Rusiei de după caderea URSS, care din 2005 a renunţat la "binefacerile civilizaţiei" şi s-a mutat cu familia într-o pădure din Siberia.

Criza financiară mondială, care încă influenţează economia planetei, a făcut mai multe ţări să propună schimbarea monedei folosite în tranzacţiile internaţionale, mai exact să refuze dolarul american şi să opteze pentru înlocuirea acestuia cu aurul. Muammar Ghaddafi a încercat să refacă planurile generalului De Gaulle - de a refuza bancnotele de hartie şi de a începe să utilizeze din nou monede de aur ca pe vremuri. Acest lucru ar duce la distrugerea coruptului sistem bancar actual. Desigur, mafia bancară sionistă nu l-a putut ierta pentru asta ...

(În 1965 Charles de Gaulle a tinut un discurs în care cerea, printre altele, întoarcerea la aur ca etalon monetar vezi http://www.ina.fr/fresques/de-gaulle/fiche-media/Gaulle00105/conference-de-presse-du-4-fevrier-1965. În acelasi an (dolarul şi alte monede naţionale încă aveau acoperire în aur) Franta a reuşit să convertească în aur 150 de milioane de dolari şi ceruse Rezervei Federale Americane convertirea a încă 150 de milioane. Exemplul francez a fost urmat de Spania lui Franco. Ambele personaje politice au părăsit la scurt timp după aceea prim planul scenei politice, unii istorici considerând că aceste evenimente ar avea legatură cu "atacul" lor asupra dolarului. În 1971 la ordinul mafiei bancare a Rezervei Federale aflate sub controlul clanului Rothschild, Nixon a decretat că SUA încetează unilateral convertirea dolarilor în aur şi renunţă definitiv la etalonul-aur.)

O serie de ţări au început discuţii despre realizarea tranzacţiilor comerciale interstatale în aur. China a anunţat emiterea unor yuani de aur şi mai multe ţări asiatice şi africaneau discutat, de asemenea, posibilitatea revenirii la standardul de aur. Muammar Ghaddafi a devenit principalul iniţiator al ideii de a renunţa la dolari şi euro. El a cerut lumii arabe şi africane să înceapă utilizarea unei monede noi - dinarul de aur. El a sugerat şi realizarea unui stat african unit, având o populaţie de 200 de milioane de oameni ce vor folosi această monedă.

Ideea unei monede unice din aur şi a unirii ţărilor africane într-un singur stat federativ puternic a fost foarte bine primită de către mai multe ţări arabe şi de către aproape toate ţările africane. Singurii oponenţi au fost Republica Africa de Sud şi şeful Ligii Statelor Arabe. Dacă realizarea Uniunii Africane şi adoptarea unei monezi unice au fost pe placul francmasoneriei mondiale nu acelaşi lucru se poate spune şi despre renunţarea la dolar şi euro în favoarea dinarului de aur. Această iniţiativă a Libiei a fost foarte criticată de către Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Potrivit unui discurs al preşedintelui francez Nicolas Sarkozi: "libienii ameninţa securitatea financiară a omenirii". Numeroasele critici la adresa liderului libian nu au dat nici un rezultat: Ghaddafi a făcut în continuare paşii care au dus la crearea Africii Unite şi a continuat demersurile în direcţia trecerii la standardul monetar din aur.

În cele ce urmează redăm un fragment dintr-un interviu cu German Sterligov, creatorul "Bursei aurului" din Moscova, în cadrul unei emisiuni a postului rusesc "Dojd":


Olga Pispanen: Şi apoi a venit condamnarea Libiei...

GS: O să-ţi spun ce evenimente au dus la acest lucru. În 2002 prim-ministrul malaezian Muhammad împreună cu Muammar Ghaddafi au propus lansarea unui dinar de aur. La început această idee a fost aprobată de către Irak, Sudan, Bruney şi Indonezia, iar în anul următor Emiratele Arabe Unite şi alte ţări au aderat la aceasta iniţiativă. Ei au inceput sa lucreze la această idee, au existat şedinţe ale miniştrilor de finanţe din aceste ţări, la care a început să prindă viaţă proiectul de a refuza tranzacţiile comerciale în dolari şi euro în favoarea folosirii dinarului de aur. A existat un proiect pilot în care monede de aur au fost bătute şi au început să fie folosit în Malaezia, Indonezia şi Iran. Ele au fost folosite în magazine obişnuite şi chiar şi acum pot fi folosite acolo, la fel ca orice altă monedă.

OP: Ai cumva un dinar de aur la tine?

GS: Nu am dinari, dar am "goldeni", pentru că fiecare ţară ar trebui să adopte propriul tip de monede de aur, iar noi le-am numit "goldeni".

OP: De ce se numeşte aşa? Nu suna prea ruseşte.

GS: "Golden" înseamnă "făcut din aur" în limba engleză. Înainte de aceasta, în Rusia, am avut "guldeni" şi "zloti". Le-am făcut la monetaria rusă "Gosznak". Am sugerat Libiei să folosească moneda noastră, dar au considerat că e prea mare, cântăreşte 1 uncie.

Dmitri Kaznin: Cum anume sugeraţi sa fie folosite aceste monede?

GS: Au existat discuţii pentru o lungă perioadă de timp între oamenii de afaceri ruşi şi arabi, care au fost găzduite de către Nadejda Azarenkova şi de firma de avocatura a lui Artur Airapetov, la care sunt şi eu co-proprietar. S-a ajuns la o situaţie similară cu cea dintre Stalin şi Hitler: Stalin era deja pregătit pentru agresiunea lui Hitler şi a plasat trupele sale la frontieră, dar Hitler dintr-un singur atac a distrus totul. Acelaşi lucru a făcut şi societatea occidentală. Asta este opinia mea: Muammar Ghaddafi era gata să declare respingerea folosirii dolarului şi a monedei euro în tranzacţii, însă a fost oprit de către sistemul bancar internaţional. Conturile sale internaţionale au fost blocate sub falsul motiv al "încălcării drepturilor omului".

OP: Conturile au fost blocate după anunţul că el a început să tragă în civili.

GS: Da, dar asta se întâmplă în toate ţările. Uitaţi-vă în jur - o mulţime de civili sunt ucişi în ţări precum Yemen şi nimeni nu le blochează conturile bancare. Intotdeauna se pot găsi justificări unor acţiuni, în acest caz uciderea de oameni a servit doar ca un pretext.

