Cuvantarea domnului Ambasador.Prof.univ.dr.Constantin Vlad cu ocazia primiri Premiului International Nicolae Titulescu

Asa cum spuneam parafrazand oarecum pe celebrul Bogdan Petriceicu Hasdeu, timpul indiferent cum, se va scurge, iar peste noi totii trec anii si peste toate acestea istoria va remarca momentul. Petrecem momente remarcabile in care putem bucura sufletul nostru prin contributia la binele generatiilor viitoare. De aceea ar trebui accentuata eleganta faptelor istorice. Cu acesta ozazie speciala am onoarea sa reamintesc cuvantarea exelentei sale a domnului Ambasador.Prof.univ.dr.Constantin Vlad cu ocazia primiri Premiului International Nicolae Titulescu - Bucuresti, 22 septembrie 2008.

Stimate domnule Presedinte al Fundatiei Europene "Nicolae Titulescu", Doamnelor si Domnilor,

     Acum doi ani ma simteam onorat pentru ca lucrarea „Diplomatia Secolului XX”, pe care o consider cartea vietii mele, aparea sub egida prestigiosului for stiintific românesc si international reprezentat de Fundatia Europeana Titulescu. Asemenea sentimente ma încearca cu atât mai mult astazi când activitatea mea de diplomat e socotita vrednica a primi premiul international, la fel de prestigios, Nicolae Titulescu. O  recunoastere în sensul ca ai facut si ceva bun în viata e cu atât mai pretioasa cu cât vine în ani târzii, când  servitutile vârstei merg mâna în mâna cu ignorarea, marginalizarea si chiar uitarea sociala, mereu mai acut resimtite. Va multumesc din inima domnule Presedinte Nastase, Dumneavoastra si membrilor Consiliului Fundatiei Europene Titulescu, în aceste momente solemne si emotionante pentru mine pe care, marturisesc, nu le mai credeam posibile. Multumesc totodata, foarte mult, scriitorului si diplomatului Ion Brad pentru cuvintele  magulitore rostite despre mine si distinsei doamne Georgeta Filitti pentru caldura cu care le-a dat citire aici. Aceleasi multumiri se îndreapta catre domnul director George Potra, pentru aprecierile exprimate.  Poate pe unele dintre aceste cuvinte si aprecieri nu le meritam, dar stiu ca au fost spuse cu sinceritate si, recunosc, mi-au facut bine.
` Onorata asistenta,
      Pregatindu-ma  pentru întâlnirea de astazi, initial m-am gândit sa va  ofer câteva date despre activitatea mea diplomatica. Am înteles însa ca, procedând astfel, n-as fi facut altceva decât sa repet informatii din curriculum vitae, demult  publice. De aceea, mi se pare mai potrivit sa vorbesc putin despre ceea ce consider a fi un veritabil crez de  viata si de conduita care, n-am nici o îndoiala, a însufletit întregi generatii de diplomati români.
      În acest sens, încep prin a mentiona ca m-am format intelectual în primul deceniu postbelic, atunci când tavalugul din Est se pornise sa stinga tot ceea ce era românesc în simtirea si constiinta, în modul de a fi, în traditiile, prezentul si viitorul neamului vietuind de milenii pe aceste meleaguri. Atunci, filonul, mai bine zis fiorul national si nimic altceva mi-a salvat sufletul si mintea, ca si multor, foarte multor alti români. În ceea ce ma priveste, copilarisem într-un colt de Oltenie, unde acest fior n-avea forta de traire proprie ardelenilor, care cunoscusera atrocitatile ocupatiei hortiste. El era însa prezent – difuz, putin utopic, dar cu atât mai puternic, mai încapatânat. Nu crescusem între „Miticii” de la Sud de Carpati, pe drept ironizati si dispretuiti, ci între vechi regateni asemanatori celor care se jertfisera pentru cucerirea independentei tarii si mersesera de doua ori la razboi  pentru Ardeal - lucru ce se uita prea usor astazi. Un strabunic cazuse la Plevna, iar tatal meu, ranit la Marasesti, facuse parte din detasamentele Armiei Române care înfrânsesera, luni de zile, trufia Budapestei. Pe un asemenea fundal, credeam cu tarie în destinul românesc al tarii. Nu spun ca, pregatind un doctorat în filozofie, nu i-am citit cu interes pe Plehanov si Cernâsevski. M-am aplecat însa asiduu asupra lui Vasile Conta, D.D. Rosca, asupra nelinistei ce razbate  pretudindeni de sub limbajul criptic al unui filozof de profunzimea si originalitatea lui Lucian Blaga. Am citit dintr-o rasuflare tot ceea ce aveam la îndemâna din Vasile Pârvan si Nicolae Iorga. Ma fascinau biografiile unor mari diplomati straini, dar ma întorceam mereu la Alecsandri, Kogâlniceanu, Bratieni, Take Ionescu si, mai ales, la inegalabilul  Titulescu. Ei erau ai nostri. Ei erau ai mei. Am salutat primele semne ale unei redesteptari nationale la Bucuresti, am scris despre natiune si perenitatea valorilor nationale, cu prelungirile lor în principiile si normele dreptului international.
      Când am pasit pe caile diplomatiei, am realizat repede ca aceste valori sânt singurele ce pot garanta împlinirea destinului românesc al neamului, care, totodata, nu putea fi decât un destin european. Aceasta dimensiune europeana mi se dezvaluia tot mai amplu pe masura ce participam la pregatirea si apoi la        desfasurarea primei Conferinte pentru Securitate si Cooperare în Europa. În acest cadru, pornind de la realitatile Batrânului Continent, aflat în centrul confruntarilor Razboiului Rece, am înteles cât de mari si înradacinate erau obstacolele aflate în calea eliminarii politicii de bloc si manifestarilor de forta, dar si ce potential de negociere, de construire de punti, de întelegere si cooperare rezida în politica de independenta a României, ce posibilitati de deschidere si actiune ofera aceasta politica diplomatiei. Am fost fericit ca, mai multi ani, am putut înscrie modestele mele capacitati în eforturile unei echipe de colegi minunati  si sub îndrumarea unor diplomati de înalta clasa, atasati cu trup si suflet interesului national. Alaturi de asemenea colegi si sub o astfel de îndrumare, am înteles ca, în diplomatie, ethosul national înseamna daruire, cautari continui, de obicei pline de framântari, de tensiune, de întrebari chinuitoare, nopti, multe nopti nedormite, capacitatea de a-ti asuma raspunderi. Ca diplomatia înseamna cultura, inteligenta, trairi autentice, contacte umane în care sa-ti prezinti cât mai bine tara, sa-ti apropii interlocutori dintre cei mai  diversi, nu întotdeauna comozi, sa cultivi prietenii, nu atât    pentru tine ca om, ci în calitatea de reprezentant al tarii. Am fost secondat în aceste stradanii, permanent si statornic, cu discretie, dar cu deplina angajare, de sotia mea Constanta Vlad, fire sociabila si prietenoasa, cu un har deosebit de a se apropia de oameni si a-si apropia oamenii. De aceea, permiteti-mi sa împart cu dânsa bucuria de astazi, sa-i exprim recunostinta pentru tot ceea ce a facut ca eu sa ma învrednicesc de onoarea ce mi se aduce acum.
      Desigur, ca oricine altcineva, am fost si eu sub vremi. M-am simtit mândru când tara mea se manifesta demn în arena mondiala si spunea ceva lumii, desi, personal, nu aveam nici un merit în aceasta privinta. Am suferit când, cu toate ca avea dreptate, nu o putea obtine, în contexte potrivnice ale raporturilor de putere. Am suferit si mai mult când nu avea dreptate, si nu gasea resurse proprii de a se schimba. Dar niciodata n-am ridicat piatra pentru a lovi si n-am mers cu jalba la înalte porti ale timpului. Am încercat sa fac cât mai mult din ceea ce eu credeam  ca e bine. Unii vor spune „bine ai facut”, altii vor considera ca trebuia mers  mai departe. Dar, privind în urma, nu pot sa nu remarc faptul ca, oricine se apleaca fara pareri preconcepute asupra subiectului, va constata ca diplomatia româna, în care se înscriau si stradaniile mele, n-a cunoscut nici un hiatus în slujirea interesului national.
      Si astazi, diplomatia si tara întreaga se afla sub vremi. Din fericire, ele sunt vremi bune. Nu vreau sa devin sententios si patetic, dar afirm ca de noi si numai de noi depinde daca vom fructifica în interesul national actuala sansa istorica. De un lucru sunt sigur: valorificarea acestei sanse nu trece prin negarea ci, dimpotriva prin afirmarea aceluiasi ethos national. Nici calitatea de membru al Aliantei Nord-Atlantice, nici integrarea în Uniunea Europeana nu presupun sa nu fim si sa nu ramâneam noi însine. De altfel, nici o alta tara aflata în conditie similara cu a noastra nu procedeaza într-un alt mod. Sa nu fim, deci, „originali” în aceasta privinta. Sunt convins ca pastrarea si pretuirea a ceea ce este cu adevarat specific natiunii române poate face din România un partener respectat si cautat. Repet, nu cred ca nihilismul îndreptat împotriva propriilor valori ar face parte din fibra noastra nationala. Asa cum nu cred însa ca ethos înseamna îngustime nationala, ca diplomatia se poate acomoda cu improvizatia, inconsecventa, bunul plac, incultura.
      Daca  românii, plictisiti de vesnicele ciorovaieli si ciondaneli politice, suprasaturati de goliciunile, violentele si neamprostia, revarsate zilnic pe tarabele tabloidelor si ale unor mici ecrane; daca acesti români  au simtit câteva batai de inima alaturi de ceea ce un om obisnuit, ca noi, Bogdan Aurescu, împreuna cu echipa sa, a încercat sa faca în ultimele saptamâni pentru România la Haga, aceasta ar fi un semn de normalitate. Mai mult, ar fi o speranta, o sansa. Si, sunt convins ca asa este. În ceea ce ma priveste, am fost si ramân un optimist incorigibil. Cred în potentialitatile de profesionalism si de reusita ale diplomatiei române. Cred în destinul  tarii, pe care-l înteleg în cel mai autentic spirit titulescian, anume un destin deopotriva national, european, cu o larga deschidere spre universalitate.
Va multumesc, 

Istoria isi aminteste de oamenii ce au marcat momente in istoria lumii. Sesiunea omagială Nicolae Titulescu

In ziua de vot, pe fondul agitatiei alegerilor prezidentiale va invit sa ne indreptam atentia spre eleganta faptelor istorice reamintind cuvantarea exelentei sale a domnului Ambasador.Prof.univ.dr.Constantin Vlad cu ocazia Sesiunii omagiale Nicolae Titulescu - Bucureşti, 30 martie 2009.




Dragi oaspeţi de pe meleaguri oltene,

Domnule director George Potra,

Doamnelor şi domnilor,


Iată-ne, din nou, adunaţi în acest splendid edificiu, încărcat de istorie, cu un loc aparte în sufletele noastre.

Suntem aici în semn de omagiu. Suntem aici pentru a împărtăşi gânduri şi a trăi împreună câteva bătăi de inimă în memoria şi întru cinstirea celui care a fost Nicolae Titulescu. Suntem aici pentru noi, din nevoia de Titulescu, o nevoie resimţită astăzi parcă mai acut, mai presant.