Însă motivul real al actiunii este efectul psihologic al ideii lui Ghaddafi (unul dintre principalii lideri musulmani), de a începe utilizarea dinarilor de aur, care a fost efectiv uimitor, a fost chiar mai periculos decât ideea în sine. De exemplu, există un stat malayezian numit Kelantana, care utilizează numai monede de aur, dar nu prea dă bătăi de cap liderilor globalisti.

Şi iată ca apare Ghaddafi, care sugerează ca toată lumea să respingă sistemul bancar internaţional şi să se elibereze de sclavia sistemului american al Federal Reserve Bank. Un număr mare de ţări l-ar urma în această acţiune. Acest proiect a fost pregătit intens timp de mai mulţi ani, Ghaddafi a militat pentru ca ţările africane să se unească toate într-un stat puternic şi să înceapă utilizarea monedelor de aur. Egiptul era pregătit să ia parte la el, de aceea revoluţiile au început acolo şi CIA a intervenit pentru a distruge planurile cu privire la ieşirea din sistemul bancar internaţional. Apropo, acest sistem mafiot international afectează de asemenea într-o mare măsură economia Rusiei. Trecerea de la utilizarea baniilor de hârtie la monede de aur - aceasta este ieşirea din criză şi din sclavia financiară.

OP : German, explica te rog... Cred că nu avem atât de mult aur câte bancnote de hârtie există.

GS: Desigur. Noi aproape că nu avem aur, doar hârtii fără valoare...

OP ... Aceasta înseamnă că dacă Muammar Ghaddafi va renunţa la sistemul bancar actual şi va începe să facă comerţ doar în aur, el va putea face schimburi comerciale doar cu ţările care au aur.

GS: Ţi-am spus despre începutul acestui proiect în anul 2002 pentru a explica faptul că un mare număr mare de ţări de la Indonezia la Irak s-au pregătit timp de 8 ani pentru asta.

OP: Dar nu au participat şi America, Franţa, Germania sau chiar Rusia...

GS: Desigur. Acestea sunt ţări mari, foarte populate, care produc multe bunuri. Nu mă refer la computere sau alte gadget-uri, ci la lucruri de care avem nevoie pentru viata de zi cu zi: produse alimentare, petrol şi aşa mai departe. Apropo de Rusia, vă rog să reţineţi la cine a apelat Ghaddafi înainte să îi fie aruncate bombe în cap. El a apelat la China, India şi Rusia - aceste ţări care ar putea fi gata oricând pentru a începe utilizarea monedelor de aur. În special China, care a anunţat că va emite yuani de aur în curând.

Şi notaţi care este primul lucru pe care l-au facut atât de lăudaţii "rebeli" din Libia . Ei nu creat un nou guvern - nimeni nu a auzit despre ideile lor politice. În schimb au deschis o Banca Centrală în Bengazi, care ar fi trebui să înlocuiască banca lui Ghaddafi. Acest lucru înseamnă că ei nu sunt împotriva politicii lui Muammar Ghaddafi sau a guvernării sale. Ci că ei vor să schimbe sistemul său financiar.


OP: Oricum, după cum am înţeles, doar ţările pe care le-ai numit sunt capabile de schimburi comerciale cu monede de aur. Numai 12 ţări. Doar ele vor fi capabile să facă comerţ unele cu altele...

GS: Crede-mă, nu este un număr mic. O să existe o reacţie în lanţ, pentru că toată lumea s-a săturat să fie sclavul Rezervei Federale americane şi a şefului ei Bernanke. Pentru ca Bernanke tipăreşte bani pe bandă rulantă şi îi da sub formă de ajutor băncilor din Statelor Unite ale Americii. Dacă Muammar Ghaddafi ar fi găsit timp pentru a lansa monedele de aur înainte de începerea războiului, nu numai ţările musulmane l-ar fi urmat. Ar fi fost multe ţări, poate inclusiv Germania. Orice ţară din lume care nu vrea să fie un sclav al lui Bernanke vrea să facă comerţ contra aur.

OP: Nu îţi este frică?

GS: Draga mea, eu deja trăiesc într-o pădure sălbatică.

****************************

Conform unei istorii a familiei Rothschild toate băncile naţionale din lume sunt controlate de către elita bancară mondială (evident la BNR principalul agent Rotschild este Mugur Isărescu despre care am mai scris). În 2001 pe tot globul mai erau doar 7 ţări care a căror bancă naţională nu era controlată de către sataniştii clanului bancar Rothschild: Afganistan, Irak, Iran, Coreea de Nord, Sudan, Cuba şi Libia. Generalul Westley Clark declara recent că planul ocupării unora dintre aceste ţări era pregătit înca din 2001:

Afganistanul a fost ocupat începând din noiembrie 2001, iar războiul din Irak a început imediat după ce în 2002 Saddam Hussein a intentionat să vândă petrolul în euro, în cadrul programului petrol contra hrana. Cuba şi Coreea de Nord au fost aproape complet izolate şi se zbat într-o cruntă săracie; este puţin probabil să mai poată deranja cu ceva bogătaşii planetei. Sudanul este de mai mulţi ani scena unui război intern. În 2006 Iranul a înfiinţat Bursa Iraniana de petrol, iar după un an a renunţat la tranzacţiile în dolari adoptând în loc schimburile comerciale în euro şi yeni, ameninţând astfel statutul de moneda internatională a dolarului. Ca urmare a acestei măsuri SUA şi Israelul au lansat ameninţari războinice şi chiar nucleare la adresa Iranului pretextând existenţa unui presupus pericol nuclear.
Din luna martie a acestui an se pare că a venit rândul Libiei.

Dr. Darius Stan

Incursiuni in toiul amintirilor viitorului

Ca noi toti ceilalti, m-am nascut cu "speranta" ca voi traii intr-o lume lipsita de negura neamplinirilor, pentru ca am raspuns chemarilor " celor ce stiau " si puteau sa-mi daruiasca din cunoasterea lor pentru reusita pe mai departe.
Traiesc cu dorinta ca invatatura primita sa poata fi aplicata creand rodul impliniri celor ce m-au daruit. Traiesc cu dorinta ca invatatura primita de a primii un simplu si uman "multumesc " pentru a aduce bucuria in sufletele noastre.
Ca fiecare fiecare dintre noi avem insa "regrete" ce ne urmaresc pe parcursul intregii vieti.
Regretam faptul ca, lumea in care ne-am nascut nu este intocmai ca cea din povestile copilariei. Idealurile nemplinite ale vremurilor noastre despre care credeam ca puteau schimba lumea. Idealuri despre care vor mai vorbi probabil generatiile urmatoare ce vor primii la fel ca si noi speranta traiului intr-o lume mai buna.
Speranta ca peste milioane de ani , lumea va fi gata sa asculte invatatura si sa ingroape pentru vecie securea rautatilor incepand sa creada in armonia cunoasterii.
Domnule ambasador, domnilor profesori stimati colegi, va rog sa aveti puterea sa va bucurati de noi totii asa cum am fi facut-o daca am fi reusit. Daca am fi reusit sa schimbam intrega societate umana.

Revolutia Culturala Mondiala
Traim in era asa zisei mondializarii. Informatiile devin din ce in ce mai abundente, devin cantitative. Tehnologiile avanseaza fulgerator. Timpul se comprima. iar noi suntem tentati sa culegem in graba informatiile de la suprafata.
Suntem generatia analgezicilor, a grabitilor in van si a solutiilor de moment. Practic nu mai suntem in stare sa luam decizii rationale, pentru ca nu dispunem de o cunoastere suficient de performanta de prelucrare a informatiilor.
iata de ce arta comunicarii conteaza astazi mai mult ca nicicand. Ea poate servi mai bine echilibrarii interesului puterii acolo unde puterea poate conduce spre realizari. Din acest context putem percepe viitorul asteptat ca pe un paradox al valorilor la care se raportau cei din generatia noastra . Pentru ca :
- Noile generatii vor fi ca hipnotizate, ce vor fi ajutate sa descopere refugiul in noi droguri prin care se vor dezvolta industrii reinventate ce vor deriva din Ind. Farmaceutica si Chimica.
Se vor acutiza si se va pune mare accent pe noile modalitati de inrobire avand la baza multiculturalismul sexual si muzica cu inductie subliminala.
- Prin asa zisul concept Entertainment in general, vom constata atat o "indobitocire" a noii generatii.
- Logica, practica erudita, practica autodidacta va fi transpusa ca o maladie de genul alzheimer ca si o manifestarea dementa cu caracter progresiv. Incercarea de a retine cat mai multe, va fi dovada unui privitimism autistic fiind de cele mai multe ori primul semn ingrijorator al bolii .
Acestea vor fi cateva din cea ce ne rezerva Revolutia Culturala Mondiala.


Realizarile arma societatilor
In fiecare an mi-am propus sa fac un exercitiu de imaginatie in care sa regasesc peste timp si sa constat daca traectoria previzionata a fost corect apreciata sau dinpotriva, eronata. Anul trecut am invatat sa identific indicatorii de baza pentru a intelege sau a face diferenta dintre binele si raul existent in lumea noastra. Proiectul de fata doreste sa evidentieze regula de baza a socetati prin care este analizat conceptul binelui si al raului social.
Poate ca ar trebui sa incep cu o marturisire. Materialul de fata s-a nascut din curiozitatea pentru tot ceea ce priveste lumea, gandirea sociala, fundamentele pe care sunt construite relatiile internationale, politica si diplomatie mondiala.
Ani, apoi decenii de-a randul, am urmarit evenimentele ce se petreceau pe marea scena a lumii, de atatea ori derutante.
Dupa ce am citit cate ceva despre doctrine si curente politice, am inceput sa vad in spatele lor jocurile de interese, sa sesizez pozitiile de putere, sa judec aranjamentele facute la lumina zilei si sa surprind din manifestari aparent banale continutul si sensul celor stabilite departe de ochii publicului. Recunosc ca am fost uimit de multele oportunitati, unele majore, ce erau pierdute de unele societati in favoarea altora.
La inceput am fost intrigat sa vad cata lipsa de orizont si de imaginatie se etalau in campul strategiilor adoptate, cat de adanci erau, de multe ori, discrepantele dintre realitati si perceptii.
Pe urma m-am revoltat cand am vazut nonsalanta si cinismul cu care mari protagonisti ai politici isi prezentau interesele egoiste drept cerinte ale „comunitatii “, precum si frecventa cu care cei mici si mijlocii erau siliti, sub presiunea celor puternici, sa adopte pozitii care, pe fond, le contraziceau interesele si nazuintele.
Multa vreme am contemplat jocurile sociale de la adapostul necunoasterii.
Recunosc si sunt un fericit ,ca am avut prilejul sa cunosc mai bine proportiile discrepantelor dintre actorii principali ai societatilor, invatand de la profesorii mei puncte de vedere sau strategii prin care orice societate poate fi condusa.
In fine, am putut simti, pe viu, tensiunea dintre stiinta si practica din lucrarile unor oameni care se ocupau de problemele securitatii in relatiile mondiale.
Am putut astfel vedea mari oameni politici ai vremurilor in postura de negociatori reputati la lucru, precum si limitele stiintei atunci cand aceasta se incumeta sa intre pe taramul realitatii, dar si potentialitatile unui dialog onest si purtat cu buna credinta intre cunoastere teoretica si practica reala .
Asemenea implicari in realitati m-a ajutat sa privesc cu alti ochii literatura de specialitate, pe care n-am incetat s-o urmaresc, precum si informatia curenta asupra evenimentelor mondene.
Efectul cumulat al meditatiei asupra practicii sociale si reflectarii ei in cunoastere este regasita in prezentul material ...
Pentru inceput, as dori sa fiti informati de unele lucruri stiute in societatea noastra corect lasand depatre conexiunile din lumea sociala de zi cu zi.
As dori sa fiti constienti de faptul ca ne aflam existenta intr-o societate ca carei risipa in crescenta depaseste puterea de imaginatie umana. Aceasta risipa a intregului resurselor existente, a tuturor oportunitatilor de progres se fac in numele umanitatii si deci este vorba de o risipa din motive umanitare. Logica acestei societati risipitoare se numeste scala de valori.

Inovatia
Se spune ca omul s-a desprins din restul animalelor folosind inteligenta si inovatia. Si astazi inovatia este rasplatita oriunde in lume. Doar ca numai in unele state inovatia este premiata, iar in alte state inovatia reprezinta o incercare de nesupunere impotriva celor ce guverneaza. Deci, este o crima.
Sau altfel, se spune, ca un om a ridicat o piatra si apoi a aruncat-o asupra vanatului si asa a inceput vanatoarea utilizand arme. Aceleasi arme erau utilizate impotriva grupurilor de oameni ce veneau sa le fure prada sau vanatul vanatorilor. Asa au inceput luptele pentru supravietuire ale grupurilor.
Apoi un altul a inventat prastia. Asa au inceput razboiele si comertul cu armament…..Pentru unii comertul cu armament este un act licit iar pentru altii este un act illicit. In ambele situatii comertul cu armament inseamna creditul in putere.