Tocmai din această nevoie încep scurta evocare de faţă spunând câteva cuvinte despre omul Titulescu. Ştiu, nu sunt original. Au făcut-o până acum străluciţi contemporani ai săi. Au făcut-o eminenţi exegezi, după trecerea sa în lumea celor drepţi şi în zilele noastre. Au făcut-o prienteni, precum şi adversari ai săi. Primii – cu preţuire şi admiraţie. Ceilalţi – cu pornire şi răutate. Istoria însă, cu dreaptă judecată şi cu măsură în cazul său, l-a aşezat în cele din urmă pe locul meritat cu prisosinţă în galeria bărbaţilor de seamă ai neamului.

Titulescu a fost înainte de toate un mare român. Şi-a iubit ţara cu înflăcărare şi a slujit-o cu credinţă şi devotament exemplare. Alături de alţi iluştri reprezentanţi ai generaţiei sale, a trăit vibraţia înfăptuirii până la capăt a idealului unităţii naţionale. Născut în Oltenia, n-a avut linişte până când românii din Ardeal, din Basarabia şi Bucovina nu s-au unit cu ţara. Şi nici astâmpăr.

După Marea Unire, se înregimenta cu aceeaşi dăruire şi abnegaţie construcţiei statului naţional român, însfârşit întregit. Excela ca om politic, ca om de stat, spre a-şi găsi marea vocaţie în diplomaţie. Pe urmele unor înaintaşi eminenţi, precum Alecsandri şi Kogâlniceanu, şi umăr la umăr cu un contemporan de talia lui Take Ionescu, Titulescu aducea în zestrea României pe diplomatul cult, pe cărturarul în frac, cu o solidă formaţie intelectuală. Fragil prin constituţia fizică, sorbea nebănite forţe dintr-o combustie internă alimentată de mari şi înalte idealuri, hrănită de o inteligenţă ieşită din comun.

„Avea, scria despre el Lucian Blaga, o faţă de „asiat” fără vârstă, cu unele trăsături de copil, dar cu luciri de nedescris în ochi, unde se aduna toată viaţa. Atâta luminozitate cerea neapărat boala trupului, ca un necesar complement...Titulescu îmi făcea impresia unei fiinţe de alt ordin decât cel uman. De unde s-a coborât în faţa mea şi datorită căror împrejurări s-a putut întrupa? Atunci ca şi mai târziu , în atâtea alte situaţii în care ne întâlneam, mi-am zis: Da, Titulescu este cea mai strălucită inteligenţă pe care am întâlnit-o în viaţă”.



În ciuda sănătăţii precare,Titulescu muncea enorm, urmărea neobosit evoluţiile în lume, scruta cu atenţie ceea ce se petrecea în marile cancelarii ale vremii. Avea o capacitate aparte de a sezisa semnificaţii largi în fapte aparent mărunte, în a intui dimensiuni şi consecinţe de durată în acţiuni la prima vedere singulare, în a înţelege posibilele urmări îndepărtate ale cotidianului, adesea neluate în seamă. Era tenace, temeinic, exigent înainte de toate cu el însuşi, un negociator greu de egalat. A rămas proverbială migala cu care îşi pregătea fiecare acţiune diplomatică, întreprinsă în numele şi in interesul României. În faţa unor mari demersuri, era adesea chinuit de îndoieli, nu în justeţea cauzei pe care o slujea, ci a modalităţilor de abordare a subiectelor de negociat, a mijloacelor pe care avea a le pune în mişcare pentru atingerea scopurilor urmărite. Era de neclintit în ceea ce priveşte principiile, dar de o largheţe care părea nelimitată în căutarea de punţi şi puncte de contact. Inventiv, inepuizabil în argumente, irezistibil prin vorbă şi atitudine cucerea, convingea, înfrângea orice cerbicie. Psiholog fin, ştia să se pună mereu în postura celui cu care negocia, reuşea să găsească zonele de interes comun, să delimiteze strict chestiunile controversate şi poziţiile ireconciliabile. Şi chiar atunci când şi el şi interlocutorul său plecau acasă cu poziţiile neschimbate, gradul de înţelegere reciprocă era incomparabil mai înalt şi potenţialităţile de noi abordări ulterioare mai largi şi promiţătoare. Deşi se particulariza printr-o personalitate puternică, credea în potenţialităţile muncii în echipă, îşi consulta necontenit colaboratorii, pe care-i selecta cu grijă şi îi forma cu exigenţă.

Titulescu a fost un vorbitor de excepţie. Nu căuta să capteze atenţia şi aprecierea auditoriului prin gestică sau inflexuni vocale. În discursul său nu era nimic teatral, nimic sentenţios. Nici un efect căutat. El captiva nu prin modul cum vorbea, ci prin ceea ce spunea. Vorba lui avea întotdeauna miez. Citindu-i conferinţele, expunerile, prezentările de probleme, multe dintre miile de telegrame întâlneşti analize strălucite, efectuate într-o logică strânsă, totul înscris într-o construcţie arhitectoctonică din care nimic nu lipseşte şi, în acelaşi timp, nimic nu prisoseşte – nu e deloc întâmplîtor că exegeţi ai lui amintesc de apetitul său, mereu înnoit, pentru Platon. Iar această logică strânsă era de regulă exprimată într-o limbă frumoasă, plină de vioiciune şi culoare. Într-adevăr, Titulescu avea cultul frumosului în exprimare. Un frumos firesc, neostentativ, care nu făcea decât să dea expresie unui suflet ales, adânc cunoscător al oamenilor şi al lumii. Şi unei stăpâniri depline a problemei asupra căreia se apleca. Nu mă pot abţine, în această privinţă, să nu reamintesc descierea pe care o făcea Sextil Puşcariu, martor ocular, unui expozeu al lui Titulescu în faţa Consiliului Ligii Naţiunilor la 5 septembrie 1925:

„La masa verde, pe fotolii mari, cei zece membri ai Cinsiliului Ligii. Titulescu este invitat să ia cuvântul; linişte deplină în sală. A vorbit trei sferturi de oră, dar la toţi li s-a părut că au fost doar 10 minute. Fără să întrebuinţeze figuri oratorice, fără un pic de declamaţie, însă pe un ton cald care făcea să-ţi furnice prin spate, cu o logică strânsă încât nu puteai pune la îndoială nimic din cele spuse, ridicându-se tot timpul pe un punct de vedere înalt politic, social şi filosofic...Şi totul într-o franţuzească elegantă, însă fără nici urmă de afectare. Cu o dicţiune impecabilă, fără urmă de şovăire, încât aveai impresia curgerii unui râu de munte bogat în apă limpede. A fascinat pe toată lumea...Când ai asemenea oameni, nu te mai poţi îndoi de viitorul neamului nostru”.


Cu o astfel de matrice a personalităţii, Titulescu a lăsat posterităţii moştenire o operă de mari dimensiuni şi de o incontestabilă valoare. Graţie eforturilor şi perseverenţei Fundaţiei Europene ce-i poartă numele, preşedintelui său, profesorul universitar doctor Adrian Năstase, şi directorului său executiv, George G. Potra, această operă se află acum în cea mai mare parte, ordonată, adnotată, tipărită la îndemâna tuturor celor interesaţi. E o moştenire bogată în substanţă ideatică, în experienţă practică ce se impune spre studiu şi analiză nu numai învăţăceilor, ci şi diplomaţilor cu stagiu în domeniu.

E greu de găsit, în preocupările lui Tiutulescu, un subiect care să rivalizeze, ca atenţie, pondere şi semnificaţie, cu ideia repudierii forţei şi ameninţării cu forţa în relaţiile dintre state. Marele diplomat român a fost un adversar hotărât, redutabil al oricăror manifestări ale politicii de forţă, oriunde acestea aveau loc, din Etiopia până în Manciuria, şi oricine era protagonistul lor. El şi-a ridicat glasul, de înaltă autoritate, împotriva agresorilor şi în apărarea victimelor. A militat pentru crearea unui front larg contra recurgerii la forţă în rezolvarea disputelor internaţionale şi a atras atenţia, mereu şi mereu, asupra consecinţelor grave ale unei atitudini pasive din partea comunităţii internaţionale, a Societăţii Naţiunilor faţă de politica de forţă, mai ales când aceasta se asocia, cum era cazul Europei, cu orintările spre revizuierea prin război a sistemului creat prin Tratatele de Pace încheiate după Primul Război Mondial. Avându-l pe Titulescu în fruntea diplomaţiei sale, România se alătura statelor aderente la Pactul Briand-Kellogg, care proclama interzicerea războiului, deşi a fost printre primii care i-au dezvăluit limitele şi carenţele de eficienţă. În condiţii similare, România contribuia activ la elaborarea unui document cuprinzând o definiţie modernă a agresiunii şi agresorului şi la aplicarea acestuia în relaţiile dintre state.

Să fie oare desuet pentru viaţa internaţională contemporană apelul lui Titulescu împotriva forţei şi a politicii de forţă? Numai un naiv ar putea susţine aşa ceva, spre a nu spune mai mult. Desigur, lumea de azi este într-o serie de privinţe diferită, chiar mult diferită, faţă de cea în care a trăit Titulescu. Dar nici prilejurile, mai bine zis, pretextele de a ameninţa cu folosirea forţei şi de a o utiliza efectiv, şi nici amatorii de a le pune în practică nu lipsesc. Iar instrumentul recurgerii la forţă continuă să fie creat cu mult zel: cheltuielile mondiale pentru înarmări depăşesc în prezent pe cele atinse în perioada Războiului Rece şi tind să concureze cu cele cunoscute în cel de Al Doilea Război Mondial.

Această politică a forţei e un obstacol greu de trecut în delimitarea, în cazul unor state, a factorilor beligeranţi interni şi a intervenţiei externe. Ea s-a aflat în spatele destrămării unor state cu tradiţie de statornicie şi stabilitate, după cum tot ea este de natură să încurajeze, iar uneori chiar încurajează, mişcări deschis separatiste, secesioniste. Aceeaşi politică a denaturat sensul luptei atât de necesare împotriva unui fenomen atât de periculos cum este terorismul internaţional, din Irak până în Cecenia. Nimic altceva a generat conceptul de război preventiv, concept lansat iniţial la Washington şi preluat rapid la Moscova şi la Paris.

Iată fapte care, după părerea mea, pun în relief deplina actualitate a neesităţii eliminării forţei şi ameninţării cu forţa în arena internaţională – idee atât de ataşată gândirii şi acţiunii lui Titulescu.

Este de remarcat că România nu s-a angajat şi nu se angajează în acţiuni care se înscriu pe linia politicii de forţă. Prin componente ale forţelor sale armate, ea e prezentă în teatre de operaţiuni sau în misiuni de menţinere a păcii şi reconstrucţie post-conflict, alături de aliaţi sau parteneri, în baza unor mandate emise de autorităţi internaţionale legitime. Ea îşi îndeplineşte astfel îndatorirea de stat membru al Naţiunilor Unite, al Uniunii Europene, al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, al Alianţei Nord Atlantice. Este, desigur, de aşteptat şi de sperat că România, care a fost şi rămâne şi patria lui Titulescu, va continua aceeaşi linie de conduită, nu-şi va da girul nici unui fel de manifestări ale politicii de forţă şi, cu atât mai mult, nu se va lăsa antrenată, sub anumite angajamente externe, în nici un fel de astfel de manifestări. În această privinţă, mi se pare de extremă importanţă evitarea oricăror angajări care să antreneze România în însuşirea şi punerea în practică a conceptului de război preventiv.

Alături de repudierea forţei, unul dintre cele mai înalte comandamente ale gândirii şi acţiunii diplomatice a lui Titulescu a fost respectul faţă de dreptul internaţional şi întronarea acestuia în practica raporturilor dintre state. „Dreptul e mai presus decât pacea”, declara solemn preşedintele american Wilson la 2 aprilie 1917, cerând Congresului să declare război Germaniei imperiale. „Dreptul e garanţia păcii”, glosa Titulescu, un deceniu mai târziu. Dreptul, cuprinzând principii şi norme clare de conduită a statelor în arena internaţională, egale pentru toţi, obligatorii în egală măsură pentru oricine. A făcut istorie, intrând în antologie, replica pe care Titulescu i-o da lui Orme Sargent, oficial al Foreign Office-ului, într-o elevată dispută de idei. „Trebuie să recunoaşteţi, domnule ministru, afirma sentenţios diplomatul de pe Tamisa, că Marea Britanie înseamnă mai mult decât, să zicem, Venezuela”. „Marea Britanie e mai puternică decât Venezuela, replica Titulescu, dar în faţa Legii Internaţionale, ele sunt egale!”. Pentru Titulescu, dreptul aplicabil raporturilor dintre state nu era o simplă sumă de principii şi de norme, ci era Legea Internaţională, cu majuscule, stăpânul-lege, cum o numea uneori. Acest drept avea la temelie principiile înscrise în Pactul Ligii Naţiunilor, formulat sub impulsul grozăviilor Primului Război Mondial. Titulescu avea să fie unul dintre cei mai aprigi şi prestigioşi apărători ai Pactului Ligii, unul dintre cei mai temuţi adversari ai încălcării acestor principii, ai „rupturii de Pact” cum se vorbea atunci. Va urmări cu vigilenţă ca întreaga construcţie juridico-politică internaţională să fie conformă Pactului şi va sancţiona fără rezerve orice tentative de a scoate această construcţie de sub imperiul Pactului Ligii Naţiunilor. Rămâne ca o reuşită exemplară rolul său în torpilarea încercării de creare a aşa-numitului „Pact al celor Patru în 1933-1934. Iniţiat de Mussolini, aceasta îşi propunea încheierea unei înţelegeri între Italia, Germania, Marea Britanie şi Franţa, potrivit căreia cele patru puteri – de fapt, mari puteri, după criteriile de atunci – să urmărească şi să rezolve, împreună, problemele Continentului. După preparativele diplomatico-protocolare de rigoare, se întâlneau, la invitaţia lui “Il Duce”, proaspătul cancelar german, Adolf Hitler, şi premierii britanic şi francez. În proiectul de tratat pe care Cei Patru îl pregăteau se aroga şi dreptul semnatarilor Pactului de a patrona eventuale rectificări de frontiere în Europa. Astfel, în Europa se întindea umbra Congresului de la Viena şi a unei “Sfinte Alianţe” sui generis. Numai că, între promotorii ideii unui nou Directorat în şi asupra Europei, nu se aflau oameni de talia lui Talleyrand şi Metternich. În schimb, în tabăra adversarilor unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi va fi Nicolae Titulescu. Acesta, după ce s-a aflat că se preconizează statuarea dreptului Celor Patru de a modifica graniţe în Europa, nu a mai avut linişte. În calitate de ministru de externe al României şi în numele Micii Înţelegeri, a ars ca o flacără zile şi săptămâni de-a rândul, într-un periplu diplomatic între Paris şi Londra, de o intensitate şi de o fervoare extraordinare. Şi-a copleşit interlocutorii cu argumente şi demonstraţii imbatabile, fiind mereu cu un cap mai sus decât ei, fără excepţie, ca nivel ideatic şi ca persuasiune. A chemat la raţiune şi, pe de altă parte, a ridicat degetul arătător în semn de avertisment. A făcut incursiuni pilduitoare în istorie şi proiecţii de viitor, toate sumbre, în cazul constituirii Pactului. În strălucite lecţii de drept internaţional, a pus faţă în faţă Pactul Ligii Naţiunilor şi Pactul celor Patru, demonstrând că acesta din urmă răstoarnă înseşi fundamentele ordinii politice şi juridice europene. Ştiind prea bine că Londra fusese prima care vorbise despre nedreptăţile tratatelor de pace, mai ales faţă de Germania, şi cunoscând bine, prin misiunile sale pe malurile Tamisei dedesubturile politicii “Perfidului Albion”, nu şi-a cruţat inteligenţa şi abilitatea spre a demonstra miopia şi iresponsabilitatea poziţiilor Marii Britanii în problema Pactului. Dar ştiind la fel de bine că Parisul era gata să accepte Pactul din conştiinţa propriei slăbiciuni şi de teama de izolare, tirul ofensivei declanşate pe Sena era uneori mai vehement şi necruţător. Iată o mostră: "Dacă Franţa, argumenta el la Quai d’Orsay, renunţă la sfânta sa misiune de protectoare a micilor puteri, ne vom lipsi de ea! Nu suntem până întratâta părăsiţi de zei, încât să nu mai putem găsi prietenii mai loiale şi mai curajoase. Şi chiar de ar fi să rămânem singuri, nu ne vom închina în faţa deciziei Clubului păcii al vostru. Iar eu, eu am misiunea de a vă preveni în mod caritabil că revizuirea tratatelor va aduce războiul” . Ca într-o partidă de şah pe care a condus-o tot timpul cu strălucire, Titulescu a spus “gardă” la Londra şi “şah” la Paris. Şi, în timp ce dincolo de Canalul Mânecii câteva piese răsleţe continuau să asigure un anumit câmp de manevre, dincoace de Canal ultimele rezistenţe erau înlăturate. Parisul ceda – era “şah mat”: era o victorie pe care Europa o datora unui român.. Pactul era semnat, dar ceremonia instituirii sale semăna a prohod. Fără clauze teritoriale, pentru Berlin şi Roma el nu mai avea nicun sens; nu avea să fie ratificat şi nu intra în vigoare. Că Titulescu avusese dreptate urma s-o demonstreze doar peste câţiva ani Münchenul, unde “Cei Patru”, fără Pact, hotărau dezmembrarea Cehoslovaciei, deschizând astfel calea spre cel de Al Doilea Război Mondial.

Mă întreb şi în acesastă privinţă: este oare lipsită de semnificaţii actuale angajarea deplină a lui Titulescu în apărarea, consolidarea şi aplicarea acelor principii şi norme care constituiau în perioada interbelică fundamentul ordinii mondiale? După părerea mea, răspunsul la această întrebare nu poate fi decât unul singur; anume, nicidecum. Cred chiar că, luând în considerare deosebirile de epoci istorice, semnificaţia liniei de conduită a lui Titulescu în problema dată îşi dezvăluie noi valenţe.

Lumea de azi dispune de reglementări privind angajarea statelor şi a oricăror altor actori în viaţa internaţională de o întindere şi complexitate fără precedent. Fundamentul acestora se află în Carta Naţiunilor Unite, în principiile încorporate în Cartă. În spiritul, mai mult, în baza acestor principii s-a clădit un eşafodaj ramificat care pune în relaţie drepturile şi obligaţiile statelor, afirmarea suverantăţii acestora şi împlinirea cerinţei imperioase a cooperării internaţionale, războiul şi pacea, asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, inclusiv prin dezvoltarea diferitelor ramuri ale dreptului internaţional umanitar.

Carta Naţiunilor Unite şi ansamblul reglementărilor care dau conţinut dreptului internaţional au trecut cu bine examenul, deloc uşor al Războiului Rece. Astăzi însă, când acesta a rămas în trecut, există voci care, deschis sau în surdină, consideră Carta drept un document perimat. Nimeni însă nu-şi asumă răspunderea de a iniţia revizuirea sau înlocuirea ei cu un instrument de vocaţie şi statură comparabile. O tentativă de acum câţiva ani de a reforma Organizaţia Naţiunilor Unite, cu anumite implicaţii referitoare la unel prevederi ale Cartei, nu a fost finalizată.

În practică însă, există factori de putere în lume care acţionează alături, adică în afara Cartei. Există state şi grupări de state care, ignorând prevederile capitolului VII din Cartă, precum şi reglementările internaţionale privind agresiunea, îşi arogă, cu de la sine putere, dreptul de a apela la forţă, inclusiv la forţa armată, pe plan internaţional, de a schimba regimuri politice şi conducători de state. În condiţii când, în diferite părţi ale Globului, au avut loc grave încălcări grave ale drepturilor omului, abominabile acte de genocid şi epurare etnică şi confesională, reacţia comunităţii internaţionale a fost adesea tardivă şi ineficientă. Aceasta, nu pentru că prevederile şi instrumentele internaţionale în materie ar fi deficitare. Ci, mai ales, pentru că unii actori internaţionali au găsit cu cale să acţioneze ocolind Consiliu de Securitate al ONU şi ignorând, de pildă, reglementările Convenţiei privind combaterea crimei de genocid.

Desigur, nici Carta ONU, nici Ordinea mondială politico-juridică clădită pe eu nu sunt imuabile. Dar te întrebi: cui folosesc, căror interese le răspund ignorarea şi încălcarea lor? Departe de mine gândul de a face aici procese de intenţie. Să ne reamintim totuşi că în perioada interbelică subminarea păcii şi securităţii internaţionale, calea spre război au trecut în mare măsură prin slăbirea Ligii Naţiunilor, prin încălcarea nesancţionată a principiilor şi normelor consacrate sau întemeiate pe Pactul Ligii.

Iată doar câteva dintre motivele de meditaţie la care îndeamnă astăzi moştenirea pe care ne-a încredinţat-o, tuturor, Nicolae Titulescu. Lor li s-ar putea adăuga atâtea altele, cum sunt grija exemplară şi intransigenţa cu care Titulescu apăra suveranitatea statului român, ideile sale generoase şi clarvăzătoare privind organizarea păcii, în faţa pericolelor de război, virtuţile cooperării internaţionale, sensul exact al conceptului său de spiritualizare a graniţelor etc., etc. Cele invocat sunt însă, cred, cu prisosinţă relevante. Înseamnă toate acestea o chemare „înapoi la Titulescu”? Nu, nicidecum. Nu avem de ce să ne întoarcem, pur şi simplu, la Titulescu. Avem nevoie de el aici, în lumea noastră de acum. Avem nevoie de el pentru a ne inspira, pentru a folosi idei ale sale, modul său de a fi şi de a face diplomaţie. Într-un cuvând, avem nevie de modelul său.

Să nu ne ferim de un astfel de cuvânt. În fapt, traiul în societate înseamnă învăţare socială, munca, performanţa într-un domeniu de activitate înseamnă asimilare de cunoştinţe, însuşirea de experienţe, nu în ultimul rând, inspiraţia din modele. Problema este de a alege, conştient şi deliberat, modele bune, pozitive, demne de urmat. Iar Nicolae Titulescu este, cu prisosinţă, un astfel de model.