Diferente conceptuale
De pilda se spune in cartile sacre ale oricaror culturii ( religii ) cum este un pacat sa ucizi. Este corect sa incerci sa controlezi cumva instinctul diabolic al unor indivizi. Deci ca individ este pacat sa ucizi. Dar atunci cand societatile intra in conflict moartea unui inamic devine un act de onoare.
Daca un om ucide mai multi oameni se numeste criminal in serie, iar atunci cand societatile se confrunta decimand populatii intregi, atunci aceste acte sunt considerate realizari. Realizari, se numesc si in cazul formelor de reorganizare, restructurari ale societatilor economice .
In fapt acestea sunt fereastrele prin care principial reusim sa ne vedem in viitor chinuiti de durerea dependentei. Sau altfel spus, acestea sunt crimele economico sociale ce genereaza noi afaceri care sunt de succes. Somajul , saracia, moartea prin infometare, uciderea rolului unui individ intr-o societate
ucid drepturile de a visa sau a gasi oportunitatea zilei de maine. Si toate acestea se intampla doar din motive umanitare si doar pentru ca altii sa poata inregistra realizari.

Realitatile maladive ale dezvoltarii

In lume sunt oameni ce se imbonlavesc. Boala sprijina medicina, industria farmaceutica, industria chimica, spitalele..etc. Daca oamenii s-ar gandi sa eliminam majoritatea bolilor ar insemna sa eliminam de asemenea anumite profesii. In acest caz in logica sociala este mai benefic sa concepem mai multe boli pentru ca populatiile societatilor sa poata fi sub control. Cel ce detine controlul inseamna ca poate masura. Daca poti sa masori poti si impartii. Asa a aparut impartirea inegala a beneficiilor.Pentru cei multi s-a decis sa urmeze calea suferintei, iar pentru altii, decidenti s-a impartit beneficiul de pe urma suferintelor celor multi.

Principiul refractar in favoarea conceptului economic
Conform principiului refractar “Cel ce poate in mic, poate si in mare” se poate observa cum inteaga logica sociala nu este inpresionata de realizarile marunte , individuale si mai degraba de poentialul la scara mare.
De pilda, in mare majoritate noi oamenii simpli ne bucuram de o realizare, o reusita in plan individual necesitand un efort din partea unui singur individ chiar daca serbarile manifestarile de bucurie sunt exercitii prin acuplarea la grup.
Marile realizari ale societatilor sunt realizate prin acuplarea la efort a tuturor membrilor grupului iar beneficial cuantificat fiind alocat doar unui individ sau unui grup restrans de indivizi. Pentru acest principiu s-a trecut in cultura oricarei credinte “ Crede si nu cerceta”.

Sa tragem foloase din daunele altora
Oamenii mor mai devreme sau mai tarziu si cu totii suntem constienti de acest fapt, doar ca unii trag foloasele de pe urma mortii sau mentinerii artificiala in viata a altora. Pentru unii este o tragedie, iar pentru altii momentul in care incep sa isi ofere serviciile in scopul beneficiilor personale.
Toata lumea cunoaste faptul ca organismele vii regenereaza avand o dinamica permanenta. Societatile sunt adevarate exemple ale regenerarii perpetue.
Plecand de la principiul renasterii si teama oamenilor conduse catre inevitabil
“alesi societatilor” oamenii de afaceri ne conduc catre disperare. Subcultura, intoxicarea cu retete de succes, programele de stiri, documentare comandate creaza artificial dependentei. In acest caz se conduc masele catre dependenta utilizarii tot mai des la tot felul de gadgeturi. Aceste instrumente conduc catre un mai bun control al celor multi.
Mai elogvent este cazul propus de Maiorul CIA, Ralph Peter de distrugere a reactiilor maselor prin subjugarea subiectilor prin bombardare continua cu informatii, programe documentare, mesaje subliminale transise prin media.

Cartea marelui strateg Sun TZU ne invata despre practica oamenilor in jocul puterilor

Iata o pilda exelenta. Generalul Shao si-a pierdut viata intr-o batalie din secolul al III-lea. A izbucnit o lupta apriga pentru putere intre fiii acestuia. Kao a hotarat sa se foloseasca de acest prilej pentru a da lovituri zdrobitoare fratilor Yuan. Oastea condusa de el a atacat Wuheng, unde fugisera fratii Yuan si a cucerit tinutul.
Fratii, disperati, au plecat in Liaodong impreuna cu trupele ce le mai ramasesera pentru a gasi un adapost la Gongsun Kang, sef local. Consilierii lui Kao l-au indemnat pe acesta sa porneasca imediat o expeditie in Liaodong ca sa-i captureze pe fratii Yuan.
Kao a ras in hohote.
El a stiut si a afirmat ca in cateva zile Gongsun Kang ii va trimite capetele fratilor Yuan drept pentru care s-a intors cu oastea in orasul Xuchang si a asteptat linistit evolutia situatiei.
Gongsun Kang stia foarte bine ca fratii Yuan aveau in permanenta ambitia de a ocupa Liaodong si ca de data aceasta au venit la el sa ceara adapost ca niste caini vagabonzi din cauza ca nu mai puteau tine piept ofensivei lansate de Kao. El nu voia sa intre in conflict cu cel mentionat, cel mai puternic om pe acele vremuri. De aceea la inceput a vrut sa-i refuze pe fratii Yuan. Se gandea in acelasi timp insa ca daca in etapa urmatoare Kao va ataca Liaodong, nu era chiar asa de rau daca-i primea pe fratii Yuan ca sa poata opune in comun rezistenta ofensivei inamicului. Dar cand a aflat ca Kao s-a intors la Xuchang, fara sa manifeste nici o ostilitate fata el, Gongsun Kang s-a razgandit. a dat ordinul ca fratii sa fie ucisi si capetele lor sa fie trimise in tabara lui Kao in semn de prietenie. Kao, care cunostea perfect starea psihica a lui Gongsun, a reusit sa nimiceasca inamicii periculosi fara sa piarda niciun ostas, pur si simplu.



Medicamentele si sanatatea epurativa a omenirii

Daca nu am fi avut exemple recente de companii farmaceutice care au vandut medicamente cu efecte devastatoare/jalnice , ar fi fost mai simplu sa catalogam tragedia declansata de un anumit medicament drept o simpla eroare . Oricum , rapiditatea de a arunca pe piata un medicament inainte de a fi testat suficient , nu este un fenomen izolat . Multe companii farmaceutice din intreaga lume au lansat prematur pe piata asa-zise leacuri miraculoase , ale caror efecte s-au dovedit catastrofale . Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a inaugurat intr-o perioada de recesiune majora-[ale caror fabricii au fost implicate mai inainte], in productia de chimicale in vederea exterminarii rasei umane in masa , mai bine zis , folosirea ca substante de lupta . Dupa terminarea razboiului , acestea au schimbat macazul , lansand pe piata medicamente destinate vindecarii tuturor bolilor .
In 1946 , o fabrica ridicata din groapa de moluz a Germaniei postbelice , unde lucrau 1500 de angajati in vederea obtinerii si producerii de sapun si detergenti , a fost transformata intr-un altfel de fabrica . Totodata , a fost pusa pe picioare o companie subsidiara denumita -CHEMIE GRUNENTHAL- care si-a inceput activitatea intr-o turnatorie de cupru de linga Hamburg . Cativa ani a produs antibiotice , ptr unele companii[compania americana -LEDERLE-] cu care avea stranse relatii comerciale . Apoi , la inceputul anilor 1950 , au inregistrat mai multe esecuri , atunci cand unele medicamentele au produs grave reactii adverse si chiar decesul unora . Pastilele de Talidomida-[Distavel] a fost printre acele medicamente care au fost sintetizate de compania Grunenthal , care trebuia sa aiba un efect sedativ . Desi multe dintre simptomele raportate de medici au fost ignorate , Chemie Grunenthal a ignorat semnalele de alarma , si a intrat in profitabila industrie a sedativelor/hipnoticelor , inclusiv in productia Talidomidei .
Acest produs/medicament era extrem de popular , mai ales ptr efect impotriva greturilor de care suferea femeile insarcinate .
In 1957 , Talidomida a fost promovata in 50 de tari de pe tot mapamondul , in special in Marea Britanie .
Compania -DISTILLERS COMPANY- a insistat mai cu seama asupra sigurantei si beneficiilor sedativului ptr femeile insarcinate . Durerea era , dupa cum pare , ca unul dintre efectele secundare necercetate ale talidomidei se manifesta astfel : Ajungea in placenta si bloca dezvoltarea vaselor de sange . Acest proces producea malformatii severe care afectau fetusul , iar impactul se producea in cazul unei administrari in primul trimestru de sarcina , in special intre zilele de 25 si 50 ale sarcinii , mai bine spus , cand multe femei nici nu erau constiente ca ramasese insarcinate . Malformatiile corporale erau , in general , reprezentate de absenta s-au deformarea membrelor . Se estimeaza ca au fost afectati cel putin -15000- de fetusi din 46 de tari , dintre care -12000- s-au nascut cu malformatii ---- o treime au murit in primul an de viata .
Multi dintre cei mutilati de medicament , mai sunt in viata si astazi , insa cu unele malformatii produse de acest medicament . De exemplu , Thomas Quasthoff , unul dintre cei mai importanti baritoni germani , s-a nascut cu malformatii grave in 1959 , la Hanovra . Parinti sai incapabili sa-l ingrijeasca , l-au trimis la un sanatoriu unde a fost crescut . Scolile muzicale au refuzat sa-l primeasca , in ciuda glasului sau care incepuse sa capete volum --- deoarece nu indeplinea criteriile cerute la inscriere --- iar printre altele , el nu putea sa cante la vreun instrument muzical , membrele fiind diforme . Pina la urma , el si-a construit cum a putut o cariera exceptionala de interpret ---- el fiind mai degraba , un caz aparte/exceptional care confirma regula Vointei Inascute . Retrospectiva spune ca , medicamentul a provocat probleme inca de la inceput , deoarece , s-a vazut mai tarziu efectele lui . Primul copil care a suportat efectele talidomidei , s-a nascut in ziua de Craciun a anului 1956 , desi medicamentul a fost pus in vanzare dupa data de 1-octombrie-1957 . Pina in 1960 , talidomida sa vandut destul de bine , in ciuda malformatiilor produse de el . Era distribuit in mai multe tari de 14 companii sub -37- de nume diferite , si se vindea fara prescriptie medicala . El se combina cu alte medicamente , de pilda cu aspirina , si era recomandat in general ptr dureri de cap , migrene , tuse , guturai , gripa , astm , nevralgie , instabilitate nervoasa , ptr calmarea copiilor agitati , si ptr somn in cazul femeilor insarcinate . DISTILLERS COMPANY din Anglia producea talidomida recomandand-o ca remediu impotriva greturilor matinale , iar medicamentul era distribuit in Insulele Britanice , in Australia si Noua Zeelanda , sub numele de DISTAVEL .
In 1960 , talidomida obtinuse un succes mondial atat de mare , incat producatorul Chemie Grunenthal , a decis sa incerce sa obtina licenta Administratiei Americane ptr Alimente si Medicamente-[FDA] in vederea distributiei pe piata din Statele Unite . Pagina de internet a companiei Grunenthal sustine si astazi ca medicamentul este util si ca ,,,Doar nestiinta si poate neatentia au dus la catastrofa'''. Reprezentatii firmei insista si sustin ca medicamentul exemplifica mai presus de orice , grija fata de client . Probele care au aparut intre timp ne fac sa ne indoim ca nestiinta ar fi putut fi invocata , mai ales ptr ca avertismentele nu lipseau .

EROII MEDICALI
Dar pe scena au aparut mai multi eroi medicali . Prima eroina a fost Frances Oldham Kelsey , o tanara care se angajase recent in -FDA-. Ea nu a fost impresionata de studiile care i-au fost prezentate ce demonstrau siguranta medicamentului in parte , problema era ca aria ei de specialitate era toxicitatea sarcinii , si nu altceva . Talidomida se dovedise sigura in timpul testarii pe animale . Multi cred ca , misiunea testelor de toxicitate , demonstrau , ca nu era suficient sa te folosesti de testele animalelor ptr a explica ca un medicament este corespunzator si in cazul oamenilor . Altii sugereaza ca testele cu pricina nu fusesera efectuate corect , s-au ca , rezultatele lor fusese gresit interpretate . Cert este ca Frances Kelsey a refuzat sa autorizeze vanzarea Talidomidei in SUA . In ciuda presiunilor considerabile exercitate de o companie locala de medicamente , Talidomida nu a putut ajunge pe rafturile farmaciilor , pina cand nu s-a aflat adevarata amploare a dezastrului pe plan mondial . In 1962 , Oldham Kelsey a fost premiata ptr rolul sau , de presedintele Kenedy cu cea mai importanta medalie rezervata civililor in SUA . Tinand cont de evenimentele de mai tarziu , se poate spune ca -FDA- nu mai este si astazi la fel de precauta ca in acele vremuri --- daca nu cumva intregul merit i-a revenit unei doctorite tinere si entuziaste . Indiferent cum stau lucrurile , si ce credem noi , este sigur ca pretentiile de mai tarziu ale unor companii din Europa , care sustin ca nu au avut nici un motiv sa se indoiasca de siguranta Talidomidei , deja pusese sub semnul indoielii , prin prisma refuzului -FDA- de a emite licenta . Este interesant ca si francezii au refuzat comercializarea lui.