A-l studia, a-l înţelege, a asimila ceea ce se dovedeşte peren în opera sa, spre a fi mai apţi, mai capabili, mai performanţi, mai buni români este cred, cea mai îndreptăţită, mai binemeritată cinstire a numelui şi moştenirii sale


Autor: Ambasador.Prof.univ.dr.Constantin Vlad

Profilul populatiei viitoare intregului functional al Statului Unional European

O data cu primul semnal al ratificarii tratatului de la Lisabona, in spatiul european se contureaza ideea intregului functional Statului Unional European. Plecand de la conceptul roman de definirea a statului ( corpus si animo ) ne vom indrepta atentia intr-un mod mai special asupra descrierii profilului viitorului cetatean al Statului Unional European.
O prima perspectiva , de loc de neglijat este atitudinea populatiei, care trebuie perceputa dincolo de orgoliile politice sau ideologice predominante in spatiul traditional al statului national dintr-un moment al integrarii sau altul.
La fel ca si in cazul populatiilor tarilor noi venite in imensul club unional, se poate produce sau exista o premisa a discrepantei intre ceea ce se presupune ca se doreste la nivelul populatiei si atitudinea efectiva a populatiei.
Aproape ca intotdeauna, intre estimarile comportamentale ale populatiei si realitatea produsa, subliniem o discrepanta intre elementul schimbarii si incertitudinea inlocuirii atat de caracteristica in toate masele acestui imens spatiu nou creat.
In cazul de fata, este evident ca un procent semnificativ din populatiei statului unional se va pozitiona favorabil creand o clasa de suprematie fata de celelalte populatii membre ale aceluiasi statut cetatenesc.
Motivul fiind nu atat admiratia promovarii in spiritul bunelor valori europene, cat prapastia unei societati dominante ce are exercitiul istoric de suprematie.
Pe de alta parte, exista si de aceasta data un procent din populatie care are un sentiment ambivalent fata statutul cetateanului european, deoarece de multe ori nu are suficienta informatie relevanta in aceasta problema, in alte cazuri o ignora in mod voit sau are chiar interese divergente in raport cu acordarea unui titlu de egal cu el.
Daca in comunitatea traditionala de tip european cetateanul era considerat un reprezentant al fortei de executie, care trebuia sa dispuna de un minimum de abilitati pentru a servii conditiei guvernatoare, devenind doar un executant docil a carui viata era controlata si planificata aproape complet de catre guvernanti unui stat, in noul stat european este promisa o sansa fiecaruia dintre noi complet diferita.
Cetateanul european ne este descris ca o fiinta autonoma care are drepturi si isi poate planifica singur viata deoarece dispune de noi competente (pachete de cunostinte, aptitudini si atitudini transferabile, multifunctionale) care ii permit implinirea si dezvoltarea personala, detine in exculsivitate dreptul de decizie ce poate ajuta in incluziunea sa sociala si recunoastere in adevaratele valori ale egalitatii cetateanului.
Tot pentru viitorul cetatean unional european, procesul de egalizare nu inseamna doar desprinderea dintr-o societate bazata pe controlul formelor de guvernare statale si pe coercivitatea excluderii, dar si o oportunitate in a se mobiliza in escaladare in care sa si asigure un loc in varf.
Cu totii stim ca suntem oameni, ca avem drepturi si obligatii si suntem cu totii la fel de egali in fata conditiei de drept, dar cu siguranta numai unii vor fi mai egali decat ceilaltii. Visul nostru comun este bazat pe promisiunea de intrare intr-o societate bazata pe cunoastere, combaterea excluderii si centrata pe noi competente de baza. Este o oportunitate de a primii o noua sansa.
In conformitate cu studiile efectuate in acest domeniu putem remarca cum fiecare generatie se dezvolta intr-un nou context psiho-sociologic, dezvoltand valorile unui prag al maturizarii ce va aduce si sarcina responsabilitatii evolutiei generatiilor viitoare.
Urmand astfel o ciclitate evolutiva, de permanenta schimbare si adaptare la mediul existent, este dovedita si subliniata conditia ca omul s-a adaptat mediului si a devenit inovator si nu mediul s-a adaptat la cerinta acestuia.
Poate fi aceasta o idee de discernamant ce justifica raportul existential intre conditia istorica a omului si constatarea acestuia la un anumit moment. Supun atentiei un model teoretic zugravit pe principii de afectare pentru ca o constatare a aspiratiilor teoretice a viitorului cetatean ce va popula statul unional european trebuie sa se diferentieze, demonstrand prin faptul ca nimic din cele intamplate de dinainte nu au fost gasite altfel.
In vederea definirii profilul populatiei viitoare europene, este important sa fie cunoscute atat visurile, dorintele, cat si temerile actualei generatii europene.
In acelasi sens, previziunea asupra unei colaborari armonioase intre cetatenii fostelor state ale secolului XX, dar si ale viitorului, nu este posibila fara cunoasterea unui stadiu actual al sfidarilor existente, al esecurilor, sperantelor si oportunitatilor cu care se confrunta omenirea de astazi si care vor fi absorbite in viitor pentru a produce efecte.
Realizarea unui profil al noii generatii de europeni este o prioritate in analiza cunoasterii, constructiei si dezvoltarii de adaptare a statutului cetateanului European viitor.
Cunoastem faptul ca tinerii europeni s-au format in medii diferite in contextul specific pentru fiecare tara in parte. Conceptele ca si Regionalizarea sau si Globalizarea va face ca stilul lor de viata, trasaturile, aspiratiile si grijile sa se uniformizeze.
Lumea de astazi este, din perspectiva tinerilor, o imensa comunitate din ce in ce mai unitara.
Daca in secolul trecut aspiratiile generatiilor tinere europene era sa atinga pamantul fagaduintei (SUA) datorita artactiei fortei propagandistice, in Europa de astazi sesizam in aceeasi concentratie similitudini in aspiratii intre tinerii din diverse tari membre UE cum ar fi Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Romania, Franta, Germania, Portugalia, Spania, Olanda.
Stadiul copilariei se incheie pentru majoritatatea subiectilor la varsta aproximativa de13-14 ani urmand sa evolueze la o noua etapa numita adolescenta, la varsta de aproximativ 18,19 ani. Adolescenta este caracterizata in general de imaturitate, radicalism, lipsa tolerantei moderarii, lipsa auto-controlului ingreunand procesele de integrare. Tinerii europeni sunt pregatiti de a atinge evolutiv un stadiu de maturizare spre varsa de 29 - 32 ani .
Astfel realizam aspiratia noi generati de intarziere in zona adolescentei privind-o exclusiv ca pe un stadiu privilegiat, in care te poti bucura de viata, poti explora, fara a-ti asuma responsabilitatile corespunzatoare.
Apreciem o sensibilitate concentrata pe modul de a se distra, achizitiona tehnologie de ultima ora, de a purta exclusiv haine de ultima moda trend, obtinerea de venituri financiare fara asumare.
In general generatia noua europeana manifesta o atitudine caracterizata prin indiferenta in raport cu societatea, nu sunt dispusi sa se implice pentru a schimba ceva. Conduita lor este construita in grupul de varsta careia ii apartin si este pentru ei societatea care conteaza, cu care se identifica. Astfel se desprindem ideea dominanta ce ii guverneaza si care este suprematia personala nejusta ce are ca principiu "nimic nu este mai important decat propria persoana". Viitorul este obstructionat de oglinda statutului individual raportat la grup. Totusi nevoia de manifestare a propriei individualitati este foarte prezenta.
Combinand nevoile individuale cu regulile de apartenenta la grup, tinerii sunt atrasi sa aleaga modele dintr-o gama limitata agreate doar de cercul de apartenenta.
Nu dezvolta mari pasiuni si in viziunea lor, existenta este compusa doar din obiective punctuale trasate pe criterii de influenta restransa. Insa, aspiratiile tinerilor din totdeuna o data cu varsta devin aceleasi, numai ca modalitatile de obtinere sunt diferite, iar timpul inegal de ajungere la maturizare va face diferenta intre generatii. Profilul acestei generatii pare sa fie mai putin indreptata catre calea constructiei mediului propice dezvoltarii, sunt mai putin loiali, construiesc relatii mai putin durabile, dar sunt orientati spre acumulare personala. Credinta in valorile traditionale si institutiile ce au nascut conceptul educatiei pentru pace si-au pierdut in mare masura relevanta pentru aceasta generatie. Noua generatie europeana se afla in cautarea unor noi valori originale, care sa nu apartina trecutului si doar sa ii ajute sa gaseasca un echilibru al dezvoltari viitoare. Cunoastem cu toti ca euforia schimbarilor generale produce efecte asupra capacitatii de adaptare la noul climat, iar pregatirea integrarii in climatului unitar nu se arata a fi dificila detinand astfel de indicatori.

Oamenii si faptele lor au asigurat peste veacuri existenta noilor generatii
Fiecare dintre noi a primit cel putin o data in viata darul cuvintelor frumoase.
Unii, au considerentul ca le-a fost oferita aceasta bunatate doar de la cei din cadrul familiei, iar altii considera ca l-au primit si din partea altora.
Vorbesc acum despre acele cuvinte si despre acei oameni care iti daruiesc din cunostinta lor fara ca sa astepte vreun rezultat personal din partea ta si din considerentul dezvoltarii continuitatii mediului.
Asa a fost pentru mine un personaj pe care cu drag mi-l amintesc si il voi denumi aici generic "Nenea Vasile".
Si parca il vad si acum, un batran inalt puternic cu o tinuta demna a unui ostas decupat parca din cartile de istorie, cu gesturi controlate, chipul de gheata si ochii sfredelitori. Asa arata nenea Vasile pe care l-am gasit muncitor necalificat la cofetaria Victoria in 1979.
Imi amintesc cum parinti nu ne lasa sa vorbim cu el pentru ca se stia despre acesta ca servise Legionarilor si fusese eliberat din inchisoare cu stigmatul de uneltire impotriva sistemului comunist.
Dar noi copii mergeam cat de des puteam sa-i ascultam povestile.
Nenea Vasile fusese, in fapt, un fost comandor al regimentului Regal de Aviatie. Un om citit pe care razboiul il prinsese la studii in scoala tehnica de aviatica de la Berlin - Enrique Keller Fritsch.
Nu servise nici cum fortelor Legionare si fusese trimis in lagar pentru colaborationism cu fortele fasciste in urma schimbarilor regimurilor politice din jumatatea secolului XX, la venirea la putere a comunistilor.
Se dusese vestea printe copii cum ca il gaseai in spatele cofetariei Victoria mesecand vara la cazanul de inghetata.
Nenea Vasile ne spunea tuturor povestea secreta a cartilor si ne mai spunea despre cum am putea avea mai multa putere de sine utilizand cartile precum sunt utilizate de catre constructori parghiile si scripeti, roti dintate si angrenate.
Ne povestea cum grecii reusisera sa-si invinga dusmanii utilizand niste oglinzi uriase. Fusese toata viata un om caruia studiu ii crease puterea de a fi si ii oferise speranta existentei de la zi la zi.
Nenea Vasile nu avea copii si dealtfel nu mai avea pe nimeni, iar bucuria lui eram noi, copii ce ne opream in trecere din drumul de intoarcere de la scoala spre casa.
Acum peste ani pot spune ca in viata am fost fericit sa intalnesc multi oameni carora am sa le multumesc pentru vorbele frumoase, pentru intelepciunea cu care m-au inzestrat, daruindu-mi cunoasterea lor,pentu faptul ca au existat si au pus sperante in persoana mea.
Am cunoscut oameni indiferent de regimurile politice sau de doctrinele si ideologiile aplicate.
Oameni care au dat sens vietii mele datorita intersectarii destinelor noastre. Oameni pe care intotdeauna ii voi considera impliniti prin plentitudinea bunatatii ce o controleaza gravitational in jurul lor. Acestor oameni suntem datori sa le multumim pentru impartasirea cunostintelor si indrumarea lor, pentru daruirea sufleteasca si sincera pe care o dovedesc.
Departe de mine si de acest exemplu prezentat in general, realizam in pragmatismul vietii cum lipsiti de aceasta daruire ajutam la grabirea factorilor de ciclitate naturali fara de rezultate, si ca ingredientul principal in reteta omeniei sufletesti este credinta.
Timpul indiferent cum, se va scurge, iar peste noi totii trec anii si peste toate acestea istoria va remarca momentul. Petrecem momente remarcabile in care putem bucura sufletul nostru prin contributia la binele generatiilor viitoare.
Imi amintesc cu mult drag de tot cea ce m-a crescut si m-a ajutat sa evoluez si de toti cei care m-au intovarasit pe lungul drum al dorintelor si aspiratiilor mele.
Pentru acesta le sunt recunoscator si actul recunostintei mele consta in daruire pe mai departe a tot ce m-au invatat ei.
Cu alte cuvinte , continuitatea existentiala a omenirii depinde de daruirea si credinta oamenilor indiferent de curentul doctrinar vremelnic.