Dovedibil
In aprilie 1961 , un medic de la Spitalul ptr femei -CROWN STREET- din Sidney , Australia , doctorul William McBride , a fost consternat de malformatiile membrelor si intestinelor descoperite la -3- copii nascuti la scurta vreme unul dupa altul . Cercetarea sa a demonstrat ca singura legatura intre cele trei cazuri era ca , toate cele trei mame foloseau talidomida . Avertismentele sale au fost respinse . El i-a anuntat si pe reprezentantii -DISTILLERS COMPANY- din Australia ca ar putea exista o legatura intre malformatii si Distavel-[talidomida] . Compania-mama din Anglia sustine ca nu a primit nici un raport de acest gen . Promotiile ptr vanzarea medicamentului s-au intensificat , iar compania a distribuit -250000- de fluturasi-[prescriptie] in care se afirma ca talidomida era ,,,Un medicament inofensiv chiar si ptr o lunga perioada de administrare''' si ca este ,,,Complet inofensiv in cazul copiilor''' - asta in ciuda faptului ca , ulterior-[decembrie-1959 , ianuarie-1960] doctorul Somers , efectuase mai multe teste in laboratoarele companiei Distillers si redactase memorii interne in care sublinia posibila toxicitate ridicata a medicamentului . McBride a scris o scrisoare catre publicatia medicala THE LANCET , publicata in decembrie 1961 sub titlu : TALIDOMIDA SI ANOMALIILE CONGENITALE . Ca din intamplare , in Germania Occidentala , un doctor pe nume Widukind Lenz incepuse sa fie preocupat si el de o serie de malformatii ale membrelor si urechilor , ajungand la mijlocul lunii decembrie , la aceleasi concluzii ca si McBride . El a sunat pe 16-noiembrie la compania Grunenthal ptr a le comunica ingrijorarile sale , insa a fost nevoie de 10 zile intensificate si de presiuni , ptr ca insistentele sale sa fie luate in seama .
Medicamentul , in diferitele sale forme , a fost retras pe -26-noiembrie-1961- din farmaciile vest-germane si , cateva zile mai tarziu , din Marea Britanie si Australia ---- desi anumite formule au ramas in vanzare cel putin pina in martie 1962
Intr-un mod inexplicabil , multe luni dupa ce a fost retras de pe piata vest-germana , Talidomida a fost comercializata in continuare in ,Brazilia , Spania , Italia , Japonia ....etc intr-o formula care se vindea fara reteta . Dupa aceea , companiile au evitat in mod rusinos sa admita greseala facuta , si compesarea corecta a victimelor . Pagina de Internet a companiei Grunenthal , [la vremea cand se scriau aceste lucrari] demonstra ca aceasta era inca departe de a-si asuma raspunderea --- discursul justificativ capatand pe alocuri un ton extrem de vehement si indignat .
In 1972 -SUNDAY TIMES- din Londra publica un articol socant --- unul dintre textele de pionerat in domeniul activismului jurnalistic , condamnand deschis incapacitatea companiei DISTILLERS de a compensa adecvat victimele si aducand in discutie motivele care i-au determinat sa scoata pe piata acest medicament . Articolul a dezvaluit si rezultatele unor cercetari efectuate in Germania in anii 1950 , in care se vorbea despre efectele talidomidei asupra sistemului nervos la copii . Raspunsul a fost o citatie judecatoreasca si , interzicerea publicarii altor articole , care a dus in cele din urma , la un proces ajuns la CURTEA EUROPEANA de JUSTITIE in 1979 .

Care era rezultatul ?
Doar o victorie a jurnalismului si a dreptului la libera exprimare . De-a lungul anilor s-au scris sute de carti si lucrari pe aceasta tema , iar acuzatiile si ipotezele de tot felul , au incercat sa stabileasca motivele care au adus aici , atat procedurile de testare , cat si masurile de siguranta .
O ironie tragica este ca , William McBride omul din umbra , cel care alaturi de doctorul Widekund Lenz , ar fi descoperit natura toxica a talidomidei mai demult , ei si-au continuat studiile si cercetarile asupra medicamentului si dupa ce a fost retras de pe piata . Cca 40 de ani mai tarziu , in 2004 , se publica un nou articol in The Lancet , avertizand asupra faptului ca , toxicitatea talidomidei ar putea sa se transmita genetic si la urmasi .

REVENIREA MEDICAMENTULUI

S-ar putea sa existe multe alte consecinte nedescoperite , intru-cat talidomida a revenit , in mod spectaculos , pe rafturile farmaciilor . S-a demonstrat ca are un efect puternic si pozitiv asupra boli -SIDA- si Leprei , si ar putea chiar inhiba dezvoltarea celulelor canceroase , prin aceleasi caracteristici inhibitorii care-l faceau atat de periculos in cazul femeilor insarcinate . Dar , de data aceasta a primit licenta -FDA- , numai sub numele de -THALIDOMID- , ptr a le reaminti tuturora istoria si geneza acestui medicament ---- in locul denumirii generice sub care producatorii ar fi vrut sa-l comercializeze .




Biografia datelor
www.thalidomideuk.com
KNIGHTLEY , PHILLIP , HAROLD EVANS , ELAINE POTTER si MARJORIE WALLACE - Suffer The Children . The Story Thalidomide , New-York , The Viking Press -1979- Stephens , Trent si Rock Brynner , Dark Remedy : The Impact of Thalidomide and its Revival as Vital Medicine , Cambridge , Massachusets , Perseus Pub 2001 .