Autor: Darius Stan

Pandemiile electorale si raspandirea virusului crizei politico-economice

Romania isi alege presedintele in plina criza politica si economica

Fara guvern de mai bine de o luna de zile si afectati de o grava criza economica, romanii decid in aceasta duminica, in cadrul primului tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, in legatura cu continuitatea in functie a actualului sef al statului, Traian Basescu, transmite, marti, agentia spaniola de presa EFE .
Basescu ajunge in pragul alegerilor in acelasi mod in care si-a exercitat intregul mandat, adica, incapabil sa formeze un executiv stabil sau sa conlucreze fara tensiuni evidente cu cele trei cabinete care au trecut pe la Palatul Victoria .
Cand a fost ales prima data in functia de presedinte, acum cinci ani, fostul capitan de marina comerciala, de centru-dreapta, carismatic si reformist, a facut din lupta impotriva coruptiei unul din principalii sai cai de bataie.
Criticii sai vad in constantele sale infruntari cu legislativul si cu guvernul dovezi ale autoritarismului su incapacitatii sale de a negocia. In acelasi timp, partizanii sai considera ca este vorba de batalii necesare pentru atingerea obiectivului pe care si l-a propus, de a elibera tara de oligarhii ramasi din fostul regim comunist.
In timp ce Basescu solicita sa fie votat pentru a-si continua proiectul de lupta impotriva coruptiei si pentru a moderniza Romania, principalul sau rival, social-democratul Mircea Geoana, isi cheama sustinatorii sa-l voteze pentru a se elibera de "bonapartismul" actualului presedinte. Potrivit oponentului sau, Basescu a adus Romania la paralizie, fiind una dintre tarile europene cele mai afectate de criza economica si financiara mondiala.
Acuzat de Basescu ca este omul de paie al fostului presedinte si fost comunist Ion Iliescu, de asemenea membru al Partidului Social Democrat (PSD), Geoana s-ar impune, potrivit sondajelor, in primul tur de scrutin cu 32 la suta din voturi, fata de 31 la suta din voturi, pe care le-ar obtine principalul sau adversar. Cel de-al treilea candidat, liberalul Crin Antonescu, ar obtine doar 18 la suta dintre sufragii si nu ar ajunge in al doilea tur de scrutin, prevazut sa aiba loc pe 22 decembrie.
Tot pe 22 noiembrie, romanii se vor pronunta si intr-un rrendumul legat de eliminarea unei camere legislative, masura ce ar duce la reducerea numarului de parlamentari la maximum 300. Basescu insusi a convocat acest rrendum, explicand ca urmareste eliberarea tarii de o birocratie inutila. Rrendumul este insa vazut de opozitie si de o buna parte a societatii civile drept un artificiu electoral pentru a atrage alegatori.
Indiferent cine va castiga alegerile, viitorul presedinte se va gasi la carma unei tari cu o recesiune economica in jurul a 8 la suta si cu o rata a somajului de peste 7 la suta, cifra dubla fata de cea inregistrata acum un an.
Una dintre primele sarcini ale noului presedinte va fi formarea noului guvern, in situatia in care, cum au anuntat deja liderii majoritatii parlamentare din opozitie, legislativul va respinge si a doua propunere pentru primul ministru, facuta de Traian Basescu, asa cum a facut si cu prima.
De existenta unui nou guvern este conditionata sosirea unei noi transe din creditul international de 20 de miliarde de euro, contractat in martie, pentru evitarea colapsului economic. UE, Banca Mondiala si Fondul Monetar International au amanat trimiterea a 1.500 de milioane de euro aferenti transei din luna decembrie, in conditiile in care guvernul interimar nu are puterea necesara pentru a adopta reformele stabilite in acord .

Urmatoarea pe lista depasirii scrutinul prezidential in plina de criza politco- economica

Numarul victimelor epidemiei de gripa noua si a infectiilor respiratorii acute a crescut in weekend in Ucraina de la 265 la 299 de persoane, iar peste un milion de ucraineni sunt contaminati intr-un fel sau altul, epidemia extinzandu-se de la vest spre est, relateaza luni publicatia ucraineana Segodnia.
Declaratiile oficialilor ucraineni referitoare la epidemie sunt extrem de contradictorii: in timp ce presedintele Viktor Iuscenko sustine ca virusul A ar putea sa fie unul mutant, premierul Iulia Timosenko da asigurari ca situatia este sub control, iar fostul premier Viktor Ianukovici, liderul Partidului Regiunilor, candidatul cu prima sansa la scrutinul prezidential din 17 ianuarie 2010, considera ca nu in Cernauti "vor renaste dinozaurii", referindu-se la speculatiile legate de aparitia unei noi tulpini a virusului A.
In randul populatiei se remarca un val de cinism, panicii luandu-i locul un fel de lehamite. Multi dintre ucraineni considera ca panica legata de epidemia de gripa noua a fost inflamata de candidatii la alegerile prezidentiale din iarna, cu scopul de a-si atrage electoratul. "Sunt sigura ca nu exista nicio epidemie, clasa politica a creat epidemia de gripa noua pentru a-si atrage voturi. Cand in Ucraina se intampla sa fie alegeri, inevitabil au loc tot felul de tragedii. Altfel este imposibil. De data aceasta, avem gripa porcina exact in campania electorala", spune o tanara din Kiev.
In ultimele trei zile, opinia publica din Ucraina dezbate cu patima anuntul facut de seful biroului regional pentru medicina legala din Cernauti, Viktor Bacinski, care sustine ca a constatat in cazul mai multor persoane decedate de gripa un diagnostic gresit si, ca urmare, o medicatie gresita. El pretinde ca acestea nu sufereau de pneumonie, ci de un sindrom cardio-pulmonar de care este responsabil un mutant al virusului A.
Bacinski a alertat, impreuna cu un grup de oameni de stiinta din Cernauti, Ministerul ucrainean al Sanatatii in legatura cu faptul ca in Bucovina s-ar putea sa fie vorba de un virus A/H1N1 mutant, extrem de agresiv, care ataca direct plamanii, fara sa afecteze traheea. Acest virus provoaca un soc cardiogen, stop cardiac si moartea. In virtutea faptului ca pana in prezent nu au fost puse la punct standardele de tratament impotriva acestui nou tip de virus, el a solicitat Ministerului Sanatatii de la Kiev sa ia masurile necesare, insa potrivit responsabililor ucraineni este prematur sa se vorbeasca de un virus A mutant si de o schimbare a standardelor de tratament. Bacinski sustine ca virusul mutant poate ajunge in plamani nu doar prin inhalare, ci si prin membrana ochiului.
Astfel, medicii din Cernauti recomanda oamenilor sa nu renunte in niciun caz la mastile medicale, ci, in plus, sa poarte si ochelari de protectie.

Diplomatia in slujba intelegerii dintre marile puterii

Rusia si SUA nu reusesc sa se inteleaga asupra programului START
Tratatul de reducere a armelor strategice (START-1), care expira la 5 decembrie a.c., ar putea fi prelungit pana la intrarea in vigoare a unui nou acord asupra dezarmarii nucleare, intrucat Rusia si SUA nu reusesc sa se inteleaga asupra viitorului START, a declarat luni o sursa din cadrul Ministerului rus de Externe, citata de Interfax.
"Exista posibilitati juridice pentru a prelungi actiunea vechiului tratat pana in momentul in care va fi semnat noul acord", a declarat sursa diplomatica rusa, comentand recentele afirmatii ale consilierului presedintelui SUA pentru Rusia si Eurasia, Michael McFall. Acesta a afirmat ca SUA si Rusia au nevoie de un acord intermediar privind START, intrucat noul tratat nu va putea fi ratificat in termenele stabilite.
Opinia consilierului american a fost impartasita si de diplomatul rus, care a afirmat ca, si in conditiile in care noul tratat START ar fi semnat pana la 5 decembrie, ar mai fi nevoie de cateva luni pentru ratificarea documentului de care parlamentele Rusiei si SUA.
Potrivit presei ruse, una din divergentele ce impiedica cele doua parti sa ajunga la un nou acord, care sa inlocuiasca Tratatul de reducere a armelor strategice (START-1), semnat in 1991 intre SUA si fosta URSS si care expira la 5 decembrie a.c., este dorinta Washingtonului de a mentine un control sever asupra rachetelor ruse intercontinentale Topol, ceea ce pentru Moscova este inacceptabil.
Noul acord a reprezentat principalul subiect al convorbirilor desfasurate duminica intre presedintele rus, Dmitri Medvedev, si omologul sau american, Barack Obama, in cadrul Forumului de Cooperare Economica Asia-Pacific (APEC) de la Singapore. Dupa convorbiri, presedintele SUA a declarat ca "partile avanseaza in privinta START, cu toate ca raman cateva probleme tehnice complicate", dupa cum scrie luni cotidianul rus Kommersant.
La randul sau, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat, tot potrivit Kommersant, ca Medvedev si Obama au convenit sa faca mecanismul de control "mai simplu si mai putin costisitor" si ca ordine in acest sens vor fi primite de ambele delegatii. Aceasta inseamna ca SUA sunt dispuse sa faca unele concesii pe marginea unuia dintre principalele subiecte controversate: mecanismul de control asupra rachetelor balistice intercontinentale pe platforme mobile, noteaza Kommersant.

Iranul va arata ca doreste sa coopereze, dar nu va renunta la drepturile sale

Drepturile Iranului in domeniul nuclear "nu sunt negociabile", a afirmat luni presedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, angajandu-se in acelasi timp sa coopereze cu Occidentul "numai in cadrul legal al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA)", a informat agentia ISNA, preluata de EFE.
Iranul "este pregatit pentru un dialog constructiv si onest cu tarile din Occident in domeniul energiei nucleare", a mai afirmat Ahmadinejad. "Cooperarea in domeniul nuclear cu Iranul va fi benefica pentru Occident", a adaugat presedintele iranian, subliniind insa ca "drepturile nucleare ale natiunii iraniene nu sunt negociabile".
O mare parte a comunitatii internationale, in frunte cu SUA si Israelul, adauga EFE, acuza regimul Iranian ca ar ascunde, sub paravanul programului civil, un program clandestin in scopuri militare, al carui obiectiv este obtinerea de arme nucleare, afirmatii pe care Teheranul le respinge.
La mijlocul lunii octombrie, reprezentanti ai Washingtonului, Parisului si Moscovei i-au oferit Iranului un acord pentru a-si mentine activitatea nucleara si a diminua suspiciunile cu privire la programul sau de imbogatire a uraniului.
Acum o saptamana, presedintele Comisiei de securitate nationala si politica externa a parlamentului iranian, Alaedin Borujerdi, a afirmat ca Iranul "a exclus" trimiterea uraniului in afara tarii si ca este in cautarea "altor optiuni".

Autor: Darius Stan

Ion Brad, la a 80.a aniversare

Nu este deloc simplu şi uşor să vorbeşti despre Ion Brad. Ar trebui să-l evoci pe omul de familie, iubitor şi grijuliu; pe poet, în perpetuă căutare de metafore şi rime spre a surprinde frumosul din jurul nostru şi a ni-l oferi între coperţi de carte; pe prozatorul, dramaturgul, managerul de instituţii teatrale şi cel care, timp de decenii, a însufleţit publicaţii şi publicistica în sferele culturii; pe diplomatul care, păşind pe urmele unor înaintaşi ilustri, a ştiut să înobileze prin cultură un domeniu arid al relaţiilor dintre state, aparent plin de strălucire, dar şi de obstacole şi de capcane; nu în ultimul rând, ar trebui să te referi la omul modest şi discret, coleg bun şi loial, la ardeleanul aşezat, temeinic, metodic şi meticulos, şi mai ales harnic, care a muncit într-o viaţă cât şapte.
Cum s-ar putea face aşa ceva? În orice caz, eu unul nu mă încumet să încerc. De aceea, cu îngăduinţa lui şi a dumneavoastră, vă voi împărtăşi câteva impresii despre Ion Brad, aşa cum l-am cunoscut, aşa cum el apare în fapte, inclusiv în cărţile sale, deci şi în cea care îşi întâlneşte astăzi, pentru prima oară, cititorii.
Cred că Ion Brad are o bogată, foarte bogată viaţă sufletească, înmănunchind trăiri, comandamente morale şi convingeri intelectuale. Sunt sigur că pe această viaţă sufletească şi-a pus, pentru totdeauna, pecetea, mediul familial şi locurile natale. Ion Brad a venit pe lume într-un sat cu nume de basm – Pănade, într-o familie numeroasă, cu rude multe, rânduite pe ramuri şi pe grade, unite prin sentimente trainice de apartenenţă şi de comunitate a destinului. Sufleteşte, Ion Brad nu s-a despărţit – ce spun, nu s-a îndepărtat niciodată de meleagurile copilăriei, populate de rubedenii. Chemarea pământului, legăturile de sânge îl urmăresc mereu şi pretutindeni. În pauze furate Capitalei cosmopolite sau saloanelor atheniene, revine să revadă locuri şi oameni. Nu e o întoarcere, pentru că el n-a fost, cu adevărat, plecat de acolo. E o revenire la matcă, într-o succesiune de existenţe, de trăiri, naturală ca tot ceea ce ţine de viaţă. Ştie totul despre ai săi: căsătorii, naşteri, treceri în lumea drepţilor. O parte dintre aceşti ai săi sunt în vatra satului. O altă parte, în cimitirul aceluiaş sat. Nu-i uită pe niciunii – pe cei duşi, a căror amintire o poartă în suflet, evocânndu-i cu evlavie în scrierile sale.
Ştie, oare, Ion Brad, cât datorează acestor rădăcini? Cred că da. Ştie el, însă, că sunt nu puţini care-l pot invidia, care-l invidiază pentru acest izvor de bogăţie sufletească? Nu mă sfiesc să mărturisesc că eu sunt unul dintre aceştia. Pentru că soarta a făcut să văd lumina zilei într-un cot al Dunării, în partea de sat a unei urbe „vestită” drept cea mai prăfoasă aşezare din România, bătând triste recorduri ale frecvenţei îmbolnăvirilor de TBC: Am copilărit într-o familie restrânsă, cu câteva rude împrăştiate prin sate megieşe de care viaţa m-a înstrăinat. Când pentru părinţi – fie-le ţărâna uşoară – vârsta şi boala au devenit o povară, s-au mutat la unicul meu frate, aflat mai aproape de ei decât Bucureştiul. Au luat cu ei şi locul de veci. De aceea, până şi mormântul lor, la care merg din când în când să aprind o lumânare, se află în pământul unei comunităţi de care, afectiv, nu sunt legat, înconjurat de cruci purtând nume străine. Ce-mi mai pot spune mie, după decenii lungi, locurile copilăriei şi adolescenţei – vârstă binecuvântată – din care a dispărut orice urmă a trecerii alor mei pe acolo?!. Puţin, foarte puţin.
Iată de ce Ion Brad este de invidiat pentru ceea ce aduce Pănade în zestrea lui sufletească. După cum, este de invidiat pentru Blaj, în şcolile căruia a primit învăţătură. Desigur, în România întâlnim foarte numeroase locuri cu semnificaţie istorică. Suntem un neam care a trebuit de atâtea ori să-şi apere glia, un neam cu eroi şi locuri-monument În această privinţă, Blajul adolescenţei lui Ion Brad rămâne, totuşi, distinct. Acolo, ecourile Şcolii Ardelene şi ale idealurilor Paşoptiştilor nu s-au stins niciodată. Ion Brad şi-a început formaţia intelectuală între catedrale, care pot sta oricând alături de orice Catedrală a Neamului, precum şi în preajma Câmpiei Libertăţii. Şi la o asvârlitură de băţ de Alba Iulia, cu moştenirea lui Vodă Mihai Viteazul Întregitorul şi cea a lui 1 Decembrie 1918. Şi nu departe de Ip şi Trăznea, şi Oarba de Mureş. Ce bogat eşti, sufleteşte, Ioane...
Şi, cu riscul de a abuza de răbdarea dvs., cred că Ion Brad mai are un motiv pentru care poate fi invidiat: anume, extraordinara întindere şi densitate a relaţiilor interumane cu semeni ai săi. Eu, unul, n-am întâlnit un om ca el, care să stabilească şi să întreţină legături cu zeci şi zeci, cu sute de persoane: scriitori, oameni de teatru, actori, înalţi reprezentanţi ai cultelor, slujitori ai culturii şi ştiinţei, ziarişti, cineaşti, diplomaţi, politicieni, din diferite centre ale ţării şi de peste hotare – cunoscuţi, colegi, prieteni, cu mulţi dintre ei având afinităţi şi împărtăşând afecţiune. Cu numeroşi dintre aceştia, înainte de Internet şi după inventarea lui, a purtat corespondenţă, reeditând astfel o formă umană de comunicare - precum într-o excelentă rubrică dintr-o binecunoscută revistă în care distinsa doamnă Georgeta Filitti ne aduce parfum, trăiri şi istorie, dintr-un trecut când oamenii îşi trimeteau scrisori...Aceste legături ale lui Ion Brad au fost şi sunt în multe cazuri cu oameni care însemnau şi înseamnă ceva în domeniile lor şi în conştiinţa nastră de neam. Fie că Ion Brad i-a ales pe ei, fie că ei l-au ales pe el, în toate cazurile aceste legături spun ceva despre Ion Brad şi oamenii de care el s-a simţit atras şi ataşat. Nici cu cele mai fine şi performante mijloace de cântărire nu se poate discerne ceea ce a primit şi ceea ce a dat Ion Brad în aceste raporturi interumane. Faptul însă rămâne fapt: prezenţa unui număr remarcabil de oameni remarcabili în preajma şi alături de Ion Brad exprimă ceva esenţial despre calităţile sale umane şi adaugă o explicaţie – şi ea esenţială – despre izvoarele resurselor sale sufleteşti.
Sunt convins că fără Pănade, fără Blaj, fără peleiada de apropiaţi şi prieteni, Ion Brad n-ar fi fost ceea ce este, sau ar fi fost alt Ion Brad decât cel pe care-l cunoaştem şi preţuim.
Închei. Bun venit, Ion Brad în „Clubul octogenarilor”. Priveşte înapoi fără mânie şi fără tristeţe: ai împlinit un destin, într-un fel exemplar. Priveşte înainte cu înţelepciune şi linişte. Te îndemn eu, care „cotizez” deja de mai bine de trei ani la acest „Club”. Ai încă ceva de făcut şi de spus. Şi nu eşti singurul!

La mulţi ani, Ioane!

Ambasador Constantin Vlad
Bucureşti, 7 noiembrie 2009

Metodologia ocuparii interesului populatiei

Metroul a fost blocat , pandemia este la ea acasa, cursul valutar a explodat, asa arata Romania in prag de alegeri.
Toata lumea se arata interesata despre metodologia utilizeata pentru aceasta campanie electorala. In urmarirea scopului metoda utilizata este atent calculata si dispusa cinic si fara de scrupule asupra a tot cea ce se numeste individ.

Daca istoria dominarii ordoneaza formatiunile in functie de o conturare generala a modificarilor dorite , diagrama formalizeaza actiunile, practicile, tendintele, raporturile de putere ale diverselor campuri sociale.
Diverselor tipuri sociale le corespund modele diferite de impunere.
Pentru societatile moderne disciplinare potrivit este modelul "cach all", care controleaza în toate elementele si detaliile ei societatile aservite, si supravegheaza întregul teritoriu in detinere. In societatile bazate pe suveranitate, mai sugestiva este diagrama politico- economica în care puterea se exercita prin prelevare, separare si exilare a unor parti sociale. Munca si scena politica corespund întrucatva celor doua tipuri, între care însa exista si diagrame intermediare, prin care se indica modificarile petrecute în trecerea de la un tip de putere la altul. Diagrama napoleoniana în care disciplina o "noua societate" si suveranitatea a provenita din vechea structura, sunt deopotriva prezente ilustreaza amestecul de materii si functii ce duc la aparitia mutatiei în ordinea puterii. Fiecare model al diagramelor este prezent intr-o dinamica care exprima raporturi vii, relatii între instante, agenti si nuclee de forta mobile, fapt din care rezulta întotdeauna o inovatie, o schimbare în anumite componente ale societatii. Aceste diagnosticarii creeaza in istorie dovada ca politica dominatoriilor se bazeaza in fapt, descompunand realitatile si semnificatiile precedente, instituind tot atatea puncte de emergenta si de creativitate, de conjunctii neasteptate, de continuuitati improbabile. Diagramele circula într-un spatiu al libertatii, delimitat de puterea de-a actiona si cea de a reactiona, a afecta si a fi afectat. Libertatea înteleasa ca fiind puterea de a produce mutatii. Vizibilul si enuntabilul cunoasterii, care în principiu devin tehnologii de arhivare, se intersecteaza cu raporturile de forte, în care se diagramatizeaza o putere. Puterea nu este un privilegiu, o calitate, un atribut, ci un exercitiu dezvoltat în raporturile dintre forte multipunctuale, eterogene, adverse sau converse. Puterea se exercita, nu se detine, este o practica, si nu o capacitate ereditara. Cu toate ca exista institutiile, functiile care administreaza puterea, în sine puterea nu sunt definite ca o forma, ci un complex al instumentelor ce o definesc , o retea de forte care se izbesc unele de altele, se concureaza, se ajusteaza încontinuu într-un mod care, la punctele de intersectie, permite trasarea curbei puterii sau schitarea unui grafic, a unei diagrame provizorii. In sistemul social polistratificat exista o diversitate de forte care, fiecare, are o putere activa, spontana, si una reactiva, materiala. Fiecare element de putere este atat activ, în capacitatea de-a afecta, cat si pasiv, în cea de-a fi afectat.
Multe din evenimentele cotidiene le realizam ca intamplari nefericite, pur si simplu ghinioniste in care cu totii ne-am fi dorit sa nu se intample fiind cu totii concentrati asupra problemelor existentiale.
Si totusi, nu ne putem gandi ca aceste intamplari ghinioniste sunt punerea in opera a unui instrument utilizat pentru a demonstra, afecta si acapara puterea maselor.