Autor: Dr. Darius Stan

Sodoma, Gomora şi bacalaureatul

La anumite intervale de timp naţiile, care se respectă, îşi fac propria analiză pentru a fundamenta răspunsul la veşnica întrebare: şi acum încotro? Uneori, pentru cei delăsători, aceste analize sunt impuse de organisme sau factori extrinseci care veghează, ca entitatea statală respectivă, să nu vicieze mediul de dezvoltare a celorlalţi. Din păcate, în cazul nostru, după 1989 de prea multe ori organisme internaţionale de evaluare sau arbitraj ne-au impus astfel de analize. De cele mai multe ori ne-au impus chiar şi soluţii! De ce n-am avut curajul să facem din proprie iniţiativă aceste analize? De ce am ascuns de prea multe ori adevăruri despre care toată lumea ştia că există? De ce n-am avut curajul să promovăm măcar ideile inteligente, chiar dacă pe creatorii lor i-am crucificat? Răspunsul poate fi găsit în conceptele, ideile şi metodele învechite, conservatoare care domină managementul instituţiilor publice. După 1989, Ţara neavând o direcţie definită de evoluţie (acesta fiind şi motivul principal al dificultăţii de încadrare a evenimentelor de atunci la categoria Revoluţie), sistemul a urmat un proces continuu de destructurare, mai degrabă stimulat către distrugere decât spre valorificarea capitalului existent. În acest mediu s-a format o structură ce a reuşint să se consolideze. Un agregat format din elementelor politice combinate cu forţele de represiune ale fostului regim (cu principii cu tot) a reuşit să formeze ceea ce se numeşte Sistemul ticăloşit , concentrând puterea (politică, judecătorească, administrativă şi economică) într-un cerc relativ restrâns care se protejează necondiţionat. Acum avem în România cercul Sistemului ticăloşit si Restul, adică ceilalţi. Chiar dacă acest Rest este consistent atât ca dimensiune, structură profesională, nivel de intruire, etc, El nu a contat prea mult in aceşti ultimi douăzeci de ani. A fost extrem de dezbinat, nereuşind să-şi creeze un curent civic suficient de articulat, care să-i coordoneze acţiunile./ După o prea lungă introducere (aparent fără legătură) încercăm să diagnosticăm catastrofa de la baclaureat, să vedem ce adevăruri ascunde, care ar putea fi cauzele şi, mai ales, ce urmări ar putea determina. În analiza noastră considerăm că actorii principali sunt: elevii, profesorii, clasa politică şi părinţii. Lăsând la o parte micile şi de necontestat performanţe, imaginea publică a realizărilor elevilor de liceu abundă în: fumat şi consum de alcool în şcoli, bătăi categoria fete, băieţi sau dublu mixt, consum de etnobotanice şi droguri de mare risc, sex şi chiar crime. Cu toate acestea, cred că elevii sunt pe ultimul loc în responsabilitatea decăderii. Ei sunt obiectul muncii. Cu ce este de vină un lemn de nuc dacă tamplarul nu este capabil sa producă o mobilă valoroasă?// Profesorii de ieri, dascălii de astăzi, cu aceleaşi excepţii, nu s-au dat în lături de la şpăgi, sex cu elevi, destrăbălari în public şi un nivel de pregătire de tot râsul, confirmat la testele profesionale. Criteriul politic fiind suprem în promovarea pe funcţii, prea puţini mai sunt interesaţi de performanţe. Vina lor, chiar dacă nu au prima responsabilitate, este enormă! Au distrus, prin aport direct, câteva generaţii din ceea ce le plăcea să numească viitorul ţării!// Clasa politică, cea care a susţinut şi degenerarea sistemului de învăţământ, nici ea nu cred că are vina principală. Clasa politică, pentru perpetuarea poziţiei, a dat Restului ceea ce acesta a dorit şi a acceptat: opiu, iluzii, speranţe deşarte, etc. Am văzut bălăcării de o parte şi de cealaltă, fără nici un fond, care m-au dus din nou la Eminescu: Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mîna pe ei, Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei, Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni! Doar aşa ar scăpa ţara de tumoarea cancerului politic care ne secătuieşte.// Părinţii sărmanii, care atunci când odraslele călcau în străchini îi judecau cu prea multă indulgenţă derobându-i totdeauna de responsabilitate, ei au făcut eforturi prim ''metode româneşti'' pentru ca odrasla să trecă clasa, să ia o diplomă, fără nici un fel de acoperire. Ei au avut toate pârghiile să acţioneze atât în relaţia cu elevii, cu şcoala dar şi cu politicienii, pe care i-au votat, mereu, fără vreo garanţie. Dezinteresul pentru viitorul propriilor odrasle reprezintă elementul principal care a dus la situaţia bacalaureatului 2011. Şi cînd mă gândesc câte leaturi de această calitate au fost basculate în universităţi de doi bani (tiparniţe de diplome) care după o îndobitocire suplimentară le-au turnat în societate. Mă cutremur când mă gândesc că ei sunt deja medici, ingineri, judecători, poliţişti,.... politicieni. Oare acestea nu sunt păcate mai mari decât a celor din Sodoma şi Gomora care nu pot fi purificate decât prin foc?
Autor: Dr. LÃPUSAN ALEXANDRU

Lansarea volumului „Dreptul international intre stiinta, diplomatie si politica; "In honorem Dumitru Mazilu”

Joi, 30 iunie 2011, la ora 17.30, sala de conferinte „Iorgu Iordan” a Universitatii Crestine „Dimitrie Cantemir” din Bucuresti a gazduit lansarea volumului „Dreptul international intre stiinta, diplomatie si politica; in honorem Dumitru Mazilu”.
Volumul „Dreptul international intre stiinta, diplomatie si politica” este prima carte omagiala dedicata personalitatii domnului prof. univ. dr. Dumitru Mazilu, realizata sub coordonarea doamnelor conf. univ. dr. Luminita Dragne si conf. univ. dr. Madalina Tomescu, si tiparita sub sigla editurii Universul Juridic.
In cadrul lansarii au luat cuvantul majoritatea celor prezenti in sala, persoane care au avut legatura cu ilustrul profesor macar o data de-a lungul carierei. intre cei prezenti in sala le amintim pe doamnele Madalina Tomescu, Corina Dumitrescu, Elena Ianos Schiller, Constanta Calinoiu, Luminita Dragne, Lucia Mocanu, Mihaela Nistorescu si pe domnii Mihai Badescu, Nicolae Cirstea, Nicolae Neagu, Victor Ionescu, Dan Nastase, Darius Stan, Constantin Anechitoaia, Marian Covlea, si Cristian Tomescu, fiecare avand numai cuvinte alese despre profesorul Dumitru Mazilu, dar mai ales despre omul Dumitru Mazilu.
La finalul evenimentului, domnul prof. univ. dr. Dumitru Mazilu i-a onorat pe cei prezenti in sala cu un discurs asa cum numai domnia sa stie sa formuleze, patosul cu care a vorbit emotionandu-i pe multi.
Volumul cuprinde mai multe ganduri dedicate domnului prof. univ. dr. Dumitru Mazilu, personalitate marcanta a vietii publice din tara si din strainatate, marturie fiind exceptionalele realizari atat pe plan politic si diplomatic, cat si pe plan cultural si social.
Profesor universitar de renume, conducator de doctorat, autor a numeroase lucrari de specialitate, membru al unor academii de stiinta si universitati de prestigiu din strainatate, domnului Dumitru Mazilu a avut o contributie majora la dezvoltarea stiintei si invatamantului romanesc.
Presedinte, vicepresedinte si membru in diverse comisii si comitete ale Organizatiei Natiunilor Unite, precum si in alte organizatii internationale, domnia sa si-a dedicat intreaga viata luptei pentru apararea si promovarea drepturilor omului.
Evenimentul a reunit personalitati din invatamantul superior, oameni de cultura, politicieni, studenti, masteranzi, doctoranzi si fosti doctoranzi ai domnului profesor Dumitru Mazilu.