Documentul ( NKVD) - Cum ne coportam cu populatia bastinasa ! - Cele 45 de principii ale subjugarii. Documentul, strict autentic, elaborat de NKVD la 2 iunie 1947, a fost descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei (1945-1952) si publicat pentru prima data in ziarul polonez "Novi Dzienic", in 1981. Acelasi document a mai fost descoperit si in Cehoslovacia, Germania, Bulgaria.
In mod garantat a fost aplicat si se mai aplica in Romania, desi nu s-a confirmat existenta lui in arhive.

.Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47
__________________________________________
1. Este interzisa primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactati de noi ca informatori. Intalnirea cu acesti oameni este organizata de serviciul special desemnat in acest scop, iar intalnirile pot avea loc doar in locuri publice. Informatiile sunt preluate de catre ambasada prin organele serviciilor speciale, in speta cu predarea lor ofiterului nostru cu cel mai mare grad in ambasada.
2. Se va umari ca intre soldatii nostri si populatia civila sa nu se produca legaturi de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiterii nostri sa viziteze autohtoni la locuintele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simpli soldati sa stabileasca relatii cu femei din randul bastinaselor. Nu se admite stabilirea de relatii intre soldatii nostri ºi populatia civila, respectiv soldatii autohtoni.
3. Se va accelera lichidarea cetatenilor care intretin legaturi neinitiate de catre noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez,cu interbrigadistii, cu Organizatia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasa si alte asociatii. In acest scop trebuie folosite elementele opozitiei militare.
4. La actiunile militare vor lua parte acei soldati care au stat pe teritoriul þarii noastre (se are in vedere Uniunea Sovietica n.n.) inainte de a intra in Armata Kosciuzsko (Armata poloneza ce lupta de partea Armatei Sovietice pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totala.
5. Trebuie realizata in mod accelerat unificarea tuturor partidelor intr-un singur partid, avand grija ca toate rolurile cheie sa revina acelor oameni care apartin serviciilor noastre secrete.
6. Unificarea organizatilor de tineret trebuie facuta rapid. De la conducatori de organizatii locale in sus, in pozitii de conducere se vor repartiza oameni desemnati de serviciile noastre speciale.
7. Se organizeaza si se urmareste ca functionarii alesi ca deputati la congrese sa nu-si poata pastra mandatul pe intreaga perioada ce le sta in fata. Deputatii nu pot convoca in nici un caz sedinte intre intreprinderi. Daca nu exista alta solutie si o asemenea sedinta trebuie convocata, se vor indeparta acei oameni care au activitate in legatura cu proiectarea conceptiilor si avansarea revendicarilor. Initiativele particulare trebuie eliminate cu desavarsire. Pentru fiecare congres se vor pregati oameni noi si doar cei vizati de serviciile noastre secrete.
8.Se va acorda o atentie deosebita persoanelor cu capacitati organizatorice si cu sanse sigure de popularitate. Acesti oameni trebuie cooptati, iar in cazul in care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.
9. Se va urmari ca functionarii de stat (exclusiv organele de securitate si din industria minelor) sa aiba retributii mici. Aceasta se refera indeosebi la sfera sanataþii, justitiei, culturii, respectiv la cei care detin functii de conducere (documentul gasit in Cehoslovacia adauga: mai putin cadrele de conducere alese pe baza lealitatii fata de regimul socialist).
10. In toate organele de guvernamant, respectiv in majoritatea uzinelor, trebuie sa avem oameni care conlucreaza cu serviciile noastre speciale, fara stirea organelor administrative locale.
11. Se va urmari cu strictete ca presa autohtona sa nu transmita date privind calitatatea si sortimentul marfurilor ce ni se transporta. Nu este voie ca aceasta activitate sa se numeasca comert. Trebuie neaparat mentionat faptul ca e vorba de schimburi de marfuri.
12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice in sensul ca acestea sa nu acorde acte doveditoare a proprietatii asupra pamantului; actele vor arata doar calitatea de lot dat in folosinta, dar niciodata pe aceea de proprietate a detinatorului.
13. Politica fata de mica gospodarie taraneasca urmeaza acest curs pentru a face gospodaria particulara nerentabila. Dupa aceea, trebuie inceputa colectivizarea. In cazul in care ar interveni o rezistenta mai mare din partea taranilor, trebuie redusa impatirea mijloacelor de productie repartizate lor, concomitent cu cresterea obligatiilor de predare a cotelor. Daca nici asa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura sa nu poata asigura aprovizionarea cu alimente a tarii, astfel ca necesarul sa trebuiasca acoperit prin import.
14. Trebuie facut totul ca hotararile si ordinele - fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric - sa fie nepunctuale.15. Trebuie facut totul ca anumite cazuri sa fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii si institutii, insa nici una dintre ele sa nu aiba drept de decizie in inainte de a se consulta cu celelalte (fac exceptie cazurile ce vizeaza industria minelor).
16. Sindicatele din uzina nu pot exercita nici o influenta asupra activitatii din uzina. Ele pot lucra doar la punerea in practici a hotararilor si atat.
17. Sindicatele nu au dreptul de a se impotrivi conducerii in nici o problema. Sindicatele trebuie sa fie ocupate cu alte probleme minore ca de exemplu: organizarea odihnei in concedii, discutarea cererilor de pensii si imprumuturi, programe culturale si distractive, organizarea de excursii, repartizarea marfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere si decizii ale conducerii politice.
18. Trebuie organizat ca numai acei conducatori sa fie avansati care executa impecabil problemele cu care au fost insarcinati si care nu le analizeaza depasind cadrul activiitatii lor.
19. In legatura cu activitatea bastinasilor care sunt purtatori ai unor functii de partid, de stat sau admimstrative trebuie create asemenea conditii, ca acestia sa fie compromisi in fata angajatilor, astfel incat sa devina imposibila intoarcerea lor in anturajul initial.
20. Cadrelor militare autohtone li se pot incredinta pozitii de raspundere in locuri unde deja sunt plasati oarmenii serviciului special.
21. In cazul fiecarei actiuni armate si cu ocazia tragerilor, cantitatea munitiei va fi controlata permanent si cu seriozitate, indiferent de tipul de arma.
22. Trebuie tinut sub observatie fiecare institut de cercetare si laborator, consemnandu-se orice cercetare valoroasa.
23. Trebuie acordata o mare atentie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltata si sprijinita activitatea lor, dar fiecare inventie trebuie inregistrata cu consecventa la centru. Este permisa doar realizarea acelor investitii care au aplicabilitate in industria minelor sau cele care au indicatiile noastre speciale. Nu este permisa realizarea acelor inventii care ar asigura cresterea productiei de produse finite si, in paralel cu aceasta, scaderea productiei si a extragerii de materii prime , sau ar impiedica indeplinirea deciziilor. Daca o inventie a devenit cunoscuta, trebuie organizata vanzarea acesteia in strainatate pe valuta Vest, pe motiv ca e prea costisitoare in tara. Documentele cuprinzand datele cu privire la valoarea si descrierea inventiei nu se publica. Toate datele si documentele privitoare la valoarea si descrierea amanuntita a inventiei vor intra in posesia noastra.
24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbata (mai putin cele cuprinse in indrumarile din N.K. - 552-46 (adica a celor militare, a securitatzii si a URSS).
25. ln uzine trebuie initiate diferite sedinte si conferinte profesionale, trebuie notate propunerile, observatiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.
26. Trebuie popularizate discutiile cu muncitorii care se ocupa de probleme actuale legate de productie, respectiv cele care critica trecutul si problemele locale. Nu se vor inlatura cauzele fenomenelor in discutie.
27. Luarile de pozitie ale conducerilor bastinase pot avea coloratura nationala sau istorica, dar acestea nu pot duce la unlitatea nationala.
28. Trebuie acordata o mare atentie ca nu cumva in orase sa existe retele de apa nelegate la reteaua principala in cartierele in curs de reconstructie sau nou construite. Canalizarile vechi neracordate si fantanile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.
29. Reconstructia obiectivelor industriale si constructia celer noi se va face avand invedere ca materialele reziduale sa fie dirijate in depozitele de apa ce ar putea folosi drept rezerve de apa potabila.
30. In orasele reconstruite sau nou construite nu se mai admit in locuinte spatii excedentare, care ar putea folosi la adapostirea pe o perioada mai lunga a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.
31. Intreprinderile proprietate personala, micii meseriasi si micii industriasi sa primeasca doar astfel de materii prime si utilaje inferioare si care sa impiedice productia de calitate. Pretul acestor marfuri sa fie mai mare decat pretul produselor similare ale intreprinderilor de stat.
32. Trebuie extinsa birocratia statului in cel mai inalt grad in toate domeniile. Este admisa critica activitatii organelor admmistrative, insa nu se admite nicidecum scaderea numerica a personalului si nici functionarea normala a aparatului birocratic.
33. Trebuie avut o mare grija de toate proiectele de fabricatie in industria miniera, respectiv in intreprinderile indicate in mod special. A se impiedica aprovizionarea buna a pietei interne.
34. Trebuie acordata o atentie deosebita bisericilor. Activitatea cultural-educativa trebuie astfel dirijata ca sa rezulte o antipatie generala impotriva acestora. E necesar sa fie puse sub observatie tipografiile bisericesti, arhivele, continutul predicilor, cantecelor, al educatiei religioase, dar si cel al ceremoniilor de inmormantare.
35. Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie inlaturati profesorii de valoare care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti de noi, avand un nivel de pregatire slab sau mediocru. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar la licee sa se opeasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filozofiei generale, a logicii si geneticii. In manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut sa serveasca binele tarii. Se va insista pe lacomia si rautatea oricarui rege, pe efectul nefast al monarhiei si pe lupta poporului asuprit. In scolile de specialitate trebuie introdusa specialitatea ingusta.36. Trebuie sa fie initiata organizarea unor actiuni cu caracter artistic sau sportiv care sa sarbatoreasca lupta bastinasilor impotriva cotropitorilor (exclusiv rusii, indeosebi nemtii) si care sa popularizeze lupta pentru socialism.
37. Pe plan local este interzisa aparitia unor opere despre acei bastinasi care inainte de revolutie si in perioada celui de-al doilea razboi mondial au trait la noi (in U.R.S.S., n.n.) sau au luptat alaturi de noi in timpul razboiului. .
38. Daca se constituie o organizatie care ar sprijini alianta cu noi, dar totodata ar starui asupra controlului activitatii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornita impotriva ei o campanie de acuzare a nationalismului si sovinismului. Aceasta trebuie facuta in felul urmator: profanarea monumentelor ce ne apartin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care sa rezulte ponegrirea natiunii si culturii noastre si indoiala fata de intelesul contractelor incheiate cu noi. In munca de propaganda trebuie implicati si bastinasii, folosindu-ne de ura care exista impotriva acelor organizatii.
39. Se va da o atentie deosebita constructiei si reconstructiei drumurilor, podurilor, a cailor si retelelor de legatura, indiferent cat de indepartate sau inaccesibile ar fi, ca, in cazul in care este nevoie pe o interventie armata, locul rezistentei sau al concentrarii fortelor reactionare sa fie accesibil din toate partile.
40. Trebuia ca reprezentantii opozitiei politice sa fie inchisi. Se va incerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanti care se bucura de stima populatiei baºtinaºe. Daca nu cedeaza, trebuie compromisi prin campanie de denigrare. Inainte ca ei sa se intipareasca in constiinta maselor, trebuie lichidati prin asa numite "intamplari neprevazute" sau inchisi sub acuzatia de crima de drept comun. Numai in cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi tinute sub acuzatia de "inalta tradare".
41. Trebuie impiedicata cu orice pret reabilitarea color condamnati in procese politice. Daca aceasta reabilitare devine inevitabila, se admite doar cu conditia ca acel caz sa fie considerat o greseala judecatoreasca, condamnatul nu va fi judecat, ci doar gratiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecatii gresite nu vor fi convocati.
42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publica a acelor conducatori numiti de catre partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemultumirea angajatilor. In cazuri drastice se recheama din functie, fiind numititi in pozitii similare sau superioare. La sfarsit, trebuie pusi in functii de conducere si tinuti in evidenta drept cadre de rezerva pentru perioada schimbarilor ulterioare.
43. Se aduc la cunostinta publicului procesele acelor persoane cu pozitie de conducere (in primul rand din cadrul armatei, misterelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt invinuite de atitudine impotriva poporului, socialismului, industrializarii . E o actiune ce atrage atentia maselor populare.
44. Se va cauta ca acei care lucreaza in diferite functii indiferent cat de mici, sa fie schimbati si inlocuiti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati.
45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate sau in mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.