http://www.juridice.ro/154309/lansarea-cartii-dreptul-international-intre-stiinta-diplomatie-si-politica-in-honorem-dumitru-mazilu-cum-a-fost.html



Sa vorbesti despre cei ce ti-au fost profesori

Nu este deloc simplu si usor sa vorbesti despre cei ce ti-au fost profesori, mentori si modele in viata fara de amprenta legaturilor ce s-au creat. Spun acest lucru pentru ca ar trebui sa fim impartiali, sa ne indepartam de fiinta noastra ce a fost plamadita si modelata cu suflul lor experential.
Si poate ca ar fi trebuit sa-l evocam simplu ca pe omul stiintific, iubitor de carte, grijuliu fata de noi, cei am primit cate ceva din invatatura lor. Sau dimpotriva, pentru ca nu am putea sa zugravim impersonal, trebuie sa precizam ca ei sunt oamenii aflati intr-o perpetua cautare de a surprinde frumosul din jurul nostru, pe care sa ni-l ofere intre coperti de carte.
Cuvantul nostru este un imprumut al cuvantului lor ce dainuie prin noi pentru ca au stiut sa inobileze prin cultura domenii aride ale relatiilor intre tot si toate, si sa le prezinte intr-o aparenta plina de stralucire.
Profesorii sunt cei ce ne calauzesc in drumurile pline de obstacole si de capcane pe care viata ne-o prezinta.
Nu in ultimul rând, ar trebui sa stim ca ne referim la oameni modesti si discreti, loiali, metodici si meticulosi, cei care muncesc o viata pentru a ne oferi raspunsuri la intrebarile viitorului.
In fine ma incumet sa incerc, cu ingaduinta dumneavoastra, sa va impartasesc cateva impresii despre, Ambasadorul Dumitru Mazilu, asa cum l-am cunoscut, asa cum el apare in fapte, inclusiv in cartile sale. El este si va ramane Profesorul meu cel ce m-a sfatuit si m-a invatat, cel ce mi-a condus mana intocmai unui elev, mic invatacel in primi ani de soala. El va ramane pentru mine omul de la care am invatat sa apreciez si sa intrevad raspunsurile la intrebarile viitorului.
Sunt convins ca Ambasadorul Dumitru Mazilu are o foarte bogata viata sufleteasca, inmanunchind trairi, comandamente morale si convingeri intelectuale. Sunt sigur ca pe aceasta viata sufleteasca si-au pus, pentru totdeauna pecetea, mediul familial si locurile natale.
Caci Ambasadorul Dumitru Mazilu a venit pe lume intr-o tara cu nume de basm. Romania. O tara cu o familie numeroasa, cu rude multe, randuite pe ramuri si pe grade, unite prin sentimente trainice de apartenenta si de comunitate a destinului. Sufleteste, nu s-a despartit niciodata de aceste meleaguri ale radacinilor, populate de rubedenii. Romania pentru el inseamna legatura sacra de sange ce il urmareste mereu si pretutindeni. In pauze furate Capitalei cosmopolite sau saloanelor de inalte ceremoni, revine sa revada locuri si oameni. Nu e o intoarcere, pentru ca el n-a fost, cu adevarat, plecat de acolo. E o revenire la matca, intr-o succesiune de existente, de trairi, naturala ca tot ceea ce tine de viata.
Stie, oare, Ambasadorul Dumitru Mazilu, cat datoreaza acestor radacini? Cred ca da.
Stie el, insa, ca sunt nu putini cei care-l invidiaza pentru acest izvor de bogatie sufleteasca?
Eu nu ma sfiesc sa marturisesc ca eu sunt unul dintre acestia. Pentru ca soarta a facut sa am bucuria de al intalni pe exelenta sa, luand pilda trairilor experentiale ale cercetatorului ce coboara in arena deschisa. Spun ca ma inchin soartei caci putini, foarte putini cunosc ca fiecare ora petrecuta in compania domniei sale, este pur si simplu o invitatie la cunoastere si cercetare, o invitatie la civilizatie si cultura.
Este el Profesorul meu, Ambasadorul Dumitru Mazilu, cel despre care colegii de la Centru de Studii pentru Securitate din Zurich Dr. Daniel Möckli si Dr. Rolf Oertli spuneau:
"Suntem onorati sa cunoastem lucrarile foarte importante ale Ambasadorului Dumitru Mazilu, dovada vie a gandiri romanesti, ce tratateaza diverse teme pregatind prin cele scrise noile generatii pentru relaţiile diplomatice internationale. Aceste carti trebuie prezentate tuturor celor intersati de realitatiile subliminate de veacuri.
Aceste scrieri trebuiesc cunoscute in primul rand de toti cei ce acced in cariera de diplomati, dar si de toti cei ce vin in contact direct cu relatiile internationale."
Si spun ca sunt fericit caci din curiozitatea pentru tot ceea ce priveste relatiile internationale, politica si diplomatia mondiala am fost ales sa cunosc pe cel ce ani de-a randul, apoi decenii de-a randul, a urmarit evenimentele ce se petreceau pe marea scena a lumii si care erau de cele mai multe ori derutante.
Am fost ales sa-l cunosc pe cel ce m-a ajutat sa vad ce sta in fapt in spatele jocurilor de interese, sa sesizez pozitiile de putere, sa judec aranjamentele facute si sa surprind din manifestari aparent banale, continutul si sensul celor stabilite departe de ochii publicului.
Multi ani domnule Ambasadorul Dumitru Mazilu! Multi ani sanatosi va doresc domnule Profesor Dumitru Mazilu!


Dr. Darius Stan