Reprodus din "Opresiunea cultelor religioase din Romania in timpul dictaturii comuniste" Comunicari prezentate la Simpozionul "Experimentul Pitesti - reeducarea prin tortura", Editia a II-a, Sectiunea a II-a, Pitesti, 4-6 octombrie 2002, Fundatia Culturala Memoria, filiala Arges, Pitesti, 2003; pg. 18-29

Autor:Darius Stan

Portret electoral cu monstru tricefal

La sfarşitul acestei saptamani romanii vor vota pentru a alege un nou preşedinte sau pentru a-i oferi un alt mandat actualului preşedinte al Romaniei, democrat-liberalul Traian Basescu.
 
Sentimentalisme cu miza economica

Sistemul politic romanesc a semanat in ultimii ani cu un monstru tricefal, fiecare dintre capete trecand pe la guvernare. analistul politic Costi Rogozanu (voxpublica.realitatea.net) explica inexplicabilul: „Cele mai mari doua partide din Romania au fost aliate, PSD şi PDL. ambele au obtinut in jur de 30% la ultimele alegeri. in urma cu o luna şi jumatate, coalitia s-a rupt: PSD-ul spune ca a fost eliminat de la guvernare, ceilalti spun ca a plecat singur. De aici provine toata criza pentru ca de fapt fiecare incearca sa speculeze electoral acea plecare. E vorba despre un joc electoral care a paralizat bugetul. Nu se poate vota bugetul. Este lupta electorala totala. Singurii bani care mai sunt rulati in Romania, in cantitati uriaşe, sunt din pacate cei incasati de stat. Şi acolo se da lupta. Cred ca nu mai e o lupta politica, este deja o lupta economica. Se bat doua mari corporatii”.
Campania electorala nu are ca tema centrala o problema factuala, ci un sentiment. Cum majoritatea romanilor simt ca sunt furati şi mintiti, discursurile candidatilor cu cele mai mari şanse se invart in jurul acestor senzatii. Loc de nuante nu mai exista demult. Fiecare candidat ii identifica nominal pe furi fara a prezenta insa vreo dovada indiscutabila.

Cele trei capete!
in viziunea candidatului Traian Basescu pradatori sunt politicienii, altii decat cei din propriul partid, şi acei trei miliardari romani care detin trusturi media: „Sunt dupa un mandat de 5 ani. Un mandat greu, in care pe de o parte am avut cam tot timpul o majoritate parlamentara care s-a opus reformei şi nişte trusturi de media care care n-au sustinut nicio clipa actiunea preşedintelui nici atunci cand era in interes national. Singurul lucru pe care ei îl doresc este ca preşedintele sa cada cu ei la pace pentru a le satisface nevoile”. Deşi duce o lupta politica Basescu evolueaza in afara cercului politic, lasand impresia ca adevaratii sai adversari sunt aceşti miliardari şi nu contracandidatii sai directi.
Sondajele spun ca socialistul Mircea Geoana, un diplomat ajuns in fruntea partidului fondat de fostul comunist Ion Iliescu, se afla practic la egalitate cu Traian Basescu. Geoana se opune disponibilizarilor din aparatul birocratic stufos care administreaza Romania şi doreşte sprijinirea industriei de catre stat dar nu uita de cate ori are ocazia sa acuze caracterul conflictual al preşedintelui Basescu: „Nici macar in ultima clipa, dupa cinci ani de scandal, de dezbinare şi de dispret fata de interesul public şi national, actualul preşedinte nu-şi schimba naravul. Vreau sa spun inca odata ca acest joc cinic şi premeditat pe care Traian Basescu îl face pe seama romanilor adanceşte criza şi trebuie sa inceteze”.
Deşi este cotat cu mai putine şanse de a ajunge in turul doi, candidatul liberalilor, Crin antonescu, este politicianul cu cea mai interesanta evolutie marcand cateva puncte importante in batalia politica. antonescu sustine scaderea taxelor şi a impozitelor şi, desigur, vorbeşte despre minciuna şi hotie: „Solutiile economice pentru Romania nu sunt poveştile lui Mircea Geoana, nu sunt amenintarile lui Traian Basescu ci sunt politicile normale, rationale şi de bun simt. Nu mai avem dreptul sa toleram mincinoşi cu megafoane catarati pe garduri care sunt preşedinti de tara şi care îi mint pe oameni ca le vor rezolva problemele”.

Minoritatea conducatoare
Cum vor vota romanii la sfarşitul acestei saptamani? Nu este aceasta interogatia-problema, ci cati romani se vor duce la vot? analistul Costi Rogozanu: „Zona administrativa fiind atat de politizata, foarte multi romani sunt implicati direct: de exemplu daca se schimba un prefect intr-un judet se schimba o intreaga scara de angajati. aceştia sunt foarte interesati de politica. Dar ei sunt o minoritate, sunt acei 30% care vin tot timpul la alegeri pentru ca sunt de fapt mobilizati de partidele de care apartin. Printre romanii care nu au un interes direct in politica discursul principal este „mi-e scarba, m-am saturat de ei, nu mai vreau sa aud de ei”. E o polarizare periculoasa intre o bucata de public, de votanti, care sunt prea interesati de politica pentru ca sunt implicati intr-un fel sau altul şi o mare masa de oameni indiferenti”. in fapt, cu cat participarea la vot va fi mai scazuta cu atat rezultatele vor fi mai previzibile şi viata partidelor mai facila.
Gri!
Dupa trei saptamani de campanie electorala loviturile politice spectaculoase vin mai degraba dinspre un univers gri. Un fost procuror cu acces la documente secrete face dezvaluiri incomode despre preşedintele Traian Basescu, iar inregistrarea şantajarii unui inalt demnitar loveşte in inamicii media ai aceluiaşi Basescu. in acest mediu caracterizat de confuzie şi dezamagire putini romani mai cred ca vor putea struni vreodata monstrul tricefal al politicii de la Bucureşti.

Parodie politică la Bucureşti?

Sub acest titlu, ziarul german de stânga, Süddeutsche Zeitung, care a susţinut în campania electorală germană tabăra înfrântă a social-democraţilor lui Frank-Walter Steinmeier, încearcă să-i dea o mână de ajutor lui Mircea Geoană. Potrivit subtitlului articolului din ziarul muenchenez, preşedintele Băsescu şi-ar "satisface capriciile cu Parlamentul, timp în care situaţia economică" a ţării s-ar "deteriora rapid".

Amplul comentariu, semnat de Klaus Brill, reia pe larg istoria desemnării diverşilor premieri eşuaţi în ultima vreme, prevede şi insuccesul lui Liviu Negoiţă şi preia punctul de vedere al lui Geoană, acuzându-l pe preşedintele ţării că ar prelungi criza în mod voluntar, spre a se perpetua la cârmă.

Reliefând că, până la instituirea unui guvern stabil, FMI reţine plata unui credit imperios necesar spre a se evita riscul unui faliment, articolul din ziarul citat atacă indirect şi partidul lui Crin Antonescu în măsura în care constată că proasta gestionare economică a început sub guvernul liberal precedent. Autorul pune degetul pe rană, scoţând în evidenţă "cadourile electorale" făcute anul trecut, cu sprijinul "unei largi majorităţi parlamentare", când s-a procedat la sporirea masivă a pensiilor şi salariilor din serviciul public, golindu-se visteria României.

Ziarul mai semnalează că "FMI solicită drastica reducere a pensiilor şi salariilor precum şi majorarea vârstei de pensionare" şi că revendicările instituţiilor monetare au provocat încordări şi tulburări sociale. Articolul consemnează în fine şi „accesele de luciditate" ale clasei politice, manifestate în decizia partidelor parlamentare de a însărcina guvernul interimar Boc să introducă în forul legislativ proiectul de buget pe 2010.

Frankfurter Allgemeine Zeitung îşi informează cititorii cu privire la certurile politice de la Sofia şi la posibila suspendare din funcţie a preşedintelui socialist Parvanov, la cererea formaţiunilor de centru-dreapta care domină parlamentul bulgar. Parvanov formulase anterior acuze grave la adresa executivului sofiot, condus de conservatorul Bojko Borisov.

Ample spaţii se alocă în presa occidentală şi criticilor, de-o virulenţă fără precedent, exprimate de preşedintele Rusiei, Medvedev, pe tema înapoierii în care se zbate Rusia. „Medvedev i-a silit pe liderii societăţii ruse să asculte acest discurs de 100 de minute, la finele căruia Vladimir Putin a uitat să bată din palme", afirmă Sueddeutsche Zeitung. Deşi pe Putin "ar fi trebuit să-l apuce tremuratul, auzind modul în care Medvedev a analizat starea economică a Rusiei, actualul premier n-are motive să se teamă, întrucât popularitatea lui Putin continuă s-o depăşească pe cea a lui Medvedev".

Nici Frankfurter Allgemeine Zeitung nu-şi ascunde scepticismul în legătură cu posibilitatea Rusiei de a se moderniza în toate domeniile, aşa cum i-a cerut Medvedev. Ziarul conservator din Frankfurt nu consideră credibilă promisiunea preşedintelui, potrivit căreia "cuprinzătoarea modernizare a societăţii ruse ar urma să se întemeieze, pentru prima dată în istorie, pe valorile democraţiei. Fiindcă Medvedev n-a dovedit câtuşi de puţin că nu mai este la cheremul lui Putin".

Autor- DW: Vlad Mixich, Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident